Adrian Moisoiu
Adrian Moisoiu
Sittings of the Chamber of Deputies of February 15, 2005
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.12/22-02-2005

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
07-04-2021
06-04-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2005 > 15-02-2005 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 15, 2005

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.7 Adrian Moisoiu - intervenție intitulată "Filmul Trianon - avangarda ofensivei maghiare de primăvară";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu.

Va urma domnul Petru Tărniceru.

Domnul Adrian Moisoiu:

Intervenția mea de astăzi dimineață este intitulată "Filmul Trianon - avangarda ofensivei maghiare de primăvară"

Au trebuit să treacă 15 ani pentru a se dovedi că Uniunea Vatra Românească nu a apărut din întâmplare! Ea a fost stânca de care s-a spart valul iredentismului, manifestat în special la Târgu-Mureș în decembrie 1989 - martie 1990, a fost măsura de apărare instinctuală la care au recurs românii, atunci când capacitatea de apărare a României era ca și inexistentă.

Controversatul film documentar maghiar "Trianon" pe care "Antena 1" l-a difuzat miercuri 9 februarie a.c. este un film care confirmă că vântul care bate dinspre Budapesta, ca și din partea udmr-iștilor de la noi, nu este o invenție a acelor români care sunt acuzați de naționalism și chiar de extremism, fiindcă denunță iredentismul și revizionismul. El este un film în care se recunosc temele propagandei revizioniste pe care Ungaria o duce începând cu 4 iunie 1920, adică de aproape 85 de ani.

Documentarul a fost realizat deosebit de recent, în 2004, și se întinde de-a lungul a 15 episoade, din care nouă ne-a fost prezentat un concentrat de două ore. Oare ce conțin celelalte 14 episoade? A fost realizat cu o subvenție acordată de către statul maghiar, de 15 milioane de forinți, ceea ce înseamnă 2,5 miliarde de lei. Deși chipurile interzis, în Ungaria a fost văzut până în prezent de circa 300.000 de oameni, adică 3% din populație. În curând însă, va fi vizionat în variantă integrală de către toți maghiarii care urmăresc Duna TV și în acest fel și de ungurii din România.

De fapt, în România, el a fost rulat "pe șest" încă din luna noiembrie 2004, după cum a declarat regizorul Koltay Gabor, la Salonta și Marghita, în condiții cvasi-conspirative, fapt despre care oficialitățile române au aflat abia la începutul anului 2005! (Mă întreb: "Oare SRI ce face? Nu pot să cred că domnul Năstase să nu fi fost informat!?)

Filmul are o teză evidentă și ticăloasă privind Ungaria care a pierdut și sufletul unguresc și nu se poate împăca cu aceasta. Este o provocare nenuanțat nazistă. El are ceva caduc, ceva depășit, dar fondul său este unul revanșard, vădit iredentist, care cultivă nostalgia tragică pentru Ungaria Mare și sentimentul nedreptății care li s-a făcut ungurilor, care toți sunt niște neînțeleși, în timp ce noi și ceilalți ar trebui să le cedăm teritorii, iar Uniunea Europeană să pună mâna și să învețe limba maghiară! Mesajul transmis printre dinții încleștați de către actorii unguri care au recitat patetic diverse poeme, realizând astfel o mare ticăloșie cu texte literare, este ceva de genul că vor lupta fără menajamente pentru teritoriile pierdute și în special pentru Ardeal. Totodată, sunt recitate versuri din poezia "Mesaj pentru casă" a lui Wass Albert, persoană condamnată drept criminal de război pentru crime împotriva umanității de către Tribunalul Poporului din Cluj la 13 martie 1945, din al cărui ordin au fost uciși români și evrei.

Din punct de vedere al ideologiei naționale românești, filmul este nociv pentru că ațâță la ură, răzbunare între națiuni vecine și între etniile conlocuitoare. Este de fapt o declarație de război, o asmuțire a ungurilor pentru a-și facă dreptate. Degeaba a încercat regizorul să explice că Ungaria nu are pretenții teritoriale, fiindcă întreg filmul proiectează ideea că Ungariei i s-a făcut o nedreptate, i s-au luat două treimi din teritoriu, iar copiii lor sunt nevoiți să învețe românește!? Deci, hai să facem Ungaria Mare! De aceea și explicația pentru ce nu învață ungurii limba română: din cauza sindromului Trianon!

Într-o conferință de presă ulterioară, istoricul Raffay Ernö a spus: "Nu vrem teritorii, ci drepturi. În primul rând dreptul la învățământ " Acum doar jumătate din elevii și studenții între 6 și 18 ani au posibilitatea să frecventeze școli cu predare în limba maternă..." (bineînțeles în unități școlare separate). "...Apoi, universitate de stat în limba maghiară". Totodată, Koltay a cerut doamnei ministru Mona Muscă să anuleze amenzile conform H.G. 418/2003, date celor care au proiectat filmul fără aprobare. Personal, sper că dânsa nu va ceda, fiindcă dacă legea e lege și amenda este amendă și nu poate fi negociată, ci trebuie plătită!

Nu pot să nu ader la remarca cuiva privind atitudinea regizorului după proiectarea filmului, care nu vorbea, după cum s-a observat, cu interlocutorii și nici cu telespectatorii, ci se adresa, ca un veritabil agitator, maselor de unguri din România. Nu pot să fiu de acord cu opinia superficială a deputatului de Mureș Eugen Nicolăescu, care a declarat că tema Trianonului este artificială și adusă în actualitate "de unii care nu au ce face", după cum am o bănuială că în afară de faptul că filmul aduce în scenă iredentiști de tipul lui Csurkó și Tökes, în serialul de 15 episoade neprezentate se găsesc și părerile unor lideri marcanți ai U.D.M.R..

Este mai mult decât clar: filmul nu este făcut pentru Cehoslovacia sau Iugoslavia, ci pentru România, singurul stat național dintre țărilor separate din Ungaria Mare, care nu s-a destrămat. De aceea se necesită o vigilență deosebită, fiindcă incontestabil Transilvania este și trebuie să fie parte eternă a României!

Difuzarea filmului "Trianon" în România nu a fost întâmplătoare, ea având un scop precis: în cadrul ofensivei pe care UDMR-ul o pregătește pentru anul 2005, să se încerce permisivitatea partenerilor de guvernare privind depunerea unei noi inițiative parlamentare privind autonomia Ținutului Secuiesc, înființarea unor universități de stat în limba maghiară, a unui ministeral minorităților, oficializarea limbii maghiare, cât și o tatonare din partea politicienilor ungari, interesați să afle opțiunile și disponibilitățile noilor guvernanți de la București în chestiunea maghiară, la numai câteva zile după vizita premierului român la Budapesta.

Domnule președinte Băsescu și domnule prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, românii din întreaga Țară așteaptă să vadă cum gestionați România! Emisiunea ne-a invitat să ne trezim și să conștientizăm că trebuie să ieșim în lume cu argumente, pentru a impune adevărul nostru. Proverbul românesc "Apa trece, pietrele rămân", amintit și însușit în film, se poate parafraza: "Hoarda trece, noi românii rămânem!" Iată de ce lupta Dumneavoastră trebuie să înceapă, iar a noastră să continue!

Mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mulțumesc.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie lundi, 12 avril 2021, 0:33
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro