Plen
Ședința Camerei Deputaților din 4 octombrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.130/11-10-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 04-10-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 octombrie 2004

  Informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.  

Ședința a început la ora 16,35.

Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, și Constantin Niță, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistați de domnii Tudor Mohora și Nicolae Leonăchescu, secretari.

   

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Permiteți-mi să declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților, anunțându-vă că din cei 345 de deputați și-au înregistrat prezența 264, 81 sunt absenți, 42 participă la alte acțiuni parlamentare.

Înainte de a intra în dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi de astăzi, doresc să supun informării dumneavoastră inițiativele care au fost depuse la Biroul permanent al Camerei Deputaților și care sunt transmise spre analiză și dezbatere unor comisii permanente.

1. Proiectul de lege pentru ratificarea Memorandumului de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Regatului Danemarcei privind cooperarea pentru implementarea Protocolului de la Kyoto la Convenția - cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC), semnat la Copenhaga la 28 ianuarie 2003 și a Acordului între Ministerul Apelor și Protecției Mediului din România și Ministerul Mediului din Regatul Danemarcei privind proiectul de tip Implementare în comun "Rumeguș 2000", semnat la București la 7 martie 2003, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond: Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru industrii și servicii, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Termen de depunere a raportului: 12 octombrie 2004

Cameră decizională: Senatul

2. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.59/2004 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, adoptat de Senat în ședința din data de 30 septembrie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă și protecție socială; pentru avize,Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Termen de depunere a raportului: 7 octombrie 2004.

Cameră decizională: Camera Deputaților

În conformitate cu prevederile art.107 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.

3. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2004 privind acordarea unor drepturi de protecție socială, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, salariaților concediați colectiv de la Societatea Comercială VAGMAR-S.A. Craiova, adoptat de Senat în ședința din data de 30 septembrie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond,Comisia pentru muncă și protecție socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia juridică, de disciplină și imunități

Termen de depunere a raportului: 7 octombrie 2004

Cameră decizională: Camera Deputaților

În conformitate cu prevederile art.107 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.

4.Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, adoptat de Senat în ședința din data de 30 septembrie 2004.

Cu acest proiect de lege a fost sesizată, în fond, Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Termen de depunere a raportului: 7 octombrie 2004

Cameră decizională: Camera Deputaților

În conformitate cu prevederile art.107 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.

5. Proiectul de lege privind statutul asistentului social, adoptat de Senat în ședința din data de 30 septembrie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate, următoarele comisii: în fond: Comisia pentru muncă și protecție socială; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Termen de depunere a raportului: 7 octombrie 2004

Cameră decizională: Camera Deputaților

În conformitate cu prevederile art.107 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.

6. Proiectul de lege privind asociațiile pensionarilor, inițiat de doamna deputat Smaranda Dobrescu și domnul deputat Dumitru Buzatu, membri ai Grupului parlamentar al P.S.D., adoptat de Senat în ședința din data de 30 septembrie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină și imunități; pentru avize,Comisia pentru muncă și protecție socială; Comisia pentru buget, finanțe și bănci; Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.

Termen de depunere a raportului: 19 octombrie 2004 Cameră decizională: Camera Deputaților

7. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, adoptată cu modificări și completări prin Legea nr.189/2000, inițiată de domnul senator Nemeth Csaba, membru al Grupului parlamentar al U.D.M.R., respinsă de Senat în ședința din data de 30 septembrie 2004.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă și protecție socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanțe și bănci; Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale; Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Termen de depunere a raportului: 19 octombrie 2004 Cameră decizională: Camera Deputaților

8. Propunerea legislativă privind controlul averii unor persoane fizice, care nu au fost dobândite în mod licit, inițiată de domnii deputați Petre Naidin, Voinea Florea și Voinea Olga Lucheria, fără apartenență la grup parlamentar, respinsă de Senat în ședința din data de 30 septembrie 2004.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond,Comisia juridică, de disciplină și imunități; pentru aviz: Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Termen de depunere a raportului: 19 octombrie 2004 Cameră decizională: Camera Deputaților

9. Propunerea legislativă pentru restituirea sumei depuse prin unitățile CEC pentru achiziționarea de autoturisme Dacia, inițiată de domnii deputați Apostolescu Maria, Ionescu Costel Marian, Popescu Costel Eugen., membri ai Grupului parlamentar al P.R.M., respinsă de Senat în ședința din data de 30 septembrie 2004.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond: Comisia juridică, de disciplină și imunități; pentru aviz: Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Termen de depunere a raportului: 19 octombrie 2004 Cameră decizională: Camera Deputaților

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind publicitatea și sponsorizarea pentru produsele din tutun (amânarea votului final).  

Primul proiect înscris pe ordinea de zi de astăzi este cel cu privire la publicitatea și sponsorizarea pentru produsele din tutun.

Suntem în procedură de urgență.

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru cultură, domnule președinte Mihai Mălaimare, vă rog să propuneți timpii de dezbatere și să prezentați, pe scurt, și proiectul.

   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Mulțumesc, domnule președinte.

Noi propunem 10 minute, cu câte 1 minut pentru fiecare intervenție.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.73 alin.1 din Constituția României. El a fost adoptat de Senat în ședința din 30 august 2004. La Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților, proiectul de lege a venit însoțit de avizele Comisiei pentru industrii și servicii, Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor și Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

În redactarea raportului, comisia a ținut cont de avizul emis de Consiliul Legislativ. Proiectul de lege a fost dezbătut în ședința comisiei din 8 septembrie 2004 și, ulterior retrimiterii la comisie, în ședința din 21 septembrie 2004. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenți în sală în momentul votării, 13 voturi pentru.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune aprobarea Proiectului de Lege privind publicitatea și sponsorizarea pentru produsele din tutun, cu amendamentele anexate.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră timpii de dezbatere.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri? Unanimitate.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege, în formularea pe care a adoptat-o Senatul. Urmăriți în paralel și raportul comisiei.

La titlul legii, dacă aveți obiecțiuni? Votat în unanimitate.

Art.1 - Votat în unanimitate.

Art.2 - Urmăriți amendamentul 1. Admis amendamentul 1, modificat art.2.

Vă rog, domnule Bolcaș.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Nu știu cât de necesar este acest proiect de lege, având în vedere că aceeași materie este reglementată de alte legi, dar art.2 care încearcă să definească niște termeni creează un haos îngrozitor. În sensul prezentei legi, termenii și expresiile sunt: "produse din tutun" - e bine; b) "publicitate" - se creează confuzia între publicitate, în general, așa cum se creează confuzia cu "sponsorizare" de la punctul c), în general, și "sponsorizarea și publicitatea" specifică acestei legi care este pentru produsele de tutun.

Dacă vă referiți la articolele celelalte - 4, 5, vedeți că se referă la "sponsorizări pentru produsele de tutun", iar la publicitatea se referă "expres", așa e textul, "publicitatea pentru produsele de tutun". Deci termenii explicați nu au nici o legătură cu conținutul concret al articolelor. Ca să trecem peste acest impas care face legea de neaplicat, vă propun ca la lit. b) și c) să se precizeze: "publicitate pentru produse din tutun, orice formă de comunicare..." și textul curge; c) "sponsorizare pentru produse de tutun, orice formă de combatere" și merge mai departe.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul președinte Mălaimare.

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule președinte,

Având în vedere că ne aflăm în fața unei distinse personalități care, probabil, va putea, odată și odată, să susțină pe cineva, în baza acestei legi, acceptăm propunerea cu mulțumiri.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Rog, și eu, distinsa personalitate, să se prezinte, altădată, cu amendamente la comisie, pentru că o să fie primite tot atât de emoționant ca și cele de acum, din plen.

Supun votului dumneavoastră această propunere a domnului Bolcaș, pentru precizările cuvenite la punctele b) și c), să se înțeleagă că e vorba de publicitate sau sponsorizare pentru produse din tutun.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri? Unanimitate.

Dacă sunt alte obiecțiuni la art.2, respectiv la amendamentul 1 cu privire la celelalte litere? Nu sunt. Adoptat în unanimitate amendamentul 1.

La art.3, urmăriți amendamentul 2. Nu sunt obiecțiuni. Adoptat amendamentul, modificat art.3.

După art.3, prin amendamentul 4, comisia propune un alineat nou, îl găsiți la pag.3 din raport. Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul 4? Adoptat amendamentul 4, introdus un nou alineat la art.3.

La art.4, urmăriți amendamentul 5 care vizează numai amendamentul 1. Dacă aveți obiecțiuni? Domnul Bolcaș.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Aceeași acuratețe a textului: "Se interzice sponsorizarea pentru produsele din tutun, a evenimentelor sau activităților care au loc", pentru că, altfel, s-ar înțelege o sponsorizare generală.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mai ales că la alin.2 se face precizarea necesară: "Se interzice distribuirea gratuită a produselor din tutun".

De acord comisia? De acord.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 5 completat așa cum a propus domnul deputat Bolcaș.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri? Unanimitate.

La art.5, urmăriți amendamentul 6.

Domnule Bolcaș, poftiți.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

S-ar părea că redactorii, inițiatorii habar nu au de existența unei legi privind tehnica legislativă, pentru că art.5 prevede: "Pentru publicitatea produselor din tutun, prin intermediul posturilor de radio și televiziune și sponsorizarea produselor, se aplică prevederile Legii audiovizualului", numai că, dacă este o normă de trimitere, vă rog frumos să indicați textul și articolul. Iar textul și articolul din Legea audiovizualului nr.504/2002 este art.30 care prevede expres: "Orice formă de publicitate sau teleshoping pentru țigări sau pentru alte produse de tutun este interzisă". Deci avem în fața un articol: pentru publicitatea produselor de tutun, se aplică un text care interzice publicitatea produselor de tutun. Și din această dilemă nu veți putea ieși, pentru că suntem în plin Caragiale, cu acest text de lege, fără a mai socoti că dacă raportezi art.5 chiar la această lege, la art.3, litera, mi se pare, a), b), se interzice publicitatea în presa scrisă și pe posturile de radio și televiziune. Totuși, nu ne putem bate joc...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, am impresia că nu ați citit tot textul 30, pentru că, din cât urmăresc și eu publicitatea, pe la televiziune, este interzisă în măsura în care nu se publică acel anunț cu...

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Domnule președinte, ce spuneți dumneavoastră e prea frumos ca să existe într-o lege proastă. Poftiți art.30, pe care l-am citit integral. Este exact așa: "Orice formă de publicitate sau teleshoping pentru țigări sau pentru alte produse din tutun este interzisă". Ăsta e textul de lege luat de pe site-ul Camerei.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Inițiatorul dacă este aici? Vă rog să ne scoateți din dilema în care ne-a introdus domnul Bolcaș.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Nu, iertați-mă, inițiatorul să iasă singur din dilema în care ne-a băgat pe noi!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Aveți cuvântul.

Nu suntem la Comisia pentru învățământ, unde fiecare vorbește singur! Suntem în plenul Camerei. (Se adresează domnului deputat Anghel Stanciu, care comentează din bancă)

 
   

Domnul George Pavelescu (secretar de stat, Ministerul Sănătății):

Având în vedere conținutul art.30 din Legea publicității la tutun, actualul text în formula din proiectul de act normativ poate fi eliminat și suntem de acord cu eliminarea.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Art.5, da?

 
     

Domnul George Pavelescu (din loja Guvernului):

Da.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia de acord? Da.

Supun votului dumneavoastră eliminarea art.5 din cuprinsul legii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri? Unanimitate.

Vă socotiți ieșit din dilemă, domnule Bolcaș?

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Da. Eu nu sunt niciodată în dilemă.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc foarte mult.

La art.6, domnul președinte al Comisiei pentru cultură are o intervenție.

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule președinte, aici avem o eroare materială și vă rog să aprobați eliminarea.

La alin.3, se spune: "A doua abatere de la prevederile art.4, alin.1se sancționează cu amendă contravențională prevăzută la alin.1, lit.a)".

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stați puțin, că suntem la art.6 care are două alineate.

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Suntem la punctul 7, nu?

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți?

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Suntem la punctul 7.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, suntem la art.6 și dumneavoastră vă referiți la punctul 7, la amendamentul 7. Ați introdus un alineat nou?

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Punctul 6 l-am discutat și a fost aprobat. S-a eliminat.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Deci noi discutăm pe articole.

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Am înțeles, aștept.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Ce ați propus la amendamentul 7?

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

La amendamentul 7, art.6, alin.3, trebuie eliminată lit.a).

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

"Constituie contravenție nerespectarea prevederilor art.4, alin.2 și se sancționează astfel..." Firme distribuitoare?

 
   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Nu, nu. La alin.3: "A doua abatere de la prevederile art.4, alin.1 se sancționează cu amendă contravențională prevăzută la alin.1".

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Am înțeles. Deci eliminată trimiterea, pentru că s-au refăcut textele.

Dacă aveți obiecțiuni la art.6, așa cum a fost reformulat prin amendamentul 7, care, la alin.3, cuprinde o mențiune lit.a) care trebuie eliminată? Nu sunt obiecțiuni. Votat în unanimitate.

Art.7. Urmăriți amendamentul 8. Nu sunt obiecțiuni. Amendamentul 8 votat în unanimitate.

Art.7? Vă rog.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Chestia asta ce am în mână se cheamă Constituția României și, în Constituția României, scrie, la art.30: "Nici o publicație nu poate să fie suprimată" - alin.4. Autorii acestui proiect sunt mai presus de Constituția României și spun: ba se poate și vor să ne facă pe noi să votăm o asemenea enormitate. La art.7 alin.4, spune: "Persoanele sau organizațiile care pot justifica existența unui interes legitim în suprimarea unei publicații..."

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, "publicități"!

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Publicități. "Unei publicități", vă cer scuze.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Și pentru "chestie".

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Eu vă cer scuze, "publicitatea" poate să fie suprimată.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc foarte mult.

Art.8. Dacă aveți obiecțiuni? Nu. Votat în unanimitate.

Art.9. Votat în unanimitate.

Am parcurs textul acestui proiect de lege, primul înscris pe ordinea de zi de astăzi. Vom supune proiectul votului final mâine.

 
Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind instituțiile publice de spectacole și concerte (amânarea votului final).  

Punctul 3: Reexaminare, la cererea președintelui României, a Legii privind instituțiile publice de spectacole și concerte.

La pupitru, dar nu în concert, domnul președinte Mihai Mălaimare.

   

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege a fost transmis spre reexaminare, la solicitarea președintelui României, ca urmare a cererii de reexaminare primită de Camera Deputaților la 16 iulie 2004. Au fost trei puncte sesizabile în documentul remis de Președinție. Unul se referă la o eroare materială, iar celelalte două au fost două propuneri pe care Comisia pentru cultură și le-a însușit.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Potrivit prevederilor art.73 alin.1 din Constituția României, a fost dezbătut în ședința comisiei din 21 septembrie 2004. După ce, în prealabil, ministrul culturii a organizat o întâlnire la Ministerul Culturii cu directorii din teatrele din România și sindicatele, punctul majoritar a fost că legea este necesară.

Vă mulțumesc.

Noi vă rugăm să aprobați raportul comisiei, așa cum a fost el redactat.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă rog să urmăriți cu atenție cele trei puncte ale raportului.

La punctul 1, cel cu referire la art.16, alin.1, lit.a), Dacă aveți obiecțiuni la punctul de vedere al comisiei, care coincide cu cel exprimat de președintele României? Adoptat în unanimitate punctul 1.

La punctul 2, cel cu privire la art.16, alin.5, de asemenea puse în concordanță cu cererea de reexaminare, dacă aveți obiecțiuni? Adoptat în unanimitate.

La punctul 3, cel care vizează art.19, alin.3, urmăriți, vă rog, textul raportului. Nu sunt obiecțiuni. Votat în unanimitate.

Am parcurs textele legii potrivit cererii de reexaminare. Vom supune cererea votului final mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 56/2004 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șisești (amânarea votului final).  

Punctul 4 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 56/2004 privind prorogarea termenului prevăzut de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.78/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr.290 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare.

Comisia pentru învățământ. Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților a României, condusă de domnul Stanciu!

Vă rog, domnule profesor. Nu vă mai lăsați furat de discuțiile colaterale activității în plen.

   

Domnul Anghel Stanciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Meditam profund asupra efortului intelectual necesitat de această prorogare. Comisia și-a dat acordul, este, în principal, vorba de amânarea unui termen solicitat Guvernului de către Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe-Ionescu Șisești", deoarece, în textul Legii nr.290/2002, existau o serie de proceduri necesare delimitării suprafețelor strict necesare activității de cercetare și, respectiv, de dezvoltare. Ca urmare, au aprobat în unanimitate 20 de deputați, din totalul de 28 de membri ai comisiei, această prorogare. Am avut în vedere și avizele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, respectiv de la Comisia juridică, de disciplină și imunități. De asemenea, comisia a avut în vedere și avizul Consiliului Legislativ. Deci este un singur articol cu o mutare de termeni.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Din partea inițiatorului, dorește cineva să mai adauge ceva? Mulțumesc.

Poftiți, domnule deputat.

 
   

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

O singură observație. Această Lege nr.290/2002 a fost dată înainte de apariția Legii privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din România și aș sugera, noi suntem, Grupul nostru parlamentar este de acord cu această lege, dar aș sugera, în viitor, să se aibă în vedere ca organizarea în domeniul unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol să fie, într-un fel, alipit la legea pe care a votat-o Parlamentul României, ulterior, anul trecut sau acum 2 ani, privind organizarea activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Palade, vă mulțumesc și eu.

Dacă mai dorește cineva să intervină?

Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege și a ordonanței.

La titlul proiectului de lege, dacă aveți obiecțiuni? Nu. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic, care conține dispozițiile de aprobare a Ordonanței nr.56? Adoptat în unanimitate.

Titlul ordonanței. Adoptat în unanimitate.

Art.1, care prevede prorogarea termenului. Adoptat în unanimitate.

Art.2. Adoptat, și acesta, în unanimitate.

Vom supune proiectul votului final mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 73/2004 pentru abrogarea art. 11 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România (amânarea votului final).  

Punctul 5: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.73/2004 pentru abrogarea art.11 din Ordonanța Guvernului nr.44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România.

Comisia de învățământ să ia loc și rog inițiatorul să prezinte proiectul.

   

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administrației și Internelor):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Prin Ordonanța nr.73, supusă dezbaterii și aprobării, a fost abrogat alin.2 al art.11 din Ordonanța Guvernului nr.44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România. Alineatul în discuție preciza faptul că Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei vor elabora metodologia de recunoaștere a diplomelor, precum și de atestare a studiilor și calificărilor din țările de origine ale străinilor care au obținut o formă de protecție în România și care va fi aprobată printr-o hotărâre a Guvernului. Textul respectiv a fost abrogat, pentru evitarea paralelismelor și o interpretare eronată a legii, întrucât o astfel de reglementare cu caracter general există și în Legea învățământului nr.84/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere avizul favorabil al Comisiei juridice și raportul favorabil întocmit de comisia de specialitate, vă adresez rugămintea de a adopta proiectul de lege în forma prezentată.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule președinte Stanciu, vă rog să prezentați raportul comisiei.

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Comisia de învățământ, în înțelepciunea sa, a aprobat, cu 20 de voturi, 20 de deputați prezenți din totalul de 28 de membri ai comisiei, această propunere.

Proiectul a avut avizul Comisiei de muncă și protecție socială, Comisiei juridice, de disciplină și imunități, respectiv avizul Consiliului Legislativ. El vizează în special evitarea dublei reglementări și instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative. Noi considerăm că era oportun și duce la o integrare mai rapidă a străinilor care au primit drept de protecție și de integrare socială în România.

Supun propunerea noastră avizului dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Dacă dorește cineva să intervină.

Nu dorește nimeni.

Trecem la dezbaterea proiectului.

La titlul legii, dacă aveți obiecțiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Articolul unic, care conține dispoziția de aprobare a ordonanței? Votat în unanimitate.

Titlul ordonanței. Votat în unanimitate.

Art.1 din ordonanță. Votat în unanimitate.

Art.2. Votat în unanimitate.

Rămâne la votul final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind instituirea Zilei naționale a tineretului (amânarea votului final).  

La punctul 6, Propunerea legislativă privind instituirea Zilei naționale a tineretului.

Comisia pentru învățământ își menține raportul.

Trecem la dezbaterea pe articole.

La titlul legii, dacă aveți obiecțiuni? Votat în unanimitate.

La art.1, vă rog să urmăriți amendamentul 2 al comisiei, care păstrează numai alin.1 al art.1, alin.2 îl elimină. Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul 2? Adoptat amendamentul 2 și modificat articolul.

La art.2, urmăriți amendamentul 3. De fapt, la art.1, era vorba de amendamentul 2, pentru stenogramă. La art.2, urmăriți amendamentul 3. Adoptat amendamentul 3, modificat art.2.

La art.3, urmăriți amendamentul 4. Adoptat amendamentul 4, modificat art.3.

Art.4, urmăriți amendamentul 5. Admis amendamentul, modificat art.4.

Am parcurs textele acestui proiect. Îl vom supune votului final.

Propunerea legislativă privind cercetarea sociologică, demo-economică și politică a opiniei publice. (amânarea dezbaterilor).  

Punctul 7, Propunerea legislativă privind cercetarea sociologică, tehnico-economică și politică a opiniei publice. Proiect respins de către Senat, cu raport de adoptare în Comisia noastră de învățământ.

Dau întâi cuvântul autorului propunerii. Cine e?

Domnule deputat Palade, aveți cuvântul.

   

Domnul Doru Dumitru Palade:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Reprezint un grup de deputați ai Partidului România Mare, care au elaborat această propunere legislativă. De fapt, sondajul de opinie, sondajul opiniei publice reprezintă o activitate de cercetare științifică caracteristică țărilor cu tradiții democratice, care utilizează metode specifice pentru ca pe un eșantion determinat de populație să poată estima opinia generală pentru anumite acțiuni de interes național sau local. Aceste sondaje realizate profesionist permit să se ia hotărâri de ordin politic sau administrativ, care influențează direct viața societății.

Deși la noi există numeroase entități la nivel național sau regional, clientelismul interesat material a generat sondaje neconforme cu realitatea, asupra cărora mass-media, de multe ori, a făcut referiri critice. Așa cum un proiect de cercetare științifică este evaluat și există o răspundere pentru el, și în acest domeniu, etica profesională ne obligă să tragem la răspundere pe cei care realizează pe bani publici sau pe alte fonduri această activitate.

Ne-am gândit la o rezolvare profesionistă, echidistantă politic, fără nici un fel de interes politic, după modelul organizat în cadrul Legii cercetării științifice, privind sistemul național de cercetare științifică, și în acest caz se propune ca toate entitățile care doresc să desfășoare această activitate să fie cuprinse într-un sistem național de cercetare a opiniei publice, sub egida Academiei Române, ne-am gândit noi la acest organism echidistant, și prin propunerea noastră se va crea un Consiliu Național de Acreditare, format din specialiști. Sigur, în raport și în lege se arată cum trebuie să fie cooptați acești specialiști de către Academia Română, ei elaborează un regulament de funcționare, se reglementează documentația care trebuie depusă, se reglementează modul de acreditare, sigur că nu toate entitățile care desfășoară această activitate doresc, și dacă nu doresc nu este obligatoriu, să intre în acest sistem național, dar acest sistem național dă un grad de încredere asupra anumitor sondaje pe care le realizează aceste entități, în așa fel încât această entitate este obligată, atunci când publică un sondaj, să spună dacă face parte sau nu din sistemul național de cercetare a opiniei publice.

Ne-am gândit că aceasta ar fi rezolvarea cea mai apropiată de un sistem profesional care să permită și la noi în țară să existe, după modelul țărilor cu tradiție democratică, să existe o activitate din aceasta pusă pe baze serioase și care să dea rezultate cât de cât apropiate de realitate. Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Din partea Guvernului dorește cineva să intervină? Domnule ministru, poftiți.

 
   

Domnul Ion Gheorghe Popa (secretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării):

Domnule președinte,

Stimați deputați,

Guvernul României nu susține promovarea acestei propuneri legislative, având în vedere faptul că această propunere nu este corelată cu Ordonanța Guvernului nr.57/2002, aprobată prin Legea nr.324, de asemenea, nu este corelată cu prevederile Ordonanței nr.9/1992 și ca exemplificare aș arăta faptul că de exemplu, art.2 restrânge, în propunerea făcută, dreptul constituțional al oricărei persoane fizice sau juridice de a cunoaște opinia publică, apoi art.3 ar transforma într-un fel Academia Română într-o instituție de cenzură și nu în ultimul rând, să spunem că legea are un caracter discreționar, deoarece exclude pe cei care nu au ca obiect de activitate desfășurarea activităților de cercetare a opiniei publice. Și ar fi și altele.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă dorește cineva să participe la dezbateri generale? Are dreptate domnul președinte al comisiei. Vă rog să prezentați raportul comisiei.

 
   

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art.89 din Regulamentul Camerei Deputaților, cu modificările și completările intervenite prin Hotărârea Camerei Deputaților nr.23/2003, cu Adresa PL-x 312 din 17 mai 2004, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a fost sesizată spre dezbatere și avizare pe fond, cu Propunerea legislativă privind cercetarea sociologică, demo-economică și politică a opiniei publice.

Propunerea legislativă a fost avizată de Comisia pentru buget, finanțe și bănci, comisia a avut în vedere și avizul Consiliului Legislativ, avizul Consiliului Economic și Social, precum și punctul de vedere al Guvernului României.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare constituirea cadrului unitar la nivel național pentru desfășurarea cercetărilor sociologice destinate cunoașterii opiniei publice în domeniul de referință privind societatea civilă, în scopul respectării principiilor deontologiei profesionale, care trebuie să guverneze cercetările sociologice. Instituționalizarea acestor activități științifice este pusă sub auspiciile Academiei Române din punct de vedere al corectitudinii științifice, și nu administrative.

În raport de obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, republicată. La lucrări au fost prezenți 16 deputați din totalul de 25 membri ai comisiei. La dezbaterea propunerii legislative a participat ca invitat, în conformitate cu prevederile art.51 și 52 din Regulamentul Camerei Deputaților, domnul deputat Doru Dumitru Palade, în calitate de inițiator. Nu a răspuns invitației comisiei, încălcând grav Constituția, Ministerul Educației și Cercetării. Mulțumesc. (Domnii deputați Ion Neagu, Alexandru Sassu se consultă prezidiu cu domnul președinte și domnii deputați Anghel Stanciu și Lucian Bolcaș.)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Alexandru Sassu, din partea Grupului PSD, dorește să intervină la această propunere.

 
   

Domnul Alexandru Sassu:

Domnule președinte, vă mulțumesc.

Având în vedere că există câteva lucruri neclare și pentru că la ele ar trebui să se consulte experții grupurilor parlamentare, rugămintea noastră este să amânăm această dezbatere pentru mâine. Mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Domnul deputat Bolcaș, din partea Grupului PRM.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Domnule președinte, noi totdeauna am fost generoși cu cei care s-au străduit să înțeleagă, și în aceste condiții suntem de acord să amânăm, la cererea Grupului PSD, ca să citească acest proiect de lege și, evident, să-i folosească și Guvernului, să înțeleagă despre ce este vorba, nu avem nimic împotrivă.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Termenii discuției noastre nu au fost chiar în același sens, dar noi ne păstrăm cuvântul, chiar dacă dumneavoastră ați sărit calul.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 71/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.71/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.9/1992 privind organizarea statisticii oficiale. Din partea Guvernului cine prezintă proiectul? Vă rog, domnule ministru.

   

Domnul Constantin Secăreanu (vicepreședintele Institutului Național de Statistică):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Mă numesc Constantin Secăreanu, sunt vicepreședintele Institutului Național de Statistică.

Prin prevederile Ordonanței Guvernului nr.71/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.9/1992 privind organizarea statisticii oficiale am urmărit soluționarea a două grupe de probleme: prima se referă la angajarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile atrase de către institut, altele decât cele aprobate prin memorandumuri de finanțare; aici este vorba de granturile primite din partea eurostatului pentru realizarea unor cercetări statistice punctuale. Pentru a respecta prevederile Legii finanțelor publice, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice am propus un mecanism financiar de angajare și utilizare a acestor fonduri, inclusiv a părții de cofinanțare.

Al doilea grup de probleme se referă la creșterea autonomiei statisticii oficiale și asigurarea stabilității personalului din Institutul Național de Statistică. Am avut în vedere două propuneri: prima se referă la reglementarea privind durata mandatului conducerii Institutului și cazurile de încetare a acestuia. Și a doua: acordarea unor sporuri de stabilitate de până la 20% din salariul de bază, pe tranșe de vechime, personalului din statistica oficială, inclusiv amendamentul propus în cadrul dezbaterilor din comisia de specialitate a Camerei Deputaților, acela de stabilire a unui spor de 5%, inclusiv pentru personalul tânăr, cu o vechime de numai între 1 și 5 ani.

Doamnelor și domnilor deputați,

Având în vedere raportul Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare susținem prevederile acestui proiect de lege, cu amendamentele prezentate, și vă rugăm să adoptați proiectul de lege în această formă. Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul vicepreședinte Gheorghe Marin, din partea Comisiei economice. Vă rog să prezentați raportul dumneavoastră.

 
   

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a fost sesizată spre dezbatere și avizare în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.71/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.9/1992 privind organizarea statisticii oficiale.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și avizul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea posibilității atragerii de către Institutul Național de Statistică a unui personal suplimentar, de asemenea, reglementarea situației decontării cheltuielilor de transport pentru anchetatori, precum și reglementări privind mandatul Institutului Național de Statistică și a cazurilor încetării mandatelor înainte de termen.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterii, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților, cu amendamentele admise, prezentate în anexă. Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă dorește cineva să intervină la dezbateri generale? Trecem la dezbaterea proiectului. Urmăriți, vă rog, în paralel raportul comisiei și textul care ni s-a prezentat spre dezbatere de către inițiator, în formula adoptată deja de Senat.

La titlul legii urmăriți vă rog amendamentul, nu este amendament, este pct.1. Comisia nu are obiecțiuni, dacă aveți dumneavoastră? Adoptat textul inițial al titlului.

Cuprinsul articolului unic, care cuprinde dispoziția de aprobare a ordonanței. Urmăriți amendamentul 2. Admis amendamentul 2, modificat textul articolului unic.

Înainte de titlul ordonanței, vă rog să urmăriți în textul Senatului, linioara a doua, textul care vizează art.I, pct.51, urmăriți amendamentul 3 al comisiei. Admis amendamentul 3, modificat... Poftiți, domnule Gheorghe Marin. Vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule președinte, cu permisiunea dumneavoastră și a plenului, la acest amendament, aici, în finalul amendamentului de la pct.3 sunt prevăzute tranșe și cote de vechime din salariul de bază. Conform uzanței legislative, aș ruga să se treacă "tranșe de vechime în muncă și cote din salariul de bază", deci, este o modificare de formă, ca să corespundă cu tehnica legislativă.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Stimați colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul 3, astfel cum propune Comisia economică să fie modificat: "tranșe de vechime în muncă și cote din salariul de bază".

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La titlul ordonanței dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți. Votat în unanimitate.

La art.I, preambul. Nu sunt obiecțiuni. Votat în unanimitate.

Pct.1, 2, nu sunt obiecțiuni. Votate în unanimitate.

Pct.3, 4 votate în unanimitate.

Pct.5 votat în unanimitate.

După pct.5 se va introduce pct.51, pe care l-am votat deja în lege.

Pct.6 și 7 - votate în unanimitate.

Pct.8 - votat în unanimitate.

La pct.9 vă rog să urmăriți amendamentul 4. Admis amendamentul 4, modificat pct.9, respectiv în cazul textului 64, potrivit amendamentului.

Pct.10, 11, 12 și 13 - votate în unanimitate.

Art.II - votat în unanimitate.

Art.III - votat în unanimitate.

Vă rog să constatați că am parcurs textele acestui proiect de lege, îl vom supune mâine votului final.

 
Proiectul de Lege privind organizarea și funcționarea instanțelor și parchetelor militare (retrimis comisiei).  

La pct.9 - Proiectul de Lege pentru organizarea și funcționarea instanțelor și parchetelor militare. Domnul secretar Florin Iordache dorește să intervină. Poftiți? Păi, nu ați spus că vreți ceva cu proiectul acesta... ? Domnul președinte Neagu. Vă rog.

   

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vă rog să fiți de acord ca acest proiect să fie trimis la Comisia juridică, deoarece ne retragem propunerea privind Secția militară, dar aceasta are niște implicații în întreaga economie a legii, și nu numai în această lege - și în Legea de organizare judiciară, unde am modificat câteva texte, și atunci, pentru a face corelarea cum se cuvine în mod firesc, dați-ne înapoi la comisie și mâine o rezolvăm cu operativitate, că altfel, cred eu, în plen, în ședință ar fi mai greu să facem această operațiune. Vă mulțumesc.

Deci, v-aș ruga să ni-l restituiți pentru a retrage acel amendament, este al meu, de aceea, îmi permit să cer, și mâine, poimâine vă aducem raportul, în formula Senatului. Vă mulțumesc. (Doamna deputat Florina Ruxandra Jipa se consultă cu prezidiul.)

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Nu intervenim pe fond acuma. Ori dezbatem legea pe fond, ori o trimitem la comisie.

Aș ruga reprezentantul Guvernului, mâine, la comisie să se pronunțe și asupra amendamentelor de fond. Rugămintea este să participați la lucrări.

Cine este pentru retrimiterea până mâine la comisie a proiectului? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2004 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 (retrimis comisiei).  

La pct.10 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2004 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare. Domnule profesor Neagu, știu că și aici ați fi dorit o intervenție, sau domnul Florin Iordache. Poftiți.

   

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Citind cu atenție din nou materialul întocmit de comisie s-au strecurat câteva imperfecțiuni de ordin redacțional și nu este cazul aici să le ridicăm, să le corectăm. Până mâine, dați-l și pe acest proiect, sau două zile la comisie, pentru a-l pune în discuție și a reface ceea ce în mod greșit, sub aspect tehnic, repet, a fost înserat în lege. Mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră această cerere.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La Proiectul de Lege privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române nu avem raportul suplimentar de la Comisia pentru apărare.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2004 pentru modificarea și completarea unor dispoziții cuprinse în acte normative din domeniul sanitar (amânarea votului final).  

La pct.12 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.60/2004 pentru modificarea și completarea unor dispoziții cuprinse în acte normative din domeniul sanitar.

Rog inițiatorul să prezinte acest proiect și Comisia pentru sănătate? Comisia pentru sănătate, vă rog să propuneți timpii de dezbatere, că suntem în procedură de urgență.

   

Domnul Ludovic Abiței:

Comisia pentru sănătate propune la acest proiect de lege maximum 10 minute discuții, un minut maxim de intervenții.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteți de acord cu această propunere? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Vă rog să urmăriți în paralel raportul comisiei și proiectul. La titlul legii dacă aveți obiecțiuni? Votat în unanimitate.

Articolul unic. Votat în unanimitate. Nu sunt obiecțiuni.

Așadar, la preambulul articolului unic nu există nici o modificare.

La linioara întâi, care privește art.3 pct.1, comisia propune eliminarea, prin amendamentul 3. Dacă aveți obiecțiuni? Admis amendamentul, se elimină textul.

Prin amendamentul 4, după linioara întâi, care se referă, repet, la art.3 pct.1, comisia propune un amendament, vă rog să-l urmăriți la pag.4. Se propune introducerea unui articol nou, art.IV. Dacă aveți obiecțiuni? Nu sunt. Admis amendamentul IV, se introduce art. IV, desfășurat în raport de la pag.4 până la pag.6. Admis, așadar, amendamentul. Vă rog, domnule deputat, vă rog, vă rog să prezentați eroarea materială la care vă referiți.

 
   

Domnul Ludovic Abiței:

Stimați colegi, la acest articol care a fost nou introdus, acest art. IV, care va avea o altă componență, la pct.2, alin.3 al art.63 există o frază: "În termen de 60 de zile de la aprobarea acestora, Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu..." și textul curge în continuare, aici s-a strecurat o greșeală. Noi aprobasem în comisie 90 de zile, și nu 60 de zile. Vă rog dacă puteți să aprobați 90 de zile.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Ministerul Sănătății, vă rog să vă pronunțați. Bun.

Supun votului dumneavoastră acest text din raport. Îl găsiți la pag.5, pct.2, alin.3.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La titlul ordonanței de urgență, dacă aveți obiecțiuni?

Votat în unanimitate.

La art.I și art.II. Votate în unanimitate.

Art.III. Votat în unanimitate.

Art.IV. Votat în unanimitate.

Art.V. Votat în unanimitate.

Art.VI. Votat în unanimitate.

Am parcurs textele proiectului de lege. Îl vom supune votului final mâine.

 
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor (retrimis comisiei).  

Pct.13: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.300 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor.

Suntem tot în procedură de urgență.

Comisia pentru sănătate și familie, vă rog să propuneți timpii de dezbatere.

   

Domnul Ludovic Abiței:

Propunem 10 minute, cu două minute de intervenții, întrucât sunt mai multe probleme de discutat.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteți de acord, stimați colegi?

Dacă este cineva împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Dacă dorește cineva să facă vreo precizare prealabilă? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Vă rog să urmăriți cu atenție, în paralel textul acestuia, așa cum a fost adoptat de Senat, și raportul comisiei.

Stimați colegi, numai puțin, că a intervenit un impediment. Se pare că există niște discordanțe între comisie și inițiator.

 
   

Domnul Ludovic Abiței:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Deși la comisie a fost un reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor, totuși, au fost unele neînțelegeri și nu s-a pus de comun acord Comisia de toxicologie și cu Ministerul Administrației și Internelor în unele probleme. Apar vreo trei agenții care se ocupă de aceleași probleme, cu raportări diferite. Este drept că în practica europeană există acest lucru, dar, totuși, dorim să nu pierdem din mână și să stăpânim bine acest fenomen, pentru că este vorba de fabricarea ilicită a drogurilor.

Deci, noi cerem retrimiterea la comisie, pentru a ne putea pune de acord cu reprezentanții Ministerului Administrației și Internelor.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Am înțeles. Totuși, având în vedere că suntem în procedură de urgență și în fața unei priorități legislative, eu propun plenului retrimiterea la comisie, cu fixarea unui termen: până miercuri după-amiază să fie comunicat raportul în casetele colegilor noștri.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Încă o dată, vă rog să difuzați raportul suplimentar până miercuri seara.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale (amânarea votului final).  

Pct.14: Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.176/2000 privind dispozitivele medicale. Suntem tot în procedură de urgență.

Comisia pentru sănătate și familie, vă rog să propuneți timpii de dezbatere.

   

Domnul Ludovic Abiței:

Propunem maximum 10 minute, cu un minut de intervenție.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Dacă dorește cineva să intervină la dezbateri generale, sau cu vreo problemă prealabilă?

La titlul proiectului de lege, dacă aveți obiecțiuni?

Votat în unanimitate.

Preambulul art.I. Votat în unanimitate.

Pct.1 și pct.2. Votate în unanimitate.

La pct.3, urmăriți amendamentul nr.1.

Admis amendamentul, modificat pct.3.

Pct.4. Dacă aveți obiecțiuni?

Votat în unanimitate, în formula Senatului.

Pct.5. Votat în unanimitate.

La pct.6, urmăriți amendamentul nr.2.

Admis amendamentul nr.2, modificat pct.6 cu privire la art.6.

La pct.7, cu privire la art.7, urmăriți amendamentul nr.3.

Votat amendamentul, modificat textul.

Pct.8. Votat în formula Senatului, nefiind obiecțiuni.

La pct.9, urmăriți amendamentul nr.4.

Adoptat amendamentul nr.4, modificat pct.9.

După pct.9, urmăriți vă rog amendamentul nr.5, de la pag.7.

Comisia propune modificarea pct.10.

Nu sunt obiecțiuni, modificat pct.10.

La pct.11, pct.12, pct.13. Nu sunt obiecțiuni.

Votat în unanimitate în formula Senatului.

Pct.14, pct.15, pct.16, pct.17.

Votate în unanimitate în formula Senatului.

Pct.18, pct.19 și pct.20.

Votate în unanimitate în formula Senatului.

La pct.21, urmăriți amendamentul nr.6.

Admis amendamentul nr.6, modificat textul.

Pct.22. Nu sunt obiecțiuni.

Votat în formula Senatului.

Pct.23. Urmăriți amendamentul nr.7.

Adoptat amendamentul nr.7, modificat pct.23.

Pct.24. Adoptat textul Senatului.

Pct.25. Urmăriți amendamentul nr.8.

Admis amendamentul nr.8, modificat pct.25.

Pct.26 și pct.27. Adoptat textele Senatului.

Art.II. Votate în unanimitate, în formula Senatului.

După art.II, comisia propune, prin amendamentul nr.9, introducerea a două articole noi: art.III și art.IV.

Dacă aveți obiecțiuni?

Admis amendamentul nr.9, se introduc cele două texte.

Actualul art.III. Urmăriți amendamentul nr.10. De fapt, este pct.10, care propune doar renumerotarea textului, ca urmare a adoptării celorlalte două articole anterioare.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Adoptat art.III, renumerotat în art.V.

Am parcurs textele acestui proiect de lege.

Vom supune proiectul votului final al dumneavoastră, mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară (amânarea votului final).  

Pct.15: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.58/1998 privind activitatea bancară. Suntem în procedură de urgență.

Domnule vicepreședinte Grigoraș, vă rog să propuneți timpii de dezbatere.

   

Domnul Neculai Grigoraș:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru buget, finanțe și bănci a examinat Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.58/1998 privind activitatea bancară, a întocmit raport favorabil. Propune dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților în forma adoptată de Senat.

Fiind în procedură de urgență, vă propunem timp total de dezbatere 15 minute, un minut pentru fiecare intervenție.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteți de acord cu acești timpi de dezbatere?

Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La titlul legii, în formula care a fost adoptată de Senat, dacă aveți obiecțiuni?

Votat în unanimitate.

Preambulul art.I. Votat în unanimitate.

Pct.1, pct.2 și pct.3. Votate în unanimitate.

Pct.4, pct.5 și pct.6. Votate în unanimitate.

Pct.7, pct.8, pct.9 și pct.10. Votate în unanimitate.

Pct.11, pct.12 și pct.13. Votate în unanimitate.

Pct.14 și pct.15. Votate în unanimitate.

Art.II. Votat în unanimitate.

Am parcurs și acest proiect de lege. Îl vom supune votului final mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural (amânarea votului final).  

Pct.16: Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.646 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural; procedură de urgență.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.

Domnule profesor Nicolescu, vă rog să propuneți timpii de dezbatere.

   

Domnul Mihai Nicolescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimate și stimați colegi,

Stimați invitați,

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată și a dezbătut pe fond proiectul de lege amintit, care are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.646/2002. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.76 din Constituția României. Raportul comisiei a fost adoptat cu 28 de voturi pentru și un vot împotrivă, în ședința din 29 septembrie 2004. În urma dezbaterii, comisia propune adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat în ședința din 16 septembrie 2004.

Propunem pentru dezbatere 5 minute pe ansamblu, un minut pe intervenție.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunteți de acord cu aceste propuneri?

Dacă este cineva împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Vă mulțumesc.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului.

La titlul acestuia, dacă aveți obiecțiuni? Votat în unanimitate.

Preambulul art.I. Votat în unanimitate.

Pct.1 și pct.2. Votate în unanimitate.

Art.II. Votat în unanimitate.

Parcurgând textele acestui proiect de lege, îl vom supune mâine votului final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcționarului public denumit manager public (amânarea votului final).  

Pct.17: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.56/2004 privind crearea Statutului special al funcționarului public denumit manager public; procedură de urgență.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

Poftiți, domnule Florescu. Vă rog să prezentați timpii de dezbatere.

   

Domnul Ion Florescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

De data aceasta, voi face și o prezentare foarte pe scurt a raportului.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare crearea unei noi funcții publice, denumită manager public.

Managerii publici vor constitui un corp de funcționari publici de carieră, caracterizați prin competență și eficiență, capabili să determine, la nivelul autorităților și instituțiilor publice unde își desfășoară activitatea, o reală schimbare de atitudine și realizarea unei compatibilități treptate, cu structuri similare din țări ale Uniunii Europene.

Prin proiect, se stabilesc reguli cu privire la recrutarea, formarea, numirea, evaluarea, salarizarea, promovarea rapidă în categoria înalților funcționari publici a managerilor publici și crearea unui cadru instituțional, prin derogare de la dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care să contribuie la asigurarea eficienței și continuității reformei în administrația publică și la implementarea acquis-ului comunitar.

Având în vedere importanța acestui proiect de lege, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaților aprobarea acestuia în forma prezentată.

Propunem 10 minute pe total pentru dezbateri și nu mai mult de două minute pentru intervenție.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunteți de acord cu aceste propuneri?

Dacă este cineva împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului.

Dacă, la titlul legii, aveți obiecțiuni?

Votat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic, urmăriți amendamentul nr.1.

Admis amendamentul nr.1, modificat preambulul.

La linioara nr.1 de la articolul unic, cea cu privire la art.4 alin.1 lit.b, urmăriți amendamentul nr.3.

Admis amendamentul nr.3, modificat acest text.

Domnul deputat Bentu. Vă rog.

 
   

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule președinte,

În cuprinsul art.4 alin.1, la care ați făcut dumneavoastră trimitere, se impune un acord: "Programe de formare specializată, cu durata de un an, specifice pentru tineri funcționari publici, în vârstă de până la 35 de ani".

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Sunt obiecțiuni? Nu.

Vă mulțumesc foarte mult.

Notați, stafful tehnic: "programe specifice".

Titlul ordonanței de urgență. Nu sunt obiecțiuni.

Votat în unanimitate.

Preambulul ordonanței de urgență. Votat în unanimitate.

Art.1 și art.2. Votate în unanimitate.

Art.3. Votat în unanimitate în cele trei alineate ale sale, dar urmăriți, vă rog, amendamentul nr.2. Comisia propune adăugirea a două alineate noi - alin.4 și alin.5. Le găsiți la pag.4 și pag.5. Dacă aveți obiecțiuni?

Admis amendamentul nr.2, se introduc cele două alineate.

Art.4. La art.4, vă rog să observați că în cuprinsul articolului unic al legii, la linioara care vizează lit.b) de la art.4, s-a făcut o modificare; o găsiți la amendamentul nr.3 din raport, pag.5. Urmează să fie inclusă în cuprinsul art.4 din ordonanță.

Art.5 și art.6. Votate în unanimitate, în formula inițială.

La art.6. Da, domnule deputat Dinu. Vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe Dinu:

La art.6 alin.3, ordonanța spune așa: "Posturile prevăzute la alin.1 și alin.2 se înființează prin transformarea funcțiilor publice de execuție vacante în funcții publice specifice de manageri publici, ale căror grade sunt echivalente funcțiilor publice de conducere, sau prin crearea de noi posturi, în condițiile legii".

Mie mi se pare textul superfluu și am cerut eliminarea, pentru că nu sunt decât cele două situații: fie că posturile sunt vacante, fie că înființez altele noi. Nu trebuie să scriu eu în lege această chestiune.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă dorește cineva să intervină la cererea colegului nostru Dinu?

Inițiatorul?

Poftiți. S-a propus abrogarea acelui text.

 
   

Domnul Marius Constantin Profiroiu (secretrar de stat, Ministerul Administrației și Internelor):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Noi am discutat în comisie despre ce a propus domnul deputat. Noi susținem să menținem textul în forma care a venit de la comisie, deoarece noi avem în vedere numai funcțiile publice de execuție vacante, pentru că managerii publici reprezintă un statut special, deci nu ocupă funcții de conducere; numai dacă dau concurs pot să ocupe funcții de director, sau director general, secretar general într-un minister.

Deci, noi avem în vedere că în sistemul actual al funcției publice din România există peste 10 mii de funcții vacante de execuție, existând buget pentru acestea. Acei 129 de tineri care termină acest program ocupă acele poziții.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, susțineți să rămână textul așa cum este.

Domnul deputat Florescu, din partea comisiei.

 
   

Domnul Ion Florescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Și comisia susține în continuare forma inițială a legii, forma prezentată.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Ați ascultat toate argumentele.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Dinu, privind abrogarea acestui text.

Cine este pentru? 24 de voturi.

Împotrivă?

 
     

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Nu sunt nici 10 voturi!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

27 de voturi împotrivă.

 
     

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Domnule președinte, n-au fost nici 10 voturi!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Adunați, vă rog, 11 cu 16 și vedeți cât vă dă, stimați colegi.

 
     

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Domnule președinte, am adunat și noi. Lăsați, țineți neapărat să ...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunt abțineri?

Respins amendamentul.

Art.7. Nu sunt obiecțiuni.

Votat în unanimitate.

Art.8, art.9 și art.10. Votate în unanimitate.

Art.11, art.12, art.13. Votate în unanimitate.

Art.14, art.15, art.16. Votate în unanimitate.

Art.17. Votat în unanimitate.

Art.18 și art.19. Votate în unanimitate.

Art.20. Votat în unanimitate.

Art.21. Urmăriți amendamentul nr.4.

Admis amendamentul nr.4, modificat art.21.

Art.22 și art.23 - care este ultimul.

Votate în unanimitate.

La anexă, dacă aveți obiecțiuni?

Votat în unanimitate.

Am parcurs textele proiectului de lege și al ordonanței.

Vom supune proiectul de lege votului final mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind rambursarea ratelor de capital pentru o cotă - parte din creditul acordat de Guvernul S.U.A. în baza Programului CCC - Legea publică nr. 480 din 1992, precum și achitarea dobânzii și a altor costuri externe aferente acestei cote-părți (amânarea votului final).  

Pct.18: Proiectul de Lege cu privire la rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte din creditul acordat de Guvernul S.U.A. în baza Programului C.C.C. - Legea publică nr.480/1992, precum și achitarea dobânzii și a altor costuri aferente acestei cote-părți.

Inițiatorul?

Cine este inițiatorul? Vă rog frumos să prezentați proiectul.

   

Domnul Adrian Mitu (secretar de stat, M.E.C.):

Domnule președinte,

Domnilor deputați,

În anul 1992, în baza Legii publice nr.480, Guvernul american a acordat Guvernului României un credit comercial în valoare de 10 milioane de dolari, pe termen de 30 de ani, cu 6 ani perioadă de grație, cu o dobândă de 3% pe an, pentru cumpărarea de bumbac fibră din S.U.A.

Acordul a fost negociat de reprezentanții Ministerului Industriei din acea vreme, Ministerului Economiei și Finanțelor, Comerțului și Turismului, Agenția Română pentru Dezvoltare. El a fost semnat la 2 iulie, în numele Guvernului României, de către ministrului industriei, iar din partea Guvernului S.U.A., de către ambasadorul acestei țări la București.

Pentru realizarea importului, au fost desemnați prin licitație publică cinci agenți economici. Aceștia sunt: ROMÂNOEXPORT, S.A.; TRICOROM S.A.; TEXTIL COTTON S.A.; S.C. IMPEX OVERSEAS CORPORATION S.R.L. și TUVIC IMPEX S.R.L.

Importatorii de bumbac au încheiat contracte-mandat cu Ministerul Industriei, prin care s-au angajat să importe bumbacul din S.U.A., să-l livreze societăților comerciale producătoare din România, filaturilor, și să ramburseze creditul american scadent și dobânzile aferente în fiecare an, la 15 octombrie.

Importatorii de bumbac au plătit dobânzile la creditele contractate până în 1997, inclusiv.

O dată cu scadența primelor rate, au încetat plățile, motivând că întreprinderile cărora le-au vândut bumbacul nu le-au plătit contravaloarea acestuia.

În anul 2000, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr.238, aprobată cu modificări prin Legea nr.588 din 2001, prin care s-a reglementat rambursarea ratelor de capital pentru cota-parte din credit pe perioada 1997-2000, precum și achitarea dobânzilor și a altor costuri externe aferente acestei cote-părți de către Ministerul Industriei și Resurselor din suma alocată de la bugetul de stat.

Pentru recuperarea sumelor plătite, Ministerul Industriei și Resurselor a acționat în justiție, procesele fiind în derulare. Restanțele la plată pe anul 2002 și 2003 urmau a se achita de către importatorii de bumbac până la 15 octombrie 2003. Aceștia nu au achitat sumele restante, iar Ambasada Statelor Unite insistă să găsim o soluție urgentă de rambursare.

Pentru evitarea penalităților de întârziere, s-a elaborat prezentul proiect de lege, prin care se propune rambursarea cotei-părți a creditului, PL 480, aferente celor doi ani - 2002 și 2003, din fonduri aprobate cu această destinație de la bugetul de stat.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond?

Domnule vicepreședinte Bivolaru, vă rog să prezentați raportul.

 
   

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Acest credit comercial în valoare de 10 milioane de dolari acordat României în anul 1992 a constat în importul de bumbac-fibră, care a fost consumat în perioada respectivă de către cinci agenți economici, persoane juridice române și acești agenți economici nu au binevoit să restituie nici ratele, nici dobânzile respective, statul român rămânând, în consecință, bun de plată.

Procedurile realizate din 1997 până în prezent nu au rezolvat această problemă de recuperare a creanțelor respective și, în consecință, prin acest proiect de lege, Comisia pentru industrii și servicii vă propune instituirea unei proceduri legale de recuperare a creanțelor respective, care, sigur, pe baza documentației înaintate de către Ministerul Economiei și Comerțului, să rezolve această problemă, bineînțeles, până la data respectivă, statul român fiind obligat să restituie ratele și dobânzile la acest credit.

În consecință, Comisia pentru industrii și servicii vă propune acest raport modificat și completat prin propunerile pe care le-a făcut, pentru urgentarea rezolvării acestei probleme.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Dacă dintre dumneavoastră dorește cineva să intervină la dezbateri?

Trecem la dezbaterea textelor proiectului.

La titlu, dacă aveți obiecțiuni? Comisia n-a avut.

Votat în unanimitate titlul proiectului de lege.

Art.1. Nu sunt obiecțiuni. Votat în unanimitate.

Art.2. Nu sunt obiecțiuni. Votat în unanimitate.

După art.1, comisia propune un amendament, urmăriți-l la pag.3, amendamentul nr.3; un text nou - cel pe care l-a anunțat domnul vicepreședinte Bivolaru. Nu sunt obiecțiuni.

Admis amendamentul nr.3, introdus art.2.

Actualul art.2. Nu au fost obiecțiuni din partea dumneavoastră, nici amendamente din partea comisiei.

Votat în unanimitate în formularea inițială, dar se renumerotează textul.

Am parcurs acest proiect de lege. Îl vom supune votului final mâine.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alineatului (3) al articolului 3 din Legea nr. 387/2003 privind regimul de control al exporturilor de produse și tehnologii cu dublă utilizare (amânarea votului final).  

Propunerea legislativă pentru modificarea alin.3 al art.3 din Legea nr.387/2003 privind regimul de control al exporturilor de produse și tehnologii cu dublă utilizare. Suntem în procedură de urgență. Comisia pentru industrii și servicii. Timpii de dezbatere, vă rog să-i propuneți.

   

Domnul Ioan Bivolaru:

Un minut, domnule președinte.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteți de acord cu acest timp? Vă mulțumesc.

Dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

La titlul legii, dacă sunt obiecțiuni?

Votat în unanimitate.

Comisia a propus, prin amendamentul nr.1, modificarea acestuia.

Admis amendamentul, modificat titlul.

Cuprinsul articolului unic. Urmăriți amendamentul nr.2.

Admis amendamentul nr.2, modificat textul articolului unic.

Vă rog să constatați că am parcurs textele acestui proiect de lege. Îl vom supune votului final mâine.

 
Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei (amânarea dezbaterii).  

Pct.20. Suntem pregătiți să-l adoptăm?

Domnule președinte Mihai Mălaimare, vă rog să vă pronunțați.

   

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Domnule președinte,

Trebuie să vă informez că Proiectul de Lege privind prevenirea și combaterea pornografiei a fost adoptat de către cele două Camere, a fost promulgat.

Ministerul Culturii vine cu un supliment la acest proiect de lege, cu care comisia noastră nu a fost de acord. În primul rând, pentru că el nu aduce lucruri noi, a se vedea art.5, care, până la urmă, a fost compactat; din cele două alineate s-a făcut un singur alineat. Deci, nu se vede nici o îmbunătățire a cadrului legislativ existent.

După aceea, membrii comisiei consideră că pe fond problema paginilor pornografice realizate pe internet nu poate fi rezolvată prin intermediul comisiei avizatoare, create la nivel interministerial.

De asemenea, modificarea propusă, cum spuneam, la art.5 din lege, nu aduce în realitate nici o schimbare, și comisia noastră vă propune respingerea acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Întreb reprezentanții Guvernului dacă la acest proiect există inițiatorul? Nu.

V-aș ruga atunci să fiți de acord să amânăm dezbaterea acestui proiect susținut de Guvern și pentru care comisia a propus respingerea.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate. S-a amânat.

 
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat, precum și a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor (amânarea dezbaterii).  

La pct.21, dacă este inițiatorul alici? Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.16 a Arhivelor Naționale. Nu este, îl amânăm.

Pct.22. Comisia juridică, de disciplină și imunități, suntem în stadiul de a putea dezbate acest proiect, că se așteptau unele clarificări. Care? Lipsește inițiatorul.

Unde sunt inițiatorii? Domnule secretar de stat, poftiți.

   

Domnul Mircea Alexandru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Aș propune plenului și dumneavoastră să supuneți aprobării ca acest raport să nu-l discutăm astăzi, să-l discutăm joi, pentru a putea discuta toate amendamentele și toate noutățile care au apărut la această lege privind concesiunile.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteți de acord cu amânarea?

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

EximbanK-ul este gata sau nici aici nu sunteți gata? Lipsește raportul și se amână până mâine.

Propunerea legislativă pentru modificarea anexei la Legea nr.526/2003 pentru adoptarea programului național de dezvoltare a turismului montan "superschi în Carpați."

Cine este autorul propunerii? Domnul Kerekes. Amânăm până când vine domnul deputat.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 65/2004 privind trecerea unui teren din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA în domeniul privat al statului și în administrarea Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ - S.A. Mediaș (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.65/2004 privind trecerea unui teren din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA în domeniul privat.

Inițiatorul? Ministerul agriculturii. Poftiți.

   

Domnul Gheorghe Predilă (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale):

Domnule președinte,

A fost nevoie de această ordonanță de urgență, întrucât în 1992, cele 5,22 de ha de pământ care constituie obiectul acestei ordonanțe aparțineau depozitului de armăsari de la Tg.Mureș, ele au fost atunci închiriate Romgaz-ului, care s-a apucat să facă și investiții pe ele.

Între timp, anul trecut regia "Cai de rasă" s-a desființat și a fost preluată de Romsilva și acest pământ a ajuns în domeniul public al statului.

De aceea, s-a propus ca el să treacă în regim privat al statului, ca cei de la Romgaz să poată să-și continue lucrările de investiții, investiții absolut necesare pentru dezvoltarea lor în acest perimetru.

De aceea, rog plenul Camerei să voteze proiectul de lege, în forma prezentată.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule profesor Nicolescu, vă rog să prezentați raportul comisiei.

 
   

Domnul Mihai Nicolescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată și a dezbătut acest proiect de lege. Proiectul de lege are ca obiectiv de reglementare trecerea terenului din domeniul public al statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor în domeniul privat al statului și în administrarea Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș. proiectul face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au fost prezenți 29 de deputați din totalul de 30. Au votat pentru 28, un vot împotrivă în ședința din 29.09.2004.

În urma dezbaterii, comisia propune adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat în ședința din 9 septembrie 2004.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Nu. Trecem la dezbaterea textelor acestui proiect de lege.

La titlu, dacă aveți obiecțiuni? Votat în unanimitate.

Articolul unic, care conține dispoziția de aprobare a ordonanței. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanței? Votat în unanimitate.

Art.1 și 2. Votate în unanimitate.

Art.3 și 4. Votate în unanimitate.

Art.5. Votat în unanimitate.

Cuprinsul anexei. Votat în unanimitate.

Vom supune proiectul votului final mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2004 privind unele măsuri pentru valorificarea unitară de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanțe bancare neperformante asupra Societății Comerciale SIDERCA - S.A. Călărași (amânarea votului final).  

Pct.26. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2004 privind unele măsuri pentru valorificarea unitară de către autoritatea pentru valorificarea activelor statului a unor creanțe bancare neperformante asupra Societății Comerciale "Siderca". Suntem în procedură de urgență.

Domnule Gheorghe Marin, vicepreședintele comisiei economice, propuneți timpii de dezbatere.

   

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule președinte,

Vă propun 5 minute per total și un minut de intervenție.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteți de acord cu aceste propuneri? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului.

Vă rog să urmăriți amendamentele comisiei, în paralel cu textul proiectului de lege.

La titlul proiectului, dacă aveți obiecțiuni? Nu sunt. Adoptat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic, urmăriți amendamentul 1. Admis amendamentul 1, modificat preambulul articolului unic.

La prima linioară a articolului unic din legea de aprobare, care se referă la art.2, vă rog să urmăriți amendamentul 2 din raport. Dacă aveți obiecțiuni? Admis amendamentul 2.

În consecință, art.2 din ordonanță se va modifica în mod corespunzător. Trecem la dezbaterea ordonanței.

La titlul acesteia, dacă aveți obiecțiuni? Votat în unanimitate.

Art.1. Votat în unanimitate.

La art.2 am votat deja amendamentul comisiei și, în consecință, art.2 din ordonanță se va modifica în mod corespunzător cu privire la alin.2.

La anexă, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți, votată în unanimitate.

Am parcurs textele proiectului de lege. Îl vom supune votului final mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2003 privind privatizarea Societății Comerciale ARO - S.A. Câmpulung Muscel (amânarea votului final).  

La pct.27, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2003 privind privatizarea Societății Comerciale ARO - S.A. Câmpulung Muscel.

Domnule Gheorghe Marin, vă rog să prezentați propunerea dumneavoastră de dezbatere, fiind în procedură de urgență.

   

Domnul Gheorghe Marin:

Fiind în procedură de urgență, domnule președinte, propun 5 minute pentru dezbatere și unul pentru intervenție.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteți de acord cu acești timpi de dezbatere.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul acestuia, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic, preambul? Urmăriți amendamentul 1. Adoptat amendamentul 1, modificat textul.

Linioara de la articolul unic, în formularea Senatului. Nu sunt obiecțiuni, textul votat în unanimitate.

Titlul ordonanței de urgență. Adoptat în unanimitate.

La art.1 din ordonanța de urgență, alin.1 lit.a). Dacă sunt obiecțiuni la amendamentul 2? Adoptat amendamentul 2, modificat textul ordonanței.

Mă scuzați, n-a fost, amendamentul 2 a vizat doar partea I a art.1, care a fost numerotată alin.1.

Lit.a) de la acest text; comisia a propus, prin amendamentul 3, eliminarea. Dacă aveți obiecțiuni? Admis amendamentul, eliminat textul.

În consecință, alin.1 de la acest articol va rămâne numai cu lit.b) care va trebui marcată altfel.

Alin.2, 3, 4, 5, 6 și 7, ale art.1, votate toate în formularea din ordonanță.

Art.2. Votat în unanimitate în formularea din ordonanță.

La art.3, alin.1 și 2, dacă aveți obiecțiuni? Comisia n-a avut amendamente, votate în unanimitate textele ordonanței.

Alin.3, urmăriți amendamentul 4. Admis amendamentul 4, modificat textul.

Alin.4, 5, 6 și 7 votate toate în formularea inițială din ordonanță.

Art.4 alin.1 și 2. Votate în unanimitate, în formularea din ordonanță.

Alin.3, urmăriți amendamentul 5, admis amendamentul 5, modificat alin.3.

Alin.4, 5, 6 și 7. Votate în formularea din ordonanță.

Art.5, urmăriți... e cineva care se ceartă la telefon... Vă rog să-l opriți pe colegul nostru.

art.5, pe care dacă nu aveți obiecții îl adoptăm în formularea Senatului. Nu sunt obiecțiuni.

Comisia, după art.5, propune prin amendamentul 6 un articolul nou 51. Dacă sunt observații? Nu sunt. Introdus acest text.

Art.6 și 7, care e ultimul din ordonanță. Adoptate ambele în formularea din ordonanță.

Am parcurs, stimați colegi, textele proiectului de lege și ale Ordonanței nr.114.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 80/2004 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale (amânarea votului final).  

Stimați colegi, mai avem timp pentru un ultim proiect. Și, pentru că doamna Smaranda Dobrescu este cea mai disciplinată președintă de comisie, să luăm acest proiect de lege, aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 80/2004. Dau cuvântul inițiatorului.

   

Domnul Gheorghe Predilă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Cadrul legislativ instituit prin ordonanță de urgență a Guvernului nr.8/2003 privind stimularea procesului de restructurare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale, creează premisele pentru asigurarea rentabilității unor unități economice aflate în dificultate, astfel încât să conducă la o redresare a activității acestora.

Prin actul normativ menționat, se reglementează o serie de măsuri de acompaniament social destinate persoanelor disponibilizate ca urmare a restructurării sau reorganizării. Prin Legea nr.53/2003, Codul muncii, a fost reglementată o procedură de efectuare a concedierilor colective care implică obligația angajatorului de a notifica în scris, sindicatului sau reprezentanților salariaților, intenția de concediere colectivă, cu cel puțin 45 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere.

Pentru a se conferi societăților și regiilor autonome posibilitatea de a respecta termenul prevăzut de Codul muncii astfel încât persoanele disponibilizate să beneficieze de măsurile de protecție socială prevăzute de ordonanța nr.8/2003 era necesară modificarea datei până la care se pot efectua concedierile colective de la 30 septembrie 2004 la 31 decembrie 2004.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Și eu vă mulțumesc.

Doamna președinte Smaranda Dobrescu, vă rog să prezentați raportul comisiei.

 
   

Doamna Smaranda Dobrescu:

Stimați colegi,

Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea datei până la care se pot efectua concedierile colective, și anume până la 31 decembrie 2004, și are ca obiectiv punerea de acord a procedurii de efectuare a concedierilor colective cu dispozițiile în materie, reglementate prin noul cod al muncii.

Proiectul de lege a fost adoptat de comisie cu unanimitate de voturi, în forma prezentată de Senat, ținând cont de avizele favorabile înaintate nouă de către comisia pentru buget și Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă dorește cineva să intervină în dezbatere?

Trecem la dezbaterea proiectului de lege. La titlu dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți. Votat în unanimitate.

Articolul unic, care conține dispoziția de aprobare a Ordonanței nr.80. Nu aveți obiecțiuni. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanței? Votat în unanimitate.

Art.I, preambul. Votat în unanimitate.

Textul modificat de la art.2, partea introductivă a alin.1. Votat în unanimitate în formularea Senatului.

Art.II. Votat în unanimitate.

Am parcurs textul acestui proiect de lege. Vom spune mâine votului final. Cu aceasta, vă rog să constatați că trebuie să începem partea a doua a ședinței de astăzi, la ora 18,30, parte destinată răspunsurilor la interpelări.

 
  Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului de către deputații:  

(În continuare, lucrările sunt conduse de domnul constantin Niță, vicepreședinte al Camerei Deputaților.)

   

Domnul Constantin Niță:

Stimați colegi,

Începem partea a doua a lucrărilor noastre de astăzi cu ședința consacrată răspunsurilor orale la întrebările deputaților.

 
  Daniel Bogdan Pentru domnul deputat Daniel Bogdan, este aici, în sală? Răspunde din partea Ministerului Administrației și Internelor domnul Mircea Alexandru.

Vă rog, domnule ministru.

   

Domnul Mircea Alexandru:

Stimate domnule deputat,

În referire la întrebarea dumneavoastră cu privire la dificultățile întâmpinate de către cetățenii capitalei la înmatricularea și radierea autovehiculelor, am onoarea să vă comunic următoarele.

Imediat după numirea în funcție, în baza unor controale inopinate, în calitate de ministru de stat, ministru al administrației și internelor, am constatat personal că la ghișeele de deservire a publicului există grave disfuncții care afectează modul civilizat în care instituția ar trebui să rezolve problemele cetățenilor. Astfel, la data de 9.07.2004, în urma unei vizite inopinate la sediul Sectorului "regim permise auto și certificate de înmatriculare" - București din strada Logofăt Udriște Năsturel, sectorul 2, s-a impus eliberarea din funcție a șefului acestei formațiuni, pentru management defectuos.

Totodată, în urma demersurilor personale, am obținut fondurile necesare reamenajării și modernizării sediilor Sectorului "regim permise auto și certificate de înmatriculare" - București al Direcției Pașapoarte, precum și Compartimentului "regim permise și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului de evidență informatizată a persoanei" - Ilfov, valoarea totală a acestor lucrări fiind de 10 miliarde de lei, sumă alocată în baza Hotărârii Guvernului nr.1116 din 15...

 
   

Domnul Constantin Niță:

Vă rog, vă rog să continuați, domnule secretar de stat.

 
   

Domnul Mircea Alexandru:

Deci valoarea totală a acestor lucrări fiind de 10 miliarde lei, sumă deblocată în baza Hotărârii Guvernului nr. 1116 din 15.07.2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor din fondul de rezervă bugetară.

Precizăm că la data de 24.05. a.c. s-a dat în folosință un nou sediu pentru eliberarea permiselor de conducere, cu 4 ghișee, situat în strada Obcina Mare nr.2, sector 6, în scopul decongestionării spațiului de lucru cu publicul la Sectorul "regim permise auto și certificate de înmatriculare" - București.

Totodată, începând cu data de 2.08.a.c. au demarat lucrările de amenajare și modernizare a spațiului Sectorului "regim permise auto și certificate de înmatriculare" - București, acțiune în curs de finalizare, la sfârșitul căreia numărul de ghișee va crește de la 13 la 23. Perioada de timp la care dumneavoastră faceți trimitere, coincide cu desfășurarea lucrărilor de reamenajare și modernizare, care s-au efectuat în paralel cu activitățile de deservire a cetățenilor, fapt ce a condus la creșterea în perioada respectivă a termenului de soluționare a cererilor cetățenilor, pe linia radierii înmatriculării autovehiculelor, la aproximativ 12-14 zile. În prezent, acest termen s-a redus, ca urmare măsurilor de care am amintit, la două zile.

Menționăm că în perioada următoare se vor finaliza alte două acțiuni importante menite, de asemenea, să ofere condiții optime de deservire a cetățenilor, respectiv inaugurarea Sediului compartimentului "regim permise auto și certificate de înmatriculare" la Ilfov, ceea ce va degreva cu circa 10-15% activitatea sectorului "Regim permise auto și certificate de înmatriculare" - București și implementarea unui nou sistem informatic, care va oferi posibilitatea reducerii timpului de procesare și de eliberare a documentelor în domeniul radierii înmatriculării autovehiculelor.

Sunt în curs de elaborare alte două proiecte, după cum urmează: realizarea în comun cu Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor a unui portal internet, prin intermediul căruia o parte din activitatea de la ghișee să poată fi înlocuită prin acest portal, și implementarea unui serviciu poștal care să ofere posibilitatea trimiterii la domiciliul solicitanților a permiselor de conducere, certificatelor și plăcilor cu numere de înmatriculare, nemaifiind necesară deplasarea acestora la ghișee.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Domnule deputat, dacă aveți ceva observații la ... Nu, sunteți mulțumit. Vă mulțumesc.

Mergem mai departe. domnul deputat Metin Cerchez este absent.

Tot pentru domnul deputat Metin Cerchez trebuia să răspundă domnul Claudiu Seucan, dar domnul deputat este absent.

Domnul Becsek Garda Dezideriu este absent.

 
  Valentin Adrian Iliescu

Pentru domnul deputat Valentin Adrian Iliescu răspunde doamna secretar de stat Maria Manolescu, Ministerul Finanțelor Publice.

Vă rog, doamna secretar de stat.

   

Doamna Maria Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Urmare a solicitării domnului deputat Iliescu Valentin, Ministerul Finanțelor Publice comunică următoarele.

Întrebarea privea situația datoriei publice externe și a datoriei publice interne a României pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 1 septembrie 2004. Referitor la situația datoriei publice externe prezentăm următoarele. Datorită creșterii economice realizate începând cu anul 2001, ponderea datoriei publice externe a României în p.i.b. a înregistrat o creștere de 3,8%, respectiv de la 22,1% din p.i.b. în anul 2000 la 18,3%. astfel, în timp ce datoria publică externă contractată direct de stat a scăzut cu 3,1 procente, datoria publică externă garantată de stat a scăzut într-un ritm mai lent, cu numai 0,7% din p.i.b. Ca pondere în datoria publică externă, datoria publică externă garantată de stat s-a menținut la un nivel relativ constant, de 34,9% la 1 septembrie 2004, față de 32,3% la 1 ianuarie 2001.

Situația datoriei publice interne la 1 septembrie 2004. și aici se constată o descreștere a ponderii datoriei publice interne totale în p.i.b., de la 9,3% la sfârșitul anului 2000, la 6,2% la 1 septembrie 2004, această evoluție fiind influențată atât de finanțarea deficitului bugetar de pe piețele externe de capital, cât și de utilizarea veniturilor obținute din privatizare și valorificarea activelor bancare pentru răscumpărarea datoriei publice interne.

Astfel, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2000 privind unele măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne, modificată și republicată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare și din valorificarea veniturilor bancare neperformante, sumele astfel obținute au fost utilizate pentru diminuarea datoriei publice, și vă prezentăm un tabel exact cu modul cum a influențat această politică nivelul datoriei publice, datele respective urmând să le punem la dispoziție domnului deputat.

Totodată, arătăm că în scopul realizării angajamentului privind restructurarea datoriei publice interne, s-a avut în vedere reducerea drastică a serviciului aferent acesteia. În acest sens, se pot remarca eforturile făcute în managementul datoriei publice în ceea ce privește extinderea curbei de maturitate a instrumentelor de finanțare și refinanțare a datoriei publice interne.

De asemenea, au fost făcute eforturi de creștere a volumului titlurilor de stat emise pe termen mediu. Astfel, dacă în anul 2001, s-au emis în principal titluri de stat cu scadențe de 6 luni și un an, din anul 2002, s-au emis și cu scadență la doi ani, iar începând cu anul 2003, s-au emis titluri de stat cu scadență la trei și cinci ani.

Această extindere a curbei de maturitate a instrumentelor de finanțare și refinanțare a datoriei publice interne creează avantajul diminuării volumului lunar de titluri de refinanțat, fapt reflectat în ratele de dobândă și, implicit, în presiunea datoriei publice interne asupra bugetului de stat.

Dacă la începutul anului 2001, titlurile de stat erau emise la dobânzile anualizate de 62%, la 1 septembrie 2004, portofoliul de titluri de stat emise pe piața interbancară înregistrează o dobândă anualizată de 18%.

În aceste condiții, a fost posibilă reducerea ponderii cheltuielilor cu datoria publică internă în p.i.b. de la 3,2% în 2000 la 0,4% în anul 2004.

Urmează să vă prezentăm, domnule deputat, datele analitice care reflectă aceste evoluții.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Și eu vă mulțumesc.

Domnule deputat, dacă aveți observații la punctul de vedere al Guvernului.

 
   

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Mulțumesc doamnei ministru pentru răspunsul prompt și, sunt convins, extrem de competent pe care dânsa l-a formulat. Ce era important pentru mine să știu ca un nespecialist în domeniul financiar, lucru pe care doamna ministru a dovedit în nenumărate rânduri în prezența domniei sale în Parlament, să știm noi, reprezentanții Parlamentului, în cifre absolute, cât era datoria publică externă a României, câte miliarde de dolari era în 2001 la 1 ianuarie și cât este acum. Același lucru și pentru datoria publică internă.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Doamna ministru, puteți să răspundeți domnului Iliescu?

 
     

Doamna Maria Manolescu:

Am să-i dau domnului deputat răspunsul în scris. (Din sală, deputații P.R.M. solicită să dea răspunsul la microfon)

 
     

Doamna Maria Manolescu:

Nu am prezentat la microfon pentru că nu a fost cerere expresă.

 
   

Domnul Constantin Niță:

La microfon, aveți să comentați ceva? Nu aveți.

 
  Dan Brudașcu

Pentru domnul Dan Brudașcu, tot din partea Ministerului Finanțelor Publice, răspunde doamna secretar de stat, Maria Manolescu.

Vă rog, doamna secretar de stat!

   

Doamna Maria Manolescu:

Vă mulțumesc.

Referitor la întrebarea domnului deputat Dan Brudașcu, de fapt sunt și întrebări și obiecții cu privire la cheltuielile suplimentare ale agenților economici generate de efectul personalizării formularelor, arătăm că până la data de 1 iulie 2004, un carnet de facturi fiscale A 4 nepersonalizate se comercializa de către Compania Națională "Imprimeria Națională" cu suma de 200 de mii de lei fără t.v.a. La această sumă se adăugau comisionul distribuitorului de circa 25%, ceea ce făcea ca prețul unui carnet cu care îl cumpărau agenții economici să fie de 250 de mii de lei fără t.v.a.

Prin apariția acestui Ordin al ministrului finanțelor nr.1849/2003 care generează această personalizare, și care totodată prevede și eliminarea verigilor intermediare, prețul maximal la care se poate desface un carnet de facturi fiscale A 4 este de 5,5 euro fără t.v.a. pe bucată, respectiv 223 de mii de lei pe bucată, deci o scădere față de situația anterioară.

Acest preț este valabil pentru agenții economici care achiziționează cantități mici de formulare, iar la cantități mai mari, prețul se poate reduce și mai mult.

În consecință, prin personalizarea formularelor, s-a redus prețul de desfacere al acestora pe baza evaluărilor făcute de direcțiile de specialitate.

Referitor la apariția codurilor iban, menționăm că actul normativ emis de Banca Națională a României în luna februarie 2004, a fost ulterior apariției Ordinului ministrului finanțelor nr.1849/2003 privind personalizarea.

De asemenea, se știa de obligativitatea utilizării de formulare personalizate de la data de 1 iulie 2004, iar băncile au anunțat codurile iban abia în luna august 2004.

În aceste condiții, pentru a veni în sprijinul agenților economici, Compania Națională "Imprimeria Națională" a redactat împreună cu Direcția de reglementări contabile din Ministerul Finanțelor Publice, un comunicat care a fost publicat în următoarele ziare: "Adevărul", "Evenimentul zilei", "Libertatea", "România liberă". De asemenea, s-a reluat și în alte zile într-un număr de publicații.

Așa cum rezultă din datele prezentate, lucrurile respective efectiv și-au urmat fiecare făgașul în funcție de reglementările care au fost aprobate de cele două instituții.

Referitor la unitățile tipografice abilitate să execute lucrări sub supravegherea Companiei Naționale "Imprimeria Națională" și care au câștigat licitații trucate pentru executarea acestor formulare, Ministerul Finanțelor Publice precizează următoarele.

Nu s-a organizat nici o licitație pentru executarea de formulare. Unitățile tipografice din România care doresc să execute lucrări sub supravegherea Imprimeriei Naționale trebuie să îndeplinească o serie de condiții de dotare tehnică, de spații, financiare. Astfel în conformitate cu Ordinul ministrului finanțelor nr.1603/2002, o astfel de tipografie trebuie să aibă dotări tehnice deosebite, sisteme de securitate, sisteme de urmărire video, sisteme de alarmă, o bonitate financiară corespunzătoare, lipsa datoriilor la bugetul de stat și să fie certificată ISO 9001.

Orice tipografie din România care îndeplinește aceste criterii poate executa formulare tipizate cu regim special, dovadă că între cele 48 de tipografii abilitate se află și unele cu capital de stat, cum sunt Imprimeria Băncii Naționale a României, Fabrica de timbre, sucursală a Poștei Române, Tipografia Filaret, unitate aparținând CFR, Tipografia Bucureștii Noi, precum și Sucursala "Ardealul" din Cluj a Imprimeriei Coresi.

Condițiile de abilitare sunt verificate de către comisii la fiecare tipografie care solicită o astfel de abilitare.

În consecință, orice tipografie care are dotări corespunzătoare poate executa formulare tipizate cu regim special, în conformitate cu actele normative în vigoare, respectiv Hotărârea Guvernului nr.831/1997, Ordinul ministrului finanțelor nr.1603/2002 și Ordinul ministrului finanțelor nr.1849/2003.

Referitor la alte avantaje ale personalizării formularelor, Ministerul Finanțelor mai precizează următoarele: nu mai există riscul cumpărării de formulare pentru utilizatori prin procurarea unor documente ale acestuia și emiterea lor de către alt utilizator; prin existența unei piețe concurențiale, există posibilitatea opțiunii de procurare a formularelor de la mai mulți furnizori la cel mai avantajos preț; unitățile tipografice abilitate desfac formularele printr-un program informatic care permite evidența în timp real a distribuției, datele urmând a fi puse la dispoziția organelor de control fiscal. Totodată, crește numărul centrelor de distribuție la tiraje mari, existând și posibilitatea livrării formularelor la sediul utilizatorului. În județul Cluj, spre exemplu, până la data de 1 iulie 2004, distribuția se realiza prin intermediul unui număr de 5 distribuitori agreați de către Direcția județeană a finanțelor publice a județului Cluj în 13 puncte de vânzare.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Și eu vă mulțumesc.

Domnule deputat, aveți observații, presupun.

 
   

Domnul Dan Brudașcu:

Am mai multe observații, domnule președinte.

În primul rând, o observație legată de modul în care ne situați pe cei de la P.R.M. în urma P.N.L.-ului și U.D.M.R.-ului la răspunsuri care s-au dat de mai multă vreme, am observat această discriminare pe care ministrul pentru relația cu Parlamentul o operează.

În al doilea rând, constat că nu sunt toți cei care ar fi trebuit să dea răspunsuri la întrebări prezenți. De altfel, constat acest lucru în mod constant în ultima perioadă, acum, la sfârșit de mandat, poate sunt în căutare de locuri de muncă.

Și în al treilea rând, aș vrea să mă refer la problematica supusă atenției noastre, prin răspunsul doamnei ministru. În primul și în primul rând, aș vrea să vă spun că această intervenție a fost determinată de reacția unor firme mici și foarte mici din municipiul Cluj-Napoca și din județul Cluj, firme care au fost puse în situația să-și fi comandat aceste documente financiare personalizate, iar după aceea, a venit această obligație de introducere a codului iban care le-a determinat să aibă o marfă comandată pe care n-o mai pot folosi, iar firmele executante să invoce faptul că "Domnule, comanda mi-ai dat-o așa, eu îți livrez produsul așa".

Deci, s-au produs niște pierderi care la o firmă cu un capital mic și cu o activitate financiară redusă, afectează posibilitățile de perpetuare a activității.

Nu în ultimul rând, aș vrea să fac precizarea, doamna ministru, că ceea ce ați spus dumneavoastră, probabil că este adevărat, pentru multe dintre unitățile din județul Cluj lucrările sunt executate de o imprimerie din Baia-Mare care a rămas extrem de în urmă cu onorarea acestor obligații pe care le are față de lucrările contractate.

Era, la un moment dat, un laborator de produse medicale care ne-a semnalat că de aproape 4 luni de zile de când a comandat aceste lucrări, nu i s-au pus la dispoziție. Deci, atunci, mă întreb dacă acele criterii invocate atât de frumos de către dumneavoastră sunt și operante în plan real, pentru că eu m-am interesat, am vorbit cu directorul general al Direcței finanțelor publice a județului Cluj și și domnia sa era în cunoștință de cauză. Deci, din acest punct de vedere cred că corectitudinea pe care dumneavoastră ați lăsat-o să se înțeleagă nu a fost operantă în plan general.

În legătură cu răspunsul în sine, eu mă bucur că ați făcut și aceste precizări pentru a-mi permite la viitoarele întâlniri cu persoanele interesate să le aduc la cunoștință punctul de vedere al ministerului responsabil.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Doriți să comentați ceva? Nu.

Tot pentru domnul Dan Brudașcu, o să răspundă din partea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, domnul secretar de stat Ion Giurăscu.

Aveți două interpelări, domnule deputat. Doriți să răspundă în comun? Da. Mulțumesc foarte mult pentru înțelegere.

Și vreau să vă spun că această listă nu se face în ordine politică.

 
     

Domnul Dan Brudașcu (din bancă):

Așa văd că se face în ultima vreme.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Nu știu...Nu e adevărat. Uitați-vă, după dumneavoastră urmează din nou U.D.M.R.-ul, P.N.L.-ul, P.D.-ul.

 
     

Domnul Dan Brudașcu (din sală):

Numai la amânări.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
   

Domnul Ion Giurăscu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Mă refer la cazul petentului Balas Lajos Antal, întrebare pusă de domnul deputat Dan Brudașcu.

S-a dispus verificarea dosarului de pensie al domnului Balas Lajos Antal, aflat în evidența Casei județene de pensii Cluj, care ne-a comunicat că începând cu data de 1.08.1999, a fost înscris la pensie potrivit prevederilor Legii nr.2/1995 privind pensia anticipată.

Pensia a fost stabilită pentru o vechime de 33 de ani, 9 luni și 21 de zile și o retribuție medie tarifară de 3768 de lei, aferentă perioadei 01.04.1987-01.04.1992, aleasă ca bază de calcul.

La stabilirea cuantumului pensiei, s-a ales ca bază de calcul primii cinci ani lucrați consecutiv din ultimii zece ani din activitate conform H.G. 565/1996. Conform actului normativ menționat, măsurile de protecție socială privind pensiile de asigurări sociale de stat se aplică pensionarilor ale căror drepturi s-au deschis după 01.08.1996, la care s-au adăugat toate indexările efectiv acordate în limita procentelor potrivit hotărârilor de guvern.

În situația în care la stabilirea cuantumului pensiei s-ar fi ales ca bază de calcul ultimii cinci ani lucrați consecutiv în ultimii zece ani, deși salariul mediu tarifar a fost mai mare, domnul Antal ar fi beneficiat numai din indexările acordate potrivit hotărârii de Guvern apărute după data propunerii la pensie, ceea ce ar fi diminuat cuantumul pensiei în raport cu cel de care beneficiază în prezent.

Referitor la cuantumul mic al pensiei, precizăm că se datorează faptului că perioada aleasă ca bază de calcul a fost decalată cu o perioadă în care a fost în șomaj 1.04.1997-26.XII.1997, și cu perioada în care nu a desfășurat activitate, din momentul încheierii activității până în momentul în care a împlinit vârsta de pensionare.

Precizăm că perioada de șomaj constituie vechime în muncă dar nu e luată în considerare la baza de calcul a cuantumului pensiei, deoarece veniturile obținute în această perioadă nu constituiau venituri salariale, iar perioada în care nu a desfășurat activitatea nu putea constitui vechime în muncă și nici nu putea fi luată în considerație la baza de calcul a cuantumului pensiei deoarece în acea perioadă nu a obținut venituri salariale.

În ceea ce privește solicitarea domnului Antal de valorificare la calculul pensiei a perioadei 01.07.1978-01.01.1993, lucrată cu jumătate de normă la AS Universitatea Cluj-Napoca, menționăm că nu a fost soluționată favorabil de către Casa județeană de pensii, întrucât nu a existat temei legal.

Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, rezultă că o persoană nu putea fi angajată decât în baza unui singur contract de muncă, iar contribuția de asigurări sociale era plătită la un singur angajator, respectiv, unitatea de bază. Astfel au fost incidente în materia prevederilor următoarele acte normative: Legea 54/1957, Codul Muncii din 1972, Legea 3/1997.

Totodată, după data de 7 ianuarie 1991, potrivit Legii nr.2/1991 privind cumulul de funcții care a intrat în vigoare cu această dată, art.2, se stabilește că persoana care cumulează mai multe funcții este obligată să-și aleagă o unitate unde poate avea funcția de bază care îi achită și toate drepturile de personal, iar unitatea aleasă plătește pentru salariatul respectiv contribuția de asigurări sociale.

Deși o persoană putea fi angajată cu contract de muncă la mai multe locuri de muncă, contribuția de asigurări sociale nu putea fi achitată decât de o singură unitate.

De altfel, în adeverința nr.154 din 13.02.2004 emisă de Direcția pentru tineret și sport a județului Cluj nu se precizează faptul că domnul Antal a fost încadrat cu contract de muncă și dacă s-a reținut și virat c.a.s.-ul pentru perioada 1978-1993. Subliniem faptul că în prezent, potrivit Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, art.8, stagiul de cotizare este constituit din perioada în care persoanele au plătit contribuția de asigurări sociale în sistem public din România precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.

În concluzie, după 01.04.2001, data intrării în vigoare a noii legislații în domeniul pensiilor, pot fi valorificate pentru calculul pensiei, veniturile obținute în baza a două sau mai multe contracte de muncă, cu condiția ca să se fi efectuat operațiunile de reținere și virare a contribuțiilor de asigurări sociale.

Reanalizându-se evoluția veniturilor bănești încasate, s-a constatat că pensia a fost corect și legal stabilită și a beneficiat de toate măsurile de protecție socială acordate prin hotărâre de guvern la care a avut dreptul, indexări și recorelări, astfel încât cuantumul pensiei la data de 01.09.2004 este de 2.165.435 lei.

Totodată, precizăm că, potrivit alin.2 din Legea nr.19/2000, pensiile stabilite conform prevederilor Legii nr.2/1995 privind pensionarea anticipată devin pensii pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 62 de ani pentru bărbați și se recalculează prin eliminarea diminuării aplicate cuantumului de la data stabilirii inițiale și prin adăugarea stagiului de cotizare realizat în perioada anticipată.

Având în vedere situația socio-economică a domnului Antal, Ministerul Muncii a dispus efectuarea anchetei sociale de către Direcția pentru dialog, familie, solidaritate socială a județului Cluj, în baza căreia s-a propus acordarea unui ajutor financiar în cuantum de 20 de milioane.

În prezent, Ministerul Muncii a inclus propunerea de acordare a ajutorului financiar pentru domnul Antal într-un proiect de hotărâre a Guvernului aflat în curs de definitivare, urmând să fie transmis pentru avizare.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Mai aveți un răspuns? Da. Rugămintea mea este să faceți un rezumat de trei minute.

Vă rog, domnule secretar de stat!

 
   

Domnul Ion Giurăscu:

Mulțumesc.

Este întrebarea domnului Brudașcu, referitoare la cazul petentei Câmpan Ileana.

Potrivit reglementărilor legale în sistemul asigurărilor sociale de stat până la data de 1.IV.2001 precum și în sistemul public de pensii după data de 1.IV.2001, au fost și sunt asigurate persoanele fizice care au plătit contribuțiile de asigurări sociale.

Ca urmare, persoanele care nu au achitat contribuția de asigurări sociale, nu au dreptul să beneficieze de prestația de asigurări sociale. Având în vedere situația dificilă cu care se confruntă persoana care nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale sau acestea sunt foarte mici, Guvernul a stabilit măsuri speciale de protecție socială pentru persoanele aflate în dificultate.

Astfel, la 1.01.2002, a intrat în vigoare Legea nr.416 privind venitul minim garantat. Asigurarea venitului minim garantat persoanelor cu domiciliul în România este realizată potrivit principiului solidarității sociale prin acordarea ajutorului social lunar în perioada în care familiile și persoanele singure nu au venituri sau veniturile sunt foarte mici. Se prevede acordarea ajutorului social atât în bani cât și în natură, precum și prin plata unor cheltuieli de întreținere și încălzire a locuinței la prețurile și tarifele stabilite conform legii.

Pentru a beneficia de ajutorul social lunar acordat potrivit Legii nr.416, persoanele care se află în asemenea situații defavorizate trebuie să se adreseze primăriei localității, în raza teritorială unde locuiesc, cu cererea la care se anexează celelalte acte doveditoare.

În ceea ce privește condițiile în care se acordă pensionarilor reducerea de 90% pentru medicamente, precizăm că acest aspect nu vizează obiectul de activitate al M.M.S.S.F-ului, respectiv Casa Națională de Pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ci Ministerul Sănătății.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Da. Vă mulțumesc.

Domnule deputat, presupun că aveți observații. Nu vă lasă inima dacă nu aveți.

 
   

Domnul Dan Brudașcu:

Aveți intuiții deosebite astăzi, domnule președinte de ședință, și vă mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

În general, stau bine la capitolul ăsta.

 
   

Domnul Dan Brudașcu:

În privința celor două răspunsuri, țin să mulțumesc domnului ministru. Primul răspuns legat de domnul Balas Antal, problema aceasta cu ajutorul care va fi acordat de către guvern, am regăsit-o și într-un răspuns anterior, parțial acoperitor al problemei pe care ați supus-o atenției.

Problema pe care o ridică omul este aceea dacă v-ați și apucat de ajutorul respectiv, pentru că, cu tot respectul, domnule ministru, trebuie să vă aduc aminte că un alt cetățean pentru care am făcut o asemenea interpelare, până să se implice ministerul dumneavoastră, a murit prin deces. Sper să nu se ajungă din nou într-o situație neplăcută de același gen.

În altă ordine de idei, acum trecând de la cele glumețe la cele serioase, aș vrea să vă spun că cetățeanul respectiv a prestat această activitate pe bază de contract de muncă, pe bază de stat de plată, fiind retribuit în statul de plată, respectiv fiind reținute toate cele prevăzute de legile în vigoare pe durata executării acestei activități de antrenor la Clubul sportiv "Universitatea" din Cluj.

Îi voi cere să facă dovada cu documentele aferente și voi reveni cu o nouă intervenție la dumneavoastră pentru recalculare în baza documentelor în vigoare în acest moment, pentru că nu mi se pare corect, nici etic, nici moral, nici legal, ca o persoană care prestează mai multe activități pentru care se plătesc taxele aferente, să nu beneficieze pe cale de consecință și de efectele acestei munci, respectiv de o calculare a pensiei în raport cu contribuțiile pe care și le-a adus în timp la fondurile statului specializate în această materie.

În ce privește cel de-al doilea caz, doamna Câmpan Ileana, aș dori să se rețină că aici este vorba de o persoană în vârstă, o persoană care a prestat o activitate insuficientă datorită faptul că era soție de ofițer, se deplasa din garnizoană în garnizoană și n-avea posibilitatea să-și păstreze locurile de muncă.

Din nou, mi se pare că este incorect din partea statului, a instituțiilor abilitate ca o asemenea persoană să nu beneficieze de prevederile respective la reducerile la medicamente. mă voi adresa, evident, și Ministerului Sănătății în această materie, pentru problema respectivă. nu mi se pare corect ca persoanelor fără venituri să li se ceară să plătească maximum și persoanelor care beneficiază de venituri de până la 6 milioane să aibă o reducere până la 90% la costul medicamentelor. Boala, să știți, nu ține de nivelul pensiei.

Aș vrea să se cunoască și să se țină cont și de acest lucru și la nivelul Ministerului Muncii, Familiei și nu mai știu cum îi mai spune că atât îl schimbați de ne...îl schimbați în fiecare săptămână, neavând posibilitatea de a ne adresa corect.

Mulțumesc oricum pentru efortul de a vă fi deplasat și răspuns acestor întrebări.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Și noi vă mulțumim pentru aprecierea efortului nostru.

Închidem ședința consacrată răspunsurilor.

 
Prezentarea pe scurt de către deputați a interpelărilor adresate membrilor Guvernului de către deputații:  

Trecem la interpelările prezentate pe scurt. Domnul Filip Georgescu a prezentat trei întrebări pe care le-a depus în scris, domnul Radu Liviu Bara, de asemenea, două interpelări, pe care le-a depus în scris.

  Adrian Moisoiu

Domnule Adrian Moisoiu, aș dori să precizați dacă doriți să prezentați interpelarea, pe scurt, da? Un minut.

   

Domnul Adrian Moisoiu:

Da, da.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând, înainte de acest minut, aș dori să vă aduc la cunoștință că n-am primit încă răspuns de la Ministerul Educației și Învățământului de la interpelările trecute, a trecut deja o lună de zile. Deci, cred că este timpul. săptămâna trecută era prevăzut acolo pe afișier cum că se străduiește Ministerul Învățământului să dea răspunsul. V-aș ruga frumos.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Da, vă asigur că o să verificăm lucrul acesta.

 
   

Domnul Adrian Moisoiu:

Sperăm. Dar nu e prima oară când se aplică acest sistem la Ministerul Învățământului.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Am înțeles.

 
   

Domnul Adrian Moisoiu:

Am patru interpelări, domnule președinte. Prima o adresez domnului prim-ministru Adrian Năstase.

Domnul Mera Vasile, domiciliat în Târgu-Mureș, strada Parângului nr.52/3, vi s-a adresat, prin intermediul telefonului 0800800300, înregistrând apelul nr.15.625 din 30 iulie 2004, în acest sens, dânsul punea patru întrebări.

  1. De ce nu beneficiază de prevederile Legii nr.189/2000 și persoanele de naționalitate română, din Transilvania, înrolate, cu forța, în armata ungară, în timpul ocupației ungare, persoane trimise pe front, ce au suferit toate consecințele războiului: răniți, mutilați, prizonieri în lagăre la armata română?
  2. Acestora nu li se cuvin reparații morale și materiale?
  3. Guvernul nu vrea să știe despre aceste victime ale ocupației ungare din Transilvania?
  4. Nu credeți că este o discriminare față de victime?

Deoarece nu ați răspuns în termen de 30 de zile, vă invit, domnule prim-ministru, să binevoiți ca de la microfonul Camerei Deputaților să dați răspuns domnului Mera Vasile.

Cea de-a doua este adresată domnului Eugen Bejenariu, secretar general al Guvernului României.

În temeiul art.1 alin.6, pct.a) din Legea 501/2002, comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a dispus prin Decizia nr.378 din 20 septembrie 2004, retrocedarea nudei proprietăți a imobilului situat în municipiul Târgu-Mureș, strada Mihai Viteazu nr.16, parohiei romano-catolice Târgu-Mureș și arhiepiscopiei romano-catolice de Alba-Iulia.

În această clădire își desfășoară activitatea circa 50 de ani Colegiul Național "Unirea" din Târgu-Mureș, colegiu cu rezultate prestigioase în ceea ce privește educația și învățământul. dat fiind lovitura care se dă astfel învățământului în limba română din municipiul Târgu-Mureș, capitala județului Mureș, vă rog să binevoiți a explica:

  1. motivul pentru care nu s-au aplicat prevederile art.1 alin.6) pct.b) privind acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, așa după cum este stipulat în Legea nr.10/2001.
  2. care sunt măsurile pe care le prevedeți a se lua peste 5 ani când expiră perioada de 5 ani privind menținerea destinației actuale.
  3. în ultimii 5 ani, statul român a investit o sumă de peste 10 miliarde de lei pentru întreținerea și dezvoltarea bazei materiale. Va restitui biserica romano-catolică suma investită de statul român?

A treia interpelare este adresată domnului Diaconescu, ministrul justiției. Domnul Kovács Ioan s-a prezentat la biroul meu parlamentar din municipiul Târgu-Mureș pentru a se plânge că deși este în posesia sentinței civile nr.892 din 19 februarie 2002, în dosarul 9919 din 2001 a Judecătoriei Târgu-Mureș, sentință definitivă și irevocabilă prin care are dreptul să intre în posesia și folosința unei suprafețe de pământ de 0,45 hectare, nici până astăzi, adică după mai bine de doi ani, n-a fost pus în posesie.

La data de 30 mai 2003, a înregistrat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, plângere ce nu a fost soluționată. La 17 septembrie 2004, a înregistrat o cerere de urgență, iar când s-a interesat, a fost repezit de către procurorul Florin Georgescu.

Domnul Kovács Ioan are 83 de ani, este toamnă și nu poate să-și facă arătura și să beneficieze de subvenția pe care Guvernul a stabilit-o. Cât va mai continua bătaia de joc?

Și în sfârșit, a patra, este adresată domnului Marian Săniuță, ministrul administrației și internelor. Legea nr.96/2003 a aprobat Ordonanța nr.53/2002, prin care se stabilește statutul-cadru al unității administrativ-teritoriale. În acest fel, este definit statutul juridic al localităților care fac parte componentă a unui oraș sau municipiu.

În această situație se găsește localitatea Bobohalma, aparținătoare municipiului Târnăveni, județul Mureș.

Vă rog să interveniți împotriva măsurilor abuzive pe care primarul municipiul Târnăveni le-a inițiat împotriva locuitorilor din Bobohalma, ca urmare a faptului că aceștia nu i-au acordat într-o proporție convenabilă votul pentru a obține funcția de primar la alegerile din 6 și 20 iunie 2004. Fără a ține cont de dorința acestora, dânsul a inițiat procedura de transferare a localității Bobohalma de la Târnăveni la comuna Cucerdea din județul Mureș.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Metin Cerchez a depus în scris două interpelări.

Domnul deputat Dan Brudașcu a depus trei interpelări în scris.

Domnul deputat Ioan Onisei este absent.

Domnul deputat Valentin Vasilescu a depus în scris.

Domnul deputat Mircea Costache a depus două interpelări în scris.

 
  Eugen Lucian Pleșa

Domnul deputat Eugen Pleșa.

   

Domnul Eugen Lucian Pleșa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea mea este adresată domnului ministru Miron Tudor Mitrea, și am spus că am semnalat în urmă cu mai bine de doi ani de zile situația inadmisibilă la nivelul anului 2000-2001, prin care la Tg.Mureș, capitală de județ, manevrarea macazelor din stația CFR-Centrală se făcea manual, iar iluminatul acestora se realiza cu lămpi cu petrol.

Știu că s-au început lucrările de modernizare, dar până azi nu am aflat ce termen de punere în funcțiune este prevăzut a fi respectat. Consider că acesta nu poate depăși sfârșitul anului 2004, decât dacă se lucrează haotic și se disprețuiește intervenția unui deputat din Parlamentului României.

În continuare, aș vrea să constat, să-mi exprim o părere legată de constatarea aceasta, constat cu regret că repunerea în funcțiune a circulației pe calea ferată îngustă în județul Mureș, care este o atracție turistică incontestabilă, s-a oprit la stadiul de meditație, fără a se deschide o activitate concretă pentru aceasta.

Infrastructura există, se deteriorează permanent, se demontează, se pierde sub vegetație și nimeni nu răspunde. Relația dintre Ministerul Transporturilor și Turismului cu Consiliul județean poate fi considerată ca și inclusă în Protocolul PSD-UDMR, ai căror reprezentanți sunt primii care au acces real la realizarea acestui deziderat al populației din Mureș, dar mai ales al turiștilor acestor meleaguri.

Întrebarea este: când se va repune în funcțiune această cale ferată? Mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Domnul deputat Ioan Sonea a depus în scris.

Domnul deputat Alexandru Mocanu a depus în scris.

 
  Ștefan Baban

Domnul Ștefan Baban, v-aș ruga pe scurt.

   

Domnul Ștefan Baban:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Am să fiu foarte scurt.

În primul rând, vreau să observ că facem interpelări și Guvernul nu binevoiește să răspundă la cele ce întrebăm. Îmi sunt datori.

Acum voi intra în subiect. O interpelare este adresată domnului Miron Tudor Mitrea, ca ministru al transporturilor, construcțiilor și turismului, domnului ministru al Ministerului Educației și Cercetării, Alexandru Athanasiu, primul ca, constructor, celălalt ca beneficiar, și se referă la banii risipiți pe sălile de sport.

Iar a doua interpelare, și aștept răspuns, și la cea din urmă și la aceasta; cea de-a doua interpelare este adresată domnului Marian Florian Săniuță, ministru al Ministerului Administrației și Internelor, și se referă la modul de aplicare, greșit, al Legii nr.161/2003, care se referă la anumite incompatibilități. Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Cornel Popa a depus în scris.

Domnul deputat Gheorghe Dinu, două interpelări depuse în scris.

Doamna Iulia Pataki a depus în scris.

Domnul deputat Ioan Miclea a depus în scris.

 
  Valentin-Adrian Iliescu

Domnul deputat Valentin Iliescu.

   

Domnul Valentin-Adrian Iliescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Mă folosesc de prezența mea la microfon pentru a vă ruga, în calitate de membru al Biroului permanent al Camerei, ca o interpelare formulată acum o lună de zile, adresată domnului prim-ministru Adrian Năstase, pe tema "Demersurile politico-diplomatice ale Guvernului în privința construirii Canalului Bîstroe" să primească un răspuns oficial din partea domniei sale.

Interpelarea pe care doresc să o fac astăzi se adresează domnului ministru Mihai Tănăsescu, ministrul finanțelor publice.

Un obiectiv important enunțat încă de la instalarea Guvernului Adrian Năstase a fost gestionarea corectă, principială și nepărtinitoare a instituțiilor statului în aplicarea legilor țării, fără favorizarea sau defavorizarea unor agenți economici.

Există, din păcate, în structura instituțiilor statului, persoane cu responsabilități importante și cu protecție la nivelul conducerii PSD, care încalcă flagrant legile țării și care favorizează evident firme clientelare ale actualei puteri sau firme ale unor persoane din lumea interlopă, pe de o parte; și, pe de altă parte, calcă în picioare, prin controale repetate, tendențioase și comandate politic, firme care nu cotizează la PSD, sau sunt firme concurente celor protejate de persoane din Ministerul Finanțelor.

Mă folosesc de această interpelare pentru a-l acuza public pentru asemenea practici discriminatorii, deloc străine de obținerea unor foloase personale importante, pe domnul Dragoș Rusu, vicepreședinte și director general al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și președinte al Comisiei de Antrepozitare Fiscală, care încalcă în mod flagrant legea în folosul propriilor protejați, unul dintre ei fiind Ioan Nicolae, patronul SNTR-ului.

Cer, pe această cale, domnului ministru de finanțe, domnul Mihai Tănăsescu, să comande o anchetă asupra activității și corectitudinii activității domnului Dragoș Rusu, urmând ca, în funcție de răspunsul la interpelarea adresată, să mă adresez Parchetului Național Anticorupție împotriva domnului Dragoș Rusu.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Mulțumesc.

 
  Emil Crișan

Domnul deputat Emil Crișan.

   

Domnul Emil Crișan:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Interpelarea mea este adresată domnului Mihai Tănăsescu, ministrul finanțelor.

Obiectul interpelării este domnul Petre Dumitru, domiciliat în orașul Zlatna, Str. Decebal Bl.B., apart.39, care a depus cererea nr.3551/766/25.05.1998, prin care solicită compensații pentru bunurile abandonate de autor statului bulgar în comuna Calacichioi-Sabla, județul Caliacra.

În baza Hotărârii nr.726/24.04.2001, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.9/1998, i s-au acordat domnului Petre Dumitru, împreună cu alți membri ai familiei și moștenitorii defunctului Petre Gheorghe, și anume Petre Ion, Petre Ionel și Rădoi Ileana, suma totală de 759.504.249, sumă neachitată până la această dată.

Petentul solicită plata acestor despăgubiri bănești, indexate cu indicele de inflație la zi.

Vă anexez alăturat și memoriul domnului Petre Dumitru, ca și Hotărârea nr.726/24.04.2001 privind plata acestor despăgubiri.

Solicit răspuns scris și oral. Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Eugen Nicolăescu a depus în scris.

 
  Ludovic Mardari

Domnul deputat Ludovic Mardari.

   

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule președinte,

În primul rând, doresc să-mi exprim nemulțumirea pentru faptul că la două interpelări și o întrebare n-am primit răspunsuri nici până astăzi, deși a fost depășit termenul prevăzut de regulament.

În al doilea rând, aș vrea să prezint pe scurt obiectul interpelării. Interpelarea mea de astăzi este adresată domnului Cristian Diaconescu, ministrul justiției. Se referă la situația unui cetățean din județul Timiș, fost salariat la Judecătoria Sânnicolaul Mare, care de 4 ani nu reușește să clarifice dacă mai este încadrat în muncă sau nu. Numeroasele plângeri pe care le-a făcut, inclusiv către Ministerul Justiției, nu au dus la nici un rezultat. Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Constantin Niță:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Ioan Oltean a depus în scris.

Doamna deputat Mona Muscă a depus în scris.

Constat încheierea tuturor interpelărilor.

Închidem ședința noastră de astăzi.

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 19,15.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 11 iulie 2020, 9:52
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro