Domnul Liviu Timar: Domnule președinte, Domnilor colegi, Membrii P.S.D. din Comisia de agricultură au votat acest proiect de lege, fiind conștienți de importanța atragerii fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană. Sumele ce urmează să fie primite de agricultură de la Uniunea Europeană se vor derula prin două fonduri: Fondul european de garantare agricolă și Fondul european pentru dezvoltare rurală. În acest sens, România trebuie să creeze cadrul instituțional pentru gestionarea acestor fonduri și în același timp, trebuie să constituie fondurile de cofinanțare și prefinanțare, sume care trebuie să fie cuprinse în bugetul Ministerului Agriculturii. Ceea ce mă îngrijorează pe mine este că și în acest an, datorită întârzierilor care au loc, campania de primăvară se va derula în aceleași condiții foarte grele, ca și anul trecut, având în vedere că România nu reușește să absoarbă fondurile și plățile directe în această perioadă. Apar contradicții foarte mari în declarațiile pe care le face ministrul agriculturii, domnul Cioloș, și ceea ce spune primul-ministru al României. Dacă ministrul agriculturii spunea într-un interviu că plățile directe pe suprafață vor începe la sfârșitul lunii februarie, ultima declarație a primului ministru este că aceste plăți se vor derula începând cu luna aprilie. Dacă mai avem în vedere încă o declarație în sensul că aceste plăți vor dura trei luni de zile, vă dați dumneavoastră seama în ce situație se află agricultura românească. De asemenea, ceea ce ne-a scăpat și nouă, în Comisia de agricultură, este că la această ordonanță de urgență trebuie să apară normele metodologice care trebuie aplicate printr-o hotărâre de Guvern și noi am dat un termen de 45 de zile. Cred că este greșit. Și dacă într-adevăr, Ministerul Agriculturii dorește ca să obținem aceste fonduri, să putem să le obținem într-un timp cât mai scurt, este ca acest termen să fie redus. Eu cred că trebuie să fim foarte atenți, pentru că dacă și în acest an vom avea un an la fel de greu din toate punctele de vedere, România va fi pusă într-o situație foarte critică privind asigurarea alimentației pentru populație. Vă mulțumesc.
|