Dan Brudașcu
Dan Brudașcu
Ședința Camerei Deputaților din 24 mai 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/31-05-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 24-05-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 mai 2004

19. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru și membrilor Guvernului de către deputații:  
  19.2 Dan Brudașcu
 
consultă:

 

Domnul Constantin Niță:

  ................................................

Domnul deputat Dan Brudașcu, pentru memoriul doamnei Deac Silvia, din comuna Palatca, județul Cluj.

Dacă doriți să dezvoltați interpelarea, domnule deputat Dan Brudașcu? Nu doriți.

Domnule ministru secretar de stat Mircea Alexandru, vă rog să răspundeți la interpelarea domnului Brudașcu.

Domnul Mircea Alexandru:

În cuprinsul interpelării, domnul deputat sesizează starea conflictuală dintre două familii din comuna Palatca, județul Cluj, și invocă arestarea abuzivă a domnului Deac Alexandru, de către un lucrător al postului de poliție din localitate, pe fondul litigiilor care există între familiile respective.

Totodată, se invocă pasivitatea Poliției în luarea de măsuri împotriva domnului Solomon Silviu, atitudine ce ar fi determinată de relația de rudenie existentă între acesta și un ofițer superior din cadrul Inspectoratului de Poliție Cluj.

Din verificările efectuate, rezultă că între familiile Deac și Solomon există o stare conflictuală de peste 50 de ani, care a fost întreținută din generație în generație.

În ultimii 10 ani, conflictele dintre Solomon Silviu și Deac Alexandru s-au accentuat, acestea acuzându-se reciproc de lovire și alte violențe, fapte prevăzute și pedepsite de art.180 Cod penal, aspecte ce s-au aflat pe rolul instanțelor de judecată.

În prezent, conflictul dintre cei doi vecini este generat de un teren agricol situat în fața locuinței familiei Deac și peste drumul comunal, pe care domnul Solomon Silviu l-a împrejmuit. Familia Deac susține că terenul respectiv, în suprafață de 0,6 hectare, îi aparține de drept, iar, prin împrejmuire, Solomon Silviu și-ar fi însușit proprietatea acestuia în mod ilegal.

În vederea redobândirii acestei suprafețe de teren, domnul Deac Alexandru și Deac Silvia au solicitat deplasarea la fața locului a Comisiei agricole din cadrul comunei Palatca.

Întrucât domnul Deac Alexandru are o afecțiune medicală încă din 1972 și uneori se manifestă printr-un comportament agresiv, membrii Comisiei agricole au solicitat prezența la fața locului a agentului de poliție Varga Leonard. Afecțiunile domnului Deac Alexandru sunt consemnate într-o adeverință medicală eliberată de către medicul de familie.

În data de 28 aprilie 2004, membrii Comisiei agricole, însoțiți de agentul de poliție, au trecut la măsurătoarea terenului folosit de familia Deac, situat lângă casă și au constatat că, în timp ce pe titlul de proprietate figurează 0,43 hectare, domnul Deac lucrează o suprafață de 0,52 hectare, aspect consemnat într-un proces-verbal.

În momentul în care comisia i-a comunicat domnului Deac rezultatul măsurătorilor, acesta le-a adresat injurii și cuvinte jignitoare. Agentul de poliție prezent la fața locului l-a invitat verbal pe domnul Deac să se prezinte la postul de poliție, pentru a lua măsuri cu privire la comportamentul său, însă acesta a refuzat.

Pe data de 3 mai a.c., domnul Solomon Silviu a depus la Postul de Poliție Palatca o plângere împotriva vecinului său, Deac Alexandru, pe care l-a acuzat de amenințări repetate la adresa lui și a altor vecini, iar în data de 4 mai 2004 a depus o altă plângere având ca obiect distrugerea gardului de împrejmuire.

În dimineața de 5 mai 2004, polițistul Varga Leonard s-a deplasat la domiciliul domnului Deac Alexandru, pentru a-l invita să se prezinte la post în vederea audierii cu privire la aspectele reclamate de Solomon Silviu, însă acesta a refuzat în mod violent, manifestat fizic și verbal asupra polițistului, având un comportament de natură a-i pune în pericol integritatea corporală. În această situație, agentul de poliție Varga a trecut la imobilizarea lui Deac Alexandru, folosind cătușele din dotare, conform prevederilor art.34 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Totodată, polițistul a solicitat deplasarea, la fața locului, a personalului medical de la serviciul de ambulanță. Domnul Deac Alexandru a fost descătușat în ambulanță, întrucât gradul de agresivitate s-a diminuat. A fost internat la Clinica de psihiatrie a municipiului Cluj-Napoca de către medicii de pe salvare, de unde a fost externat pe data de 6 mai 2004, la solicitarea și pe răspunderea fiului său.

Precizăm că împotriva domnului Deac Alexandru nu a fost luată măsura arestării de către polițist, așa cum se precizează în interpelare; această măsură se dispune doar de către instanța de judecată.

Cu ocazia audierii, li s-a comunicat numiților Deac Alexandru și Deac Silvia că, pentru soluționarea litigiului cu privire la terenul pe care-l revendică, se impune să se adreseze instanței de judecată civile care este competentă a se pronunța, atrăgându-se atenția tuturor persoanelor implicate în conflict să se abțină de la comportamente agresive, care intră sub incidența legii penale.

Din verificări, a rezultat că domnul Solomon Silviu este nepot de soră al unui fost polițist, acum pensionar, care și-a desfășurat activitatea, până la 30 iunie 2003, în cadrul Inspectoratului de Poliție Transporturi Cluj.

Din verificările efectuate, nu s-a constatat implicarea acestuia în starea conflictuală existentă între familiile nominalizate.

Mai precizăm că, în conformitate cu prevederile art.162 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaților, interpelarea constă într-o cerere adresată Guvernului de un grup parlamentar, de unul sau mai mulți deputați, prin care se solicită explicații asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activității sale interne, sau externe, și nicidecum referitoare la neînțelegerile dintre vecini.

Vă mulțumesc.

Domnul Constantin Niță:

Dacă aveți un comentariu la răspunsul primit? Pe scurt.

Domnul Dan Brudașcu:

Domnule președinte de ședință,

Constat că, în loc să se răspundă în general la problemele pe care le ridicăm și pe care le pun oamenii, reprezentanții unor ministere încep să ne dea lecții: ce înseamnă interpelare, ce înseamnă întrebare, când se poate pune, dacă se poate pune, sau dacă nu se poate pune.

Aș vrea să-l informez pe domnul secretar de stat, cu tot respectul pentru funcția pe care o are, că eu nu cer aprobarea ministerului să reprezint interesele oamenilor care mi se adresează în probleme care-i privesc. Dacă aceste probleme n-ar exista, iar membrii Guvernului, reprezentanții acestuia în teritoriu, și-ar face datoria, n-ar fi nevoie de asemenea intervenții.

Pe cale de consecință, am rugămintea, domnule secretar de stat, ca toate aceste indicații și recomandări pe care ni le faceți să le mențineți eventual pentru conducerea ministerului și să nu le proferați în plenul Camerei Deputaților, care nu este subordonată nicidecum ministerului dumneavoastră și nu primește lecții de la dumneavoastră.

Pe de altă parte, aș vrea să vă spun că această informare este inexactă. Polițistul dumneavoastră l-a agresat pe acest cetățean, care este bolnav de epilepsie, și l-a internat în mod abuziv la clinica de psihiatrie. Un bolnav de epilepsie nu se internează într-o clinică de psihiatrie. Iată, și prin această modalitate, dumneavoastră dovediți că metodele poliției politice de altădată sunt în continuare în vigoare. Ieri am discutat cu acest domn Silviu Solomon în localitatea Palatca, în jurul orei 16,15. Vă poate confirma acest lucru inclusiv soția lui. A încercat să-mi arate că a fost lovit. Și l-am rugat: "da, domnule, arată-mi și mie unde ai fost lovit". Nu avea nici un fel de urme cu privire la agresiunile care se invocă. Este o familie de unguri din Palatca, - o să vă surprindă că Partidul România Mare intervine în cazul ungurilor -, care este terorizată de acest cetățean. Ei mi-au prezentat, cu prilejul audienței, toate documentele pentru schimbul de teren în cauză, au extras de carte funciară, și nicidecum cifrele și suprafețele pe care dumneavoastră le-ați recitat din acel text pe care, probabil, l-ați primit de undeva.

Cam acestea sunt lucrurile în ceea ce privește răspunsurile pe care le primesc.

Și aș vrea să-i aduceți aminte și șefului ministerului dumneavoastră că eu am un nume. Declarațiile pe care domnia sa le face cum că n-ar cunoaște mă face să cred că are niște amnezii care-l recomandă pentru tratamente la anumite instituții. Dacă de 4 ani de zile semnează 200 de răspunsuri la interpelările mele și nu știe cum mă cheamă, este regretabil că este ministru de interne.

Domnul Constantin Niță:

Mai doriți? Pe scurt, un minut.

Domnul Mircea Alexandru:

Foarte pe scurt. Suntem în clădirea Palatului Parlamentului și se știe foarte bine, conform Constituției, că există un principiu al separației puterilor în stat. Litigiile dintre vecini, inclusiv cele de natură patrimonială, cele funciare și așa mai departe, se judecă și sunt de competența instanțelor de judecată, și nu este dreptul și nu este atributul ministrului, sau Ministerului Administrației și Internelor să se implice în aceste litigii.

Cetățeanul, despre care s-a spus aici că este bolnav de epilepsie, după cum am precizat în interpelare, a fost dus și a fost internat de Serviciul de ambulanță, și nicidecum de către polițist. Polițistul nu are dreptul să facă internări, sau să interneze el în spital. Această decizie de internare într-un spital este dreptul și este obligația Serviciului de ambulanță, așa cum s-a întâmplat și în cazul care a făcut obiectul acestei dezbateri, până la urmă.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Constantin Niță:

Și eu vă mulțumesc.

Tot pentru domnul deputat Dan Brudașcu, din partea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, răspunde domnul Ion Giurescu, referitor la locuitorii din mediul rural din județul Cluj, care, în ciuda muncii prestate ca membri ai fostului C.A.P., nu beneficiază de pensii.

Vă rog, domnule secretar de stat.

Domnul Ion Giurescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

La interpelarea adresată Ministerului Muncii de către domnul deputat Dan Brudașcu, referitoare la stabilirea pensiilor în cazul persoanelor care au desfășurat activitatea în fostele c.a.p.-uri, Ministerul Muncii răspunde următoarele:

Începând cu data de 1 aprilie 2001, pensiile din sistemul public, inclusiv pentru persoanele care au desfășurat activitate în fostele unități agricole cooperatiste, se stabilesc, conform prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Conform prevederilor art.162 din Legea nr.19/2000, punctajul anual pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste, precum și pentru fiecare an de contribuție realizat de țăranii cu gospodării individuale din zona necooperativizată, până la data intrării în vigoare a Legii nr.80/1992 republicată, reprezintă 0,25 puncte.

Referitor la majorarea cu sută la sută a pensiilor din sistemul public provenite din sistemul de asigurări sociale ale agricultorilor, precizăm că, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr.67/2003 aprobată prin Legea nr.383/2003, această măsură s-a aplicat persoanelor ale căror drepturi de pensii au fost stabilite conform legislației aplicabile în sistemul de asigurări sociale ale agricultorilor până la data de 1 aprilie 2001 și care nu beneficiază de alte categorii de pensii stabilite în sistemul asigurărilor sociale de stat.

Cazul celor două persoane din județul Cluj date spre exemplificare a fost transmis Casei Județene de Pensii Cluj, în vederea verificării.

Totodată, pentru corecta analiză a aspectelor semnalate, s-a cerut Casei Județene de Pensii Cluj o informare completă, urmând ca rezultatul să fie comunicat ulterior.

Vă mulțumesc.

Domnul Constantin Niță:

Și eu vă mulțumesc.

Comentarii, domnule deputat?

Domnul Dan Brudașcu:

Vă mulțumesc, domnule secretar de stat, pentru răspunsul formulat.

Aș vrea să fac precizarea că, în cazurile pe care le-am indicat ca ilustrare a problemei pe care v-am adus-o la cunoștință, persoanele în cauză s-au adresat deja organelor județene care, însă, le-au menționat faptul că domniile lor nu sunt pensionare C.A.P., deși au vârsta și au îndeplinit criteriile pe care le presupunea calitatea de fost membru al C.A.P.

Li s-a spus că lor nu li s-au majorat pensiile, sau nu li s-au dublat pensiile, ca lucrători în agricultură, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea cetățenilor aflați în situații similare, pe motivul că în cazul lor este vorba de ajutoare sociale.

Deci, rugămintea pe care am avut-o este să se clarifice dacă sunt pensionari și, dacă este așa, să beneficieze de prevederile legii în materie de pensionare ca membri ai C.A.P., iar, dacă nu sunt pensionari, să li se explice de ce au fost decăzuți din acest drept în urma anilor de muncă pe care i-au prestat în fostele c.a.p.-uri de pe raza comunei Vad, județul Cluj.

Este o chestiune de principiu, pentru care solicit verificarea și soluționarea până la capăt, pentru că aceste persoane reclamă, în repetate rânduri, și au reclamat la diverse instanțe - începând de la primărie, direcția județeană de pensii și așa mai departe -, iar răspunsurile pe care le-au primit nu le-au satisfăcut. Pe cale de consecință, ele mi-au cerut să intervin, pentru clarificarea la nivelul ministerului competent.

Vă mulțumesc.

Domnul Constantin Niță:

Și eu vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 11 iulie 2020, 12:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro