Plen
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 6, 1996
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
14-04-2021
13-04-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1996 > 06-06-1996 Printable version

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 6, 1996

2. Dezbaterea proiectului de Lege privind Contul general anual de execuție a bugetului de stat pe anul 1992

Domnul Ioan Gavra:

................................................

Domnilor colegi,

Parcurgem, în continuare, punctele 5 și 6 din ordinea de zi pe care ați aprobat-o ieri. Această ordine de zi se referă la dezbaterea proiectului de lege… deci… privind Contul general de execuție a bugetului de stat pe anul 1992 și, sigur, Raportul-sinteză a Curții de Conturi referitor la acest proiect de lege, practic, la modul în care s-a executat bugetul de stat pe 1992.

Deci, vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședințe. Începem dezbaterile.

Dau cuvântul domnului ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu, pentru a prezenta problematica ministerului în legătură cu execuția bugetului de stat pe anul 1992.

Aveți cuvântul, domnule ministru!

Domnul Florin Georgescu (ministru de stat, ministrul finanțelor):

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor președinți,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Am să încep să vă prezint un scurt punctaj de probleme referitoare la fenomenele economico-financiare care au caracterizat evoluțiile în anul 1992, dat fiind faptul că, practic, în acest an s-au continuat aceleași politici și au fost aplicate aceleași măsuri pe care — în expunerea de ieri — le-am calificat ca fiind îndoielnice, cel puțin sub aspectul eficienței, așa cum s-au prezentat ele pentru perioada 1990–1991.

În continuare, în 1992 a scăzut produsul intern brut, față de anul anterior, cu 8,8%, industria, ca ramură creatoare de produs intern brut, de valoare adăugată brută, a coborât, ca și contribuție la crearea P.I.B.-ului, la numai 38%, față de 46%, din anul anterior, pe fondul creșterii galopante a importurilor și al degradării, în continuare, a balanței comerciale. Productivitatea muncii a scăzut la 56%, față de anul 1989, și cu 13% față de anul anterior, iar salariul real, nemaifiind sursele deosebit de substanțiale referitoare la rezerva valutară, care fusese deja consumată în anul 1990, deși s-au contractat alte împrumuturi pentru susținerea balanței de plăți, deci pentru importuri, care au fost puse pe piață ca o contrapondere la sumele de bani acordate în neconcordanță cu productivitatea reală a muncii, dar, totuși, salariul real a scăzut în acest an, 1992, comparativ cu 1991, cu 11,9%, ca efect al scăderii producției, al lipsei de substanță pentru remunerarea, pentru retribuirea forței de muncă la nivele care să asigure o creștere a puterii de cumpărare. Oricum, creșterea a fost mai redusă decât obliga evoluția producției și a productivității muncii.

Producția de cereale a înregistrat o scădere de peste 7 milioane tone, față de anul 1991, și ca efect al faptului că în 1991 nu s-au luat măsurile necesare de finanțare a lucrărilor de însămânțări, nu s-au acordat subvenții sau alte sume pentru stimularea producătorilor, pentru asigurarea fertilizatorilor ș.a.m.d. Sfecla de zahăr a înregistrat o scădere a producției cu două milioane, România fiind, astfel, nevoită să recurgă la importante importuri de grâu și zahăr — importuri ale căror efecte financiare s-au resimțit atât în anul 1992, dar și în anii următori, până în 1995.

Iată cum o măsură, de o anumită natură a politicii economice, grevează asupra efortului bugetar și asupra finanțelor publice pe o perioadă îndelungată de timp, pentru că importurile din acel moment, fiind efectuate și decontate la intern, deci alocate în consum la un curs mai scăzut, undeva în jur de 2–300 de lei, s-a colectat din economie echivalentul în lei a 2–300 de lei/dolar, dar când s-a plătit la extern, când au devenit scadente aceste importuri, dolarul se apreciase, leul se depreciase și sumele de lei necesare au fost mult mai mari: 800, 900, 1.000 de lei, diferența între cât se colectase și cât trebuia să fie la dispoziția statului pentru achiziționarea de dolari reprezentând efort bugetar. Deci, în loc să dăm de la buget subvenții, ca să folosim potențialul material, și natural, și uman al țării, nu am dat acest lucru, am apăsat pe datoria publică externă și am ipotecat bugetul pe câțiva ani, prin aceste diferențe de preț și de curs — care au grevat, repet, cu circa 3–400 de miliarde bugetele anilor 1992–1995. Împorturile respective s-au concretizat într-o contitate de 1.100 mii tone grâu, deci 1,1 milioane, în valoare de peste 170 de milioane de dolari.

Investițiile în economia națională, în 1992, au reprezentat numai 45% — comparativ cu anul 1989 — iar cheltuielile de capital de la bugetul statului au reprezentat, față de cheltuielile totale ale anului 1992, numai 9,3%. Deci, din totalul cheltuielilor bugetare — numai 9% pentru capital, pentru acumulări, pentru a moderniza și dezvolta înfrastructurile; în anul anterior înregistrasem 14%, în anul 1990 — 20 și ceva la sută, iar în 1989 — 45%.

Iată, acestea erau tendințele, evoluțiile economiei în acea perioadă și, dacă tot continuam acest declin, fără nici un fel de frontieră, vă dați seama unde putea să ajungă țara în aceste condiții.

Balanța comercială a continuat să se deprecieze, îndeosebi pe seama creșterii importurilor, în așa fel încât, în 1992 s-a înregistrat un deficit comercial de 1,9 miliarde dolari, iar datoria publică efectiv angajată la finele lui 1992 reprezenta 2,2 miliarde dolari, care au fost folosiți exclusiv pentru finanțarea unor importuri — în marea lor majoritate neproductive, care au susținut, artificial, anumite consumuri, în neconcordanță cu producția, cu eficiența și cu rezultatele activității productive.

Datoria publică internă înregistrată în anul 1992 a fost de 221 miliarde, cu o creștere de 13% față de 1991, din care — 43 de miliarde împrumuturi de stat pentru finanțarea deficitului bugetar și 177 miliarde împrumuturi pentru acoperirea creditelor neperformante, ca efect al compensării globale, despre care discutam și ieri, dar fără a se fi luat măsuri concomitente de asigurare a unor programe de restructurare viabile pentru agenții economici aflați într-o situație financiară mai puțin favorabilă, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, din Ordonanța nr. 13 din 1995, care asigură și un sprijin din partea statului, a acționarului față de acești agenți economici, dar care impun și obligă și la un anumit efort propriu din partea agenților economici neperformanți.

Unul dintre fenomenele deosebit de grave, care a accentuat greutățile financiare, atât ale agenților economici, cât și ale execuției bugetare, a fost continuarea deprecierii monedei naționale, a cărei putere de cumpărare, în intervalul noiembrie 1991 — 31 decembrie 1992 — deci 13 luni —, s-a devalorizat de circa 9 ori în raport cu dolarul.

Procesul de depreciere, deci și pentru o perioadă relativ scurtă, stimulează, în mod aparent, exportul. Totuși, efectul preponderent a fost cel de a se fi generat substanțiale influențe nefavorabile asupra finanțelor publice, ca efect al presiunii din zona economiei de stat asupra fondurilor publice, asupra bugetului, asupra altor fonduri extrabugetare. Cum a fost și cel privind fondul de reevaluare a stocurilor, care s-au constituit, la fel, ineficient, în perioada respectivă, pentru a se compensa, pentru a se suporta aceste diferențe nefavorabile ce decurg din momentul importului și momentul plății la extern, cea ce a constituit o nouă povară asupra agenților economici, care s-au văzut în situația de a fi decapitalizați într-un ritm accentuat și de a se fi confruntat, în continuare, cu fenomene de blocaj financiar.

Execuția bugetului de stat pe anul 1992 — supus discuției — s-a prezentat astfel: în final au fost înregistrate venituri în sumă de 1.364 miliarde, cheltuieli de 1.627 miliarde, cu un deficit de 263 de miliarde, reprezentând 4,4 din P.I.B. Față de prevederile inițiale ale bugetului… bugetul, deci, în prima formă aprobată de Parlament, deficitul bugetar a fost de peste 3 ori mai mare. Deci, inițial s-a venit în fața Parlamentului cu un buget care avea la venituri — 1.000 de miliarde, la cheltuieli — 1.000 și cu un deficit de 89 de miliarde, deci era 1.031 cu 1.120 — 89–90 de miliarde. După aceea, s-a rectificat și s-a aprobat un deficit de 216 miliarde, dar, în fapt, s-a realizat un deficit de 263 de miliarde. Deci, s-a depășit deficitul tocmai ca efect… Aici trebuie să subliniem și să înțelegem, cu toții, care au fost cauzele și care sunt consecințele aplicării sau neaplicării unei anumite măsuri, ca efect al amânării și al eșalonării pe perioadele 1993–1995 a unor efecte nefavorabile, atât din influențele generate de importuri agricole, dar și de neeliminarea subvențiilor, așa cum se programase în bugetul inițial. Ceea ce s-a făcut nemaifiind posibil de suportat din fondurile publice, pentru că astfel subvențiile ar fi absorbit întregul spațiu bugetar, deci așa cum s-a făcut în mai 1993, amânându-se aceste eliminări de subvenții, deficitul s-a accentuat și a fost mai mare cu 21%, față de cel aprobat.

În condițiile în care — vă rog să vă amintiți — la începutul lunii decembrie 1992, când acest guvern și-a preluat mandatul, nu se mai puteau face plățile în economie, ca efect al consumării limitei de cheltuieli aprobate de Parlament, în așa fel încât am fost obligați, la 3 zile după învestire, să emitem o ordonanță de urgență care să rectifice bugetul față de nevoile reale ale economiei, dar tot o anumită formațiune politică, caracterizată printr-un tupeu fără frontiere, la numai 3 zile de la învestitură, spunea: îDomnilor! Iată ce guvern incompetent, nu e în stare să facă față plăților din economie, trebuie demis!". Un guvern care preluase un buget lăsat sau gestionat de oamenii respectivi!… Asta — numai pentru a avea dumneavoastră o imagine asupra realității din discursul politic, vizavi de ceea ce se întâmplă în economie, sau, poate, să-i iertăm, pentru că nu prea știu ce spun, mai ales în materie de economie și finanțe.

În structura veniturilor pe anul 1992 s-au produs unele modificări față de anul anterior, impozitele directe au crescut ca pondere — ceea ce din punct de vedere conceptual, din punct de vedere național este un lucru negativ — trebuie ca, în structura veniturilor cele mai importante să fie impozitele indirecte, dar în anul respectiv au crescut impozitele directe, de la 56% la 58% pondere față de total-venituri, impozitele indirecte reducându-se de la 46% la 40%. Orice profesor de liceu — de finanțe publice — pică la examen un asemenea guvern care înregistrează asemenea tendințe!…

Cheltuielile bugetare, sigur, au înregistrat tendințe — cum spuneam — de reducere a cheltuielilor de capital și de creștere a subvențiilor atât pentru sectoarele productive, ca diferențe de preț și tarif la unele regii autonome, dar și la multe societăți comerciale — ceea ce nu se mai regăsește, începând cu 1993, nici o subvenție pentru societăți comerciale. Deci, aceste subvenții pentru sectoarele economice au reprezentat 30% din total-cheltuieli, față de 21% în anul anterior.

Subvențiile pentru investiții și protecție socială au reprezentat, însă, sume comparabil egale: circa 8%, față de 1991, nemaifiind posibilă accentuarea lor, ca efect al subvențiilor pentru consum și al celor pentru sectorul productiv.

Doamnelor și domnilor,

Atâta timp cât evoluțiile sunt similare cu cele din 1990 și 1991 și când adevărata cotitură din stoparea declinului și prin operarea unor modificări structurale, de fond, ca produs începând cu 1993, ceea ce a dus la procesul de macrostabilizare, de creștere economică, de la un an la altul mai substanțială, și la reducerea foarte accentuată a inflației, nu are rost să mai intru în problemele legate de structura cheltuielilor bugetare — nu am face decât să vă aglomerăm cu cifre —, dar tendințele și concluziile le-am expus, le-am conturat, atât în cele spuse dimineață, acum, cât și în discursul de ieri.

Ca efect, sigur, și în raport cu intervențiile dumneavoastră îmi voi rezerva dreptul de a mai interveni pe parcursul dezbaterilor, dar Guvernul, date fiind procedurile legale, a inițiat acest proiect de lege, prin care propune — nu-i așa? — aprobarea contului de execuție bugetară și, repet, pentru cei interesați, aprobarea contului de execuție nu înseamnă și descărcarea de gestiune pentru execuția respectivă, aprobarea contului fiind o operațiune procedurală, tehnică prin care, ca efect al verificării colegilor de la Curteade Conturi, se statuează faptul că, într-adevăr, veniturile înregistrate sunt corect reflectate, cheltuielile care s-au efectuat de la bugetul statului sunt în suma respectivă, de un asemenea volum, dar pe fiecare ordonator de credite, pe fiecare cont de execuție se pot efectua, în continuare, verificări, instrumentări ale constatărilor, în așa fel încât, prin organele abilitate, inclusiv cele jurisdicționale, se pot recupera anumite sume care au fost cheltuite în 1992, de exemplu, atunci când ultima verigă procedurală va emite o anumită sentință, ele, sumele recuperate — reprezentând pagube, deturnări de fonduri, prejudicii ș.a.m.d. —, înregistrându-se ca venituri în bugetul anului în care ele se încadrează: 1997, 1998 ș.a.m.d. Noi nu dorim nimănui să plătească asemenea sume, decât dacă, într-adevăr, prin operațiuni oneroase și ilegale au atentat la întegritatea finanțelor publice, a banului public și, din păcate — așa cum o să vă spună domnul președinte Bogdan — în perioada respectivă au fost suficiente asemenea cazuri, ca expresie a unei anumite atitudini față de banul public, față de răspunderea guvernării.

Eu vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Ioan Gavra:

Da, mulțumesc, domnule ministru pentru intervenția dumneavoastră.

În continuare, în numele celor două comisii pentru buget-finanțe, ale Camerei și Senatului, are cuvântul domnul deputat Gheorghe Ana.

Domnul Gheorghe Ana:

Domnilor președinți,

Stimate doamne,

Stimați domni senatori și deputați,

Stimați membri ai Curții de Conturi,

Stimate domnule ministru secretar de stat,

Procedurile de verificare a contului general de execuție a bugetului de stat pentru anul 1992 au urmat aceeași cale care v-a fost prezentată, în ziua precedentă, în raportul comisiilor noastre, de către distinsul președinte al Comisiei pentru buget-finanțe-bănci a Camerei Deputaților.

Cu îngăduința dumneavoastră, vă rog să-mi permiteți să trec peste aceste probleme de procedură, intrând în substanța raportului.

Contul general anual de execuție a bugetului de stat este întocmit în structura bugetului aprobat de Parlament și are ca anexe conturile anuale de execuție ale bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și contul general al datoriei publice a statului și a garanțiilor guvernamentale externe și interne.

Contul general de execuție a bugetului de stat pe anul 1992 se prezintă, în indicatori sintetici, astfel, la venituri: prevederi actualizate de legile de rectificare — 1.428,8 miliarde, realizări — 1.363,9 miliarde, program realizat, exprimat procentual — 95,5%.

Cheltuieli: — 1.645,5 miliarde, prevederi, realizări — 1.627miliarde, program realizat, exprimat procentual — 98,9%; deficit bugetar, prevederi actualizate — 216,7 miliarde, realizat — 263,1 miliarde, exprimat în procente — 121,4%.

Pe ansamblu, veniturile au fost realizate într-o proporție mai redusă decât cheltuielile, fapt care se reflectă în nivelul deficitului înregistrat la finele anului 1992, în sumă de 263,1 miliarde lei, față de 216,7 miliarde lei, cât a fost prevăzut.

În cursul desfășurării execuției bugetare, deficitul a fost acoperit pe seama disponibilităților sectorului public — 253,9 miliarde lei, la finele anului 1992, și a creditului de trezorerie de la Banca Națională a României. Potrivit datelor din contul de execuție, rezultă că în anul 1992, nu s-a încasat la bugetul statului suma de 155,5 miliarde lei, provenind din: impozit pe circulația mărfurilor — 88,1 miliarde lei, impozit pe profit — 42,5 miliarde lei, impozit pe salarii — 24 de miliarde lei și, alte venituri fiscale — 0,9 miliarde lei.

În legătură cu veniturile cuvenite bugetului de stat și neîncasate la finele anului 1992, Curtea de Conturi, în urma verificărilor efectuate, a constatat că acestea sunt mai mari cu 100 de miliarde de lei decât cele menționate în contul de execuție.

Așa cum arată Curtea de Conturi, s-a ajuns la această situație datorită, în principal, blocajului financiar, dar și faptului că unitățile fiscale teritoriale ale Ministerului Finanțelor nu au acționat corespunzător în toate cazurile și nu s-au conformat dispozițiilor legale privitoare la încasarea integrală a veniturilor respective.

Cu privire la utilizarea resurselor bugetului de stat a reieșit că în anul 1992, la un număr de 35 de ordonatori principali de credite, precum și la 994 de ordonatori secundari și terțiari din subordinea acestora, s-au constatat o serie de abateri cu caracter financiar, și anume: schimbarea destinației creditelor bugetare, pentru o sumă de 10,6miliarde lei, plăți efectuate, fără a fi urmate de livrări de mărfuri sau prestări de servicii — 5,2 miliarde lei ș.a.

Toate acestea reprezintă abateri grave de la Legea nr.10/1991, Legea privind finanțele publice.

Curtea de Conturi a verificat conturile de execuție la ordonatorii principali de credite cărora, din cauza încălcărilor legii, nu li s-a dat descărcare de gestiune pentru anul 1992. Și se enumeră: Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Învățământului, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Industriilor, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Comerțului, Ministerul Turismului, Ministerul Apărării Naționale și alții.

În anul 1992, pe lângă fondurile speciale prevăzute în legea bugetului de stat și în legea bugetului asigurărilor sociale de stat, au fost constituite și alte fonduri, în baza unor hotărâri de guvern sau a aprobărilor date de primul- ministru, în sumă de 292,9 miliarde de lei, cum sunt: fondul diferențe favorabile din reevaluarea stocurilor materiale; fonduri diferențe favorabile din reevaluarea activelor și pasivelor în valută; fonduri constituite din ajutoare economice externe nerambursabile; fonduri diferențe favorabile din reevaluarea stocurilor de aur și argint ale țării.

Totodată, nu au fost respectate nici prevederile art. 38 din Legea nr. 34/1991 privind statutul Băncii Naționale a României și art. 71 din Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice, potrivit cărora diferențele favorabile trebuiau compensate cu diferențele nefavorabile, rezultate din alte operațiuni ale băncii, diferențele favorabile fiind utilizate pentru efectuarea altor plăți în economie.

Având în vedere abaterile importante constatate în legătură cu constituirea și utilizarea fondului de diferențe favorabile din reevaluarea stocurilor de aur și argint, precum și prevederile actelor normative nerespectate de către conducerea Băncii Naționale, în baza prevederilor Legii nr. 94 din 1992, Curtea de Conturi a solicitat stabilirea răspunderii penale în sarcina celor vinovați.

Prin conturile de execuție privind bugetul de stat și datoria publică pe 1992, Ministerul Finanțelor a informat Parlamentul că datoria internă este de 481, 6 miliarde lei. Ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor a efectuat corectarea contului de execuție a datoriei publice interne pe anul 1992 la suma de 220,6 miliarde lei.

Față de cele de mai sus, comisiile de specialitate ale Parlamentului României propun pentru dezbatere și adoptare proiectul de Lege privind Contul general anual de execuție a bugetului de stat pe anul 1992, cu următorul amendament: îArt. 101 — Abaterile de la prevederile reglementărilor legale constatate de Curtea de Conturi, cât și de celelalte organe de control financiar și valutar, în legătură cu execuția bugetului de stat pe anul 1992, vor fi instrumentate în continuare, cu respectarea dispozițiilor legale".

Domnul Ioan Gavra:

Mulțumesc, domnule deputat.

Am audiat raportul, hai să-i spunem comun, deși este numai al Comisiei pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților, cel puțin după modul în care a fost redactat, în legătură cu execuția bugetului de stat pe anul 1992, dar am înțeles că Senatul întotdeauna își însușește punctul de vedere al Camerei Deputaților și este bine că această Cameră politică fundamentală are întotdeauna întâietate.

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule…!

Domnul Ioan Gavra:

Vă rog să mă scuzați, în numele comisiilor, așa s-a propus de către cei doi președinți, să ia cuvântul domnul deputat Gheorghe Ana, deci este consens la nivelul celor două comisii ale Parlamentului României.

În continuare, dau cuvântul domnului profesor universitar doctor Ioan Bogdan, președintele Curții de Conturi, pentru a prezenta sinteza raportului acestei instituții.

Aveți cuvântul, domnule președinte!

Domnul Ioan Bogdan — președintele Curții de Conturi:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Raportul care se referă la execuția bugetară pe anul 1992 are 700 de pagini și a fost depus la Parlament în 4 august 1995 și, din informațiile noastre, el a fost difuzat la timpul respectiv grupurilor parlamentare și comisiilor de specialitate.

În acest context, dacă-mi îngăduiți să fiu cât mai concentrat asupra unor probleme care au altă față în 1992 decât cea care a fost prezentată ieri pentru anii 1990 și 1991, aceasta mai ales pentru că cea mai mare parte a lucrurilor care n-au fost așa cum trebuie în 1990 și 1991, au continuat și în anul 1992, iar unele s-au amplificat.

De pildă, în legătură cu veniturile bugetare, constatările Curții de Conturi, la valoarea banilor din 1992, au reprezentat venituri suplimentare care n-au fost declarate Parlamentului, care au însumat 300 de miliarde care, dacă erau luate în considerare, Parlamentul ar fi trebuit să aprobe bugetul pe anul respectiv fără deficit bugetar, dimpotrivă, era excedent bugetar.

În legătură cu ceea ce domnul profesor Ana Gheorghe, în raportul comisiilor permanente a menționat, în legătură cu avansurile care s-au dat între firme, a fost un fenomen în explozie, pe banii bugetului, pe banii contribuabililor, o serie de firme de stat au creditat, că practic asta au făcut, au creditat fără dobândă, perioade îndelungate, uneori ani de zile, firme private.

Sigur că și aici repet ce am spus ieri, dacă banii respectivi s-ar fi transformat în producție sau în servicii pentru țară, n-ar fi fost poate lucrul cel mai grav.

Dacă ați avea amabilitatea, am să vă rog să-mi permiteți să vă exemplific numai cu 2 cazuri:

— O firmă care n-are medicamente, un spital, dă unei firme private 40.000 de dolari ca să-i aducă echipamente de calcul. Dă acești bani în anul 1992 și la data controlului nostru, sfârșitul anului 1994, nu aveau nici dolarii nici echipamentele respective;

— O unitate militară plătește, la banii din 1992, unui S.R.L. suma de 740 milioane de lei, sumă pe care S.R.L.-ul respectiv a folosit-o timp de 270 de zile și au fost dați înapoi ca și când nu i-ar fi folosit, fără dobândă, fără nimic, după intervenția Curții de Conturi.

Am ridicat aceste chestiuni întrucât nici astăzi problema nu este reglementată suficient și cred că cei care au…, și noi ne oferim să dăm cazuistica necesară, să fie investigat acest domeniu, întrucât economie de piață fără avansuri nu există, dar avansurile trebuie date în condițiile în care ambele părți să câștige.

O altă problemă foarte gravă, și să sperăm că inițiativa Guvernului pe care am văzut că a încercat să o și pună în practică, din anumite decorelări nu s-a pus în practică în toamnă, este vorba de aprobarea la timp a bugetului, de către Parlament. Orice întârziere este o invitație la încălcarea legii, pentru că orice gospodar nu poate sta cu mâinile în sân 5–6 luni de zile, până când apare bugetul. El trebuie să-și asigure continuitatea funcționării sistemelor și dacă n-o poate face în perimetrul legii, o face în afara legii.

Vreau să vă dau doar două exemple din anul 1992, la 2 ministere, fără să vorbesc de unitățile din țară;

— la un minister peste 80% din volumul de investiții s-a dat după 25 decembrie;

— la alt minister, tot așa, peste 75% din volumul de investiții s-a dat după 25 decembrie.

Ce să mai facă unitatea asta sau celelalte unități cu banii? Și atunci toți au făcut operații fictive: facturi fictive, au dat banii la alții și alte asemenea manevre. Este un pericol la adresa salariaților și a funcționarilor publici deoarece cu mâna lor se fac toate aceste manevre și ele îi încarcă cu o răspundere deosebită.

O altă problemă, și dacă îmi îngăduiți să exprim și un sentiment al dumneavoastră, este o jignire la adresa Parlamentului.

În 1992, de pildă, o treime din banii folosiți în economie au fost folosiți fără aprobarea Parlamentului, s-au constituit fonduri nelegale. Deci, o treime.

Eu am convingerea, și nu convingerea, cred că e legal ceea ce spun, dumneavoastră sunteți exponenții autorizați ai cetățenilor țării și nu cred că poate să-și mai permită cineva să mai facă în continuare asemenea lucruri.

În legătură cu datoria publică, susțin cu toate argumentele ceea ce a spus domnul ministru de stat Florin Georgescu, s-a făcut un adevărat slalom față de lege în legătură cu declararea datoriei publice.

S-a ajuns, de la ceea ce spunea Domnia sa și domnul profesor Ana, de la câteva sute de miliarde, cât a fost declarat oficial, la 5 mii de miliarde astăzi. Este un domeniu în care se operează cu situația generațiilor viitoare, și noi considerăm că trebuie să se facă ordine în acest domeniu. În ce fel? Dorim, susținem, sunt aproape lunar la noi conduceri, nu oarecare funcționari, ai Băncii Mondiale, ai Băncii Europene de Dezvoltare, ai Fondului Monetar Internațional, susținem și vrem să propagăm o imagine de ordine, de garanție în România și sperăm ca să fie realizată într-o altă proporție infuzia de capital străin în România pentru producție, pentru dezvoltarea țării, dar, domnilor parlamentari, nu este reglementată și propunem Parlamentului să studieze cât mai repede acest lucru, nu este reglementată constituirea sumelor cu care urmează să se plătească, avem credite deja angajate până în anul 2005, nu este stabilită tehnologia legală de constituire a fondurilor de plasare a acestor fonduri în așa fel încât la data respectivă România să fie în măsură să plătească nu din ceea ce va încasa în anul 2005, ci din ceea ce a fructificat în toată această perioadă pentru a se pregăti să-și plătească datoriile.

Un alt fenomen foarte grav este acela că s-au făcut împrumuturi, și sperăm să nu se mai ajungă la așa ceva, împrumuturi în numele statului, legile în graba mare în care a lucrat Parlamentul, mai ales primul Parlament, au fost destul de clare, n-au împuternicit pe nimeni să angajeze statul pentru perioade mai mari de un an de zile decât cu aprobarea Parlamentului.

De exemplu, un împrumut de un miliard de dolari, care s-a făcut pe 5 ani, fără aprobarea Parlamentului, cu consecințele evidente ale situației, bine ar fi să avem condițiile ca măcar să-l rambursăm la timp. (În sală discuții, rumoare.)

Domnul Ioan Gavra:

Domnule președinte, numai o clipă!

Îl rog pe domnul ministru Georgescu, care a avut timp suficient pentru intervenție, și pe colegii din spatele Domniei sale, să păstreze disciplina parlamentară, întrucât se află la Parlamentul României.

Aveți cuvântul, domnule președinte!

Domnul Ioan Bogdan:

Eu promit că vorbesc numai 2–3 minute.

Domnul Ioan Gavra:

Puteți și mai mult, nu este nici o problemă.

Domnul Ioan Bogdan:

Mulțumesc pentru atenție.

Doamnelor și domnilor,

Legislația în domeniul privatizării a fost o ambiguitate care a permis tot ceea ce se reflectă pe paginile despre care am spus în raportul respectiv. Din păcate, nici astăzi nu este suficent de clară și pentru că este, cred eu, cel mai profund proces la care a asistat societatea românească până acum, transferul de proprietate care trebuie să se facă foarte repede, așa cum am spus și ieri, până când nu se distruge tot, trebuie să se facă în condiții de responsabilitate, o spun cu toată răspunderea, de aici de la această înaltă tribună, că atât de divizată este răspunderea între puzderia de organisme care se ocupă de privatizare încât e aproape imposibil să mai stabilești răspunderea cuiva față de un lucru prost făcut.

Cred și susțin, noi ne oferim disponibilitatea, pe baza experienței și a constatărilor de până acum, deci cred că trebuie să conlucrăm cu oricine face asemenea demersuri pentru a se localiza normal răspunderea.

Vreau să spun că și aici, dacă nu se localizează răspunderea corect, este un pericol enorm pentru funcționarii și salariații publici, care ei poartă răspunderea pentru că fac documente care nu se înscriu în perimetrul a ceea ce ar trebui să se facă.

Poate aici vă veți supăra pe mine, dar cele mai multe dintre nereguli s-au datorat acelor hibrizi de management pe care i-am creat, împuterniciții statului, A.G.A. și așa mai departe, în care s-au strecurat foarte mulți care n-au avut competență profesională, și ceea ce a fost mai grav, au dublat această lipsă de competență și cu faptul că s-au erijat, în numele celor care i-au desemnat acolo, și au decis în nume personal decizii care au fost, știu eu, de fond pentru societățile comerciale. Și din acest punct de vedere trebuie să se facă mai multă ordine!

Aș vrea să vă dau un exemplu. Un astfel de împuternicit vine într-o zi la noi și spune:

"— Vreți să primiți în audiență și pe director și pe directorul economic și pe consilierul juridic de la o societate privată?

— Evident, cum să nu-i primim, dar dumneavoastră în ce calitate sunteți aici?

— Eu sunt mandatarul statului".

Ce dorea să susțină mandatarul statului, și vedeți unde, la Curtea de Conturi, nu în altă parte, să susțină nici mai mult nici mai puțin decât desființarea unității de stat.

I-am răspuns:

"— Domnule, dar e o tehnologie, e o rânduială, ați făcut tot ceea ce trebuie pentru ca societatea să treacă la firma privată în mod corect?

— Păi, eu cred că da!

— Păi, hai să le discutăm!"

Și când am adus specialistul nostru era o vraiște generală. Deci până acolo se merge. Ce fel de împuternicit al statului a fost acolo?

Repet: noi suntem pentru privatizare, suntem pentru lucruri reale, dar vreau să vă spun că cei care au venit de la firma privată, după ce au văzut în ce cloacă au fost împinși au venit apoi și ne-au cerut consilliere o lună și ceva la rând ca să facă, și-au făcut, și ne-au mulțumit, și-au făcut forme corecte și s-au dus mai departe pe calea privatizării.

Deci, cred că trebuie să se manifeste multă grijă, să vedem pe cine mandatăm ca să reprezinte, că în fond statul nu mai e stat, statul, în aceste cazuri, sunt firmele noastre pe care, dacă-mi îngăduiți, e șansa României, noi o să primim capital străin, dar dacă dumneavoastră veți avea răgazul să vedeți cât reprezintă infuzia de capital străin în finanțarea economiei naționale, mai precis 0,0 nu știu cât la sută, restul trebuie să fie asigurat din funcționarea și valorificarea a ceea ce există în țară. (Rumoare.)

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie jeudi, 15 avril 2021, 12:02
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro