Ion Luchian
Ion Luchian
Ședința Camerei Deputaților din 28 martie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/07-04-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 28-03-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 28 martie 2006

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.38 Ion Luchian - referire la un fenomen dezagreat de populația României - migrația politică";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Ion Luchian:

Doamnelor și domnilor deputați,

Unul din fenomenele cele mai dezagreate de către populația României de după 1989 îl constituie migrația politică, atât la nivel local - în ceea ce îi privește pe primari, consilieri locali și județeni -, cât și la nivel central, referitoare la parlamentari.

Eu consider că lucrul care este cel mai deranjant, în ceea ce privește migrația politică, este acela că prin intermediul acestui fenomen se modifică în mod artificial dorința liber exprimată a electoratului, fapt care duce chiar la o pierdere a încrederii în procesul electoral, migrația politică fiind probabil unul dintre motivele care explică absenționismul la alegeri; dar aceasta este o altă discuție.

Eu pot fi de acord cu faptul că oamenii își pot schimba, chiar și în mod radical opiniile, convingerile politice așa încât să dorească să treacă de la un partid la altul, nu pot fi însă de acord cu acei oameni politici care își schimbă "convingerile" de 4-5 ori și care se orientează întotdeauna către partidele aflate la guvernare.

Aici trebuie să fac o precizare, referitor la perioada guvernării PSD când, printr-o politică de recrutare extrem de agresivă a oamenilor cu funcții din toate partidele, acest partid a reușit să-și însușească un mare număr de aleși locali și de parlamentari ai altor partide, în încercarea PSD de a se constitui ca partid atotputernic pe scena politică românească. Și se vede astăzi cât de mult bine le-a făcut această manieră de recrutare politică.

Vreau să remarc însă faptul că, dincolo de orice aspect legal sau constituțional, migrația politică este în primul rând o problemă de moralitate și de conștiință a oamenilor politici.

Or, eu nu cred că poți să impui o anumită conduită morală prin lege, așa cum a arătat-o, de exemplu, și tentativa americană de la începutul secolului XX de interzicere, prin lege, a băuturilor alcoolice, inițiativă la care, după doar câțiva ani, legiuitorii americani au trebuit să renunțe, efectele fiind mai degrabă negative.

În ceea ce privește migrația politică din România consider că, în perspectiva aderării noastre la Uniunea Europeană, dar și pentru o mai bună funcționare a instituțiilor în general, este foarte importat ca acest fenomen să fie stopat, însă cred că sancționarea acestuia trebuie să vină mai ales din partea alegătorilor, din partea oamenilor politici înșiși, care ar trebui să valorizeze mai mult dorințele alegătorilor, și nu în ultimul rând din partea partidelor politice care ar trebui să-și elaboreze modalități mai eficiente de recrutare a personalului politic, decât au făcut până acum.

Vă mulțumesc,

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 22 august 2019, 7:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro