Aurel Vlădoiu
Aurel Vlădoiu
Ședința Camerei Deputaților din 9 mai 2005
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/16-05-2005

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 09-05-2005 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 mai 2005

11. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru și membrilor Guvernului de către deputații:  
    11.1 Aurel Vlădoiu
 
consultă:

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Răspunsul la interpelarea domnului deputat Aurel Vlădoiu, grupul parlamentar al PSD. Este în sală.

Poftiți, domnule ministru, aveți cuvântul.

Domnul Codruț Ioan Sereș (ministrul economiei și comerțului):

Doamna vicepreședintă,

Domnilor deputați,

Privitor la interpelarea depusă de domnul deputat Aurel Vlădoiu, privind situația gravă din orașul Ocnele Mari, vă comunicăm: după evenimentele din septembrie 2001, din câmpul 2 de sonde Ocnele Mari, care au culminat cu expulzarea unui volum de circa 1.600.000 mc. de saramură și evacuarea a 113 gospodării, s-a acționat în regim de urgență pentru implementarea măsurilor din etapa I. N-am să intru în detalii pentru etapa I, pentru că ele sunt cunoscute.

În continuare, pe baza proiectului întocmit de Consorțiul de cercetare-proiectare și servicii, constituit din Universitatea București, Institutul de cercetare-proiectare minier - Cluj, Institutul de cercetare științifică ICSITPML - Craiova, s-a trecut la executarea lucrărilor din etapa a II-a, care în esență au în vedere prăbușirea controlată a tavanului cavernei.

Până la data actuală s-au executat și finalizat următoarele lucrări: regularizarea și decolmatarea pârâului sărat în aval de decantorul Ocnele Mari până la limita localității; executarea unui deversor și consolidarea digului de retenție; sunt în curs de lucru și de finalizare forajele dirijate, lucrări care asigură dizolvarea sării din planșeu și, în final, prăbușirea controlată a acestuia. O să trec, de asemenea, mai repede pentru că toate aceste lucruri sunt iarăși de nivelul începutului acestui an.

Situația s-a agravat începând cu data de 27 martie 2005, datorită apariției unui izvor în cuva de retenție. Toate fenomenele acestea au îngreunat și îngreunează mai mult lucrările de finalizare și trecerea la prăbușirea controlată a planșeului.

La data actuală, specialiștii Consorțiului, împreună cu executantul și firma care asigură dirigenția de șantier monitorizează în permanență situația din Câmpul 2 de sonde, în scopul menținerii sub control a fenomenelor care se manifestă, și adaptarea proiectului la situația din teren. Refacerea întregii infrastructuri și ecologizarea zonei pot fi luate în calcul numai după finalizarea lucrărilor din această etapă. În ședința Consiliului tehnico-economic al ministerului din urmă cu patru zile, din 5 mai, care a analizat situația din Câmpul 2, de la Ocnele Mari, s-au stabilit o serie de măsuri care răspund și la interpelarea dumneavoastră și anume: au fost prezentate documentațiile de evaluare a pagubelor, construcțiilor și terenurilor particulare, inclusiv uzufructul pentru gospodăriile afectate din zona Câmpul 2 de sonde Ocnele Mari; membrii CTE au aprobat analizarea în comisia de specialiști a acestor documentații (întocmirea raportului de avizare-aprobare, alocarea fondurilor necesare și trecerea efectivă la efectuarea plăților).

Precizăm că toate persoanele sau familiile îndreptățite vor fi despăgubite pe baza acestor documentații întocmite de experți autorizați sau atestați pentru astfel de lucrări.

Al doilea punct. Responsabilitatea privind refacerea infrastructurii, precum și viabilizarea totală a zonei afectate de fenomenele apărute în Câmpul 2, revine Societății Naționale a Sării, respectiv Ministerul Economiei și Comerțului, care este acționar majoritar, și care sunt responsabili pentru asigurarea fondurilor necesare executării acestor lucrări. Refacerea infrastructurii și ecologizarea zonei vor face obiectul unui proiect distinct, dar care poate fi pus în aplicare numai după executarea fazei II, respectiv prăbușirea controlată a tavanului.

Până la data de 12, adică până peste trei zile, Consorțiul de cercetare-proiectare trebuie să prezinte un studiu de risc al zonei Câmpului 2 de sonde Ocnele Mari, ce urmează să fie analizat și de către comisia tehnică-economică, și care o să fie supusă spre avizarea membrilor. După avizarea-aprobarea acestui studiu, se vor parcurge etapele următoare prevăzute în legislația în domeniu.

Ce nu este scris în acest răspuns, dar ce pot să vă spun, este că am luat legătura și cu Oltchim-ul și cu Arpechim-ul, în ideea preluării în continuare, la capacitate maximă, a debitului de saramură care, mă rog, a apărut datorită acelui izvor sau datorită infiltrațiilor de apă suplimentare și care nu erau prevăzute în acest punct al lucrărilor.

Am primit, mă rog, și asigurări din partea Arpechim-ului că va încerca în continuare să amâne partea de reparații curente, astfel încât Oltchim-ul să poată lucra la capacitate maximă pentru instalația de PVC, și ca urmare să fie în măsură să preia un debit către debitul maxim, în ceea ce înseamnă saramura, astfel încât să nu avem riscul prăbușirii necontrolate a tavanului sau a plafonului respectivei cariere. Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Și eu vă mulțumesc, domnule ministru.

Domnule deputat, sunteți mulțumit de răspuns? Doriți să intervenți. Da, poftiți.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Doamna președinte,

Domnule ministru,

Sunt mulțumit de răspunsurile domnului ministru Sereș, pe care le-a prezentat.

Eu am prezentat cele trei probleme foarte grele de la Ocnele Mari: despăgubirea, prăbușirea controlată și zona de risc, întrucât spuneam că oamenii nu pot să construiască nici un fel de coteț în această zonă foarte importantă din Vâlcea, întrucât nu am stabilit zona de risc.

Știu că s-a amânat prăbușirea controlată din cauza faptului că soda n-a funcționat un număr de trei luni de zile, și s-a amânat pentru luna iunie. Sperăm, fiind o premieră mondială, să avem o reușită cu această prăbușire controlată și să putem să dezvoltăm, zicem noi, foarte bine această zonă de la Ocnele Mari, întrucât va fi cel mai mare lac de apă sărată din Europa, de 15 ha; va fi o premieră mondială. Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Și eu vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 30 septembrie 2020, 18:19
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro