Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 28-03-2006

Ședința Camerei Deputaților din 28 martie 2006

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.42 Lia Olguța Vasilescu - intervenție cu tema "Plângeri în justiție împotriva prefecților și subprefecților care se ocupă de racolări";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

"Plângeri în justiție împotriva prefecților și subprefecților care se ocupă de racolări"

Stimați colegi,

Legea privind combaterea migrației aleșilor locali nu putea fi adoptată într-o perioadă mai propice decât cea de acum, când Partidul Democrat a realizat că nu are oameni cu care să guverneze și a început să facă ochii roată ca să vadă ce mai poate aduna de pe la PC, PNL, PRM, PSD sau alte partide neparlamentare. Nu contează! Să iasă la grămadă și să aducă voturi la viitoarele alegeri.

Din păcate, însă, nu doar politicienii care făceau până mai ieri spume la gură incriminând fenomenul s-au dedat la acțiuni care irită în primul rând clasa politică și apoi electoratul ce a votat programe politice sau idei, ci și (atenție!) prefecții sau subprefecții numiți de PD, care nici măcar nu mai au dreptul să facă politică. Amenințări de genul "Treci la PD dacă mai vrei bani pentru localitatea pe care o conduci!" au loc în județul Dolj, așa cum se întâmplă este tot în țară, iar domnul Emil Boc, odinioară mare combatant împotriva racolărilor, se preface că i s-au aburit ochelarii și că nu vede ce fac subordonații săi, disperați că dintr-o gloabă râioasă și slăbănoagă, dar cu coada pe sus, n-au cum să facă un cal de rasă în a cărei șa să se cocoațe Făt- Frumos din Dealul Cotrocenilor.

Și dacă domnul Boc s-a îmbolnăvit de chioreală, că doar e condiție sine qua non ca să conduci PD-ul, ne întrebăm ce se întâmplă cu domnul Vasile Blaga, ministrul administrație și internelor? Nici el nu vede că prefecții și subprefecții fac politică în favoarea PD, deși legea interzice expres? Sau îi convine de minune? Vom vedea în momentul în care vom face plângeri în justiție pe această temă și, în acest sens, îi invit pe toți colegii parlamentari care sesizează asemenea nereguli în județele pe care le reprezintă în Parlament să se adreseze și ei justiției atunci când au dovezi că funcționarii publici depășesc cadrul legal și trec la amenințări. Eu, fără îndoială, așa voi face!

În ceea ce privește neconstituționalitatea unui articol din Legea privind combaterea migrației aleșilor locali, trebuie să fac precizarea că, atunci când aceasta s-a dezbătut la Camera Deputaților, numai eu și domnul deputat Mircea Dușa, de la PSD, am cerut de la tribuna Parlamentului eliminarea alineatului care se referă la pierderea funcției și în cazul excluderii din partide și am menționat că acest lucru va da naștere unor abuzuri din partea reprezentaților partidelor în teritoriu. Din păcate, alți colegi deputați n-au sesizat aceste aspecte atunci când se dezbătea legea la Cameră, ci după ce ea a trecut de noi în această formă. Ne-ar fi ajutat mult dacă ar mai fi vorbit și reprezentanții altor partide, fie ei și independenți, pe această temă, atunci când era locul și momentul. Acum este egal cu zero pentru lege, dar foarte important pentru ei ca să apară la televizor și să pretindă că le pasă.