Plen
Ședința Camerei Deputaților din 19 decembrie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.198/29-12-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 19-12-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 19 decembrie 2006

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.

Ședința a început la ora 15,20.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii Gheorghe Albu și Ioan Munteanu, secretari.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimați colegi,

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 331 de deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 283. Sunt absenți 48, din care 28 participă la alte acțiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de marți, 19, miercuri, 20, și joi, 21 decembrie 2006; programul de lucru pentru perioada 18-23 decembrie 2006; informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 13-19 decembrie 2006 de comisiile permanente sesizate în fond; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.

 
Aprobarea unor modificări în componența nominală a unor comisii permanente.

Vă mai informez, de asemenea, în conformitate cu prevederile art.42-60 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaților, de următoarele solicitări propuse de Grupul parlamentar P.N.L. privind modificarea componenței nominale a unor comisii permanente: trecerea doamnei deputat Monica Mihaela Știrbu, de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități naționale la Comisia pentru industrii și servicii, în calitate de membru; trecerea domnului deputat Tiberiu Bărbulețiu de la Comisia pentru industrii și servicii la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități naționale, în calitate de membru.

Dacă sunt obiecții, observații, comentarii. Sunt? Nu, nu, la aceasta vă întrebam dacă sunt obiecții, observații. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră aceste două modificări.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri? Nu sunt.

Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.

La ordinea de zi aveți un comentariu? (Domnul deputat Anghel Stanciu dorește să intervină.)

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveți cuvântul.

 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați colegi,

Domnilor miniștri,

(Din sală i se strigă că a uitat pe domnul ministru Nicolăescu.)

Am renunțat la treaba cu domnul Nicolăescu deoarece, stimați colegi, am văzut la televizor aseară că tutunul, alcoolul și Nicolăescu dăunează grav sănătății! Și atunci, am renunțat la această sintagmă. Îmi cer scuze.

 
   

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu (din banca miniștrilor):

De-aia v-ați rupt piciorul!

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

De-aia mi-am rupt piciorul. Nu mi-ați dat nici susținere.

Domnule președinte,

În conformitate cu art.142 alin.(3), "La solicitarea motivată a președintelui de ședință sau a unui lider de grup parlamentar, făcută la începutul unei ședințe de lucru în plen, ordinea de zi sau programul de lucru se poate modifica prin aprobarea Camerei".

Domnilor colegi,

Vă rog să luați act că se împlinesc 70 de ani de când un grup de oameni de știință au înființat Academia Oamenilor de Știință. Se împlinesc 50 de ani de la înființarea Asociației Oamenilor de Știință, asociație în care s-a topit Academia oamenilor de știință, și 10 ani de când funcționează Academia oamenilor de știință din România.

Pe pct.18 al ordinii de zi aveți o inițiativă legislativă privind Legea de înființare a Academiei oamenilor de știință, inițiată de senatori P.N.L., P.S.D., P.R.M., P.D., UDMR, deci de la toate formațiunile politice, și senatori și distinși deputați.

Având în vedere aceste cifre rotunde, 70, 50, 10 ani, v-am ruga, domnule președinte, dacă este posibil, să solicităm, împreună, distinșilor noștri colegi, ca de pe poziția 18 să o trecem pe poziția 5.

Vrea domnul viitor academician Rușanu pe locul 10. Zece împărțit la doi face cinci, domnule președinte.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, dacă mai prelungim mult dezbaterile pe tema asta, nici poziția 5 n-ajunge să se discute.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Vă mulțumesc. Rămânem pe 5, domnule președinte.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Cu siguranță astăzi va fi dezbătută, dar, după cum cunoașteți, votul final va fi mâine, deci nu ne va ajuta foarte mult decât din punct de vedere simbolic.

Dacă nu există obiecții, observații la această propunere atât de elegantă a domnului deputat Anghel Stanciu, vă propun atunci votului mutarea de pe pct.18 pe pct.5 a acestui proiect.

Cine este pentru? Da. Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Rog să se mute pe locul 5.

De asemenea, domnul deputat Alexandru Mocanu.

 
 

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În baza acelorași articole de regulament pe care le-a invocat mai înainte și distinsul nostru coleg, vă rog să binevoiți să fiți de acord și să introducem în ordinea de zi, înaintea rapoartelor de respingere, a unui raport comun al Comisiei pentru buget și Comisiei pentru industrii, cu privire la o reexaminare, la cererea Președintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.8/2006 privind aprobarea unor măsuri financiare pentru operatorii economici de sub autoritatea Ministerului Economiei și Comerțului pe anul 2005.

Este o lege ordinară. Ea a fost reexaminată de Senat. Avem un raport comun de adoptare cu amendamente a acestui proiect de lege și vă rog să fiți de acord să-l introducem în ordinea de zi, acolo unde am menționat.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc foarte mult.

Dacă există obiecții, observații, comentarii. Nu sunt.

Vă propun s-o trecem atunci la nr.crt.6 pe ordinea de zi.

Cine este pentru, vă rog? Da. Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri? Două abțineri.

Rog să se reredacteze ordinea de zi atunci.

 
Informare privind demisia unui grup de deputați din Grupul parlamentar al P.N.L.

Avem un anunț personal. Domnul deputat Pardău. Vă rog.

 

Domnul Dumitru Pardău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În conformitate cu art.19 alin.(3), prin care "Orice deputat are dreptul să aducă la cunoștință plenului Camerei Deputaților orice modificare privind apartenența sa la un grup parlamentar", am fost împuternici de un grup de colegi, membri ai Partidului Național Liberal, să anunț demisia din cadrul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților, ca urmare a demisiei noastre din Partidul Național Liberal.

Grupul este format din următorii: Andreica Romică, Buzatu Horațiu, Hoinaru Marian, Iustian Mircea, Momanu Corneliu, Oancea Viorel, Pardău Dumitru, Paveliu Sorin, Popescu Florin, Pruteanu Vasile, Sandu Gabriel, Știrbeț Cornel, Ujeniuc Dragoș, Ungureanu Petre, Ursărescu Dorinel și Zaharia Claudius.

În același timp, în conformitate cu art.19 alin.(1), prin care orice modificare intervenită în cadrul grupurilor parlamentare se aduce la cunoștință, sub semnătură, de liderul grupurilor parlamentare sau de fiecare persoană în parte, am fost împuternicit să depun președintelui Camerei Deputaților demisiile colegilor pe care i-am enumerat mai devreme.

Nu în ultimul rând, deoarece din acest moment activăm ca deputați independenți, ca urmare a încetării activității noastre în cadrul Grupului parlamentar din Camera Deputaților al Partidului Național Liberal, depunem o solicitare președintelui Camerei Deputaților, prin care solicităm aprobarea, în cadrul Biroului permanent, în conformitate cu art.13 alin.(2) privind punerea la dispoziția noastră a unei săli cu logistică adecvată, a unui autoturism, precum și a personalului tehnic necesar.

Vă mulțumesc mult.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnule deputat Bolcaș, dacă doriți, poftiți.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Am tot respectul pentru opțiunile personale ale colegilor noștri deputați și, în virtutea acestui respect, vreau să vă spun că demisiile din cadrul unui grup parlamentar, independent de cauză, reprezintă un act personal, care trebuie să fie exercitat de fiecare deputat personal, și nu pe o listă colectivă, prin împuternicire, întrucât până la această dată, și nu știm ce va fi ulterior, nu este constituit un alt grup parlamentar, care prin lider să se exprime în fața Parlamentului.

Pentru o riguroasă respectare a Regulamentului, vă rog, domnule președinte, să primiți declarația personală făcută de colegul nostru ca atare, urmând ca ceilalți care doresc într-adevăr să demisioneze din acest grup parlamentar, să facă declarații personale.

În acest fel, respectăm Regulamentul Camerei și ne respectăm și pe noi.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul deputat Călian.

 
 

Domnul Petru Călian:

Stimați colegi,

În urmă cu un an, am fost și eu în situația colegilor mai noi, independenți, și vreau să vă spun că din punct de vedere regulamentar, și totodată statutar, există un grup al independenților, există logistica necesară, există sală pentru ședințe și nu putem să mai alocăm încă o sală, altă logistică, altă secretară cu fusta mai lungă, mai scurtă..., în funcție de cum dorește un grup independent.

Îmi cer scuze, însă pe chestiune de procedură, vreau să aduc în discuție această problemă, pentru că și eu la rândul meu, atunci când am fost independent, am fost tratat cu aceeași unitate de măsură.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule coleg.

Stimați colegi,

Discuția pe procedură aici nu-și are sens. Nu aici se discută despre chestiuni administrative, se va discuta la nivelul Biroului permanent. În ce privește anunțurile, fiecare poate face un anunț în nume personal. El produce efectele regulamentare, oricine altcineva are dreptul să facă anunțuri.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European și a Propunerii legislative privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European (rămasă pentru votul final)

Trecem la pct.2 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European. Legea are caracter organic. Proiectul a fost respins de Senat.

Procedură de urgență. Prioritate de integrare. Suntem Cameră decizională.

Se discută împreună cu Propunerea legislativă privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European.

Suntem la momentul reluării dezbaterilor după raportul înlocuitor al comisiei. Raportul înlocuitor propune adoptarea primului proiect și respingerea celui de-al doilea.

Domnule președinte al comisiei, dacă doriți să prezentați pe scurt raportul. Dezbaterile generale s-au desfășurat.

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Ați primit raportul înlocuitor asupra Propunerii legislative pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European, înregistrată la Camera Deputaților cu nr.904/2006 și Propunerii legislative privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, înregistrată la Camera Deputaților cu nr.412/2006, care au fost trimise comisiei spre reexaminare în ședința din 6 decembrie 2006.

Comisia a reexaminat aceste două propuneri și a hotărât în unanimitate de voturi să trimită plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Propunerea legislativă pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European nr.904/2006, cu amendamentele admise, redate în Anexa nr.1, și amendamentele respinse, redate în Anexa nr.2.

Cu privire la Propunerea legislativă privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, avându-i ca inițiatori pe domnul deputat Vasile Pușcaș și domnul senator George Cristian Maior, am hotărât să supunem plenului Camerei Deputaților respingerea acesteia, pentru că în cea mai mare parte prevederile din această propunere legislativă au fost integrate în proiectul menționat mai sus.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Urmează dezbaterile pe articole. Există și o serie de amendamente respinse. Vom lucra pe anexa cu amendamente admise.

Vă rog, domnule deputat. Păi, dezbaterile generale s-au epuizat în ședința trecută. După dezbaterile generale s-a trimis proiectul la reexaminare.

Dacă la pct.1 din raportul cu amendamente admise există obiecții, observații, comentarii. Nu există. Adoptat.

Pct.2. Obiecții, observații, comentarii. Nu există. Adoptat.

La art.1, dacă se susține amendamentul respins.

Vă rog, domnule deputat Bolcaș.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Stimați colegi,

Este o simplă problemă de tehnică legislativă pe care v-o propun pentru acuratețe. Art.1 stabilește limitele mandatului reprezentanților României, la alin.(3), care este de 5 ani, iar în cuprinsul legii, undeva departe, la art.25, se vorbește despre primul mandat, care încetează la încheierea legislaturii Parlamentului European 2004-2009.

Dacă regula generală a mandatului de 5 ani, în mod firesc, trebuie să urmeze și excepția imediat, și nu pierdută în cuprinsul legii, ca să nu poată fi regăsită imediat, și atunci, textul art.1 alin.(3) ar fi: "Mandatul reprezentanților României în Parlamentul European este de cinci ani, cu excepția primului mandat, care încetează la încheierea legislaturii Parlamentului European 2004-2009." Nu am modificat nimic din conținutul și sensul legii, a fost numai o problemă de sistematizare legislativă.

Vă supun acest amendament votului dumneavoastră.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Comisia.

Vă rog, domnule deputat Marton.

 
 

Domnul Mártón Árpád-Fráncisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Este corectă observația domnului Bolcaș ca atunci când avem excepții față de norma principală, care este de regulă aplicabilă, atunci trebuie să fie apropriată excepția. Numai că aici nu ne aflăm în fața unor excepții, pentru că excepțiile rămân excepții valabile și pentru viitor. Este vorba despre o normă tranzitorie, care este valabilă numai pentru această perioadă de doi ani și, de aceea, am propus să-și găsească locul la "Dispoziții tranzitorii și finale", pentru că este o normă tranzitorie.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt alte intervenții. Dacă se susține amendamentul? Nu.

Supun votului dumneavoastră atunci amendamentul. Vă rog să vă folosiți cartelele.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.1. (Domnul deputat Miron Tudor Mitrea spune că nu are cartela de vot la dumnealui.)

O să ținem cont de votul dumneavoastră. Vă rog. O să vă rog doar să ridicați mâna și adăugăm.

Da. amendamentul respins de la pct.1 îl supun votului dumneavoastră. Vă rog să votați. (Conform afișajului, sunt prezenți 91 de deputați; 21 de voturi pentru; 62 voturi împotrivă și 3 abțineri.)

 
 

Da. Vă mulțumesc. Amendamentul a fost respins.

Dacă la pct.3 din raportul cu amendamente admise, art.1, există obiecții, observații, comentarii. Nu sunt. Adoptat.

Pct.4. Adoptat. Pct.5. Adoptat.

La pct.6, art.4, dacă se susține amendamentul respins.

Doamna deputat Daniela Popa, aveți cuvântul.

 
 

Doamna Daniela Popa:

La pct.6, este vorba de art.4, să nu fac o greșeală, da?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Art.4.

 
 

Doamna Daniela Popa:

La art.4, am un amendament, și anume: "Reprezentanții României în Parlamentul European se aleg pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale cu vot preferențial, precum și pe bază de candidaturi independente."

În susținerea acestui amendament, votul preferențial pe liste considerăm că este o soluție optimă prin faptul că oferă posibilitatea atât partidelor politice, să-și promoveze membrii de valoare, cât și electoratului, să facă selecția celor mai buni candidați. Poate fi considerat un prim pas, spunem noi, în procesul de introducere a votului uninominal.

Știu că sunt partide politice care nu agreează introducerea votului uninominal și le respect opțiunea, dar sunt multe partide politice care prin reprezentanții lor declară, și în special în mass-media, că fac toate eforturile necesare pentru o reformă reală a sistemului politic românesc, prin introducerea votului uninominal.

Alegerile pentru Parlamentul European realizându-se pentru prima dată în mai 2007, credem că este ocazia cu care putem să facem acest prim pas către votul uninominal, prin introducerea votului preferențial pe liste. Practic, să dăm cetățenilor șansa de a alege ei pe cei care-i consideră capabili să-i reprezinte în Parlamentul European.

De aceea, vă rog, stimați colegi, să votați acest amendament.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Domnul deputat Pușcaș. Înțeleg că doriți să interveniți.

Domnule Călian, doar o singură intervenție de grup va fi, că suntem în procedură de urgență.

 
 

Domnul Vasile Pușcaș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Aș dori doar să fac o mică rectificare. Probabil e o greșeală tehnică, și eu nu mi-asum... aici este trecut un autor, deputat Vasile Pușcaș, ca autor de amendament, care nu știu cine este. Deci, vă citesc ceea ce am transmis comisiei: "Membrii în Parlamentul European din România se aleg pe bază de scrutin de listă potrivit principiului reprezentării proporționale cu vot preferențial, precum și pe bază de candidaturi independente."

Din textul pe care l-a adus comisia lipsește "cu vot preferențial". Ca atare, nu poate să fie amendamentul meu. Deci, este probabil amendamentul...trebuia trecută comisia. Aș dori să vă spun că în ceea ce privește opțiunea noastră, rămâne în continuare aceea a votului, a scrutinului proporțional, cu această exprimare preferențială, și din motivele pe care le-a spus distinsa colegă a noastră, dar și din acela că este, în fine, după ceea ce s-a întâmplat și ieri, cred, un semnal de alarmă că oricât ar vrea partidele să judece numai propriile lor interese foarte înguste, ar fi cazul să ne gândim și la cetățeni, ar fi cazul să ne gândim și la maniera în care cetățenii gândesc.

Or, toate sondajele de opinie arată că cetățenii doresc să meargă spre uninominal. Probabil nu se dorește uninominalul. Dar o exprimare preferențială ni se pare și logică, și mi se pare și decentă.

Repet: înțeleg egoismele partidiste. Am auzit în comisie, la un moment dat, spunându-se: "Nu ne interesează ce se crede despre modernizarea sistemului politic, ne interesează numai interesul partidului nostru, și cu acesta ne ducem înainte."

Repet: înțeleg interesele egoiste. Și, după cele întâmplate ieri, rog încă o dată să ne gândim foarte bine. Partidul Social Democrat continuă să susțină exprimarea preferențială, pe votul proporțional.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul președinte Voicu.

Un singur intervenient de grup, pentru că suntem în procedură de urgență.

 
 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulțumesc.

Comisia a dezbătut destul de mult timp această propunere, pentru că este o chestiune pe care noi am considerat-o a fi una de principiu, și am decis să o adoptăm în comisie cu două treimi din voturi, lucru care s-a și întâmplat, varianta listei blocată a fost adoptată cu două treimi din voturile comisiei.

Argumentele invocate au fost mai multe. Cel mai important este acela că în Parlamentul European, - din punctul de vedere al celor care au votat împotriva acestui amendament, evident, - principala activitate fiind aceea a activării în cadrul unei familii politice, a unor curente politice, am considerat că și dezbaterea politică din România trebuie să fie transferată în această zonă.

În opinia noastră, introducerea votului preferențial transferă, dacă vreți, lupta politică, în interiorul aceleași liste, în loc să se concentreze pe dezbaterea între diversele curente politice din România.

În opinia mea, trecerea la votul uninominal este ca lăsatul de fumat, trebuie făcut deodată, și nu prin trecerea la a fuma o țigară sau două pe zi, că știm cu toții că nu ține.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din bancă):

Și cei care nu se lasă de fumat?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Marton Arpad și domnul deputat Călian. Dar vă atrag atenția, domnule Călian, că fiind o intervenție de grup, și aici scrie Grupul parlamentar P.C., a vorbit doamna Daniela Popa.

 
 

Domnul Mártón Árpád-Fráncisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Eu nu contest că, într-adevăr, există dorințe de a avea un astfel de sistem preferențial pe listă. Mi se pare corect ca aceste dorințe să fie susținute. Ceea ce nu mi se pare corect sunt acele discursuri prin care cei care îi ascultă și-ar putea da seama că, în fond, noi am putea să votăm un sistem, așa-zis uninominal, care corect se numește altfel, majoritar sau mixt, dar nu a dorit clasa politică românească.

Nu, doamnelor și domnilor, norma europeană, așa cum o fi ea modernă sau nemodernă, ne obligă să nu avem astfel de scrutin majoritar. Nu ne permite.

De aceea, în țările unde există astfel de scrutinuri pe sistem majoritar sau mixt, cum ar fi Marea Britanie, cum ar fi Germania, cum ar fi Franța, pentru alegerile pentru Parlamentul European s-a trecut la acest sistem pe liste. Este adevărat că în foarte multe dintre aceste țări este un scrutin pe listă preferențială. Asta este adevărat. Dar vă rog să nu aducem în discuția dezbaterii acestui proiect de lege, o dezbatere care urmează după aceea, pentru alegerile Parlamentului României. Că sunt alte norme aplicabile.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Călian. Domnule Stanciu, a fost intervenție din partea Grupului P.S.D. Nu, nu, n-are amendament.

 
 

Domnul Petru Călian:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Atunci când am avut dezbateri generale, am făcut o precizare care s-a confirmat și după ce acest proiect de lege a fost retrimis la comisie. Revin și spun încă o dată: referitor la votul preferențial pe listă pot să spun că doar Partidul Conservator, prin reprezentantul său în comisie, a votat pentru această variantă.

În situația în care colegii din Partidul Social Democrat s-au răzgândit în ultimele zile, este un lucru care nu poate decât să ne bucure și vă rog să-mi permiteți să-i felicit pentru că într-adevăr în prima parte a ședinței de comisie, a ultimei ședințe, P.S.D. într-adevăr a susținut votul preferențial pe listă, după care s-au răzgândit puțin.

Așadar, dacă astăzi veți vota în acest sens, vă mulțumim anticipat.

În privința normelor europene, la care făcea referire distinsul meu coleg de la UDMR, vreau să vă spun că acest argument este adus doar când există un interes. Însă, vreau să reamintesc cu această ocazie, pentru a nu mai interveni la microfon, faptul că aceleași norme europene prevăd instituțiile, precum persoanele fizice, care pot să-și depună candidaturi pentru Parlamentul European. În aceste prevederi, vreau să vă spun că nu sunt incluse alte organizații decât partidele politice și persoanele fizice.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Anghel Stanciu.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Doresc să vă anunț că sunt membru al acestei comisii în care am participat activ, alături de colegii noștri, și în acest context cred că este o chestiune probabil de puțină neatenție din partea colegului nostru antevorbitor, referindu-se la P.S.D., că s-a răzgândit.

P.S.D.-ul a depus un proiect de lege cu votul preferențial pe listă, și aici domnul Marton are dreptate, să încheiem această discuție despre votul nominal. Sunt două sisteme mari: sistemul majoritar și sistemul proporțional pe liste, și sisteme mixte între acestea două.

P.S.D.-ul a depus, prin persoana domnului profesor Pușcaș, un proiect de lege în septembrie. Conform regulamentului nostru, în mod normal, el trebuia considerat proiect de bază și proiectul comisiei să fie un proiect adiacent acestuia.

S-a procedat invers. La ultima ședință, P.S.D.-ul a susținut în continuare votul proporțional, sistemul proporțional (vot preferențial pe listă), și s-a și votat și am fost în minoritate.

Ca atare, alte discuții nu au sens, domnule președinte. Noi ne vom menține, la acest punct, sistemul de vot proporțional, vot preferențial pe listă. Restul afirmațiilor cred că nu sunt în concordanță cu ceea ce s-a petrecut la ultima ședință de comisie.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Încheindu-se dezbaterile, supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.2 din Anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

 
 

Amendamentul a fost respins, sigur, cu modificarea inițiatorului amendamentului admis, care nu este domnul deputat Pușcaș, înțeleg, ci comisia.

Mai există alte obiecții, observații, comentarii? Nu există.

Atunci pct.6 din raportul cu amendamente admise este adoptat.

Pct.7, adoptat. Pct.8, adoptat. Pct.9, adoptat. Pct.10, adoptat. Pct.11, adoptat. Pct.12, adoptat.

Imediat, la 91; dacă se susține introducerea art.91?

Domnule deputat Bolcaș, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Aici avem două probleme: una se cantonează în ideea că în tot cuprinsul acestui proiect de lege nu există un articol care să definească subiecții activi ai dreptului de a propune candidaturi pentru alegerile în Parlamentul European. Or, un asemenea articol trebuie să existe, pentru că altfel colaționăm la întâmplare și uneori întâmplător acești subiecți care se regăsesc în articolele următoare, care vizează alte raporturi juridice.

În acest sens, avem toate legile care stabilesc procedurile de alegeri la noi, în Senat și în Parlament, pentru președinte ș.a.m.d., numai în acest text lipsesc. Și, în aceste condiții, am propus introducerea unui articol, art.91, care să definească subiecții care pot să propună candidați pentru alegerile în Parlamentul European.

O a doua problemă a acestui amendament, am evocat-o și în dezbaterile generale, este că acești subiecți trebuie să fie cantonați numai la partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, constituite potrivit legii, precum și candidaturi individuale.

Problema este că din această categorie lipsesc acei subiecți care, în lipsa unui asemenea articol, au fost strecurați în celelalte articole, și anume, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale.

Amendamentul a fost respins cu trimitere la 343, Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului, unde se consideră că aceste organizații dobândesc statut de partide politice. Respingerea este absolut greșită din punct de vedere juridic, pentru că o atare prevedere este în art.54 din Legea partidelor politice. Deci, dintr-o dată, cred eu că nu se fundamentează serios o respingere.

Problema pe care v-o pun aici, și am spus-o la dezbaterile generale, este că acestea, partidele politice, alianțele politice și candidaturile individuale sunt singurele modalități de candidatură în întreg perimetrul Uniunii Europene. Nicăieri, deși există o anume notă pentru Germania, într-un anume land, dar care nu se referă la minorități, nicăieri organizațiile minorităților în Europa nu primesc acest statut și drept de a depune candidaturi. Pentru că este vorba de o Europă a națiunilor și a patriilor, pentru că circumscripția noastră electorală este țara. Este logic, este juridic.

Și, în aceste condiții, vă rog să primiți amendamentul așa cum a fost formulat: "după art.9 se introduce art.91, cu următorul cuprins: Candidaturile pentru Parlamentul European se propun pe liste de candidați numai de partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale, constituite conform legii, precum și candidaturi individuale".

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Pușcaș.

 
 

Domnul Vasile Pușcaș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să vă spun că apreciez foarte mult faptul că doamnele și domnii colegi din comisie au trecut numele meu la tot felul de amendamente. Dar am rugămintea, chiar dacă venim înapoi, să fie scos numele meu de la art.42, pentru că nu se regăsește. Este o chestiune de acquis, și-o poate asuma acea prevedere comisia, pentru că, în ceea ce mă privește, am propus în textul respectiv circumscripțiile, 8 regionale, pe baza regiunilor de dezvoltare.

Pentru că am ajuns, domnule președinte, la 11, aș vrea să amintesc un amendament, care țin neapărat să-l amintesc. Este vorba de exercitarea dreptului de vot și de a fi ales ca membru. Directiva Consiliului 93109 face o referire expresă la dreptul sau, dacă vreți, la obligația ca alegătorii comunitari și persoanele eligibile comunitare să fie informate despre condițiile și modalitățile de exercitare a dreptului de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European.

De aceea, eu am propus un amendament care sună așa: "Autoritatea electorală permanentă are obligația de a informa în timp util și în forme corespunzătoare pe alegătorii comunitari și persoanele eligibile comunitare despre condițiile și modalitățile de exercitare a dreptului de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European".

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Iertați-mă, domnule deputat, la ce articol vorbiți?

 
 

Domnul Vasile Pușcaș:

Mă refer la capitolul "..

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Suntem la art.91, propunere de introducere a unui articol nou.

 
 

Domnul Vasile Pușcaș:

Exact.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, n-aveți amendament aici.

 
 

Domnul Vasile Pușcaș:

Nu, nu, este vorba de 10.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci, am rugămintea totuși, domnule deputat, că la 10 sigur veți avea cuvântul, dacă aveți un amendament și doriți să-l susțineți.

 
 

Domnul Vasile Pușcaș:

Nu. Îmi cer scuze, am înțeles că s-a trecut de 10.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu s-a trecut.

 
 

Domnul Vasile Pușcaș:

Îmi cer scuze, revin.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar, să știți că la amendamentele admise, cum este cel de aici, nu este necesar, că se pornește de la premisa că se votează.

Deci, dacă la 91 mai există intervenții? Nu mai există intervenții.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.3 din anexă, introducerea art.91.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc. S-a respins.

 
 

Stimați colegi, dat fiind că apetența noastră pentru dezbateri depășește așteptările, deși nu mi-aș fi dorit, am să-i solicit totuși președintelui comisiei să propună un timp de dezbatere, dat fiind că suntem în procedură de urgență.

Domnule președinte, vă rog, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Domnule președinte,

M-am consultat cu câțiva membri ai comisiei și comisia vă propune 3 minute pentru fiecare amendament și 30 de minute pentru întregul proiect.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Este în regulă.

Atunci vă propun să finalizăm dezbaterile până la ora 16,30, în caz contrar intrând în procedură de vot.

Dacă sunteți de acord cu această propunere?

Vă rog, domnule Rădulescu.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Stimați colegi,

Timpul de 3 minute pentru susținerea fiecărui amendament este mai mult decât suficient, dar la o lege de genul acesta, care ne reprezintă pe toți și asupra căreia s-a zăbovit așa de mult, 30 de minute este prea puțin, 60 de minute cred că ar fi mai îndestulător și este oricum destul de urgent și în 60 de minute.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Există obiecții la 60 de minute? Nu există.

Atunci ne însușim această propunere.

Înseamnă că ne vom finaliza dezbaterea până la ora 17,00.

Suntem la art.10. Dacă la art.10 există intervenții? Nu există intervenții.

Nu are amendament respins domnul Pușcaș.

Deci, pct.13 este adoptat.

Art.11. Dacă se susține amendamentul respins?

Domnule deputat Bolcaș, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Aceeași obiecție cu privire la prezența organizațiilor minorităților naționale, pe care în textul reformulat în amendament am exclus-o. De altfel, în mod succesiv voi avea aceleași amendamente, cu aceeași motivare.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun atunci votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.4, din anexa de amendamente respinse.

Vă rog să votați.

Amendamentul a fost respins.

 
 

Supun votului dumneavoastră art.11, în noua propunere a comisiei.

Dacă există obiecții, observații, comentarii la el? Nu există.

Îl supun totuși votului, pentru că a existat un amendament respins și s-a supus votului.

Vă rog să votați art.11. Vă mulțumesc.

S-a adoptat.

 
 

Pct.14 din raportul cu amendamente admise este aprobat, deci.

Pct.15. Obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La 16. Dacă se susține amendamentul respins de la art.13?

Se susține, că este doamna deputat Popa. Doamna deputat Popa poate să-l susțină că este inițiator.

Există și de la Grupul parlamentar al P.R.M. și înțeleg că nu se susține.

Domnule Călian, doriți să-l susțineți pe-al dumneavoastră, de la 13, dar este la 13 alin(4).

Art.13 alin.(3) se susține, amendamentul respins? Doamna deputat Popa poate să-l susțină. Nu știu, este un amendament personal.

Deci, suntem la 13 alin(3), dacă se susține?

 
 

Doamna Daniela Popa:

A, da, este vorba de numărul de candidați de pe listă. Este OK. Comisia a fost de acord cu un număr cu 10 candidați mai mult decât numărul prevăzut.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții la acest amendament? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră atunci amendamentul respins, de la pct.5 din anexă.

Ați renunțat? Se retrage. Vă rog să mă scuzați, doamna deputat.

La ce punct sunteți? Mergeți un piculeț până la comisie, s-o lămurim, că sunt mai multe la pct.13 și să identificăm unde este acel amendament al dumneavoastră și vă dau după aceea cuvântul.

Înțeleg că amendamentul Grupului parlamentar al P.R.M. nu se susține.

Mă iertați, aveți cuvântul, domnule Bolcaș.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Sunt două amendamente: cel de la alin(1), care nu se susține; cel de la alin(4), aceeași problemă a organizațiilor, se susține.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, alin.(2) nu se susține înțeleg.

Domnule Marton, pe procedură, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Mártón Árpád-Fráncisc:

Domnule președinte,

Eu, teoretic, nu am nici o problemă să se susțină același amendament la toate articolele, dar din punct de vedere procedural, dacă la primul articol nu s-a acceptat, cred că putem accepta ideea că, nu poate să lipsească din celelalte articole acel text legat de organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, din moment ce le-am dat dreptul de a participa la alegeri.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Bolcaș, vă rog.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Ei, acum asta este șmecheria. Dacă ați fi votat art.91 și ați fi inclus între subiecții care propun și organizațiile minorităților și ar fi fost definit dinainte, nu mai puteam să susțin nimic, pentru că este votul, în fața căruia trebuie să mă înclin.

Dar pentru că nu este enunțat explicit cine poate să depună candidaturi și asta rezultă din cuprinsul fiecărui articol, trebuie să-mi arăt opoziția la fiecare articol în parte.

Sigur că este logic ceea ce spuneți dumneavoastră, din moment ce amendamentul de excludere a acestor organizații a căzut, nu va mai trece nici un amendament în continuare, dar pe tehnică de vot sunt obligat să-l susțin. Voi spune numai că susțin amendamentul. Asta este problema.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Voi supune votului dumneavoastră amendamentul de la pct.6 din anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votați. Da, vă mulțumesc.

Amendamentul s-a respins.

 
 

Amendamentul de la pct.7, se susține, domnule Călian? Da.

Vă dau cuvântul, dar le iau pe acestea, și după aceea vă dau cuvântul pe amendamentul dumneavoastră, să-l identific.

 
 

Domnul Petru Călian:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Au fost multe discuții pe acest amendament. El se referă la necesitatea strângerii de semnături, în vederea susținerii unei candidaturi, fie a unui partid politic, fie a unei persoane fizice.

Cred că este absurd să începem iarăși o goană după semnături, așa cum spuneam, să facem vizite prin cimitire, să mai dezgropăm morți, ca să-i prindem pe liste, astfel încât să adunăm 200.000 de semnături. Mie acest gest mi se pare unul de care cred că ne-am dezis, cel puțin ieri. Nu cred că este cazul să mai repetăm astăzi o mare greșeală.

Sigur că amendamentul care viza eliminarea totală a strângerii de semnături nu a avut susținerea necesară. Insist asupra acestui amendament, care prevede ca pentru partidele politice să fie necesare 120.000 de semnături, iar pentru persoanele fizice un număr de 80.000 de semnături.

Așadar, îmi susțin amendamentul.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.7 din anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votați.

Nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi aprobat.

 
 

Dacă amendamentul respins de la pct.8 se susține?

Doamna deputat Cliveti, după aceea, doamna Ardelean. vă dau dumneavoastră, să vedem. O să vă rog să citiți însă amendamentul.

 
 

Doamna Minodora Cliveti:

Mulțumesc, domnule președinte,

Acest amendament este formulat de către Comisia pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați. Deci, în calitate de președintă a acestei comisii, îl susțin.

Înainte de a-l susține, vreau doar să fac o referire legată de apartenența mea la Partidul Social Democrat, respectiv că în situația în care proiectul, propunerea legislativă formulată de domnul profesor Pușcaș și colaboratorii săi ar fi trecut, atunci amendamentul pe care oricum l-aș fi propus în numele comisiei ar fi fost oarecum diferit.

În situația, însă, în care suntem practic obligați să ne referim la această listă națională, participarea, reprezentarea echilibrată a ambelor sexe, așa cum ne propunem noi, Comisia pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, nu se poate realiza decât prin alternarea candidaturilor feminine și masculine. Este așa-numita metodă Zipper, în legătură cu care am mai avut o dezbatere, dacă nu mă înșeală memoria, în urmă cu vreo 2 ani, când un reprezentant al U.D.M.R.-ului, domnul senator Eckstein, a susținut-o, adevărat, fără succes, în Parlament. Cu alte cuvinte, este o metodă care se practică și care este folosită destul de des în Europa.

Ce înseamnă aceasta în mod concret? Propunem ca pe lista națională, pentru că în acest context suntem, candidaturile feminine și masculine să alterneze, aceasta fiind modalitatea unică prin care, în Parlamentul European, populația României, care este formată din bărbați și femei, un număr aproximativ egal, să fie în acest fel reprezentată.

Și, în plus, aș vrea să vă spun că sunt întru totul de acord și vreau să invoc un argument al președintelui comisiei speciale, care acum câteva minute spunea că a te lăsa de fumat trebuie să se facă brusc.

A avea femei și bărbați în mod proporțional în Parlamentul Europei, din partea României, cel puțin, trebuie să se facă brusc, adică cu admiterea acestui amendament.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna deputat.

Dacă nu mai sunt alte intervenții, supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.8.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins.

 
 

Doamna deputat Cornelia Ardelean, aveți un amendament la art.13. Am să vă rog, însă, să-l citiți. Înțeleg că lipsește.

 
 

Doamna Cornelia Ardelean:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

La art.13 alin(2) am avut următorul amendament: "listele de candidați pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European trebuie întocmită astfel încât să asigure ca cel puțin o treime din candidați să fie femei, iar primii trei candidați din listă să reprezinte ambele sexe".

De ce am dorit acest lucru? Pentru că formularea prin care se spune "reprezentarea ambelor sexe" este o formulare care poate fi interpretată. Și pot să fie o femeie, două, pe întreaga listă și înseamnă că sunt reprezentanții ambelor sexe.

Am mers cu o cifră mai puțin decât doamna deputat Cliveti, mai mică, am zis o treime, pentru că am sperat totuși ca măcar acest procent să reușim să-l respectăm. Dacă nu vom impune totuși prin lege reprezentarea, dacă lăsăm la bunăvoința partidelor, sigur reprezentarea va fi așa cum ne gândim și, și în Parlamentul European, nu vor fi mai mult decât 10% femei.

Totodată, am dorit ca în primele trei locuri să fie reprezentarea ambelor sexe, pentru că degeaba vor fi femeile pe liste, dacă vor fi pe locurile neeligibile.

Închei, rugându-vă să susțineți acest amendament.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Comisia, vă rog.

 
 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Domnule președinte,

Dacă doriți, să trecem la vot. Noi ne amintim, și este posibil să greșim, și dacă greșim ne cerem scuze, noi ne amintim că acest amendament a fost depus la Senat. Dar, în sfârșit, haideți să-l votăm.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Doar o singură rugăminte, deci. Amendamentul a fost depus la comisie, ca să-l putem pune în discuție.

Pe procedură, domnul Călian.

 
 

Domnul Petru Călian:

Un zâmbet pentru distinsul deputat Uioreanu.

Stimați colegi,

Colegii mei din comisie pot să confirme faptul că acest amendament a fost dezbătut în comisie și a fost susținut de către mine. Că nu s-a consemnat sau... S-a consemnat? Deci, am dreptate și sper că n-am greșit cu nimic.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Înțeleg că avem un amendament; el a fost depus la comisie, dintr-o eroare materială nu se află în raport. Dar, sigur că-l voi supune votului dumneavoastră.

Deci, amendamentul, sintetic, propune prezența a o treime, oricare dintre sexe, pe listă. De asemenea, în primele trei locuri să fie reprezentate ambele sexe.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Vă rog să votați. Da vă mulțumesc.

S-a respins.

 
 

Supun votului dumneavoastră art.13, așa cum a fost formulat și ulterior modificat, cu amendamentele admise.

Vă rog să votați. Art.13 îl supun votului. Vă mulțumesc.

Art.13 a fost adoptat.

 
 

Dacă la art.14 se susține amendamentul respins, Grupul parlamentar al P.R.M.? Da, se susține amendamentul respins.

Îl supunem la vot.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.9 din anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votați. Da vă mulțumesc.

S-a respins.

 
 

Dacă la art.14, în ultima formulare a comisiei, există alte obiecții, observații, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.18 din raport. adoptat. Pct.19 din raport. adoptat. Pct.20 din raport. adoptat. Pct.21 din raport. adoptat. Pct.22 din raport.

La art.18, dacă se susțin amendamentele?

Domnul deputat Bolcaș, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Susținem.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.10 din anexă. Este vorba de art.18 alin(5).

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

S-a respins.

 
 

Dacă există obiecții, observații, comentarii la art.18, în formularea comisiei? Nu există.

Pct.22 din raport. adoptat. Pct.23 din raport. adoptat. Pct.24 din raport. adoptat.

Dacă se susține amendamentul de introducere a art. 201, amendamentul doamnei deputat Daniela Popa? Nu se susține. Vă mulțumesc.

Art. 21, dacă se susține amendamentul respins. Doamnă deputat Daniela Popa?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Am și eu. S-a omis de comisie, este aceeași problemă, cu alianțele.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

S-a omis? O.K.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Toate celelalte amendamente depuse de mine nu se mai justifică, în condițiile în care votul preferențial pe listă nu a fost adoptat.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înțeles. Deci, atunci, nu se mai susține pct. 12, bineînțeles.

Pct. 13? E aceeași situație, nu se mai susține.

Pct. 14? Art.22 alin.(1). Domnule deputat Bolcaș, se susține?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Da, susțin.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Se susține.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 14. Vă rog să votați.

Vă mulțumesc, s-a respins.

 
 

Atunci, pe raportul pe amendamente admise, art. 21.

Obiecții, observații, comentarii? Formularea comisiei. Nu sunt.

Adoptat.

Art. 22?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Se susține.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, nu, am votat, dar am respins amendamentul de la art. 22. Deja, acum, supuneam formularea comisiei.

Dacă nu mai există alte obiecții, adoptat.

Pct. 27 din raport, obiecții, observații, comentarii? Adoptat.

Pct. 28? Adoptat. Pct. 29? Adoptat.

Pct. 30, art. 25, se susține amendamentul? Grupul PRM?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Da.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Aici e vorba de o problemă de terminologie, se vorbește în acest articol de incompatibilitate, deces, vacanță a unuia dintre mandate. Și se stabilește, în articol, că aceste mandate vacante sunt atribuite "supleanților".

Se introduce un termen juridic nou, care este străin reglementărilor electorale din perimetrul legislației românești. Nu se votează pe aceste liste supleanți, supleanții au o calitate specială și separată, este vorba de "următorul pe listă", aceasta este ideea.

Deci, propun, în prima parte a acestui amendament, înlocuirea termenului de "supleanți" cu "următorul pe listă".

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia?

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Din reglementările alegerilor parlamentare care completează această lege reiese clar că toți cei care nu au obținut un mandat și se regăsesc pe listă au calitatea de a fi supleanți. Dar, cu toate acestea, putem accepta și această modificare, pentru o mai clară aplicare a legii.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci, dacă nu există alte obiecții sau observații, supun votului dumneavoastră amendamentul respins, de la pct. 15. Parțial, da?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Parțial, cât s-a susținut.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Sigur, în formula propus de domnul deputat Árpád Márton, din partea comisiei, deci, reformularea agreată de comisie. Vă rog să votați.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Și atât cât a fost susținută.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, da, da. Cred că e clar pentru toată lumea.

S-a adoptat. Deci, se va introduce în art. 25 acea reformulare, așa cum a fost agreată, la inițiativa Grupului PRM, de comisie, și în acea măsură.

 
 

Dacă, la art. 25 există alte obiecții, observații, comentarii? Domnule deputat Pușcaș, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Vasile Pușcaș:

Domnule președinte,

Rog comisia să reconsidere o propunere pe care am făcut-o, care este legată de decizia Parlamentului European din 28 septembrie 2005 privind statutul membrilor Parlamentului European și care se referă tot la vacantare. Am făcut o propunere care sună așa: "Vacantarea mandatelor membrilor în Parlamentul European, survenită ca urmare a unei înțelegeri prealabile privind demisia sau renunțarea la această funcție, este considerată nulă. Înțelegerea prealabilă privind renunțarea la funcția de membru în Parlamentul European din partea României nu poate constitui motiv de vacanță a funcției".

Repet, este o prevedere în statutul Parlamentului European din septembrie anul trecut și, pentru corelare, aș propune să se țină cont de ea.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia?

 
 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Numai timpul scurt pe care l-am avut la dispoziție pentru elaborarea raportului a făcut ca acest amendament să nu fie regăsit, el a fost admis, în realitate.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci, dacă nu există la art. 25 alte obiecții, observații, comentarii, cu toate amendamentele introduse, înseamnă că pct. 30 din raport e adoptat.

Art. 26. Se susține amendamentul? Grupul PRM. Bănuiesc că aceeași poveste, se susține.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Da, este aceeași, se susține.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 16. Vă rog să votați.

Vă mulțumesc, s-a respins.

 
 

La art. 26, obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Adoptat, în formula comisiei.

Art. 27?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Renunțăm la amendament, pentru că s-a votat art. 1.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Adoptat.

Art. 28?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Da, amendament respins.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar nu aveți! Eu nu amai am în raport nici un alt amendament, până la art. 382.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

La pct. 35, art. 281.

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Dacă sunteți pe raportul vechi!

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Sunt pe raportul vechi, într-adevăr.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă ascultăm. Nu e în raportul nou, probabil nu s-a transcris. Vă rog.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Nu este nici la amendamente respinse din raportul vechi, însă am dovada înregistrării la comisie a acestui amendament, care, probabil că a fost omis și despre care am făcut vorbire și la dezbaterile generale.

Stimați colegi,

Iarăși, nu este un amendament care să țină neapărat de conținutul legii, ci este o problemă de tehnică legislativă, care, din păcate, ne împinge, de data aceasta, în absurd, nu vreau să spun ridicol. Textul art. 28 alin. 1 este următorul: "Dispozițiile referitoare la exercitarea de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene a dreptului de a alege și de a fi aleși ca reprezentanți ai României în Parlamentul European intră în vigoare de la data rămânerii definitive a revizuirii art. 38 din Constituția României".

Este absolut inadmisibil ca printr-o lege, independent de caracterul ei, să se impună revizuirea Constituției României, ca o condiție de intrare în vigoare a unui text.

2. Prin aceasta, recunoaștem că aceste dispoziții, la această dată când adoptăm noi acest proiect de lege, sunt neconstituționale. Și nu este posibil să votăm niște dispoziții despre care recunoaștem prin însăși lege că sunt neconstituționale.

3. Îmi pare rău că lipsește domnul președinte al Comisiei juridice, domnul Sergiu Andon, sper că sunt alți colegi din Comisia juridică, legăm intrarea în vigoare a unui text de un fapt viitor, nesigur și incert. Aceasta se cheamă, în dreptul civil, "clauză potestativă pură", care este interzisă și în convențiile civile. Nu pot să leg un eveniment atât de important ca intrarea în vigoare a unor dispoziții, a unei legi electorale europene, de un eveniment incert și nesigur.

Problemă: se opune art. 38, în actuala formulare, intrării în vigoare imediate a dispozițiilor referitoare la exercitarea de către cetățeni etc. ai Uniunii Europene? Nu se opune! Nu se opune, atât prin formularea sa, dar nu se opune, întrucât, în conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituție, există prevederea primatului tratatelor internaționale. Și Acordul privind condițiile de aderare, pe care l-am ratificat prin Legea nr. 107/2005, prevede, de asemenea, prioritatea aplicării legislației europene în materie, chiar asupra textelor constituționale.

În aceste condiții, punctul meu de vedere, de fapt, amendamentul, este eliminarea acestui text, care ne duce într-un absurd juridic.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Și alte amendamente nu mai am.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Márton Árpád, după care o să iau și eu cuvântul.

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Nu aveți amendament!

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Parțial, domnul Bolcaș are dreptate, dar, din păcate, de data aceasta, numai parțial. Articolul din Constituție citat de domnia sa se referă clar la lege, se referă la primatul acestor tratate în ceea ce privește legile din România.

Legat de Constituție și de tratate, avem o altă prevedere, care ne obligă ca înainte de a ratifica un tratat care ar intra în contradicție cu prevederile Constituției, să eliminăm această contradicție, ori prin modificarea Constituției, ori prin modificarea tratatului.

În mod evident, prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă în tratat nu se prevede expresis verbis, ne sunt aplicabile anumite norme. De exemplu, această normă de a avea dreptul de a fi aleși și de a alege, toții cetățenii Uniunii Europene.

Or, noi, din greșeala noastră, a tuturor, ar trebui să recunoaștem, inclusiv a mea, când am elaborat textul de revizuire a Constituției, am făcut o greșeală și am scris în acest art. 38 că "pot fi aleși și pot alege cetățenii români". Așa am scris, "cetățenii români"!

Ca atare, există o contradicție, care, în momentul de astăzi, se regăsește între Constituția țării și obligativitatea noastră de a permite cetățenilor Uniunii Europene să participe la alegerile noastre.

Și atunci, noi, evident, am fi putut ca, până acum, să ne modificăm Constituția, în acest articol. N-am făcut-o. Și atunci, trebuie să avem o normă derogativă: ori spunem, și asta e posibil, că pentru alegerile din 2007 nu vor fi aplicabile - putem să spunem asta -, dar și atunci, pentru 2009, înainte de 2009 trebuie să modificăm Constituția țării. Că, altfel, oricine, trimițând la art. 38, poate ataca la Curtea Constituțională legea pe care o votăm aici, că ar fi neconstituțională.

Și, trebuie să știți, chiar și în comisia noastră s-a ridicat această problemă, că în momentul în care noi dăm dreptul cetățenilor europeni de a fi aleși și a alege pentru Parlamentul European, încălcăm Constituția României. Și o să ne trezim cu această lege invalidă, pentru că, în mod evident, Curtea Constituțională a constatat că există o contradicție.

De aceea am propus această modalitate de a ieși din acest impas.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

(Către domnul Lucian Augustin Bolcaș:) Bine, vă dau dumneavoastră cuvântul și mi-l dau mie după aceea.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Trebuie să fiu puțin mai analitic. S-a interpretat de către comisie art. 38 din Constituție ca fiind un articol prohibitiv, or el nu este un articol prohibitiv, este un articol permisiv. Art. 38 spune: "În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul de a alege și a fi aleși în Parlamentul European".

A dispus asupra unui drept al cetățenilor români, dar nu a interzis în nici un mod participarea la aceste alegeri a cetățenilor Uniunii Europene. Unde legea nu dispune, nu putem să complinim noi, presupunând că aceasta este un text prohibitiv. Și dacă nu există o reglementare constituțională prohibitivă în ceea ce privește cetățenii Uniunii Europene, aplicăm Acordul de aderare.

Pentru că, într-adevăr, art. 148 alin.(2) se referă la legi - eu spun că se referă și la legile constituționale, dar nu are importanță discuția aceasta acum, în procedură de urgență -, dar se referă la legi electorale. Și categoric că mă completez cu Acordul de aderare.

Așa că îmi mențin susținerea de eliminare, pentru că nu pot considera art. 38 un text prohibitiv și nu pot condiționa aplicarea unei legi de o condiție potestativă pură. Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu (de la tribună):

Nu v-am observat ridicând mâna, domnule deputat, vă promit că vă dau cuvântul de aici. Și doamna deputat Crețu e înscrisă la cuvânt. (Către domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea.)

Stimați colegi,

Am să încep, bineînțeles, printr-un comentariu. Sunt convins că vor exista nenumărați cetățeni europeni care nu au cetățenia română și care vor candida în această primăvară la alegerile europene... Dar, sigur că legea trebuie să reglementeze în abstract, și nu în concret.

Eu aș vrea să adaug la susținerile domnului deputat Bolcaș, pe care mi le însușesc, și un alt argument, cel al art. 20, care se referă la tratate internaționale referitoare la drepturile omului. Dreptul de a alege și a fi ales este un drept al omului și cred că și prevederile art. 20 se aplică într-un asemenea caz. Și art. 20 e suficient de explicit, și spune că: "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale (...)".

Deci, oricum, o asemenea prevedere introdusă în legea pe care astăzi o discutăm va putea fi contestată, în baza acordurilor internaționale la care România este parte.

Pe de altă parte, îmi însușesc de asemenea faptul că prevederea că: "Cetățenii români au dreptul de a alege și a fi aleși" nu înseamnă că numai cetățenii români au acest drept, cred că dacă legiuitorul constituant ar fi vrut să cuprindă o asemenea prevedere, ar fi cuprins-o.

De aceea, și eu cred că acea prevedere din raportul comisiei ar fi mai curând bine să fie eliminată și să permitem, și în 2007, pe baza acestei interpretări a Constituției, ca, eventual, și, sigur, dacă partidele doresc să o facă sau dacă există persoane care doresc să candideze independent, să le dăm acest drept.

 
 

(Revine la prezidiu.)

Doamnă deputat Crețu, doriți să luați cuvântul? Nu.

Domnule Zgonea, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Lămuriți-ne!

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

N-aș putea, domnule profesor, să vă lămuresc pe dumneavoastră, îmi este greu.

Doamnelor și domnilor colegi,

Acest articol l-am introdus în discuțiile pe care le-am avut în comisie de la o singură variantă pe care am judecat-o și pe care și domnul vicepreședinte Bolcaș, și domnul președinte, și dumneavoastră o sesizați: noi nu putem să împiedicăm nici un cetățean al României să conteste alegerile europene. Art. 20 alin.(2), după virgulă, scrie: "Cu condiția să nu fie încălcată vreo lege sau vreo dispoziție internă".

În acest moment, în România, noi nu putem să dăm voie cetățenilor europeni, care sunt rezidenți în România, să fie aleși sau să voteze, decât dacă scriem acest articol, noi ne-am gândit să-l scriem în lege. Nu ar fi o problemă pentru dumneavoastră să-l scoatem, noi suntem de acord, și cred că și domnul președinte Voicu, al comisiei, subscrie acestei idei, de a retrage acest articol. Problema noastră, pe care am întâlnit-o în istoria democrației românești, este dacă nu cumva un cetățean român va contesta aceste alegeri și ne vom trezi în situația în care alegerile pentru Parlamentul European vor fi anulate.

Aceasta este întrebarea pe care noi ne-am ridicat-o în comisie și nu am găsit un răspuns, decât prin introducerea acestui text. Dacă dumneavoastră considerați că nici un cetățean al României nu poate contesta, că nici un stat membru al Uniunii Europene care are rezidenți în România nu va contesta acest lucru, fie la prima curte, fie la Curtea de Justiție Europeană, noi nu avem nici o problemă, domnule președinte, în a retrage acest articol.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, doar o observație o să vă fac. După virgulă să știți că e altceva, spune: "cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile", nu "mai defavorabile". "Mai favorabile" celui care dorește să candideze.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Da, domnule președinte, dar eu rămân la aceeași întrebare la care dumneavoastră, ca jurist, domnul Bolcaș și ceilalți colegi, dați-ne un răspuns, pentru că nimeni nu a putut să ne dea un răspuns, și toată ne-a spus că trebuie să scriem acest articol: ce facem cu cei care sunt în România, noi suntem membri ai Uniunii Europene, cum ne respectăm dispozițiile? Aceasta este singura mea întrebare.

Noi trebuie să găsim o soluție. Comisia, vă repet, domnul președinte este de acord, colegii sunt de acord, retragem amendamentul, dacă depune cineva o contestație? Ea va fi aprobată instantaneu!

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Ba nu va fi aprobată! Nu ar avea de ce!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule Zgonea, nu vă dau dreptate, că, dacă v-aș fi dat dreptate, nu susțineam ce am susținut, părerea mea este că e constituțional pentru orice cetățean al Uniunii Europene să candideze.

Domnul deputat Pușcă și doamna Crețu.

 
 

Domnul Mircea Valer Pușcă:

Cu siguranță, în momentul în care un parlament național dorește să extindă drepturi prevăzute în Constituție, o face ca reprezentant al poporului, și acele extinderi ale drepturilor, cu siguranță, nu pot fi neconstituționale. Constituțiile statelor democratice prevăd doar sintagma că "drepturi și libertăți constituționale nu pot fi restrânse". Cu alte cuvinte, și eu cred că prevederile art. 38 din Constituție nu sunt în contradicție cu posibilitatea reală a cetățenilor Uniunii Europene de a candida, respectiv, de a fi alegători.

Dar art. 38 pune totuși o problemă constituțională. Dacă comparați modul în care este formulat art. 37, care vorbește de "alegerile locale", și modul în care este formulat art. 38, care vorbește de "alegerile pentru Parlamentul European", veți constata că legiuitorul și poporul, prin votul pe care l-a dat pentru adoptarea modificărilor la Constituție, a acordat dreptul de a alege și de a fi ales tuturor cetățenilor români, cu alte cuvinte, tuturor posesorilor de certificat de naștere. Introducerea limitelor de vârstă, abia, este neconstituțională.

Recunosc, este o eroare. La art. 37 se vorbește explicit de dreptul de a alege al celor cu drept de vot, care sunt definiți într-un articol anterior, și la paragraful privind Parlamentul României se pun limitele de vârstă, în Constituție. Noi, limitele de vârstă le aprobăm prin lege, în dispreț față de drepturile acordate prin art. 38 din Constituție tuturor cetățenilor, de la naștere.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Înțeleg că comisia e de acord cu eliminarea alin.(1), urmând să rămână alin.(2).

Domnule Bolcaș, și dumneavoastră, ca inițiator, de acord cu această formulă?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Da, desigur.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. Supun votului dumneavoastră, atunci, art. 28, din care se elimină alin.(1) și rămâne doar alin.(2), care, evident, va fi renumerotat. Vă rog să votați.

Vă mulțumesc, s-a adoptat.

 
 

Pct. 34. Dacă există obiecții, observații, comentarii? Există un amendament la art. 382, dacă se susține? Domnule Bolcaș, aveți cuvântul. A, e aceeași poveste.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

E aceeași poveste, dar cu un argument în plus.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Aveți cuvântul, vă rog.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Ca urmare a votului dumneavoastră, prin care dați dreptul cetățenilor Uniunii Europene să candideze la aceste alegeri, înseamnă că și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale din alte state membre UE pot să-și depună candidaturile. Rog comisia să-mi răspundă la această întrebare.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar unde era semnul de întrebare, că era aproape un semn de exclamare în ce ați spus dumneavoastră?

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Iertați-mă, erau trei semne de exclamare, dar luați-o ca o întrebare.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Le împărțim pe algoritm.

Domnul deputat Márton.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

De data aceasta, domnul Bolcș are sută la sută dreptate, și ea, problema, poate fi rezolvată foarte ușor: să se voteze până la declararea alegerilor europarlamentare Legea statutului minorităților naționale, că acolo, deja, sunt reglementate, există acele prevederi, care sunt acele organizații care beneficiază de acest drept din această lege. Este foarte ușor, vă rog să vă aduceți contribuția, să votăm repede legea.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Doamna deputat Crețu.

 
 

Doamna Gabriela Crețu:

Trebuie să remarc că la înscrierea anterioară, iarăși, m-ați sărit.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, mi-a făcut semn secretarul de ședință din partea stângă că nu mai doriți să vorbiți.

 
 

Doamna Gabriela Crețu:

Vreau să-l liniștesc pe domnul Bolcaș. Conceptul de minoritate are sens numai la nivelul unui stat, la nivelul Uniunii Europene toate sunt "minorități naționale".

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamnă deputat.

Domnule Bolcaș, nu mi-e foarte clar dacă v-ați liniștit?

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Replică!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să ne clarificați.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Eu îi mulțumesc pentru efort colegei mele. Evident, îi sunt recunoscător și o să răspund cu aceeași monedă, o să contribuim la liniștea noastră reciprocă.

Dar problema este alta și este de tehnică legislativă. Peste tot unde se vorbește de "organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale" trebuie introdusă sintagma "organizații ale cetățenilor români aparținând minorităților naționale"

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

"Europeni"! "Cetățenilor europeni", că nu putem să facem discriminare.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Nu, aici nu fac o discriminare, aici precizez despre ce minorități este vorba: "organizații ale cetățenilor români aparținând minorităților naționale" Este corect juridic.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Abia aici discriminăm, cu partidele care pot să pună cetățeni care nu sunt cetățeni români.

Domnule președinte Voicu, lămuriți-ne.

 
 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Nu vă lămuresc neapărat...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci, nu e nevoie să mai luați cuvântul... (Râde.)

 
 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

A spune că pot candida organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale din altă țară este ca și când am spune că pot candida partide din altă țară, ceea ce nu este adevărat, pot candida cetățeni străini, pe listele entităților politice din România. Într-adevăr, un minoritar danez din Germania poate candida pe lista minorității armene din România, poate, cu siguranță, dacă cei de acolo îl primesc.

 
   

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Nu, numai pe a UDMR-ului!

 
 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Numai pe a UDMR-ului, de acord.

Dar entități politice din afara României nu pot candida.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră, mai întâi, amendamentul respins de la pct. 17, cel cu eliminarea termenului de "formațiuni" și înlocuirea cu "partid sau alianță".

Vă rog să votați.

Vă mulțumesc. S-a respins.

 
 

Supun, atunci, votului dumneavoastră art.29, așa cum a fost reformulat de comisie și renumerotat.

Vă rog să votați. Da. S-a adoptat.

 
 

Pct.35. Există obiecții, observații, comentarii? Nu mai sunt.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final, vot final care se va desfășura, mai mult decât probabil, mâine, la ora 13,30. Mâine o să lucrăm cam între 11,00 și 14,00, ca să ne încadrăm și cu sesiunea solemnă referitoare la aniversarea revoluției.

Proiectul de la pct.2 rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar și a Propunerii legislative pentru modificarea art.272 alin.(2) din Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății (rămas pentru votul final)

Trecem la proiectul de la pct.3, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar.

Legea are caracter organic; proiect adoptat de Senat; raport din partea Comisiei pentru sănătate și familie.

Suntem în procedură de urgență; Cameră decizională.

Proiectul a fost retrimis la comisie și avem un nou raport. este de adoptare sau de respingere, domnule președinte? Este de adoptare. O să-l invit pe domnul ministru Eugen Nicolăescu să prezinte proiectul. Vă rog frumos, domnule ministru.

pe procedură, după prezentarea proiectului, nu?

Pe ce procedură sunteți? Pe procedura ordinii de zi? Doriți să mutați proiectul de pe ordinea de zi?

Sper să fie o problemă de procedură legată de ordinea de zi, și nu de proiect că, altfel, nu vorbiți acum și vorbiți la momentul dezbaterii.

 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Sper să fiți, domnule președinte, la fel de riguros cu toți colegii mei.

Art.69 alin.(2) prevede că raportul va fi imprimat și difuzat deputaților cu cel puțin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege, sau a propunerii legislative ... și așa mai departe.

Aș vrea să știu dacă în sală este cineva care are acest raport.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimate domnule coleg, conform cutumei, se pot crea excepții prin acordul liderilor de grup.

Domnule ministru, aveți cuvântul, pentru prezentarea proiectului. Vă rog.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule președinte, nu aveți un asemenea ...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat. Ați avut intervenția dumneavoastră pe procedură.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Da, dar aș vrea să știu și eu unde este. Stați o clipă, domnule președinte.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă rog foarte mult!

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule președinte, nu, îmi pare rău!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă retrag cuvântul.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Puteți să mi-l retrageți, dar eu vreau și eu un raport. Am o armată de amendamente și ...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Secretariatul, vă rog să opriți microfonul domnului deputat.

Domnule deputat, vă rog să vă retrageți. V-ați susținut punctul de vedere pe procedură.

Domnule ministru, aveți cuvântul în susținerea proiectului.

 
 

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu (ministrul sănătății):

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Domnule Anghel Stanciu, (Aplauze)

Dați-mi voie să vă prezint, în câteva cuvinte, proiectul de lege pe care vi-l supunem spre adoptare.

În primul rând, am simțit nevoia unor clarificări. Proiectul de lege înseamnă adoptarea unei ordonanțe de urgență pe care Guvernul a aprobat-o în această vară. Ea a produs efecte până acum și efectele pe care le-am simțit sunt corecte și sunt în sensul de îmbunătățire a activității din sector.

În cadrul Comisiei pentru sănătate și familie, am reușit să facem o serie de noi amendamente și unul dintre ele cred că este foarte important în spiritul a ceea ce Parlamentul a aprobat deja la Legea bugetului. Și mă refer aici la faptul că am renunțat la prevederea din Legea nr.95 privind reforma în sănătate, prin care programele naționale de sănătate se aprobau prin ordin al ministrului sănătății publice și am dus această aprobare la nivel de hotărâre de Guvern. Cred că, în acest fel, creștem transparența foarte mult, dar și modul în care se acceptă un program național de sănătate.

De asemenea, am venit cu o serie de precizări, de clarificări, care vor face mult mai precise aplicările din legea de bază, din legea privind reforma în sistemul de sănătate.

Ca atare, vă rog, stimați colegi, să acceptați acest proiect de lege și să adoptați, cu votul dumneavoastră, acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

(În continuare, pentru câteva minute, conduce ședința doamna Daniela Popa, vicepreședinte al Camerei Deputaților.)

 
 

Doamna Daniela Popa:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Din partea comisiei?

Domnule președinte, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Doresc ca să vă spun că actualul Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 este un proiect de lege extrem de benefic pentru sănătate.

Așa după cum am spus și cu ocazia bugetului, ne aflăm, pentru 2007, în situația celui mai bun buget din '90 până în prezent.

Prin prevederile prezentei legi de aprobare a ordonanței de urgență, se facilitează o serie de mecanisme în sistemul de sănătate - și aș sublinia doar faptul prin care reușim ca să finalizăm mai bine sănătatea, să finanțăm mai bine cercetarea, care este atât de importantă, dincolo de faptul că alte prevederi ameliorează și îmbunătățesc foarte mult sistemul.

v-am ruga, stimați colegi, să votați acest proiect în forma aprobată de comisie.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

O să vă rog, de asemenea, să faceți propunere de timp de dezbatere, dat fiindcă este procedură de urgență.

 
 

Domnul Mircea Ifrim:

Mă iertați, domnule președinte. Fiind procedură de urgență, trebuie ca să propun timpii: dezbateri generale, 7 minute, iar pentru fiecare amendament, maximum un minut.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat. Și în total? În total? 20 de minute total.

Există obiecții, observații? Comentarii? Nu sunt.

La intervenții, la dezbateri generale, dacă sunt? Nu sunt intervenții.

Îmi pare rău, domnule Paveliu, nu mai reprezentați un grup parlamentar. La dezbateri generale se poate interveni doar din partea grupurilor.

Dacă există intervenții din partea grupurilor? Tocmai v-ați anunțat demisia din grupul parlamentar. Nu puteți vorbi ca parlamentar independent.

Aveți cuvântul pe procedură.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Fac parte din Grupul parlamentar al independenților.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Îmi pare rău, n-am observat un anunț în acest sens.

Vă mulțumesc.

Există intervenții la dezbateri generale? Nu există.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Există un număr de amendamente respinse și am să-i rog pe cei care le-au inițiat, dacă doresc să le susțină, pe parcurs.

Dacă la pct.1 din raportul cu amendamente admise există obiecții, observații, comentarii - titlul legii? Nu există. Adoptat.

Pct.2, articolul unic. Adoptat. Pct.3, titlul ordonanței. Adoptat. Pct.4, adoptat. Pct.5, adoptat.

Pct.6. Se susține amendamentul respins, domnule deputat Paveliu?

Aveți cuvântul, vă rog.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule președinte,

Eu cred că faceți un abuz, dar trec peste chestia asta. Totuși, aș vrea să vă rog ca cineva să-mi dea un raport. În sală, n-are nimeni, absolut nimeni, nici un raport. Sunt 62 de pagini de raport, foarte importante, cu consecințe foarte serioase bugetare. Vorbim aici numai astăzi de vreo 40 de milioane pe care Ministerul Sănătății le-a pierdut, așa, printre degete și nu are nimeni un raport. Dacă asta vi se pare că este o situație normală, este în regulă. Măcar să am eu un raport, pentru că am o armată de amendamente care sunt respinse și nu le pot susține.

(I se spune de către un domn deputat că raportul a fost multiplicat și distribuit.)

Nu este adevărat, este o minciună. Acum vin de la casetă.

Încălcăm regulamentul, doar de dragul nu știu cui. Nu este nici o situație de urgență, care să justifice acest lucru.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, regret. Sunt informat că s-au multiplicat. Vă rog să verificați.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Nu este adevărat. Am verificat. Acum vin de la casetă; înainte de a începe discuția.

Dacă acceptați, deci dacă toată lumea acceptă acest lucru ...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat Rușanu, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Dan Radu Rușanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Acesta este raportul, noi îl avem.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule deputat, să-l puneți la dispoziția domnului deputat Paveliu, dacă dorește.

Domnule Paveliu, voi îngădui să vă transferați problemele politice în încălcarea procedurilor Camerei. V-am dat cuvântul, dacă doriți să susțineți un amendament respins. Asta nu este problema mea.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Să știți că ceea ce facem în momentul de față, este rușinos pentru noi, ca Parlament, dincolo de interese, prietenii temporare politice.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, susțineți amendamentul respins de la pct.2, sau nu?

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Da, îl susțin, domnule președinte.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, vă ascultăm.

Bun. Am luat act că susțineți amendamentul și-l vom supune votului, atunci.

Doamnelor și domnilor colegi, vă rog să votați.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.1 din anexa de amendamente respinse.

Vă rog să votați.

Vă mulțumesc. S-a respins.

 
 

Dacă, la pct.2, în formula comisiei, există alte obiecții, observații, comentarii?

Domnul deputat Rădulescu. Vă rog.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cu toată simpatia pentru colegul, domnul ministru Nicolăescu, și pentru necesitatea acestei ordonanțe de urgență, însă, în condițiile acestea, eu, unul nu pot ca să-mi dau votul pentru sau contra și nu vreau, totuși, să trecem peste niște standarde parlamentare pe care ni le-am impus până în momentul de față.

În momentul în care o să avem raportul, chiar dacă n-a fost distribuit decât pe picior, a mai existat și altădată o situație de genul acesta, și nu cu 3 zile înainte, o să pot să știu ce să arăt grupului să voteze. Până atunci, nu pot să lucrez în condițiile acestea.

Deci, am rugămintea să se distribuie raportul și revenim.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule președinte, aveți cuvântul. Vă rog.

 
 

Domnul Mircea Ifrim:

Stimați colegi,

Dați-mi voie să vă dau o explicație, pe care nici eu n-am știut-o până acum.

În Comisia pentru sănătate și familie, având în vedere importanța deosebită a acestei legi, am lucrat aseară, după comisie, până la orele 2 și jumătate noaptea. Raportul a fost depus la orele 9,30 dimineața, a fost multiplicat, dar, regretabil, că nu a ajuns la dumneavoastră. V-am ruga să fiți de acord ca să se dea, în acest moment, în sală și să-l urmărim. Nu sunt foarte mari modificări față de vechiul raport. Deci, aș avea această rugăminte.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă propun, dacă sunteți de acord, atunci, să reluăm această discuție la ora 18,00, pe acest proiect de lege, după ce se distribuie raportul. Dacă sunteți de acord? Vă mulțumesc.

Reluăm, atunci, la ora 18,00, discuția pe acest proiect.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nr.78/2000 (rămasă pentru votul final).

La pct.4: Propunere legislativă pentru modificarea Legii pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nr.78/2000.

Legea are caracter organic, proiect respins de Senat, raport de adoptare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Suntem Cameră decizională.

Dacă inițiatorul dorește să susțină? Nu dorește.

Comisia, vă rog frumos? Raportul comisiei, domnul președinte Andon.

 

Domnul Sergiu Andon:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea art.10 lit.b) și lit.c) din Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Suntem Cameră decizională. Senatul a respins propunerea legislativă în ședința din 9 noiembrie. Avem avizul Consiliului Legislativ, ca de obicei.

Guvernul nu susține, prin punctul de vedere, adoptarea propunerii.

Comisia noastră l-a dezbătut în ședința din 13 decembrie 2006, în cvorum complet și cu reprezentarea Ministerului Justiției, prin doamna secretar de stat, distinsa doamnă secretar de stat Kibedi Barbara Katalin. Au fost prezenți 16 deputați, deci cvorum complet, și, în urma examinării, cu 14 voturi pentru și două împotrivă, membrii comisiei au hotărât să supună spre dezbatere și adoptare propunerea legislativă, cu amendamentele admise.

Legea face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamna secretar de stat Kibedi, din partea Guvernului. Vă rog.

 
 

Doamna Kibedi Barbara Katalin (secretar de stat, Ministerul Justiției):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Distinsă Cameră,

Inserarea din raportul comisiei privind participarea mea la lucrările Comisiei juridice, de disciplină și imunități este corectă. Ceea ce însă este tot la fel de corect este că nu am susținut punctul de vedere al Guvernului, întrucât s-au luat doar punctele 2 și 3 de pe ordinea de zi; acesta a fost trecut pe pct.30.

De ce apreciez că este necesar să ne aplecăm asupra acestei inițiative legislative mult mai serios și, pentru aceste considerente, apreciez chiar Comisia juridică, de disciplină și imunități trebuie să o rediscute, motiv pentru care solicitarea ar fi de retrimitere, este pentru că scopul acestei inițiative legislative este de a dezincrimina unele fapte penale, pentru care deja în România au fost mai multe persoane condamnate, sunt altele trimise în judecată, întrucât vizează creditele bancare. Or, în condițiile în care noi am aprecia că trebuie dezincriminat și a nu fi condamnat un funcționar, de pildă de la o bancă, care dă credite neperformante, nu le urmărește, pentru a obține fie pentru sine, fie pentru altul, foloase, ar însemna că această formă de corupție - că până la urmă aceasta este - să fie considerată în România ca nefiind necesară pedepsirea lor. Or, având deja experiența atâtor instituții bancare care au falimentat, tocmai din pricina acestor credite neperformante care au fost în concurență cu aceste foloase de care vorbesc, pentru sine, sau pentru altul, eu apreciez că este necesară rediscutarea acestei inițiative legislative cu toată atenția.

Menționez faptul că nu au fost discuții purtate discuții în cadrul Comisiei juridice, de disciplină și imunități și niciunul dintre deputații prezenți nu a prezentat un punct de vedere, pentru a se argumenta pro sau contra această inițiativă legislativă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Dobre.

 
 

Domnul Traian Dobre:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Și eu vă propun, în numele Grupului liberal, retrimiterea la comisie.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții?

Domnul deputat Anghel Stanciu.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sunt puțin surprins de o chestiune pe care mi-e puțin dificil s-o înțeleg.

Distinsa doamnă secretar de stat a fost la lucrările comisiei. Distinsul meu coleg, deputat de Iași, Traian Dobre, a fost la lucrările comisiei. Și această inițiativă legislativă a primit votul favorabil al comisiei. Deci, raportul este de adoptare. Bănuiesc că și-au spus punctele de vedere în cadrul comisiei. Normal că au dreptul să și-l spună și aici, dar cred că singurul motiv pentru care dânșii cer cumva această translare, din nou, spre comisie, este că cei doi inițiatori, distinsul Valer Dorneanu și vicepreședintele comisiei, domnul Iordache, sunt de la P.S.D. Or, dacă iar începem să discutăm legile, nu prin ceea ce conțin, prin efectul lor benefic asupra societății, ci numai prin prisma apartenenței la o formațiune politică, sau alta, iar ne autodivizăm și eludăm competențele.

Eu cred că cei doi distinși deputați - domnul deputat Valer Dorneanu și vicepreședintele Iordache - au competențele juridice necesare și v-au convins, în cadrul comisiei, să votați pentru. Este normal ca o comisie care se respectă - și distinsa Comisia juridică, de disciplină și imunități se respectă, ca și alte comisii -, să vă mențineți votul pe care l-ați dat.

De aceea, distinse domnule președinte, că am înțeles că dumneavoastră tot cu juridica sunteți, cred că aveți, zic eu, sprijinul nostru, și dumneavoastră, influența noastră, spre a nu o trimite la comisie și a o vota favorabil. Grupurile P.S.D. v-ar mulțumi pentru această inițiativă.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mi-ați făcut un mare serviciu. Vă mulțumesc, domnule Stanciu. Noroc că nu trebuie să iau eu această decizie, ci o ia plenul.

Dacă nu mai există alte intervenții, supun, atunci, votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect.

Vă rog să votați.

Propunerea a fost respinsă.

 
 

Dezbateri generale. Nu există intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Nu există amendamente respinse.

Dacă, la pct.1, există obiecții, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

Pct.2. Adoptat.

Pct.3. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.

 
Dezbateri asupra Propunerii legislative privind schimbarea denumirii orașului Oțelu Roșu în Ohaba-Ferdinand, județul Caraș-Severin (retrimisă comisiei).

La pct.5, pe ordinea de zi: Propunerea legislativă privind schimbarea denumirii orașului Oțelul Roșu în Ohaba-Ferdinand, județul Caraș-Severin.

Legea are caracter organic; raport de respingere din partea Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic. Suntem primă Cameră sesizată.

Inițiatorul?

   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

La pct.5, s-a aprobat?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Poftiți? Punem următorul. Nu a venit ordinea nouă de zi, îmi cer scuze, dar, după acesta, imediat intrăm cu academicienii.

Vă rog, domnule deputat.

 
 

Domnul Ionesie Ghiorghioni:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi,

Vă mărturisesc faptul că și de această dată vin cu foarte multă încredere în fața dumneavoastră, deoarece mizez pe spiritul dumneavoastră de pătrundere a lucrurilor, de așa manieră încât hotărârile să fie cele benefice pentru cei pe care-i reprezentăm. Doresc acest lucru, deoarece nu am reușit, în comisie, să realizez acest deziderat al meu, deoarece s-a votat pornind de la punctul de vedere negativ al Guvernului.

Dar, cu permisiunea dumneavoastră, v-aș ruga să-mi acordați un scurt istoric, căci, practic, ceea ce se dorește prin schimbarea numelui acestei localități nu este decât un act reparatoriu la ceea ce s-a întâmplat imediat după 1944 și unde denumirea localităților a fost schimbată într-un nou context roșu.

Localitatea - aș vrea să vă mărturisesc că este localitatea mea de domiciliu, deci, cunosc foarte bine lucrurile - atestă încă din anii 1400. În momentul în care Imperiul Austriac și-a extins granițele peste aceste ținuturi, a găsit-o sub denumirea de Bistra-Ferdinand.

Denumirea de Ferdinand provine de la faptul că cel care a pus bazele în metalurgie la Oțelul Roșu se numea Ferdinand și, în acel moment, el a compus și o colonie de meseriași în această artă de turnare a oțelului.

Cu această ocazie, eu v-aș ruga ca schimbarea acestei denumiri să o putem realiza prin votul dumneavoastră afirmativ, mai ales că noi dorim să fie și un brand într-o perspectivă a implementării turismului în această zonă frumoasă, de pe Valea Bistrei.

În speranța că dumneavoastră m-ați înțeles, eu vă mulțumesc anticipat foarte mult, deoarece aș dori să merg cu o oarecare deschidere în fața Senatului, care este Cameră decizională.

Vă mulțumesc foarte mult anticipat.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului liberal, domnul deputat Ghișe.

 
 

Domnul Ioan Ghișe:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am vorbit cu colegul nostru în amănunt, zilele acestea, și este o chestiune de principiu, anume cetățenii din localitate doresc să schimbe denumirea. Este firesc ca noi să fim de acord cu așa ceva. Și, atunci, propunerea mea este să meargă înapoi la comisie proiectul de lege și să vină cu un raport favorabil. Este nefiresc ca autorități de nivel central să se opună voinței cetățenilor ca, la nivel local, o comunitate să se numească într-un fel sau altul.

Argumente de ordin financiar aduse pentru o astfel de argumentație, cred că nu merită susținute. De aceea, dacă respectăm un principiu al autonomiei locale, normal ar fi ca cetățenii să-și decidă, prin referendum, așa cum s-a făcut, denumirea localității lor.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Acum știți cum e, domnule deputat. Și după ședința de ieri, când s-a decis că am condamnat comunismul, este foarte greu să mai avem o localitate care se cheamă Oțelul Roșu.

Vă rog. Aveți cuvântul, domnule deputat Miroșeanu.

 
 

Domnul Liviu Alexandru Miroșeanu:

Domnule președinte, ați anticipat, oarecum, ceea ce voiam să subliniez. Având în vedere faptul că în România, prin cuvântul Președintelui României, Traian Băsescu, comunismul tocmai a fost combătut, credem că va trebui să facem și reparațiile istorice de genul acesta, considerând că schimbarea denumirilor în mod abuziv și cu încălcarea demnității cetățenilor localităților respective, trebuie reparată. Orașe, localități, precum Oțelul Roșu, Gheorghe Gheorghiu-Dej trebuie să dispară definitiv din istoria administrativă a României.

Prin urmare, Grupul parlamentar al Partidului Democrat susține retrimiterea la comisie și solicităm un aviz favorabil vizavi de acest proiect.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Dacă mai există alte intervenții din partea domnilor deputați?

Domnule Bivolaru, aveți cuvântul.

Există nenumărate posibilități de denumire. Putem s-o botezăm Oțelul Brun, Oțelul Portocaliu, Oțelul Verde.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Mâine-poimâine, domnule președinte, o să venim și cu propunerea ca să schimbăm denumirea Roșiei Montană.

Problema este să justifice, totuși, în fața plenului, pentru că suntem și vom fi puși - e problemă de procedură -, vom fi puși în fața unui vot, probabil, de retrimitere și vrem să luăm în considerare punctele de vedere ale colegilor care au susținut această retrimitere, să ni se motiveze de ce s-a făcut raport de respingere și, bineînțeles, implicit, să ni se spună dacă formalitățile, inclusiv formalitatea de bază, și anume referendumul, au stat la baza acestei schimbări.

Pentru că, dacă n-a fost referendum, degeaba venim să susținem aici, că așa a fost voința populației. Întrebarea firească: care populație?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Acum am să invit la sfârșit, reprezentantul comisiei și al Guvernului, dat fiind că sunt deja mai mult înscrieri la cuvânt. Domnul deputat Moisoiu și domnul deputat Boșneac.

 
 

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Aș dori numai o mică lămurire pentru dumneavoastră, domnule președinte.

Să știți că în momentul când este supus la topire, la încălzire, oțelul, ca și alt metal, își schimbă culoarea. Ajunge și la culoarea roșie, și, dacă cumva temperatura este mai înaltă se ajunge la o culoare portocalie și chiar albă. Deci, putem și un portocaliu, că este în apropiere de oțel roșu.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Boșneac.

 
 

Domnul Valentin Samuel Boșneac:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Îmi permit să vă spun că vin dina ceastă zonă și purtăm de zeci de ani acest stigmat al numelui, Oțelul Roșu. De fapt, au fost două comune, Ohaba și Ferdinand, și prin înțelegere s-a ajuns la vechiul nume, purtat în timpul celui de-al doilea război mondial: Ohaba-Ferdinand.

Vă rog foarte mult să fiți de acord cu acest nume. A fost schimbat numele printr-un simplu decret local și dorim să revenim. Aceasta este dorința oamenilor.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Ați fost bine primit la prima dumneavoastră intervenție în plen. Comisia, vă rog frumos, dacă doriți să prezentați un punct de vedere.

Domnul președinte Fenechiu.

 
 

Domnul Relu Fenechiu:

Da. Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Comisia adoptat un raport negativ pentru acest proiect de lege.

În primul rând, datorită implicațiilor financiare pe care le comportă o astfel de modificare și dacă doriți și datorită faptului că strict din punct de vedere legislativ nu au fost respectate prevederile art.138 alin.(5) din Constituție și art.15 din Legea nr.500/2002 și nu sunt stabilite resursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare. Bine, problema strict subiectivă pe care au prezentat-o colegii noștri care locuiesc în această zonă este o problemă care poate fi cântărită de plenul Parlamentului, dacă se consideră că este nevoie, într-adevăr, de o reparație morală a acestei localități, cu toate că, în general, în această sesiune parlamentară, precedente nu există și, așa cum a fost și cazul județului Argeș, dacă vă amintiți, săptămâna trecută, nu am fost de acord cu o schimbare, având în vedere că este o unitate administrativ teritorială de dimensiuni mai mici și dumneavoastră, dacă considerați, putem retrimite înapoi la comisie pentru rediscutare. Referendumul este.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Guvernul?

Domnule secretar de stat Mircea Alexandru, vă rog.

 
 

Domnul Mircea Alexandru:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Guvernul nu susține această inițiativă legislativă, pe de o parte, pentru punctul de vedere care a fost scris, pentru punctul de vedere care a fost transmis în scris și, pe de altă parte, vă rog să observați, se propune denumirea Ohaba-Ferdinand. Din expunerea de motive, rezultă că niciodată această localitate nu s-a numit Ohaba-Ferdinand. S-a numit până la 1430 Negrotești, s-a numit după aceea Ohaba-Bistrița, după aceea în '42, Ferdinand. în 43 s-a numit Ferdinand Bistra. Și spune că se anexează la expunerea de motive atât: Hotărârea consiliului local Oțelul Roșu. Dar în hotărâre spune că în baza referendumului locuitorilor. Or, acest referendum nu există. Ce au hotărât locuitorii? Cum să se numească această comună? Pentru că nu există referendum anexat aici.

Pe de altă parte, Guvernul nu susține asemenea inițiative legislative pentru schimbarea de denumiri, într-adevăr, având în vedere că sunt probleme de interes local, trebuie referendum pentru fiecare din aceste decizii pentru că, pe fiecare îl interesează că îl costă schimbarea documentelor necesare pentru acest lucru. Deci Guvernul nu susține inițiativa legislativă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule secretar de stat.

Domnul deputat Dumitriu.

 
 

Domnul Dragoș Dumitriu:

Deci, domnule președinte, două corecturi. Una la mână, domnul președinte Fenechiu a spus că există referendum și iată că nu există.

În al doilea rând, și reprezentantul Guvernului se înșeală pentru că în lege se spune că autoritățile locale hotărăsc dacă este necesar sau nu referendumul pe o problemă de interes local. Deci, în condițiile în care consiliul local a spus că nu este necesar referendumul. Asta este situația.

Pe de altă parte, dacă ignorăm de data asta și dorința consiliului local și un element istoric, nu știu ce să mai spun, ce să înțelegem și, dacă domnul președinte Fenechiu tot a amintit de propunerea mea de schimbare a denumirii județului Argeș în denumirea istorică Argeș-Muscel, aș vrea să-l rog să nu mai trateze în mod diferit o propunere venită din partea Puterii și una venită din partea Opoziției.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Ion Oltean.

 
 

Domnul Ion Oltean:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Este surprinzător că Guvernul are un punct negativ legat de această inițiativă legislativă.

De asemenea, este surprinzător că și comisia a respins această inițiativă, atâta timp cât la baza acestei inițiative legislative a stat referendumul organizat, pentru că înțeleg că există un referendum prin care populația a fost consultată și aceasta a fost de acord cu schimbarea denumirii acestei localități. Eu cred că în această privință, ceea ce contează este voința populară, voința oamenilor și hotărârea consiliului local, care înțeleg că și acesta a subscris unei asemenea inițiative locale.

Dacă aceste elemente există, în opinia mea sunt întrunite aproape în majoritate cerințele legale, iar resursele financiare, sigur, ele trebuiau să fie în mod corect indicate și consiliul local aici trebuia să o facă, dar acestea nu sunt motive care să ducă la respingerea acestea inițiative.

De aceea, cred că putem subscrie ideii de a se retrimite această inițiativă comisiei permanente, pentru a se face o nouă analiză în prezența reprezentantului Guvernului și așa să vedem dacă nu cumva se poate hotărî un raport pozitiv pentru aprobarea acesteia.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Nu, e domnul deputat, cred că îmi cereți dreptul la replică. Atunci, domnul Fenechiu dreptul la replică, întâi e dreptul la replică, pe urmă e procedură și pe urmă e domnul deputat Oancea.

Și, stimați colegi, înțeleg că suntem cu toții de acord să-l retrimitem la comisie, dar vorbim în continuare pe această temă.

 
 

Domnul Relu Fenechiu:

Da, vreau doar să vă spun atât, că mio-a fost pomenit numele de mai multe ori, în calitate de președinte al comisiei am obligația să verific documentele în baza cărora fac un raport, dar nu pot să cred că o hotărâre a consiliului local este un fals, având în vedere că în această hotărârile scrie foarte clar "în conformitate cu prevederile Legii nr.215 și a rezultatelor referendumului organizat la Oțelul Roșu cu privire la schimbarea denumirii localității" și există și fișa referendumului. Dacă acesta este un fals, atunci este strictă responsabilitatea Primăriei Oțelul Roșu. Eu nu cred așa ceva.

Și, în altă ordine de idei, nu cântăresc cu altă unitate de măsură o propunere a Opoziției și o propunere a celor de la putere, dar cântăresc cu o altă unitate de măsură ideea de a se schimba denumirea unui județ și ideea de a se schimba denumirea unei comune sau a unui oraș, implicațiile fiind cu totul altele.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc. Pe procedură, domnul deputat Anghel Stanciu.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Așa s-a călit oțelul sub temperaturi înalte. Deci, s-au încins spiritele, domnul președinte, și, ca tare, în baza art.150 alin.(1), președintele de ședință sau liderul unui grup parlamentar poate cere încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuție. Deci, Grupul parlamentar al PSD va susține trimiterea la comisie, dar solicităm încheierea discuțiilor pentru că, altfel, nu se va mai căli oțelul roșu și rămânem cu el așa.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Supun votului dumneavoastră propunerea de încheiere a dezbaterilor pe această temă. E o propunere procedurală, nu am ce să-i fac, votăm. Vă rog să votați. Se pare că există o oarece majoritate în acest sens.

 
 

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect. Vă rog să votați. Nu, retrimiterea la comisie.

 
 

S-a decis retrimiterea la comisie. Fără îndoială, coerent cu sistemul pe care l-am aplicat și până acum, voi propune să fiți de acord cu prelungirea cu 15 zile a termenului de dezbatere a acestui proiect, astfel încât să nu fie un caz de adoptare tacită. Și să ne întindem până în luna februarie.

Dacă sunteți de acord? Da. Vă mulțumesc.

Retrimitem la comisie, termen - 7 februarie.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind reorganizarea și funcționarea Academiei Oamenilor de Știință din România (rămas pentru votul final).

Proiectul de Lege privind reorganizarea și funcționarea Academiei oamenilor de știință din România.

Inițiatorul? Domnul senator Ion Solcanu.

Aveți cuvântul. Inițiatorul, dacă dorește să susțină? Nu, nu la noi se susține, de la tribună, domnule senator. Nu merge microfonul, la tribună vă invităm! Veți putea fi și filmat dintr-o perspectivă mai bună.

 

Domnul Ion Solcanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte, că mi-ați oferit această șansă unică în viața mea, aceea de a fi expus central.

Domnule președinte, stimate și stimați deputați, vorbesc în numele a 39 de deputați și senatori, inițiatori ai acestui proiect de lege: 23 de deputați și 16 senatori.

Proiectul de lege pe care vi-l prezentăm are ca obiect de reglementare organizarea și funcționarea Academiei Oamenilor de Știință din România, for național de consacrare științifică, instituție de interes public cu personalitate juridică, autonomă, apolitică, neguvernamentală, nonprofit și de utilitate publică, academie care reunește în cadrul ei personalități reprezentative ale științei.

Academia de știință din România a fost constituită la 11 martie 1936 la inițiativa a 26 de oameni de știință, iar în perioada 1936 și 1946 a desfășurat o valoroasă activitate științifică, publicând 8 volume și peste 700 de studii, comunicări științifice, originale, susținute în cele 10 secții existente ale academiei la acea vreme. De asemenea, academia a avut un periodic științific din care a publicat 14 numere, și anume Buletinul Academiei de Știință din România.

Academia Oamenilor de Știință din România este deci continuatoarea și unicul legatar al Academiei de Știință din România cât și al Asociației Oamenilor de Știință din România.

Vreau să precizez doar că Academia Oamenilor de Știință din România înglobează în structura sa reprezentanți ai comunității științifice românești, recunoscuți pe plan național și internațional, din cadrul Academiei Române, al academiilor de ramură și al societăților științifice privind diverse domenii ale științei, situându-se în ierarhia instituțiilor științifice între Academia Română și academiile de ramură care activează ca instituții bugetare în baza unor legi de funcționare.

Vreau să închei, pentru a nu vă mai reține atenția, că în acest an se împlinesc 70 de ani de la înființarea Academiei de Știință din România, 50 de ani de la înființarea Asociației Oamenilor de Știință din România și 10 ani de existență a Academiei Oamenilor de Știință din România.

Față de cele menționate, supun atenției dumneavoastră, dezbaterii și votului această propunere legislativă care este semnată, după cum spuneam, de un număr de 39 de deputați și senatori.

Vă mulțumesc, domnule președinte și stimate colege și stimați colegi deputați.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Din partea comisiei, domnul deputat Andea.

Vă rog.

 
 

Domnul Petru Andea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege, așa cum s-a spus, are ca obiect de reglementare organizarea și funcționarea Academiei Oamenilor de Știință din România.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil primit de la Comisia juridică, de disciplină și imunități, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Academiei Române, precum și punctul de vedere favorabil al Guvernului.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au fost prezenți 19 deputați din totalul de 28 de membri ai comisiei, precum și domnul Dumitru Miron, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, domnii profesori universitari doctor Vasile Cândea, președinte, și Ștefan Iancu, secretar științific al Academiei Oamenilor de Știință.

Senatul a adoptat acest proiect de lege în ședința din 30 octombrie 2006. În urma dezbaterii, comisia, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, propune plenului adoptarea proiectului de lege cu amendamentele din anexă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc. Dacă Guvernul dorește să exprime un punct de vedere. Nu este necesar.

Doriți? Nu.

Dezbateri generale?

Vă rog, aveți cuvântul, domnule deputat Magheru.

 
 

Domnul Paul Magheru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PRM și la comisie și în plen susține acest proiect de lege și, în afara argumentelor pe care le-a prezentat, în numele inițiatorilor, domnul senator Solcanu, aș vrea să mai precizez că acest proiect de lege respectă dreptul la proprietatea intelectuală, în sensul că titlul de academician, după cum se știe, îl poartă numai membrii Academiei Române.

De altfel, în legea aceasta se face o precizare expresă în legătură cu acest lucru. Mi se pare Capitolul VI prevede că membrii Academiei Oamenilor de Știință nu se numesc academicieni, ci membri ai Academiei Oamenilor de Știință. Este vorba de un proiect de lege de reorganizare, așa după cum s-a văzut dintr-un scurt istoric, ea a mai funcționat încă între cele două războaie, ca academie de ramură, așa cum în continuare e foarte bine că profitându-se și de niște ani jubiliari, de niște ani sărbătorești este foarte bine că s-a reorganizat această academie, că se va perfecționa, într-o formă instituționalizată, activitatea ei și, așa cum susținem orice formă de organizare și de îmbunătățire, suntem bucuroși să susținem și această inițiativă legislativă. Sunt sigur că majoritatea sunt de acord cu reorganizarea și funcționarea și-i dorim succes.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnule deputat Valeriu Tabără, vă rog.

 
 

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Inițiativa legislativă pe care o luăm în dezbatere acum nu face altceva decât să creeze baza și legalitatea de funcționare a acestei instituții care a fost organizată și până acum, însă n-a funcționat, mai mult ca o asociație. Și, eu cred că reorganizarea lumii academice din România este un factor îmbucurător. Probabil că în perioada imediat următoare, o să urmeze și alte sectoare academice, să fie reorganizate și organizate, după legi cu elemente noi în ceea ce privește funcționarea acestor instituții.

Pe de altă parte, Academia Oamenilor de Știință care a funcționat și până acum este gestionarea unor lucrări deosebit de importante și interesante pentru ceea ce înseamnă și dezvoltarea socială și economică și dezvoltarea științifică a României.

Acesta este motivul pentru care eu o susțin și Grupul parlamentar al Partidului Democrat va vota în favoarea acestei legi.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Manta, vă rog.

 
 

Domnul Pantelimon Manta:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Cred că este o onoare pentru noi să luăm în discuție și să aprobăm acest text de lege, trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului. De altfel, mă surprinde că o serie de colegi care au venit cu intervenții în acest for de natură economică, uneori cointeresați, nici măcar nu știu despre ce discutăm acum și au cu totul alte probleme. Spuneam că trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului, să creăm un statut bine definit, prin această reglementare, oamenilor de știință care împing lucrurile înainte. Este în afară de orice îndoială, statul, forul legislativ, societatea, în general, trebuie să abordeze această problemă și prin această sferă nu numai să zicem a unui for care să țină de o asociație, eventual neguvernamentală, pentru că, repet, suntem toți interesați să dăm un statut care să dea, evident, și privilegii și obligații oamenilor care merită cu adevărat acest lucru.

Vă mulțumesc. Vom vota acest proiect.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Pușcă.

 
 

Domnul Mircea Valer Pușcă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Propunerea legislativă pe care și eu o voi vota alături de reprezentanții Grupului parlamentar al PNL nu face decât să restituie lauri unei academii care s-a confirmat prin activitatea sa, prin lucrările elaborate, publicate, prin volumele care au dus în fapt la afirmarea zonei academice a oamenilor de știință, în special, pe cea tehnică.

Cu siguranță, e o întâmplare fericită că astăzi noi putem vota această propunere legislativă, având în vedere și aniversările pe care Academia Oamenilor de Știință din România le împlinește în acest an, cu alte cuvinte, 70 de ani de la înființare, 50 de activitate, 10 ani de la reorganizare.

În încheiere, vă propun tuturor să votați, alături de Grupul parlamentar al PNL, această propunere legislativă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat. Domnul deputat Vlădoiu. Nu. Domnul deputat Stanciu, atunci. Păi, nu, erau înscriși la cuvânt și domnul academician...

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vă rog să-mi permiteți să iau în considerare faptul că distinșii mei colegi m-au ascultat cu foarte mare atenție la buget și acum să fiu foarte scurt.

Grupul parlamentar al PSD susține ca astăzi, la 70 de ani de când a luat ființă Academia Oamenilor de Știință, să votăm favorabil.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul profesor Ifrim.

 
 

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să vorbesc în numele Grupului parlamentar al PRM. Prin această lege se face o restituire, este vorba de o academie în care sunt oameni de înalt prestigiu care a ființat înainte de 1944 și a fost desființată, așa încât această lege este o lege care aduce dreptate și recunoaștere unor oameni cu merite, așa după cum a fost înainte de 1944, aceste academii existau după modelul celor din Franța, academicienii aceștia fiind oamenii de valoare pentru știința și patrimoniul intelectual al unei țări.

Vă mulțumesc și noi vom vota această lege.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Vă rog frumos, domnule deputat Asztalos.

 
 

Domnul Asztalos Ferenc:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În consens cu punctul de vedere al colegilor din toate celelalte grupuri parlamentare, vreau să vă spun, în numele Grupului parlamentar al UDMR, că și noi vom susține acest proiect de lege și, din punctul nostru de vedere, din punctul meu personal, eu cred că prin adoptarea acestei legi am creat normă juridică pentru oamenii de știință, pentru a intra în ceea ce privește organizarea și funcționarea lor în normalitate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Cred că s-au terminat toate grupurile parlamentare.

Trecem pe dezbaterea pe articole. Nu există amendamente respinse. Pe raportul cu amendamente admise de la 1 la 5. Obiecții? Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

De la 6 la 10. Adoptate. De la 11 la 15. Adoptate. De la 16 la 20. Adoptate. De la 21 la 25. Adoptate. De la 26 la 30. Adoptate.

Vă mulțumesc.

Am finalizat dezbaterea pe articole. proiectul rămâne la vot final.

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Reexaminarea, la cererea Președintelui României a Legii pentru aprobarea O.U.G 8/2006 privind aprobarea unor măsuri financiare pentru operatorii economici de sub autoritatea Ministerului Economiei și Comerțului pe anul 2005 (rămasă pentru votul final).

Următorul proiect la ordinea de zi, conform modificării aprobate la începutul ședinței, Reexaminarea, la cererea președintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2006 privind aprobarea unor măsuri financiare pentru operatorii economici de sub autoritatea Ministerului Economiei și Comerțului pe anul 2005.

Comisiile, dacă doresc să prezinte raportul în urma reexaminării. Vă rog, domnule președinte Iancu.

 

Domnul Iulian Iancu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vă cer un pic de îngăduință. Este un proiect deosebit de important, cu implicații foarte mari, cu atât mai mult cu cât el a trecut o dată prin Cameră, a fost aprobat de Cameră, dar retrimis spre examinare de către președintele României pentru câteva repere cheie, aș putea să spun, și, dacă îmi dați voie, am să încerc să fac o scurtă referire la cele mai importante aspecte pentru care proiectul de lege a fost retrimis examinării. Respectiv, legea, în forma înaintată, afecta angajamentele asumate de România la Uniunea Europeană în ceea ce privește acordarea ajutoarelor de stat, acordarea scutirilor respective trebuiau să fie condiționate de elaborarea și aplicare a unor proiecte de legi structurale, ce ar permite funcționalitatea persoanelor juridice beneficiare și legea trebuia să cuprindă aspectele tehnice semnalate de Consiliul Concurenței, transmise ulterior adoptării legii de aprobare a ordonanței de urgență.

Aș vrea să vă spun că Senatul a adoptat legea, iar comisiile, respectiv Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru industrie și servicii au reexaminat legea și, în unanimitate, au propus spre adoptare legea cu amendamentele admise.

Ca atare, vă supunem spre aprobare acest proiect de lege, care a fost îndelung dezbătut în cadrul comisiilor, spre aprobarea plenului.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Dacă există intervenții la dezbateri generale?

Vă rog, domnule deputat Iulian Iancu.

 
 

Domnul Iulian Iancu:

Stimați colegi,

Fac o foarte scurtă referire la dezbateri generale.

Acest proiect de ordonanță este al patrulea proiect de ordonanță care ne demonstrează că înregistrăm o necorelare și o incoerență la nivelul executivului între ministerele implicate în promovarea unui proiect de ordonanță. Respectiv, am avut posibilitatea să constatăm că în plenul comisiei, Ministerul Finanțelor Publice contrazicea Ministerul Economiei și ambele Consiliul Concurenței pentru un proiect de ordonanță care fusese emis de 6 luni, își produsese efectele și expirase perioada și, cu toate acestea, încă ne mai contraziceam, având în vedere că și intram într-o contradicție flagrantă cu prevederile exprese ale Uniunii Europene privind acordarea ajutorului de stat.

Ca atare, în momentul de față, unitățile din sectorul minier care sunt direct vizate de acest proiect de ordonanță sunt în situația să nu poată beneficia, parte dintre ele, pentru că în acest interval de timp, deși proiectul de ordonanță a fost trimis în vederea scutirii la plată a unor datorii la bugetul de stat, ele n-au putut să parcurgă procesul de restructurare și se văd în situația de a le avea blocată activitatea chiar cu datorii atât de împovărătoare încât o parte dintre ele vor fi închise.

Prin urmare, aș vrea ca o dată dumneavoastră, cei care sunteți direct implicați în susținerea arcului guvernamental și, de asemenea, în dezbaterea unor astfel de ordonanțe, să aveți implicații la momentul inițial de emitere a ordonanțelor pentru a evita procese atât de dificile care duc în final la blocarea activității unor sectoare de activitate esențiale pentru sectorul energetic, cum e cazul acestei ordonanțe.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale. Nu sunt.

Dezbateri pe articole, nu există amendamente respinse. Lucrăm pe anexa cu amendamente admise.

De la 1 la 5. Obiecții, observații, comentarii. Nu sunt.

De la 6 la 8. Obiecții, observații, comentarii, inclusiv anexele. Nu sunt. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne mâine la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (rămas pentru votul final).

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Legea are caracter organic. Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru muncă. Suntem Cameră decizională.

Rog inițiatorul.

Domnule la ora 6, am zis, proiectul ăla. Proiectul cu circulația pe drumurile publice are raportul în curs de redactare, deci va rămâne mâine.

Vă rog, domnul președinte Șeitan.

 

Domnul Mihai Constantin Șeitan (președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale):

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă supunem atenției un proiect de lege de modificare a Legii 411 din 2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Modificările se referă la câteva elemente importante, și anume, la extinderea sferei de cuprindere obligatorie a acestui sistem pentru persoanele până la 35 de ani și opțional între 35 și 45 de ani, prezentarea cu claritate a etapelor de autorizare și funcționare, precum și a mecanismului de administrare a fondurilor de pensii, redefinirea claselor și plafoanelor de investire în vederea eliminării barierelor din calea liberei circulații a capitalurilor, conform cerințelor Uniunii Europene și aplicării prevederilor Directivei Consiliului Europei nr.98/49 din 29 iunie 1998 privind protejarea drepturilor de pensie suplimentară.

Având în vedere cele de mai sus și mulțumind în mod special Comisiei de muncă și Comisiei de buget finanțe pentru atenția cu care s-a aplecat asupra detaliilor acestui proiect important de lege, luând în considerație și punctele de vedere nu numai ale Guvernului, ci și ale sindicatelor, patronatelor, pieței de capital, vă supunem și vă sugerăm adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc frumos.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Comisia. Domnul deputat Mocanu.

 
 

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

La întocmirea prezentului raport, Comisia de muncă a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Consiliului Economic și Social, Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Comisia propune plenului Camerei aprobarea proiectului de lege în scopul îmbunătățirii cadrului legislativ pentru asigurarea unui mecanism viabil de funcționare a fondurilor de pensii private, prin definirea și unificarea noțiunilor utilizate în cadrul legislativ care implementează sistemul de pensii, extinderea sferei de cuprindere obligatorii a participanților, prezentarea cu claritate a etapelor de autorizare și funcționare, precum și a mecanismului de administrare a fondurilor de pensii.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. El a fost adoptat cu unanimitate de cei 17 deputați prezenți, din totalul de 19 membri ai comisiei și, în consecință, propunem plenului admiterea cu amendamentele admise a proiectului de lege, așa cum îl aveți în raportul care v-a fost înaintat și în anexă la raport sunt și cele două amendamente respinse de către comisie.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Intervenții la dezbateri generale. Domnul deputat Marian Sârbu.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Firește că acest proiect de modificare a unei legi are un puternic conținut tehnic, în legătură cu care cu precădere Comisia pentru buget finanțe și-a exprimat punctele de vedere de care, la rândul său, Comisia pentru muncă a ținut cont.

Totuși, stimați colegi, aș vrea ca pe fond să exprim în numele Grupului parlamentar al P.S.D., rezervele noastre esențiale în legătură cu acest proiect de modificare și cu problema de fond, aceasta a utilizării unei părți din contribuțiile generale legate de sistemul public de pensii, pe care toți contribuabilii până la o anumită vârstă sunt obligați să le plătească în scopul, până la urmă, al finanțării acestui al doilea sau al treilea pilon, contează mai puțin, ideea este că el este o administrare privată, cu garanțiile pe care, cu siguranță, legea și ceea ce înseamnă acte normative consecvente le precizează.

De aceea, aș dori ca reprezentantul Guvernului să vină în fața noastră nu numai cu simple explicații de natură tehnică, așa cum a și făcut. Aș vrea ca domnul Șeitan să ne spună cum vede posibilă o ameliorare a sistemului public de pensii în perioada următoare, în situația în care, așa după cum știți, astăzi, aprobând bugetul de asigurări sociale, am acceptat o diminuare crescândă sau graduală a contribuțiilor de asigurări sociale. Cum vede domnul Șeitan finanțarea sistemului public de pensii, în condițiile în care o parte din aceste contribuții, o parte din fondul public trece în administrare privată, cum vede domnul Șeitan posibilitatea, ca reprezentant al Guvernului, bineînțeles, ca în perioada următoare pensiile din sistemul public să crească, din moment ce toate sursele de finanțare se diminuează.

Deci, nu pun în discuție în nici un fel credibilitatea pilonului acesta administrat privat. Asta înseamnă atenție mare la ceea ce înseamnă comisii de supraveghere, avem oameni acolo, sperăm ca societatea noastră să fi trecut de marile momente grele legate de administrarea F.N.I-ului și felul în care au fost furați banii oamenilor. Dar, măcar să avem niște explicații mult mai clare, mult mai responsabile din partea Guvernului în legătură cu evoluția sistemului public.

Domnii guvernanți de astăzi, în opinia mea, sunt mult mai preocupați de ceea ce urmează în sistemele private de pensii, tratând cu destulă ușurință ceea ce se va întâmpla cu sistemul public. Repet, în condițiile în care toate sursele de finanțare se diminuează, care este forma prin care sistemul public va putea să confere în continuare stabilitate și o creștere, până la urmă, a punctului de pensii, o creștere și o îmbunătățire a raportului între salariul mediu pe economie și pensia medie pe economie.

Aștept aceste precizări din partea Guvernului, atrăgând atenția că este foarte posibil ca grupul nostru parlamentar, la votul final, să voteze împotriva acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Alte intervenții la dezbateri generale.

Domnule deputat Valentin Iliescu, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Vă mulțumesc.

Sunt puțin surprins de intervenția antevorbitorului, cu atât mai mult cu cât astăzi discutăm aici, în Camera Deputaților, un proiect de amendare a unei legi promovate chiar de P.S.D., chiar pe vremea când domnul Marian Sârbu era ministrul muncii și solidarității sociale.

Mai mult decât atât, facem observația că amendamentele pe care a lucrat și Guvernul și comisia, sunt unanim însușite nu numai de membrii comisiei, ci și de membrii Comisiei de supraveghere a pensiilor, cât și de partenerii sociali. Fac precizarea și cred că este un lucru extrem de important că pe întreaga durată a dezbaterilor în comisie au fost prezenți reprezentanții marilor centrale sindicale și ne-am bucurat să constatăm că am găsit o soluție unanim acceptată, care, sunt ferm convins, a fost acceptată și de Guvern și de noi.

Sigur, asta nu înseamnă că domnul secretar de stat, domnul Șeitan, președintele Casei Naționale de Pensii...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu mai este secretar de stat.

 
 

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Nu mai este secretar, îmi cer scuze.

...nu va veni aici la microfon să ne dea acele informații pe care i le-a solicitat colegul meu. Sunt ferm convins că răspunsurile domniei sale vor fi întru totul în susținerea acestui proiect aflat astăzi în dezbaterea Camerei Deputaților.

Grupul parlamentar al P.D. sigur va vota acest proiect de modificare și completare a legii.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții. Domnul deputat Horea Uioreanu.

Vă informez că tocmai săptămâna trecută am votat un proiect de lege prin care domnul secretar de stat Mihai Șeitan a fost restructurat și acum a rămas doar președinte.

 
 

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Da. Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Grupul Partidului Național Liberal susține acest proiect. Discuții asupra acestui sistem privat de pensii, de fapt, pilonul doi, au început în 1999. Din păcate, cei care trebuiau să-l ducă mai departe, cât și cei care au preluat în 2000 guvernarea, n-au făcut acest lucru și nu înțeleg de ce se opun în momentul acesta.

Apreciem munca depusă de comisie și, sigur, în fruntea comisiei, domnul președinte Șeitan și-a adus aportul la promovarea acestui proiect.

În continuare, vă rog să susțineți acest proiect, este spre binele cotizanților la fondurile de pensii. Eu cred că un fond privat de pensii va fi mult mai bine gestionat, sigur, cu rigorile lui, decât ceea ce a făcut statul până acum.

Deci, încă o dată, Partidul Național Liberal susține acest proiect.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții. Nu mai sunt alte intervenții.

Dacă domnul Șeitan dorește să intervină la final? Mai doreați să interveniți, domnule Sârbu? Drept la replică, sigur, vă rog frumos. Și după aceea la final domnul Șeitan dacă au fost și niște întrebări.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

De la această tribună n-am încercat niciodată să intru în polemică cu nici unul dintre colegii mei parlamentari. Totuși, domnul Iliescu, domnul deputat Valentin Iliescu, astăzi membru P.D., are întotdeauna, am senzația...a căpătat această vocație de a-mi reaminti că am fost ministrul muncii. Eu vă mulțumesc. Să știți că nu duc lipsă de memorie, dar vreau să vă spun că dacă ați fi păstrat textul așa cum era el inițial, era posibil ca votul nostru să fie dat mai în cunoștință de cauză decât acum. Unu la mână.

Doi la mână. La data la care a fost aprobat în Parlament acest proiect de lege, eu nu mai eram ministrul muncii. Asta v-o spun doar așa, nu neapărat ca să mă debarasez total de ceea ce a fost în perioada respectivă.

Și în al treilea rând, întrebarea mea a fost legată nu de actualul proiect de lege, ci de faptul că este în interdependență cu sistemul public, domnule Iliescu. Și am întrebat ce se va întâmpla cu sistemul public de pensii în condițiile în care luați bani de acolo și-i duceți în administrare privată. Mai cresc pensiile în anii următori? Mai ajunge punctul de pensie la valoarea de înlocuire de 60%, așa cum ne-am propus cândva? Și după cum și dumneavoastră ați fost de acord cu noi în acea perioadă.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnule președinte Șeitan, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Mihai Constantin Șeitan:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vreau în primul rând să-i mulțumesc domnului deputat Sârbu pentru ocazia pe care mi-o dă să spun câteva scurte cuvinte pe tema sistemului public de pensii, sistem care este un sistem referitor la toată populația în vârstă de peste 60 de ani și pentru mulți, o să fie și singurul sistem pentru cei care lucrează, pentru că n-o să aibă timp să intre în sistemele private.

Categoric că ne preocupă enorm de mult, ca pe toate organismele politice ale României, modalitatea de îmbunătățirea sistemului public. Trebuie spus și e știut că am luat niște măsuri încă de anul trecut, aplicabile de anul acesta, de eliminare din sistemul public a unor prestații care cheltuiau și nu erau de natură contributivă. Și sunt știute, nu vreau să le repet.

Vreau să vă spun că facem niște eforturi deosebite să aducem în sistemul public de pensii contribuabili noi care nu sunt încă în sistemul de pensii. Este vorba de circa 400.000 de oameni care contribuie în România la taxe și impozite, dar nu la pensii. Pentru un surplus pentru fondurile de care avem nevoie.

Domnul deputat ridicase problema, pe bună dreptate, ce se întâmplă cu golul care se creează în sistemul public prin plecarea unor contribuții, acei 6% în sistemul privat. Trebuie să vă spun că Guvernul a aprobat prin memorandum acum o lună când am plecat cu acest proiect la Parlament, mai demult de fapt în vară, posibilitatea ca această sumă necesară pe care am calculat-o în detaliu pentru următorii șapte ani, să fie acoperită din bugetul de stat pe sistemul datoriei publice, adică, prin emiterea de titluri de stat pe termen lung și foarte lung care nu au fost emise până acum în România, neexistând cumpărători. Se creează cumpărătorii acuma, domnule ministru, și anume fondurile de pensii care cumpără aceste titluri pe termen lung. Ele nu consumă încă decât peste 10-15 ani, cel mai devreme.

În ceea ce privește o altă sursă, absolut de acord cu dumneavoastră că una dintre preocupările noastre cele mai importante este de a majora valoarea punctului de pensie. Majorarea se face în două direcții. Se face în valoare absolută, în raport cu inflația și se face raport cu salariul mediu. Salariile au cu totul altă evoluție decât pensiile în România și de foarte mult timp și se creează o ambiguitate între nivelul de creștere a salariilor și nivelul de creștere a pensiilor. Cert este că am ajuns acum la un nivel de 30% a pensiei în raport cu salariul, l-am crescut pentru anul care urmează la 32%, mergem la 35% în 2008 și vom crește la 40% valoarea reală a pensiei peste 2004, adică față de ce am propus în programul de guvernare, 30% creștere reală, vom reuși 40%.

Și mai sunt încă niște măsuri pe care nu vreau să le dezvălui acum.

Vă mulțumesc mult.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Cu siguranță vom organiza o ședință secretă a Camerei Deputaților pentru a putea discuta acele măsuri.

O ședință secretă a Camerei, nu a domnului președinte.

Trecem la dezbaterile pe articole. Există două amendamente respinse și o să vă întreb dacă le susțineți.

Dacă de la pct.1 la pct.10 există obiecții, observații, comentarii. Nu sunt. Adoptat.

De la 11 la 20. Adoptate.

De la 21 la 30. Adoptate.

De la 31 la 40. Doamna Cliveti vă susțineți amendamentul de la art.42?

Vă rog frumos.

 
 

Doamna Minodora Cliveti:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am propus ca pentru perioada în care persoanele care se află în concediu de maternitate și de creștere și îngrijire a copilului doresc să beneficieze de șanse egale cu persoanele care nu sunt în această situație, statul să cotizeze în locul lor pe această perioadă.

Cu alte cuvinte, în cei doi ani, respectiv trei, dacă îngrijesc un copil cu handicap, aceste persoane care sunt în mare majoritate femei, sunt lipsite practic de posibilitatea de a-și majora fondul pe care l-ar constitui, și-l constituie în cadrul acestui sistem de pensii administrate privat. Aceasta înseamnă deci că sunt discriminate?

Eu reamintesc faptul că în legislația românească există două situații în care aceleași persoane sunt discriminate pozitiv și anume, perioada de doi, respectiv trei ani contează ca vechime în muncă și, în același timp, pe perioada respectivă, chiar dacă aceste persoane nu realizează practic venituri, ele beneficiază de asigurări de sănătate.

Dacă considerăm că în țara noastră întreținerea, îngrijirea și educarea copiilor până la doi, respectiv trei ani este o prioritate, atunci de ce nu ar trebui ca pentru aceste persoane să avem în vedere și această posibilitate, respectiv fondul lor de pensii administrate privat să crească în mod constant și pe această perioadă, dar nu prin sume reținute din această indemnizație care are o destinație precisă, este o indemnizație pentru creșterea copilului, nu pentru alte chestiuni.

Deci, v-aș ruga să fiți de acord cu acest amendament care a fost redactat și împreună cu reprezentanți ai societății civile care urmăresc aceste principii și ni le-au sugerat.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Comisia.

 
 

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cu părere de rău pentru distinsa noastră colegă, Comisia nu susține acest amendament. Așa cum am spus și în cadrul comisiei, dacă aceste persoane doresc să participe în continuare la sistemul de pensii private și pe perioada concediului respectiv, domniile lor își pot încheia contracte separate pentru această perioadă și, bineînțeles, să plătească aceste contribuții pe baza acestor contracte, fie din contribuția minimă, fie din indemnizația pe care o primesc, fie din alte surse ale familiei respective și care este în valoare de 800 de lei.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.1 din anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votați.

Da. Vă mulțumesc. S-a respins.

 
 

Dacă până la pct.40. (Doamna Minodora Cliveti dorește să intervină.) Vă dau cuvântul la pct.84, la art.140.

Dacă până la pct.40 mai există alte obiecții, observații, comentarii. Nu sunt. Adoptat.

De la 41 la 50. Adoptate.

De la 51 la 60. Vă rog frumos, domnule deputat, din partea comisiei, un amendament de corelare.

 
 

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Este vorba de îndreptarea unei erori materiale de la poziția 58 din raport, respectiv la lit.b) a alin.(1) al art.88, vă rog să observați în cuprinsul textului lit.b) se vorbește de un procent de 0,6% pe lună. Este o eroare. Corect este 0,05% pe lună.

Vreau să vă informez pe dumneavoastră și pe colegii deputați că această eroare a apărut datorită faptului că am discutat în comisie la un moment dat de 0,6% pe an și din eroare s-a trecut 0,6% pe lună. 0,05% pe lună este 0,6% pe an. Dar cum acest indicator se urmărește lunar, am preferat să-l trecem sub forma de 0,05% pe lună și nu 0,6% anual.

Cu alte cuvinte, vă propunem să eliminăm sintagma "mai mult de 0,6% pe lună" cu "mai mult de 0,05% pe lună".

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă nu există observații la această corectură de îndreptare. Nu există. Atunci o introducem în text.

Până la 60, alte obiecții, observații, comentarii nu sunt. Adoptat.

De la 61 la 70, adoptate.

De la 71 la 80. Adoptate.

De la 81 la 90, doamna deputat Cliveti, dacă susțineți amendamentul de la 140, amendamentul respins cu nr.2.

 
 

Doamna Minodora Cliveti:

Mulțumesc.

Doamnelor și domnilor colegi,

Aș vrea să-mi acordați puțină atenție. Este o chestiune mai nouă, aș zice, pentru legislația românească. Textul propus de comisie sună astfel: "Furnizorul de pensii stabilește cuantumul pensiei private pe baza calculului actuarial și a activului personal net aflat în contul participantului."

Amendamentul pe care l-am formulat sună astfel: "Furnizorul de pensii stabilește cuantumul pensiei private pe baza unui calcul actuarial ce utilizează...", aici intervine practic noutatea "...tabele biometrice unisex determinate prin media aritmetică dintre speranța medie de viață a femeilor și cea a bărbaților, precum și a activului personal net aflat în contul participantului."

Această cerință ar duce practic la o mai mare egalitate de șanse, ca să zicem așa, a pensiilor astfel stabilite. Se știe foarte clar că durata de viață a femeilor este mai mare decât a bărbaților, o să spuneți că e și firesc să fie așa, pentru că vă mâncăm zilele. Nu e asta! Este o chestiune științifică.

În al doilea rând, femeile rămânând practic singure în acele perioade mai grele ale sfârșitului de viață sunt practic... trebuie să se mulțumească cu sume mici de bani.

În condițiile în care aceste tabele biometrice unisex ar fi deja introduse în felul de a se calcula, de a se percepe aceste sume, de a ajunge în fondurile acestea administrate privat, femeile ar putea să aibă și ele o pensie egală cu bărbații pe această perioadă de contribuție care este reglementată de legea noastră.

V-aș ruga să-mi dați voie, de asemenea, să citesc argumentul de respingere al comisiei: "Propunerea nu face obiectul prezentei legi. În termen de trei ani de la implementarea acestei legi, se va elabora o lege specială privind reglementarea calculului actuarial și a plății pensiilor în sistemul privat".

Cu alte cuvinte, aveți răbdare că peste trei ani suntem de acord cu ce vreți dumneavoastră dar până atunci nu se poate, pentru că legea aceasta este altfel făcută.

Deci, v-aș ruga să apreciați totuși că este o chestiune cât se poate de clară, este un principiu european, este o chestiune de umanitate care nu impietează cu nimic asupra stagiului. Aici sunt chestiuni private, este reglementată practic prin amendamentul meu o modalitate mai corectă, mai demnă și mai egală, dacă vreți, de percepere a acestor, de constituire practic a acestor fonduri.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă rog. Comisia.

Comisia menține punctul de vedere.

Supun atunci votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.2 din anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votați.

Da. Vă mulțumesc. Amendamentul a fost respins.

 
 

Până la pct.90 dacă mai există alte obiecții, observații, comentarii. Nu mai sunt. Adoptate.

De la 91 la 99, adoptate.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar și a Propunerii legislative pentru modificarea art.272 alin.(2) din Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății (rămas pentru votul final)

Ne întoarcem la Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar și Propunerea legislativă pentru modificarea art.272 alin.(2) din Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Înțeleg că s-a distribuit materialul.

O să invit și comisia, domnule academician Ifrim, o să invit din nou în banca comisiei.

Vă mulțumesc.

Dacă nu greșesc, pct.2 se respinsese, din anexa cu amendamente respinse.

Pe anexa cu amendamente admise, dacă la pct.6 dacă există obiecții, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

Pct.7 - adoptat. Pct.8 - adoptat.

Pct.9 - introducerea unui număr de 3 noi puncte după pct.4. Adoptat.

Pct.10. Suntem la pct.5.

Dacă domnul deputat Paveliu își susține amendamentul respins de la pct.5.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Stimați colegi,

Prin acest articol 48, la propunerea Ministerului Sănătății s-au făcut niște modificări. Vă atrag atenția că aceste modificări au fost propuse ulterior votului care a fost dat de plenul Camerei, în unanimitate, prin care s-a hotărât ca fondurile provenite din taxe pe viciu, să fie folosite numai prin hotărâre de Guvern.

Ministerul Sănătății a încercat să facă o eludare a acestui vot și atunci a definit programele naționale, care până la data respectivului amendament nu erau împărțite pe mai multe categorii și le-au definit în mod distinct, în mai multe categorii, pentru a spune că sunt aprobate prin Hotărâre de Guvern, încercând să eludeze faptul că mai sunt și alte programe, decât cele care le-au definit prin enumerare. Și în acest fel ar fi rămas sau poate chiar așa o să și rămână, că programele administrative ale Ministerului Sănătății și oricare alte programe decât cele care sunt înșirate aici, vor fi în continuare aprobate prin ordinul ministrului, așa cum dorește de altfel domnul ministru Eugen Nicolăescu.

Vreau să mai subliniez că acest articol introduce o chestie poate chiar periculoasă. Este vorba de programele naționale de sănătate, care sunt elaborate în mod distinct sau comun de către Ministerul Sănătății și CNAS și care se finanțează de la bugetul de stat, din venituri proprii ale Ministerului Sănătății fie din bugetul Fondului național de asigurări sociale de sănătate și prin transferuri de la bugetul aprobat al Ministerului Sănătății în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Acest articol vine în contradicție cu art.9 al legii, așa cum a fost propus "pe genunchi", sau, în sfârșit, repede, de Ministerul Sănătății.

Mai mult, ultimul amendament, Ministerul Finanțelor Publice, ultima parte a amendamentului, este autorizat să introducă modificările corespunzătoare bugetului Ministerului Sănătății și Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în condițiile Legii finanțelor publice, și cu modificările ulterioare.

Dacă este făcută această prevedere, în mod evident că nu mai este necesar, dacă respectăm Legea finanțelor publice, atunci nu mai avem de ce să facem o asemenea prevedere redundantă în lege. De aceea, eu am propus să se rămână la o formulare mai simplă și mai corectă din punctul meu de vedere. Programele naționale de sănătate sunt programe finanțate și derulate de Ministerul Sănătății.

Vreau să fac încă o dată sublinierea, că nu este normal ca programele naționale de sănătate să fie făcute de Casa Națională de Sănătate. Sunt două entități total diferite, fiecare cu atribuții separate. Cum nu este normal ca programele naționale de sănătate să fie finanțate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Programele naționale de sănătate, cu scop curativ, sunt derulate de CNAS și acestea, într-adevăr, se aprobă prin Hotărâre de Guvern.

Eu vă propun să acceptați varianta pe care am formulat-o eu, și să nu uitați că Fondul de asigurări de sănătate cu greu am reușit să-l scăpăm de sub influența Ministerului Sănătății, cu greu am reușit ca acești bani ai asiguraților să fie folosiți pentru programe care se derulează sub coordonarea Ministerului Sănătății.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ciocâlteu.

 
 

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Știu că sunteți obosiți, și după atâtea discuții cu bugetul, și după ziua asta îndeajuns de grea, mai ales după cea de ieri, vreau să vă spun că s-a lucrat până la ora 21,00 aseară, și aș vrea să vă spun niște lucruri care vă privesc și pe dumneavoastră sau familiile dumneavoastră, la modul direct, legat de această discuție despre această ordonanță care ba trece, ba nu trece, și despre aparenta așarnare (?) a domnului deputat Paveliu, colegul și prietenul meu, așa cum și colegii din minister îi consider la fel, v-am spus că sunt și voi în permanență pentru reforma în domeniul sanitar, dar sunt câteva lucruri care sunt discutabile.

Unul dintre ele este chiar acesta, despre care vorbeam, pentru că normal este ca banii, atunci când se dorește să fie cheltuiți (vorbesc de programele de sănătate), trebuie să fie cheltuiți prin hotărâre de Guvern. Asta, într-un fel, apără și ministrul sănătății, peste 2 ani sau poate peste 3 luni, eu știu, când vor fi alegeri, pentru că îl scutește de orice fel de discuții asupra modului în care a cheltuit banii.

A doua problemă care este delicată, și iarăși mă privește, ca să nu fiu ultraspecializat, să vorbesc ca domnul deputat Paveliu, care a vorbit poate prea specializat, este problema cercetătorilor din spitale: sunt 860 de cercetători. Nu avem cum să-i mai plătim. Îi lăsăm neplătiți, dacă i-am acceptat? Este o moștenire pe care trebuie s-o ducem la capăt, unii din directori au trecut pe IMF, alții... nu poți să-i treci, dacă sunt cercetători, că-i plătești prin acte medicale, adică îi plătești că ei fac acte medicale, când teoretic nu trebuie să facă. Cu toate astea, trebuie să-i plătească Casa. Cum să-i plătească Casa, când ei nu fac servicii medicale, că n-au voie.

În sfârșit, o altă problemă care este iarăși, poate cea mai delicată, și în care am avut mare tămbălău în lumea medicală, a fost cea legată de vârsta de pensionare.

În primul rând, dacă spui că pensionezi femeile la 57 de ani, și bărbații la 62, este discriminare.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, suntem la pct.5 ca amendamente.

 
 

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Știu, dar vreau să se înțeleagă tot ce se discută aici, pentru că aș vrea să poată trece mult mai repede.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci prezentați toate punctele de vedere la toate amendamentele, iar după aceea le discutăm.

 
 

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Încerc să explic: nu se poate. În același timp, noi ar trebui să-i pernsionăm. Acum, va fi o situație foarte delicată: o femeie care termină specialitatea la 32 ani, la 57 de ani o pensionezi? Cât a depus ea la Casa de Pensii și ce pensie va avea? Foarte delicat.

Și, atunci, normal este să-i pensionezi și să rămână cum a fost de fapt în legea veche, 65 de ani la toată lumea, femeile, pentru că aici este vorba în special de colegii de la U.D.M.R., care au pus această problemă, femeile, mai ales la stomatoloage, care nu pot, stau tot timpul în picioare, nu pot să lucreze peste 60 de ani. Dacă vor să se pensioneze mai devreme, deci să nu ajungă la 65, este problema lor. Și atunci toate lucrurile erau împăcate, pentru că de fapt Ministerul Sănătății vrea să facă o chestie bună, până la urmă, care înseamnă să dea bani, de fapt, Casei de asigurări.

Și pentru asta, sigur, că am mulțumit și aseară Ministerului Sănătății și o fac și acum. Dar astea, de fapt, sunt problemele acestei discuții, care altfel, sigur că zic eu că v-ar fi obosit cu lucruri de prea mare specialitate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt alte intervenții, la pct.5, comisia. Mențineți punctul de vedere. Bănuiesc că și Guvernul menține. Da.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.2, din anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

S-a respins.

 
 

Pct.10 din anexa cu amendamente admise, pct.5 în formularea comisiei.

Obiecții, observații, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.11 - adoptat. Pct.12 - adoptat.

La pct.13 - este vorba de pct.8 din ordonanță.

Domnule deputat Paveliu, aveți amendament respins. Îl susțineți? Este al treilea amendament respins, ca să fie mai simplu.

Nu se susține.

Vă mulțumesc.

Pct.13 - obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La pct.9, domnul Paveliu. Susțineți amendamentul respins? Nu.

Pct.14 din amendamente admise. Obiecții, observații, comentarii? Adoptat.

Pct.15 - adoptat. Pct.16 - adoptat. Pct.17 - adoptat. Pct.18 - adoptat.

La pct.19 se introduce un articol nou, 131, și există și un amendament respins.

Domnule Paveliu, îl susțineți? Aveți cuvântul.

Deci vă întreb dacă susțineți amendamentul respins de introducerea unui pct.131. Nu-l susțineți, înțeleg. Atunci, susțineți-l, domnule deputat, este vorba de colegi care așteaptă.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule președinte, cred că nu are rost să ne grăbim.

Este vorba de un amendament legat de cheltuielile ocazionate de activitățile desfășurate în Camera de Gardă ale spitalelor, altele decât spitalele de urgență, care se suportă din fondurile obținute pe bază de contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate.

Consider că între cele două variante de spitale (spitale de urgență și spitale județene) existând diferențe, este natural ca aceste contracte să se facă cu Casele de Asigurări de Sănătate, în special pentru aceste servicii.

Nu știu dacă este foarte limpede pentru colegi, pentru că este o chestiune tehnică, dar eu îmi susțin amendamentul.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Comisia? Menține.

Guvernul?

Supun votului dumneavoastră atunci amendamentul respins de la pct.5, din anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

S-a respins.

 
 

La pct.19, în anexa cu amendamentele admise, formularea comisiei pentru 131, obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Pct.20 - obiecții, observații, comentarii? Adoptat.

Pct.21 - adoptat. Pct.22 - adoptat.

Pct.23 - aici există un amendament respins al domnului deputat Paveliu, alin.(4) al art.189, îl susțineți, domnule deputat?

Aveți cuvântul, vă rog.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Am să vă subliniez care sunt diferențele din acest articol nr.4: "Drepturile salariale ale personalului angajat în activități de cercetare științifică și de medicină preventivă, organizată în cadrul structurii organizatorice a unității sanitare cu paturi se suportă din veniturile proprii ale spitalelor". Acesta este amendamentul făcut de Ministerul Sănătății.

Aș vrea să vă explic ce are în spate acest amendament. Deci, în primul rând, în spital lucrează, și pot să clasific, personal în trei categorii: sunt medicii, salariați proprii ai spitalelor; sunt profesorii, conferențiarii, șefii de lucrări, asistenții, personalul didactic și mai există cercetători științifici.

Ministerul Sănătății se află în culpă. Altfel spus, de 6 luni de zile a uitat să plătească cercetătorii științifici, ceea ce, evident, este vorba de o neglijență în serviciu, dar asta face obiectul altei discuții, sau dacă vreți la amendamentul următor.

Ca să acopere această greșeală pe care a făcut-o, pentru că este normal ca acești cercetători să fie plătiți din bugetul de stat, și nu din bugetul spitalului, că nu cercetează nimic pentru spital, ministerul încearcă să acopere prin acest amendament.

Altfel spus, trece întreaga activitate a cercetătorilor, pentru o scurtă perioadă de timp, pe bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Altfel spus, plătim toți asigurări sociale de sănătate, pentru ca din banii noștri să fie plătiți cercetători științifici, care fac o activitate meritorie, dar care n-are nimic de-a face cu serviciile care ne sunt nouă prestate.

Este foarte adevărat că acești cercetători științifici în spitale, unii dintre ei practică, sau de fapt toți practică și activități medicale, dar aceste activități medicale sunt suplimentare. Și ele sunt plătite pentru activitatea strict medicală din bugetul asigurărilor sociale de stat. Prin amendamentul introdus de minister, încearcă să plătească în totalitate activitatea cercetătorilor din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Vreau să vă spun că numai în ultimele 6 luni, în felul acesta s-a făcut o pagubă, dacă vreți, din fondurile de asigurări sociale de sănătate, de vreo 10 milioane de dolari, ceea ce nu-i chiar o sumă mică. Gândiți-vă ce putem face cu banii ăștia și de ce este nevoie să văduvim bugetul.

În orice caz, intervenția mea este de fapt, după acest prim amendament, pe care eu vă rog să-l respingeți. Și dacă-l respingeți, atunci amendamentul meu nu mai are rost. Dacă-l veți accepta, o să-mi susțin și amendamentul care urmează.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Diaconescu.

 
 

Domnul Renică Diaconescu:

Îmi pare foarte rău pentru ceea ce se întâmplă, pentru că aseară, târziu, toată comisia am căzut de acord, și acum încercăm unii să ieșim din cadrul de aseară.

Ne-am despărțit într-un mod elegant, ca niște profesioniști care au discutat punct cu punct, și acum fiecare vrem să ".. A fost acolo și P.S.D.-ul și P.N.L.-ul și toate partidele, și am crezut că o să construim ceva pentru sănătate.

Acum încercăm să forțăm nota cu alte aberații, și pentru a preciza mai mult, nu știu dacă domnul Paveliu mai lucrează în spital, eu vă spun ca un om care lucrez în spital, apropo de acești cercetători științifici, deci sunt plătiți doctorii de Casa de asigurări, și nu ministerul plătește pentru servicii, plătește Casa de asigurări; profesorii universitari, pentru că lucrează și ca medici, sunt plătiți cu o jumătate de normă, tot de Casa de asigurări; iar cercetătorii, pentru că desfășoară la patul bolnavului, tot Casa de asigurări, pentru caz rezolvat îi plătește.

Deci, nu Ministerul Sănătății plătește activitatea medicală a cercetătorului de la patul bolnavului.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu cred că a zis că spuneți aici niște aberații, îmi pare rău. Eu n-am auzit, cel puțin, așa ceva.

Domnule deputat Paveliu, vă rog foarte mult să nu interpretați ceea ce nu s-a spus.

Mai există intervenții de la colegi, înțeleg.

Domnule deputat Paveliu, nu ați fost nici insultat, nici atacat.

Domnul deputat Ciocâlteu și domnul deputat Crăciunescu.

 
 

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Revin la dorința de a rezolva problema, pentru că, încă o dată spun, știu că sunteți foarte obosiți, și eu sunt obosit, dar aceasta este o problemă importantă.

Eu aș vrea să-l întreb, și îi pronunț numele domnului doctor Diaconescu, câți cercetători are la Slatina? Câți cercetători aveți, domnule doctor? Și să vă spun de ce. Asta e problema: ministerul vrea să rezolve o problemă care ar trebui rezolvată de către Academia de Științe Medicale. Ei ca și cercetare țin de Academia de Științe Medicale, deci nici ministerul n-ar trebui să-i plătească, și nici spitalul. Și atunci ministerul încearcă să-i strângă puțin de gât, să nu mai facă foarte mulți cercetători care intră în rezidențiat fără să dea examen. Ați înțeles toată lucrătura asta, care este, într-adevăr, și trebuie dusă la un final.

De aceea, nu vreau să-l necăjesc pe domnul doctor Diaconescu, dar nu are dreptate când intervine, neștiind despre ce este vorba. Cum poate fi plătit un cercetător în anul I, când el nu este rezident? El nu face act medical, el nu este specialist.

Deci, problema asta era. Și atunci s-a găsit această cale de mijloc, și asta sigur c-am plecat toți ca niște prieteni, că asta a fost, doar nu era să ne luăm de păr acolo, bine, cei care-l mai au. Problema era de a discuta cum găsim ieșirea din această situație, care se perpetuează de o lungă perioadă de timp.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Timpul destinat dezbaterii acestui articol s-a epuizat.

Comisia?

Nu, nu este drept la replică. N-a făcut nici afirmații incorecte, nici insultătoare. Timpul s-a epuizat.

Domnul academician Ifrim mi-a amintit că avem 1 minut sau 3 minute de articol și l-am depășit de mult.

Domnule academician, aveți cuvântul, vă rog, din partea comisiei.

 
 

Domnul Mircea Ifrim:

Vă rog, aș dori să vă informez privind această măsură, că spuneam de la început că legea reglementează o serie de plăți în sistemul sanitar. Privind datoriile care sunt deja grație acestei legi, care permite prin bugetele locale să se suporte cheltuieli de la spitale, actualmente rămânând un plus în fondul Ministerului Sănătății, s-a făcut artificiul și s-a trecut la fondul de rezervă al Guvernului, iar de la fondul de rezervă al Guvernului, prin hotărâri de Guvern, acum se dau spitalelor care au datorii. Deci, prima problemă care s-a rezolvat.

În ceea ce privește cercetătorii, aș vrea să subliniez faptul că acești cercetători fac treabă. Să nu vorbim cu ușurință despre ei. Ei fac activitate medicală, își desfășoară activitatea; încă nici un cercetător nu a rămas fără salariu timp de o lună, și o spun cu toată răspunderea, în funcția de vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale.

Deci, vă propunem să votați articolul în forma prezentată de comisie.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vă informez că timpul alocat dezbaterii acestui proiect de lege a expirat. Ca atare, de acum încolo vom intra în procedură de vot pe amendamentele admise și respinse.

Procedură, domnul deputat Bivolaru. Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Aș avea nevoie de o derogare, pentru că există la poziția nr.48 nevoia unor corecții imperioase, cu care am căzut de acord cu comisia, atâta tot.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

La amendamente admise?

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

La amendamente admise.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Sigur o să vă dau, dar dacă doriți să mergeți să discutați acum cu comisia, poate le rezolvăm deja pe parcurs, până ajungem acolo. Sigur.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Da, cu voia dumneavoastră.

O reformulare ușoară, pentru că sunt niște confuzii, și propun ca textul să sune în felul următor: "În unitățile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri corespondenți ai Academiei Române și ai Academiei de Științe Medicale, profesorii" trebuie puși peste tot la plural, "și cercetătorii științifici gradul I, doctorii în științe medicale care desfășoară activități medicale pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani". Acesta este textul reformulat.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, sună mai românește, dacă sunteți de acord?

Comentarii la acest text?

Vă rog, doamna deputat Ardelean.

 
 

Doamna Cornelia Ardelean:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Același amendament apare la amendamente respinse. Deci este o confuzie. Acest amendament este un amendament admis, și totuși la poziția nr.48 el apare ca și amendament respins.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu este nici o problemă. Nu o să-l mai discutăm la amendamente respinse.

 
 

Doamna Cornelia Ardelean:

Nu, dar este o eroare materială. Este un amendament admis.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

De amendamentul admis discutam, da, da. Despre amendamente admise vorbea domnul deputat Bivolaru.

N-o să-l mai discutăm la respinse.

Dacă sunteți de acord cu această reformulare?

Sper că s-a înregistrat ceea ce a spus domnul deputat Bivolaru. Vă mulțumesc foarte mult.

Trecem direct în procedura de vot.

Amendamentul de la pct.6, din anexa de amendamente respinse, îl supun votului dumneavoastră.

Vă rog să votați.

 
   

Domnul Ioan Bivolaru:

Nu se mai votează respinsele.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar cu acesta eram în procedură, eram încă în discuție, și aș prefera să-l terminăm totuși, ca să nu se discute după aceea.

Deci, dacă nu a fost foarte clar, putem să mai votăm o dată, ca să fie lucrurile explicite, ca să nu fie probleme.

Deci, amendamentul de la pct.6 aș dori să-l votăm totuși, pentru că eram în procedură cu el.

Amendamentul de la pct.6, din anexa de amendamente respinse, vă rog să votați din nou, ca să fie totul clar.

Vă mulțumesc.

S-a respins.

 
 

În continuare, mergem pe anexa cu amendamente admise.

Pct.23 - obiecții, observații, comentarii? Adoptat. Pct.24 - adoptat. Pct.25 - adoptat. Pct.26 - adoptat. Pct.27 - adoptat. Pct.28 - adoptat. Pct.29 - adoptat. Pct.30 - adoptat. Pct.31 - adoptat. Pct.32 - adoptat. Pct.33 - adoptat. Pct.34 - adoptat. Pct.35 - adoptat. Pct.36 - adoptat. Pct.37 - adoptat. Pct.38 - adoptat. Pct.39 - adoptat. Pct.40 - adoptat. Pct.41 - adoptat. Pct.42 - adoptat. Pct.43 - adoptat. Pct.44 - adoptat. Pct.45 - adoptat. Pct.46 - adoptat. Pct.47 - adoptat. Pct.48 - adoptat. Pct.49 - adoptat. Pct.50 - adoptat. Pct.51 - adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (rămas pentru votul final).

Trecem mai departe.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Legea are caracter organic.

Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Nu, mă iertați, raport de adoptare și raport suplimentar înlocuitor de adoptare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Suntem Cameră decizională.

Dacă inițiatorul dorește să intervină?

Domnul deputat Uioreanu, apoi domnul deputat Ghișe.

 

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Foarte pe scurt, în esență legea propune ca 25% din populația unei localități să poată genera referendum pe problematici locale.

Am votul de la Comisia juridică a Senatului, Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților.

De Senat a trecut. Am raport favorabil.

Rugămintea mea ar fi să-l susțineți.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Ghișe, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Ioan Ghișe:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cu tot respectul pentru inițiativa colegilor noștri, și sper să nu se supere, vreau să atrag atenția asupra pericolului pe care acest proiect de lege îl prezintă.

Dacă urmăriți cu atenție, prin coroborare, modificările art.5 și, respectiv 14, din Legea nr.3/2000 a referendumului, permit - dacă ar fi adoptat proiectul de lege - ca la inițiativa unui grup de consilieri, cu o majoritate definită aici, să se inițieze periodic referendumuri, prin care, ulterior, primarii să fie demiși. Cum? La primul tur de referendum cu jumătate plus unu dintre cetățeni, iar la turul doi cu cât se prezintă la vot.

Pledez în fața dumneavoastră pentru stabilitatea autorităților executive locale (președinți de consilii județene sau primari), arătându-vă, că de exemplu, dacă la alegerile locale din 2008 se aleg niște primari care nu au majorități susținătoare în Consiliul Local, urmează ca după 6 luni, consilieri (o treime dintre ei) să inițieze un referendum, astfel încât, după câteva săptămâni, cu 5 sau 10% din populația locuitorilor, cei care se prezintă la turul doi, să fie demiși primarii care poate cu un an de zile în urmă au fost aleși din primul tur cu mai mult de jumătate din numărul cetățenilor care s-au prezentat la vot.

Eu cred că inițierea unei astfel de proceduri va crea doar instabilitate în administrația publică locală, lucrurile stând asemănător și pentru președinții de consilii județene, și cred că această inițiativă trebuie regândită. În forma în care este ea acum, cred că ar fi o mare greșeală să fie adoptată.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Sigur că regândirea ei s-a produs deja de trei ori, dat fiindcă a fost până acum de trei ori la comisie.

Domnul deputat Daniel Buda, în calitate de inițiator, doriți să interveniți? Vă rog.

 
 

Domnul Daniel Buda:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Având în vedere că acest proiect de lege sau că asupra acestui proiect de lege sunt suspiciuni în privința modului cum a fost adoptat la Comisia juridică, de disciplină și imunități, chiar dacă acest proiect a fost de trei ori până acum la comisie, solicit să fie întors din nou la comisie, mai ales având în vedere și observațiile punctuale, pe care eu nu le-aș trata cu superficialitate, cu obiecțiunile făcute de către domnul Ghișe. Chiar dacă sunt unul dintre cei care a inițiat și a crezut - eu cred în acest proiect mai departe - nu vrem să-i dăm o formă care până la urmă să contravină legilor în vigoare.

De aceea, cred că este necesar să fie retrimis la comisie în vederea unei aprofundări serioase din partea comisiei.

Mulțumesc mult.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Pentru început voi supune votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

Nu a întrunit numărul de voturi: 38 - 37 și unul care nu a votat.

Mai votăm o dată, că e egalitate.

Voci din sală:

De ce?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, așa zice, când sunt...

Voci din sală:

Nu se mai poate!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, și unul care nu a votat.

Voci din sală:

Nu are importanță!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Persoana aceea e la abțineri sau la persoane care nu și-au exercitat votul în nici un fel? Ce e rubrica aceea, de acolo? Departamentul tehnic, să-mi explice și mie.

Deci, din 76 trebuie să fie majoritate, n-am jumătate din cei prezenți.

Vă rog, domnule Bivolaru, vă ascult.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Avem prezență 76 înregistrată, ca să treacă și să se întoarcă la comisie, avem nevoie de 39 de voturi pentru. A căzut, nu merge la comisie.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

În cazul acesta, rog comisia să prezinte raportul.

 
 

Domnul Sergiu Andon:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Obiectul a fost deja expus. (Domnul deputat Daniel Buda solicită insistent să ia cuvântul pe probleme de procedură.)

Vă rog. Se solicită cuvântul acolo, pe procedură.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, stați un pic, prezentăm raportul și vă dau cuvântul.

 
   

Domnul Daniel Buda (din sală):

Vreau să iau cuvântul pe procedură!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, e în timpul discursului domnului... Deci, lăsați-l pe domnul președinte...

 
   

Domnul Daniel Buda (din sală):

Am altă părere procedurală decât ceea ce a spus domnul Bivolaru și am dreptul să intervin și eu, tot acum.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Îmi cer scuze dacă nu v-am văzut, lipsește secretarul de ședință din partea dreaptă. Înțeleg că domnul deputat vă dă cuvântul.

 
 

Domnul Daniel Buda:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi,

Cred că este pentru prima dată în Parlamentul României când 38 este mai puțin decât 37. Atenție! Atâta vreme cât au fost 38 de voturi exprimate pentru a fi retrimis la comisie... Domnule coleg, sunt și eu membru în Comisia de regulament, iartați-mă, această abordare din partea dumneavoastră, atâta vreme cât nu a fost înregistrat în nici un fel, fiind vorba de 38 de voturi pentru retrimis la comisie, nu are nici un fel de importanță că nu sunt abțineri. (Domnul Ioan Bivolaru se amuză.)

Păi, domnule coleg, cred că doar după logica dumneavoastră, 38 este mai puțin decât 37! (Rumoare, vociferări.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, regulamentul e cât se poate de explicit: "votul majorității deputaților prezenți". Majoritatea din 76 e 39, îmi pare cât se poate de rău, aceasta e matematica.

Dacă și domnul Bivolaru dorește să intervină, e în regulă, dar matematica e destul de greu de discutat.

 
   

Domnul Daniel Buda (din sală):

Unde scrie asta?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Este art. 129 alin. 3.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Cu toată simpatia, îl aștept pe colegul Buda să treacă mai des pe la Comisia de regulament.

Dacă ar fi să o luăm ad litteram, pot să mai spun și altceva, că la numărul de deputați prezenți avem dreptul să-i adunăm și pe cei care nu au votat deloc și sunt prezenți, și atunci este și mai rău, domnule Buda.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vom avea acest drept, dar nu ne vom prevala de el, pentru că votăm cu cartele și numărăm doar cartelele introduse.

Ca atare, am să-l rog, cu scuzele de rigoare, pe domnul președinte Andon să prezinte din nou raportul comisiei.

 
 

Domnul Sergiu Andon:

Suntem Cameră decizională.

Senatul, ca primă Cameră sesizată, a adoptat proiect de lege.

Am dispus de avizul favorabil al Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

Punctul de vedere al Guvernului a fost negativ. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Inițial, în ședința din 18 octombrie 2006, comisia a avut tot raport de adoptare, la prima examinare. La rediscutare, de asemenea, raport de adoptare.

Și, în urma noii reexaminări, s-a hotărât, în unanimitate, menținerea raportului inițial, respectiv, supunerea votului pentru adoptare în plenul Camerei, cu amendamentele redate în anexa la raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
 

Domnul Sergiu Andon:

Totuși, îmi fac, dacă îmi permiteți, datoria...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog.

 
 

Domnul Sergiu Andon:

Să vă informez și pe dumneavoastră și plenul că la lucrările comisiei reprezentantul Guvernului, domnul secretar de stat Mircea Alexandru, nu a fost prezent, dintr-un motiv de inversare a ordinii de zi în cadrul comisiei, a lipsit în momentul acela și nu și-a spus punctul de vedere. Iar astăzi, înainte de a fi nevoit să părăsească plenul, lăsase vorbă că ar dori tare mult să se întoarcă la comisie, să poată să-și expună punctul de vedere.

E deja votat, dar rog să se aibă în vedere că punctul de vedere al Guvernului, negativ, de nesusținere e oarecum insistent manifestat.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Dacă la pct. 1 există obiecții, observații, comentarii?

Adoptat.

Pct. 2? Adoptat. Pct. 3? Adoptat.

Pct. 4? Vă rog frumos, domnule deputat Ghișe.

 
 

Domnul Ioan Ghișe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cred că ne referim, sper să fi exact, la pct. 4, mai precis la art. 5 alin.(3)?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

La toate alineatele ne referim, dumneavoastră vă alegeți la care vorbiți.

 
 

Domnul Ioan Ghișe:

Eu mă refer la alin.(4) și (5) din art. 5, introduse de Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic. Și ceea ce doresc să vă spun, pentru a vă convinge că e bine să respingem acest articol, este următorul lucru, în art. 3 se inițiază o procedură "pentru demiterea unor persoane alese în funcții publice", iar procedura, apoi, face că, repet, dacă la primul tur sunt jumătate plus unu dintre alegători, referendumul este valabil (mă refer la numărul total al alegătorilor din circumscripția electorală), iar la turul doi, cu cât sunt prezenți.

Și vă dau un exemplu absolut semnificativ, dacă acum sunt alegerile locale și peste 6 luni un grup de consilieri inițiază procedura de referendum, o treime din Consiliu, pentru demiterea, fie a președintelui de consiliu județean, fie a primarului, efectul este că, dacă lumea nu se mai duce la vot, că a mai fost cu câteva luni înainte, la turul doi, câți se prezintă la vot, pot să demită autoritatea executivă aleasă. Adică, s-ar putea, cu o reprezentare minimă, de 10%, de 5%, să se demită autoritatea aleasă în urmă cu câteva luni, poate, chiar cu mai mult de jumătate, la primul tur.

Eu cred că o astfel de procedură doar creează instabilitate în administrația locală, în ceea ce privește autoritățile executive. Ar fi o gravă eroare să se voteze așa ceva, propun respingerea.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc. Înțeleg că vă referiți la alin.(4) și (5)?

 
   

Domnul Ioan Ghișe:

Da.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Zegrean.

 
 

Domnul Augustin Zegrean:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Evident că domnul deputat Ghișe nu are dreptate, pentru că exact așa au fost și aleși cei despre care poartă dumnealui grija acum, că vor fi demiși cu prezența câtorva oameni la vot.

Noi am vrut doar să aducem referendumul la nivelul legii electorale. Și la vot, la alegeri, se declară aleși cu numărul celor prezenți: jumătate plus unu din cei care participă. Aceasta va fi și la referendum și este corect așa.

Dacă nu vor să meargă la vot, nu este vina noastră, noi le-am creat condiții să participe la referendum. Ei, dacă au simț civic și au interes, se vor duce la vot, dacă nu, aceasta este situația.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Seres Denes.

 
 

Domnul Seres Denes:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

De fapt, sediul materiei este în Legea nr. 215 a administrației publice locale modificată. Acolo se specifică, se reglementează că Inițierea referendumului pentru demiterea primarului în funcție se poate realiza numai cu semnătura a 25% a populației cu drept de vot. Or, vedeți că aici inițiativa aparține altor persoane.

Deci, inițiativa aparține populației, 25% din populația cu drept de vot, și condiția este ca jumătate plus unu din alegători să participe la vot. Și, din aceștia, jumătate plus unu să voteze în favoarea demiterii primarului. Altfel, ajungem în derizoriu.

Vă rog și eu, cer respingerea acestor două alineate, (4) și (5). Vă mulțumesc frumos.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnule deputat Dragoș Dumitriu, tot la alin.(4) și (5)? Vă rog.

 
 

Domnul Dragoș Dumitriu:

Domnule președinte,

În urma celor spuse de domnul Ghișe, eu consider că are dreptate, cel puțin parțial, de aceea vă fac propunerea de a retrimite aceste articole la comisie. Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Ghișe mi-a propus să supun la vot propunerea de respingere și asta voi face.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere (le pun amândouă odată, pentru că ele sunt legate) a alin.(4) și (5) din art. 5. Vă rog să votați.

 
 

Da, de data aceasta, propunerea de respingere a întrunit majoritatea, 40 din 79, dacă nu greșesc. S-au eliminat alin.(4) și (5).

Alte obiecții, observații la pct. 4? Nu sunt.

Adoptat, cu aceste observații.

Pct. 5? Adoptat. Pct. 6? Adoptat. Pct. 7? Adoptat. Pct. 8? Adoptat. Pct. 9? Adoptat. Pct. 10? Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Domnule Ghișe, aveți cuvântul. Vă rog, domnule deputat.

 
 

Domnul Ioan Ghișe:

Mulțumesc și respectuos îmi cer scuze, sper să nu, sub viteza aceasta, să nu fi comis o greșeală. Art. 5 alin.(3) dacă rămâne așa cum este: "Referendumul este valabil indiferent de numărul persoanelor care participă la scrutin, atunci când se organizează potrivit legii, pentru demiterea unor persoane alese din funcții"...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu e, domnule deputat, formula finală e "pentru probleme de interes local". Citiți textul propus de comisie.

 
 

Domnul Ioan Ghișe:

Dar alin.(3) a rămas.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu, textul propus de comisie și pe care l-am adoptat este că: "Referendumul local este valabil indiferent de numărul persoanelor care participă, atunci când se organizează potrivit legii pentru probleme de interes local". Alin.(4) și (5) fiind eliminate, la propunerea dumneavoastră, nu mai intră în această categorie, că, v-am spus, "potrivit legii". Deci, nu mai aveți o problemă.

 
 

Domnul Ioan Ghișe:

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Proiectul rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(2) al art.131 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare (rămas pentru votul final).

Mai avem 3 minute.

La pct. 9, Propunere legislativă pentru modificarea alin.(2) al art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioară.

Legea are caracter organic.

Raport de respingere din partea Comisiei juridice.

Suntem primă Cameră sesizată.

Termenul de adoptare tacită se împlinește după Crăciun.

Comisia, înțeleg că aveți propunere de respingere? Da.

Dacă există intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Proiectul rămâne la vot final.

Propunerea legislativă pentru modificarea art.154, alin.(5) din Legea învățământului nr.84/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare (retrimisă comisiei).

Propunerea legislativă pentru modificarea art. 154 alin.(5) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Vă rog, domnule deputat Márton.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Am o propunere procedurală.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule deputat.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Vă rog să constatați, la pct. 10, nu avem raport, nici de respingere, nici de adoptare. S-a dezbătut acest proiect de lege în Comisia pentru învățământ, dar nu s-a luat o decizie finală, problema se pare că este mai complicată. Ar fi urmat să se facă sau să se propună și modificări la alte articole, deci, nu au reușit să tranșeze această problemă și de aceea nu există nici raport de adoptare, nici de respingere și nici de modificare. Este adevărat că aici avem, pe 29, termenul de aprobare tacită.

Drept pentru care eu vă propun, avându-se în vedere tocmai faptul că se pare că este o problemă mai complicată, să votăm ca să intre în procedura de 60 de zile pentru aprobare tacită și să o retrimitem la comisie. Adică, nici să o retrimitem, deci, să modificăm termenul de adoptare - 60 de zile și să nu o punem pe ordinea de zi fără raportul comisiei.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie, concomitent cu prelungirea cu 15 zile a termenul de dezbatere, astfel încât să se încadreze. Vă rog să votați.

Vă mulțumesc, s-a adoptat.

Termen: 7 februarie. De acord, domnule Azstalos? Da.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii 94 din 08 septembrie 1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi (rămasă pentru votul final).

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Legea are caracter organic.

Raport de respingere din partea Comisiei pentru buget.

Suntem primă Cameră sesizată.

Comisia își menține propunerea de respingere.

Exisă intervenții la dezbateri generale? Nu există intervenții la dezbateri generale.

Propunere de respingere, proiectul rămâne la vot final.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind prevenirea și combaterea extinderii gripei aviare, semnat la București la 5 octombrie 2006 (rămas pentru votul final).

Este ora 19, vă doresc o seară plăcută, ne vedem...

Un acord? Haideți că avem și un acord, dacă sunteți de acord?

Voci din sală:

Da.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind prevenirea și combaterea extinderea gripei aviare, semnat la București la 5 octombrie 2006.

Vă atrag atenția că și acesta, și celelalte două, tot mâine intră la vot final, așa că e același lucru, pe acesta îl facem azi, pe celelalte două mâine.

Dacă inițiatorul dorește să-și susțină proiectul? Nu este necesar.

Comisia? Raport de susținere.

Intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Amendamente și respinse nu există... Există? Nu există... Ba da, stați un pic, vă rog frumos, nu mă induceți în eroare, trebuie să respectăm integral procedura.

Nu există decât amendamente admise. Lucrăm pe anexa cu amendamente admise.

Pct. 1, obiecții, observații, comentarii? Adoptat.

Pct. 2? Adoptat.

Pct. 3? Adoptat.

Pct. 4? Adoptat.

Pct. 5? Adoptat.

Pct. 6? Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.

Cu aceasta, încheiem astăzi și reluăm mâine lucrările.

Ne vedem mâine, la ora 9,30, sesiune solemnă pentru aniversarea Revoluției. La ora 11, lucrări în plenul Camerei Deputaților.

 
 

Ședința s-a încheiat la ora 19,02.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 16 octombrie 2019, 16:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro