Domnul Dumitru Bentu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația politică de astăzi se intitulează "Legi". Programul legislativ al Guvernului României pentru perioada 2005-2008 este deja în posesia parlamentarilor. Noul executiv format dintr-o nonfuziune și o uniune, arbitrate de partidul al cărui simbol este balanța în echilibru, a întocmit, pe baza îndemnului "cercetați sertarele", o lucrare bibliografică de uz intern, preponderent. Chiar dacă autorii își iau o marjă de siguranță, informându-ne că : "Programul legislativ se va completa și actualiza periodic, avându-se în vedere evoluția relațiilor social-economice în toate sectoarele de activitate, senzația de improvizație rămâne dominantă". O analiză de primă instanță, succintă și preponderent statistică ne dezvăluie următoarele aspecte. în total sunt 414 reglementări principale. Cele mai multe - 100 - aparțin domeniului relații externe, cele mai puține, un pic paradox liberal, mediului de afaceri, doar 3. Nu excelează nici alte domenii deosebit de importante: educația și cercetarea - 13 proiecte, în contextul în care ele sunt privite: "resurse de bază în modernizarea României". Protecția mediului, o provocare spre inovație - 15, tineret și sport - 7 și așa mai departe. Din totalul deja enunțat, 88 de legi implică doar modificări de articole ale unor legi din perioada 1997-2000, însă cele mai multe aparțin legislaturii 2001-2004, încă o dovadă că s-a lucrat profund și serios în perioada PSD. Evident, modificările vor fi în consonanță cu politica de dreapta, practicată de actuala putere și Codul muncii, propus a fi redat practicii într-o ediție revăzută și adăugită, este edificator în acest sens. Dezvoltarea noilor raporturi de muncă între patronate și muncitori are toate premisele să-i redefinească pe ultimii ca fiind copii săraci și sceptici. Sună cunoscut, nu-i așa? Dar despre conținutul legilor respective vom vorbi la momentul oportun. Printre proiectele enumerate sunt și unele exotice, cel puțin prin titlul respectiv. Proiect de Lege privind dematerializarea. Este adevărat, scadent în 2008, dacă până atunci cetățenii acestei țări nu vor fi cunoscut efectele acestui brevet legislativ liberalo-pedist. Proiect de lege privind fortificarea făinii cu micro-nutrienți, două legi aflate în consonanță. Cei care vor scăpa de dematerializare se vor revigora pe baza unei alimentații de tip D.A., în cadrul căreia făina fortificată va avea un rol decisiv. Nu lipsesc nici reglementări paraenigmatice. Astfel, în 2008, vom aplica în spațiul ei de validitate, Legea privind reglementarea modului de plată a efectelor produse de pădure. Până atunci vom plăti cu siguranță efectele produse de actuala guvernare. Și exemplele pot continua. În încheiere mulțumim tuturor acelora care prin elaborarea acestui program legislativ au adus și un omagiu subliminal guvernării PSD, copertând producția editorială respectivă în culorile Partidului Social Democrat, alb și albastru. Și, pentru că tot ce vine de la Alianță prezintă interes public imediat, vă rog să-mi permiteți un post scriptum: Profil contemporan, aventuri la malul mării, case la Constanța, vile în București, terenuri în Băneasa, promovări la Cotroceni, relații cu securitatea, dosarul Flota. Așa da, președinte. Vă mulțumesc.
|