Relu Fenechiu
Relu Fenechiu
Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.107/30-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
21-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 20-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.62 Relu Fenechiu - declarație politică cu titlul "Ultimele eforturi ale PSD de a compromite imaginea României";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Relu Fenechiu:

"Ultimele eforturi ale PSD de a compromite imaginea României"

De vineri seara, la Bruxelles se vorbește de Uniunea Europeană cu 27 de membri. "Ne declarăm mulțumiți de discuțiile și concluziile Consiliului European..." a declarat premierul Tăriceanu după terminarea summit-ul UE de la Bruxelles, unde, printre altele, s-a reafirmat că în cazul României nu mai poate fi activată clauza generală de salvgardare.

În timp ce oficiali ai statelor din Uniunea Europeană au făcut aprecieri corecte și mai mult decât încurajatoare la adresa României, la adresa activității autorităților, a Guvernului, în țară, lideri ai Partidului Social Democrat, partid care era foarte aproape să compromită aderarea prin modul în care a condus România între 2001 și 2004, nu a avut altceva mai bun de făcut decât să anunțe opiniei publice că actualul Executiv este în agonie și că în câteva zile - sub o săptămână - va cădea. Este de-a dreptul jenant pentru imaginea clasei politice din România, ca exact în ziua în care guvernanții primeau la Bruxelles aprecieri pozitive, în țară, principala forță de opoziție să anunțe iminenta cădere a guvernului. Mai mult, unii liderii ai PSD și-au exprimat chiar disponibilitatea de a participa la guvernare, în colaborare cu PD.

Astfel de declarații pur și simplu ne fac de râs în fața Europei. Ce ar putea crede cei care trebuie să ne monitorizeze? Că în România nu este deloc stabilitate politică - o cerință expresă a oficialilor europeni pentru perioada de dinainte de aderare; că în România se dorește formarea unei coaliții cu un partid care nu a fost deloc performant pe traseul integrării - unele voci europene au arătat deschis că unii dintre membri fostei guvernări au făcut tot posibilul pentru ca obiectivul aderării să fie cât mai îndepărtat. Dacă mai luăm în calcul și faptul că pe la anumite posturi TV, anumiți autointitulați analiști politici își bazează comentariile de parcă ar fi luat notițe în laboratoarele PSD, vom ajunge efectiv să fim considerați neserioși de către oficialii Uniunii Europene. Și sunt convins că nu o astfel de Românie vor ei să fie primită în Uniunea Europeană. Nu o Românie care în loc de solidaritate politică pe principalul obiectiv, se prezintă ca fiind confruntată cu o permanentă activitate de campanie electorală. Ieftină și demagogică.

Și pentru că tot m-am referit la PSD, din presa de sâmbătă am aflat că liderilor acestui partid le este dor de vechiul cadrist Octav Cozmâncă. Le reamintesc colegilor din PSD că mai pot apela și la vechiul director al Scânteii, Silviu Brucan și că încă se mai află în viață și fosta mână dreaptă a lui Dej, Gheorghe Apostol. De altfel, noul simbol al PSD, "zborul cocorilor" face trimitere la o coproducție româno-sovietică. Visul de aur al PSD.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 22 octombrie 2019, 12:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro