Domnul Vasile Ofileanu: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi, Învățământul românesc din mediul rural este victima cea mai afectată de inconsecvența unor miniștri specialiști în toate domeniile științifice posibile: construcții, economie, justiție, chimia argilei, în afara cele ale educației. Managementul educațional, prin implicarea sa profundă în universul psiho-emoțional al copilului, cere la vârf profesioniști de înaltă ținută academico-profesională, oameni de meserie care să asigure o strategie consecventă, sustenabilă și de durată pentru cei ce vor veni în mod democratic la cârma ministerului. Am să exemplific, pe scurt, ce au putut să facă două acte normative din dăscălimea rurală în care incompetența managerială la nivel ministerial primează în fața competenței. Hotărârea Guvernului nr.769/1998 a reușit ca într-un termen relativ scurt să aducă în mediul rural, în special în zone defavorizate, un număr substanțial de cadre didactice calificate, prin motivarea financiară acordată de sporul de rural care varia între 5 și 75% din salariul de încadrare. Se întrevedea ca într-un termen relativ scurt să fie ocupate toate catedrele vacante. (Rumoare, discuții.) Prin anumite motivații puerile, fără un suport științific legal, deoarece sporul de rural era un drept câștigat, apare din senin, ca un trăznet, Hotărârea Guvernului nr. 167/2002, un act normativ straniu - conceput în creuzetul cerebral al ministrului de atunci, un specialist în chimia argilei, tipic comunist, cu pseudosindicate din învățământul preuniversitar, cele care călăresc și căpușează zona intelectualității românești de multă vreme - care lasă poziția socială a amărâtului de dascăl la cheremul politicului. Această arbitrară măsură legislativă a redus drastic, la niște sume derizorii, toate sporurile de rural. Cum era de așteptat în asemenea situații, feed-back-ul nu s-a lăsat așteptat prea mult și, în aproximativ 2 ani, școlile din comunitățile sărace - cu o populație școlară stabilă sau în creștere - ale căror bariere sociale produse de sărăcie și lipsa totală a infrastructurii au rămas fără cadre didactice calificate, acestea luând drumul pribegiei prin alte zări, locul lor fiind ocupat de suplinitorii necalificați, oameni de obicei cu o pregătire medie, care nu au reușit să termine cursurile unei instituții de învățământ superior. (Rumoare, discuții.) Așa s-a ajuns ca în județul Vaslui, peste 12% din cadrele didactice care deservesc procesul educativ-instructiv să fie necalificate, fără o pregătire minimă psiho-pedagogică...
|