Hunor Kelemen
Hunor Kelemen
Ședința Camerei Deputaților din 18 martie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/28-03-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 18-03-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 martie 2008

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.8 Kelemen Hunor - declarație politică: "De ce este încurajat fascismul în România?";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Îl invit la microfon pe domnul deputat Kelemen Hunor.

Se pregătește domnul deputat Adrian Moisoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Domnul Kelemen Hunor:

Declarația mea politică se intitulează "De ce este încurajat fascismul în România?"

Este o declarație mai lungă. Voi citi câteva fraze, iar restul o să-l depun la secretariat.

Cu două zile înainte de 15 Martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la un post de radio din București, am insistat îndelung asupra climatului de normalitate, în care, de la o vreme încoace, comunitatea maghiară din România poate sărbători acest eveniment important pentru toți maghiarii de pe glob.

Respectul reciproc față de valorile, limba, cultura și tradițiile celuilalt părea un lucru firesc, un bun dobândit de toată societatea românească multiculturală în ultimii 18 ani.

În zilele care au precedat această sărbătoare chiar am avut convingerea că trăim într-o țară democratică, tolerantă, în care nu i se poate întâmpla nimic unui individ pașnic care dorește să-și păstreze identitatea, să-și manifeste apartenența la o comunitate fără a-i deranja pe semenii săi.

Se pare că optimismul și buna credință din acele zile de dinaintea sărbătorii nu-și mai au locul, nu-și mai au rostul acum. Sincer, nu îmi produce niciun fel de plăcere că trebuie să revin asupra acelei declarații pe care am exprimat-o, convins fiind de profundul adevăr pe care se bazează acest enunț.

Pe 15 martie 2008, într-un oraș universitar dintr-o țară a Uniunii Europene, un elev de 17 ani a fost bătut cu bestialitate de câțiva adepți ai mișcării neonaziste, Noua Dreaptă.

Întâmplarea nu a avut loc pe timp de noapte într-un colț retras de la marginea orașului, ferit de ochii trecătorilor și ai forțelor de ordine. S-a întâmplat în plină zi, chiar în fața secției nr. 2 de Poliție din Cluj.

Tânărul de 17 ani a fost agresat, a fost bătut bestial pentru simplul fapt că este maghiar și pentru că purta pe piept cocardă și avea un drapel maghiar înfășurat sub braț. Băiatul se grăbea la o manifestare pașnică a comunității maghiare, organizată în centrul orașului. Între timp, a aflat că faptul de a se naște maghiar poate fi un risc destul de mare. O experiență cât se poate de cumplită, pe care nu ar trebui s-o aibă niciun tânăr în Europa secolului XXI, indiferent de naționalitate și indiferent de țară.

Cum de am ajuns la această situație-limită, care tinde să anuleze toate năzuințele noastre de până acum, năzuințele comune spre normalitate ale minorității maghiare și ale majorității românești? Ce urmează după acest incident, care trebuie considerat un semnal de alarmă pentru toată societatea românească?

Nu am învățat nimic din ceea ce s-a petrecut cu 18 ani în urmă, în martie 1990 la Târgu-Mureș? Dacă mergem pe mâna edilului-șef al orașului european Cluj, am putea spune că această stare va deveni permanentă, va deveni o stare de normalitate, intoleranța va fi tolerată și chiar încurajată de-acum încolo, siguranța cetățenilor de etnie maghiară din Cluj va fi permanent pusă în pericol de domnul primar Emil Boc.

Până când tolerează - sau, chiar mai mult, încurajează reprezentanți cu funcții responsabile ai statului român manifestări extremiste, care ar putea costa vieți omenești?

La numeroasele solicitări ale Uniunii Democrate Maghiare din România de a interzice aceste manifestări extremiste care s-au soldat și cu victime, domnul primar Emil Boc declară inconștient că nu a avut niciun temei legal de a interzice manifestarea, că riscurile ar fi fost "de zece ori mai mari" dacă nu ar fi autorizat manifestația și că "lucrurile ar fi scăpat de sub control" dacă Noua Dreaptă nu ar fi ieșit pe stradă chiar de 15 martie.

Domnul primar a mai menționat și faptul că mitingurile se autorizează în conformitate cu legea, nu după cum dorește un partid politic.

Domnule Emil Boc, țin să vă atrag atenția că Noua Dreaptă este o mișcare de extremă dreaptă, care instigă public la ură etnică, rasială, homofobă. Nu cred că ați putea trece cu vederea peste acest detaliu.

Vă recomand ca de acum încolo să vă documentați mai bine înainte să autorizați astfel de manifestații care nu au cum să nu degenereze în agresiuni, mai ales atunci când adepții unei mișcări extremiste se află în același loc cu obiectul urii lor, o comunitate de altă naționalitate.

Domnule primar, nu ați făcut nimic să preîntâmpinați aceste incidente! Autorizând manifestația chiar v-ați asigurat că acestea vor avea loc și ați devenit cofăptaș la această agresiune.

Dacă tot citați din legislația țării pentru a explica deciziile dumneavoastră nesăbuite, țin să vă reîmprospătez memoria și să vă atrag atenția asupra Legii nr.51/1991 a siguranței naționale, care în articolul 3 spune: "Constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României următoarele:

h) Inițierea, organizarea, săvârșirea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice alta natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea și integritatea teritorială a României, precum și incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept se constituie în amenințare la adresa siguranței naționale."

Dacă această lege nu este pe placul dumneavoastră, vă pot recomanda Ordonanța de urgență nr.31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, care prevede extrem de clar:

Art. 3 - (1) Constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și aderarea la o organizație cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum și sprijinirea sub orice formă a unei organizații având acest caracter.

Art. 2 - În sensul prezentei ordonanțe de urgență:
a) prin organizație cu caracter fascist, rasist sau xenofob se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ură și violență pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violență pentru schimbarea ordinii constituționale sau a instituțiilor democratice, naționalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile comerciale, precum și orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerințele prevăzute la prezenta literă".

Și dacă doriți să vă convingeți dacă Noua Dreaptă intră sub incidența acestor legi și dacă nu i-ați auzit scandând în orașul condus de dumneavoastră, vă recomand să vedeți pagina de web a organizației. Acolo veți putea citi articole de instigare la ură etnică (maghiari), rasială (rromi), incitare la xenofobie, la ură religioasă (împotriva necreștinilor sau a neortodocșilor). De asemenea, această organizație promovează deschis doctrine și concepte fasciste (legionare), xenofobe, naționalist extremiste, aceste manifestări fiind sancționate și de Codul penal al României.

După toate aceste dovezi concludente, aș dori să-i adresez, de la microfonul Parlamentului și o întrebare primarului Clujului. Domnule Emil Boc, sunteți de acord cu mesajul acestei manifestații extremiste, consimțiți și dumneavoastră la năzuințele acestui grup fascist?

În cazul unui răspuns afirmativ sau în cazul tăcerii, riscați să fiți continuatorul politicii naționalist-extremiste, moștenitorul de drept al tezaurului lăsat în urmă de către fostul primar, Gheorghe Funar.

Nu este o moștenire cu care vă puteți mândri, domnule Boc.

Dar mai aveți timpul și posibilitatea de a vă delimita de aceste principii care nu vă aduc niciun fel de beneficiu. Pentru a face acest gest onorabil aveți nevoie de puțin curaj, aveți nevoie de valori democratice solide și va trebui să-i aveți în minte pe toți cetățenii urbei și nu trebuie să vă gândiți doar voturile extremiștilor, pentru alegerile care vor urma în anul 2008.

Vă mulțumesc.

(Au fost consemnate și paragrafele necitite, incluse în materialul prezentat la președintele de ședință.)

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 22 august 2019, 12:34
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro