Ilie Merce
Ilie Merce
Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.107/30-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 20-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.48 Ilie Merce - despre cererea PRM de deblocare a procesului de redobândire a cetățeniei române pentru românii care au rămas fără dreptul de a fi cetățean român;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Ilie Merce:

PRM cere deblocarea procesului de redobândire a cetățeniei române pentru românii care au rămas fără dreptul de a fi cetățean român!

Una din consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov a fost pierderea cetățeniei române de către locuitorii din regiunile răpite de URSS - Basarabia și Bucovina de Nord. După 1989, foarte mulți români din aceste regiuni au cerut redobândirea cetățeniei. Problema a ajuns în Parlamentul de la București și, prin Legea nr. 21 din 1 martie 1991 - Legea cetățeniei române - au fost create anumite facilități pentru foștii cetățeni români care își pierduseră această calitate. Procedura de redobândire a cetățeniei, însă, este foarte greoaie, din care cauză doar 2,2 % dintre cetățenii româno-basarabeni din Republica Moldova și Ucraina au reușit să redevină cetățeni români.

În acest moment sunt nesoluționate 28.500 dosare. În ritmul de lucru din perioada 2002-2005, câte 400 dosare pe an, ar fi nevoie de 70 de ani pentru rezolvarea celor nesoluționate.

De remarcat faptul că însuși un document al Uniunii Europene - Convenția europeană privind cetățenia - cere rezolvarea cu celeritate a unor asemenea cazuri. Art. 9: "Fiecare stat parte va facilita redobândirea cetățeniei de către foștii cetățeni". Art. 10: "Solicitările vor fi prelucrate într-o perioadă rezonabilă de timp".

România are o datorie istorică față de foștii ei cetățeni și orice piedică în fața aspirației lor de a redeveni cetățeni ai țării pe care ei o cred a fi încă a lor este o ofensă la adresa întregii națiuni române.

La 14 iunie 2005, domnul președinte Traian Băsescu a declarat în fața studenților din București: "Deblocarea procesului de acordare a cetățeniei române...vă asigur că este unul din obiectivele noastre să găsim o formulă de continuare a procesului de acordare a cetățeniei române pentru românii care locuiesc în Republica Moldova. Avem în vedere acest lucru și sper să reușim să-l dezlegăm în perioada imediat următoare și accelerarea acestui proces". La 16 iunie 2005, doamna ministru Monica Macovei scria petiționarilor: "Ministerul Justiției analizează posibilitatea simplificării acestei proceduri".

La 17 februarie 2006, domnul ministru Mihai Răzvan Ungureanu declara: "MAE va solicita Ministerului Justiției modificarea legislației de acordare a cetățeniei române, astfel încât românii din Basarabia să primească mai repede această calitate".

Cu toate aceste promisiuni, pe 21 februarie 2006, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a respins o inițiativă legislativă care viza îmbunătățirea procesului de acordare a cetățeniei pentru românii din Basarabia și Bucovina de Nord.

De asemenea, la 25 aprilie 2006, în numele Ministerului Justiției, doamna secretar de stat Katalin Barbara Kibedi, respingea orice propunere de accelerare a procesului de redare a cetățeniei române, accelerare cerută de mai multe organizații neguvernamentale din Basarabia, nordul Bucovinei și România.

Așadar, se opun unei reparații istorice normale PNL, prin persoana președintelui său, și UDMR. Nu ne miră gestul UDMR-ului. Ne surprinde, însă, trădarea interesului românesc de către un partid ce se numește și "Național" - PNL-ul. Înaintașii actualei conduceri liberale au făurit România Mare, aducându-i în granițele normale ale țării pe românii basarabeni și bucovineni, acordându-le cetățenia română. Domnul Tăriceanu și actualul PNL interzic unor români să devină cetățeni ai României. Istoria îi va taxa așa după cum merită!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 24 august 2019, 3:55
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro