Constantin Tămagă
Constantin Tămagă
Ședința Camerei Deputaților din 27 martie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.41/06-04-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
21-10-2019
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 27-03-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 27 martie 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.71 Constantin Tămagă - evocarea dramaticelor zile de la 1907;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Constantin Tămagă:

S-au împlinit, în această primă lună de primăvară, o sută de ani de la izbucnirea marilor răscoale din 1907, pe care reputați istorici ai vremii le socoteau o revoluție, fără egal în lumea satelor europene din secolul trecut. Poate că tocmai amploarea unor asemenea răscoale, pornite din satul cu nume predestinat, Flămânzi, i-a determinat pe reprezentanții de ieri și de azi ai oligarhiei să dea uitării primăvara însângerată a anului 1907. În 1911, N. D. Cocea scria: "Patru ani de la răscoale! Patru ani și parcă ar fi trecut patru veacuri. Cine își mai aduce azi aminte de miile de țărani care au mușcat pământul în ceasul morții, care au plătit cu viața lor o clipă de speranță născută sub purpura de incendiu a conacelor aprinse, ce au căzut de atunci, mai flămânzi, mai deznădăjduiți și mai goi, sub călcâiul jandarmului și în lanțurile iobăgiei seculare?" Să ne mai amintim, noi, cei de astăzi, despre 1907? Ar fi, probabil, un gest considerat derizoriu, de către unii politicieni, din moment ce un asemenea moment marcant nu-și mai găsește loc nici în calendarul evenimentelor aniversare ale țării. Nu numai că a fost scos din amintirile românilor, dar urmașii călăilor de la 1907 i-au conferit acestui moment dramatic o semnificație de-a dreptul perversă. Nu puțini reprezentanți ai partidelor istorice susțin cu insolență că cei ce-au pornit răscoala din 1907 au fost instigați de marinarii ruși de pe crucișătorul Potemkin, care, după revoluția rusă din 1905, ancorase în portul Constanța.

În celebrul său pamflet "1907 din primăvară până-n toamnă", I.L. Caragiale a dat riposta cuvenită unor asemenea detractori: "Guvernul declară sus și tare că răscoalele sunt faptele unor mâini străine de undeva. La un moment dat, oligarhia dă semne de curată demență. Nu mai vede nicăieri decât instigatori, nu mai caută, nu mai gândește decât să găsească pe instigatori - fenomen și ridicol și deplorabil. Nu le vine politicienilor noștri să creadă că dezastrul este urmarea fatală a sistemei lor politice, și-i caută explicații la kilometri depărtare, când, dacă ar fi în stare să se uite mai bine, ar putea-o găsi sub vârful nasului".

Asemenea sperjuri au întrecut orice limită a neadevărului. Țăranii au protestat și adesea s-au bătut cu comuniștii, care vroiau să-i deposedeze de pământ, în timpul cooperativizării. Cât despre comuniștii din România, care, în 1907, ar fi ridicat masele de țărani la revoltă, este suficient să spunem că, în 1945, când a venit la putere, PCR număra doar 1023 de membri, trei sferturi dintre ei fiind străini. Pe de altă parte, unii istorici, mai mult bănuiți, susțin că în 1907 n-ar fi fost uciși 11.000 de țărani, ci doar 32, deși armata a tras cu tunurile în satele răsculate, săptămâni de-a rândul. De asemenea, se afirmă că în pușcării n-ar fi fost aruncați decât câteva zeci de țărani. Liderii conservatori și liberali înfrățiți în acele zile de cumpănă și beneficiind de sprijinul regelui Carol I, cel mai mare moșier, au înmormântat adevărul cum au putut mai bine. Înainte de toate, mistificatorii au escamontat adevăratele cauze ale răscoalei. Mărturiile pe care ni le-au lăsat însă marile personalități ale vremii - I.L. Caragiale, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Octavian Goga, N.D. Cocea, Al. Vlahuță, Mihail Sadoveanu, George Ranetti, Panait Cerna, I.C. Visarion și mulți alți scriitori, publiciști și istorici nu pot fi nesocotite. Ele dau gir adevărului mult mai puternic decât rapoartele oficiale.

Cât despre cauze, ar fi suficient de spus că la începutul veacului trecut, câteva sute de moșieri, regele, alte câteva sute de arendași și unele fundații de binefacere ale statului concentrau în mâinile lor circa 60% din suprafața de pământ arabil a Țării, în timp ce zece milioane de țărani aveau fiecare 1 până la 5 hectare (cei mai mulți nu dispuneau decât de câteva prăjini de teren). În acest sens, Nicolae Iorga scria: "Că țărănimea noastră este cea din urmă dintre țărănimile din Europa, sub toate raporturile, în această privință nu poate exista îndoială; în niciuna din țările Europei, nici chiar în Turcia, nicio țărănime nu a rămas înapoi ca țărănimea din regatul român".

Țăranii răsculați acum 100 de ani au plătit cu viața sau cu ani grei de temniță îndrăzneala sau mai bine spus disperarea lor. Urmașii, milioanele de țărani care s-au jertfit pentru neatârnarea Țării la 1877, care au dus în cea mai mare parte pe umerii lor greul războiului din 1916-1918, în urma căruia s-a realizat Marea Unire a românilor, și care au plătit un greu tribut de sânge și în cea de-a doua conflagrație mondială, precum și în anii totalitarismului, constată astăzi că jertfa înaintașilor lor a fost zadarnică. Țăranii de azi au ajuns, în mare parte, în situația părinților și bunicilor lor. Bătrâni, bolnavi, săraci, fără posibilități să-și cultive ogorul, iar pe deasupra amenințați an de an de calamitățile naturale, își așteaptă resemnați sfârșitul, în timp ce, acei care mai au un strop de vlagă în ei, se duc în lume ca s-o cheltuiască mai cu folos. Iar dincolo de toate acestea, sub presiunea noului statut european al Țării, ar putea să dispară cu totul, alergând în gol după rangul de fermier.

Nu ne rămâne decât ca, la evocarea unui asemenea dramatic eveniment, să le adresăm milioanelor de țărani care au pierit în răzmerițe interne, în răscoale sau în războaiele pentru apărarea gliei străbune, aceste pioase și creștinești cuvinte: Dumnezeu să vă ierte și să vă ocrotească în lumea drepților, după care ați jinduit amarnic pe pământ.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 22 octombrie 2019, 4:19
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro