Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of September 17, 1996
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
10-12-2018
05-12-2018
28-11-2018 (joint)
Video archive:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1996 > 17-09-1996 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 17, 1996

 Relevant paragraphs for the following query: 
Speaker: Ion Predescu

2. Dezbateri: proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului penal

Domnul Ion Predescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Când am luat inițiativa legislativă și am reținut, în continuare, în cadrul proiectului, și introducerea unui nou alineat, devenit alin. 2 la art. 236, am avut în vedere că Legea nr. 75 din 26 august 1994, denumită: "Lege privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice", nu cuprinde în conținutul său nici un fel de sancțiuni, nici de ordin penal, nici de ordin contravențional.

Textul, așa cum a fost adoptat de Senat, a făcut obiectul dezbaterii în precedent și în Camera Deputaților și dumneavoastră atunci i-ați adus un corectiv, și anume, cel privitor la intenția directă de a aduce știrbire demnității naționale etc.

Reflectând mai îndeaproape asupra tuturor implicațiilor și luând în considerare obiecțiunile care s-au formulat, unele de principiu, am ajuns la concluzia că acest text nu își are locul în Codul penal. Și am apreciat și vă prezentăm această apreciere, că locul firesc este în legea specială care reglementează materia arborării drapelului, folosirea sigiliilor, afișarea stemei și a celorlalte însemne, simboluri ale suveranității de stat. Este mai firesc ca o asemenea dispoziție legală să-și găsească locul în legea specială de reglementare a acestei materii. Și de aici concluzia, dacă se apreciază necesar, ca printr-o altă inițiativă legislativă să se propună completarea acelei legi.

Pe de altă parte, vă rog să observați și să rețineți că art. 22 din acea lege prevede următoarele: "În aplicarea prezentei legi, Guvernul va adopta norme referitoare la arborarea drapelului României și intonarea imnului național, în funcție de natura acțiunilor și manifestărilor, precum și de atribuțiile specifice care revin autorităților și instituțiilor publice. La stabilirea acestor norme se vor avea în vedere reciprocitatea cu celelalte state și uzanțele internaționale în materie".

Socotesc că textul art. 22 din Legea nr. 75 trebuie respectat și trebuie să-și găsească eficiență, ocazie cu care normele pe care Guvernul trebuie să le adopte să aibă în vedere și implicațiile aplicative care au fost ridicate în discuțiile ce le-au purtat ieri și azi dimineață cu liderii grupurilor parlamentare. Și anume, cele decurgând din modalitățile concrete ale manifestațiilor sportive, culturale, inclusiv problematica refuzului afișării drapelului, arborarea drapelului, arborarea în condiții necorespunzătoare, omisiunea arborării etc. Adică, problema ce trebuie rezolvată nu este chiar atât de simplă, implicațiile sunt numeroase și ele trebuie să-și găsească toate o reglementare corespunzătoare.

Ținând seama de toate aceste considerente, am ajuns la concluzia pe care v-o prezint și vă rog să o rețineți, de a nu mai susține acum și aici, în cadrul Codului penal, acest alineat, urmând ca el să facă obiectul unei alte inițiative parlamentare. Și dacă cineva reușește să realizeze aceasta într-un ritm și mai accelerat decât intenționăm noi, cei doi inițiatori ai acestui proiect, este liber să o facă. Vă rog să rețineți lucrul acesta și vă solicit ca textul alin. 2 de la art. 236 să nu mai facă obiectul dezbaterilor, întrucât renunțăm la a-l susține în cadrul art. 236.

................................................

Domnul Ion Predescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doresc să fac colegului precizarea că inițiativa am exercitat-o ca senator și în aceeași calitate am exercitat și dreptul de a retrage textul propus.

Dacă doriți, ca ministru al justiției, funcție pe care o am acum, iau în considerare și acele temeiuri care au fost expuse, privind implicațiile.

Cât privește pretinsa asigurare pe care v-aș fi dat-o, cred că a fost în imaginația dumneavoastră, nu a mea.

A doua observație, a domnului deputat Ovidiu Iosif.

Eu știu că primează atitudinea inițiatorului, dar nu pe aceasta îmi întemeiez, în principal, și mi-am întemeiat, în principal, solicitarea, ci pe toate discuțiile care au avut loc, atât în comisie, cât și cu liderii grupurilor parlamentare și ieri și azi, privitoare la implicațiile și modalitățile de aplicare, modalitățile practice ale incriminării.

Textul are multe implicații, așa cum enunțasem, privitoare la manifestările sportive, manifestările culturale, manifestări de alt gen, când poate fi arborat și drapelul altui stat. Toate aceste condiții trebuie avute, în al doilea rând în vedere și uzanțele internaționale și reciprocitatea cu acele state ale căror drapele, de frecvență, ajung să fie arborate pe teritoriul statului român. Nu sunt lucruri de neglijat acestea.Textul alineatului introdus în Codul penal nu le are în vedere și nu rezultă diversitatea și multitudinea aplicațiilor acestui text în viața practică.

Și atunci, ce este mai bine? Să aducem o reglementare corespunzătoare, adecvată sau una de ordin general cu foarte multe implicații, unele insolubile, iar altele greșit soluționabile? Aici este distincția. Și eu la aceasta m-am gândit! Că mi-am schimbat punctul de vedere, dați-mi voie să folosesc acea axiomă: "Numai cine are idei puține le are și fixe, celălalt și le modifică".

Ceilalți colegi care au fost de acord, au susținut punctul de vedere pe care l-am exprimat eu, sunt - dați-mi voie să exprim aprecierea mea - că sunt mai îndeaproape cunoscători ai problematicii, cum de altfel au și expus-o, cu privire la acest text de lege.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Ion Predescu:

Socotesc că despre eliminarea textului nici nu poate să fie vorba, pentru că art. 30 alin. 7 din Constituție prevede expres: " ... Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii" și dacă în Constituție este imperativ înscris acest text, nu putem să spunem că textul propus de cei doi inițiatori și adoptat de Senat nu are justificare.

De altfel, majoritatea au lăsat impresia că nu sunt împotriva reținerii infracțiunii în Codul penal, a existenței acestei incriminări. Apoi, s-au ridicat obiecțiuni cu privire la redactarea textului. Cu regret am observat că nimeni n-a propus altă formulare de text.

................................................

Domnul Ion Predescu:

Da. "Cu intenție directă și mijloace specifice", mai ales "cu mijloace specifice" nu spune nimic, pentru că " ... mijloacele specifice" sunt aici cele mai nedeterminabile.

Dar ce am avut în vedere la formularea textului și de ce-l susținem? La observația că nu este determinată și nu se știe ce se înțelege prin "defăimare", doresc să vă răspund simplu de tot: în Codul penal din anul 1936, în art. 510 și 511 se arată ce este, ce înseamnă și ce se înțelege prin "defăimare": "... calomnia, pentru care legea nu permite probabilități".

Doriți o definiție mai clară? Nu cred că poate exista.

Acum mă întrebați ce este calomnia?

O găsiți în textul care definește calomnia: " ... Imputerea unei fapte determinate care dacă ar fi adevărată ar atrage răspundere penală, disciplinară sau ar expune persoana oprobiului public".

"Insulta" are aceleași considerente, diferența constând în faptul că la "insultă", sau "ofensă", sau "injurie", cum vreți mai spune în limbajul curent: " ... Fapta imputată este nedeterminată", iar la calomnie este "determinată".

Tot astfel, din aceste motive, în art. 511 din Codul penal din anul 1936 veți găsi " defăimarea" la faptele care, pe incriminare de fond, reprezintă insultă sau injurie.

Așadar, dacă de 60 de ani există definiția termenului juridic, conceptului de "defăimare", dați-mi voie să prezum că este cunoscut acest concept de toți juriștii și că acum, după 60 de ani, nu ne este permis să mai scriem definiția în lege.

Este un concept cu care se operează chiar dinainte de anul 1936. Din secolul trecut este folosit, Codul penal, pentru că a fost împrumutat din Codul Italian, de toată lumea a fost înțeles la fel și niciodată nu a fost controversă între juriști, mai ales între practicieni, cu privire la ce diferențiază "injuria", "ofensa", "insulta" mai exact, "calomnia" și "defăimarea".

Mi se pare cu totul neavenit ca acum, în lege, să dăm definiția pentru a se înțelege ce se pricepe prin "defăimare".

Pe de altă parte, în numeroase texte de lege, nu numai în materie penală, dar și în alte reglementări, în alte ramuri ale dreptului, se folosesc constant termeni, concepte, categorii juridice care nu se mai definesc. Stiința dreptului de a defini este cristalizată și nu vă supărați că în vocabularul limbii române se găsesc cu conținutul lor juridic, pe înțelesul tuturor. Legea nu operează decât cu termeni accesibili chiar neștiutorului de carte, pe înțelesul oricăreia dintre persoanele căreia i se adreseză, indiferent care este ramura reglementării: civilă, penală, financiară, comercială, administrativă etc.

De aceea, domnilor, să nu căutăm să găsim neajunsuri în text, neajunsuri care nu există și care în susținerea dumneavoastră nu pot constitui completarea textului.

Acum, ce ar însemna? "Defăimarea țării" să o punem în paranteză și în alineatul următor să spunem ce înțelegem prin "defăimare"?

Nu vă supărați... Suntem după atâta timp de folosire a termenului.

Atunci luăm tot vocabularul juridic și îl explicăm cu prilejul fiecărei legi.

Mai recunoașteți valoarea științifică a dreptului, a științei dreptului? Mai recunoașteți pregătirea științifică a juriștilor?

Al treilea considerent, să nu uităm: cui se adresează legea penală și cine o aplică? Mă rog, dar de ce nu v-ați întrebat... Autorităților judecătorești.

................................................

Domnul Ion Predescu:

Aplicarea legii penale este asigurată de autoritățile judecătorești, nu este asigurată de infractori...

Domnilor,

Ați spus ce ați vrut aici, nu v-a întrerupt nimeni.

................................................

Domnul Ion Predescu:

Chiar asemenea disciplină aveți? (Comentarii în sală).

................................................

Domnul Ion Predescu:

Prin urmare, punerea în aplicare a legii, asigurarea aplicării ei se face de către oameni calificați, de către autoritățile judecătorești, nu de oricine. Nu mai avem nici acele comisii de judecată... Atunci, probabil că aveați justificare, să le explicați termenii pe înțelesul lor, toate instituțiile dreptului, toate conceptele, termenii, inclusiv categoriile juridice.

Eu am pretenția că și dumneavoastră distingeți între ce este "termen juridic", "concept juridic", "categorie juridică" și când le folosim în lege, eu știu cum le folosim, și de aceea am folosit "defăimarea țării și a națiunii".

Acum, de ce să fie "defăimarea țării și a națiunii"?

Legea penală asigură protecția și din punct de vedere al demnității, onoarei, cinstei persoanei fizice. Persoanei juridice supreme - statul, națiunea, țara - nu trebuie să le asigure? Sunt valori supreme ale existenței noastre ca stat. Acestea trebuie lăsate la discreția, la comportamentul discreționar, batjocoritor al oricui?

Textul legii nu se adresează numai cetățenilor români, ci oricăror persoane, chiar străini și apatrizi; oricărei persoane care defăimează țara și națiunea.

Rețineți și faptul că nu suntem originali. N-am inventat, n-am creat acum termenii.

În Codul penal din anul 1936- vă rog, dacă vreți să-mi aduceți Codul (se adresează celor de pe banca miniștrilor)- era definit în art. 215, deci la categoria- "infracțiuni de altă gravitate privind siguranța națională", " ... Acela care prin cuvinte, scrieri, gesturi sau acte aduce ofensă în public națiunii sau statului român" și, vă rog, mai rețineți, în continuare: " ... precum și acela care aduce jignire simțământului național prin injurii aduse eroilor consacrați ai neamului comite delictul de ofensă a națiunii, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani și amendă".

Prin urmare, textul era mult mai cuprinzător în concepția din anul 1936.

................................................

Domnul Ion Predescu:

Rețineți, să nu se confunde " ... scrieri, gesturi, acte, expresii" - sunt modalități de săvârșire a defăimării, nu modalități de incriminare, domnilor colegi...

Vă rog frumos, faceți această distincție și nu creați confuzie între "incriminare" și "modalități de comitere". Este incriminată "defăimarea", defăimarea fiind "o calomnie căreia îi este interzisă proba verității, poate fi săvârșită, comisă prin scrieri, gesturi, acte, expresii".

Acum, dacă vreți, eu sunt de acord să reproducem, dar, de vreme ce am zis "defăimare", și dacă din punct de vedere juridic "defăimarea" este "calomnie", și "calomnia" o avem definită în Codul penal, trebuie să reproducem definiția modalităților de săvârșire și la acest text, adică, la "defăimare"?

Dacă știm că ea este "calomnie", și la "calomnie" avem definiția, cuprinderea modalităților de săvârșire, să le reproduc,și dacă mai întâlnim într-un alt text, iar le reproducem?

Noi am ținut la acuratețea legislativă, am ținuit la ținuta Codului penal, nu la reiterări, de fiecare dată, în fiecare text care folosește un termen, un concept juridic specific. Le-am considerat ca fiind subînțelese și e suficientă definiția în infracțiunea care-l folosește pentru prima dată și unde-și are sediul de bază.

Spuneam că noi nu suntem originali nici în istoria noastră și nici în comparație cu alte state.

Articolul 291 din Codul penal italian, dacă ați observa Codul penal italian, în art. 290 pedepsește " ... ofensa adusă Republicii, instituțiilor constituționale și forțelor armate" și în art. 291 " ... ofensa adusă națiunii italiene": "Oricine, în public, ofensează națiunea italiană, este pedepsit cu recluziune, cu închisoare de la 1 la 3 ani". Este textul art. 291 din Codul penal italian.

Domnul vicepreședinte v-a prezentat textul articolului...

................................................

Domnul Ion Predescu:

Da, și se regăsește și în art. 248, în altă modalitate, în Codul penal austriac. Vă rog să rețineți și Codul penal al Portugaliei, care este unul dintre cele mai noi și mai moderne. Art. 363 are același conținut. În Codul penal german, art. 90 a) este introdus ulterior Codului. Deosebirea este că în legislațiile germane - germană și austriacă- se sancționează numai " ... defăimarea țării, a republicii și a landurilor". În legislațiile latine - portugheză, italiană, franceză - după care ne-am orientat, pentru că aparținem marelui sistem de drept latin, nu sistemului de drept germanic, care nu există ca mare sistem de drept, ne-am orientat după acestea, ca o componentă, ca o țară care face parte din marele sistem de drept latin și n-am distins, pe de o parte, ca la italieni " ... defăimarea, ofensa adusă republicii, instituțiilor constituționale și forțelor armate", iar la instituțiile constituționale, enumerarea începe cu Adunarea Legislativă, cu cele două Camere ale sale, ci le-am unificat. Deci, aceasta nu este invenția noastră, nu pretindem a fi originali. Am urmat textul Constituției, care ne obligă: "...Defăimarea adusă țării și națiunii". Aceasta este concepția Constituției României, care trebuie să determine, la rândul ei, sistemul dreptului român.

Prin urmare, nu ne găsim în nici o defecțiune și am rugămintea de a nu mai căuta să găsiți ceea ce nu există. Definiție nu putem da "defăimării", pentru că toată lumea o știe, iar de la Constituție nu ne putem abate.

Tinem la text, îl susținem și vă rugăm să-l acceptați, să-l adoptați pentru că este necesar.

De altfel, în precedentele dezbateri și soluționări, ați adoptat acest articol, așa încât, nu văd de ce acum, pentru a treia oară, există atâta opunere de a adopta un text care nu face altceva decât să ne apere cele două supreme valori: țara și națiunea.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Ion Predescu:

Domnule președinte,

Cu privire la solicitarea de a se înscrie în text "prin mijloace specifice" și la cea de a doua solicitare: "cu intenție", îl rog pe domnul coleg să renunțe la ele, că nu se pot înscrie în lege! Să înțeleagă! "Mijloace specifice", această expresie o găsim doar în domeniul de activitate al organelor privind siguranța națională, aceasta nu este o activitate de asemenea natură. Iar ca să scriem la defăimare că nu poate fi săvârșită decât "cu intenție", păi, ne facem de râs, nu avem dispoziția din partea generală a Codului penal, care zice: "Delictele se săvârșesc cu intenție, iar din culpă numai atunci când..." când legea prevede expres? Păi, se poate, vă rog frumos, retrageți! Vă rog colegial, așa, stăruitor, retrageți amendamentul, că nu poate fi acceptat! Iar dacă pătrunde cumva în text, nu mai are nici o valoare textul!

Celălalt amendament, care se referă la scop, autorul să rețină că infracțiunile care se săvârșesc verbis et acta, fără rezultat, fără urmări materiale, de principiu, nu sunt susceptibile de scop. De scop sunt susceptibile infracțiunile care se săvârșesc numai acta și care au urmări materiale directe, cum este furtul. Domnilor, să nu amestecăm chiar într-atât, să bulversăm concepția Codului penal, arătându-ne că nu am priceput nimic și nu știm nimic de ce reprezintă știința penală și demarcațiile clare, foarte nete la care s-a ajuns, inclusiv prin șlefuirea în aplicare de către practica judiciară, nu numai la noi, în toată Europa! Într-adevăr, dacă ajungem la asemenea redactări... vă rog frumos, nu vă supărați, dar atunci dovediți că abia suntem născuți! Noi avem legislație care are fundamentele în constantele dreptului roman și avem legislație fundamentată pe dreptul roman care e verificat de peste 2.500 de ani!

Și dacă îmi dați voie o comparație, noi împrumutasem în dreptul penal (dacă vă aduceți aminte, domnilor practicieni) aceea instituție a încheierii de trimitere a instanței, care era o preluare într-o formă modernă a procedurii per formulam din dreptul roman! Ridicole au fost, au renunțat și rușii la ea! Ei credeau că au descoperit lumea acum, dar era în dreptul roman exact procedura per formulam cu cele două faze: in jure și in judicium. Ajunsesem să acceptăm... Aceasta însemna ceea ce se numea "alinierea" și eram atât de necunoscători, pentru că trebuia să se supună legislația. Nu e cazul!

................................................

Domnul Ion Predescu:

Nu "formulară", nu e cea formulară, domnule coleg, sunteți stranier, aici sunteți sovietic, era procedura per formulam! (Râsete.)

................................................

Domnul Ion Predescu:

Rog să se rețină că per formulam nu înseamnează "formularea" și a apărut după procedura legis actiones. În materie de drept roman sunt acasă, știți... (Râsete, vociferări.)

................................................

Domnul Ion Predescu (din lojă):

Tocmai de aceea, am mai evoluat puțin!

................................................

Domnul Ion Predescu (din lojă):

Rămâne "săvârșite", "făcute" nu se poate folosi!

................................................

Domnul Ion Predescu:

Mai sunt art. II și III!

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 11 december 2018, 8:58
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro