Horea-Dorin Uioreanu
Horea-Dorin Uioreanu
Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/18-05-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-10-2019
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 08-05-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.20 Horea Dorin Uioreanu - declarație politică intitulată "PNL spune DA la referendum";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"PNL spune DA la referendum"

Stimați colegi,

Când am pornit pe un drum în anul 2003, anul de fondare a Alianței DA, mai mulți liberali s-au împotrivit acestui proiect, pe bună dreptate. Erau evidente diferențele dintre un PNL al intelectualilor, al oamenilor cumpătați și un PD al unui rebel primar de capitală, fără alte personalități crescute în jurul său. În ciuda acestor neconcordanțe de caracter, noi, liberalii, am avut înțelepciunea politică de a face compromisuri, atât la începuturile proiectului Alianței, cât și de-a lungul celor doi ani de guvernare, pentru că avem proiecte bune, pentru că avem oameni pregătiți și pentru că trebuia, la acea dată, să redăm oamenilor încrederea în clasa politică. Rezultatul se vede: românii sunt cetățeni europeni, iar economia țării noastre este printre cele cu cea mai mare creștere anuală din Europa.

Știm că în anul 2004 noi, liberalii, l-am susținut pe Traian Băsescu să devină președintele României. Am făcut-o pentru că eram siguri că în comparație cu protectorul baronilor, Adrian Năsase, Traian Băsescu va reuși să fie un președinte al tuturor românilor. Traian Băsescu însuși repeta această idee în campanie și a spus-o imediat după ce a devenit președinte: vreau să fiu președintele românilor, indiferent că sunt pesediști, liberali sau democrați.

Din păcate, nimeni nu a știut că vorbele lui Traian Băsescu sunt spuse ca să sune bine: în cei doi ani și jumătate de mandat, Traian Băsescu a reușit să fie președinte de partid și atât. A jucat rolul președintelui unui partid aflat la guvernare, dar care folosește un discurs de opoziție. Ce a mai reușit Traian Băsescu? A mai reușit să își recompenseze unii amici cu contracte de la stat, a reușit să își supună justiția și să semene rivalități între membrii Guvernului. Mai presus de asta, a reușit să intre în conflict cu întreaga clasă politică, inclusiv cu unii membri ai PD. Ce mai putea face Traian Băsescu în această poziție: să demonizeze toți politicienii români, chiar dacă el însuși face parte din această clasă politică "ticăloasă".

Probabil că, pentru majoritatea oamenilor, Traian Băsescu este un om simpatic, care spune glume pe gustul lor. Pentru cei mai mulți dintre oameni, acest argument este mai important și mai plauzibil decât faptul că și Traian Băsescu, ca mulți alții, este corupt și ipocrit. Prin votul dat de Parlament, oamenii trebuie să înțeleagă că "simpaticul" Traian Băsescu a adus România într-o situație jenantă pe scena internațională, că, prin intrigile sale, a distrus un proiect politic de succes, iar ceea ce i-a mai rămas de făcut este să se victimizeze. Dacă românii nu vor înțelege asta de această dată, vor simți consecințele peste două săptămâni, când ne vom întoarce de unde am pornit.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 15 octombrie 2019, 7:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro