Domnul Borbély Ladislau: Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor, Trăim vremuri bizare, vremuri când totul este posibil, când declarații sunt răstălmăcite, interpretate, în funcție de interese. Vremuri când legile statului de drept funcționează numai parțial, fiind puse sub imperiul voinței celor care sunt la putere. Vremuri când, deși în Constituție este prevăzută garantarea proprietății, clădiri trec din patrimoniul societăților comerciale în administrarea administrației protocolului de stat prin hotărâri de Guvern, fără a avea o bază legală. Astfel au trecut în 1994 și 1995 o mare parte din clădirile care au constituit case de oaspeți ale PCR, ale lui Ceaușescu sau unele hoteluri de lux, în administrarea protocolului de stat. Pe lângă faptul că aceste edificii au fost scoase din circuitul turistic - deci, li s-a schimbat destinația -, mai grav este faptul că s-a creat o clasă privilegiată, exact ca pe vremea dictaturii comuniste, care poate beneficia de aceste edificii. Datorită lipsei unei legi a patrimoniului consiliilor locale și județene, care nici până acum nu a fost înaintată la Parlament, prin hotărâri de Guvern au fost trecute unele proprietăți aflate în patrimoniul acestor consilii locale sau județene în administrarea acestui faimos protocol de stat sau a prefecturilor. Așa s-a încercat și în județul Mureș acest transfer al câtorva clădiri, dar consiliul județean nu a fost de acord, părțile fiind în litigiu. Și aceasta este posibil pentru că trăim vremuri în care puterea uzează de prerogativele legilor numai când îi convine. Au fost în ultimii 4 ani trecute în administrarea diferitelor instituții din subordinea Guvernului sute și mii de clădiri, de imobile care trebuia să urmeze cursul normal al deciziei Parlamentului. Până când nu se clarifică situația juridică în care se află patrimoniul consiliilor locale și județene, o să asistăm la formulări bizare, cum că, așa-zisul "palat administrativ al județului", în care sunt instalate organele administrației locale, constituie "bunuri imobile de interes național." Până când guvernanții nu-și vor da seama că fără o descentralizare, o aducere a deciziei mai aproape de cetățean, nu se poate vorbi de o autonomie locală reală, se va permanentiza această atitudine de a eluda legile existente sau de a le utiliza în scopul perpetuării puterilor. Sper că electoratul va sancționa în mod just actele celor care timp de 4 ani au abuzat de puterea cu care au fost învestiți, schimbând eșichierul politic de astăzi în favoarea celor care vor într-adevăr un stat de drept și o democrație reală. Vă mulțumesc.
|