Grigore Crăciunescu
Grigore Crăciunescu
Ședința Camerei Deputaților din 28 martie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/07-04-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 28-03-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 28 martie 2006

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.56 Grigore Crăciunescu - aprecieri la adresa noii conduceri a Camerei Deputaților;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Grigore Crăciunescu:

Alegerea noului președinte al Camerei Deputaților, în persoana domnului Bogdan Olteanu, reprezintă un moment important pentru coaliția aflată la guvernare și, în același timp, este începutul unei adevărate schimbări la nivelul clasei politice. Pentru prima dată, un tânăr ocupă o funcție atât de importantă în stat și mă bucur că acesta aparține P.N.L. Până acum, funcția de președinte al Camerei era percepută ca fiind una care privea în primul rând partidul care câștiga alegerile, deoarece, în mod automat, acesta obținea această funcție. După ultimele alegeri, această funcție a căpătat o conotație specială datorită faptului că partidul care a câștigat alegerile nu a mai ajuns să formeze Guvernul, ca urmare a intervenției președintelui Băsescu, conform atribuțiilor conferite de Constituție, în numirea primului-ministru.

Parlamentul este perceput de către cetățeni ca o instituție ruptă de realitățile și interesele celor aleși, o instituție care nu face nimic pentru a îmbunătăți nivelul de trai al populației. Ultimele decizii votate în plenul Camerei Deputaților, și anume statutul parlamentarului cu privire la pensii și indemnizația de tranziție, votul privind ordonanțele Guvernului legate de funcționarea D.N.A., sau votul negativ privind percheziția din dosarul Zambaccian au fost bile negre pentru parlamentari. Acestea au făcut ca electoratul să crediteze această instituție cu doar 12 procente, la capitolul încredere.

Ca urmare a acestei situații și ținând cont de puterea pe care o conferă Regulamentul Camerei Deputaților președintelui, pe parcursul desfășurării ședințelor în plen, este important ca această funcție să fie deținută de un reprezentant al coaliției aflate la guvernare. Mă întreb cum ar fi putut reprezentantul P.S.D. să schimbe percepția electoratului în ceea ce privește instituția Parlamentului când, în perioada 2000-2004, cât a deținut funcția de președinte al Camerei Deputaților, nu s-a făcut remarcat în mod deosebit decât poate prin aceea că, fiind parlamentar de Iași, a făcut jocul unor colegi de partid și importante instituții cu caracter regional au fost mutate la Bacău sau la Piatra Neamț, deși, din totdeauna, au funcționat în municipiul Iași.

Mă miră faptul că P.C. a crezut că poate obține acest post având ceva mai mult de 20 de parlamentari intrați în Parlament, așa cum au intrat. Este clar că P.C. este un partid care are probleme de moralitate, verticalitate și de loialitate.

Cei peste 10 ani de politică, dorința de a schimba nivelul de încredere a cetățenilor în oamenii politici, precum și dorința de reformare a clasei politice sunt doar câteva dintre atuurile care au determinat alegerea domnului Bogdan Olteanu în funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Îmi exprim convingerea că Bogdan Olteanu, noul președinte, va reuși să imprime un suflu nou instituției și să redea Parlamentului credibilitatea necesară unei asemenea instituții pe măsura importanței pe care o are într-un stat democratic. Noi, cei din coaliție - și sper că și colegii din opoziție vor face la fel - vom sprijini pe Bogdan Olteanu să ducă la bun sfârșit reforma instituțională și morală a Parlamentului, pe care a anunțat-o ca obiectiv al mandatului său. Introducerea votului uninominal, legea lustrației și de modificare a legii C.N.S.A.S. sunt principalele proiecte de lege susținute de noul președinte al Camerei.

Bogdan Olteanu este primul președinte al Camerei Deputaților care nu s-a numărat printre membrii partidului comunist. Nu este cunoscut ca un politician care a obținut averi peste noapte, numele lui nu a fost compromis în nici o situație și, mai mult, ne-a dovedit nouă tuturor că este un politician fără complexe, capabil, ponderat, echilibrat, dând dovadă de maturitate în gândire și având un mare potențial în acest domeniu.

A venit momentul ca țara să fie condusă de oameni tineri, capabili, care să nu mai privească spre trecut. Acesta poate fi începutul formării unei noi clase de politicieni care să lupte pentru a transforma România într-un stat cu adevărat democratic, în care legea să fie aceeași pentru toți, indiferent de poziția pe care o au pe scara socială.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 24 august 2019, 11:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro