Doamna Minodora Cliveti: Vă mulțumesc, domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi, Introducerea cotei unice de impozitare se dovedește a fi nu numai o decizie iresponsabilă de care nu profită cu siguranță cei peste 4 milioane de angajați cu venituri medii și mici și care produce mari perturbări în buget, dar se dovedește a fi o decizie cu efecte nesăbuite asupra unor așa zise victime colaterale. Aflăm că Guvernul, în disperare de a găsi noi surse pentru a reduce deficitul bugetar creat, a decis ca noile norme metodologice de aplicare a Codului fiscal să includă în categoria veniturilor impozabile indemnizațiile pentru îngrijirea copilului bolnav și pentru concediul de risc maternal. Cinismul celor care conduc astăzi destinul țării este mare. Ce contează dacă cei care au cel mai mult de câștigat din introducerea cotei unice de impozitare de 16% sunt cei care au veniturile cele mai mari și, întâmplător sau nu, guvernanți fac parte dintre aceștia. Ce contează dacă cei care pierd sunt cei mulți, cei cu venituri medii și mici și așa cum știm din statistici, femeile sunt majoritare în această categorie de salariați. Tot ele sunt victimele alese pentru a salva bugetul țării. Ele plătesc pentru că vor să nască, ele plătesc pentru că vor să-și îngrijească copii bolnavi, ele trebuie să înțeleagă faptul că a fi mamă astăzi în România impune sacrificii și nu recunoștință. Indicatorii demografici sunt alarmanți, natalitatea a tins valori scăzute, dar aceste date nu contează pentru cei care impun o politică fiscală ce nu ține cont de nevoile speciale ale unor categorii ce ar trebui protejate: mamele și copii. Guvernanții nu sunt interesați să încurajeze natalitatea și nici familia, nu sunt interesați nici de ce se întâmplă cu bugetul alocat pentru sănătate și protecție socială, dar sunt foarte interesați de profitul imediat și de speculațiile la bursa de valori. Mă întreb, retoric, desigur, de ce nu se aude acum glasul doamnei Mona Muscă, în prezent ministrul culturii, care ne înduioșa în campanie cu aparițiile televizate în care declara că vorbește în numele "mămicilor și copiilor" de a căror situație se arăta extrem de înduioșată. Dar campania a trecut și ce contează că acum se reduc prin noua impozitare veniturile celor care o impresionau cu puțin în urmă. Ce contează că acum Guvernul Tăriceanu dorește să reducă finanțarea pentru programul de distribuire a laptelui praf, pe motiv că mamele, tot ele, mint, pentru că de fapt ele pot alăpta, dar vor să beneficieze de laptele praf distribuit gratuit. Pentru ce oare? Bineînțeles, că tot pentru a-și hrăni copiii, mai mari sau mai mici, dar domnului prim-ministru îi este foarte greu să înțeleagă acest lucru. "Să trăiți bine!" parcă era un slogan electoral cunoscut. Se pare, însă, că nu se referea la mame și la copii, ci numai la cei instalați de curând în fotoliile ministeriale. De ce nu ați spus acest lucru și în campania electorală? De ce nu figurează aceste măsuri și în programul de guvernare al Alianței? Poate că cei defavorizați acum ar cere dreptate și ar dori să știe adevărul înainte să voteze. Vă mulțumesc.
|