Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 29 mai 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.92/08-06-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 29-05-2002 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 29 mai 2002

4. Prezentarea rapoartelor de activitate ale Băncii Naționale a României pentru anii 1997, 1998 și 1999 de către Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Nemafiind alte intervenții în legătură cu votul exprimat, vă propun să trecem la dezbaterea punctului 3. Vă adresez rugămintea, doamnelor și domnilor senatori și deputați, să observați că la punctele 3, 4, 5 avem în dezbatere rapoartele de activitate ale Băncii Naționale a României pe anii 1997, 1998, 1999.

Vă adresez rugămintea să luăm în dezbatere - practic, această chestiune s-a discutat în Birourile permanente reunite - și să oferim cuvântul domnului guvernator Mugur Isărescu, prezent azi la ședință.

Să luăm în dezbatere cele 3 rapoarte odată. Să prezentăm din partea Comisiilor buget-finanțe rapoartele comune pentru cei 3 ani și să facem o singură dezbatere generală. Sigură că, în final, votul va fi dat pe fiecare raport al Comisiilor de buget-finanțe.

Vă consult dacă sunteți de acord cu această procedură.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă? Abțineri?

Cu majoritate și câteva abțineri, această procedură este acceptată.

Îl invit la tribuna Parlamentului pe domnul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, să prezinte rapoartele de activitate ale Băncii Naționale a României pe anii 1997, 1998, 1999.

Aveți cuvântul, domnule guvernator!

Domnul Mugur Isărescu - guvernatorul Băncii Naționale a României:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Încep cu anul 1997 când politica economică generală a României s-a centrat pe obiectivele majore ale stabilizării macroeconomice și pe accelerarea restructurării economiei, cu sprijin financiar rezultat din acordurile pe care Guvernul României le-a încheiat atunci cu Banca Mondială - FESAL și ASAL - precum și un nou acord cu F.M.I. Aceste acorduri au fost aprobate de Parlamentul României și au devenit lege.

Programul monetar pe anul 1997 a urmărit integrarea politicii monetare în acest ansamblu de politici economice și, în esență, acest program monetar a prevăzut degrevarea politicii monetare de sarcinile privind finanțarea agriculturii, a sectorului energetic și a deficitului bugetar.

În consecință, politica monetară a avut în vedere utilizarea drept ancoră numai a agregatelor monetare, iar baza monetară a devenit obiectivul operațional declarat al politicii monetare.

Instrumentele politicii monetare au cunoscut o schimbare majoră, accentul deplasându-se, din a doua jumătate a anului 1997, de la refinanțarea sistemului bancar la atragerea de depozite, metodă prin care banca centrală a controlat lichiditățile și a determinat reducerea inflației.

O consecință a acestei situații a fost trecerea Băncii Naționale a României din poziția de creditor în poziția de debitor net al sistemului bancar.

O a doua caracteristică majoră pentru 1997 a fost liberalizarea completă a cursului de schimb și a pieței valutare pentru operațiuni curente, rezultatul fiind că începând cu a doua jumătate a anului piața a funcționat fără sincope și, după efectuarea corecțiilor de prețuri și de curs, politica de depreciere, politica valutară a Băncii Naționale a României a vizat o depreciere treptată a cursului.

În sfârșit, a treia caracteristică pe care doresc s-o menționez în fața dumneavoastră a fost faptul că rezervele valutare ale statului, administrate de Banca Națională, au crescut de aproape 4 ori, comparativ cu începutul anului, depășind la sfârșitul anului 2,5 miliarde de dolari.

Pentru anul 1998, principala caracteristică a politicii monetare a fost să consolideze rezultatele pozitive de pe piața valutară și să treacă la convertibilitatea de cont curent a leului, prin acceptarea art. 8 din Statutul Fondului Monetar Internațional. De asemenea, s-a urmărit reducerea semnificativă a inflației.

Cum s-au atins aceste obiective? În ceea ce privește reducerea inflației, politica monetară s-a bazat tot pe controlul lichidităților și agregatelor monetare, în exclusivitate, prin mijloace indirecte, și se poate spune că anul 1998 a demonstrat că ancora monetară poate fi utilizată, cu relativ succes, pentru stăpânirea inflației, chiar în cazul unei economii precum a României, caracterizată prin dezechilibre majore și probleme structurale.

Al doilea obiectiv s-a realizat încă din martie 1998, respectiv România a acceptat și a declarat că acceptă obligațiile prevăzute în art. 8 din Statutul Fondului Monetar Internațional. Acest pas a garantat decizia autorităților de eliminare a restricțiilor la operațiuni de cont curent, dar și asumarea angajamentului de a nu se introduce în viitor noi restricții.

Mai este de remarcat faptul că anunțarea introducerii convertibilității totale de cont curent în 1998 a constituit un semnal pozitiv, de continuare a reformei în direcția utilizării pe scară tot mai largă a mecanismelor specifice unei economii de piață.

Tot pentru anul 1998 mai trebuie remarcat faptul că Parlamentul României a adoptat un set de 3 noi legi bancare, moderne. Decizia de adoptare a legilor bancare a derivat din faptul că, pe de o parte, legile din 1991 erau relativ depășite și, în al doilea rând, datorită nevoilor de convergență către Uniunea Europeană.

Referitor la aceste noi legi pe care le-a aprobat Parlamentul României în 1998, mai trebuie spus că ele corespund standardelor internaționale și în baza lor s-a elaborat, începând cu a doua jumătate a anului 1998 și în 1999, mai multe reglementări și norme ale Băncii Naționale, toate în concordanță cu normele europene.

Anul 1999 a fost un an greu, se poate spune, un an chiar foarte greu, în special datorită înrăutățirii condițiilor internaționale.

După cum se știe, începând cu a doua jumătate a anului 1998, datorită crizei din Rusia și anticipațiilor privind dificultățile de acoperire a serviciului datoriei externe din 1999, pentru România, ieșirile de capital care au caracterizat tot estul Europei s-au accentuat și în cazul României. Un factor agravant a fost acela că, din septembrie 1998, agențiile de rating au degradat consecvent, la 2-3 luni, ratingul României, ceea ce ne-a creat probleme suplimentare.

Condițiile excepționale ale anului 1999 - spuneam că a fost un an mai greu - au fost tratate, la nivelul țării, printr-un program economic adecvat, elaborat de Guvern împreună cu Banca Națională și discutat public cu toate partidele parlamentare în primăvara anului 1999.

Acest program a avut câteva puncte esențiale. Le trec în revistă foarte repede.

În primul rând, a urmărit atenuarea deficitului de cont curent. În 1998, acesta a fost de peste 7,8%, aproape 9%. În al doilea rând, a prevăzut asanarea sectorului bancar. În al treilea rând, s-a urmărit refacerea competitivității și reluarea creșterii exporturilor, ca principală locomotivă a reluării creșterii economice. În al patrulea rând, pe această bază s-a pregătit redresarea economiei și reluarea unei creșteri economice sănătoase și de durată și, în sfârșit, a pregătit negocierile cu Uniunea Europeană, pentru accesul la Uniunea Europeană.

Costul acestui program și, în special, costul ajustării masive a deficitului de cont curent a fost reinflamarea inflației. Anul 1999 a dus la o creștere a inflației cam cu 1/4 de la circa 40%, la 55%, în special datorită eforturilor de ajustare în sectorul bancar și ajustarea cursului de schimb.

Care au fost realizările? Le prezint foarte pe scurt.

În primul rând, o ajustare puternică a contului curent, de la 8% la 3,4%. Aceasta s-a făcut atât printr-o politică de ajustare în domeniul monetar și de curs, cât și printro politică bugetară extrem de severă - reducerea deficitului bugetar și trecerea la surplus primar.

În al doilea rând, datoria externă s-a redus cu 1 miliard de dolari, factor care de asemenea a avut costuri interne, mai ales pe plan social.

Rezervele valutare administrate de Banca Națională au scăzut în semestrul I, dar s-au refăcut în a doua jumătate a anului 1999, iar la sfârșitul anului 1999 era cu 150 de milioane dolari peste nivelul de la începutul anului.

În sfârșit, efectul conjugat al absenței finanțării externe. Trebuie spus că, pe tot parcursul anului 1999,

România nu a avut acces la credite externe și s-a finanțat mai ales pe plan intern și din rezerva valutară.

Toate acestea, împreună cu ajustarea bilanțurilor la cele două bănci de stat - BANCOREX și Banca Agricolă s-au reflectat într-o creștere generalizată a dobânzilor, mai ales începând cu aprilie-mai 1999. Dobânzile s-au temperat spre sfârșitul anului și în anul 2000.

Invitarea oficială a României de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, hotărâtă la Helsinki în decembrie 1999, a reprezentat, să spunem, punctul important și rezultatul principal al programului din 1999 repet, un an greu - și începutul unei noi abordări în politica economică, inclusiv în politica monetară, abordare care a dat rezultate în anul 2000 și în anul 2001, prin reluarea creșterii economice și prin actualele negocieri de aderare la Uniunea Europeană.

Mai trebuie să adaug că tot în anul 1999, și ca rezultat al eforturilor din 1997 și 1998, în ceea ce privește activitatea Băncii Naționale a României, procesul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană s-a concentrat în preluarea acquis-ului comunitar în domeniile specifice activității băncii centrale, dar și în domeniile specifice ale activităților sistemului bancar, în general.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

În încheiere, doresc să menționez că au fost aduse la îndeplinire recomandările formulate în raportul comun al comisiilor de specialitate de la Senat și Camera Deputaților.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule guvernator.

Din partea Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci, ofer cuvântul domnului președinte, domnul deputat Florin Georgescu.

Vă adresez rugămintea să prezentați rapoartele comisiilor reunite pe cei 3 ani.

Domnul Florin Georgescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Domnule guvernator,

Onorată conducere a Băncii Naționale a României,

Comisiile reunite pentru buget, finanțe și bănci din cele două Camere au luat în discuție la momentul respectiv, pentru că, referindu-ne la anii 1997, 1998 și 1999, unele dintre rapoarte, cum e cel din 1999, nu a fost discutat de către comisii în actuala componență de după alegerile din 2000. Sigur, este un minus în activitatea celor care au condus comisiile respective și forul legislativ faptul că în 2002 discutăm rapoartele din 1997 și 1998, dar acestea sunt realitățile și trebuie judecate de istorici, probabil, și calificate într-un anumit mod.

Sigur, politica monetară a băncii centrale a fost corelată cu politica economică a guvernării de dreapta, care a condus România în perioada 1997-2000 și, sigur, a fost rezultatul unui anumit tip de negocieri cu Fondul Monetar Internațional. (Gălăgie în sală.)

Domnule președinte,

Vorbim de bancă, domnule, nu vorbim de... Poate îi rugați pe colegi...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Stimați colegi,

Vă adresez rugămintea să păstrăm ordinea în sală și să-l ascultăm pe domnul președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Domnul Florin Georgescu:

Eu v-aș ruga frumos, nu pentru că sunt eu la microfon, dar discutăm niște probleme esențiale. Politica monetară, activitatea băncii centrale reprezintă niște piloni de bază ai activității economice dintr-o țară, cu reverberații în domeniul social, în viața de zi cu zi a fiecăruia, de la prețul pâinii și până la prețul kilowatului de energie electrică, așa că, poate sunt interesante aceste lucruri, să vedem de unde provin unele scumpiri de prețuri, de unde provine scăderea producției, de unde crește șomajul și așa mai departe. Dacă interesează... Dacă nu interesează..., noi spunem că am discutat rapoartele și că le-am votat, pentru că nu puteam să nu votăm în anul 2000 ceva ce s-a întâmplat în 1997, mai ales că atunci era o altă conducere a Băncii Naționale, aproximativ aceeași, dar cu un alt mandat, după o altă lege.

Bun! Deci, spuneam că această politică monetară s-a pliat pe orientarea politicii economice susținută de cei care au fost la guvernare în acea perioadă: Coaliția P.N.Ț.C.D., P.N.L., P.D. și....

Din sală:

U.D.M.R.

Domnul Florin Georgescu:

U.D.M.R., cu un anumit rol, mai mult "cultural", probabil.

"Educativ-cultural", nu economic, atât de mult, probabil.

În aceste condiții, spunea foarte bine domnul guvernator aici că în acea perioadă, începând cu anul 1997,

Banca Centrală și-a redefinit rolul în sistemul economic național, și anume a devenit din creditor, debitor, adică a devenit din refinanțator... Banca centrală refinanța economia națională, făcea emisiune de bani pe credit, pe care o orienta către băncile comerciale, care, la rândul lor, împrumutau agenții economici, care știm cu toți că sunt decapitalizați și tot vorbim despre blocajul financiar... Asta înseamnă blocaj financiar - decapitalizarea agenților economici și trecerea la creditul comercial sălbatic.

Deci, s-a trecut de la rolul de refinanțator, la rolul de sterilizator, cum zic dumnealor, sau de definanțator, adică le-a luat banii agenților economici și băncilor comerciale și a pus o parte în niște depozite, retrăgând, astfel, din arterele circulației, bani și înlocuind acea politică de injecție a banilor în circulație, pentru a alimenta o economie secătuită de situația economisirii interne care e redusă de resursele limitate pe care le aveam la dispoziție.

Asta a fost politica, este o politică pe care și-au asumat-o cei care au condus țara atunci. Pentru politica respectivă, electoratul i-a tratat și i-a sancționat așa cum s-a văzut, în anul 2000, pentru că această politică de retragere a banilor din circulație, oferind băncilor comerciale dobânzi foarte mari, acestea optând, între a da credite în economie, cu risc, și a pune banii la Banca Națională, fără nici un risc și cu dobânzi mai mari, pentru varianta a doua, cum e normal, această situație a condus la creșterea șomajului, la închiderea multor fabrici.

Această politică se acompania și cu acea abordare de restructurare prin închidere, prin lichidarea fabricilor.

Domnul Ciorbea, cei care au urmat după aceea le dădeau bani oamenilor să plece acasă, și după aceea să nu mai aibă nici un fel de perspectivă de reinserție socială, cum se spunea la vremea respectivă - și lucrurile au dovedit-o.

În aceste condiții, ce s-a întâmplat în țară? Masa monetară, respectiv totalitatea activelor care folosesc pentru efectuarea plăților în economie, masa monetară a scăzut ca pondere în P.I.B., iar ea are două componente: creditul intern și activele externe, respectiv aurul și rezerva valutară. Care a fost dinamica acestora? A scăzut creditul intern, cum arătam mai devreme, și au crescut activele externe. În schimb, ne-am consolidat rezerva valutară, ceea ce e un lucru bun, din punct de vedere al credibilității externe. Dar vedeți că, din patru în patru ani, nu votează băncile străine la care ținem noi rezerva valutară, ci votează cetățenii români, care nu mai au locuri de muncă, și din cauza unui anumit tip de politică monetară.

Deci, au crescut activele externe, care sunt păstrate în străinătate, la bănci mari din străinătate. Deci,

România, după ce că nu are bani, creditează străinătatea și, după aceea, pentru finanțarea deficitului bugetar, se împrumută tot din străinătate, dar la costuri foarte mari, pentru că fiind încadrată într-o anumită grupă de risc, deci risc mai ridicat... în anul 1997, 1998, 1999 România ajunsese, pe undeva, vecină cu Coasta de Fildeș și cu Ecuadorul în ceea ce privește cota de risc, după ce în 1996 fusese lângă Polonia, Ungaria și Cehia.

Deci, plasam banii afară cu 5% pe timpul respectiv și luam credite cu 11-12%, o parte din bani fiind chiar ai noștri. De unde provenea această creștere de rezervă valutară, care a fost de vreo 2 miliarde dolari în perioada respectivă? Din creșterea producției naționale, din creșterea exporturilor? Vindem, aducem valută și, o parte, prin mecanismele pieței valutare, se orientează ea însăși către rezerva valutară a statului? Nu. Prin decapitalizarea agenților economici, prin niște mecanisme destul de rafinate, și prin sărăcirea populației, scăderea puterii de cumpărare a populației... Deci, s-au mutat activele de la întreprinderi și din buzunarele populației la banca centrală, s-au făcut dolari și s-au dus afară. Asta este traiectoria simplistă a ceea ce s-a întâmplat, în numele asanării unei economii naționale neperformante - o grămadă de fiare vechi, care trebuie închise și vândute la kilogram, sub formă de fier vechi.

În același timp, în timp ce au crescut activele externe, dacă masa monetară, ansamblul acesta, a scăzut în mod comparabil, crescându-i unul dintre elementele componente - activele externe - activele interne, adică creditul care se ducea în țară, au scăzut. Acesta are și el, la rândul lui, două componente: creditul pe care sistemul bancar îl orientează către Guvern, către bugetul consolidat, ca să finanțeze deficitul bugetar, și creditele care merg în economia reală. Pe fondul lipsei de credibilitate externă a regimului care spunea că aduce 60 de miliarde de dolari în 4 ani de zile și a adus numai vreo 2 miliarde de dolari, nu au mai fost creditori dispuși să împrumute România, relațiile cu Fondul Monetar Internațional au mers foarte prost, se lua câte o tranșă, iar restul se blocau, piața privată de capital ne împrumuta la niște prețuri foarte mari, au fost chiar riscuri, prin 1999, de anumite situații nedorite de nimeni, și atunci, în aceste condiții, Guvernul a trebuit să-și finanțeze deficitul bugetar din acest volum de credit intern tot mai mic, în termeni comparabili reali, de la un an la altul, lăsând pentru economia reală - cum zic domnii de la Banca Națională, producându-se fenomenul de evicțiune sau de crowding out, pe un limbaj mai barbarist, împrumutat din cărțile de economics străine, deci lăsând economia reală înghesuită într-un colț, fără resurse și, sigur, nevoită să închidă porțile fabricilor, să facă șomeri, să scadă nivelul de trai, să scadă contribuțiile la pensii, să micșoreze pensiile și toate acestea la un loc.

Sigur, e un mod de abordare. Politicile economice nu se judecă din punct de vedere juridic, se judecă din punct de vedere al oportunității și al unghiului politic, în fața electoratului, dacă acele politici au făcut bine țării sau au făcut rău țării, dacă cetățenii s-au simțit mai bine după acel tratament politic, în cazul de față, de natură monetară, sau s-au simțit mai puțin bine. Și am văzut că în noiembrie 2000 populația a spus că nu prea s-a simțit bine după un asemenea tratament.

Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală):

Acum e fericită!

Domnul Florin Georgescu:

Vom discuta raportul pe 2001 al Băncii Naționale când vreți dumneavoastră. Acum, la ordinea de zi este raportul de activitate pe 1997, apoi raportul de activitate pe 1998 și pe 1999.

Pentru dumneavoastră, ca să vă informez în devans cu vreo 2 ani de zile, creditul neguvernamental, adică cel orientat către economia reală, către întreprinderi a crescut în anii 2001 și 2002 mai repede decât inflația, deci a avut loc o monetizare a economiei, a crescut masa monetară mai repede decât rata inflației, ceea ce a dus la creștere economică de 5,3% anul trecut și de 4,5% în acest an, ceea ce înseamnă aproape recuperarea prăbușirii economice din perioada dumneavoastră, care a fost de 11,3%. Rata șomajului nu este comparabilă astăzi cu cea din acea perioadă, pentru că a apărut Legea venitului minim garantat - știți foarte bine acest lucru care a făcut să se evidențieze întreaga masă de șomeri.

Fără acea masă de șomeri care nu era evidențiată la sfârșitul anilor pe care îi analizăm, rata șomajului ar fi acum, probabil, în jur de 8%, ceea ce pe timpul dumneavoastră era în jur de 10%.

Ca să conchid această intervenție, repet, eu nu sunt adeptul acestor politici monetariste de dreapta, inspirate de Școala de la Chicago, de prin America, politică susținută și de către...

Din sală:

Și de la Moscova.

Domnul Florin Georgescu:

Nu de la Moscova, că ei nu au școală monetară, ei au școală literară, mai mult.

Deci, nu sunt adeptul acestor politici de dreapta, care aduc rău populației, aduc mai mult bine la un pol al societății și foarte mult rău la celălalt pol, creează polarizare și tensiuni sociale, dar a fost opțiunea celor care au negociat cu organismele financiare internaționale, cu Fondul Monetar Internațional, pentru că acordul cu Fondul Monetar Internațional are o componentă importantă, aceasta privind politica monetară. Coaliția la guvernare și-a asumat acest tip de politică, care, începând cu 2001, are cu totul alt sens, și anume nu mai are loc această activitate de demonetizare a economiei, deci de retragere a banilor din circulație - cu toate că se mai practică încă, de către unele bănci comerciale, sistemul ăsta de a ține depozitele la banca centrală - și masa monetară, și creditul guvernamental și neguvernamental, dar, îndeosebi, cel neguvernamental, către întreprinderi, cresc mai rapid decât rata inflației, ceea ce înseamnă că organismul economiei românești este tratat cu o injecție de sânge proaspăt de bani, și nu este tratat cu o retragere de sânge din corpusul economic al țării.

În rest, n-aș vrea să mă refer la alte elemente. Repet, politica monetară este o sumă de opțiuni, de decizii, de acțiuni pe care și le asumă un anumit regim politic.

Banca centrală este, într-adevăr, independentă, dar și ea se racordează și negociază, atunci când negociază, într-o anumită manieră, dacă are partener de negocieri un ministru de finanțe, un prim-ministru cu o anumită orientare politică și cu un anumit program economic și, de asemenea, banca centrală negociază de altă manieră dacă are drept parteneri un alt ministru al finanțelor, un alt prim-ministru, cu un alt program economic, al altei formațiuni politice care susține guvernul în cauză.

Noi, membrii comisiei de astăzi sau de ieri, care am analizat aceste rapoarte, ne-am exprimat, în mod mai detaliat acolo, mai sintetic aici, aceste gânduri, aceste constatări și, în final, am votat rapoartele respective, cu recomandări ca anumite active din bilanțul băncii centrale să fie revizuite, ca anumite poziții de acolo să fie provizionate, adică să se constituie rezerve, pentru că prin activul Băncii Centrale se găsesc unele elemente, unele poziții așa-zis "active putrede", care nu se mai încasează și care, potrivit legislației, trebuie provizionate, adică create niște rezerve care să compenseze aceste neîncasări. De altfel, se vede că profitul băncii centrale a scăzut an de an, ajungând ca în 1999 să fie de 1 miliard și ceva, cât la un S.R.L. Sigur, a costat acea politică de sterilizare monetară, și așa mai departe.

Această teorie de a pune moneda deasupra economiei face rău, domnilor și doamnelor! Face rău politica aceasta monetaristă, în care moneda este pusă deasupra economiei, și nu economia pusă cel puțin pe același plan cu politica monetară. Iar acest lucru nu-l spun eu, este criticat recent într-o lucrare apărută la Paris și elaborată de un laureat al Premiului Nobel, de acum un an, doi, fost vicepreședinte - rețineți! - al Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare, domnul Josef Stigritz.

Domnia sa critică aceste politici, care nu fac bine țărilor sărace și în tranziție, țărilor în curs de dezvoltare, și care fac bine altora. Or, noi vrem ca politicile monetare interne, politicile comerciale internaționale și celelalte politici să facă bine tuturor, să aducă bunăstare în toate zonele lumii, și nu să producă o redistribuire între zonele sărace și cele bogate ale lumii, în defavoarea primelor, adică a zonelor sărace.

Cu aceste cuvinte, comisiile vă propun adoptarea rapoartelor de activitate ale băncii centrale din perioada 1997-1999, cu mențiunile și cu comentariile pe care vi le-am adus la cunoștință, cu toată bună-credința și cu tot respectul față de conducerea băncii centrale, care are în componență profesioniști, dar care, repet, la un anumit moment practică un tip de politică economică, în raport cu partenerii de guvernare, în alt moment, dacă populația și partenerii de guvernare, alții, o cer, trebuie să se plieze pe o politică monetară care să conducă la dezvoltarea și modernizarea economiei, și nu la asanarea ei haotică, care conduce la subdezvoltare economică, la îndepărtarea noastră de țările dezvoltate și la polarizarea socială, cu sărăcirea în masă a populației.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Și noi vă mulțumim, domnule deputat.

Stimați colegi,

Dați-mi voie să mulțumesc domnului președinte Florin Georgescu pentru prezentarea sintetică a celor 3 rapoarte, pe care a făcut-o astăzi.

Vă rog să trecem la dezbateri generale.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Procedură, domnule președinte!

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

O chestiune de procedură, da?

Vă rog!

Domnul Augustin Lucian Bolcaș:

Domnilor președinți,

Domnilor colegi,

Vorbesc, în primul rând, din respect pentru poziția pe care ne-au acordat-o cetățenii acestei țări. Sunt indignat totdeauna când suntem puși să facem o activitate formală și ni se explică că ceea ce ar trebui să gândim noi și să decidem nu mai are nici o importanță, pentru că a trecut timpul sau au trecut timpurile.

Sunt absolut împotriva caracterului formal al activității noastre și de aceea îmi permit să iau cuvântul acum.

Dezbatem rapoarte ale Băncii Naționale de acum 5 ani de zile, pentru care comisiile au întocmit deja rapoarte, de 2 sau 3 ani și suntem în anul de grație 2002. Și, pentru că anul de grație 2002 este "Anul Caragiale", ne aflăm în plin an "Caragiale".

Comisiile de buget, finanțe și bănci ne propun să votăm rapoartele laudative pentru activitatea băncii din 1997, 1998 și 1999, aducând critici severe politicilor monetare care au fost practicate la acea dată. Este o deosebire de viziune teoretică. Domnul deputat Florin Georgescu ne-a înfățișat o concepție pe care puteți să o considerați doctrinară și o puteți discuta. Și asta este foarte important.

Rapoartele pe care, ca nespecialist, am avut totuși curiozitatea să le citesc, înțeleg că înfățișează o altă concepție doctrinară cu privire la viața monetară. Dar aceasta, la urma-urmei, este politică, doamnelor și domnilor, și noi suntem chemați să luăm o decizie politică.

Or, o decizie politică, regret, eu nu o iau sub influența "Anului Caragiale". Și eu nu am venit aici să pierd timpul și încrederea celor care m-au votat ca să fac acte formale.

Categoric, din punctul meu de vedere, conjugat cu susținerile de astăzi, care mi-au întărit acest punct de vedere, rapoartele acestor comisii nu pot fi supuse dezbaterii noastre și în nici un caz nu pot fi votate.

Propunerea mea, în principiu, este respingerea acestor rapoarte, pentru ca cele două Comisii de buget, finanțe și bănci întrunite să facă un raport comun pentru toți acești ani, înfățișând viziunea lor care, în parte, a fost, astăzi, deflorată. Nu pot să spun: are dreptate domnul Florin Georgescu când critică, dar eu votez acele rapoarte care se referă la alte situații. Nu pot să spun: eu votez acele rapoarte care, în 1997 și 1998, făceau recomandări privind solicitarea unui audit, în 1998, și să votez treaba asta în anul 2002.

Deci, domnule președinte, vă rog să luați act, formal, de propunerea mea de restituire a acestor rapoarte comisiilor reunite, pentru a întocmi un raport comun și actual.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții în numele grupurilor parlamentare.

Vă rog!

Din partea Grupurilor parlamentare P.N.L., domnul deputat Rușanu.

Domnul Dan-Radu Rușanu:

Domnule președinte,

Am înțeles malițiozitatea dumneavoastră când ați spus "prezentarea sintetică a domnului Florin Georgescu", însă eu aș fi avut mai întâi un cuvânt de mulțumire pentru lecția de economie politică empirică prezentată de domnul președinte...

Din sală (o voce):

Nu economie empirică!... Este economie reală!

Domnul Dan-Radu Rușanu:

Însă am câteva nedumeriri pe care domnul președinte Florin Georgescu cred că le va susține acum aici.

În perioada 1998-1999, România a plătit un vârf de sarcină de peste 3 miliarde dolari, credite luate în perioada 1995-1996. Nu mai știu exact cine era ministru pe vremea aceea, și prim-ministru, însă vârful de sarcină a fost plătit, atunci, în 1998-1999, pentru aceste credite luate pe 3 ani de zile, ca orice s.r.l. care se împrumută de la o bancă comercială.

În al doilea rând, în 1996, în decembrie 1996, rezerva Băncii Naționale, lăsată de precedenta guvernare, era de 680 milioane. În decembrie 2000 era de peste 2 miliarde și jumătate. Cam astea ar fi principalele lucrări, în sinteză, așa cum spuneți dumneavoastră. Și ceea ce-i recunosc domnului Florin Georgescu, și actualei guvernări, este faptul că România stă mult mai bine acum decât în 1997-1998, stă excelent, însă atât de excelent stă încât Fondul Monetar Internațional a refuzat tranșa a doua și a treia, și astăzi, ca și în urmă cu 5 ani de zile, România a luat o singură tranșă. În perioada aceea, 1997-1998, reușind totuși acel guvern, așa de dreapta cum era, să accepte două tranșe de la Fondul Monetar Internațional.

Repet, dacă stăm atât de bine astăzi, și noi recunoaștem acest lucru, organismele financiare internaționale probabil că au altă măsură de a aprecia aceste excelente lucrări și ne refuză, în continuare, tranșa a doua și a treia care trebuia să intre în februarie și în iunie.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Invit la tribună reprezentantul Grupului parlamentar P.R.M., domnul deputat Ionescu.

Aveți cuvântul!

Domnul Daniel Ionescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Permiteți să pun, având în vedere situația creată de discutarea acestor 3 rapoarte după perioada normală de discutare a lor, câteva întrebări domnului guvernator.

Domnule guvernator,

În perioada trecută, BANCOREX, Bankcoop, Banca Albina, Banca Internațională a Religiilor, Banca TurcoRomână, Banca Columna, Banca Română de Scont au dat faliment.

Aș vrea să-mi explicați și să explicați, dacă se poate, domnilor senatori și deputați, cum a evoluat activitatea de reglementare prudențială și supraveghere bancară, de exemplu număr de personal pe număr de bănci, cum se explică implicarea C.E.C. în afacerea F.N.I., pentru că C.E.C. era bancă deja, de ce nu au fost semnalate din timp neregulile de la băncile respective pentru că aceste falimente au costat Banca Națională a României peste 6.000 miliarde împrumutate de la Fondul de garantare a depozitelor populației care, în opinia noastră, ar fi fost mult mai bine dacă puteau fi trimise către economia reală.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții?

Vă rog, domnul deputat Sassu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Aveți cuvântul, domnule deputat!

Domnul Alexandru Sassu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Aș începe prin a spune o chestiune de procedură.

Mie mi-e foarte dificil să comentez, în acest moment, raportul pentru că intervenția președintelui comisiei, cred că a fost o intervenție din partea Grupului parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist), altfel, firească dacă era așa, însă nu a avut legătură cu rapoartele pe care, în timpul acesta, m-am uitat încă o dată pe ele, și anumite multe lucruri din cele spuse aici, parțial, poate, unele chiar corecte, nu sunt trecute în raport.

De aceea, mi-e foarte greu să comentez raportul luându-mă doar după ceea ce am citit. Am să spun însă un singur lucru, și anume faptul că ceea ce se remarcă de mai mulți ani încoace, și când spun asta mă refer cam de după perioada 1992, este faptul că Banca Națională nu a reușit să-și regăsească un loc clar în încercarea României de a merge pe drumul pe care și l-a ales. A fost un drum destul de sinuos, e adevărat că a trebuit să reziste la multe presiuni politice, am să vă reamintesc o perioadă între 1992-1996 când se discuta despre subordonarea Băncii Naționale politicii guvernului, și chiar guvernului, am să vă reamintesc de alte momente în care Banca Națională a fost nevoită să acopere anumite greșeli făcute de guvernare, am să vă reamintesc faptul că Banca Națională a fost implicată suficient de profund, și Parlamentul a constatat că a fost implicată în mod, hai să zicem, nefericit în scandalul F.N.I., având mari carențe în ceea ce privește supravegherea prudențială, am să vă reamintesc faptul că în România sistemul bancar este încă suficient de șubred și încă nu este capabil să susțină o economie reală și, mai ales, este incapabil să susțină dezvoltarea unei economii private.

Sunt câteva lucruri pe care Banca Națională trebuie să le aibă în vedere atunci când își construiește politicile pe perioada următoare, să aibă în vedere care sunt obiectivele României, și nu ale Băncii Naționale, și nici ale Guvernului, să aibă în vedere că sunt foarte multe lucruri care trebuiesc făcute și, mai ales, întărită piața privată bancară și economia privată.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt și alte intervenții din partea grupurilor parlamentare?

Grupul parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist), domnul deputat Florin Georgescu.

Aveți cuvântul!

Domnul Florin Georgescu:

Acum vorbesc în numele partidului. Atunci am vorbit în numele comisiei, domnilor.

Aș vrea să dau două scurte răspunsuri antevorbitorilor.

Pe de o parte, considerațiile pe care le-am făcut aici, chiar dacă nu sunt surprinse în forma prezentată în rapoartele comisiilor, ele sunt, în mod indirect, explicite sub forma unor considerații privind dinamica, consecințele politicii monetare, politicii de supraveghere, politicii de reglementare prudențială-supraveghere bancară. Am făcut o sinteză pentru a fi mai scurt în expunere și mai pe înțelesul tuturor pentru că și mie îmi place, când se vorbește despre păduri, să se vorbească pe înțelesul meu, când se vorbește despre aeronautică, la fel: deci m-am străduit să fac o sintetizare a acestor idei de o manieră cât mai transparentă.

Referitor la mențiunile domnului deputat de la P.N.L., sigur, dânsul a adus aici în discuție câteva chestiuni scrise în fugă pe un colț de foaie, fără o documentare prealabilă aprofundată, și acest lucru vi-l voi dovedi prin ceea ce vă voi spune acum.

Deci, s-a spus aici, s-a tot repetat și de către fostul dumneavoastră candidat la președinție, și președinte o anumită perioadă, că România a avut un vârf de sarcină în anii 1998-1999, că România s-a împrumutat în 1996... În 1995, mai puțin... Unde?... Pe piața privată de capital. Aici, stimați colegi, este o chestie de strategie și de opțiune politică majoră.

Vrem ca România să se dezvolte? Cred că, dacă supunem la vot, toată lumea este de acord.

Vrem că România să se dezvolte autarhic ca pe timpul lui Ceaușescu, prin forțe proprii, dezvoltând o economie multilateral dezvoltată? Nu mai este posibil. Și atunci, România trebuie să apeleze și la resursele externe, care vin fie de la organismele financiare internaționale, fie de pe piața privată de capital. Ca să ajungi pe acea piață privată de capital îți trebuie niște performanțe, pentru ca nivelul costurilor la care te împrumuți să nu fie prea ridicat pentru că atunci ele devin prohibitive și nu pot fi suportate de către rezultatele economice ca urmare a investițiilor făcute din creditele respective. România a ieșit în 1996, rețineți, ca urmare a acelei creșteri pe stoc, nesănătoase, cum i-ați zis dumneavoastră, pentru că descreșterea dumneavoastră economică a fost foarte sănătoasă, deci, a ieșit prima dată pe piața privată de capital în 1996, după 1982 sau 1981, și a luat un miliard de dolari. Ce-a făcut cu ei ? I-a transferat în rezerva valutară a Băncii Centrale, a mai plătit serviciul datoriei din perioada 1990-1992-1993, ce luam de pe la Banca Mondială, de la B.E.R.D. pentru investiții și așa mai departe.

Cu acei bani a crescut și rezerva valutară. Într-adevăr, rezerva valutară în 1996 era de 0,7 miliarde… Dar știți cât a fost în 1992 când am venit noi la guvernare, acel Executiv P.D.S.R.?! Sub 0,1 miliarde dolari, deci sub o sută de milioane.

Deci, în 4 ani s-a făcut și creștere economică, și creștere de nivel de trai, atât cât s-a putut, și creștere de investiții, și creșterea de 6 ori a rezervei valutare a statului. Arată buletinele statistice și rapoartele anuale ale Băncii Centrale. Ne-am împrumutat un miliard ca să sprijinim agricultura, că ați avut cea mai bună producție agricolă în 1997, ca urmare a ceea ce am însămânțat noi în toamna lui 1996. S-au făcut și alte lucrări, a crescut și rezerva valutară. Acei bani trebuiau plătiți. Au fost luați banii, vă rog să ascultați ca să înțelegeți, pe 3 ani, pentru că atunci când ieși prima dată, după mulți ani, pe piața privată de capital, nu te împrumută nimeni direct pe 10 ani. Era o durată rezonabilă, pe termen mediu, de 3 ani. Acum am ajuns să luăm credite de pe piața privată de capital până la 10 ani, în timp ce dumneavoastră, în 2000, ați ieșit, prima dată, cu timiditate, după 3 ani de blocaje pe această piață.

De ce am luat acel miliard? Ca să sprijinim dezvoltarea economică a țării și cu siguranța că vor continua politicile pozitive. Ce anunța domnul Emil Constantinescu și dumneavoastră care aveți afiliații la marile familii politice de prin Europa, din țările bogate? Că o să se năpustească asupra României niște valuri de dolari, vreo 60 de miliarde sau 70 de miliarde… Și atunci era greu să plătești un miliard din 70?! Deci, din 15 miliarde pe an pentru care v-a votat lumea…Că de-aia v-a votat…

Nu că erați foarte specialiști… Pentru că ați spus că le faceți viața mai bună.

Deci, din 15 miliarde pe an era greu de dat un miliard înapoi?! A fost greu de dat un miliard înapoi pentru că nu ați mai avut acces la finanțarea externă, și timp de un an și jumătate, din 1998 și până 1999, pe la mijlocul anului, prin septembrie, nu a intrat în România nici un cent, lichiditate, de la Fondul Monetar Internațional, de la Banca Mondială sau de la alte organisme. Au intrat numai pe bază de proiecteÉ unde nu vezi banii și te trezești cu ciment, cu utilaje și cu alte socoteli.

Deci, acel miliard, dacă se continuau niște politici credibile în plan extern, era foarte ușor de rambursat. Cât a fost acest uriaș vârf de sarcină al României? În 1998 a fost de 1,6 miliarde, dar ăsta este compus din două elemente, domnule fost șef de bancă. E compus din datoria directă a statului, ce s-a împrumutat statul însuși, și asta a fost numai 815 milioane, și ceea ce s-au împrumutat agenții economici direct, cu garanția statului, datoria pe care o rambursează ei înșiși, 754 milioane… și cu opt sute și ceva… 1,6 miliardeÉ dar statul cu domnul guvernator n-a plătit decât șapte sute și ceva,

815 milioane…, mă scuzați Dar în 1999? Marea problemă a României Cu cât era datoare România? În timp ce Polonia, Cehia, Ungaria au o datorie pe cap de locuitor de 1.500 dolari, România are 300. Și e mare problemă în România că am luat un miliard într-un an.

Stăm așa să producem numai împletituri de nuiele și, eventual, șireturi de pantofi?!

Deci, în 1999, serviciul datoriei externe a fost de 2,2 miliarde dolari. Cât al statului, direct, rezultat și din miliardul ăla?!

Vă rog să notați ca să rețineți cifrele că le cam încurcați 1,6 miliarde… Și restul? 0,6 reprezentând datoria agenților economici care au luat credite cu garanția statului. Sigur, unii nu au ajuns să dea banii înapoi pentru că au avut greutăți economice, asta este altă chestiune.

Deci, în această perioadă s-au plătit împreună datoria serviciul datoriei a fost de 1,6 plus 2,2 miliarde,

3,8 miliarde, ceea ce este foarte puțin pentru România care, la data părăsirii guvernării, avea o datorie externă de 6,8 miliarde. Cu asta era România îndatorată, efectiv.

Luase, dăduse înapoi și per sold era îndatorată cu 6,8 miliarde, stimați colegi, în timp ce țările menționate, mai devreme au datorii de 12-14 miliarde, Cehia, 20 miliarde și ceva, Ungaria, 30 miliarde și ceva, Polonia, după ce au fost reeșalonați, rescadențați, ierțați de datorii și așa mai departe. Iar astăzi datoria este de 7-7,8 miliarde, cea efectivă, rămasă de plătit de țară, iar când ați plecat dumneavoastră era de 7,4-7,5 miliarde, deci, în 4 ani de guvernare nu ați fost în stare să aduceți în țară pe net decât vreo 700 milioane de dolari, ca să nu mai vorbim de investițiile directe care au fost ridicole.

Aceasta este problema! Nu putem să ne dezvoltăm fără împrumuturi externe, trebuie să fim credibili, e bine că avem acum o rezervă valutară consistentă la Banca Centrală, dar care a costat și mai doare încă populația.

Să dea Dumnezeu ca acea rezervă să ne conducă la intrări de credite și de investiții străine tot mai mari și, poate, decizia politică din toamnă, de la Praga, ne va sprijini și mai mult în acest sens, iar în ceea ce privește rezerva valutară, vă spuneam, am luat-o la 0,1 miliarde, am crescut-o de 7 ori, până la 0,7 miliarde și au lăsat-o, cei care au guvernat până în 2000, la 2,5 miliarde.

Deci, dumnealor au crescut-o de 3,5 ori ceea ce au găsit. Privind actualmente situația cu Fondul Monetar Internațional, văd că dumneavoastră, din nou, aveți o atitudine duplicitară, cum s-a mai dovedit și în alte situații.

Dacă aplicăm măsurile de reformă prevăzute în Memorandumul cu F.M.I. și programul cu Banca Mondială, ne introduceți moțiune de cenzură; nu de cenzură, deocamdată moțiune simplă, pentru că există anumite costuri sociale. Dacă nu se îndeplinesc chiar toate condițiile de acolo, ne criticați de la microfon că nu luăm banii de la F.M.I.! Păi, când suntem serioși?! Când criticăm măsurile sau când ne spuneți că nu luăm banii de la F.M.I.! Din fericire, pentru Guvernul Adrian Năstase, amânarea cu vreo câteva săptămâni a tranșelor, a doua și a treia, din acordul cu Fondul Monetar Internațional, nu este rezultatul unor deficiențe de fond ale programului, stăm bine la deficitul bugetar, la creșterea economică, la rata inflației, la rezerva valutară, la politica monetară, stăm bine peste tot. Este o singură chestiune privind anumite disponibilizări în sistemul unor societăți naționale, regii autonome și companii naționale care se vor rezolva în următoarele 7-8 zile, în așa fel încât, este programat, ca la finele lunii iunie, până în 30 iunie, până plecăm în vacanță, să vă putem raporta de la acest microfon, spre fericirea dumneavoastră și a noastră, a tuturor, intrarea tranșelor a doua și a treia de la Fondul Monetar Internațional.

Cred că m-am făcut înțeles și pentru dumneavoastră.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt alte solicitări de cuvânt, îl invit la microfon pe domnul guvernator Mugur Isărescu, rugându-l să ofere răspunsuri colegilor care au formulat întrebări, în principal domnului deputat Ionescu.

Vă rog, aveți cuvântul!

Domnul Mugur Isărescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Desigur, e cam târziu să discutăm acum despre ce a fost în 1997-1999, dar încerc să răspund la întrebările, problemele care au fost ridicate pentru că niciodată nu este prea târziu să înveți din lecțiile trecutului și, mai ales, pentru că avem lucruri importante de făcut în viitor.

Dacă îmi dați voie, răspunsurile mele sunt calate, mai ales, cu o privire spre viitor.

În primul rând, politica de debitor a Băncii Centrale, o modificare majoră care a apărut în perioada 1997-1998, și care se menține și în prezent, rezultă, în principal, așa cum a arătat domnul președinte al comisiei, domnul Florin Georgescu, din maniera în care s-au acumulat rezerve, dar și dintr-o orientare politică.

Prima precizare pe care vreau să o fac: nu toate rezervele pe care le-a acumulat Banca Centrală au fost sterilizate, deci, noi am lăsat treptat, în economie, ca o parte din contravaloarea în lei a intrărilor de valută din exterior să alimenteze economia națională.

Pe de altă parte, însă, suntem puși în această situație dificilă, o adevărată dilemă, a politicii monetare, pe de o parte trebuie să controlăm inflația, să facem față procesului de dezinflație prin controlul masei monetare și, pe de altă parte, să nu mai omorâm economia reală.

Maniera în care am găsit răspunsul la cele două tendințe opuse este, într-adevăr, de analizat, de discutat, noi spunem că în majoritatea cazurilor am găsit un punct optim.

Mai vreau însă să mai fac o precizare. Această poziție nouă a Băncii Centrale, care a fost validată de către legile aprobate de Parlamentul României, în 1998, corespunde atât integrării în Uniunea Europeană, vreau să subliniez faptul că atunci când Banca Centrală a României va deveni bancă componentă a sistemului băncilor central-europene, această chestiune va deveni obligatorie.

S-a făcut un pas încă din 1998 către direcția cea bună și, în al doilea rând, în această manieră se finanțează majoritatea țărilor în tranziție, care sunt mai avansate decât noi în procesul de integrare europeană.

O a doua grupare de întrebări s-a referit la maniera în care s-a făcut supravegherea și reglementarea prudențială și de ce au apărut cazurile BANCOREX, Banca Internațională a Religiilor - s-a făcut aici o întreagă enumerare de bănci care au avut probleme și unele dintre ele au dat faliment.

Reglementarea prudențială și supravegherea s-a făcut în conformitate cu legea, mai slab până în 1998, pentru că legea nu ne permitea, legile bancare de până în 1998 au fost legi mai relaxate în acest domeniu și mult mai puternic, mai strâns după 1998 când Parlamentul României a adoptat și o lege privind falimentul bancar.

Despre contractul C.E.C.-ului cu F.N.I., reiterăm punctul de vedere al Băncii Naționale, sprijinit de legi și reglementări și de datele reale că până când C.E.C.-ul nu a devenit bancă comercială nu puteam să-l reglementăm, nu puteam să-l supraveghem. Nu era în atribuțiile Băncii Centrale. Și acest lucru s-a putut face abia în anul 2000 și atunci am descoperit și nefericitul contract încheiat de C.E.C. cu Fondul Național de Investiții.

Despre sistemul bancar s-a spus că este șubred și că nu susține economia reală. Eu aș spune toate chestiunea la trecut. A fost, nu mai este șubred. Sistemul bancar românesc, în prezent, are o anumită, să o numesc, soliditate, dată în principal de o foarte bună adecvare a capitalului, se poate vorbi chiar despre o supracapitalizare a sistemului bancar românesc, ceea ce permite expansiunea creditului, și acest lucru a început în anul 2000 și a continuat foarte puternic în 2001 și în 2002. O creștere a creditului real de 22% nu este de aici, de colo. Este o creștere extrem de rapidă. Deci, o creștere peste rata inflației, 22%.

În primele 3 luni din acest an, și acum avem și datele preliminare pentru luna aprilie, creșterea în termeni reali a creditului în economie este de peste 6%, ceea ce înseamnă în termen analizat aproape 30% în termeni reali. Este o creștere foarte rapidă. Este adevărat că s-a pornit de la o bază scăzută.

În 2000, nivelul de intermediere bancară în România era sub 10%, 9,5%, pe când în economiile în tranziție mai avansate depășește 40-50%, dar, cred că afirmația corectă este că sistemul bancar românesc este în prezent bine pe picioarele sale, este bine capitalizat și că a început un proces rapid de reluare a creșterii în termeni reali a creditului și de remonetizare. Pentru să s-a spus că el nu susține sectorul privat, vreau să vă spun că toată această creștere a creditului în economia românească este adresată sectorului privat.

De asemenea, încă o informație. După ani buni în care băncile de stat au fost dominante în sistemul bancar românesc, în prezent ele dețin o pondere mai mică de 50%, în total activitate bancară și din cadrul lor, în cadrul băncilor cu capital privat, predominante sunt băncile cu capital străin.

Mai cred că trebuie remarcat aici îmbunătățirea serviciilor bancare. Se face treptat, dar sigur. Și o ultimă remarcă. Sunt într-adevăr plângeri din partea economiei reale că nu este creditată cum dorește ea. Niciodată nu se va întâmpla ca întreprinderile să fie creditate chiar cum doresc ele.

Nu trebuie să confundăm un credit adevărat cu un credit, să spunem, dorit.

Creditul are nu numai rolul de a finanța economia reală, are și rolul de triere, de a vedea dacă o afacere merită sau nu să fie finanțată și dacă ea este valabilă.

În sfârșit, anul 1999, care poate să fie văzut din diverse perspective, eu vă propun una pozitivă, constructivă.

În 1999, România, ca țară, a dovedit că poate să facă față unui an dificil, anul 1999 - repet - vine după 1998, după criza financiară, bancară din câteva țări esteuropene, în special Rusia și Bulgaria, țări care au încetat, practic, plățile externe, în Bulgaria a fost chiar o criză sistemică, a întregului sistem bancar - deci anul 1999 a venit după aceste evenimente.

Acest an a dovedit că România poate face față unei crize financiare și unor situații dificile venite, în special, din exterior și eu cred că trebuie să-l capitalizăm, să-l prezentăm în adevărata sa lumină pentru că o capitalizare a acestui an ne va duce la reducerea costurilor finanțării din exterior.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule guvernator.

Stimați colegi,

S-au încheiat dezbaterile asupra celor 3 rapoarte de activitate ale Băncii Naționale a României pe anul 1997,

1998, 1999.

Avem o singură chestiune de procedură, regret că a fost ridicată de colegul nostru, domnul deputat Bolcaș, în momentul în care Domnia sa a solicitat restituirea celor trei rapoarte întocmite de Banca Națională a României, a solicitat Comisiilor reunite pentru buget, finanțe și bănci să întocmească un singur raport asupra activității Băncii Naționale a României în această perioadă, solicitare pe care nu o pot supune votului dumneavoastră, întrucât este împotriva prevederilor legale privind organizarea și funcționarea Băncii Naționale a României, pentru că în lege este prevăzută obligația, pentru Banca Națională a României, de a întocmi raport anual de activitate care se supune spre dezbatere în Parlament.

Sigur, este vina noastră, a Parlamentului din acea perioadă, de a nu fi luat în dezbatere în anii 1998, 1999,2000, aceste rapoarte care au avut întocmite și rapoarte din partea Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci.

Din sală:

O precizare.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, domnul deputat Bolcaș.

Domnul Augustin Lucian Bolcaș:

Reformulez propunerea mea, în sensul de restituire a celor 3 rapoarte ale comisiilor pentru a se face noi rapoarte ale Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci, pe rapoartele anuale ale băncii.

Și acum este corect și procedural, pentru că s-a mai procedat și în alte situații, avem precedente în care rapoarte întocmite de comisii anterioare, au fost date spre reactualizare comisiilor actual constituite.

Nu putem să discutăm una, să susținem alta, în calitate de Comisie pentru buget, finanțe și bănci, iar noi să votăm a treia variantă.

Deci, am reformulat, rapoarte pentru fiecare an întocmite de actuala Comisie pentru buget, finanțe și bănci.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Am reținut.

De data aceasta, sigur, propunerea dumneavoastră este în conformitate cu regulamentul. O să ofer cuvântul președintelui comisiei.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Procedură!

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Imediat, domnule Marcu.

După domnul deputat Marcu, îl invit la cuvânt pe domnul președinte al comisiei pentru a răspunde solicitării.

Domnul Marcu Tudor:

Domnule președinte,

Vă mulțumesc pentru că îmi dați posibilitatea să vă reamintesc faptul că în anul 2000, atunci când am luat în discuție în cadrul comisiilor parlamentare, atât în Camera Deputaților, cât și în Senat, toate proiectele legislative venite din legislatura trecută, nu le-am putut lua decât după ce au fost însoțite de un punct de vedere al guvernării actuale.

Este de acord cu continuarea acelui proiect legislativ noul Guvern sau nu și, ca atare, s-a restructurat o listă a priorităților, în funcție de cum a dorit Guvernul actual?

Noi am fost de acord că, dacă și-au asumat responsabilitatea să conducă țara, este dreptul Domniilor lor să impună prioritățile legislative și de aceea socotesc că, așa cum am făcut în anul 2000, trebuia făcut și cu modelul financiar-bancar, deoarece Banca Națională a României nu este un apanaj politic al unui partid sau altul, ci ea în activitate are o continuitate permanentă, din 1990, cu toate că are și dinainte de 1990, până în prezent.

Ca atare, nu ne putem deroga de la responsabilități, nici în anul 2000, cum nu s-au derogat ceilalți sau cred că nu s-au derogat în anul 1996, și cum probabil nu ne vom deroga nici noi în anul 2004.

Vă urez succes la vot. Revenind, totuși, vă rog să luați în considerare, în mod regulamentar, serios și perfect valabil, propunerile făcute, deoarece activitatea băncii este preluată în totalitate de noua guvernare încă din anul 2000.

Ca atare, vrem să știm: propunerile făcute în 1997, modul în care se găsesc ele în noua activitate a Guvernului, dorințele Domniilor lor după 2000, și așa mai departe, lucru care nu s-a făcut până acum pentru că nu s-au pus în discuție, să fie reluate de noile comisii, în accepția care am enunțat-o anterior, așa cum au fost făcute toate celelalte propuneri legislative anterioare și toate celelalte activități preluate de noua legislatură, noua guvernare.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

Îl invit pe domnul deputat Florin Georgescu, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci pentru a răspunde la solicitarea domnului deputat Bolcaș.

Domnul Florin Georgescu:

Stimați colegi,

Sigur, cu tot respectul pentru domnul lider al grupului parlamentar antevorbitor, trebuie să facem o distincție clară între un proiect de lege și un raport de activitate al unei instituții care a fost numită și împuternicită cu anumite obiective de Parlament.

Domnul Tudor Marcu (din sală):

Care angajează activități ulterioare.

Domnul Florin Georgescu:

Dacă era vorba de un proiect de lege privind statutul, să spunem, Băncii Naționale a României, înaintat de fosta putere și pe care îl dezbăteam astăzi, sigur, puteam să venim cu amendamente în consonanță cu ideologia, cu principiile, cu prioritățile programului politic al majorității parlamentare de astăzi. Noi nu discutăm un proiect de lege, discutăm, dacă vreți, un bilanț. Este ca și la Legea privind aprobarea Contului de execuție bugetară - datorie internă și datorie externă - pe care le-am examinat acum câteva săptămâni, aici în Parlament, priveau anii 1999 și 2000.

Atunci nici mie, nici colegilor din P.S.D. și probabil că nici altora din această sală distinsă, nu ne-a plăcut și nu eram de acord cu ceea ce s-a întâmplat în politica fiscalbugetară în acea perioadă și ne-am apucat aici să schimbăm conturile de execuție? Aceea este o operațiune închisă, este o operațiune care și-a produs efectele economice, sociale și populația a perceput acele lucruri de o anumită manieră în care au fost transmise și, în consecință, și-a exprimat opinia asupra oportunității și eficienței acelor măsuri, atunci când este sau a fost chemată la urne.

Așa este și în cazul de față. În 1997, 1998 și 1999,

Banca Națională a României a desfășurat o activitate care a fost, până la urmă, și bine zicea domnul guvernator aici, aprobată prin lege.

De ce? Pentru că Banca Națională a României a făcut ceea ce scria în memorandumurile cu Fondul Monetar Internațional, negociate așa cum or fi fost negociate la vremea respectivă, dar care au trecut prin Parlament, Parlament care avea altă majoritate guvernamentală și politică.

Acele memorandumuri de politici economice au fost aprobate de Parlament și Banca Națională a României le-a aplicat în fapt cu rezultatele care s-au văzut: creșterea șomajului, scăderea producției, a Produsului Intern Brut (P.I.B.), creșterea, este adevărat, a rezervei valutare.

Deci: "Avem în cămară, dar nu avem pe masă", cam asta este ideea, dacă este bine să avem numai în cămară și pe masă să nu prea fie nimic, este o opțiune și asta.

Nu putem să procedăm de o asemenea manieră, să refacem cu gândurile noastre de astăzi ceea ce s-a întâmplat acum 4 ani, acum 3 ani, după anumite legi pe care România le-a adoptat în Parlament în consonanță cu niște acorduri internaționale ale vremii de atunci, care avea o putere votată democratic la momentul 1996, sigur, indusă în eroare, prin promisiuni demagogice, și așa mai departe. Asta este istorie, istorie economică.

Deci, noi votăm ceea ce s-a întâmplat, nu putem să negăm activitatea, bilanțul Băncii Naționale a României, rezultatele financiare ale politicii monetare și politicii valutare din acea vreme.

Ceea ce s-a putut face de către noul Guvern, este ca din 2001, atunci când s-a dus la negocieri cu organismele financiare și alături, datorită independenței sale, statutate prin lege și la care nimeni nu a atentat nici în anii 1992-1996, așa cum s-a insinuat de la acest microfon, a participat și Banca Națională a României la acele negocieri, s-a dat o cu totul altă turnură acordurilor internaționale. Adică acum se face reformă pe bază de creștere economică și efectele sociale ale reformei sunt parțial sau chiar total compensate de creșterea economică, pe când în perioada dumneavoastră de guvernare de dreapta, s-a făcut reformă economică pe declin economic programat. Se scria în Memorandumul cu Fondul Monetar Internațional să scadă P.I.B.-ul cu 6% în 1997, să scadă cu 5% în 1998, să scadă cu 3%, deci premeditat. Dumneavoastră ați spus că trebuie să scadă P.I.B.-ul pentru că aveți niște oameni acolo care consideră că economia nu este bună, este depășită, este grămadă de fiare vechi și așa mai departe.

Deci, ca să închei, nu ne putem reîntoarce la comisie, să rediscutăm ceea ce s-a întâmplat. Acestea sunt niște conturi de execuție contabilă, niște politici care au avut reflecție în acele conturi contabile, sunt niște realități pe care le-am trăit cu toții, sunt percepute de populație, sunt cunoscute, vor mai fi cunoscute și după dezbaterile de astăzi. Cine le consideră oportune acele practici să le mai reia și să le continue, dacă are suport popular, cine nu, și le mai revizuiește în așa fel încât vă propun că votăm aceste rapoarte ale comisiilor noastre de specialitate și cu comentariile care au fost făcute aici, iar în continuare să ne concentrăm pe mandatul pe care îl asigurăm Băncii Naționale a României prin negocierile economice cu organismele financiare internaționale, prin colaborarea dintre politica economică a Guvernului și politica monetară a Băncii Naționale a României, totul având ca obiectiv susținerea unei dezvoltări economico-sociale durabile a țării, adică care să nu creeze inflație, care să nu polueze mediul, care să nu ducă la împrumuturi externe prea mari peste puterile noastre de plată, și așa mai departe.

Vă propun să trecem la vot pentru că nu putem adopta această decizie nici în plan procedural și nici în plan economic și financiar.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc, domnule deputat. (Discuții în sală.)

Vă rog, un minut, să trecem la vot.

Domnul Augustin Lucian Bolcaș:

Vă rețin atenția un minut pentru că este vorba de o confuzie fundamentală, și îi mulțumesc pe această cale domnului ministru Gaspar care a sesizat o problemă esențială. Parlamentul, la ora actuală, nu votează și nu aprobă Raportul Băncii Naționale a României, care Raport al Băncii Naționale este făcut, este o execuție bugetară trecută, și așa mai departe, și domnul Florin Georgescu are perfectă dreptate. Noi votăm aici, spre deosebire de situația Radioteleviziunii sau celelalte, rapoartele comisiei și eu nu pot să votez astăzi un raport care îmi spune că activitatea băncii a fost bună și formidabilă, în condițiile în care inflația despre care a vorbit domnul Florin Georgescu a fost, în parametrii în care a fost, în condițiile în care supravegherea exercitată de Banca Națională a României a avut .minunataÒ reușită a prăbușirii a zeci de bănci, în momentul în care se pun întrebări în legătură cu responsabilitățile, chiar a Băncii Naționale a României, în raport de F.N.I.

Eu nu pot să votez un raport care îmi recomandă în 1997 ca în 1998 să fac ceva, fără ca să cenzurez dacă s-a făcut acest lucru.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc...;

Domnul Augustin Lucian Bolcaș:

Este vorba despre votarea raportului comisiei și de aceea am solicitat întocmirea unor noi rapoarte.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Acest lucru era cunoscut de către toți parlamentarii, că ceea ce se votează în cadrul dezbaterilor vizând rapoartele de activitate ale Băncii Naționale a României, sunt rapoartele comisiilor și nu rapoartele băncii.

Vă rog, domnule deputat!

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolaescu:

Domnilor președinți,

Stimați colegi,

Cred că sunt niște confuzii care trebuie lămurite înainte de a da votul dumneavoastră.

Conform legii, Banca Națională a României prezintă anual rapoarte în fața Parlamentului sub formă de informare.

Deci, noi, parlamentarii luăm act de modul în care Banca Națională a României, anual, și-a desfășurat activitatea. Noi acum trebuie să votăm rapoartele comisiilor de specialitate; comisiile de specialitate au prezentat rapoarte de aprobare, cred că nu mai este confuzie în acest sens și știm ce avem de făcut.

Mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Totuși, procedural eu sunt obligat să supun votului dumneavoastră propunerea făcută de domnul deputat Bolcaș în sensul că, deși s-au finalizat dezbaterile pe cele 3 rapoarte, să restituim rapoartele de activitate împreună cu rapoartele Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci către cele două comisii pentru a întocmi, la această dată, noi rapoarte asupra a ceea ce a prezentat guvernatorul Băncii Naționale a României.

Supun votului dumneavoastră propunerea venită din partea domnului deputat Bolcaș.

Cine este pentru?

Invit doamnele și domnii senatori și deputați în sală.

47 de voturi pentru.

Insuficient.

Propunerea a căzut.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 29 noiembrie 2021, 20:19
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro