Vlad Gabriel Hogea
Vlad Gabriel Hogea
Ședința Camerei Deputaților din 18 martie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/28-03-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 18-03-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 martie 2008

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.85 Vlad Gabriel Hogea - declarație politică intitulată "Preistoria construcției europene".  

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

"Preistoria construcției europene"

Oficial, istoria construcției europene începe cu "Declarația Schuman", din 9 mai 1950. Lucrurile nu sunt, însă, nici pe departe atât de simple. Au existat, anterior, numeroase idei, curente, teorii și mișcări care, cumulate, au dus la deznodământul știut.

De fapt, primul război mondial nici nu se sfârșise când fondatorul imperiului Fiat, Giovanni Agnelli, publica, în 1918, lucrarea "Federația Europeană sau Liga Națiunilor". Un an mai târziu, Louis Loucheur (consilierul lui Clemenceau) enunța pentru prima oară principiul integrării economiilor Franței și Germaniei, iar în 1920 îl readucea în discuție pe acela moștenit de la Dante - al autorității supranaționale. La rândul său, contele Richard Coudenhove Kalergi tipărea, în 1923, foarte influenta carte "Pan-Europa" (1923) și făcea posibil Congresul European de la Viena (1926). De numele lui Emil Mayrisch este legat "Acordul Internațional al Oțelului", din 1925. Ministrul de Externe al Franței, Aristide Briand, este cel care a redactat, în 1930, "Memorandumul pentru o Uniune Federală Europeană", iar primul-ministru Edouard Herriott a publicat, în 1931, lucrarea "Statele Unite ale Europei". Același titlu îl poartă și seria de articole scrise, tot în 1931, de Arthur Salter, prieten cu mult mai celebrul Jean Monnet. Alți adepți timpurii ai europenismului erau Konrad Adenauer, Gustav Stresemann și Leon Blum.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Monnet are întâlniri importante cu Charles de Gaulle (în 1940, pe ideea "Uniunii Franco-Britanice") și Pierre-Henri Spaak (în 1941). Altiero Spinelli scrie în închisoare, tot în 1941, "Manifestul de la Ventotene" ("Spre o Europă Liberă și Unită"), care va duce, doi ani mai târziu, la crearea Mișcării Federaliste Europene. Mai amintim și de Memorandumul prezentat de Jean Monnet Comitetului Francez pentru Eliberare Națională, în 1943, dar și de Walther Funk și teoria sa, datând din 1945, a unei "Comunități Economice Europene" - evident, sub conducere germană.

După război, se remarcă discursul lui Winston Churchill de la Universitatea din Zurich (19 septembrie 1946), dar un rol semnificativ l-a jucat, în anul respectiv, și Consiliul pentru Relații Externe din SUA, atât prin articolul "Reconstruirea Europei" (de David Rockefeller și Charles M. Spofford), cât și prin proiectul de rezoluție al senatorilor William Fullbright și Elbert D. Thomas.

Winston Churchill a fost motorul mai multor organizații succesive care militau pentru unificarea Europei: Comitetul Provizoriu pentru o Europă Unită, Comitetul Internațional Mixt pentru Unitate Europeană, Mișcarea Europeană (1947-1948). Și exemplele ar putea continua.

Cât despre "Declarația Schuman" însăși, aceasta nu ar fi existat fără Memorandumul pe care abilul Jean Monnet l-a "pasat", cu câteva zile mai devreme, inspiratului ministru de Externe al țării sale. Așa s-a scris istoria...

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 24 august 2019, 12:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro