Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 aprilie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/20-04-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
14-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 14-04-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 aprilie 2004

12. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România (amânarea votului final).
 
consultă fișa PL nr. 174/2004

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................

Stimați colegi,

În continuare urmăm ordinea de zi cu dezbaterea proiectelor prezentate.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România. Domnul ministru Alexandru. Rog Comisia pentru muncă să pregătească raportul.

Domnul Mircea Alexandru:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Prin proiectul de lege supus dezbaterii se propune aprobarea Ordonanței Guvernului nr.44 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România.

Elaborarea și adoptarea acestui act normativ reprezintă un angajament asumat de România prin documentul de poziție, de capitolul 24 "Justiție și afaceri interne".

În ultimii ani, autoritățile române au făcut eforturi de adaptare a cadrului legislativ instituțional și a practicilor în domeniul migrației, azilului, al controlului frontierelor și al dreptului la liberă circulație. În cadrul acestui proces, un rol important a fost acordat problematicii azilului și refugiaților.

După reglementarea procedurii de azil și a drepturilor de care se bucură atât solicitanții de azil, cât și refugiații, precum și persoanele care au primit o protecție umanitară condiționată, precum și pentru crearea unei practici în acest domeniu, conforme cu cerințele existente în acquis-ul comunitar, se impune dezvoltarea unei forme specializate de asistență din partea autorităților în vederea integrării în societate a străinilor care au primit o formă de protecție în România.

Potrivit standardelor internaționale și europene, aceste categorii de persoane beneficiază de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate, de asistență materială pentru asigurarea existenței, în general, de toate drepturile economice și sociale de care beneficiază cetățenii statului respectiv.

Lipsa unei intervenții prompte a autorităților în vederea integrării lor în societate va conduce sau ar conduce la crearea unei categorii de persoane inactive, a unor noi nuclee de sărăcie, a unei noi poveri pentru societatea românească și a unei surse de infracționalitate.

Pe de altă parte, intervenția în sensul unei integrări rapide are ca efect transformarea acestor persoane din beneficiari în plătitori de taxe și impozite, fără a mai menționa aportul la dezvoltarea unei societăți multiculturale.

Având în vedere aceste aspecte, cât și faptul că în raportul de țară pe anul 2003, Comisia Europeană a evidențiat că România se confruntă în continuare cu probleme în domeniul integrării refugiaților, a fost elaborată Ordonanța Guvernului supusă aprobării.

Luând în considerare raportul favorabil întocmit de comisia de specialitate, vă adresez rugămintea să aprobați proiectul de lege în forma prezentată. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia pentru muncă și protecție socială, doamna președintă Smaranda Dobrescu.

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru muncă și protecție socială vă propune adoptarea acestui proiect de lege, întrucât după reglementarea procedurii de azil și a drepturilor de care se bucură atât solicitanții de azil, cât și refugiații și persoanele care au primit protecție umanitară condiționată, precum și crearea unei practici în acest domeniu, conforme cu cerințele existente în acquis-ul comunitar, se impunea dezvoltarea unei forme specializate de asistență din partea autorităților în vederea integrării în societate a străinilor care au primit o formă de protecție în România în consens cu angajamentul asumat de Guvernul României prin documentul de poziție pe capitolul 24 "Justiție și afaceri interne".

Acest proiect de lege a fost aprobat în forma prezentată cu unanimitate de voturi. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă dorește cineva să intervină la dezbateri generale?

Trecem la discutarea textelor proiectului de lege în forma adoptată de către comisie, deci în forma adoptată de către Senat.

La titlul proiectului de lege dacă aveți obiecțiuni? Votat în unanimitate.

Preambulul articolului unic. Nu sunt obiecțiuni. Votat în unanimitate.

Pct.1 din proiectul de lege. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți. Votat în unanimitate.

Pct.2 nu aveți obiecțiuni. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanței. Votat în unanimitate.

Art.1 și 2. Votate în unanimitate.

Art.3, 4, 5 și 6. Nu sunt obiecțiuni. Votate în unanimitate.

Art.7, 8. Votate în unanimitate.

Art.9, 10, 11, 12. Votate în unanimitate.

Art.13,14 și 15. Votat în unanimitate.

Art.16, 17 și 18. Nu sunt obiecțiuni. Votate în unanimitate.

Art.19 și 20. Nu sunt obiecțiuni. Votate în unanimitate.

Art.21. Votat în unanimitate.

La art.22 vă reamintesc că în proiectul de lege adoptat de Senat, acesta este modificat în alin.4. Dacă la celelalte alineate aveți obiecțiuni? Nu aveți. Votate alin.1, 2 și 3 în formularea din ordonanță, iar alin.4 l-am votat deja când am discutat proiectul de lege.

Art.24, 25 și 27. Votate în unanimitate.

Art.28, 29, 30. Votate în unanimitate.

Art.31, 32. Votate în unanimitate.

Art.33, 34, 35. Votate în unanimitate.

Art.36, 37, 38. Votate în unanimitate.

Art.39, 40, 41. Votate în unanimitate.

Art.42, 43. Votate în unanimitate.

Art.44 și 45. Votate în unanimitate.

Art.46 care este și ultimul, votat în unanimitate.

Vă amintesc stimați colegi, de asemenea, că prin pct.2 din proiectul de lege de aprobare a ordonanței am stabilit că în tot cuprinsul ordonanței, sintagma "Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului" se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Educației și Cercetării", deci, în tot cuprinsul ordonanței se va proceda în acest fel.

Am parcurs textele proiectului de lege, vom supune proiectul votului final la data pe care o vom stabili în Comitetul ordinii de zi.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 16 octombrie 2019, 3:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro