Gheorghe Acatrinei
Gheorghe Acatrinei
Ședința Senatului din 10 mai 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.68/20-05-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
14-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 10-05-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 10 mai 2004

33. Întrebări și interpelări adresate membrilor Guvernului de către domnii senatori:  
    33.1 Gheorghe Acatrinei

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

Îl invit la tribună pe domnul senator Gheorghe Acatrinei. Este prezent? Este. Are formulată atât întrebare, cât și interpelare.

Vă rog, domnule senator. Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Gheorghe Acatrinei:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Întrebarea mea este adresată domnului prim-ministru Adrian Năstase.

Țara noastră se remarcă în Europa cu un nefericit loc 3 în topul mortalității infantile. De asemenea, în România, numărul copiilor cu vârste cuprinse între 0-18 ani este în continuă scădere. Mortalitatea infantilă, indicator al stării de sănătate a populației, este de până la 4 ori mai mare decât în țările europene, această dimensiune fiind urmare și a stării sociale, economice destul de grele.

După revoluție, numărul nașterilor s-a diminuat cu o treime, iar cel al deceselor a crescut cu 18%. În aceste circumstanțe, îl întreb pe domnul premier Adrian Năstase când are de gând să se ocupe, printre problemele mari pe care le are în administrarea țării, și de potențialul uman tânăr, care va asigura schimbul de generații și viitorul acestei țări.

Solicit răspuns în scris.

Domnule președinte, dacă-mi permiteți să formulez și o interpelare, adresată tot domnului Adrian Năstase.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, domnule senator.

Domnul Gheorghe Acatrinei:

Cabinetul Năstase este pe cale de a nu-și putea onora promisiunile luate în februarie în fața oficialilor de la Bruxelles, deși luna iunie - dată limită pentru materializarea angajamentelor și finalizarea parțială a negocierilor - se apropie vertiginos, parcursă a fost doar a patra parte a angajamentelor asumate.

Guvernul P.S.D. - firește, ca și opoziția - este cuprins de febra alegerilor locale și practic a mutat accentul preocupărilor sale spre acapararea administrației locale, menținerea pârghiilor acesteia fiind prioritară - numărul 1 - partidului de la putere, tot așa lucrând și opoziția, deși ar trebui să se unească forțele pentru rezolvarea problemelor centrale ale țării.

Sub presiunea evenimentelor, există pericolul ca Guvernul să treacă prin pachetul de legi fără ca prevederile acestora să se regăsească în reformele cerute de Bruxelles.

Până în iunie, justiția trebuie să fie independentă, administrația descentralizată, inflația controlată, iar operatorii din industria petrolieră, distribuitorii de gaze și energie electrică să fie privatizați. După cum se știe, România nu îndeplinește criteriile unei economii funcționale de piață, o mare parte din angajamentele asumate fiind tocmai de ordin economic.

La recenta lărgire a Uniunii Europene, oficialii europeni au atras atenția României că va fi primită în selectul club de pe bătrânul continent numai dacă va îndeplini criteriile de integrare.

În aceste condiții, solicit premierului Adrian Năstase să mobilizeze întregul Guvern pentru a-și realiza sarcinile pe care și le-a luat, în așa fel încât România să se prezinte la examenul de la Bruxelles cu lecțiile făcute.

Solicit răspuns în scris.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 15 octombrie 2019, 17:44
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro