Domnul Barbu Pițigoi: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Nu s-au stins încă ecourile scandalului provocat la Turnu Severin în procesul de privatizare al Societății Comerciale CELROM, și iată un nou scandal de proporții are loc la Societatea Comercială "Semănătoarea" - București, unde conflictul de muncă este generat de condițiile ambigue în care patronatul a contractat asocierea unui capital italian la societate. La TAROM se profilează noi conflicte de muncă, generate de aceeași inconsecvență, nesiguranță sau incompetență, ca să ne rezumăm numai la atât, a aceluiași patronat, zguduit cu puțin timp în urmă de scandalul provocat de privatizarea Hotelului "Intercontinental", sau a Santierului Naval nr. 2 Mangalia etc. Desigur, incompetența ar putea fi una din cauzele disfuncționalităților ivite în procesul de privatizare, dar cauzele acestor carențe pot fi multiple și ele sunt cu atât mai suspecte cu cât activitatea F.P.S.-ului și, bineînțeles, a celor ce-l conduc este din ce în ce mai opacă, lipsa de transparență în sprijinul căreia semnalez cel puțin două argumente, îndeobște cunoscute, de distinșii parlamentari și numai de domniile lor: secretomania în care domnul președinte Emil Dima s-a cufundat atât în numirea reprezentanților săi în AGA și consiliile de administrație, despre care am discutat pe larg în această Cameră, și lipsa de informații pentru cei interesați, inclusiv pentru membrii Parlamentului, asupra unor tranzacții, chiar și după perfectarea lor, atunci când aceasta, ca urmare a dispariției secretului impus de condițiile concurențiale s-au anulat, ca urmare a semnării contractelor. Așa se face că valori însemnate din economia publică ajung în mâinile unor potentați, obedienți ai regimului, care-și permit să sponsorizeze, de exemplu, puterea în actuala campanie electorală, în care partidul de guvernământ și partidele asociate acestuia și-au permis să desfășoare o campanie electorală opulentă, cheltuind uriașe sume de bani pe postere colorate etc., în timp ce omul de rând trăiește de azi pe mâine, cu 70 de dolari pe lună, frământat de grija existenței cotidiene, a sa și a familiei, căreia îi asigură tot mai greu hrana zilnică. La discutarea Legii bugetului de stat pe 1996, Guvernul a prevăzut zeci de miliarde de lei, investiții păguboase în afara granițelor țării, în ciuda nenumăratelor avertismente și atenționări făcute inclusiv de la această tribună. Nici astăzi Guvernul nu a răspuns întrebărilor puse cu referire la refuzul Cubei de a recunoaște investițiile române de la Las Camariocas și de a conveni asupra termenului de rambursare a creditelor acordate de către România. În plus, față de cheltuielile păguboase amintite în afara țării, România nu și-a plătit nici astăzi tranșele restante pentru plata resurselor energetice contractate în prima parte a acestui an și nu are rezerve valutare pentru a începe încă de pe acum să constituie rezervele de stoc pentru viitorul sezon friguros. Oare nu-l mai interesează pe actualul Executiv ce se va întâmpla în țară după expirarea mandatului său de guvernare și să fi simțit el ceva în legătură cu voința electoratului, care va fi exprimată în alegerile legislative din toamnă, aplicând dictonul "După noi - potopul", sau este preocupat, pregătit pentru aniversarea a 6 ani de la victoria mineriadei asupra democrației românești și a libertăților câștigate în Revoluție după decembrie, mineriadă atât de dragă și lăudată atunci și de atunci de încă actualul nostru Președinte. Vă mulțumesc. (Comentarii în sală).
|