Domnul Mircia Giurgiu: Mulțumesc, doamna președinte. Prima interpelare este adresată domnului Călin Popescu Tăriceanu, primul ministru al României și obiectul interpelării o reprezintă o problemă cu care se confruntă cetățenii sinistrați care au achiziționat aparatură electrocasnică, mobilă și mașini și pe care trebuie să le achite în continuare, chiar dacă au rămas fără nimic. A doua interpelare este adresată domnului Gheorghe Dobre, ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului. Obiectul interpelării: autostrada Transilvania. Deocamdată lucrările au fost suspendate și așteptăm un punct de vedere oficial al Guvernului. Următoarele două interpelări sunt adresate domnului Vasile Blaga, ministrul administrației și internelor. Prima se referă la o problemă cu care se confruntă 13 familii de cetățeni din Municipiul Cluj-Napoca, care au achiziționat locuințe de la o firmă și, cu toate că au achitat contravaloarea apartamentelor, nici până în prezent nu au primit contractele de vânzare-cumpărare pentru a le putea întabula. Și a doua interpelare se referă la problema cu care se confruntă locuitorii satului Măceș, comuna Reșca, unde se produc cele mai mari furturi din ultimii 21 de ani. Mulțumesc frumos.
|