Marian-Florian Săniuță
Marian-Florian Săniuță
Ședința Camerei Deputaților din 18 martie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/28-03-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 18-03-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 martie 2008

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.24 Marian Florian Săniuță - declarație politică: "Minciuna are picioare scurte";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Marian Florian Săniuță:

Declarație politică: "Minciuna are picioare scurte".

Cu litere de o șchioapă, ziarele "portocalii" titrau în toamna anului 2004 despre o așa-zisă megaescrocherie a Guvernului Năstase, respectiv încheierea unui contract cu concernul european E.A.D.S. privind securizarea frontierelor României, viitoare membră a U.E., aflată atunci în plin proces de încheiere a negocierilor de aderare pentru capitolul 24 J.A.I.

Aceleași ziare, partizane ale opoziției, aveau mai apoi să califice vizitele unor înalți demnitari, ai statelor francez și german, ca ocazii "de a-și lua tainul" de aici, de pe meleagurile unde nu cresc portocalii.

După doi ani, în decembrie 2006, aceleași ziare nu au scris, nici măcar un rând, despre închiderea de către Parchet a pomposului dosar E.A.D.S., dosar deschis la ordinul demnitarilor care au preluat puterea politică în România, făcând promisiuni despre "Dreptate și Adevăr".

Să fi fost un gest întâmplător, sau această "tăcere asurzitoare" ascundea de fapt altceva? Ei, bine, da, o cârdășie politico-jurnalistică a ieșit în evidență atunci când în 2007 un "distins" jurnalist a fost dovedit, de aceeași presă portocalie, de implicare în afaceri cu tehnică din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. Or, chiar acest jurnalist a desfășurat direct sau prin interpuși, se pare, campanii de presă în care Guvernul României și Concernul European E.A.D.S. erau pur și simplu demonizate, exact în momentele de decizie ale negocierii sau renegocierii unui contract absolut legal și necesar atingerii scopului de a deveni țară membră a U.E. și a spațiului Shengen.

Din păcate, acest contract a fost folosit în campania electorală din 2004 și, după aceea, ca armă de luptă împotriva P.S.D., și pentru construirea unei imagini pozitive a unor lideri politici ce nu puteau conduce spre performanță structuri ale statului român. Ca și celelalte dosare anti P.S.D., și dosarul E.A.D.S. a fost unul "politic", instrumentat "la comandă".

Prin Rezoluția nr.119/P/2005/24 noiembrie 2006, a D.N.A., "s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei împotriva cărora M.A.I. a înaintat plângere penală, în 2005, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.248 Cod penal, raportat la art.2481 Cod penal și art.181 din Legea nr.78/2000, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor mai sus-menționate".

De ce oare, cei care și-au făcut imagine pe baza acestui contract al statului român nu au mai organizat conferințe de presă și adevărate execuții politice la televizor? Răspunsul este simplu: pentru că minciuna are picioare scurte.

Însuși șeful Corpului de Control al ministrului de interne nu și-a însușit rezultatele unui act de control făcut la ordin, în baza căruia s-a făcut plângerea penală împotriva unui grup de ofițeri superiori ai M.A.I., preferând să treacă în rezervă decât să fie părtaș la așa ceva.

Pentru onoarea acestor ofițeri ai statului român, unii dintre ei fiind chestori de diferite ranguri, doresc să lămuresc opinia publică asupra acestui contract, ce va aduce totuși cetățenilor români deplina libertate de mișcare în Europa, chiar dacă mai târziu, datorită incompetenței unor demnitari, de după 2004, și chiar dacă mai scump, datorită aceleiași incompetențe.

Contractul pentru securizarea frontierelor României a fost încheiat la data de 12 august 2004, în deplină concordanță cu prevederile legislației române, respectiv O.U.G. nr.60/2001 și H.G. nr.1186/2001, cadru legislativ aliniat acquis-ului comunitar și rămas nemodificat până la momentul aderării României la U.E., în baza căruia s-au efectuat toate achizițiile în domeniile speciale între anii 2001 - 2004.

Modul de atribuire a contractului a respectat "directivele" comunitare în domeniul achizițiilor publice (92/50/C.E. privind achizițiile publice în domeniul serviciilor, 93/36/CE privind achizițiile publice în domeniul produselor, 93/37/CE privind achizițiile publice în domeniul lucrărilor, 93/38/CE privind achizițiile publice în sectoarele speciale).

Potrivit acestora, atunci când contractul este declarat "secret", sau executarea acestuia trebuie însoțită de măsuri speciale de securitate, în conformitate cu prevederile legale ale statului-membru în cauză, sau în cazul în care protejarea intereselor esențiale ale statului o cere, autoritatea contractantă nu are obligația de a aplica prevederile directivelor U.E. Aceste clauze se aplică de toate țările membre.

Cu toate acestea, M.A.I. a respectat toate prevederile legale în materie, chiar dacă în 2004 România nu devenise, încă, membru U.E.

În ceea ce privește atribuirea caracterului "secret", Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat (SISF) face parte din categoria sistemelor care implică apărarea națională, ordinea publică și siguranța națională, accesul la astfel de date trebuind să respecte Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și H.G. nr.585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate.

De altfel, și acum acest contract este clasificat "secret de serviciu", în conformitate cu legea română, în ciuda circului mediatic din anul 2005.

Mult timp s-a spus, pe diferite canale media, că soluția tehnică aleasă pentru sistemul de comunicații nu respectă standardul european și că astfel România ar intra în U.E. cu un sistem tehnic de comunicații incompatibil. Nimic mai fals.

Ziariștii "portocalii" nu au dorit să asculte argumentele specialiștilor în acest domeniu. Se apropia campania electorală și erau și "interese de breaslă", după cum am văzut, și bani, mulți bani investiți în campanii de presă.

În permanență, specialiștii ministerului au încercat să explice diferențele, avantajele și dezavantajele dintre un sistem de comunicații "comercial" și unul de "securitate", respectiv Tetra vs. Tetrapol. Un simplu click pe internet ar fi rezolvat problema. Însăși Comisia Europeană la Bruxelles utiliza o rețea de comunicații Tetrapol. Nu respectau oficialii europeni recomandările Comisiei Europene?

Pe de altă parte, din 1996, România dispunea de o rețea de comunicații Tetrapol, în valoare de peste 150 milioane de dolari, rețea ce putea fi upgradată și extinsă prin contractul încheiat în 2004. Dar, cine să asculte și acest "mic amănunt"? De altfel, rețeaua Phoenix și-a demonstrat capacitatea cu ocazia vizitelor Papei Ioan Paul al II-lea, în 1999, și G.W. Bush, în 2002, în țara noastră.

Ar fi utilizat serviciile secrete și, în special, cele americane, o rețea de comunicații aparținând României, dacă aceasta nu era sigură? Sau acesta era un argument că România avea nevoie de extinderea unui sistem de radiocomunicații de securitate, folosit și de trupele N.A.T.O. pe teatrele de operațiuni?

Interesant este și faptul că nimeni nu a dorit să ia în considerare și experiența unor țări din "primul val", cum ar fi Slovacia și Cehia, unde există rețele de radiocomunicații în domeniul siguranței naționale furnizate de același concern european, care astăzi intră pe piața americană cu tehnică de ultimă generație, așa cum nimeni nu a dorit să asculte experiența Germaniei sau a Franței în domeniul siguranței naționale.

Un alt subiect de dispută electorală și media, în 2004, l-a constituit valoarea acestui contract. Titluri și declarații-șoc vorbeau despre 1 miliard de euro. Însuși președintele țării într-un interviu, în cursul anului 2005, pomenea de 1,2 miliarde de euro. În realitate, prețul negociat cu partenerul european de partea română a fost de 650 milioane euro pornind de la o ofertă de 692 milioane euro, fapt aprobat printr-o hotărâre de Guvern, prin care se stabilea în condițiile contractării unui împrumut extern pentru finanțarea acestui contract, suma de 650 milioane de euro ca fiind plafonul aprobat de Guvern.

Actul normativ nu a fost nici măcar atacat în contencios. Deci, nu puteau fi decât probleme politice. De altfel, acest contract, în integralitatea clauzelor sale, a făcut obiectul avizării sale de Grupul Interministerial Român pentru Managementul Frontiere de Stat, din care făceau parte, pe lângă principalele ministere cu atribuții în domeniu, și serviciile secrete.

Niciun moment decizia nu a fost una luată în grup restrâns, ci dimpotrivă, specialiștii, și nu politicienii, au avut dreptul la opinii de specialitate. Este drept că, atunci când s-a trecut la renegocierea "la ordin" a acestui contract, valoarea sa a fost redusă la 524,5 milioane euro "preț estimat", conform clauzelor actului adițional, dar care a presupus înregistrarea unor întârzieri mari a termenelor prevăzute anterior, dar și renunțarea la anumite dotări presupuse de schimbarea soluției tehnice conform solicitării părții române.

Oricum, în forma sa actuală, conform declarațiilor oficialilor români, Concernul European va asigura părții române - în mod obligatoriu - furnizarea tuturor subansamblelor necesare reparării sistemului tehnic pentru 10 ani, după perioada de garanție.

Practic, această clauză nou introdusă în contract deschide ușa larg încheierii unor alte contracte cu "dedicație", ceea ce va conduce la înregistrarea unei valori a acestui contract cu mult mai mare decât cea anunțată.

În sfârșit, grupul de ofițeri care a condus echipele tehnice, juridice și de negociere a trebuit să dea explicații la D.N.A. și pentru că au negociat alegerea legii franceze ca lege ce va guverna acest contract.

Alegerea legii aplicabile s-a făcut potrivit prevederilor Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, prin negociere cu specialiștii E.A.D.S., și în concordanță cu experiența dobândită cu ocazia negocierii și altor contracte speciale.

Ca o ultimă concluzie, viața a demonstrat că adevărul iese până la urmă la iveală, iar procesul câștigat de omul de afaceri român Ion Țiriac cu cotidianul Le Point, pe marginea aceluiași contract, este doar un exemplu, chiar dacă Ion Țiriac a cerut daune de 1 euro.

Ziariștii francezi au fost intoxicați de "surse române". A existat deci un interes de a arunca în derizoriu acest contract esențial pentru accesul României în Europa?! Probabil că da, atât timp cât minciunile "portocalii" continuă să guverneze prin viața noastră cea de toate zilele.

Și, ar mai fi o problemă: cine va plăti fondurile cheltuite de structurile statului român pentru anchetarea a zeci și zeci de ofițeri ai M.A.I., în mod nejustificat, în baza unei plângeri penale ce a avut doar rolul de "joc de imagine"?

Și, ceea ce este cel mai greu, cine va repara onoarea unor ofițeri a căror singură vină a fost că și-au servit țara în timpul unei guvernări de succes, ce a scos România din marasm și a dus-o în U.E. și N.A.T.O.?

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 26 august 2019, 12:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro