Plen
Ședința Camerei Deputaților din 11 aprilie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.56/21-04-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 11-04-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 11 aprilie 2006

2. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 669/2005

 

(Lucrările au fost conduse în continuare de domnul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii Dan Radu Rușanu și Victor Viorel Ponta, secretari).

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Reluăm lucrările ședinței de astăzi, anunțându-vă că, din totalul celor 331 de deputați, și-au înregistrat prezența 249; sunt absenți 82, din care participă la alte lucrări parlamentare un număr de 16.

Intrăm în ordinea de zi, urmând a lua în dezbatere inițiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru ședința de marți, 11 aprilie, 2006.

Pe ordinea de zi ne aflam la pct.13, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Legea are caracter organic, iar Camera Deputaților este Cameră decizională.

După ce vom finaliza dezbaterile, ne vom întoarce la pct.5, 8 și 9, care au fost puse pe ordinea de zi pentru ședința de marți.

Comisia este prezentă.

Dacă lucrând pe raport ne aflăm la pct.5 din lista de amendamente admise, voi ruga parlamentarii care au amendamente respinse să intervină dacă doresc să le susțină în continuare.

Dacă la pct.5 din raport există observații sau comentarii?

Vă rog, domnule deputat. (Consultări la prezidiu).

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. Avem un amendament respins la alin.4 al art.1.

Domnule deputat Sârbu, vă rog.

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

La alin.4 există un amendament respins, prin care susținătorii lui solicită ca beneficiarii de drepturile prevăzute la alin.1 să poată beneficia și persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat venituri din activități agricole.

Aș vrea să știu care sunt argumentele pentru care inițiatorul a respins aceste argumente. Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenții?

Domnul deputat Dragoș Dumitriu.

Domnul Dragoș Dumitriu:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Și eu, în calitate de membru și al Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, aș vrea să susțin acest amendament respins.

Acest amendament vine cu o precizare foarte clară și necesară. Să nu uităm că în zona rurală se petrec permanent abuzuri, iar direcțiile județene, la îndemâna cărora lăsăm interpretarea acestei legi, nu vor ști exact ce să facă.

Deci, precizarea din lege nu este suficientă, și eu cred că această precizare din amendament este foarte binevenită. Nu ia bani de la buget, nu face decât să sublinieze ceva extrem de important, și anume necesitatea ajutorării și celor care prestează activități sezoniere.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții?

Inițiatorul dorește să intervină pe marginea acestui amendament? Nu.

Comisia? Vă rog!

Domnul Stelian Duțu:

În ceea ce privește acest amendament, vreau să fac precizarea că persoanele care sunt vizate și care realizează venituri din activități agricole sunt cuprinse deja la art.1 alin.3. În plus, la art.71 și art.82 din Legea nr.571/2003 Codul fiscal, aceasta reglementează procedura plății impozitului pentru veniturile din activitățile agricole. Citesc alin.3 deja aprobat: "Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege: venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole", așa cum sunt definite de această lege.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Avem o propunere, înțeleg, de adăugare a unui alineat 4.

Se renunță la această propunere. Mulțumesc.

Trecem la pct.5 din raport, domnule deputat.

Observații, propuneri? Nu. Mulțumesc.

Iertați-mă, domnule deputat, poftiți!

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc domnule președinte,

La art.2 există un amendament de abrogare, domnule președinte, prin care inițiatorii acestuia susțin menținerea drepturilor câștigate prin Legea nr.19/2000, evident cu modificările și completările ulterioare, ca măcar să se mențină cuantumul indemnizației prevăzute la alin.1 și nu redusă la suma de 600 lei.

De asemenea, care este - să spunem - nedumerirea noastră în legătură cu dezbaterile care au avut loc în comisie?

În argumentele pentru respingere, inițiatorul ne spune că indemnizația nu poate fi raportată la salariul mediu brut, întrucât ea reprezintă un venit de înlocuire pentru persoanele, repet, persoanele provenite din muncă. Cine sunt aceste persoane provenite din muncă? Dacă există și alte forme din care pot proveni persoanele?! Ce-a vrut să spună inițiatorul prin această sintagmă, că nu pot să-i spun altfel.

În al doilea rând, dacă reprezintă un venit de înlocuire, de ce nu poate fi raportat la salariul mediu pe economie, așa cum a fost prevăzută în Legea nr.19.

Iar în final inițiatorul ne spune: "Sistemul nostru poate susține plata unei indemnizații de 800 lei, având în vedere faptul că ea se acordă pe o perioadă extinsă față de alte state". Deci, sunt argumente contradictorii. Nu înțelegem ce înseamnă persoane provenite din muncă, așa cum scrie în raport la susținerea inițiatorului; dorim explicații pe acest text.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Mulțumesc.

Inițiatorul?

Doamna Maria Moga (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Această argumentare a fost inițial prezentată în primul raport de înaintare a acestui proiect de act normativ. Avem, însă, argumentele pentru care noi am susținut respingerea acestui amendament, și anume faptul că dintr-o dată nu mai ne referim la ceea ce înseamnă contributivitate la un fond de asigurări, ci este vorba de transferul către sarcina statului de a susține familia în procesul de creștere și îngrijire a copilului.

Începând din 1 ianuarie 2007, suma care va fi acordată pentru persoanele care realizează venituri profesionale va fi tot de 800 lei Ron, dar va fi compusă din indemnizația de 600 lei și alocația de stat pentru copii de 200 lei.

Prin urmare, suma de care se va beneficia nu se reduce față de cea acordată, din anul 2006. În continuare, inițiatorul susține respingerea acestui amendament.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții?

Supun aprobării dumneavoastră atunci amendamentul depus.

Vă rog să vă introduceți cartelele și să vă exercitați votul.

Vă mulțumesc. Amendamentul a fost respins cu 66 de voturi împotrivă, 2 abțineri și 38 voturi pentru.

Trecem mai departe.

Eram la raport, pct.5.

Observații, comentarii?

Pct.6. Înțeleg că la art.2 nu mai sunt observații și comentarii.

Vă rog. Domnule deputat, rugămintea era ca, mergând pe amendamentele admise atunci când la unul dintre articole există amendamente respinse, pe care le susțineți, să interveniți.

Înțeleg că la art.2 nu mai sunt.

Suntem la pct.6 acum. Dacă există observații sau comentarii?

Vă rog, domnule deputat, și o să vă rog să nominalizați și punctul de pe raport, la care este amendamentul respins.

Domnul Marian Sârbu:

Da, domnule președinte, este vorba de pct. 4 din raport, în textul amendamentelor respinse. Și e vorba de un amendament care propune că: "Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. 1 se va indexa anual cu indicele inflației prognozat pentru anul respectiv".

Inițiatorul ne spune că actualizarea cuantumului indemnizației este prevăzută de art. 17 din ordonanță, numai că aici este vorba de o posibilitate de intervenție generală a Guvernului, dacă vrea să actualizeze sau nu, o face, dacă nu, nu. Noi dorim să existe o obligație în text, în așa fel încât să avem siguranța că odată cu creșterea inflației se va actualiza și cuantumul indemnizației.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Inițiatorul?

Doamna Maria Moga:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Susținem eliminarea acestui amendament, pentru că, oricum, la art. 17 din textul acestei legi este prevăzută această obligație. Și, din moment de Guvernul și-a asumat o astfel de obligație printr-un act normativ, nu văd de ce ar parcurge acest lucru fără nici un fel de cădere, pentru toate articolele din acest document. Nu cred că Guvernul va trece cu ușurință peste ceea ce înseamnă indexarea acestei indemnizații.

Deci, noi susținem în continuare că acest amendament nu-și are rostul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră, atunci, acest amendament.

Vă rog să vă exprimați votul. Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins cu 62 de voturi împotrivă și 49 pentru.

Trecem mai departe.

Dacă la art. 2 mai există amendamente respinse? Vă rog.

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

La pct. 5 din textul amendamentelor respinse există un amendament, pe care doresc să-l susțin și în care se solicită ca: "În intervalul 1 ianuarie-31 decembrie 2006 beneficiarii să primească pentru concediul prevăzut la alin. 1 o indemnizație lunară de 800 de lei".

De asemenea, se prevede ca: "În situația în care beneficiarii drepturilor prevăzute la art. 1 alin. 1 realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, să se acorde un stimulent în cuantum..." Mă rog, acesta este continuarea articolului. Dar esenția amendamentului o constituie indemnizația lunară în cuantum de 800 de lei.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă din partea inițiatorului? Inițiatorul nu dorește să intervină.

Supun aprobării dumneavoastră, atunci, acest amendament.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins cu 73 de voturi împotrivă, 47 pentru.

Dacă mai există alte amendamente respinse la art. 3, pe care doriți să le susțineți? Da, vă rog.

 

Domnul Marian Sârbu (din sală):

La art. 4, domnule președinte?

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, pct. 5 din raport, întrucât nu au existat alte obiecții și observații este adoptat, suntem la art. 3, discutăm amendamentele respinse.

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

La art. 3 există un amendament care prevede că: "Începând cu data de 1 ianuarie 2007, oricare dintre părinții copilului beneficiază opțional de concediu plătit pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de până la 3 ani, indiferent dacă au realizat sau nu în anul anterior datei nașterii copilului venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit Legii nr. 571/2002".

Domnul Bogdan Olteanu:

Vorbiți de pct. 6 de la respinse, da?

Domnul Marian Sârbu:

Pct. 6 de la respinse, da.

Aici, iarăși, vreau să întreb încă o dată inițiatorul, nu ne-a respuns nici la prima interpelare, ca să zic așa, dânșii spun în continuare: "Indemnizația se acordă numai persoanelor care provin din muncă". Ce înseamnă asta, "persoane care provin din muncă"? N-am realizat încă definiția acestui text. Există alte persoane care provin din altceva? Sau există "persoane care provin din muncă"? Vă rog frumos, doamnă ministru.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă din partea inițiatorului? Vă rog, doamnă secretar de stat.

Doamna Maria Moga:

Domnule președinte,

Sintagma "persoane provenite din muncă" se referă de fapt la persoanele care realizează venituri profesionale.

Iar în ceea ce privește acest amendament, indemnizația se acordă numai acestor persoane sau se află într-una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. 2, aceasta fiind una din condițiile de bază pentru a fi persoane eligibile pentru acest drept. În caz contrar, se încalcă de fapt principiul care a stat la baza acestei ordonanțe.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Mai există alte intervenții, observații?

Supun atunci votului dumneavoastră amendamentul de la pct. 6, la respinse.

Vă rog să vă exprimați votul. Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins cu 77 de voturi împotrivă, 1 abținere și 43 de voturi pentru.

Alte amendamente respinse la art. 3, care se susțin? Vă rog, domnule deputat.

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

Am să evit să mai susțin amendamentul cu privire la indexare, că exisă și aici un amendament, la art. 3, în legătură cu indexarea lunară, am văzut că inițiatorul nu dorește nici un fel de compromis din punctul acesta de vedere.

Dar la pct. 8 din textul amendamentelor respinse, vreau să susțin un amendament, care, din punctul nostru de vedere, este determinant pentru felul în care vom vota sau nu această ordonanță. Inițiatorul spune, prin textul ordonanței, că: "Începând cu 1 ianuarie 2007, cuantumul stimulentului lunar prevăzut la alin. 1 devine 100 de lei". Noi vă propunem ca: "Începând cu 1 ianuarie 2007 cuantumul stimulentului lunar prevăzut la alin. 1 să fie egal cu valoarea indemnizației prevăzute de prezenta lege, după caz".

Acesta, ce înseamnă? Că în cazul în care o persoană care beneficiază de această indemnizație lunară își găsește un loc de muncă să nu fie penalizată pentru acest lucru, adică să beneficieze în continuare de indemnizația de care beneficiază dacă stă acasă cu copilul.

Și, culmea, din punctul acesta de vedere, inițiatorul numește această sumă "stimulent". Adică, în loc de 8 milioane îi dă 1 milion și numește chestia asta "stimulent", pentru faptul, culmea, că el a reușit să intre din nou pe piața muncii.

Este, după părerea mea, o concepție care nu aduce nimic bun în piața muncii. De aceea îi solicit domnului ministru Gheorghe Barbu să considere faptul că o persoană care reușește să-și găsească un loc de muncă nu trebuie penalizată pentru acest lucru.

Mai mult decât atât, chiar dânsul a spus, și cu asta suntem de acord, că această indemnizație nu mai este un drept care ține de contribuție, este un drept de asistență socială, ea nu mai depinde de contribuția, în mod evident, pe care o plătește salariatul, fiind o valoare fixă. Dacă ea iese din sistemul strict contributiv și intră în sistemul de indemnizații, de asistență socială, nu vedem ce rost mai are o intervenție brutală, de altfel, prin care o persoană care își găsește un loc de muncă să fie penalizată atât de drastic.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Gheorghe Barbu.

Domnul Gheorghe Barbu:

Aș vrea să vorbesc și în numele inițiatorului.

Primul lucru este acela că ne menținem punctul de vedere care este prevăzut în lege.

Dar vreau să răspund, pentru că domnul ministru m-a solicitat sau mi-a pronunțat numele, la următoarea chestiune. Până în acest an, acest stimulent nu a existat, dacă era o astfel de dorință, întrebarea mea este de ce nu a fost făcută în perioada 2000-2004. Noi venim în plus cu un stimulent de 3 milioane în acest an, pentru cineva care revine în activitate, și același stimulent, dar, de data aceasta, împărțit în alocația pentru copil și plus încă 1 milion, rămâne în continuare și din anul 2007. Adică, același venit rămâne la familie, 3 milioane, dacă se reîntoarce în activitate și să cumuleze acest stimulent cu salariul pe care îl are.

Această măsură nu este una populistă, ci este una în direcția reconcilierii vieții profesionale cu viața de familie, în același timp, copilul să nu aibă de suferit.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai există alte intervenții? Vă rog, domnule deputat.

Voci din partea Majorității:

A trecut 1 minut!

Domnul Marian Sârbu:

Stimați colegi,

Nu trebuie să fim atât de, să zic, parcimonioși, atunci când e vorba de niște legi importante, dar vă înțeleg nerăbdarea.

Vreau însă să atrag atenția plenului Camerei că aici este vorba, până la urmă, de o schimbare fundamentală de înțelegere a raporturilor dintre un drept de asistență socială și un drept care ține, într-un fel sau altul, de piața muncii. Eu vreau să-i atrag atenția domnului ministru că există în legislația actuală reglementări similare în ceea ce privește indemnizația pentru șomaj: o persoană care se întoarce mai devreme pe piața muncii beneficiază de 30% din indemnizație pentru perioada până la care ar fi avut dreptul la indemnizație de șomaj.

Nu s-a realizat mare lucru prin această prevedere, de aceea vreau să vă rog să fiți de acord cu faptul că dacă noi considerăm că o persoană care a născut un copil, o familie care are un copil are dreptul la o indemnizație de 8 milioane, cât este acum, ea să nu fie în nici un fel penalizată dacă reintră pe piața muncii. Cu banii respectivi poate foarte ușor să-și angajeze o bonă ș.a.m.d. Pentru că, totuși, suma aceasta, repet, nu mai vine de la un buget de asigurări sociale, ci vine de la bugetul de stat.

Este un drept de asistență socială și este absolut inutil să penalizăm în mod nefericit, aș spune, printr-o idee care a circulat ani și ani de zile, dar care nu a avut nici un fel de efect pozitiv în relația dintre piața muncii și drepturile de asistență socială.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat. Am să vă rog să ne rezumăm, de regulă, la amendamente, la minutul care a fost stabilit.

 

Domnul Marian Sârbu (din sală):

Era foarte important.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 8.

Vă rog să vă exprimați votul. Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins, cu 94 de voturi împotrivă, 1 abținere și 45 de voturi pentru.

În condițiile în care nu mai sunt alte amendamente respinse la art. 3, întreb dacă există, la pct. 6 din raport, amendamente admise, observații sau comentarii. Nu există.

Atunci, pct. 6 a fost adoptat.

Trecem la pct. 7 din raportul cu amendamente admise.

Întreb dacă există, la art. 4, amendamente respinse care se susțin. Nu există. Mulțumesc.

Atunci, pct. 7 din lista de amendamente admise.

Observații, comentarii? Doamna deputat Ardelean.

Doamna Cornelia Ardelean:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Aș vrea să arăt că aici s-a făcut o omisiune, împreună cu colegele mele Minodora Cliveti și Drețcan Doina, am susținut faptul că alocația trebuie atribuită tuturor copiilor, chiar dacă este al patrulea, al cincilea copil care se naște, este firesc să primească alocație. În raport nu suntem prinse pe acest punct de vedere.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia?

Domnul Stelian Duțu:

Acest lucru, de altfel, vroiam să vin eu și să vă solicit, domnule președinte, să fiți de acord ca în raport să se treacă și numele celor trei distinse colege deputate de la Comisia pentru egalitate de șanse. Am avut impresia că doamna deputat vine să-și susțină amendamentele admise la art. 41, introdus nou.

Și vă rog să se consemneze acest lucru, că cele trei doamne...

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, se va consemna, ca îndreptare de eroare materială.

Vă rog, la ce articol sunteți, doamnă deputat?

 

Doamna Cornelia Ardelean (din sală):

Tot la articolul acesta, la pct. 5.

Domnul Bogdan Olteanu:

De pe raportul de admise? Păi, la pct. 5 am întrebat și mi s-a spus că nu sunt obiecții. Am trecut de pct. 5, suntem la pct. 7.

 

Domnul Stelian Duțu:

Este pct. 7 din raport, dar la amendamente admise, la pct. 5.

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înțeles.

Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Cornelia Ardelean:

Tot la amendamente admise, domnule președinte, stimați colegi, am susținut faptul că doresc extinderea concediului de maternitate de la 2 la 3 ani. La această concluzie am ajuns în urma unor dezbateri publice făcute cu tinere femei, cu medici și asistenți sociali.

Tinerele femei, în general, sunt doritoare să-și facă o carieră și nu să stea acasă cu copiii, pe când medicii au susținut faptul că în familie copiii ar trebui să aibă un cadru afectiv corespunzător până la 3 ani și că părinții ar trebui să fie cu copiii. Pe deasupra, creșele nu există, deci părinții sunt cu copiii până la 2 ani, iar grădinițele sunt de la 3 ani. Între 2 și 3 ani, practic, copiii nu au un cadru în care să poată să fie îngrijiți.

De aceea, am susținut ca de la 2 la 3 ani părinții să poată să rămână acasă cu copiii. Bineînțeles, cu un venit diminuat, față de cel până la 2 ani.

Susțin în continuare acest amendament și fac apel la toți colegii să susțină acest amendament. Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Din partea inițiatorului, domnul ministru Gheorghe Barbu.

Domnul Gheorghe Barbu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Amendamentul propus de doamna deputat sau de un grup mai mare de deputați introduce o nouă noțiune, "concediu plătit", în loc de "indemnizație". Aș vrea să vă relev o situație existentă astăzi: față de aproximativ 100 de mii de părinți existenți în plată în 2004 și până la mijlocul sau după mijlocul anului 2005, astăzi, în plată (pentru că evidența nu era clară, era la angajator și pentru că au fost înscrieri masive) sunt 175 de mii de părinți, cu un efort bugetar suplimentar, numai pentru acest an, de aproximativ 8 mii de miliarde.

Ceea ce ne propune doamna deputat, fără să existe o fișă financiară, după un calcul sumar, reprezintă alte 8-10 mii de miliarde în plus. În aceste condiții, în anul 2008, numai pentru această prestație, s-ar ajunge la aproximativ 30 de mii de miliarde.

Nu există acceptul Guvernului, nici al Ministerului de Finanțe pentru o astfel de susținere. Și nu există nici o fișă financiară.

Drept urmare, vă rog să aveți în vedere cele pe care le-am spus și să țineți seama de faptul că, începând cu 1 ianuarie 2007, prestația se extinde la toți copiii care se nasc în România și care au 2 sau 3 ani, dacă sunt cu handicap, și nu numai la cei care provin din părinți care realizează venituri profesionale.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Regret, dar timpul de dezbatere la acest articol s-a epuizat, va trebui să supun votului articolul.

Voi supune votului, mai întâi, propunerea de la pct. 5. Deci, ne aflăm la pag. 9 din raportul de amendamente admise, pct. 5, introducerea unui art. 41.

Cine este pentru, vă rog? Vă rog să vă exprimați votul.

 

Domnul Gheorghe Barbu (din sală):

Vă rog să precizați ce votăm!

Domnul Bogdan Olteanu:

Suntem la propunerea de introducere a art. 41, care se găsește...

 

Domnul Gheorghe Barbu (din sală):

Dacă este art. 41, este altceva, doamna a mai avut înainte un amendament!

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să vorbiți de la microfon.

Domnul Gheorghe Barbu:

Doamna Ardelean a propus două amendamente. Primul dintre ele, la pct. 5, a fost admis. Acesta se găsește la pct. 8 din raport, la amendamente admise, ultimul, și se referă la introducerea unui articol nou, 41.

La prima propunere, în principiu, suntem de acord cu amendamentul propus de doamna. La introducerea art. 41 de la pct. 8, de la amendamente admise, nu suntem de acord. Acesta e punctul de vedere al Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, domnule deputat, supun mai întâi aprobării introducerea art. 41, după care voi supune aprobării întregul art. 4, așa cum rămâne.

Art. 41 îl luăm pe alineate, bineînțeles.

Supun aprobării dumneavoastră art. 41 alin. 1, așa cum a fost propus.

Vă rog să vă exprimați votul. (Vociferări.) Eu am aici un rezultat, dacă cineva dorește să-l conteste, putem relua procedura de vot.

Mulțumesc. Am luat act de faptul că nici un lider de grup nu a contestat rezultatul votului electronic, după cum mi-a arătat domnul secretar.

Amendamentul a fost respins cu 95 de voturi împotrivă, 2 abțineri, 64 pentru.

Art. 41 alin. 2.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins: 91 de voturi împotrivă, 7 abțineri, 61 de voturi pentru.

Art. 41 alin. 3.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

A fost respins: 92 de voturi împotrivă, 9 abțineri, 62 pentru.

Art. 41 alin. 4.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

A fost respins: 97 de voturi împotrivă, 5 abțineri, 59 pentru.

Art. 41 alin. 5.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

A fost respins, cu 93 voturi împotrivă, 3 abțineri și 66 pentru.

Art. 41 alin. 6.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

A fost respins cu 93 de voturi împotrivă, 2 abțineri și 62 de voturi pentru.

În aceste condiții, voi supune acum aprobării dumneavoastră pct. 7 din raport, art. 4.

Dacă există obiecții, comentarii? Nu.

Pct. 8 din raport a fost respins integral.

La pct. 9 din raport, dacă există obiecții, comentarii, observații? Art. 5. Nu există.

Aprobat.

Am ajuns la art. 6, care este la pct. 10, la amendamente admise.

Dacă există amendamente respinse? Domnul deputat Sârbu. Vă rog.

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vreau să susțin un amendament prin care vă propunem: "Concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se cuvin pentru fiecare copil născut sau, după caz, pentru copiii persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. 2".

Știm că inițiatorul nu dorește ca de această indemnizație să beneficieze decât familia cu până la 3 copii, ceea ce, în opinia noastră, este discriminatoriu. Și nici argumentele pentru respingere, legate de faptul că în România există un sistem extins față de alte state, nu sunt argumente credibile. Inițiatorul, aici, respinge, cu un subiectivism, care, după opinia noastră, nu are nici un fel de bază.

Și aș vrea să-i reamintesc domnului ministru Barbu că această indemnizație există încă de la 1 ianuarie 2004, deci nu este o noutate în legislația românească, odată cu venirea Alianței D.A. la putere. Ba, iată, acum este un pas înapoi, limitându-se numărul de copii pentru care această indemnizație poate să intre în familia respectivă.

Vă solicităm să votați în favoarea acestui amendament.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc. Domnule deputat, ați epuizat minutul, o să am rugămintea să fiți un pic mai sintetic, pentru că mai există, de regulă, și alți colegi care doresc să intervină.

30 de secunde, domnule deputat Furo. Și rugămintea este ca, de acum, să sintetizăm.

Domnul Iuliu Furo:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să spun că susținem și noi să se acorde această alocație pentru fiecare naștere, având în vedere că în România starea de natalitate este foarte scăzută și numărul avorturilor este foarte mare.

Ca atare, rog insistent să se voteze acest amendament.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Din partea ințiatorului, domnul ministru Barbu.

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Indemnizația, într-adevăr, există de mai multă vreme, vreau însă să rețineți, până acum, erau în plată aproximativ 100 de mii, astăzi, sunt deja în plată 175 de mii, iar sfera celor care au acest drept s-a extins extraordinar de mult.

În ce privește propunerea de a fi acordată pentru mai mult de trei nașteri, vreau să spun următorul lucru, principala responabilitate în creșterea copiilor revine familiei, statul vine în mod complementar. Și cred că prin această formă noi, în viitor, ne adresăm tuturor copiilor, ceea ce legislația de până acum nu a făcut, părinților însă ne adresăm până la primii 3 copii și cred că trebuie să fie responsabili atunci când iau decizia de a avea copii.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 11 de pe lista de amendamente respinse.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

A fost respins, cu 80 de voturi împotrivă, 7 abțineri și 70 pentru.

Dacă pct. 12 de pe lista de amendamente respinse se susține? Nu se susține.

Atunci, supun dezbaterii pct. 10 de pe lista de amendamente admise.

Dacă există alte observații sau comentarii pentru art. 6? Nu. Mulțumesc.

Este aprobat.

Trecem la art. 7 pct. 11, la admise. Dacă la respinse există amendamente care se susțin?

Vă rog, domnule deputat,

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

La art. 7 lit.c, dorim să introducem un amendament prin care nu trebuie să mai condiționăm acordarea indemnizației de locuitul împreună.

Deci, dacă observați, condiția pentru acordarea acestei indemnizații prevăzute la această literă se referă la faptul că, mă rog, familia trebuie să locuiască împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestora. Te poți ocupa în mod evident - și în practică se întâmplă așa ceva - de creșterea și îngrijirea unui copil, chiar dacă nu locuiești împreună. Adică, este foarte posibil să ai copilul la o bunică, la bunici, la o mătușă ș.a.m.d. și să continui să te ocupi de îngrijirea și creșterea copilului. Această prevedere îngrădește foarte mult posibilitatea de acces a unor familii aflate în situația pe care o prevede amendamentul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenții? Nu. Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la punctul 13 la amendamente respinse. (Prezenți 161).

Vă mulțumesc. S-a respins cu 91 de voturi împotrivă, 64 pentru, 2 abțineri.

Dacă punctul 14 se mai susține la amendamente respinse? Nu se susține.

În aceste condiții, la punctul 11 de pe lista de amendamente admise, art. 7. Mai există observații, comentarii? Nu. Se adoptă în forma de la comisie.

Punctul 12, amendamente admise, art. 8. Observații, comentarii? Nu. Nu există amendamente respinse. Se adoptă și punctul 12.

Trecem la punctul 13. Dacă la art. 9 sunt amendamente respinse care se susțin? Nu. Atunci observații, comentarii la punctul 13? Mulțumesc.

Punctul 14. Observații, comentarii?

Punctul 15. Observații, comentarii? Nu. Admis.

Punctul 16. Observații, comentarii?

Punctul 17. Observații, comentarii? Nu sunt. Nu se susțin nici amendamentele respinse, înțeleg. Punctul 17. Nu.

Punctul 18. Observații, comentarii? Nu există.

Punctul 19. Observații, comentarii?

Punctul 20. Observații, comentarii?

Punctul 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36. Nu mai există alte amendamente respinse care se susțin, înțeleg.

Vă mulțumesc.

Rămâne la vot final, având caracter organic.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 20 iulie 2019, 0:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro