Grigore Crăciunescu
Grigore Crăciunescu
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2005
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.76/07-06-2005

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2005 > 31-05-2005 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2005

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.35 Grigore Crăciunescu - prezentarea pe scurt a modificărilor pe care Ministerul Justiției dorește să le efectueze în legislația în domeniu;

Domnul Grigore Crăciunescu:

Asistăm în ultima perioadă la o luptă surdă între Guvernul României și corpul magistraților, pe fondul unor modificări pe care Ministerul Justiției dorește să le efectueze în legislația din domeniu. Este bine știut că guvernarea actuală nu dorește să aibă ingerințe în desfășurarea actului de justiție și că respectă inamovibilitatea judecătorilor și independența procurorilor. Constatând însă că lupta împotriva corupției și a crimei organizate nu dă rezultatele scontate este nevoită să intervină, prin mecanisme legale care să permită o mai mare eficență a justiției în acest domeniu.

Este bine cunoscut că responsabilitatea în ceea ce privește aderarea României la U.E. la 1 ianuarie 2007 revine guvernării actuale și, ca atare, aceasta trebuie să ia măsurile necesare, în conformitate cu Constituția țării, astfel încât să nu ni se impună clauza de salgvardare, ceea ce ar duce la amânarea intrării țării noastre în U.E. în 2008. Schimbarea modului de numire în funcții de conducere a judecătorilor și a procurorilor la toate nivelele nu poate să fie decât benefică, întrucât ar dispărea influența politică în numire, locul acesteia fiind luat de competență, cu atât mai mult cu cât aceste concursuri vor fi organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, ceea ce va garanta neimplicarea politicului. Limitarea funcției de conducere la două mandate a câte 3 ani, cu repetarea examenului după primii trei ani, nu va face decât să impună o cât mai mare atenție în ceea ce privește modul de abordare a problemelor profesionale, cât și de management în conducere. Mai mult, limitarea la o perioada de conducere de șase ani are rolul de a nu fi șef pe viață, și a avea o atitudine dictatorială cu subalternii și colegii. Mai mult, scoaterea prin lege a dreptului de înscriere la concurs fără acordul șefului ierarhic va determina mai mulți judecători și procurori tineri competenți să se înscrie la examenele de promovare, fără teama de a fi supuși unor presiuni din partea șefilor direcți.

Guvernul dorește, de asemenea, ca activitatea șefilor de Judecătorii și Parchete să fie evaluate după niște criterii obiective, stabilite de C.S.M., și, în cazul în care rezultatele nu sunt corespunzătoare, respectiva persoană să răspundă cu funcția. Toate aceste modificări propuse nu iau nimic din prerogativele C.S.M., dar vor conștientiza mai mult pe acei magistrați care se consideră stat în stat și vom avea mai puține situații când pe același caz se dau soluții diametral opuse, fără ca să se explice și să motiveze decizia în cauză.

Ca urmare a celor menționate mai sus, sper ca politicienii să fie conștienți de responsabilitatea care le revine și să fie de acord cu propunerile venite din partea Ministerului Justiției, astfel ca începând cu 1 ianuarie 2007 să fim și noi, românii, cetățeni ai Uniunii Europene.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie lundi, 20 mai 2019, 12:02
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro