Vintilă Matei
Vintilă Matei
Ședința Senatului din 10 mai 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.68/20-05-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 10-05-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 10 mai 2004

2. Declarații politice prezentate de senatorii:
  2.11 Vintilă Matei  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

Invit la tribună ultimul coleg înscris la declarații politice, domnul senator Matei Vintilă.

Invit colegii senatori în sală.

Domnul Vintilă Matei:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Independența României- permanență istorică și rezonanță contemporană. Râmnicu în anii 1877 - 1878".

Ziua de 9 mai îmi oferă fericitul prilej de a aminti importanța istorică a procesului de dobândire a independenței și integrității poporului român.

Evoluția economică și social-politică a statului român după anul 1859 a demonstrat că deplina independență față de Imperiul Otoman nu putea fi decât un pas inevitabil.

Printr-o luptă abilă și curajoasă pe tărâmul diplomației, România izbutise să cucerească aproape toate atributele neatârnării și suveranității naționale. Lupta pentru desprinderea totală de Poartă nu putea fi însă încununată de succes decât într-o conjunctură europeană favorabilă, aceasta ivindu-se în anii 1875 - 1876, o dată cu intensificarea mișcării de eliberare națională a popoarelor balcanice și cu amestecul marilor puteri europene în soluționarea crizei orientale.

În vara anului 1875, populația din Bosnia și Herțegovina s-a ridicat împotriva autorității otomane pentru ca, un an mai târziu, să se ridice la luptă și bulgarii, în timp ce Serbia și Muntenegru declarau război Turciei. Rusia, erijată în protectoarea tuturor slavilor, a declarat și ea război Imperiului Otoman și, încheind un tratat cu România, a trecut Dunărea cu armatele sale, dublate de armatele României. În aceste condiții, era evident că țara noastră își va putea modifica statutul internațional, lucru făcut, de altfel, prin Actul de la 9 mai 1877.

Am sărbătorit zilele acestea 127 de ani de la proclamarea independenței de stat a României, eveniment crucial în viața națiunii noastre, moment important pe calea modernizării și dezvoltării împlinirii idealului de unitate națională.

Ziua de 9 mai 1877, atunci când ceasul istoriei a bătut și pentru împlinirea marelui act visat atâtea veacuri de români, a adus înfăptuirea unui ideal- obținerea independenței absolute a României, rezultat al unui proces îndelungat de luptă și voință a națiunii.

Cuvintele solemne rostite atunci de Mihail Kogălniceanu: "Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare" - exprimau cel mai bine voința românilor.

În rândurile Armatei Române, care s-a acoperit de glorie la Grivița, Plevna și Smârdan, au luptat cu eroism și abnegație români de pretutindeni. Sentimentul de solidaritate, în acele momente de încordare, i-a impresionat pe contemporani, iar prin câștigarea egalității juridice cu celelalte state România a putut astfel să desfășoare o politică externă proprie în raport cu interesele sale naționale.

Vestea proclamării independenței, primită în aceeași zi, prin telegrama Consiliului de Miniștri, a determinat adeziunea totală a locuitorilor din Râmnicu-Vâlcea.

La 10 mai, în capitala județului a avut loc o manifestare de simpatie și aprobare a acestei decizii istorice. În numele Guvernului, autoritățile județene au primit în saloanele prefecturii felicitările cetățenilor și funcționarilor. Luând cuvântul, primarul orașului, Nicolae Iancovescu, a spus: "Sunt lucruri, sunt date care pentru a fi cunoscute n-au trebuință de nici un comentariu. Singura lor amintire este destul".

Cea mai mare parte a vâlcenilor apți de luptă a fost încorporată în regimentele 2 Dorobanți și 2 Călărași.

Regimentul 2 Dorobanți avea două batalioane, unul în Râmnic și altul în Târgu - Jiu, fiind comandat de colonelul Alexandru Papadopol. Această unitate a făcut parte din divizia de rezervă care, la începutul ostilităților, a avut misiunea de apărare a liniei Dunării. Pe baza ordinelor primite, regimentul era dislocat la Ghibi și apoi la Turnu-Măgurele, ostașii vâlceni fiind mobilizați în unitățile ce au purtat apoi lupte la Grivița și Smârdan.

Nevoia de arme moderne s-a făcut simțită încă de la primele lupte în care s-a constatat superioritatea puștilor inamicului față de cele cu care erau dotați soldații români. Pentru remedierea acestei situații, Guvernul a cerut sprijinul populației. Prefectul Vâlcii a convocat, la data de 10 septembrie, o adunare cetățenească pentru constituirea unui comitet central care să coordoneze acțiunea de strângere de fonduri necesare cumpărării a 2.000 de puști. Pentru procurarea puștilor, Primăria orașului Vâlcea a donat un capital de 10.000 lei. Din rechiziții și transporturi prin subscripții pentru cumpărarea de arme, donații în bani sau alte contribuții, cei rămași acasă sprijineau din plin efortul de război. S-au organizat și spitale militare pentru răniți și bolnavii români, unde se acorda asistență medicală și prizonierilor turci. În Râmnicu-Vâlcea a fost înființat, în august 1877, un spital cu 150 de paturi.

Dar, între 7 septembrie 1877 și 26 aprilie 1878, în spitalele din Râmnic au fost internați 223 prizonieri turci care au fost bine primiți de cetățeni și aveau hrană - spun documentele vremii - mai bună chiar decât soldații.

De asemenea, trebuie menționată și activitatea femeilor orașului, unul din sectoarele în care acestea au contribuit fiind pregătirea de feșe atât de necesare soldaților pe front. Donațiile lor erau primite la prefectură, unde se eliberau chitanțe. Ele au constituit Comitetul de cruce roșie și Comitetul de dame.

Locuitorii din Râmnicu-Vâlcea s-au alăturat necondiționat susținerii războiului de independență.

Într-un timp scurt s-a reușit strângerea de alimente, îmbrăcăminte, medicamente, precum și importante sume de bani. Pensionarul Gheorghe Golescu sublinia în scrisoarea sa către prefect: "Țin să vă declar prin aceasta că vă dau a treia parte din pensia ce o primesc cu începere de la 1 septembrie anul curent până la încetarea răzbelului ce purtăm".

Întreaga populație a orașului a participat cu entuziasm la serbările organizate cu ocazia căderii puternicelor cetăți turcești de la Rahova și Plevna. Vestea că eroul de la Plevna, Mihai Cerchez, sosește în Râmnic cu escadronul Vâlcea din Regimentul 2 Călărași, i-a determinat pe locuitorii urbei să facă soldaților o primire triumfală.

Ziua de 30 noiembrie 1878, ziua reîntoarcerii soldaților vâlceni, a fost sărbătorită în oraș ca o zi a victoriei.

Râmnicul a fost iluminat, iar în grădina publică au fost trase focuri de artificii până la miezul nopții.

În amintirea faptelor de arme ale ostașilor, vâlcenii au ridicat, prin subscripție publică, la inițiativa domnului Gheorghe Sabin, Statuia Independenței, opera sculptorului Ion Iordănescu. Monumentul ridicat la poalele capelei, deși apare târziu în urbe, reprezintă una din cele mai frumoase ofrande aduse celor care și-au sacrificat viața pentru libertate.

Râmnicul a știut, astfel, să-și prețuiască eroii, cei care au arătat - după expresia lui Kogălniceanu - "că pot să fie răspunzători pentru pământul ce li s-a dat spre moștenire".

Astăzi România și-a găsit locul printre națiunile democratice ale continentului european. Deși nu suntem încă membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene, prin eforturile pe care le depunem și prin dezvoltarea rapidă a țării, am convingerea că în 2007 vom îndeplini un alt angajament față de noi înșine, aderarea efectivă la Uniunea Europeană. Spun aceste lucruri privind cu admirație și respect istoria care ne-a demonstrat de nenumărate ori că dacă există voință și determinare, alături de unitate și credință, nici un obiectiv nu este imposibil de realizat.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnul senator.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 18 octombrie 2019, 5:23
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro