Petru Călian
Petru Călian
Ședința Camerei Deputaților din 13 februarie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/23-02-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
08-07-2020
07-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 13-02-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 13 februarie 2006

8. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru și membrilor Guvernului de către deputații:  
  8.4 Petru Călian
 
consultă:

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Domnul deputat Petru Călian, Grupul parlamentar al Partidului Conservator. Este prezent în sală. Vă rog, răspunsul la interpelare. Aveți cuvântul.

Doamna Katalin Barbara Kibedi:

Vă mulțumesc.

Stimate domnule deputat, v-am comunicat și în scris răspunsul la întrebarea dumneavoastră referitoare la modul în care a fost privatizat Complexul zootehnic Răscruci aparținând S.C. Ovinex S.A. din județul Cluj.

Din păcate, Ministerul Justiției nu are atribuții efective în ceea ce privește privatizarea nici uneia din societățile comerciale, deci punctual nici cu privire la acest complex, însă în răspunsul în scris v-am comunicat ce anume a făcut Ministerul Justiției pentru a eficientiza activitatea societăților comerciale și mai ales pentru prevenirea și sancționarea unor fapte de natură penală, și anume instituirea răspunderii persoanei juridice, sens în care s-a modificat numai Codul penal și există în dezbatere la Senat modificarea Codului de procedură penală.

De asemenea, în ce măsură a stabilit efectuarea unor controale eficiente în sectoarele vulnerabile și aici facem trimitere nu numai la activitatea nou începută de Departamentul Național Anticorupție, dar mai ales în colaborare cu Oficiul național pentru prevenirea și spălarea banilor în colaborare și cu Direcția Generală pentru Protecție și Anticorupție, Departamentul de luptă antifraudă din cadrul autorității naționale, Banca Națională a României, S.R.I. și S.I.E. și, de asemenea, de la Agenția Națională de Administrație Fiscală unde au fost delegați specialiști care au participat la acțiunile de control inițiate de Departamentul Național Anticorupție.

De asemenea, am dori să vă învederăm faptul că în măsura în care dețineți informații sau probe în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni, atunci, potrivit prevederilor art. 221 și 223 din Codul de procedură penală, chiar vă rugăm să sesizați organele de urmărire penală competente.

De asemenea, alte neregularități care nu vizează aspect infracțional pot fi semnalate Ministerului Finanțelor Publice sau Agenției pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât aceștia au atribuții concrete în acest domeniu.

Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Și eu vă mulțumesc.

Domnule deputat, comentarii la răspuns? Aveți cuvântul.

Domnul deputat Petru Călian.

Domnul Petru Călian:

Vă mulțumesc.

Mulțumesc și doamnei ministru secretar de stat.

Sigur că aceste fapte la care am făcut referire s-au petrecut cu ceva timp în urmă și, normal, responsabili sunt cei care au guvernat țara atunci. Ceea ce ne propuneți dumneavoastră pentru prezent și viitor ni se pare pertinent, mi se par lucruri normale, inclusiv din punct de vedere juridic, fapt pentru care, studiind cu atenție răspunsul dat în scris, pot să mă consider mulțumit.

Sper ca ceea ce v-ați propus să puneți și în aplicare.

Mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

  ................................................
 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Domnul deputat Petru Călian, Grupul parlamentar al Partidului Conservator, referitor la gripa aviară în România.

Răspunde domnul secretar de stat Ervin Szekely.

Aveți cuvântul, domnule secretar de stat.

Domnul Szekely Ervin-Zoltan (secretar de stat, Ministerul Sănătății):

Vă mulțumesc.

Referitor la interpelarea domnului deputat, privind măsurile întreprinse de Ministerul Sănătății pentru prevenirea apariției îmbolnăvirilor populației prin gripa aviară, vă comunicăm următoarele.

Ministerul Sănătății a elaborat și a întreprins măsuri cu caracter general și măsuri cu caracter special.

Măsurile cu caracter general sunt punctuale și sunt 19 astfel de măsuri; măsuri cu caracter special sunt 15.

Răspunsul detaliat vi-l voi da dumneavoastră în scris, pentru că ar depăși cadrul răspunsului la întrebare.

Totuși, cu caracter exemplificativ, aș menționa, dintre măsurile generale, reactualizarea Planului național de intervenție în caz de pandemie, solicitarea Ministerului Sănătății către Organizația Mondială a Sănătății în vederea expertizării acțiunilor întreprinse, expertizare care s-a efectuat prin deplasarea în România a unei echipe în perioada 17-20 octombrie 2005; în raportul final întocmit se precizează că toate măsurile au fost conforme cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății; constituirea celulei de criză pentru supravegherea și monitorizarea măsurilor de sănătate publică ce se impun în contextul existenței focarelor de gripă aviară la păsări.

În ceea ce privește măsurile specifice, aș aminti, tot cu caracter exemplificativ: vaccinarea antigripală a unui număr de 1.800.000 de persoane la nivel național în perioada octombrie-decembrie 2005, vaccinarea de peste 52 de mii de persoane în localitățile unde au evoluat focare de gripă aviară la păsări, supravegherea epidemiologică a populației în localitățile afectate, transmiterea fișei de caz de suspect către Direcția Generală a Vămilor, pentru difuzarea la punctele de frontieră.

Aș mai menționa, domnule deputat, că, din fericire, și sperăm că și datorită acestor măsuri, în România influența de gripă aviară este o problemă de medicină veterinară, și nu o problemă a medicinei umane, întrucât nu există nici o îmbolnăvire umană cu această maladie.

Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulțumesc.

Domnule deputat, aveți cuvântul pentru intervenție.

Domnul Petru Călian:

Vă mulțumesc.

Domnule secretar de stat, sigur, am primit răspuns și în scris la această interpelare. Am rămas impresionat de teancul gros de materiale "publicitare", să le spun așa, pe care mi le-ați trimis și care trebuiau să fie expediate și prezentate într-un număr cât mai mare și pe zone cât mai extinse, ca populația să cunoască într-adevăr pericolele care ar fi determinate în urma gripei aviare.

Din păcate, - sper că nu a fost o constatare greșită și nu aduc acuzații gratuite -, cred eu că s-a insistat, inclusiv din partea ministerului din care faceți parte, dar și din alte zone, pe o publicitate, făcându-se oarecum un joc de imagine și din acest caz deosebit de grav, astfel încât imaginile cutremurătoare, spun eu, care au fost difuzate foarte des pe posturile naționale de televiziune, precum și pe posturile private, mă refer aici la situațiile când au fost ucise sute de păsări în comuna "cutare", se dădeau imagini cu modul în care li se sucește gâtul acestor vietăți, credem noi că acest gen de mediatizare a fost oarecum nociv, pentru că, în special copiii, dar și oamenii mai în vârstă, au rămas poate chiar cu mici sechele, și cred eu că, în situația în care se va mai continua cu această mediatizare excesivă nepotrivită, riscăm ca prin această măsură să ne fie aduse și deservicii pe care noi nu ni le dorim.

În general, sunt mulțumit de răspunsul primit de la minister.

Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Și eu vă mulțumesc.

Doriți să interveniți? Poftiți, domnule secretar de stat.

Domnul Szekely Ervin-Zoltan:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Aș face doar o singură precizare: că acele imagini pe care le-ați văzut și le-am văzut și eu la diferite posturi de televiziune, sunt într-adevăr șocante, dar nu Ministerul Sănătății, sau reprezentanții Ministerului Sănătății au acționat în acest mod, ci persoanele care au fost delegate de către Autoritatea Sanitar-Veterinară.

Oricum, este regretabil și vom transmite acestă observație și colegilor de la Ministerul Agriculturii.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulțumesc pentru precizări.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 8 iulie 2020, 18:39
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro