Mirela Elena Adomnicăi
Mirela Elena Adomnicăi
Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2005
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.199/19-12-2005

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2005 > 12-12-2005 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2005

7. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru și altor membri ai Guvernului de către deputații:  
  7.4 Mirela Elena Adomnicăi
 
see:

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

  ................................................

Doamna deputat Mirela Adomnicăi este prezentă?

Vă rog, doamna deputat.

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulțumesc, domnule președinte.

Obiectul interpelării îl reprezintă fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene și planul național de dezvoltare 2007 - 2013, plan care împreună cu programele operaționale trebuiau finalizate și aprobate de către Guvernul României, în luna decembrie a.c.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Domnule secretar de stat, vă rog să răspundeți.

Domnul Cătălin Doică:

Domnule președinte,

Doamna deputat,

În perspectiva aderării la Uniunea Europeană și accesului la fondurile structurale și de coeziune, Ministerul Finanțelor Publice coordonează elaborarea planului național de dezvoltare pe perioada 2007 - 2013, document care se fundamentează prin strategiile sectoriale de dezvoltare și prin strategia națională de dezvoltare regională, realizându-se astfel o programare multianuală a dezvoltării economice și sociale a României, similare celei realizate astăzi de statele membre ale Uniunii Europene.

Conform calendarului de lucru convenit cu Comisia Europeană, la Cap. 21 "Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale", va fi finalizat și supus aprobării Guvernului la sfârșitul lunii decembrie a acestui an.

Menționăm totodată că planul național de dezvoltare este un document de planificare strategică și programare financiară multianuală, în care nu sunt incluse proiecte de investiții.

Elaborarea programelor operaționale pentru implementarea, cu sprijinul fondurilor structurale și de coeziune, a priorităților planului național de dezvoltare este coordonată, de asemenea, de Ministerul Finanțelor Publice, care colaborează cu instituțiile având atribuții de autorități de management sau organisme intermediare. Calendarul inițial prevedea, într-adevăr, luna decembrie ca termen de elaborare a programelor operaționale.

În urma discuțiilor purtate recent cu Comisia Europeană și având în vedere nefinalizarea la nivelul Uniunii Europene a regulamentelor de management al fondurilor structurale și de coeziune, s-a stabilit de comun acord ca programele operaționale să fie transmise Comisiei Europene, cel târziu în luna martie a anului viitor.

Din punct de vedere financiar, asistența acordată prin programele operaționale presupune o cofinanțare națională obligatorie, asigurată din surse bugetare, împrumuturi externe și surse private. Se lucrează în prezent, atât la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, cât și în celelalte instituții implicate la estimarea necesarului de cofinanțare pe fiecare program operațional și pe ansamblul acestora, precum și la repartizarea acestei cofinanțări pe diverse surse anterior menționate.

Între beneficiarii majori ai acestor fonduri se vor număra și autoritățile locale. Importanța acestor investiții pentru comunitățile locale este de la sine înțeleasă și cunoscând posibilitățile limitate de cofinanțare ale multor autorități, Ministerul Finanțelor Publice încearcă să preia, în contul bugetului de stat, o pondere cât mai ridicată a cofinanțării publice și să reducă astfel efortul local de cofinanțare.

Totuși, este foarte important ca autoritățile locale să fie pregătite să acceseze aceste fonduri prin proiecte viabile, formulate conform măsurilor și acțiunilor din programele operaționale.

Pentru a veni în sprijinul acestora, Ministerul Finanțelor Publice a organizat o serie de campanii de informare privind planul național de dezvoltare și fondurile structurale în toate cele 8 regiuni de dezvoltare, în perioada iulie - decembrie a acestui an.

Campania s-a desfășurat sub forma unor seminare susținute de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ai autorităților de management pentru programele naționale, la care au participat peste 1.000 de potențiali beneficiari ai fondurilor structurale, reprezentanți ai instituțiilor locale, ai ONG-urilor, ai mediului de afaceri, persoane din institute de cercetare, din universități, precum și o însemnată parte a presei locale.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Vă mulțumesc.

Doamna deputat, dacă doriți să comentați?

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Aș vrea să fac un singur comentariu, și anume că acele proiecte care trebuie pregătite de către autoritățile locale presupun niște cheltuieli. Iar acele cheltuieli trebuie prevăzute în bugetul pe 2006. În acest sens, nu am primit un răspuns concret.

Mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Vă mulțumesc.

Domnule secretar de stat nu mai aveți nici o intervenție.

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 21 august 2019, 14:40
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro