Sergiu-Florin Nicolaescu
Sergiu-Florin Nicolaescu
Sittings of the Senate of September 9, 2002
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.125/19-09-2002

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
24-04-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2002 > 09-09-2002 Printable version

Sittings of the Senate of September 9, 2002

2. Declarații politice rostite de senatorii:
  2.9 Sergiu Nicolaescu

Domnul Gheorghe Buzatu:

................................................

Invit la microfon pe domnul senator Sergiu Nicolaescu.

Vă rog să poftiți, domnule senator!

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

De fapt, era un cuvânt pe care l-am cerut de data trecută și doream să vă spun, stimați colegi, că împreună cu senatorul Szab. și încă doi colegi deputați Frunzăverde Sorin și Răzvan Ionescu - am fost în Vietnam... în Afganistan.

Vreau să vă spun câteva cuvinte asupra sentimentelor pe care le-am încercat acolo și apoi, după ce m-am întors în țară.

Stimați colegi,

Vreau să spun că, după peisajul care este absolut lunatic... dacă cineva - și se pretinde că aselenizarea care a fost în 1971 ar fi fost o filmare, pur și simplu atunci sigur a fost făcută acolo. Este un loc absolut lunatic. Zbori o oră deasupra munților, care nu au decât umbră și lumină, stânca este acoperită cu 10-30 cm de praf și nimic, nimic altceva. Din când în când, o urmă, urma unui râu, posibil de acum câteva mii de ani. Îmi aduc aminte că un profesor de istorie, cândva, îmi spunea că - domnule vicepreședinte Buzatu, ca eminent istoric, poate confirmați sau infirmați -, spunea că probabil dacii au plecat, cândva, cam din acele locuri. Nu știu dacă este adevărat, oricum, de dovedit nu poate să dovedească nimeni. Cert este un lucru, aveau toate motivele să plece.

Pe aeroportul de la Khandahar, care este în același timp și tabără, am aterizat și am intrat într-o lume extrem de ciudată. Soldați americani sunt cam 2.000. Soldați români, vreo 500. Este o tabără în care se mănâncă la aceleași mese, ofițeri, soldați americani sau români se spală în aceleași corturi, se doarme în corturi asemănătoare, toată lumea are un regim egal. O tabără militară nu o disciplină așa cum eram obișnuit poate în copilăria mea, care era mai mult o disciplină aparentă, de data aceasta cu o formă democrată absolut impresionantă - soldați, ofițeri, toată lumea la fel, toți mănâncă la fel. Am constatat că cele trei mese, cea de dimineața și seara, care se mănâncă în corturi comune, care au aer condiționat, la prânz există pachete, nu este masa în corturi, este pachet care are 24 de meniuri, la alegere, cam 4.500 de calorii pe zi, numărul de calorii necesare unui sportiv de performanță.

Ca să trec într-o altă notă a lucrurilor - prin tabără nu se poate circula decât cu arma în mână, indiferent că e pușcă, sau revolver, sau pistol. Ceea ce este impresionant este starea morală, psihică a acestor oameni tineri, foarte tineri, comandanții au 30-32 ani, maiori, cel american, locotenent-colonel, care e și comandantul taberei, foarte, foarte tineri, am simțit în ochii lor acea lumină de optimism și de încredere.

Am zburat într-un avion militar - Hercules 130 - în condiții îngrozitoare, adică cu genunchii la gură din cauza încărcăturii, deci uniformele cu care trebuia să le înlocuim pe cele ale trupei din Khandahar. Ai noștri au plecat cu acele uniforme de camuflaj verde-maro și le-am înlocuit cu cele galben-deșert. Vă asigur că și cele verde-maro, după primele 10 minute petrecute afară din cort, erau perfect camuflate. Praful era cel care completa ceea ce uniformele noastre nu aveau, camuflajul.

Spuneam că ceea ce m-a impresionat era optimismul acestor tineri.

De asemenea, o curățenie absolut exemplară. Sunt dușuri zi și noapte, apă caldă, apă rece. Sigur că apa e rece numai noaptea. Apa rece ziua are 45Œ.

Aceste condiții materiale care aș putea spune că sunt condiții excelente, de sportivi, sunt, totuși, într-un teren care e un adevărat iad. Tabăra este formată din corturi și rămășițele taberelor sovietice din perioada ‘79-’87.

Tancuri, avioane, elicoptere, toate zac la marginea drumului, treci mereu printre ele. N-ai voie să calci în stânga sau în dreapta, n-ai voie să intri în nici o clădire, n-ai voie să ieși din tabără din cauza minelor. Minele sunt acolo mai dese decât pietrele.

Totuși, am întâlnit - și revin pentru a treia oară acel optimism și încredere. De la ce venea acest lucru?

După 48 de ore de nesomn, am intrat în cortul meu ca să mă culc și am ajuns la următoarea concluzie: acești oameni pe care noi i-am trimis acolo fac istorie și că au pătruns poate, de multe ori, înaintea oamenilor politici, în înțelegerea și înfăptuirea unui deziderat național de care România are nevoie.

500 de soldați români sunt alături de cea mai bună armată a lumii și au o misiune importantă, nu de armată de ocupație, așa cum a fost armata sovietică între ‘79-’87, ci o armată care să aducă pace acelor locuri.

Spun acest lucru pentru că am ieșit, am văzut populația și pot să spun că soldații noștri sunt priviți cu simpatie. În general, acei teroriști care formează așazisele rămășițe ale talibanilor nu sunt de etnie afgană sau din triburile numeroase din Afganistan. Majoritatea sunt voluntari veniți din alte țări, islamici fanatici.

Sigur că se poate pune întrebarea și sunt convins că s-a pus: ce rost avem acolo? Aici vreau să subliniez următorul lucru, nu legat neapărat de ceea ce a spus prietenul meu Vadim: într-un secol care a trecut,

România a luat parte la două războaie, a luptat contra și alături de cele mai bune armate ale lumii, Germania,

Rusia, au murit două milioane de români și, cu toate acestea, în istorie, țara noastră nu apare nici la învinși, nici la invingători. Oare acest lucru cărui fapt se datorează? Sacrificiul de două milioane n-a fost suficient?

Oare nu ne-am ridicat la înălțimea momentelor când am avut atâtea sacrificii și țara a trecut prin atâtea greutăți?

Nu! Este lipsa de consecvență în politică, lipsa de loialitate în politică care a adus după sine neîncrederea și suspiciunea față de țara noastră, pe care nu le merităm.

În Primul Război Mondial, prin Pacea de la Buftea, s-a încheiat un armistițiu cu Germania, care contrazicea complet înțelegerea dintre noi și aliații noștri germani și francezi. În Al Doilea Război Mondial, ne mândrim foarte tare cu 23 August. Iată lucruri care au creat suspiciune privind politica României și iată de ce eu sunt unul dintre cei absolut convinși că, de data aceasta, după Revoluție, am ales un drum cu care am fost absolut toți de acord, am ales un drum pe care să intrăm de partea occidentală a Europei, să intrăm în toate structurile euroatlantice și au fost absolut toate partidele de acord.

Trebuie să fim, doamnelor și domnilor, consecvenți.

Trebuie să înțelegem că, atunci când ai un aliat, într-adevăr, trebuie să te supui unei discipline și unor măsuri care trebuie luate împreună.

Noi am pierdut la Vișegrad un "tramvai", ca să-i spun așa, în ghilimele, și acum trebuie să alergăm după el, deși cele 3 țări - Polonia, Cehia și Ungaria - în timpul războiului rece, au avut cam aceleași misiuni pe care leam avut și noi. La ce ne-a folosit politica lui Ceaușescu care zicea că stă cu fundul în două luntri și stătea în realitate?

Oare ne-am rezervat pentru eternitate o politică în două luntri? Oare aceasta trebuie să fie politica noastră și în continuare?

Apropiindu-ne de acel 11 septembrie când cu toții, absolut cu toții, indiferent de partid și de om, am adus omagiu victimelor căzute, ne-am exprimat cu toții, absolut cu toții părerea de rău că Statele Unite au trecut printr-o astfel de încercare. Sigur, istoricește putem vorbi de multe alte încercări: putem vorbi de Hiroshima, putem vorbi de Dresda, putem vorbi de multe alte lucruri și de 4 aprilie. Istoria trece ca un nor deasupra noastră, iar noi dispărem cu gândurile și cu frământările noastre.

Ceea ce este important, zic eu, în final - și vă rog să mă iertați că v-am ținut mai mult - este faptul că trebuie să fim consecvenți.

Ne apropiem de 11 septembrie. Să asigurăm prietenii noștri din Statele Unite, cei care țin la noi și care ne apreciază... Comandantul din Khandahar mi-a spus, când l-am întrebat ce părere are despre soldații români, mi-a spus două lucruri care au fost extrem de prețioase: mi-a spus că sunt mai iuți, sunt foarte rapizi; o misiune care a cerut să fie realizată în 10 de minute, s-a realizat în 10 minute și, în al doilea rând, mi-a spus că sunt mai curajoși, mai activi. Sunt două complimente la care ar trebui să ne gândim.

Vreau, de asemenea, să vă cer sprijinul să facem niște lucruri pentru acești oameni. Trebuie să ne gândim la un spectacol. Ei se simt singuri acolo, n-au posibilitatea să prindă, prin satelit, România. Să încercăm să obținem aceste lucruri pentru ei, să ne gândim ce se va întâmpla cu ei în momentul în care se vor întoarce în țară. S-ar putea să avem și pierderi. Trebuie să ne gândim la sacrificiile lor și, în același timp, să încercăm să preluăm și noi, oamenii politici, acele calități pe care comandantul american le remarca la soldatul român de acolo.

Pentru 11 septembrie, trebuie să spunem tuturor că suntem alături de poporul american și deciși să mergem pe aceeași politică pe care am pornit. De data aceasta, vrem să fim consecvenți.

Mulțumesc.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania thursday, 25 april 2019, 17:10
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro