Ion Stan
Ion Stan
Ședința Camerei Deputaților din 20 februarie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.14/02-03-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 20-02-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 februarie 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.47 Ion Stan - declarație politică intitulată "Îngropați securea războiului, domnilor democrați!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Ion Stan:

Declarație politică intitulată "Îngropați securea războiului, domnilor democrați!".

Primul dintre cele trei mari paradoxuri ale democrației îl constituie conflictul dintre reprezentativitate și guvernabilitate.

Democrația, ca expresie a consensului, este cu atât mai avansată cu cât este mai reprezentativă și permite exercitarea puterii de către cele mai diferite orientări politice.

În practică însă, o coaliție de putere lărgită generează un guvern incapabil să guverneze, deoarece consensul devine dificil de realizat, situație care induce tensiuni și conflicte blocante, a căror amplificare, la scară socială, poate căpăta caracter de amenințare pentru stabilitatea politică.

Într-un asemenea context, forța dominantă a coaliției de putere nu rezistă tentației de a adopta o conduită autoritară, care îi erodează în primul rând propria bază politică de susținere, iar în al doilea rând consolidează elementele de consens ale opoziției parlamentare, impunând-o în arealul puterii, ceea ce reprezintă un beneficiu notabil al democrației.

Amețit de euforia rezultatelor discutabile ale unor sondaje de opinie, Partidul Democrat, un agent duplicitar al scenei politice, a cărui direcție este alta decât cea inițial semnalizată și care dintotdeauna a guvernat mai mult parazitar, pe seama aliaților, într-o defensivă lașă, cu permanenta speranță a eșecului partenerilor de conjunctură, s-a trezit zilele acestea din somnul adânc al rațiunii existenței sale, descoperind secretul lui Polichinelle: "Partidul Social Democrat este adversarul nostru. Fiecare partid în parte trebuie să înfrângă P.S.D.-ul." Așa grăit-au, la unison, vicepreședinții Partidului Democrat, Vasile Blaga și Adriean Videanu, acompaniați de președintele Emil Boc, cu aplomb și forță. Cu forța arsenalului Ministerului Administrației și Internelor și a structurilor sale de poliție politică, perfecționate de milițianul Virgil Ardelean, pentru hăituirea și intimidarea opoziției parlamentare.

Dacă nu am cunoaște până unde s-a ajuns cu dezvoltarea și consolidarea statului polițienesc de către ministerele și serviciile speciale controlate politic, aparent de către Partidul Democrat, nu am da prea multă atenție belicoaselor declarații ale ministrului Blaga.

În conjunctura dată însă, avem motive temeinice să interpretăm declarația polițistului șef al națiunii drept o amenințare nevoalată la adresa principalului partid de opoziție.

Dorim să le reamintim domnilor democrați că impunerea și evoluția lor pe scena țării nu este nici pe departe un exercițiu de moralitate politică acceptat de spiritul și tradițiile creștine ale poporului român.

Dorim să vă reamintim, domnilor democrați, că nu ne-ar face deloc plăcere să vă răspundem, în războiul anunțat, cu propriile voastre arme, dar dacă interesele naționale o vor cere, vom fi consecvenți principiului: "Salus Republicae suprema lex esto".

Dar, pentru necesarul consens și evitarea conflictului între reprezentativitate și guvernabilitate, pentru a nu arunca România de pe marginea prăpăstiei pe care ați împins-o, îngropați securea războiului, domnilor democrați!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 22 august 2019, 23:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro