Primul punct din ordinea de zi: Programul de lucru al Senatului pentru perioada 18-23 februarie 2008. Este cel obișnuit. - Luni: orele 14,00-15,00, lucrări în grupurile parlamentare; orele 15,00 - 19,30, lucrări în plenul Senatului, după cum urmează: orele 15,00-16,30, Declarații politice; orele 16,30- 18,10, vot final pe inițiative cu caracter organic; orele 18,10 - 19,30, Întrebări, interpelări și răspunsuri.
- Marți: orele 9,00 lucrări în comisiile permanente; ora 13,00 ședința Biroului permanent.
- Miercuri: orele 9,00-13,00 lucrări în plen; ora 15,00 lucrări în comisiile permanente.
- Joi: ora 9,00, lucrări în comisiile permanente.
- Vineri și sâmbătă, activități în circumscripțiile electorale.
Dacă în legătură cu programul de lucru pentru săptămâna viitoare dorește cineva să ia cuvântul. Nu este cazul. Supun votului dumneavoastră programul de lucru. Vă rog să votați. Cu 65 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, programul de lucru pentru perioada 18 - 23 februarie 2008 a fost aprobat.
|