Domnul Ovidiu Teodor Crețu: Vă mulțumesc. Domnule prim-ministru, Vă adresez întrebarea aceasta în urma întâlnirii pe care am avut-o cu reprezentanții Asociației morarilor și panificatorilor din județul Bistrița-Năsăud, în numele cărora mi-a solicitat intervenția domnul Emil Miclea. Mulți dintre producătorii de pâine din județ au realizat în 2006 și 2007 investiții importante pentru modernizarea spațiilor de producție, astfel încât unitățile să corespundă normelor europene în materie. Pe piață există o concurență neloială din partea celor care nu au realizat modernizările de conformare cu normele europene, din cauza faptului că în practică nu se aplică Hotărârea Guvernului nr. 924/2005, normativ care interzice activitatea brutăriilor ce nu îndeplinesc normele H.A.C.C.P. Termenul de încetare a activității acestora era 30.10.2006. La un an de la termenul scadent, riscăm eliminarea de pe piață a acelor producători care livrează produse de calitate realizate în unități conforme. Vă solicit, domnule prim-ministru, să mă informați asupra situației și stadiului aplicării în județul Bistrița-Năsăud a Hotărârii Guvernului nr. 924/2005. Vă mulțumesc. Senator Ovidiu Teodor Crețu. Solicit răspuns în scris.
|