Plen
Sittings of the Senate of February 6, 2008
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.5/15-02-2008

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
03-03-2021
02-03-2021 (joint)
01-03-2021 (joint)
24-02-2021
17-02-2021 (joint)
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2008 > 06-02-2008 Printable version

Sittings of the Senate of February 6, 2008

19. Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
 
see bill no. L828/2007

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

La punctul 13 din ordinea de zi avem Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Invit colegii senatori în sală.

Stimați colegi, vă rog să nu mai plecați. Vă rog să participați cel puțin la vot. Vă rog să permiteți inițiatorului, domnul senator Ilie Sârbu, să prezinte propunerea legislativă. Din partea Guvernului participă la dezbateri domnul secretar de stat Cătălin Doică. Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Ilie Sârbu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sper ca propunera legislativă privind completarea și modificarea Legii 571/2003, aflându-se la punctul 13 din ordinea de zi, să nu aibă ghinion, fiind o lege foarte importantă.

Propunerea legislativă are două componente și anume, stabilirea pensiei neimpozabile lunare la 1500 de lei, acest lucru din cauza faptului că înregistrăm o creștere galopantă a prețurilor la alimente pe piața românească. Acest argument este valabil și pentru punctul al doilea, aplicarea unei taxe pe valoarea adăugată la 5% pentru alimentele de bază, însemnând pâine, carne, lapte, ulei vegetal și zahăr.

Cunoscând motivațiile care de obicei sunt aduse din partea Guvernului, că Uniunea Europeană nu este de acord, că Directivele nu acceptă nici un fel de reducere a taxelor, aș vrea să aduc ca argument Directiva a 6 a Uniunii Europene care prevede că pot fi utilizate două sau chiar trei cote reduse de TVA, dar să nu fie mai mici de 5%.

Un alt argument pe care l-aș aduce, tot în baza Directivei Comisiei Europene 112/2006,este că, în unele țări membre ale Uniunii Europene ,se aplică o taxă pe valoarea adăugată redusă între 0% și 5%. Voi da exemple. În Italia 4%, în Irlanda 4,8%, în Spania 4%, în Luxemburg 3%, în Cehia 5%, în Cipru 5%, în Lituania 5%, Polonia 3%. Sunt și țări care nu au nici un fel de taxă pe valoarea adăugată cum ar fi Malta și Marea Britanie.

Noi considerăm că am venit cu o propunere rezonabilă, reducerea la 5% "Sigur, mai cunoaștem o motivație a Guvernului când nu este de acord cu modificarea unei taxe, unei legi, că nu există sursă de finanțare. Noi indicăm și sursa de finanțare, care este majorarea accizelor la produsele de lux, cum ar fi țigările, elicopterele, mașinile de lux, armele de vânătoare, confecțiile din blănuri și alte obiecte de lux. Deci cele două motivații, care în mod normal ar putea fi aduse de către reprezentantul Guvernului pentru a justifica de ce nu sunt de acord cu reducerea taxei pe valoarea adăugată și primul punct impozitul la pensii de până la 1500 lei, nu stau în picioare, de aceea, stimați colegi, vă rog să aprobați această propunere legislativă gândindu-vă la cei mulți, la cei care atunci când se duc la piață își numără fiecare leu.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da. Vă mulțumesc, domnule senator. Îl invit pe domnul secretar de stat Cătălin Doică să prezinte punctul de vedere al Guvernului legat de această propunere legislativă. Vă rog.

Domnul Cătălin Doică:

Mulțumesc,domnule președinte. Punctul de vedere al Guvernului a fost și este negativ, a fost exprimat și în cadrul comisiei de specialitate. Menționăm că referitor la prima parte a propunerii legislative Guvernul nu a susținut că Directivele Europene nu ne permit diminuarea cotelor la taxa pe valoare adăugată, am susținut că Directivele nu ne permit diminuarea sub pragul de 5% a cotelor de TVA, deci, pragul de 5% este pragul minim, însă referitor la impactul bugetar al acestei măsuri ne menținem totuși punctul de vedere fiind insuportabil pentru bugetul de stat, cel puțin în acest moment, impactul fiind de 2000 de miliarde de lei vechi. Față de această observație nu putem susține proiectul de act normativ. Referitor la sursele care au fost prevăzute în interiorul proiectului ca și finanțare pentru deficitul rezultat în urma acestui impact negativ, menționăm următoarele lucruri. România este singura țară din Uniunea Europeană care accizează motoarele destinate iahturilor, bărcilor cu motor și altele asemenea. Ca urmare a acestui fapt înmatriculările sau introducerea în țară a acestor echipamente specifice este foarte, foarte redusă raportat la oricare dintre țările noastre, chiar și vecine, cum ar fi Bulgaria.

Referitor la majorarea accizei la tutun și produse din tutun, menționăm că există un calendar negociat și adoptat împreună cu Comisia Europeană, că nu mai departe de anul trecut statul român a derogat de la acest calendar, majorând acciza la țigarete, în avans, atunci când s-a adoptat așa-numita taxă pe viciu, și când am fost criticați chiar de Comisia Europeană că suntem inconsecvenți cu propriile noastre argumente pe care le-am susținut atunci când am negociat calendarul de majorare a accizelor.

Deci, încă o dată, Guvernul nu poate susține.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule secretar de stat. Îl invit pe domnule președinte Ioan-Aron Popa ca, în numele Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital să prezinte raportul.

Domnul Aron Ioan Popa:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Într-adevăr, această propunere legislativă a creat mari dezbateri în cadrul comisiei, pentru că, desigur, afectează veniturile bugetare, dar, în urma dezbaterilor și a votului politic dat, comisia - cu 5 de voturi pentru și 3 împotrivă - a adoptat un raport de admitere cu o serie de amendamente pe care le-am cuprins în anexă.

Menționăm că avem în dezbatere o lege ordinară. Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc. Declar deschise dezbaterile generale. Inițiatorul a mai solicitat cuvântul. Vă rog, domnule senator Sârbu.

Domnul Ilie Sârbu:

Aș vrea să fac două precizări: prima este legată de ceea ce spunea domnul secretar de stat legat de tutun și să-i spun, poate că dânsul nu a fost încă informat, că declarația comisarului pe probleme de agricultură de săptămâna trecută schimbă acest punct de vedere față de accizele la tutun. Sigur, aceasta nu a devenit încă directivă, hotărâre, dar, în mod sigur, când se face publică o anumită intenție, după aceea devine și directivă, și hotărâre.

Nu cred eu că în viitor vor mai fi probleme pe această zonă a tutunului. Față de ceea ce se întâmplă referitor la obiectele de lux, iahturi și celelalte, dacă ați putea, dar poate nu ați venit pregătit, să ne spuneți care sunt, la ora actuală, taxele care s-au perceput, la nivel de buget, pe zile, pe tot ceea ce am înscris în proiectul de lege. Atunci când noi am promovat acest proiect de lege am făcut calcule care ne-au demonstrat că se acoperă exact ceea ce s-ar pierde prin T.V.A la produsele de bază.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator. Vă rog să notați și întrebările care vor mai fi puse și să răspundeți la final.

Ofer cuvântul domnului senator Puiu Hașotti, în numele Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, eu, din capul locului, aș avea o propunere, dat fiind faptul că termenul pentru adoptare de către Senat a acestei inițiative este 24 martie 2008, cred că poate ar fi bine ca la comisie să mai fie o dezbatere, poate se mai acordă câte ceva din partea Guvernului și din partea inițiatorilor. Vreau să subliniez, de asemenea, că eterna fișă fiscală lipsește și nu există o evaluare, poate, și mai corectă.

Acum, cât privește accizarea mai mare a blănurilor, elicopterelor și armelor, nu cred că ceea ce se va lua din această accizare poate acoperi aceste costuri enorme.

Cât privește mărirea taxelor la tutun și, eventual, la alcool, vreau să vă spun că, așa cum bine se știe, fumatul și consumul alcoolului sunt răspândite în rândul acelora pe care această inițiativă legislativă dorește să-i ajute. Nu cred eu că prin astfel de măsuri putem să-i facem pe oameni să fumeze mai puțin sau să consume mai puțin alcool.

În încheiere, stimați colegi, îmi voi permite să vă citesc o singură frază dintr-un articol, ca de obicei excelent, pe care l-a scris, într-un cotidian național, colegul nostru, domnul Adrian Năstase. Prima parte a acestei fraze se referă la inițiative legislative în general. A doua parte se referă la Traian Băsescu. În acest editorial, domnul Adrian Năstase spune.

"Există două forme de a înșela electoratul: să promiți bunăstarea atunci când știi că nu ai bani și să promiți justiție atunci când tot ce vrei este să-ți compromiți adversarul." Repet, prima parte este pentru inițiative legislative în general, a doua se referă la imixtiunea președintelui în justiție.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da. Domnul senator Petre Daea. Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Petre Daea:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori, tema legislativă de astăzi a avut, în trecut, are și astăzi, dar dacă decizia Senatului va fi favorabilă pentru acest act normativ, dacă, prin această reducere facem bine sau rău economiei naționale probabil că nu va mai avea o temere.

Să știți că și subsemnatul, semnatarul acestei inițiative, am avut această temere. Și a avut judecata cu el și s-a dezbătut atent în cadrul comisiei atunci când a fost proiectat acest act normativ și când comisia și-a dat girul, prin votul favorabil, pentru a fi prezentat în forma pe care ați audiat-o în plenul Senatului.

Evident, cred că ne aducem cu toții aminte de poziția acelora care plămădesc bunurile alimentare, înțelegând aici patronatele, sindicatele, într-un cuvânt producătorii care pun pe masa consumatorului aceste produse necesare traiului zilnic. Toți, dar absolut toți, prin argumentele pe care le-au adus, au convenit că reducerea accizelor ar fi un factor care să aducă producția de pâine din zona "gri" în zona "deschisă și impozabilă". Iată deci o sursă pentru veniturile bugetare care sunt și pentru noi, și pentru alții un interes comun. De asemenea, domnul Sârbu, în numele inițiatorilor,a prezentat și direcții concrete față de accizarea suplimentară a unor produse.

Noi credem că este momentul să ne oprim din dezbaterea sterilă a acestui domeniu și să tranșăm prin vot astăzi, în favoarea proiectului de act normativ care va avea, cu siguranță, și suportul prin argumentul juridic, tehnic, pe care l-am prezentat în expunerea de motive și în structura actului normativ, dar va avea și succesul practic în viața de zi cu zi a oamenilor, atât în calitatea lor de consumatori, cât și în aceea de producători.

Vă rog să dați votul favorabil acestui important act normativ. Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc. Domnul senator Ovidiu Crețu, microfonul 3.

Domnul Ovidiu Crețu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Este surprinzătoare pentru mine poziția reprezentantului Guvernului referitoare la această inițiativă legislativă. Adică prin vocea cea mai autorizată a Guvernului, mă refer la domnul prim-ministru, se recunoaște că sunt largi categorii de români care o duc rău, care își dau aproape integral veniturile pe alimente, pe hrană, iar reprezentantul Guvernului vine și ne spune că este preferabil ca în România motoarele destinate iahturilor, țigările, aurul și, în general, articolele de lux să fie ieftine - și ele sunt mai ieftine! - adică dacă un pachet de țigări în țările Uniunii Europene costă undeva la 5 euro, la noi costă sub 2 euro,dar, în același timp,se mențin prețuri ridicate la produsele de bază: pâine, carne, lapte, produse care sunt mai scumpe decât în țările din Uniunea Europeană.

Eu cred că ar fi trebuit să aibă o poziție diferită și cred că Guvernul este dator pentru milioanele de români care își cheltuiesc integral veniturile pe alimente să susțină această inițiativă legislativă.

De asemenea, aș face o referire și la propunerea domnului senator Hașotti. Dacă este vorba de a îmbunătăți acest proiect de lege, îmbunătățiri se pot aduce în Camera Deputaților, unde va merge pentru votul final, dar este momentul ca Senatul să dea un semnal clar că îi pasă de cei care sunt mulți și o duc rău în România.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc. Domnul senator Gheorghe Funar. Microfonul central.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori, fiind o problemă atât de importantă am venit în fața dumneavoastră.

Aș vrea să menționez, din start, că Grupul parlamentar al PRM susține această propunere legislativă. Am făcut-o și în Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, ca membru al acesteia. Noi am avut aceleași idei ceva mai devreme și la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2007, și pe anul 2008. Atunci, colegii noștri, inițiatori ai acestei propuneri legislative și ceilalți colegi din PSD au votat împotriva amendamentului nostru. Noi îl susținem, nu numai în ceea ce privește reducerea TVA-ului cu 5% la alimentele de bază. Mai mulți dintre colegii noștri au omis să facă referire și la o altă prevedere care interesează pe foarte mulți români: cota redusă de 9%, care este aplicată în vreo 7-8 cazuri, plus celelalte prevederi care sunt așteptate de români.

Vă amintiți, doamnelor și domnilor senatori, că, în Parlamentul României, la sfârșitul anului 2004 a fost aprobat actualul Program de guvernare. Și în cărțulia portocalie și înainte, în campania electorală, cei care au ajuns la putere, le-au spus românilor "să trăiți bine!". Trei ani de zile, din diverse motive, nu au reușit să o facă. Măcar acum, în ultimul an cât se află la conducerea țării, pot, cu sprijinul senatorilor și deputaților, să realizeze și această promisiune făcută în campania electorală și înscrisă în cărțulia portocalie, în Programul de guvernare 2005-2008.

Am înțeles, din intervenția reprezentantului Guvernului, că dânșii se opun acestei propuneri legislative din cauza faptului că nu ar exista bani în bugetul statului,că nu ar avea suficiente venituri.

Permiteți-mi să le ofer câteva surse de venituri. (Rumoare, discuții) Nu mă refer la cetățeanul Radu Duda, care a primit și el numai 5 miliarde de lei anul acesta, față de 7,2 miliarde anul trecut și alte 30 de miliarde în perioada 2002-2006. Este un simplu cetățean privilegiat. (Discuții) Mă refer la alte surse.

De pildă, se poate renegocia contractul de privatizare al PETROM. Așa cum știți, redevența a fost calculată la prețul de numai 22 de dolari/baril,prețul a fost înghețat până în anul 2014. Se poate impozita cu 100% diferența dintre costul de extracție al țițeiului românesc, 13 dolari/baril și prețul mondial care a ajuns în jur de 93 de dolari/baril. Numai prin această impozitare, printr-o ordonanță de urgență, anul acesta pot intra la bugetul statului cel puțin 10 miliarde de euro, de unde se poate suporta nu numai această reducere a TVA-ului, ci și creșterea substanțială a salariilor și a pensiilor în România.

Unii dintre cei care se află la guvernare au făcut bine când au pus în discuție retragerea trupelor românești din Irak și din Afganistan.

Acum aflăm cu surprindere că, fără aprobarea Parlamentului, s-a decis, după ce ne-au anunțat francezii, ce va face Guvernul României. Cu o zi mai devreme s-a decis să se trimită militari români și în Irak.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Haideți să vedem cum facem cu accizele.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, am prezentat câteva surse de venituri la bugetul statului, respectiv risipe care sunt înregistrate. Vă mă mai amintesc de cele trei miliarde de dolari, datoria Irakului față de România, la care actualul Guvern a renunțat în anul 2005. Bani au fost, sunt și vor fi în bugetul statului, dar trebuie să avem grijă, în primul rând, de cetățenii României și să nu mai risipească Guvernul banii în atâtea locuri inutile în lume.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Invit la microfonul 3 pe domnul senator Gavrilă Vasilescu.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Aș fi vrut să acord și eu aceeași importanță și să vorbesc de la microfonul central, dar, dacă m-ați invitat la microfonul 3, de aici am să spun ce am de spus.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, dacă apreciați că vor avea o altă forță argumentele dumneavoastră, poftiți vă rog.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Nu, nu. Vă mulțumesc, domnule președinte. Am încercat să glumesc puțin.

Doamnelor și domnilor senatori,

Dacă memoria nu mă-nșală, parcă am mai discutat noi, în Senatul României, și văd că nimeni nu pomenește acest lucru, despre reducerea TVA-ului la alimentele de bază. Și parcă, în Senatul României, am dat și un vot pentru această inițiativă legislativă. Memoria nu mă-nșală, vă informez că inițiativa legislativă a trecut, a fost votată în Senat. Domnului senator,Sârbu, care a susținut această inițiativă, cât și celorlalți colegi ai Domniei Sale, care au semnat-o, le spun să nu-și facă griji că Senatul va mai da un vot, că a mai votat odată pentru așa ceva...Ea se află la Camera Deputaților, Camera mai tergiversează cu dezbaterea. Probabil că propunerea domnului senator Puiu Hașotti de a mai temporiza un pic această inițiativă se referă la faptul că în Camera Deputaților urmează să se voteze TVA-ul redus la alimentele de bază. Să fiți convinși că grupul nostru parlamentar va susține această inițiativă legislativă. Îi spun domnului secretar de stat că sunt bani - și vă rog să mă urmăriți, domnule secretar de stat, și vă rog și pe dumneavoastră, domnilor colegi, pentru că informația o aveți și dumneavoastră, nu numai eu. Ori de câte ori este vorba de banul public se cheltuiește fără să se aibă grijă de el. Aveți mai multă grijă, prin toate instrumentele pe care le aveți, de modul în care este cheltuit banul public! Vă spun eu că cele două mii de miliarde,despre care spuneți dumneavoastră că va fi deficit, dacă vom vota această lege, le veți găsi și poate că va rămâne un surplus ca să mai venim cu niște inițiative legislative și să mai cheltuim niște bani din ceea ce se economisește, prin modul în care se cheltuiește banul public.

Ca o problemă de tehnică, și mă adresez acum președintelui Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Domnule președinte, sunt niște amendamente în care ați pus de acord textul inițiativei cu propunerile Consiliului Legislativ. Nu ați făcut precizarea cine și-a însușit inițiativele respective. Presupun că membrii comisiei, dar nu ați făcut această mențiune.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Noi v-am ascultat, stimate coleg, cu multă atenție, nu vă putem urmări, lăsăm în grija organelor special abilitate să o facă, am ascultat cu atenție argumentația dumneavoastră.

Vă rog, domnul senator Puiu Hașotti.

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Foarte scurt, eu am făcut o propunere cu bună-credință. Îmi retrag propunerea de a se retrimite la comisie, mai ales după ce am ascultat argumentele extraordinare, foarte utile pe care domnul senator Funar le-a făcut. Eu mi le-am notat și le voi transmite Guvernului și dacă aportul substanțial al Partidului Conservator, așa cum s-a arătat, va fi în sensul adoptării acestei propuneri, îmi retrag ceea ce am spus înainte de a se retrimite la comisie și să votăm astăzi.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, mulțumesc. Eu nu am putut supune votului propunerea dumneavoastră, întrucât ea trebuie să rezulte din dezbateri și era logic să ofer cuvântul colegilor parlamentari, care, în nume propriu sau în numele grupurilor parlamentare, să-și expună punctul de vedere.

Mai este înscris domnul senator Șter Sever și ultimul coleg căruia îi mai ofer cuvântul este domnul senator Nicolae Iorga.

Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Sever Șter:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, în această situație în care marea majoritate dintre concetățenii noștri nu au bani să-și plătească...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă adresez rugămintea să faceți liniște în sală și vă rog să vă ocupați locurile.

Aveți cuvântul.

Domnul Sever Șter:

În situația în care majoritatea populației nu au bani pentru un trai decent, această propunere legislativă este o necesitate pentru a rezolva aceste probleme stringente.

Vreau să vă dau câteva date aici, din expunerea de motive.

În baza Directivei Comisiei Europene nr. 112/2006, în unele țări membre ale Uniunii Europene, se aplică o taxă pe valoarea adăugată redusă între 0 și 5% la unele alimente: Italia 4%, Irlanda 4,8%, Spania 4%, Luxemburg 3%, Cehia 5%, Cipru 5%, Lituania 5%, Polonia 3%.

De asemenea, unele țări membre cum sunt Cipru, Irlanda, Malta, Marea Britanie aplică o taxă 0 pentru unele alimente și băuturi nealcoolice destinate consumului uman. Nu facem altceva decât să ne aliniem la țările din Uniunea Europeană, acolo, unde am intrat și noi.

Puneți în oglindă nivelul de trai din aceste țări, comparativ cu taxa de 19% la TVA pe aceste produse, în România.

Pe domnul secretar de stat l-aș ruga să-și asume o responsabilitate să-și dea avizul pentru această propunere legislativă și să găsească aceste resurse în timp pentru că se trezesc la sfârșitul anului, de fiecare dată, cu fonduri pe care nu le pot cheltui și le dau ca pomeni diferitor primari și le cheltuiește nejustificat.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Domnul senator Nicolae Iorga, microfonul 2.

Domnul Nicolae Iorga:

Vorba colegului dinainte, văd că ne stabiliți și locul în care să stăm în sală.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Văd că a plecat colegul Puiu Hașotti, după ce își notase cu sârg propunerile colegului meu Funar. Mie îmi pare rău că a plecat, poate vine în sală sau poate ia din stenogramă. Îi mai dau și eu două surse de bani și-l rog și pe domnul secretar de stat să noteze. Se mai plânge Guvernul de lipsa banilor acum când CNSAS-ul s-a desființat. Lăsați-l așa cum este, domnule secretar de stat, și veți vedea că banii sunt acolo. Și dacă nu ne ajung, înjumătățiți fondurile de la Institutul Cultural Român, care se joacă cu miile și zecile de mii de euro.

Grupul parlamentar al PRM, în afară de faptul că va vota acest proiect de lege, vă solicită, domnule președinte de ședință, de pe acum, liste.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

Domnul senator Gheorghe Constantin, după care vom sista dezbaterile generale.

Vă rog să vă adresați plenului de la ce microfon doriți.

Domnul Constantin Gheorghe:

De la microfonul la care mă adresez uzual și nu am vanități de alt fel.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Microfonul 3, vă rog.

Domnul Constantin Gheorghe:

Voiam să fac câteva considerații, pentru că am asistat cu atenție la susținerea acestui proiect de lege de către inițiatori. Din partea reprezentanților Guvernului și a partidului de guvernământ am constatat un refuz total.

Se pare că mariajul PNL - PSD se află într-un impas și se pare că târgul făcut odată cu bugetul pe 2008 a luat sfârșit și se confruntă astăzi cu niște controverse serioase în ceea ce privește solicitarea PSD către PNL. Sigur că, pe de altă parte, putem să constatăm cu ușurință că Guvernul actual nu are niciun fel de resurse, nici măcar bunăvoință. Sigur că, de asemenea, în politică nu ne mai surprinde nimic, dar, deja toată această situație este dominată de un aspect politic clar, așa că noi, cei care nu suntem în această ecuație care a susținut Guvernul Tăriceanu 2 , 3, poate și 4, asistăm cu amuzament la ceea ce se întâmplă.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

Vă rog, domnule academician.

Domnul Eugen Mihăescu:

Stimați colegi, România plătește chiria unui ambasador la UNESCO, la Paris, 8.500 de euro pe lună și 12.000 de euro pentru ambasadorul României la Paris, domnul Baconski,care locuiește într-o reședință palat de 2500 de metri pătrați. Dacă aceștia s-ar muta în apartamente mai ieftine, am putea face o economie de mai bine de 200.000 euro pe an.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Domnul senator Radu Berceanu, după care voi sista dezbaterile. Voi oferi cuvântul domnului vicepreședinte, întrucât nu a vorbit nimeni, în numele grupului. Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

În numele Grupului parlamentar al PD-L, aș vrea să vă declar că, inițial, am privit cu multă suspiciune această idee, pentru că știm ce înseamnă, cu adevărat, cheltuielile pentru o astfel de măsură, și implicațiile acestora.

Din păcate, de câte ori s-au redus diverse taxe la alimente sau la alte bunuri de acest gen, ele, până la urmă, au ajuns în buzunarele celor care produc sau comercializează. Nu sunt deloc convins că, dacă o să se reducă cota de TVA la alimente și la alte câteva produse, aceste produse se vor ieftini pe piața românească în cuantumul respectiv.

Domnul senator Puiu Hașotti, prin discursul dumnealui, ne-a făcut să ne schimbăm părerile și să ne gândim că ar trebui să votăm pentru că am înțeles că e foarte preocupat de editorialele domnului Năstase în care, nu știu unde, a găsit ceva despre domnul Băsescu și nu știu deloc ce legătură avea. Cred însă că este o chestiune totuși foarte serioasă și nu cred că putem așa să o lăsăm numai în dezbaterea politică, care ne animă uneori prea mult și uneori cu niște efecte care trec de adversitățile noastre politice și ajung într-un domeniu în care creează efecte în lanț. Așa că, dacă nu se va rediscuta propunerea, atunci, Grupul parlamentar al PD-L se va abține de la a vota așa ceva.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Stimați colegi,

Supun votului dumneavoastră sistarea discuții, în primul rând. Dacă sunteți de acord, vă rog să vă pronunțați prin vot.

Solicitarea a fost aprobată de plenul Senatului, cu 58 de voturi pentru, 4 abțineri și 7 voturi împotrivă.

Îl consult pe domnul președinte al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital dacă dorește să mai intervină.

Domnul Aron Ioan Popa:

Raportul a fost de admitere, din cauza unui vot politic dat în plenul comisiei. Doresc să fac o precizare. În urma dezbaterilor, a reieșit foarte clar faptul că, deși unele țări practică cotă redusă de TVA, trebuie să privim în contextul impozitelor la nivelul unei țări, acele țări nu practică o cotă unică de 16%, ci practică cote mult mai mari la impozitul pe profit și la alte categorii de impozite.

De aceea, să spunem că bugetul acelor țări își permite o cotă relaxată pentru TVA.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Reprezentantul Executivului, domnul secretar de stat, dacă doriți să comentați afirmațiile făcute de colegii senatori.

Domnul Cătălin Doică - secretar de stat în Ministerul Economiei și Finanțelor:

Nu, domnule președinte. Cu mențiunea vă vom oferi domnului senator Sârbu informația solicitată, chiar îmi pare rău că nu o am la îndemână, și de acord cu argumentul domnului președinte al comisiei, domnul senator Aron Ioan Popa, cu mențiunea că țările respective, o mare parte dintre ele, au și cota standard de TVA ceva mai mare decât cota standard a României, care este una dintre cele mai mici din Europa.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, mulțumesc.

Două precizări suplimentare, stimați colegi. Legea are caracter de lege ordinară, Senatul este primă Cameră sesizată.

Revenind la raport, vă rog să observați că există mai multe amendamente în raportul care este atașat, amendamente acceptate la nivelul comisiei. Supun votului dumneavoastră raportul cu amendamente, raport favorabil cu amendamente.

Vă rog să votați.

Raportul cu amendamente a fost aprobat de plenul Senatului, întrucât în favoarea sa au votat 45 de senatori, (44 prin vot electronic, un vot prin ridicare de mână) 16 abțineri, 15 voturi împotrivă.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă în ansamblu. Vă rog să votați.

Propunerea legislativă este adoptată de plenul Senatului cu 45 de voturi pentru (44 prin vot electronic, un vot prin ridicare de mână), 16 voturi împotrivă și 15 abțineri.

Domnul Șerban Nicolae:

Solicităm lista.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, listă pentru grupurile parlamentare.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 5 march 2021, 7:02
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro