Plen
Ședința Senatului din 11 martie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.33/21-03-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 11-03-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 11 martie 2002

5. Declarații politice rostite de domnii senatori:

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
 

Trecem la primul punct al ordinii de zi, declarații politice.

Permiteți să dau cuvântul din partea Grupului parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) domnului senator Dan Nicolae Rahău.

 
Dan Nicolae Rahău

Domnul Dan Nicolae Rahău:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

În zilele de 5 și 6 martie 2002, am avut onoarea de a face parte din Delegația Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre, în calitate de președinte al Comisiei Economice Comerciale Tehnologice și de Mediu, la o întâlnire care s-a purtat cu reprezentanți de marcă ai Adunării Parlamentare ai Parlamentului European.

Din această delegație au făcut parte doamna Nino Burjanadze, președinte al Parlamentului Republicii Georgia, care este președintele în exercițiu al Adunării Parlamentare, și domnul Alexandros Voulgaris, membru în Comisia economică, comercială, tehnologică și de mediu a Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre.

Delegația Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre a purtat convorbiri cu domnul Patrick Cox, președintele Parlamentului European, domnul Julian Priestley, secretarul general al Parlamentului European, domnul Ioannis Souladakis, membru al Parlamentului European, vicepreședinte al Comitetului de cooperare parlamentară Uniunea Europeană - România, domnul Geoffrey van Orden, membru al Parlamentului European, vicepreședinte al Comitetului de politică externă, drepturile omului, securitate, și apărare, doamna Elisabeth Schroedter, membră a Parlamentului European, vicepreședinte al Comitetului de cooperare parlamentară Uniunea Europeană - Ucraina și Uniunea Europeană Moldova, delegată pentru relațiile Uniunea Europeană Belarus, domnul Ioannis Koukiadis, membru al Parlamentului European, vicepreședinte al Comitetului legislativ și piețe interne, membru al Comitetului pentru petiții, și doamna Ursula Schleicher, membră a Parlamentului European, președinta Comitetului de cooperare parlamentară Uniunea Europeană - Armenia, Uniunea Europeană - Azerbaidjan și Uniunea Europeană - Georgia.

Convorbirile purtate în cele două zile cu președintele Parlamentului European, secretarul general și cu parlamentarii europeni implicați în colaborarea cu țările Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre au relevat interesul acestora pentru activitatea desfășurată de către țările membre în adaptarea legislațiilor naționale la cerințele europene, în armonizarea legislațiilor naționale cu cea europeană.

Componența delegației Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre a fost percepută ca un mesaj direct adresat Parlamentului European și Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre, deoarece delegația a fost reprezentată de un membru al Uniunii Europene, Grecia, un reprezentant al unei țări candidate la aderarea în Uniunea Europeană,

România, și a unei țări ex-sovietice favorabilă procesului de aderare la structurile europene.

Delegația Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre a propus crearea unei comisii parlamentare mixte între Parlamentul European și Adunarea Parlamentară de Cooperare Economică a Mării Negre, propunere receptată pozitiv, susținută de toți parlamentarii, membri ai Parlamentului Europei, și privită cu de către președintele Patrick Cox, mai ales în contextul noului mandat al Parlamentului European. A existat înțelegerea unanimă față de această propunere, în condițiile în care nu a fost încă încheiată elaborarea unei strategii pentru această zonă. Zona Mării Negre nu a fost încă percepută ca o zonă geografică integrată, dar propunerile care vizează activitatea economică, protecția mediului, statul de drept, armonizarea legislației, valorile democrației au fost integral însușite de către parlamentarii europeni, participanți la convorbiri.

Participarea mea, ca senator român, în această delegație, în calitate de președinte al celei mai importante comisii a Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre, a fost percepută și ca un rol specific pe care România, prin reprezentanții săi în aceste structuri parlamentare, îl aduce la obiectivul mai larg de integrare în structurile europene, și, oricât de modestă ar fi această contribuție, ea a fost sesizată și remarcată de reprezentanții Parlamentului European.

Vă mulțumesc.

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, are cuvântul doamna senator Angela Mihaela Bălan.

 
Angela Mihaela Bălan

Doamna Angela Mihaela Bălan:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Calitatea de cadru didactic mă obligă să mă adresez dumneavoastră, astăzi, 11 martie 2002, zi de grevă generală declanșată datorită gravei situații în care se află învățământul românesc de toate gradele și cu deosebire cel preuniversitar.

Poate, mai mult ca niciodată, acum și aici, este momentul să se schimbe ceva în ceea ce privește atitudinea Parlamentului României față de problema educației și a slujitorilor ei.

Noi, senatorii Grupului parlamentar al Partidului România Mare, am inițiat o moțiune privind criza actuală a sistemului de învățământ românesc, în luna noiembrie 2001, tocmai pornind de la situația existentă în școlile României: lipsa cadrelor didactice calificate, criza învățământului rural, salarizarea actuală din învățământ, degradantă pentru un om ce lucrează într-o ramură de prioritate națională, degradantă pentru un om ce acordă educație generațiilor, pentru un om ce pune bazele viitorului unei națiuni.

Atunci, domnilor colegi, printr-un vot manipulat, această moțiune a fost respinsă, cu toate că am observat că zece senatori din partidul de guvernământ nu erau în sală, dar apăreau pe lista electronică.

Atunci, ca și acum, puneam următoarea problemă: dacă totul este minunat - după cum ați prezentat dumneavoastră situația - în sistemul de învățământ preuniversitar de stat din România, de ce astăzi sunt în grevă generală peste 350.000 de cadre didactice și personal auxiliar?

Nici nu mai amintesc de faptul că statutul în societate al profesorului român este inferior aceluia al unui profesor din Ghana sau din Burkina Faso. Nu. Mă mărginesc să atrag atenția că situația dascălului român a devenit intolerabilă.

De aceea, vă fac o propunere pe care, de altfel, o voi face și sindicatelor din învățământ, în scurt timp, sprijinind un proiect de lege în acest sens.

Astfel, dacă unii dintre factorii de decizie guvernamentală au hotărât că este mai bine pentru țară ca unele tarife, cum sunt acelea la energie electrică, la gaze naturale sau la benzină, să fie dependente de cursul leueuro, atunci, doamnelor și domnilor senatori, vă propun să raportăm și salariile profesorilor la evoluția cursului leu-euro. Așa vom demonstra că suntem un stat civilizat, deși sărac, un stat în care un copil educat valorează mai mult decât o efemeră canistră de benzină.

Partidul România Mare susține revendicările profesorilor.

Cu speranța că toți care trebuie să audă au auzit, vă mulțumesc pentru atenția acordată și vă rog să dați o mână de ajutor acelora care au nevoie de aceasta.

Asta înseamnă să slujim interesul național.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Maria Petre

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, dau cuvântul doamnei senator Maria Petre.

 

Doamna Maria Petre:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Declarația mea politică pleacă de la aceeași realitate, și anume de la faptul că, astăzi, în învățământul preuniversitar românesc este grevă generală.

Abordarea noastră este făcută, în schimb, din altă perspectivă, și declarația mea are un titlu deloc retoric,

„Până unde poate merge cinismul guvernanților!". De ce așa? Vom relua un pic istoria, pentru că, ne amintim cu toții, la 15 septembrie 2001, învățământul românesc primea o lovitură nemeritată din partea premierului, și anume aceea că premierul Adrian Năstase afirma că din învățământul rural doar 1% dintre elevi ajung în învățământul superior și, ca atare, ar trebui reduse drastic fondurile alocate școlilor din mediul rural. Au trecut doar câteva luni, după aceea a explodat o altă bombă.

Dosare penale pentru 365 din cele peste 10.000 de cadre didactice din mediul rural, deci 365 de cadre didactice au fost acuzate de însușirea ilegală a unor sume cuprinse între 100 și 150.000 de lei. Începutul anului ne-a adus o altă surprinză, neacordarea tichetelor de masă în conformitate cu Legea nr. 142/1998. Mai mult, urmează alte măsuri guvernamentale: majorarea cu 5% a salariilor din învățământ pe seama reducerii drastice a sporului de rural, printr-o ordonanță de urgență, ofertă pe care unul dintre liderii sindicatelor din învățământ a denumit-o, pe bună dreptate, o adevărată ofensă adusă cadrelor didactice. A urmat apoi stabilirea unui salariu de referință de 1,1 milioane lei, în locul unui salariu rezonabil de 1,8 milioane lei, vorbim de salariul de referință sectorial solicitat de învățământul preuniversitar.

Considerăm că această atitudine cinică față de învățământ trebuie să înceteze și, în consecință, solicităm aducerea de urgență în dezbaterea Parlamentului a actelor normative care au periclitat, efectiv, învățământul românesc: ordonanța de urgență care reduce drastic sporul de rural, ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184 care abrogă, practic, Legea nr. 713/2001 privind administrarea patrimoniului școlilor, solicităm stabilirea unui nivel de referință rezonabil pentru învățământ - vorbim de salariul de referință - și solicităm, de asemenea, aducerea în dezbaterea Parlamentului, de urgență, a Legii salarizării bugetarilor, act normativ care ar fi menit să rezolve, după aprobarea lui de către Parlament, situația nu numai a salariilor de mizerie din învățământ, ci și a salariilor de mizerie ale bugetarilor, ale funcționarior publici, în general.

Avem certitudinea că aceasta este singura atitudine firească față de problemele învățământului, plecând de la premisa că nu ne poate fi indiferentă sănătatea mediului educațional românesc, nu ne poate fi indiferentă, nici în calitatea noastră de oameni politici și nici în calitatea noastră de părinți ai unor copii care învață în învățământul românesc.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Nicolae Paul Anton Păcuraru

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumim, doamna senator.

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnul senator Paul Păcuraru.

 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Intervenția mea de astăzi are un preambul. Chiar din votul pe care astăzi Senatul l-a dat, pentru ca ziua de miercuri să fie o zi în care vom avea activitate legislativă - și am înțeles că în spatele votului pe care noi l-am dat astăzi stă recunoașterea de către corpul legiuitor, de către senatori, a faptului că agenda Senatului este extrem de încărcată - sigur că va trebui să ne întrebăm care sunt motivele pentru care avem o agendă atât de încărcată, aproape de neparcurs, și care ar fi modalitățile prin care am putea interveni, astfel încât să facem ordine și în acest capitol.

Cred că un prim lucru pe care îl avem de gândit este dacă nu cumva România parcurge o inflație legislativă de mari proporții, pentru că pe o simplă analiză statistică vom putea constata că, an de an, se abat sau abatem asupra instituțiilor și asupra românilor câteva sute de legi, sigur, unele importante, probabil, altele mai puțin, dar care fac ca posibilitatea aplicării acestor legi să fie mai mult decât pusă sub semnul întrebării. Pentru ca o țară să asimileze câteva sute de acte normative pe an, și mă refer doar la legi și la ordonanțe de urgență, probabil că trebuie să aibă și capacitatea instituțională și capacitatea administrativă, și capacitatea informativă, astfel încât aceste lucruri, cu adevărat, să poată să fie și aplicate.

Cred că, într-o paralelă, cumva tristă, dacă toți ceilalți indicatori ai României s-au degradat grav în 12 ani de zile, numărul de legi, numărul de acte pe care le revărsăm asupra populației crește.

Al doilea motiv de îngrijorare, și îl subliniez pentru că el a fost deseori repetat de extrem de multă lume, este instabilitatea legislativă.

Suntem în situația în care fiecare act normativ este urmat de alt act normativ, care corectează respectivul act normativ, și avem situații multe în care luăm măsuri pentru corectarea măsurilor și amendamente pentru amendamente.

Nu pot uita faptul că majoritatea investitorilor care vin în România întotdeauna au reproșat nu regimul de fiscalitate, ci instabilitatea legislativă.

Nu pot să ascund faptul că mulți dintre cei care aplică legea, magistrați, judecători, tot timpul sunt în defect și în temere, pentru că nu știu dacă ei au apucat să se informeze și să parcurgă ultimele prevederi.

Dar, cred că această instabilitate legislativă ascunde, la rândul său, o anume inconsistență, incoerență a politicilor guvernamentale.

Am crezut, ca reprezentant în legislatura trecută, ca prim mandat în vechea legislatură, că acea veche guvernare, mult hulită, a produs această instabilitate legislativă.

Cu regret, sunt obligat să o spun că m-am înșelat. M-am înșelat amarnic, pentru că o simplă trecere în revistă a actualei activități, a acestui delir legislativ al Executivului, ne arată că, din nou, suntem în situația în care avem o ploaie de ordonanțe de urgență și modificări peste modificări la fiecare capitol în parte.

Nu-mi aduc aminte, până în prezent, sigur, nu am făcut o exegeză completă, ca o structură instituțională, un minister care, după ce a elaborat un act normativ, să nu vină imediat cu o ordonanță de modificare, de completare sau de înlocuire.

Voi cita, pur și simplu citez din memorie, nu am apucat să fac o exegeză completă, acte normative a căror viață, uneori, a fost de o săptămână, uneori, o lună, și atunci când ajungem la un trimestru suntem în cazuri fericite.

Unul dintre primele momente legislative ale noului Cabinet a fost repunerea în drepturi a Legii nr. 133/1999 privind întreprinderile mici și mijlocii. Viață scurtă. Tot sectorul privat din România, toate întreprinderile mici și mijlocii plâng, în momentul de față, datorită faptului că facilitățile le sunt, una după alta, retrase.

Pe Legea nr. 1/2000 s-a venit cu modificări și amendamente repetate, care au blocat aplicarea legii de către consiliile județene, de punere în posesie, de aplicare a Legii fondului funciar. Nici până acuma lucrurile par a nu fi foarte clare.

Pe Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, avem numeroase ordonanțe de urgență care modifică termenele de aplicare:

Ordonanța nr. 109/2001, Ordonanța nr. 145/2001, prin care se prelungesc toate aceste termene.

O lege mai nouă, care se voia să fie o revoluție în domeniul politicilor sociale, Legea venitului minim garantat, Legea nr. 416/2001, nu a scăpat nici ea mult timp, a fost imediat amendată de Ordonanța nr. 6/2001.

O lege importantă pentru pensiile militare de stat,

Legea nr. 164/2001, a fost, inițial, suspendată... art. 79, prin Ordonanța nr. 85/2001, ca, până la urmă, să fie refăcută complet prin Ordonanța nr. 166/2001.

Legea administrației publice locale, Legea nr. 215/2001, corectată imediat prin Ordonanța nr. 74/2001, pentru completarea art. 152.

Ordonanța de urgență nr. 30/2001 privind acordarea în anul 2001 a unui sprijin direct de minimum un milion de lei producătorilor agricoli pentru fiecare hectar de teren cultivat a fost completată cu Ordonanța nr. 2/2002 pentru neaplicarea pentru plata în 2002 a sumelor restante din 2001, dar a fost însoțită și de Ordonanța nr. 40/2001, prin care s-au sistat practic aceste forme de susținere pentru producătorii agricoli.

Ordonanța de urgență nr. 163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare a fost imediat, sub o lună, completată de Ordonanța nr. 13/2002.

Exemplele sunt extrem de multe și aș putea continua în a le dezbate. E aproape jenant să le citesc pe toate, putem face o listă și, repet, nu am făcut altceva decât să-mi aduc aminte din episoadele trăite, din multele proiecte cu care ne consultăm. Am văzut, de ultimă oră,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 170/2001 modificată, privind disponibilizările colective pentru personalul din apărare, modificată imediat prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.

Am văzut, în fine, de ultimă oră - și asta cu adevărat m-a îngrijorat -, Legea nr. 73/2002 privind susținerea financiară a piețelor agricole, suspendată în partea sa cea mai importantă, printr-un ordin al Ministrului Finanțelor Publice.

Sigur că toată această situație este mai mult decât tulburătoare pentru niște oameni care vor să aibă, totuși, satisfacția că-și fac datoria, dar până și sensul sau simțul datoriei dispare într-o asemenea situație, în care suntem pe niște nisipuri mișcătoare ale inspirației, de la o oră la alta, a Guvernului.

Este greu de înțeles ce-i determină pe guvernanți să procedeze la acest lucru. În opinia mea este incapacitatea Guvernului, și chiar a guvernelor, putem spune, de a-și fundamenta serios politicile. Altă explicație nu există.

Nu cred că există o plăcere a cuiva din Executiv de a veni cu proiecte, câteva zeci pe săptămână. Dar incapacitatea de a fundamenta politicile se dovedește, este notorie, prin faptul că fiecare act normativ o dată adus în realitatea socială se dovedește fie inaplicabil, fie obligatoriu de corectat imediat, și acest lucru nu se poate întâmpla, în opinia mea, decât tocmai datorită faptului că, în marea lor majoritate ministerele, agențiile, autoritățile publice sunt incapabile, astăzi, să-și fundamenteze serios, coerent și metodic politicile. Așa se face că și produsele lor, actele normative, au o viață care, uneori, măsoară această imensă durată de timp, o săptămână, o lună.

Fac un apel, pe această cale, către partidul de guvernământ, pe a cărui susținere parlamentară se bazează Guvernul, în primul rând, să diminueze apetitul Guvernului pentru ordonanțe de urgență. Cred că aveți datoria să faceți acest lucru, pentru că v-ați angajat și în campania electorală că veți reduce numărul de ordonanțe de urgență. Nu avem decât permanente promisiuni ale Guvernului că așa va face, niciodată realități. Ne uităm pe agenda și pe intrările în Senat din fiecare săptămână în parte.

În fine, cred că ar trebui să cereți Guvernului, cu adevărat, să-și fundamenteze politicile, altfel, vom petrece trei ani sau cât mai este din acest mandat, și la capătul mandatului vă veți întreba: „Totuși, de ce am consumat atâta timp fără se vedem eficiența activității legislative?"

În fine, cred că un moment important pentru noi, pentru Senat, este să încercăm să ne gândim și în ceea ce privește procedura de lucru a Senatului și a Camerei Deputaților. Cred că, prin actuala procedură, noi, într-adevăr, am eliminat mult din viața parlamentară, din activitatea noastră curentă. Faptul că intervențiile și amendamentele noastre sunt posibile de pus doar la comisie, ne conduce la două situații.

O primă situație este faptul dacă reușim sau nu reușim să prindem momentul în care expiră perioada de depunere a amendamentelor, și observațiile mele, pur și simplu observații, sunt: în marea majoritate a situațiilor, senatorii nu pot, fizic, să prindă momentul în care la fiecare comisie în parte expiră perioada de depunere a amendamentelor.

A doua problemă este că, de fapt, noi am transferat și dezbaterea politică și activitatea Senatului, am mutat-o, spre comisii. Este eficient sau nu acest lucru, sigur, este un semn de întrebare. În multe comisii și prezența și intervențiile, și amendamentele, și atmosfera, deseori departe de politic și mult mai aproape de colocvial, fac ca adevărata dezbatere politică să lipsească. Și în aceste condiții, Senatul doar la dezbaterii generale se pronunță politic asupra legilor, în rest, din păcate, curg sute de acte normative pe lângă noi fără să băgăm de seamă.

Vă mulțumesc.

 
Csaba Németh

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Deci a epuizat timpul.

Din partea Grupului parlamentar U.D.M.R. are cuvântul domnul senator Németh Csaba.

 

Domnul Németh Csaba:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Săptămâna trecută, în ziua de 7 martie, cu ocazia dezbaterii moțiunii simple care se referea la „Consecințele asupra siguranței naționale a României pe care le are aplicarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare, privind Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei și chestiuni legate de cooperarea bilaterală" de la acest microfon s-a pus întrebarea: „Oare există un precedent în relațiile dintre state privind încheierea unui acord, unei înțelegeri similare?". La răspunsul legat de această întrebare, încerc să stabilesc câteva repere în următoarea declarație pe care o fac în nume propriu.

Doamnelor și domnilor senatori,

Statul național român constituit la 1859 s-a arătat preocupat să sprijine lupta românilor din afara granițelor țării pentru menținerea ființei naționale. Această preocupare în teritoriile locuite de români din sudul Dunării s-a materializat, în primul rând, prin înființarea de școli primare românești. Prima de acest fel, în 1864.

În aceste acțiuni s-a evidențiat mai târziu profesor Apostol Mărgărit, inspector școlar pentru școlile românești din Imperiul Otoman, numit de primul-ministru al României I.C. Brătianu și apreciat mult de domnitorul și apoi regele Carol I.

În cursul celor 24 de ani, perioada 1878-1902, cât a durat inspectoratul lui, s-au înființat în Peninsula Balcanică 104 școli primare și 4 secundare românești, printre care cele mai cunoscute au fost gimnaziile de la Bitolia și Iarina și Liceul românesc din Salonic. În Dobrogea, înainte de 1878, profesorul Nifon Bălășescu s-a ocupat cu organizarea școlilor românești. Ca urmare, și-au deschis cursurile 25 dintre ele, cele din Turcia și Silistra fiind sprijinite financiar direct de către Guvernul de la București.

După destrămarea dominației otomane în Balcani, în 1912, România, prin acțiuni de sprijinire a școlilor și bisericilor, a căutat să exercite un fel de patronaj cultural și religios asupra românilor din sudul Dunării, spre a fi în stare să reziste în fața încercărilor de slavizare sau grecizare.

Aranjamentul, prin schimb de note diplomatice, din vara anului 1913 între Guvernul României și guvernele Bulgariei, Greciei și Serbiei a asigurat autonomia școlilor și bisericilor românești din ținuturile încorporate acestor state cu facultatea pentru Guvernul român de a subvenționa, sub supravegherea guvernelor respective, așezămintele culturale. Deci, chiar exemplu României arată că atât sprijinul financiar acordat de un stat, de un guvern, etnicilor săi din afara frontierelor țării, cât și aranjamentele, acordurile, înțelegerile bilaterale interguvernamentale încheiate în acest scop nu au fost neobișnuite, nemaiântâlnite cu aproape 100 de ani în urmă și nu sunt nici astăzi, în primul sau al doilea an al mileniului III.

După Primul Război Mondial, toate țările în care au trăit comunități ale românilor sud-dunăreni, Grecia, Bulgaria, Albania și Regatul Sârbo- Croato- Sloven, au aderat într-un fel sau altul la sistemul de protecție a minorităților, a societății națiunilor.

Este semnificativ, în acest context, articolul 12 al

Tratatului de Protecție a Minorităților, semnat la 10 august 1919 de principalele puteri aliate și asociate:

Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franța, Italia și Japonia, pe de o parte, și Grecia, pe de altă parte.

Citez: „Grecia consimte să acorde, sub controlul statului grec, comunității valahilor din Munții Pindului autonomie locală în ceea ce privește chestiuni religioase, școlare și de binefacere". Cu toate că drepturile minorităților, inclusiv ale românilor din sudul Dunării, au fost garantate prin tratate internaționale, situația lor în perioada interbelică s-a înrăutățit considerabil. Ei au găsit mai multă înțelegere la turci, până în 1912, decât, apoi, la statele independente creștine din zonă. Dar vremurile s-au schimbat și la București. Sprijinul financiar al statului român s-a restrâns asupra burselor acordate tuturor tinerilor aromâni și meglenoromâni care studiau în România. În anii comunismului nepăsarea și uitarea s-au generalizat. După 1989 guvernele care s-au perindat la cârma țării s-au arătat preocupate de problemele românilor din afara granițelor, de sprijinirea acestora. S-a produs o schimbare, de această dată o schimbare în bine.

Vă mulțumesc.

 
Tudor-Marius Munteanu

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar social democrat și umanist are cuvântul domnul senator Tudor Munteanu.

 

Domnul Tudor-Marius Munteanu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Declarația politică pe care o voi face astăzi se referă la modul necorespunzător în care s-a finalizat o privatizare cu efecte dezastruoase pentru un oraș și pentru multe mii de oameni. Se referă la privatizarea Combinatului de fire sintetice „Fibrex" - S.A. Săvinești.

În județul Neamț în, perioada 1996-2000 rata șomajului a avut o evoluție ascendentă, ajungând până la un vârf de 17,8% ca urmare a următoarelor acțiuni:

- disponibilizarea efectuată prin concedieri colective masive din societăți, ca urmare a restructurării, a lichidării și chiar a privatizării acestora;

- lipsa investițiilor majore la nivelul județului;

- creșterea inflației și implicit scăderea puterii de cumpărare a populației.

Cel mai important aport la creșterea ratei șomajului în județul Neamț se datorează disponibilizărilor efectuate în societățile producătoare de fire și fibre sintetice, cu centrul pe platforma chimică Săvinești, platformă organizată încă de la începuturile sale în sistem de concern industrial.

Datorită puterii economice deosebite, a volumului mare de export efectuat, a utilajelor și a tehnologiilor sale de fabricație Societatea Comercial㠄Fibrex" - S.A. Săvinești a trezit interesul mai multor investitori, începând încă din anul 1996, iar prima scrisoare fermă de intenție în vederea cumpărării a fost făcută în anul 1997 de către firma olandeză DSM, urmată apoi de mai multe etape de negociere cu firma DSM, apoi cu consorțiul DSM RADICI și, din octombrie 1998, cu firma RADICI. Caietul de sarcini, pe baza căruia participațiile statului urmau să fie vândute, prevedea menținerea profilului de fabricație, un program de investiții în vederea retehnologizării cu scopul diminuării costurilor de fabricație, asigurarea prin Programul RICOP a protecției personalului disponibilizat ca urmare a modernizărilor cuprinse în programul de investiții, un program de investiții în domeniul protecției mediului în scopul creșterii gradului de siguranță în funcționarea platformei chimice.

După apariția Hotărârii Guvernului nr. 269 din aprilie 1999, prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/1998 privind executarea creanțelor bugetare, negocierile au început să fie tergiversate, probabil cu scopul de a identifica și alte modalități mai avantajoase din punct de vedere financiar, care să permită achiziționarea participațiilor statului la această societate comercială.

Pe data de 16 noiembrie 1999 în „Monitorul Oficial" a apărut Hotărârea de Guvern nr. 940 din 11 noiembrie, în care acțiunile deținute de stat la Societatea Comercial㠄Fibrex" - S.A. Săvinești s-au transferat din administrarea Fondului Proprietății de Stat în administrarea Ministerului de Finanțe, iar penalitățile și majorările de întârziere a plății obligațiilor bugetare sunt anulate.

Cu toate că pe data de 29 noiembrie 1999 Fibrex S.A. Săvinești transmite către Direcția generală juridică a Ministerului de Finanțe și către firma TVM - S.A.

București, câștigătoarea licitației, pentru întocmirea documentației de vânzare a acțiunilor, solicitarea sa ca în contractul de vânzare să fie inclusă obligativitatea cumpărătorului de a păstra profilul de activitate, de a promova un program de investiții în valoare de cel puțin 50 de milioane de dolari pentru modernizarea instalațiilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă și a celor de mediu, ca disponibilizarea personalului să se facă gradual, având la bază derularea programului de investiții, precum și obligativitatea cumpărătorului de a respecta contractele comerciale privind furnizarea de utilități și servicii la consumatorii de la sursa societății „Fibrex" către „Azochim", „Melana", „Comes", „Ices", „Rifil" - deci celelalte ale platformei chimice - aceste sugestii nu sunt menționate în contractul de vânzare a acțiunilor, perfectat pe 1 februarie 2000 între Ministerul de Finanțe și firma RADICI. În momentul vânzării, societatea „Fibrex" avea datorii către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și bugetele locale de 98,8 miliarde lei față de o producție anuală de 750 miliarde lei în anul 1999. După preluarea pachetului de acțiuni menționat mai sus cea mai mare parte a instalațiilor de producție ale societății au fost în mod progresiv oprite, fapt care a creat un puternic impact economico-social în zonă, întrucât a fost perturbată grav și funcționarea societăților vecine desprinse inițial din Combinatul de fire sintetice Săvinești.

De asemenea, trebuie luat în considerare că societatea „Fibrex" - S.A. asigura circa 80% din necesarul de fire și fibre poliamidice pentru industria ușoară din toată țara, necesarul de granule pentru obținerea pieselor injectate din poliamidă necesare industriei electrotehnice și constructoare de mașini, consumarea unei game variate de produse a industriei petrochimice autohtone și, ca urmare, reducerea activității acesteia la nivelul actual, pe care îl consider simbolic, perturbă, în mod cert, bineînțeles, întreaga economie națională.

Este imperios necesară o analiză atentă și detaliată a modului neprofesionist și, poate, răuvoitor în care s-a făcut privatizarea acestei societăți, privatizare care iese în evidență prin lipsa totală a obligației cumpărătorului.

Această privatizare de tipul „cu orice preț" - de care am mai auzit în guvernarea trecută - i-a permis cumpărătorului preluarea pieței din țară în totalitate, invadarea pieței cu produse aduse din exterior, conducând, astăzi, din păcate, la închiderea acestui combinat și la creșterea ratei șomajului din județul Neamț, la cote alarmante.

Vă mulțumesc.

 
Gheorghe Zlăvog

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar România Mare, domnul senator Gheorghe Zlăvog.

 

Domnul Gheorghe Zlăvog:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Din nefericire pentru români luna noiembrie 2000 nu a adus așteptata schimbare în bine, ci doar o avalanșă de promisiuni neacoperite până în prezent.

Discrepanța enormă dintre promisiunile electorale și punerea în practică a programelor prezentate Parlamentului și opiniei publice arată incapacitatea Guvernului de a gestiona tranziția și reforma economicosocială.

Strategia națională de dezvoltare economică a României pe termen mediu este parte integrantă a Programului de guvernare al P.S.D. pentru perioada 2000

- 2004. Din păcare, însă, acest program este cel puțin un faliment moral, realitatea de astăzi arătând o scădere dramatică a nivelului de trai al populației, o cotă foarte ridicată a șomajului, lucru ce a îngroșat serios numărul celor care solicită acum ajutoare sociale.

Unități economice de pe platforma industrială a municipiului Slatina, S.C. „Utalin" - S.A., S.C. „Textila" - S.A.,

S.C. „Rulmenți" - S.A., se află într-o stare disperată, sub ochii nepăsători ai guvernanților, care nu sunt preocupați decât de interesele lor personale sau de grup.

O situație specială există la S.C. „Rulmenți" - S.A. unde gravitatea a atins cote extreme. Strigătul de ajutor al celor 649 de salariați trebuie să fie auzit odată și odată, până nu va fi prea târziu. Deși la această societate s-a prezentat un ofertant care să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni deținut de stat, până acum A.P.A.P.S. nu a mișcat nici măcar un deget pentru salvarea societății de la falimentul iminent. Ca și în cazul Rafo sau S.N.T.R. potențialul cumpărător a solicitat unele facilități privind datoriile totale ale societății care acum sunt în cuantum de aproximativ 180 de miliarde de lei.

Dezinteresate în sprijinirea societății „Rulmenți" se arată a fi și autoritățile locale, care tergiversează de mai bine de 4 luni de zile o intervenție pozitivă la Guvern despre această situație extrem de sensibilă și dureroasă.

Consiliul de administrație al societății a aprobat, în data de 6 martie 2002, programul de închidere operațională, program în urma căruia din cei 649 de salariați vor rămâne doar 49 pentru activități de pază, ceilalți 600 urmând a pleca în șomaj.

Nici măcar președintele țării, domnul Ion Iliescu, care a vizitat societatea în data de 26 februarie 2002, nu a întreprins nici un demers până la ora actuală, deși le-a promis salariaților că se va implica serios în această chestiune și va fi găsită o soluție favorabilă.

Urmare a hotărârii consiliului de administrație și promisiunilor neonorate ale președintelui țării, din data de 5 martie a.c. un număr de peste 40 de angajați au intrat în greva foamei în fața Prefecturii Olt. Astăzi numărul lor a crescut la 80, așa cum ne-a informat o delegație a conducerii sindicatului de la „Rulmenți" Slatina, care la ora 14,00 a fost în Senat, în audiență la domnul președinte Corneliu Vadim Tudor. În afara celor 80 de greviști ai foamei în fața Prefecturii Olt zilnic protestează alți aproximativ 150 de salariați de la „Rulmenți" în semn de solidaritate cu colegii lor aflați în greva foamei.

Acum, în cel de al 12-lea ceas, când starea de sănătate a celor 80 de greviști ai foamei se degradează pe zi ce trece, solicităm imperativ Guvernului să găsească o cale de rezolvare a situației de criză profundă de la această societate. Nutrind speranța că Guvernul va recepționa acest demers și se va implica eficient, în găsirea unei soluții pozitive privind S.C. „Rulmenți" - S.A. Slatina în cât mai scurt timp, în sensul accelerării procesului de privatizare, a reconectării societății la rețeaua de energie electrică pentru finalizarea celor aproximativ 400.000 de rulmenți aflați pe flux, plata salariilor, care nu s-a mai făcut din luna decembrie, evitându-se astfel o situație dramatică generată de angajații aflați în greva foamei.

Vă mulțumesc.

 
Iuliu Păcurariu

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat are cuvântul domnul senator Iuliu Păcurariu.

 

Domnul Iuliu Păcurariu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Situația sistemului termoenergetic a devenit preocuparea principală a actualului Guvern. Premierul Adrian Năstase se preocupă și prezintă analize ale facturii energetice ale populației, iar, mai nou, ministrul Dan Ioan Popescu reia același subiect, recurgând la un întreg montaj de imagine, regizând o grandioasă expertiză a sistemului, care nu a dus decât la descoperirea unor adevăruri cunoscute.

Sursele găsite pentru a ușura factura românului sunt lipsite de orice fundament economic și tehnic, arătând, în același timp, o lipsă de respect față de cetățean, escamotând adevăratele cauze ale situației existente. Acestea sunt motivele analizei pe care o prezint în această declarație politică.

Recent în dezbaterea Senatului a intrat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2001 privind unele măsuri pentru redresarea economico-financiară a S.C. „Termoelectrica" - S.A. În esență Ordonanța prevede compensarea pe seama bugetului de stat pe 2002 a unor debite ale „Termoelectrica" - S.A. în valoare de 12.400 miliarde lei la bugetul de stat, care reprezintă creanțe ale acesteia către bugetul statului și proprii furnizori. În expunerea de motive, ordonanța se justifică prin necesitatea de a elimina blocajul financiar existent la „Termoelectrica" în situația în care Guvernul s-a dovedit a fi incapabil să elimine cauzele acestui blocaj. În opinia noastră aceste cauze sunt:

1. Lipsa restructurării economice de-a lungul anului de guvernare P.S.D. a făcut să avem încă numeroși agenți economici incapabili să-și plătească factura pentru energia electrică livrată de „Termoelectrica". Aceste facturi reprezintă peste 50% din creanțele neîncasate de la aceste societăți.

2. Incapacitatea cetățeanului de a-și achita factura energetică a cărei valoare depășește în multe situații salariul mediu pe economie. În această privință situația tinde să devină de-a dreptul dramatică dacă o corelăm cu prevederile Acordului stand-by cu Fondul Monetar Internațional. Astfel, dacă în acest moment prețul gigacaloriei este de 15 dolari plus T.V.A., acest preț trebuie să ajungă la 20 de dolari plus T.V.A. la jumătatea acestui an. Prețul gazelor naturale trebuie păstrat la 82,5 dolari mia de metri cubi și apoi să crească la 90 de dolari mia de metri cubi la 1 ianuarie 2003 pentru a aduce mai aproape de prețul de import, care este de circa 130 de dolari pe mia de metri cubi. Ne îndoim că creșterea economică pe care o va realiza guvernul P.S.D. va permite crearea unor venituri care să acopere aceste prețuri negociate de Guvern în Acordul cu Fondul Monetar Internațional. O asemenea evoluție de prețuri va accentua blocajul financiar al „Termoelectrica" în relația cu consumatorii casnici. Această situație este, de fapt, obiectul scrisorii suplimentare de intenție care trebuie negociat cu Fondul Monetar Internațional.

3. Situația sistemului de producție și distribuție a energiei termice către populație. Politica populistă dusă înainte de 1990 și până în prezent a făcut ca prețul energiei termice către populație să nu fie corelat cu costurile reale de producție, lipsind sistemul de fonduri necesare întreținerii și dezvoltării. Astfel, în acest moment, electrocentralele sunt total depășite tehnic având randamente scăzute, iar rețeaua de distribuție are durata de viață expirată în majoritatea cazurilor, astfel încât pierderile de transport ajung, în multe situații, la peste 30%.

A spune, în acest moment, că soluția reducerii facturilor cetățenilor este contorizarea, care îl va face pe cetățean să plătească exact cât consumă, mi se pare fie amatorism, fie rea-credință din partea domnului ministru Dan Ioan Popescu. Pierderile din sistemul de transport intră în costurile de producție ale centralei și în consecință plata acestor pierderi o va face tot cetățeanul. Dacă domnul ministru se angajează în numele Guvernului că pierderile vor fi suportate din buzunarul Domniei sale sau al Guvernului atunci afirmația Domniei sale este corectă.

Fiabilizarea sistemului termoenergetic pentru populație impune următoarea strategie, cu următoarele etape:

Prima etapă: eliminarea pierderilor din rețeaua de transport prin înlocuirea actualului sistem de conducte, fapt care impune costuri de miliarde de dolari la nivelul actualului sistem de conducte la nivelul țării și o durată mare de timp. Un sistem de transport performant al energiei termice nu trebuie să aibă pierderi mai mari de 15%.

În etapa a doua: reabilitarea centralelor termoelectrice în sensul creșterii randamentului cu 5-10%.

Întrebarea care se pune este: cine va face aceste investiții, având în vedere că ele depășesc cu mult capacitatea societății „Termoelectrica". Contorizarea nu rezolvă decât o relație corectă între diverșii beneficiari, adică între consumatori. Ca urmare a politicii de urbanism dinainte de 1989 sistemul termic este dezechilibrat, calitatea agentului termic ajuns într-un bloc sau altul fiind diferită.

Datorită efortului financiar necesar, această reabilitare înseamnă rezultate pozitive pe costuri doar pe termen mediu și lung. Toate aceste considerente sunt valabile în condițiile menținerii actualului sistem de alimentare cu energie termică. Lipsa de performanță a acestuia în acest moment face ca atitudinea cetățeanului de a recurge la sisteme individuale de producere a energiei termice să fie absolut motivată. Înțelegem neliniștea Guvernului, există riscul ca actualul sistem de termoficare să rămână fără clienți. Tratarea acestui subiect trebuie făcută cu deosebită seriozitate, departe de cea demonstrată în ultimele luări de poziție ale ministrului Dan Ioan Popescu.

Strategia poate fi diferită de la caz la caz, de la o localitate la alta. Ce este mai ieftin, să transporți gaz printr-o conductă la centrala termică proprie a unui bloc sau să înlocuiești o conductă de transport energie termică a cărei izolație este distrusă? Recomand Guvernului să evite ieșirile de genul celor de săptămâna trecută, întrucât realitățile le vor contrazice imediat, cel puțin pe termen scurt. Credem că se impune ca Guvernul să inițieze o expertiză serioasă asupra sistemului termoenergetic, care să ducă la elaborarea unei strategii viabile, corelată cu creșterea veniturilor cetățeanului, care să fie validată de întreaga societate.

Vă mulțumesc.

 
Eugeniu Constantin Florescu

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din partea Grupului parlamentar România Mare are cuvântul domnul senator Eugen Florescu.

 

Domnul Eugeniu Constantin Florescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Nu vă ascund că mă întreb destul de des, ce valoare au până la urmă declarațiile noastre politice? Faptul că se înregistrează e sigur, dar ține cineva cont de ideile noastre, de semnalele pe care le dăm în numele intereselor electoratului? Fiind parlamentar postdecembrist doar din noiembrie 2000 îmi pusesem mari nădejdi în ieșirea la această tribună pentru susținerea unor cauze importante ale vieții noastre economico-sociale. Întâmplarea a făcut însă ca prima mea luare de cuvânt, la începutul anului trecut, deși abordasem o temă de mare gravitate, consolidarea celor 115 mari clădiri bucureștene aflate în pericol de prăbușire la un viitor cutremur, să rămână, în fapt, o simplă vorbă, nefiind urmată de nici o acțiune concretă. Formal, Ministerul Industriei și Resurselor, care gestionează problema, a reacționat. O doamnă amabilă, secretar de stat, a venit și a prezentat, aici, în Senat,

Programul Guvernului care suna promițător. Ceea ce a propus Guvernul, să avanseze banii necesari lucrărilor, este, în principiu, foarte corect. Cu o observație: ritmul de circa 5 clădiri consolidate pe an, despre care mi s-a vorbit la Ministerul Industriei și Resurselor, ar fi total nesatisfăcător, dacă s-ar respecta, și aceasta ar însemna ca încheierea consolidărilor să aibă loc peste 23 de ani, iar seismologii ne avertizează că nenorocirea ne poate lovi în următorii 3-4 ani, chiar și mai devreme.

Este foarte bine, de asemenea, că s-a ajuns la concluzia privind necesitatea adoptării unei legi care să îi oblige pe cei ce nu consimt să semneze contractul de consolidare, dar a trecut peste un an din guvernarea P.S.D. și nici în această direcție nu s-a făcut nimic.

La 111 blocuri, din 115, aceasta este o piedică importantă în calea trecerii la acțiune.

Ca și anul trecut, voi afirma și acum că fără angajarea statului în această operație uriașă nu se va face nimic nici într-o sută de ani.

Trebuie un comitet de coordonare.

Lăsarea consolidării clădirilor în seama unor bătrânei din administrațiile de bloc este o iluzie de naivi fără responsabilitate. Aduc și astăzi cazul blocului Wilsson, vecin cu Senatul, ca să fiu mai ușor înțeles. Numărul celor ce după 7 ani de discuții nu au semnat actele este de 21 de familii din 110; 7 dintre proprietari sunt în străinătate.

Au fost invitați, dar nu recunosc autoritatea comitetului de bloc. Numai statul poate impune o măsură în cazul lor, în baza legii, care se tot amână. Există, de asemenea, trei familii în care au decedat părinții, foștii proprietari, tinerii neavând cele 15-20 milioane lei pentru obținerea dreptului de moștenire. Ei nu pot semna. 3-4 familii fără servicii nu au cei un milion trei sute de mii de lei pentru actele de cadastru, iar două proprietărese bătrâne, singure și bolnave nu se mai pot da jos din pat și repetă într-una că așteaptă cutremurul să fie izbăvite de chinuri.

Poate, vă întreb, vreun comitet de bloc să rezolve asemenea situații?!

Or, aproape în toate cele 111 clădiri există asemenea situații.

Ce facem?! Lăsăm Bucureștiul să se prăbușească?!

Nu trebuie să găsească cineva o soluție?!

Eu propun conducerii Senatului să îl invităm de urgență aici pe domnul ministru Mitrea și să găsim o cale de ieșire, să apărăm Capitala și viețile a zeci de mii de locuitori ai ei, între care ne putem număra și noi sau membri familiilor noastre.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Gheorghe Buzatu

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din partea Grupului parlamentar România Mare are cuvântul doamna senator Maria Ciocan.

Din sală:

S-a retras!

Dau cuvântul domnului senator Gheorghe Buzatu.

 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Recunosc, intervenția mea de astăzi abordează un subiect ceva mai straniu, dar rog să mă înțelegeți, întrucât eu și unii dintre colegii mei suntem, practic, în grevă astăzi.

Nu mi-am propus să vă rețin prea mult atenția. Voi vorbi despre „-isme", despre acele „-isme" nenorocite care au tulburat profund întreaga istorie a secolului XX și văd că, pe neobservate, le-am transportat în acest veac, care, cel puțin după cum a debutat, nu promite ceva mai mult decât precedentul.

O discuție despre aceste „-isme" nu poate fi, mai ales de la înălțimea tribunei Senatului, o punere în chestiune despre prefixe și sufixe, căci, dacă, așa cum s-a stabilit cu maximă precizie, dinozaurii au dispărut, tot la fel de bine este constatat că ei, dinozaurii, habar nu aveau de gramatică. Nu știu dacă nu cumva chiar de aceea au și dispărut acum câteva mii și mii de ani, după milioane de ani de existență.

Revin deci cu precizarea că secolul trecut, netăgăduit, unul al extremelor, a fost bulversat de intervenția atâtor „-isme": capitalism, comunism, naționalism, internaționalism, bolșevism, fascism, nazism, legionarism, extremism, rasism, terorism, futurism etc. etc.

Cum spuneam, spectacolul lumii continuă în veacul nostru cu unele importante modificări însă. Astfel, în prezent, comunismul, dacă nu cumva s-a prăbușit ori compromis iremediabil, este în declin, iar capitalismul, în revenire spectaculoasă, se află iar în stadiul de construcție ori de reconstrucție, operă dificilă pe alocuri.

Altfel, comparativ cu ceea ce știam despre teribilul deceniu al anilor ’50, nu ne lipsesc decât lozincile mobilizatoare de tip „Trăiască lupta pentru edificarea capitalismului!".

Pe de altă parte, internaționalismul de sorginte proletară nu mai este la modă, iar centrul lui nu mai este, cât de colo, Moscova, ceea ce înseamnă, vai, că fenomenul nu a dispărut în ceea ce privește faptul că centrul acesta s-a mutat în occident, de unde internaționalismul de tip nou suflă tot cu violență, însă pe direcția vest-est, de astă dată.

Cum se știe, Cominternul nu mai există, el fiind oficial autodizolvat încă de prin 1943, dar, nici o grijă, a fost reedificat sub faldurile Deminternului = democrație +Comintern.

Culmea ridicolului, chiar pe acele meleaguri unde odinioară băteau curenții internaționalismului se aud acum zgomotele naționalismului. Este o altă alifie, veți spune.

Naționalismul pur, comparativ cu cel colorat, naționalcomunismul, în privința căruia cetățenii de rând sunt intoxicați, spun că ar fi de o sută de ori mai periculos și mai perfid decât tot ceea ce până nu demult reprezentau celelalte „-isme": comunism, fascism, legionarism, terorism și așa mai departe. Lăsând deoparte falsitatea partiturii, se impune să apelăm la texte.

În fond, ce este naționalismul?!

Am reținut aici câteva definiții - nu intru în detalii din dicționarul Webstter, din Larousse și, bineînțeles, din Dicționarul explicativ al limbii române, ediția Academiei Române.

Pe drept ori pe nedrept, național-comunismul este cel mai adesea plantat în vecinătatea extremismului. Asta întrucât, desigur, ar fi păcat ca un fenomen ori o doctrină devenită respingătoare să nu primească calificative agravante, presupus compromițătoare.

Trebuie să recunoaștem că una este ca un individ să fie național-comunist și e cu totul altceva a fi un extremist-național-comunist. Între unul și altul apare o prăpastie cam cât groapa Pacificului, deși în practica socială omul din popor a remarcat, cu inegalabilul lui bun simț: „Ce mi-i Manda, ce mi-i Vanda".

Dar să reținem definiția extremismului din textul Academiei Române: „Atitudine, doctrină a unor curente politice care pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme urmăresc prin măsuri violente și radicale să impună programul lor".

Marele avantaj al „-ismelor" constă în faptul că ele se dovedesc extrem de schimbătoare, mai precis, în funcție de cum bate vântul. Ieri așa, azi nu așa, adică de la est la vest ieri, viceversa astăzi. Nu avem ce face și suntem forțați să reunoaștem că, în prezent, dinozaurii, de-ar fi să reînvie, n-ar supraviețui în situația în care molarii lor de minte n-ar rezista schimbărilor bruște de climă, ca să ne referim numai la asta, altfel totul este în progres, nici o teamă de regres.

Un eșec de proporții devine, ca atare, o lovitură de maestru, necunoscută în analele diplomației moderne, iar o vizită la Canossa se transformă într-un triumf fără egal în asemenea condiții.

Iată cum, acaparat de fapte, ne depărtăm de „-isme", de scumpele noastre „-isme". În lipsă de atâtea ele dau nu colorit, ci conținut tranziției noastre. Numai grație lor știm unde și cu cine mergem, care va să zică, nu mai orbecăim. Nici nu se poate altfel. În exces de democrație și naționalismul, și comunismul, și fascismul, și terorismul, și legionarismul, și rasismul, și extremismul și altele, câte vor mai fi, fac laolaltă cea mai bună casă.

Vrei să batjocorești pe cineva?! Ponegrește-l cu toate „-ismele", nici nu-i dificil, în condițiile în care rădăcina cuvântului rămâne neschimbată, iar purtătorul de viruși este stigmatizat cam în felul următor: fascistule de la fascism, naționalistule de la naționalism, legionarule de la legionarism și așa mai departe.

Mă veți întreba de ce?! Doar pentru că este preferabil oricărei alte formule tradiționale să arunci cuiva asemenea invective: fascistule, legionarule și așa mai departe?!

Este adevărat că nu ai nevoie de probe și argumente, iar societatea capitalist-multidezvoltată trebuie să-ți fie recunoscătoare. Ai dovedit, indiscutabil, că dacă n-ai intrat, te îndrepți cu pași siguri spre Europa, străvechiul nostru continent, devenit ținta tuturor iubirilor noastre legitime ori ilegitime.

În fine, se aplică una dintre Legile lui Murphy „Dacă experimentul ți-a reușit, înseamnă că ai folosit greșit echipamentul." Tot potrivit lui Murphy „Nu merită să pierzi din vedere rezultatul. Nimic nu reușește atât de plenar ca eșecul."

Se înțelege că un „naționalistule" ori un „fascistule" nu stârnesc, nici pe departe, pe meleagurile noastre mioritice reacții atât de violente precum „legionarule". Legionarii sunt ori mai precis au fost ai noștri, dar, oricum ar fi, nici abținerea nu este de colo. Pentru a da un exemplu, mătușa Citicaca însăși a relatat cândva, cum în urmă cu vreo 50 de ani, fiind la coadă la pâine în urbea x, un vecin, voind să-l scoată din dispozitiv pe un altul, l-a categorisit pur și simplu „legionarule". A venit atunci Miliția, iar legionarul nostru de serviciu fu arestat pe loc.

Nu avea să revină în urbe decât după vreo 15 ani. Iată o probă în sensul că abuzul de „isme", deși nerecomandabil, poate fi folositor, cu toate că poate fi și lesne anihilat, potrivit regulii de trei simple a jocului de copii: Cine spune ăla e.

Întrucât pe subsemnatul, care am consacrat mai multe studii și cărți fenomenelor în discuție, acestor „isme", nu mă întreabă nimeni ce am fost și ce sunt și pot fi în schimb ușor taxat, voi sfârși, cerându-vă scuze pentru atenția pe care v-am reținut-o prea mult, prin a preciza că sunt bucuros că, totuși, nu m-am oprit la „buzatisme".

Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi,

Am încheiat declarațiile politice.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 20 ianuarie 2022, 0:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro