|
|
Domnul Paul Magheru: Stimate domnule președinte de ședință, Dragi colegi, Doresc să vă prezint astăzi sindromul unei boli care trebuie de urgență lecuită. Motiv pentru care mi-am intitulat declarația mea politică de astăzi "Sindromul Trianonului". Fantoma nostalgiilor imperiale maghiare, după ce a bântuit prin câteva localități din Ardeal, a poposit pe Antena 1 a postului de televiziune, privat de bun simț al lui Dan Voiculescu. Emisiunea "Tucă Show" a prezentat miercuri seara, 9 februarie, contestatul film "Trianon", urmat de o dezbatere cu regizorul Gábor Koltay, istoricul maghiar Ernö Raffay, un istoric român, Florin Constantiniu, redactorul-șef al Adevărului, Cristian Tudor Popescu și doi analiști politici: Emil Hurezeanu și Ion Cristoiu. Precizăm de la început că documentarul a fost interzis atât la televiziunea publică din Ungaria cât și de canalul Duna TV. În fața acestei situații, ministrul culturii și cultelor, Mona Muscă s-a bâlbâit în loc să-l vizioneze în prealabil și să-l respingă, nu din considerente formale, de procedură, ci cu argumente științifice, istorice și de conținut. Autoritățile publice din Ungaria vecină și prietenă au menajat mai mult sensibilitățile istorice românești decât postul de televiziune al pretinsului "umanist" român Dan Voiculescu. Regizorul maghiar Gábor Koltay toarnă un hibrid de film, document, spectacol despre Trianon de 14 ore, din care pe noi ne-a agasat două ore cu nostalgii desuete de esență pur naționalistă, revizionistă, iredentistă și revanșardă. Pentru a-și ascunde intențiile recurge la un procedeu parșiv al croșetului narativ, al decupajului sau al punerii între paranteze a adevărului istoric. Trianonul îi apare astfel ca o tragedie politică cu consecințe dezastruoase pentru evoluția ulterioară a continentului european. Adevărul despre Trianon este că el n-a făcut răni, decât în orgolii de rasă și n-are de ce să fie lecuit. Tratatul de la Trianon, care a dus la destrămarea Imperiului Austro-Ungar, cu toate consecințele, chiar psihologice ale națiunilor perdante, n-a fost o tragedie politică, ci o reparație istorică, un triumf al principiului naționalităților asupra principiului sabiei. Încă din 1848, la o întrunire a naționalităților oprimate de Imperiul habsburgic, între zidurile unui palat din Boemia, de la Kromeriz, a răsunat pentru prima oară în istorie un principiu de drept fundamental al popoarelor: toată puterea aparține naționalităților. Cei care cunosc bine evenimentele de la 1848, inclusiv eforturile românilor de a se elibera de sub habsburgi, știu că ungurii doreau libertatea, dar nu și pentru căței. Încă din 1437, după Răscoala țăranilor de la Bobâlna, s-a încheiat acea înțelegere cunoscută în istorie sub numele de Unio Trium Nationum între nobilii maghiari, fruntașii secui și patriciatul săsesc, care până în 1848, n-a încetat să considere națiunea română din Ardeal tolerată și inferioară. Imperiul Austro-Ungar s-a format în 1867 în condițiile crizei provocate de victoria prusacilor în războiul austro-prusian din 1866, când împăratul austriac îl saltă pe calul puterii și pe regele ungur. Esența regimului birocratic însă, de tip feudal, nobiliar și împilator a rămas aceeași. După cum se știe, Tratatul de la Trianon, după numele unui palat cochet din spatele complexului Versailles, semnat la 4 iunie 1920 între puterile Antantei și țările aliate, a consacrat, printre altele, o stare de fapt a voinței reprezentanților tuturor provinciilor românești, întruniți la Marea Adunare de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, de a se uni cu Țara. A fost un triumf al dreptului naționalităților la autodeterminare. A face răspunzător Trianonul de fascismul care a urmat, de național - socialismul interbelic, de declanșarea celui de-al II-lea război mondial și de ocupația sovietică înseamnă a fantaza tendențios pe marginea istoriei, a concepe viitorul pe relicve perimate, de care omenirea nu-și mai lega nici o speranță. Destrămarea, dispariția sau moartea imperiului Austro-Ungar nu a fost deloc tragică, fiindcă nu mai purta nici o valoare. Tragică în ordinea estetică și istorică a lucrurilor este numai dispariția unor valori. Filmul jignește sentimentul nostru național, nu recunoaște existența pe teritoriul Ungariei a unui fascism hortist, vinovat de crime abominabile, vorbește apăsat despre pretinsa exterminare sau genocid pașnic al ungurilor înainte de 1989, este antieuropean prin mesaj și preconizează soluții în spațiul sud-est european de regionalizare și autonomie teritorială. Edificator pentru aceasta este un interviu pe care l-a dat Ernö Raffay, prezent la dezbatere, în publicația Erdely Naplo din Oradea, unde cere răspicat revizuirea granițelor și autonomie teritorială. De altfel, istoricul maghiar este autorul unei recente cărți de reabilitare a criminalului de război Albert Vass, lansată de aceeași Asociație a Tinerilor Maghiari, care s-a ocupat și de turneul peliculei Trianon prin Transilvania. Filmul, din păcate, nu vindecă, ci deschide răni, alimentează nostalgii imperiale desuete, revanșism, iredentism, dacă nu chiar șovinism și rasism, face deservicii regretabile bunelor relații statornicite deja între români și maghiari. Făcătura dăunează inclusiv procesului de așezare politică guvernamentală a trei partide politice alături de UDMR. Poziția UDMR în această privință este duplicitară. Pe față, de ochii lumii, susține politica națională a guvernului, pe de altă parte promovează în mod insidios, deci viclean, parșiv, ca de altfel întregul film, inițiativele de autonomie și de separatism etnic. Miercuri seara, în loc de obișnuitul show, Tucă s-a dat în spectacol penibil, sub limita suportabilității și decenței politice. Adevărul îl scoate la suprafață spre sfârșitul filmului episcopul Laszlo Tökes, falsul erou al Revoluției, cunoscut și dezavuat pentru opiniile sale politice, chiar și de către majoritatea populației ungurești. Apariția episcopului extremist pune sub semnul îndoielii și ipocriziei pretinsul mesaj inofensiv, documentar-istoric și artistic al peliculei despre Trianon, care nu este deloc dezinteresat sau pur nostalgic, după cum susțin realizatorii, susținătorii și propagatorii filmului. Tökes și întreg filmul lasă impresia unui diavol sub sutană. Drumul spre iadul iredentist este pavat cu declarații, mesaje și intenții bune, dar pe cât de insinuante și insidioase, pe atât de periculoase. Regretăm că într-un secol al solidarității popoarelor, sub deviza Unității Europene, "uniți în diversitate", sunt posibile asemenea producții subversive și dușmănoase. Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să menajeze sensibilitățile cetățenilor lor, să cultive bunele relații, date ca model, ale românilor cu toate naționalitățile conlocuitoare. Vă mulțumesc.
|
