Domnul Traian Constantin Igaș: Mulțumesc. Comisia pentru administrație publică a fost sesizată în vederea dezbaterii și avizării în fond cu Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. La întocmirea raportului, s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ. Propunerea legislativă a fost dezbătută și avizată în fond în ședința din 6 octombrie 2005. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Propunerea legislativă nu are avizul Guvernului. De asemenea, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Și, în urma dezbaterilor, comisia a propus respingerea propunerii legislative cu unanimitate de voturi.
|