Ioan Miclea
Ioan Miclea
Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2004
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.97/03-07-2004

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
30-06-2020 (joint)
30-06-2020
24-06-2020 (joint)
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2004 > 28-06-2004 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2004

15. Primirea de raspunsuri la interpelarile adresate primului ministru si membrilor Guvernului de catre deputatii:  
  15.2 Ioan Miclea
 
see:

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Ioan Miclea va primi răspunsul de la domnul secretar de stat Grigorescu cu privire la accidentul feroviar din județul Teleorman.

 

Domnul Ioan Miclea (din bancă):

În legătură cu fierul vechi!?

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, v-am anunțat la începutul ședinței că se transmite la radio această ședință. Deci, v-aș ruga să vă abțineți de la comentarii lăturalnice în timpul dezbaterilor.

 

Domnul Ioan Miclea (din bancă):

Vorbeam de interpelare, nu vă supărați!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, după ce veți primi răspunsul, o să vă dau cuvântul să veniți civilizat la tribună și să vă spuneți punctul de vedere.

Vă rog, domnule ministru!

Domnul Andrei Grigorescu (secretar de stat, Ministerul Economiei și Comerțului):

Stimate domnule deputat,

Referitor la interpelarea dumneavoastră privind măsurile luate pentru gestionarea deșeurilor de fier vechi, vă comunicăm următoarele:

Pentru contracararea unor aspecte negative privind gestionarea deșeurilor reciclabile, în ianuarie 2001, Guvernul României a adoptat în regim de urgență Ordonanța 16 care reglementează gestionarea deșeurilor reciclabile și inclusiv a fierului vechi și care a fost aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.465 din 2001.

Această reglementare stabilește obligațiile deținătorilor de deșeuri, obligațiile agenților economici care colectează deșeurile de la populație, obligațiile agenților economici care prelucrează deșeurile reciclabile și, în fine, sancțiunile care se aplică pentru nerespectarea prevederilor legale.

Prin această reglementare, s-a instituit un circuit controlat al deșeurilor de la generator la consumator, urmărindu-se ca atât deșeurile colectate de la populație cât și cele generate de agenții economici să fie obligatoriu prelucrate prin societățile de valorificare autorizate de Ministerul Economiei și Comerțului, respectiv de Comisia Națională pentru Reciclarea Materialelor.

În urma prelucrării, deșeurile sunt transformate în materii prime secundare, încadrate în standardele în vigoare și se pot comercializa liber atât pe piața internă, cât și pe piața externă.

Statul nu poate interveni asupra prețului sau condițiilor de livrare din contractele comerciale. Fierul vechi este o marfă care, conform acordurilor internaționale, a fost liberalizată total la export încă din 1997, introducerea de restricții la exportul de fier vechi ar reprezenta o încălcare a acestor acorduri și ar contraveni procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, respectiv la capitolul "Libera circulație a mărfurilor".

Exportul de fier vechi se realizează pe licențe statistice de export eliberate de către Departamentul de comerț exterior.

În 2001-2003, spre exemplificare, au fost exportate în 2001, 1,7 milioane tone, în 2002, 2,1 milioane tone și în 2003, 2,4 milioane de tone.

În același timp, metalurgia românească a consumat în perioada 2001-2003 următoarele cantități de fier vechi: 1,7 milioane, 1,9 milioane, respectiv 2,1 milioane.

Prin urmare, exportul de fier vechi se datorează atât excedentului de această materie pe piața internă, respectiv a cantităților consumate la intern față de cantitatea colectată și prelucrată cât și problemelor financiare cu care s-au confruntat unele unități metalurgice în achiziționarea fierului vechi.

Ministerul Economiei și Comerțului a efectuat controale la peste 300 de societăți pe linia gestionării deșeurilor reciclabile, aplicând sancțiunile prevăzute de lege, iar această acțiune continuă permanent, fenomenele negative diminuându-se considerabil.

Problematica respectării legislației în domeniul gestionării deșeurilor industriale reciclabile a fost introdusă în obiectul de activitate permanentă a autorității naționale de control, respectiv Garda Financiară, Garda de mediu, Autoritatea Națională a Vămilor, care desfășoară, de asemenea, acțiuni de control la nivelul întregii țări.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate amenzi contravenționale și confiscarea contravalorii deșeurilor derulate cu nerespectarea legii, iar în unele cazuri, s-au întocmit dosare penale pentru acele abateri care au constituit infracțiuni.

În ceea ce privește garnitura de tren încărcată cu fier vechi din gara Oravița cu destinația Portul Constanța, Ministrul Economiei și Comerțului împreună cu Garda Financiară și Inspectoratul General al Poliției întreprind cercetări privind legalitatea operațiunilor derulate de firmele implicate. Și vă vom informa asupra rezultatelor.

Din datele pe care le deținem astăzi, rezultă faptul că proprietarul fierului vechi din respectiva garnitură de tren este Societatea "Domini Trading" SRL, fierul vechi provine de la centrala termică Anina, fiind câștigat prin licitație publică de către această societate.

Fierul vechi este pregătit conform standardului român SR 6058, categoria E 3 de către o societate prestatoare de servicii pentru "Domini Trading". Destinația garniturii era, așa cum ați sesizat și dumneavoastră Portul Constanța pentru export.

Referitor la Societatea chimică Turda și Societatea siderurgică Călan, de fapt "Sidermet" Călan, sigur, nu fac parte din portofoliul societăților din coordonarea Ministerului Economiei, însă din informațiile primite de la AVAS, Societatea chimică Turda a fost privatizată de către fostul FPS în 1997 și de atunci a suferit mai multe vânzări și revânzări, practic nemaiavând activitate astăzi.

În ceea ce privește "Sidermetul" Călan...

Domnul Valer Dorneanu:

Încercați să sintetizați, stimate coleg, pentru că s-a cerut un răspuns, nu un raport. Vă rog!

Domnul Andrei Grigorescu:

Da. Societatea "Sidermet" Călan a fost împărțită în 11 societăți, din care "Sidermet" Călan este o societate mixtă astăzi cu un partener german care funcționează și a preluat personalul și utilajele de la celelalte societăți existente.

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnule deputat, dacă sunteți mulțumit de răspuns.

Poftiți! Domnul deputat Miclea dorește să facă un comentariu la acest răspuns.

Domnul Ioan Miclea:

Domnule președinte,

Țin să vă fac cunoscut că răspunsul nu mă satisface, deoarece se abate de la întrebările pe care eu le-am pus punctual, prima fiind dacă Guvernul dumneavoastră a avut și are un program concret de gestionare a deșeurilor de fier vechi și reducerea exportului acestora, cum înțelege să aplice acest program și în ce măsură politica Guvernului e în stare să controleze fenomenul exportării în exces a fierului vechi.

A doua era, sigur, s-a răspuns parțial, de unde provin cele 30 de vagoane de fier vechi.

Și, a treia, dacă se vor lua măsuri împotriva acelora care, sigur, în așa măsură purced la exportarea acelei cantități de fier vechi, și dacă cunoașteți faptul că multe societăți comerciale, mai ales cu profil metalurgic - sigur, mai este o interpelare pe linia Călanului -, deci referitor la halul în care arată această societate de referință, și faptul că noi nu avem nici un program de revigorare a industriei siderurgice; cu 297 kg. de fier vechi, alături de pelete sau de minereu de fier, se pot elabora fonte și oțeluri.

Nu ne interesează problema aceasta, vom suporta consecințele care se vor reflecta chiar și în capacitatea de apărare a țării, reducând producția de oțel. Mulțumesc.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie vendredi, 3 juillet 2020, 23:39
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro