Relu Fenechiu
Relu Fenechiu
Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/18-05-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 08-05-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.22 Relu Fenechiu - declarație politică cu subiectul "Traian Băsescu instigă cetățenii împotriva Parlamentului";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Relu Fenechiu:

"Traian Băsescu instigă cetățenii împotriva Parlamentului"

Am văzut în transmisii oferite cu generozitate de anumite televiziuni ultimele discursuri ale președintelui suspendat, Traian Băsescu. Conform Constituției, este dreptul domniei să-și susțină cauza în campania electorală aferentă referendumului din 19 mai a.c. Dar ceea ce face în aceste zile Traian Băsescu, reprezintă o agresiune împotriva Parlamentului..

"Pe 19 mai o să le cerem celor 322 să ne dea țara înapoi"; "le voi cere, în numele dvs (a participanților la mitingul de la Constanța - n.a.) să demisioneze"; "cei 322 trebuie aruncați peste balustrada Parlamentului" sunt doar o mică parte din tezele promovate de Traian Băsescu și care reprezintă o clară instigare a populației împotriva Parlamentului. Prin aceste afirmații, Traian Băsescu se face vinovat de nerespectarea articolului 61 alin.(1) din Constituție, care prevede că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". Să admitem, deși nu este așa, că există divergențe între două instituții ale statului: Parlamentul și Președinția. În acest caz, acțiunile lui Traian Băsescu de instigare (atenție, aici el se află în sfera penalului) împotriva Parlamentului încalcă prevederile art.80 alin,(2) din Constituție, care prevede că "Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate".

Or, ceea ce face Traian Băsescu - chiar și în situația de suspendare în care se află, el trebuie să respecte Constituția - numai mediere nu înseamnă. De asemenea, prin anunțarea în public a faptului că va cere "demisia celor 322", Traian Băsescu dă dovadă că nu cunoaște prevederile Constituției în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului.

Pe aceeași linie - declarațiile sunt similare - se situează și liderii PD, chiar dacă unii dintre ei sunt și parlamentari. Acest lucru demonstrează o lipsă de respect față de electoratul care le-a dat calitatea de senatori și deputați și, nu în ultimă instanță, o lipsă de respect față de instituția în care activează. Mai mult, președintele PD, Emil Boc, a afirmat ieri într-o conferință de presă că "după referendum, vom demara o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Constituției, astfel încât, dacă poporul a înfrânt voințaParlamentului, acesta să fie autodizolvat". Această declarație demonstrează limitele obiectivelor acestui partid. Totul se reduce la apărarea lui Traian Băsescu. Constituția trebuie să fie revizuită, dar nu pentru a da satisfacție capriciilor lui Traian Băsescu, ci pentru a o pune de acord cu ultimele evoluții și cerințe ale legislațiilor Uniunii Europene și pentru a o pune de acord cu principiile viitoarei Constituții a Europei. Aceiași lideri ai PD, deși cunosc foarte bine Constituția, elaborează o rezoluție în forul lor de conducere prin care cer, printre altele, dizolvarea Parlamentului după referendum.

Dacă președintele României și liderii unui partid care a fost până mai ieri la guvernare susțin și întrețin teme care încalcă Constituția, nu trebuie să ne mai mire faptul că pe diferite posturi de televiziune apar cetățeni - nu neapărat susținători ai lui Traian Băsescu sau PD - care nu cunosc în amănunt procedurile și reglementările în vigoare și care solicită agresiv dizolvarea Parlamentului și ponegresc parlamentarii care nu au făcut altceva decât să îndeplinească o procedură prevăzută de legea fundamentală.

Ținând cont de toate aceste aspecte, consider că este imperios necesar ca Parlamentul să ia poziție și să solicite atât președintelui suspendat, cât și senatorilor și deputaților PD, să se încadreze în limitele legalității și să înceteze agresiunea împotriva acestei instituții și să înceteze instigarea cetățenilor împotriva Parlamentului.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 21 octombrie 2019, 13:29
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro