Plen
Ședința Camerei Deputaților din 29 noiembrie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.182/08-12-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 29-11-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 29 noiembrie 2006

12. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.II din Ordonanța Guvernului nr.33/1996 pentru îmbunătățirea regimului de impunere și de utilizare a taxelor consulare încasate, în străinătate, de către reprezentanțele diplomatice ale României (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 759/2006

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

  ................................................

Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.II din Ordonanța Guvernului nr.33/1996 pentru îmbunătățirea regimului de impunere și de utilizare a taxelor consulare încasate, în străinătate, de către reprezentanțele diplomatice ale României.

Conform art. 115 din Regulament, dezbatem în procedură de urgență.

Din partea inițiatorului? Vă rog, doamnă. E adevărat că ați avut o intrare mai puțin protocolară, dar trebuie să dezbatem.

Doamna Monica-Mihaela Știrbu:

Vă rog să mă iertați!

Prezentul proiect vine în sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, oferindu-i posibilitatea de a utiliza până la 40% din veniturile provenite din taxele de urgență percepute pentru serviciile prestate, astfel, motivând personalul consular și reducând timpul de eliberare a actelor de solicitare, atât de către cetățenii români din străinătate, precum și de către cetățenii străini.

Creșterea procentului de utilizare de către Ministerul Afacerilor Externe aduce un plus de eficiență și sustenabilitate proiectelor și programelor pe care ministerul dorește să le îndeplinească în perioada imediat următoare integrării europene - peste 120 de oficii consulare ale statului român.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Mulțumesc.

Îl rog pe președintele comisiei...

Stimați colegi,

Fac un apel la dumneavoastră. Iertați-mă că apelez la acest mijloc. V-aș ruga să luați loc în bănci, să continuăm dezbaterile în normalitate.

Din partea comisiei raportul, vă rog.

Domnul Nini Săpunaru:

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, potrivit Constituției României. La lucrările comisiei au participat 23 de deputați din totalul de 27 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 16 octombrie 2006. Deci, acest proiect de lege este acum de competența decizională a Camerei Deputaților.

Supunem spre dezbatere și adoptarea plenului Camerei Deputaților proiectul de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Vă mulțumesc.

Dacă la dezbateri generale dorește să se înscrie cineva? Nu.

Domnule președinte, suntem în procedură de urgență. Vă rog să fixați timpii, pentru că nu avem înscrieri la dezbateri generale.

Domnul Nini Săpunaru:

Vă rog să mă scuzați. 10 minute.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Vă mulțumesc.

Alte propuneri? Nu. Vă mulțumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Titlul legii. Text nemodificat. Obiecții? Observații? Nu. Adoptat.

Articol unic, în redactarea comisiei, care a rezolvat o problemă de tehnică legislativă. Obiecții? Observații? Nu. Adoptat.

Titlul ordonanței, nemodificat. Obiecții? Observații? Nu. Adoptat.

Articolul I, text nemodificat. Obiecții? Observații? Nu. Adoptat.

Articolul 1. Text nemodificat. Obiecții? Observații? Nu. Adoptat.

Articolul 2. Text nemodificat. Obiecții? Observații? Nu. Adoptat.

Articolul II. Text nemodificat. Obiecții? Observații? Nu. Adoptat.

Alineatul (3) al art. II, în redactarea comisiei. Există obiecții, observații? Nu. Adoptat.

Alineatul (4), nemodificat. Obiecții? Observații? Nu. Adoptat.

Alineatul (5) de la pct. 11, nemodificat. Obiecții? Observații? Adoptat.

Proiectul de lege se înscrie la votul final.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Conform art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, procedură de urgență.

Din partea inițiatorului? La punctele 13 și 14 vă solicit acordul să fie lăsate puțin mai târziu pe ordinea de zi, având în vedere o problemă tehnică privind sosirea inițiatorului. Mi s-a comunicat. Așteptăm până la 12,30.

Punctul 15 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.75/2006 pentru modificarea art.71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.

Conform art. 115, procedură de urgență.

Reprezentantul inițiatorului? A transmis vreo scuză? Și pe acesta îl lăsăm spre sfârșitul ședinței, cu acordul dumneavoastră tacit.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 18 octombrie 2019, 11:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro