Andrei Dominic Gerea
Andrei Dominic Gerea
Sittings of the Chamber of Deputies of September 20, 2005
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.124/27-09-2005

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
15-10-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2005 > 20-09-2005 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 20, 2005

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.13 Andrei Dominic Gerea - declarație politică cu titlul "Parlamentul României nu e moșia PSD";

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Declarație politică: "Parlamentul României nu e moșia PSD"

Deși au pierdut de mult alegerile, membrii Partidului Social Democrat au impresia că se află încă la putere. Faptul că dețin președinția celor două Camere ale Parlamentului le sporește această iluzie și de multe ori chiar le dă pârghiile pentru a bloca inițiativele pe care noi, actuala guvernare, dorim să le promovăm. Este limpede pentru toată lumea că pozițiile ocupate de Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu sunt de maximă importanță în stat. PSD a înțeles asta și încearcă din răsputeri să-i păstreze pe cei doi pe scaunele lor, nesocotind astfel o întreagă majoritate parlamentară.

Problema nu este neapărat că PSD refuză să cedeze de bună-voie ultimele redute pe care le mai deține în prezent. Problema cu adevărat importantă este aceea că prin acțiunile și comportamentul lor se aduc grave lezări imaginii și spiritului Parlamentului României. Prin tot ceea face astăzi, PSD nu reușește decât să tergiverseze și să blocheze, în final, lucrările celui mai înalt for al țării. Și după toate acestea, tot noi suntem cei acuzați de nerespectarea Constituției!

De 15 ani, Parlamentul României este orice altceva decât o instituție a dezbaterii civilizate și a respectării valorilor democratice. De aceea, românii o situează pe ultimele locuri în topul încrederii lor, renunțând de foarte mult timp să mai creadă că senatorii și deputații mai pot face ceva să le schimbe viața. Ce-și vor fi zicând acei oameni pentru care noi nu putem face nimic, deoarece ne prevalăm de "cutume", ce vor crede oficialii europeni "admirând" tot bâlciul rezultat din dorința a doi oameni de a rămâne pe niște scaune, de a avea o mașină de serviciu mai bună, de a avea un birou mai mare și mai luxos. Pentru asta sunt gata colegii noștri social-democrați să sacrifice încrederea românilor în politicienii pe care i-au ales? Și dacă sunt gata, își dau ei seama oare că oamenii scârbiți de acțiunile lor și de certurile interminabile din Senat și Camera Deputaților, probabil nu se vor mai duce la vot sau vor vota partidele extremiste?

Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu se ascund după proceduri, regulamente interpretate după bunul lor plac, după numărători de voturi false, după cutume. De fapt, ei și întregul PSD se ascund de Opoziție. Le e foarte greu să accepte că au pierdut puterea pe care credeau că o vor avea pentru totdeauna și să înțeleagă că de aici înainte nu vor mai avea privilegiile pe care le-au deținut timp de 4 ani. Că de aici înainte vor fi nevoiți să critice constructiv și să vină cu soluții alternative la măsurile pe care noi le propunem. Că de aici înainte, presa este liberă să interpreteze așa cum vrea acțiunile tuturor și că nu mai au mijloacele să o controleze prin publicitate pe bandă rulantă și încălcări grave ale dreptului la exprimare. PSD nu vrea să conceapă că va trebui să strângă rândurile, să-și schimbe dinozaurii care umblă liberi prin Jurasic Parc-ul partidului cu oameni competenți, serioși și corecți.

Mai grav însă decât tot ceea ce am arătat mai sus este că, prin prelungirea agoniei domnilor Năstase și Văcăroiu, se pierde timp și efort, pe care și Puterea și Opoziția le-ar putea folosi într-un mod constructiv, în inițiative care să ne apropie de obiectivul pe care ni-l dorim cu toții atins: aderarea la Uniunea Europeană în 2007. Sau au uitat colegii PSD-iști de ținta pe care o aveau și domniile lor atunci când aveau puterea în mâini? Or, tocmai asta reușește PSD să demonstreze: că puțin îi pasă de interesele țării (dacă ar fi să ne amintim doar de votul prostesc dat de deputații PSD împotriva unei modificări la Legea Audiovizualului care ne era cerută chiar de Uniunea Europeană).

Este Partidul Social Democrat împotriva aderării României la Uniunea Europeană? Probabil că nu, dar cu siguranță că sunt atât de orbiți de scopul lor, acela de a-i ține în scaune pe Nicolae Văcăroiu și Adrian Năstase, încât nu se mai pot concentra pe nici un alt subiect.

Zilele trecute, președintele Senatului spunea că și-ar da demisia, dar că nu este lăsat de partid. Eu le propun ambilor președinți ai Parlamentului să treacă peste directivele de partid, peste interesele personale sau de grup și să renunțe de bună-voie la funcțiile pe care le dețin. Toată inteligența și energia folosită pentru a-i ține în scaune ar putea fi folosită pentru a crea o Opoziție adevărată, critică și constructivă, care să ne arate unde greșim noi și unde ar putea ea să vină cu măsuri mai bune.

Altfel, dacă vom continua o dispută pe care PSD știe că o va pierde și, Doamne-ferește vom rata intrarea în UE la 1 ianuarie 2007, cei care vor pierde vor fi românii și, atunci, nu numai PNL, ci întreaga clasă politică va fi făcută responsabilă pentru acest eșec. Politicieni de toate culorile vom fi arătați cu degetul pentru amăgirea unui întreg popor. Și nici măcar PSD nu cred că își poate permite asta!

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 18 october 2019, 7:55
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro