Domnul Ion Mocioalcă: Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Stimați colegi, Este cu adevărat uimitoare poziția actualei puteri față de libera circulație a românilor din Europa. Ultimele evenimente în care au fost implicați zeci de români care au vrut să intre în Spania sunt grăitoare pentru o anumită stare de lucruri, dar mai ales pentru lipsa de reacție a autorităților, o inerție endemică, de rău augur, care nu face decât să alimenteze o anumită poziție nesănătoasă a României pe harta Europei. Declarațiile bâlbâite ale diplomaților români din Franța și Spania, palida lor implicare în ceea ce privește autocarele românești practic expulzate din Spania, au arătat întregii țări cât de bine gestionează Ministerul de Externe astfel de situații. E drept că nu o dată românii sau alte minorități naționale ne-au cam făcut de rușine prin Europa, dar asemenea lucruri nu se întâmplă numai cu noi, ci cu mulți alți cetățeni din Europa de Est, și am îndrăzni să spunem nu numai din Europa de Est. De aici însă și până la a expulza pur și simplu, cu acte în regulă, aspecte constatate, așa cum se știe, de autoritățile românești, germane și austriece, câteva autocare, a trata oamenii ca pe niște infractori care nu au voie să coboare din autovehicule, a-i ține nemâncați ca pe niște animale, este inadmisibil. Iar lipsa de reacție a diplomației românești în fața respectivului afront, e la fel de inadmisibilă. Nu am auzit de nici o notă de protest înaintată de ministrul de externe sau de vreun alt oficial român. Nu uitați, distinși domni din Ministerul Afacerilor Externe, că România este, în acest moment, o țară cu profunde aspirații europene. Suntem un stat care va semna pe 25 aprilie Tratatul cu Uniunea Europeană, la care vom adera în 2007. Suntem o țară a NATO. Toate astea și multe altele ne recomandă ca un partener european serios, care respectă convențiile europene, dar vrea să-i fie și lui respectate drepturile. De aceea, diplomația românească trebuie să fie mai fermă. Așa cum în marile decizii se impune fermitate, și ceea ce ține de rolul și prezența cetățenilor români în Europa și în lume, trebuie ocrotit așa cum se cuvine, de o diplomație eficientă, nu de una de operetă. Mulțumesc.
|