Plen
Sittings of the Senate of May 20, 2008
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.55/30-05-2008

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
20-04-2021
19-04-2021
14-04-2021
13-04-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2008 > 20-05-2008 Printable version

Sittings of the Senate of May 20, 2008

Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru

Ședința a început la ora 10.00.

Lucrările ședinței au fost conduse de doamna Norica Nicolai, vicepreședinte al Senatului, asistată de domnii Ilie Sârbu și Pete Ștefan, secretari ai Senatului.

 

Doamna Norica Nicolai:

Bună dimineața!

Fac apel la liderii grupurilor parlamentare să-i mobilizeze pe colegii senatori în sală.

Ii invit pe colegii noștri să-și ocupe locurile în sală.

Îi rog, în mod special, pe domnii secretari Pete Ștefan și Ilie Sârbu să-și ocupe locurile alături de mine.

Domnule secretar Pete Ștefan, vă rog să faceți apelul nominal.

 
 

Domnul Pete Ștefan:

Apel nominal:

- Antonie Ștefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaș Viorel - absent
- Ardelean Aurel - prezent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - prezent
- Basgan Ion - prezent
- Blaga Vasile - absent
- Bobeș Marin - absent
- Cazacu Cornelia - absentă
- Câmpeanu Radu Anton - prezent
- Cârlan Dan - concediu fără plată
- Chelaru Ioan - absent
- Cinteză Mircea - prezent
- Ciornei Silvia - absentă
- Cioroianu Adrian Mihai - absent
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - prezent
- Crețu Ovidiu Teodor - absent
- Cucuian Cristian - absent
- Cutaș George Sabin - prezent
- Daea Petre - absent
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - absent
- Dîncu Vasile - absent
- Duca Viorel sr - absent
- Dumitrescu Ion Mihai - prezent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - prezent
- Eckstein Kovács Péter - prezent
- Fekete Szabó Andras Levente - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - prezent
- Funar Gheorghe - absent
- Găucan Constantin - prezent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - absent
- Hașotti Puiu - prezent
- Ilașcu Ilie - delegație
- Iliescu Ion - absent
- Ilușcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - absent
- Iordănescu Anghel - prezent
- Iorga Nicolae - absent
- Ioțcu Petru Nicolae - absent
- Ivănescu Paula Maria - absentă
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - absentă
- Lupoi Mihail - prezent
- Mardare Radu Cătălin - absent
- Marinescu Marius - prezent
- Markó Béla - absent
- Mărășescu Niculae - prezent
- Meleșcanu Teodor Viorel - Guvern
- Mereuță Mircea - prezent
- Mihăescu Eugen - absent
- Mihăilescu Petru Șerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - absentă
- Moraru Ion - prezent
- Morțun Alexandru Ioan - absent
- Nasleu Ioan - prezent
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - absent
- Németh Csaba - prezent
- Nicolae Șerban - absent
- Nicolai Norica - prezentă
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - absent
- Oprea Mario Ovidiu - absent
- Oprescu Sorin Mircea - concediu fără plată
- Panțuru Tudor - delegație
- Pascu Corneliu - prezent
- Păcuraru Paul - Guvern
- Păunescu Adrian - absent
- Pereș Alexandru - absent
- Pete Ștefan - prezent
- Petrescu Ilie - absent
- Popa Aron Ioan - absent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popescu Dan Mircea - prezent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - absent
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - absent
- Rebreanu Nora Cecilia - prezentă
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Savu Daniel - absent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezentă
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - prezentă
- Stoica Ilie - absent
- Strătilă Șerban Cezar - absent
- Stroe Radu - prezent
- Szabó Ilona - prezentă
- Szabó Károly Ferenc - prezent
- Șerbănescu Verginia - prezentă
- Șerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Șereș Ioan Codruț - absent
- Ștefan Viorel - prezent
- Șter Sever - prezent
- Talpeș Ioan - absent
- Tănăsescu Carmen Felicia - prezentă
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - absent
- Terinte Radu - absent
- Theodorescu Emil Răzvan - absent
- Tîlvăr Angel - absent
- Toma Ion - absent
- Tomoiagă Liliana Lucia - prezentă
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Țâbuleac Mihai - prezent
- Țîrle Radu - absent
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - prezent
- Vasilescu Gavrilă - delegație
- Văcăroiu Nicolae - absent
- Vărgău Ion - absent
- Vedinaș Verginia - prezentă
- Verestóy Attila - prezent
- Vosganian Varujan - Guvern
- Vraciu Jan - prezent
- Zsombori Vilmos - prezent

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Stimați colegi,

Vă consult dacă aveți observații la ordinea de zi pe care o aveți în mapele dumneavoastră.

Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi și programul de lucru al Senatului pentru astăzi.

Vă rog să votați.

Cu 40 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, ordinea de zi și programul de lucru pentru astăzi au fost aprobate.

 
Adoptarea prin împlinirea termenului la 19.05.2008 a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art. 9 alin. 3 din Legea nr. 1/2000, actualizată pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18 din 1991 și ale Legii nr. 169 din 1997 (L138/2008)

La punctul 1 din ordinea de zi este înscrisă adoptarea prin împlinirea termenului la 19.05.2008 a următoarei inițiative legislative: Propunere legislativă pentru modificarea și completarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, actualizată, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18 din 1991 și ale Legii nr. 169 din 1997.

Voi da citire unei note privind adoptarea tacită a acestei inițiative legislative: Se consideră adoptată prin împlinirea termenului la data de 19 mai 2008, în conformitate cu articolul 75 alin. (2) din Constituția României, coroborat cu prevederile articolul 141 alin. (2) din Regulamentul Senatului, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolului 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, actualizată, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18 din 1991 și ale Legii nr. 169 din 1997.

Inițiativa legislativă urmează să fie trimisă Camerei Deputaților.

Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (L316/2008)

La punctul 2 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Rog reprezentantul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări să ia loc pentru a prezenta raportul întocmit de către comisie.

Vă mulțumesc, domnule senator Eckstein Kovács Péter.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a prezenta acest proiect de lege.

 

Doamna Cristina Ancuța Pocora - secretar de stat în Departamentul pentru Relația cu Parlamentul:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimate doamne și stimați domni senatori, Proiectul de lege care se află astăzi în dezbaterea Senatului a fost elaborat de Guvern în temeiul art. 115 din Constituția României și instituie competența Parlamentului de a adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în perioada vacanței parlamentare.

Proiectul de lege a fost structurat pe șase domenii de abilitare, domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Acestea sunt: finanțe publice și economie, construcții, agricultură și mediu, cultură, administrație publică, precum și prorogarea și modificarea unor termene.

De asemenea, proiectul a fost dezbătut în cadrul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, are un raport favorabil, cu amendamente.

Suntem întru totul de acord cu acest raport și vă rugăm să votați prezentul proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc.

Dau cuvântul domnului senator Eckstein Kovács Péter pentru a prezenta raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Microfonul 7, vă rog.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Mulțumesc, doamna președinte.

Raportul este de admitere, figurează cu amendamente, dar, de fapt, are un singur amendament.

Raportul de admitere a fost adoptat în unanimitate.

Senatul este prima Cameră sesizată, iar caracterul legii este de lege ordinară.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Declar deschise dezbaterile generale.

Sunt intervenții pe marginea proiectului de lege?

Nu sunt intervenții.

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră raportul de admitere, cu un amendament.

Legea are caracter ordinar.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Cu 38 de voturi pentru, două voturi împotrivă și 6 abțineri, raportul a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Vă rog să votați.

Domnule senator Paul Păcuraru, vă rog să vă ocupați locul în sală.

Eu înțeleg grija pentru secretarii de stat, dar de la pupitru.

Cu 40 de voturi pentru, două voturi împotrivă și 7 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2008 pentru modificarea alin. (3) al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură (L219/2008)

Punctul 3 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2008 pentru modificarea alin. (3) al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură.

Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Vă rog să vă ocupați locurile.

Din partea Guvernului, vă rog să ocupați locul din primul rând, de la microfon.

Am să rog pe unul din colegii dumneavoastră care nu prezintă în acest moment niciun proiect de lege să ocupe un alt loc.

Aveți cuvântul, domnule secretar de stat Gheorghe Albu, pentru a prezenta proiectul de lege.

Microfonul 8, vă rog.

 

Domnul Gheorghe Albu - secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale:

Doamna președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Cu privire la Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2008 pentru modificarea alin. (3) al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2007, vreau să vă spun că proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (3) privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură.

Prezentul act normativ va avea drept consecință efectuarea plăților către toți beneficiarii schemelor de plăți directe, inclusiv pentru cei ai schemelor de plăți naționale directe complementare, ai schemelor de plăți directe pentru culturi energetice și ai schemelor de plată pentru zahăr.

Practic, aceasta este misiunea proiectului de lege și, ca atare, se completează prin acest articol unic.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule secretar de stat.

Domnule președinte Corneliu Pascu, aveți cuvântul pentru a prezenta raportul Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală.

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital au întocmit un raport comun și, în urma dezbaterilor care au avut loc, au întocmit un raport favorabil privind aprobarea acestei ordonanțe de urgență și îl supun spre adoptare plenului Senatului.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

Declar deschise dezbaterile generale.

Sunt intervenții pe marginea proiectului de lege?

Domnule senator Petru Stan, aveți cuvântul.

Microfonul 1, vă rog.

 
 

Domnul Petru Stan:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Ordonanța prevede ca plățile directe pe suprafață, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, să se efectueze o singură dată pe an: luna decembrie, pentru anul în curs, și 30 iunie.

Este totuși un progres, având în vedere că pentru anul trecut aceste plăți încă nu s-au efectuat.

Cu toate acestea, ar fi bine ca domnul secretar de stat Gheorghe Albu să ne spună câte din plățile anului trecut s-au realizat până acum.

Este un progres, dar ar fi bine ca aceste plăți să se realizeze măcar în trei luni de zile.

La dezbaterile care au avut loc în cadrul comisiei, ni s-a spus că nu este posibil așa ceva, dar această ordonanță este bine-venită așa cum este ea.

Este bună și noi suntem de acord cu aceasta, numai să se realizeze.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Mai sunt intervenții pe marginea proiectului de lege?

Constat că nu sunt.

Declar încheiate dezbaterile generale.

Domnule secretar de stat Gheorghe Albu, aveți cuvântul pentru a-i răspunde domnului senator Petru Stan, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Albu:

Vreau să vă spun că din cele 1.200.000 de cereri, câte sunt înregistrate pentru plată pentru anul 2007, au fost cu D1, deci ieșite din controlul administrativ, aproximativ 1.000.000 de cereri sau 1.000.000 de fermieri, și s-au plătit până la această dată 266.000 de fermieri.

Sperăm ca până la sfârșitul lunii mai să fie plătiți cam 85%-90% din fermieri, urmând ca diferența plăților să fie făcută în luna iunie, știind că termenul în care se fac plățile pentru anul 2007 este până la 30 iunie 2008.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră raportul la proiectul de lege și proiectul de lege în ansamblu.

Raportul este favorabil, fără amendamente, legea are caracter ordinar.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Cu 47 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o singură abținere, raportul și proiectul de lege au fost adoptate.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență (L215/2008)

La punctul 4 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Vă rog să luați loc.

În banca Guvernului este foarte mare aglomerație.

Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

Microfonul 8.

 

Domnul Constantin Teodorescu - secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației:

Doamnă vicepreședinte,

Stimați domni senatori,

Față de textul inițial al ordonanței de urgență a Guvernului, și anume forma în care a fost aprobată prin hotărâre de guvern, au apărut o serie de amendamente formulate de către domnul senator Mihail Popescu, amendamente pe care inițiatorul nu și le însușește.

Punctul de vedere al Guvernului asupra acestor amendamente este negativ și, din păcate, nu am fost chemați la dezbaterile care au avut loc în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională pentru a discuta aceste amendamente introduse.

Acum le-am văzut pentru prima dată.

Prin urmare, vă solicităm, doamnă vicepreședinte, retrimiterea la comisie pentru a discuta în cadrul comisiei și cu inițiatorul legii.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule secretar de stat.

Conform Regulamentului Senatului, retrimiterea la comisie a proiectului de lege poate fi solicitată de membrii unui grup parlamentar.

Dau cuvântul domnului Mihail Popescu pentru a prezenta raportul comun al celor două comisii, al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

 
 

Domnul Mihail Popescu:

Exact acum o săptămână am mai dezbătut un proiect de lege pe această temă și atunci s-a stabilit în plenul Senatului să le punem de acord în așa fel încât ambele proiecte de lege, cu amendamentele respective, să fie adoptate.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională împreună cu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări au luat în discuție proiectul ordonanței de urgență și au pus de acord cele două proiecte de lege.

Deci nu am mai considerat necesar să mai fie prezent domnul secretar de stat, pentru că în ședința anterioară și-a expus punctul de vedere.

Din cauza aceasta nu i-am mai solicitat prezența, iar în ședințele din 6 mai și 13 mai anul curent, în urma analizei conținutului proiectului de lege, cu majoritate de voturi, comisiile au hotărât să adopte un raport comun de admitere, cu amendamentele cuprinse în anexa care face parte integrantă din raportul comun.

În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează să fie adoptat în conformitate cu prevederile art. 76 din Constituția României, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Văd că acum se încearcă tragerea de timp și nu știu ce se poate câștiga în acest fel.

Nu înțeleg.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Declar deschise dezbaterile generale.

Domnilor senatori,

Dacă doriți să interveniți pe marginea acestui proiect de lege, aveți cuvântul.

Domnule senator Viorel Ștefan, aveți cuvântul. Microfonul 3, vă rog.

 
 

Domnul Viorel Ștefan:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Sigur, este prima dată când aud un reprezentant al Guvernului care invocă faptul că nu a fost invitat la dezbaterea din comisie.

Vreau să informez reprezentanții Guvernului, aici de față (Discuții între domnii secretari de stat.) - ar fi bine să și urmărească dezbaterile, însă îi putem aștepta dacă sunt ocupați -, că ordinea de zi și programul ședințelor comisiilor sunt publice.

Dacă nu știu, informațiile pot fi găsite pe site-ul Senatului, iar obligația de a veni la ședință revine reprezentanților Guvernului și nu este obligația comisiei de a-i ruga să vină.

Dacă se consideră că nu este interesantă dezbaterea din cadrul comisiei și nu vor să vină, nu vin.

Eu nu cred că a venit vreun reprezentant al Guvernului la o ședință din cadrul comisiei și a fost evacuat din sală.

Deci vă rog să nu mai aduceți în fața plenului Senatului astfel de argumente.

Pe de altă parte, amendamentul care, de fapt, face obiectul acestei dispute este legat de răspunsul la întrebarea cine stabilește administratorul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112.

Guvernul tare mult și-ar dori să se amestece în treburile Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Am spus-o și săptămâna trecută, o repet și acum: acest serviciu are un profil special, el trebuie să rămână autonom, mai ales în relația cu Executivul.

El nu poate să fie controlat decât de Parlament și de Consiliul Superior de Apărare a Țării.

Deci ceea ce vrea Guvernul, prin ordonanță - acum încearcă să tragă de timp, doar, doar poate dă și hotărârea de guvern care să reglementeze cum va funcționa acest serviciu special -, nu este constituțional, nu este legal și, sigur, nu mai spun nimic, pentru că nu este interesant pentru reprezentanții Guvernului. (Discuții între domnii secretari de stat.)

Acolo se face o mică ședință între secretarii de stat.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

Domnule senator Dan Sabău, aveți cuvântul. Microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Dan Sabău:

Mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Stimați colegi,

Ne aflăm în Parlamentul României, Parlament al României care este de partea asta, iar Guvernul este de acea parte, nu împotrivă, ci alături, și consultat, pentru că procesul pe care îl avem de făcut este legislativ.

În materie de legislativ, ar trebui să avem prioritate.

În materie de legislativ, sigur că ne consultăm cu Guvernul și ne acordăm cu Curtea Constituțională atunci când ea spune că n-am prevăzut un buget.

Preocuparea numărul unu pe care trebuie să o avem este aceea de a legifera și de a controla Guvernul, pentru că așa scrie în Regulamentul Senatului și al Camerei Deputaților.

Cu permisiunea dumneavoastră, cred că, într-adevăr, este vorba de o tragere de timp și, indiferent că este vorba de un serviciu special sau mai puțin special, cred că, în materie de legislativ avizat, rolul revine, în primul rând, Parlamentului.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu.

Domnule senator Szabó, vă rog, aveți cuvântul.

Microfonul 1.

 
 

Domnul Szabó Károly Ferenc:

Doamnă președinte,

Distinși colegi,

Pe marginea acestui subiect a fost o dezbatere în Senat săptămâna trecută, dezbatere la care mi-am permis și eu să-mi expun anumite opinii, chiar de la tribuna aceea.

Pentru un observator neutru - dacă există așa ceva, dar nici nu există observatori neutri -, s-ar părea că este vorba de o situație în care un anumit serviciu are mai mare susținere parlamentară decât Guvernul însuși.

S-ar părea că așa este.

Vă reamintesc că inițiativa legislativă a unui coleg deputat, inițiativă care a făcut obiectul unei dezbateri din săptămâna cealaltă, pe tema aceasta, s-a referit, în special, la chestiunea finanțării Serviciului național unic pentru apeluri de urgență.

Ar trebui să eliminăm anumite dubii create mai mult sau mai puțin cu bună știință în legătură cu responsabilitatea pentru punerea în funcțiune, menținerea în funcțiune și punerea la dispoziția cetățenilor țării a unui serviciu public.

Nu degeaba Comisia Europeană a exercitat la vremea respectivă presiuni asupra Guvernului, pentru că în țările în care Uniunea Europeană își aplică sistemul de valori, acolo, nu este conceput așa ceva, ca Guvernul să nu se amestece într-o problemă ca aceasta, așa cum s-a vorbit aici.

Ar trebui să mergem până la origini, să vedem cum a ajuns la STS această prestație, deci Sistemul național pentru apeluri de urgență.

La vremea respectivă, când acolo s-au dirijat și investițiile - apropo, ar trebui făcută o analiză a acestora, începând de la demararea lor în urmă cu șapte sau opt ani, ca să vedem cum s-a ajuns la această situație -, toată lumea s-a bucurat că este bine că există acest serviciu, mai ales că este la îndemână.

Serviciul s-a bucurat că este bine să mai obțină niște fonduri operând această activitate, altminteri, extrem de importantă și, iată, solicitată expres de către Comisia Europeană. Și nu numai pentru că ea este solicitată de Comisia Europeană, dar ea trebuie să se afle la dispoziția cetățenilor acestei țări.

În legătură cu unele detalii tehnice, și mai puțin tehnice, care au un conținut investițional, legat de bani, de alocări de fonduri, acolo a apărut acest conflict pe care, iată, iarăși îl punem pe tapet.

Guvernul, văzând că lucrurile încep să evolueze de o manieră nu tocmai adecvată, s-a gândit să emită această ordonanță de urgență, care nu se ocupă cu funcționarea STS, ci se ocupă cu funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Cum poate cineva să spună că funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență nu este treaba Guvernului?

Referitor la partea formală, să-i spunem așa, procedurală, înclin să cred că n-ar strica să mai avem o întrevedere cu reprezentanții Guvernului, la aceeași masă cu reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale, ca să putem clarifica.

Ar fi una dintre atribuțiile pe care nu și le-a exercitat comisia din care și eu fac parte.

Din cauza aceasta, ca să nu vă sugerez să refuzați amendamentul propus acolo, eu vă sugerez să-l trimitem înapoi la comisie și, după aceea, discutăm separat care sunt problemele legate de finanțarea STS, cu deosebire asupra chestiunii funcționării Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Dacă acest lucru, dintr-un impuls de energie care nu-și are nicio justificare...

Cu alte cuvinte, s-a acuzat aici că se trage de timp sau nu știu ce.

Eu, altminteri, sunt de acord cu ordonanța în varianta Guvernului.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

V-aș ruga să concluzionați, domnule senator.

 
 

Domnul Szabó Károly Ferenc:

Deci aș dori să aflu dacă plenul consideră că nu mai este necesară vreo clarificare a vreunei probleme în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, în prezența reprezentanților Guvernului și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, comisia fiind singura care poate să-i adune la un loc, pentru că se pare că la CSAT nu se prea discută probleme de acestea.

Probabil că este alta ordinea de zi.

Noi, în comisie, avem datoria să discutăm despre aceste aspecte, cu atât mai mult cu cât, mi se pare, a fost cam subțire prezența la ședința aceea în care, conform spuselor din raport, acesta s-a adoptat cu majoritate de voturi.

Eu cred că trebuie să revedem cam câți au fost la ședința aceea în care s-a hotărât adoptarea acestui raport, ședință față de care îmi permit să nu detaliez prea multe, pentru că, atunci, ar rezulta anumite elemente de culise ale funcționării unor comisii care, în perioada aceasta electorală, știți, sunt supuse unor presiuni.

Rog frumos să meargă înapoi la comisie și mă angajez că voi fi prezent la dezbaterea aceea.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Domnule senator, am înțeles că mă rugați, că-mi sugerați...

Dacă Grupul parlamentar al UDMR face această propunere, îl invit să o facă în limitele procedurii parlamentare.

Domnule senator Lupoi, ați solicitat cuvântul înaintea domnului senator Solcanu, pe care îl simpatizez, dar pe care îl rog să mai aștepte.

Vă rog, aveți microfonul 2.

 
 

Domnul Mihail Lupoi:

Mulțumesc, doamna președinte.

S-a mai discutat și data trecută, în primul rând, o chestiune de principiu, și anume că avem un Inspectorat General pentru Situații de Urgență, structură militarizată în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, avem Serviciul de Telecomunicații Speciale, structură militarizată, și, acum, avem acest Serviciu național pentru apeluri de urgență care, în principiu, se folosește în situații de urgență și trebuie să interacționeze, de cele mai multe ori, cu aceste structuri militarizate.

Iată de ce nu cred că trebuie să creăm o structură paralelă, ci o putem integra cu ușurință în acest Serviciu de Telecomunicații Speciale care, după cum îi spune și numele, cu asta se ocupă, nu numai cu ascultatul telefoanelor.

Sper, cel puțin.

Deci, dacă se pune problema de organizare, cred că este evident și pentru un profan că locul acestei instituții privind apelurile de urgență este la Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Acum, în legătură cu finanțarea, pentru că tot se discută c-o fi și c-o-mpărți, că de unde se iau banii, era prevăzută contribuția beneficiarilor și așa mai departe.

Acest Sistem național unic pentru apeluri de urgență trebuie să funcționeze, indiferent dacă contribuabilii respectivi își dau obolul la timp sau nu.

Ca atare, eu zic că finanțarea trebuie să vină din partea Guvernului, prin aceste structuri militarizate care, foarte clar, sunt finanțate de la buget, iar bugetul să-și facă datoria și să strângă de la contribuabili.

Iată că și această problemă este rezolvată.

Deci nu cred că este vorba de o structură paralelă, ci de un departament în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale, de așa manieră ca în situații speciale, după cum le spune și numele, aceste structuri speciale, la rândul lor, să poată interacționa pe aceleași baze și pe aceleași structuri militarizate, pentru că așa sunt situațiile speciale.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Domnule senator Solcanu, aveți cuvântul.

Microfonul 3.

 
 

Domnul Ion Solcanu:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Mă gândesc, auzindu-l pe onorabilul coleg Szabó că nu mai dorește să intre în detalii, și îmi închipui cam cât ne-ar mai fi luat dacă intra și în detalii, mai ales că este odihnit.

 
 

Domnul Szabó Károly Ferenc (din sală):

Dreptul la replică, vă rog, doamna președinte de ședință.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

O să vi-l acord, domnule senator.

 
 

Domnul Ion Solcanu:

Stimați colegi, eu cred că lucrurile sunt foarte limpezi.

Cele spuse de colegul Ștefan Viorel au pus accentul, de fapt, pe chestiunea esențială a acestei ordonanțe de urgență și pe amendamentul făcut de colegul Popescu Mihail, amendament pe care, de altminteri, văd că și l-a însușit și distinsul coleg de la PNL, amendamentul de la art. 7 și de la art. 25.

Acest serviciu trebuie să fie sub STS, este limpede că nu putem integra în altă parte acest serviciu.

O ultimă chestiune, și anume că nu mai putem trimite la comisie această ordonanță de urgență, pentru că data de 29

mai este termenul la care acest proiect de lege se adoptă tacit.

Or, 29 mai ne găsește în săptămâna dinaintea alegerilor, iar noi nu vom fi aici, fapt pentru care eu cred că trebuie să adoptăm astăzi acest proiect de lege, pentru că, dacă va mai fi ceva de modificat, la Camera Deputaților este loc să se realizeze și acest lucru.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Domnule senator Popescu Mihail, vă rog, microfonul 3.

 
 

Domnul Mihail Popescu:

De fapt, am înțeles de ce se trage de timp.

Săptămâna viitoare, deci în 29 mai, Parlamentul nu lucrează și se vrea să se treacă această chestiune fără amendamentele respective.

Asta-i toată treaba.

Deci va trece prin adoptare tacită.

Vreau să informez colegii asupra a ceea ce s-a introdus acolo: administratorul acestui sistem este Serviciul de Telecomunicații Speciale, cum a fost și până acum, pentru că este vorba de situații de urgență.

În situațiile de urgență acționează niște servicii constituite pentru urgență.

Deci nu ai cum să-l pui în altă parte.

Am cerut eliminarea textului: "organul central de specialitate al statului care administrează, exploatează, întreține și dezvoltă acest sistem, desemnat prin hotărâre a Guvernului".

Cum adică? Dacă el este acum aici? Am înțeles că viitoarea hotărâre a Guvernului îl desemnează tot pe STS, dar numai până la 1 decembrie, ca să nu putem rezolva nimic în perspectivă.

Atunci, am precizat că administratorul este Serviciul de Telecomunicații Speciale, de fapt, cum a fost stabilit și până acum prin Hotărârea Guvernului nr. 227

din 2003.

După aceea, nu știu de ce este deranjat domnul secretar de stat pentru că este prevăzută la art. 7 modificarea: "Numărul de posturi pentru structurile prevăzute la alin. (2) este stabilit prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar cheltuielile de personal se finanțează în limita posturilor aprobate prin legile bugetare anuale." Deci, aici, ce să facem? (Discuții în sală.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Domnule senator, procedura parlamentară este foarte clară, ședințele sunt publice, Guvernul este invitat.

Este clar.

Aceasta este treaba Guvernului, să vină la Parlament.

Domnul senator Hașotti.

Microfonul 2.

 
 

Domnul Puiu Hașotti:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi, cred că deja am discutat prea mult pe marginea acestei ordonanțe.

Ca o dovadă că nimeni nu dorește să se tragă de timp și, dimpotrivă, dorim să facem legi bune, vreau să vă spun că Grupul parlamentar al PNL este de acord cu amendamentul făcut de comisie.

Domnul senator Popescu ne-a convins.

Evident, nu putem trimite ordonanța din motivele arătate aici foarte corect de distinsul nostru coleg, domnul senator Solcanu.

Prin urmare, vă propun să încheiem dezbaterile, doamna președinte, și să trecem la vot.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Declar închise dezbaterile generale.

Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile în sală pentru a vă exercita dreptul de vot.

Supun votului dumneavoastră raportul favorabil cu amendamente admise.

Vă rog să votați.

Legea are caracter de lege ordinară.

Cu 51 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 5 abțineri, raportul a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege.

Cu 48 de voturi pentru, un vot împotrivă și 4 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Respingerea cererii de reexaminare asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații (L658/2008) (reexaminare la solicitarea Președintelui României)

La punctul 5 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Este o cerere de reexaminare venită din partea Președintelui României.

Domnule președinte Eckstein, aveți cuvântul pentru a prezenta raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Microfonul 6, vă rog.

 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Doamnă președinte, raportul este de respingere, adoptat cu majoritate de voturi.

Caracterul legii este de lege ordinară, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Doamna secretar de stat Kibedi, vă rog să prezentați punctul de vedere al Guvernului.

Aveți cuvântul, microfonul 9.

 
 

Doamna Kibedi Katalin Barbara - secretar de stat în Ministerul Justiției:

Mulțumesc, doamna președinte.

Distins Senat,

Suntem de acord cu concluziile raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și inclusiv cu argumentele expuse, având în vedere că nu întrezărim o încălcare a prevederilor constituționale atunci când se solicită, prin modificările care au fost aprobate, să nu se strecoare sintagme în denumirea asociațiilor și fundațiilor care ar putea crea confuzii în ceea ce privește alte autorități sau instituții publice.

Termenul de șase luni care a fost fixat se consideră suficient de larg pentru a da posibilitate oricărei autorități, instituții, persoane interesate de a solicita modificarea acelor denumiri care încalcă aceste dispoziții.

Oricum, nu este la latitudinea funcționarului public din cadrul Ministerului Justiției, care eliberează doar disponibilitatea denumirii, pentru că, în final, instanța de judecată este cea menită să se pronunțe cu privire la denumirea corectă a asociațiilor și fundațiilor.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, doamna secretar de stat.

Sunt intervenții pe marginea acestei cereri de reexaminare?

Domnule senator Eckstein, vă rog, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Eu cred că această cerere de reexaminare este parțial motivată.

Pe de o parte, intenția Guvernului de a stopa practica de a da denumiri de asociații și de fundații care îi bagă pe oameni în ceață - că este Asociația "Universitatea Dunărea de Jos", și atunci nu mai știi dacă este vorba despre o unitate de învățământ sau dacă este vorba despre o asociație neguvernamentală - este una absolut lăudabilă, bună și trebuie să creăm un cadru legal.

Pe de altă parte, și obiecțiunile făcute de Președinția României au o noimă, respectiv libertatea de asociere este o libertate fundamentală a omului în Europa și în România, în special, și aici cred că ar trebui să avem o listă a denumirilor care sunt ocrotite și care nu pot să fie cuprinse în denumirea unei asociații sau fundații.

Cred că ar trebui, într-adevăr, să reglementăm mai amănunțit pentru a nu permite ca...

Are dreptate doamna secretar de stat, nu este vorba de un funcționar, este vorba de un judecător care decide până la urmă..., dar această libertate cred că ar trebui să fie protejată.

Pe de altă parte, acest termen de șase luni, în care instituții sau asociații și fundații în cauză trebuie să-și schimbe denumirea, mi se pare că este iarăși discutabil.

Sunt asociații și fundații care au făcut nume și renume din activitatea lor și brandul, numele, este o componentă importantă și cred că, pe baza principiului drepturilor câștigate, acestea ar trebui să-și poată păstra denumirea.

Ca atare, eu, personal - nu vorbesc în numele Grupului parlamentar al UDMR -, cred că această cerere de reexaminare ar merita să fie revăzută în comisie.

 
 

Doamna Norica Nicolai (coboară la tribună):

Mulțumesc.

Permiteți-mi să am o intervenție de la tribună.

Stimați colegi,

Nu cred că nu este nimeni în această sală care să nu dea respectul cuvenit și să nu aprecieze activitatea societății civile.

Această cerere de reexaminare însă este una fundamental de motivată.

De aceea am și dorit să păstrăm opțiunea Guvernului.

Există o societate civilă de foarte bună-credință în această țară, care nu-și atașează nici denumiri de universitate, nici denumiri de academie, nici denumiri de România, nici denumiri de asociații anticorupție cu care se deplasează în diferite zone și încearcă să se substituie autorităților statului.

Există asociații și fundații care au denumiri firești, normale, și care și onorează acest rol.

Vorbea domnul senator Eckstein de branduri.

Sigur, te poți califica brand atâta vreme cât activitatea ta, ca asociație și fundație, este utilă societății și aduce un beneficiu social.

Dar este imoral, din punctul meu de vedere, să te califici ca brand atunci când utilizezi în denumirea fundației tale însemne care se bucură de un respect deosebit în fața unei națiuni.

Ca atare, cred că soluția pe care o oferă Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, de a respinge această cerere de reexaminare, este una onestă, corectă și, mai ales, morală.

Nu înțeleg ca o fundație să se califice ca brand atunci când face servicii partidelor politice.

Societatea civilă este una, este cea care trebuie să vegheze asupra modului în care funcționează societatea, și nu anexă la diverse partide politice, după cum sunt la guvernare. (Aplauze în sală)

 
 

Doamna Norica Nicolai: (Doamna vicepreședinte Norica Nicolai revine în prezidiu.)

Mai sunt intervenții pe marginea cererii de reexaminare?

Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Este un raport de respingere a cererii de reexaminare.

Vă rog să votați.

Cu 39 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 3 abțineri, raportul de respingere a fost adoptat.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2008 privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe m2 care se aplică pentru închirierea locuințelor și terenului aferent acestora, aflate în domeniul public și privat al statului, administrate de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (L274/2008)

La punctul 6 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2008 privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe metrul pătrat care se aplică pentru închirierea locuințelor și terenului aferent acestora, aflate în domeniul public și privat al statului, administrate de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat".

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări este raportoare.

Îi ofer cuvântul domnului secretar de stat Cseke Attila, reprezentant din partea Guvernului, pentru a prezenta proiectul de ordonanță.

 

Domnul Cseke Attila Zoltán - secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Această ordonanță de urgență este un act normativ prin care se completează prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2008 și, avându-se în vedere situația existenței unor chiriași ai RAAPPS cu venituri reduse, în vederea corelării veniturilor acestora cu tariful lunar al chiriei, s-a prevăzut un sistem de stabilire a chiriei care va duce la scăderea - pentru un număr de 249 de chiriași, persoane fizice - chiriei percepute de RAAPPS.

Se aplică sub condiția ca suprafața utilă a locuinței să nu depășească suprafața minimă prevăzută în Legea locuinței nr. 114/1996.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Domnule senator Eckstein, aveți cuvântul pentru a prezenta raportul comisiei.

Vă rog, microfonul 6.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Doamnă președinte, Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări este un raport de admitere, adoptat cu unanimitate de voturi.

De fapt, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, discutând ordonanța de bază, a ajuns la aceeași concluzie ca și Guvernul, respectiv nu toate proprietățile imobiliare ale RAAPPS-ului sunt de lux și, ca atare, este o măsură de echilibru social, dacă vreți.

Am primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.

Avizul Consiliului Legislativ este favorabil.

Este vorba de o lege ordinară, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

Vă consult dacă sunt intervenții pe marginea acestui proiect de lege.

Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră raportul favorabil, fără amendamente, cu mențiunea că legea are caracter ordinar.

Vă rog să votați.

Cu 44 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 6 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Dezbateri asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă (L275/2008) (retrimitere la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări)

La punctul 7 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă.

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări este raportoare.

Din partea Guvernului, participă domnul secretar de stat Anton Niculescu.

Aveți cuvântul, domnule secretar de stat.

 

Domnul Anton Niculescu - secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe:

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.

Vă rugăm să adoptați Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, deoarece aceasta urmărește, pe de o parte, îmbunătățirea cadrului normativ care reglementează funcționarea agentului guvernamental și, implicit, eficientizarea activității de reprezentare a Guvernului la CEDO și, pe de altă parte, conduce la evitarea unor condamnări și a unor cheltuieli inutile de la bugetul de stat.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc.

Domnule președinte Eckstein, aveți cuvântul.

Vă rog. Microfonul 6.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Raportul este de admitere, adoptat în unanimitate.

Sunt multe cauze la Curtea Europeană cu România și sunt cauze repetitive, în care concluziile sunt identice în cazuri similare.

Este o măsură care, practic, degrevează bugetul de stat de cheltuieli inutile.

Caracterul legii este de lege ordinară.

Raportul este de admitere, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Vă consult dacă sunt intervenții pe marginea acestui proiect de lege.

Vă rog, domnule senator Frunda, aveți cuvântul. Microfonul 2.

 
 

Domnul Frunda György:

Doamnă președinte de ședință, Stimat Senat, Considerăm, tot Grupul parlamentar al UDMR, că această ordonanță este bine-venită și este rezultatul decantării experienței pe care țara noastră a avut-o la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totuși supun atenției dumneavoastră faptul că eu am avut un amendament, care nu apare - la articolul 11 -, care prevede publicarea deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României, la cererea agentului guvernamental, respectiv a reclamantului. Ținând cont de faptul că în ultimii ani am avut probleme în țară cu executarea hotărârilor Curții, că de multe ori agentul guvernamental nu știa în ce fază se află lucrările sau decizia nu a fost comunicată Ministerului Justiției, eu am propus ca toate deciziile Curții, în care România este parte, să fie publicate din oficiu în Monitorul Oficial, indiferent dacă statul nostru a câștigat sau a pierdut procesele respective.

Publicarea ar putea declanșa toate procedurile de recuperare a sumelor sau, dacă sumele au fost plătite în fața unui aranjament, a unei înțelegeri între stat și partea reclamantă, acest lucru ar reieși din hotărârea publicată.

Eu cred că nu putem trece mai departe atât timp cât acest amendament nu este nici admis, nici respins, nu se regăsește nicicum.

Eu am transmis amendamentul respectiv la Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări și vă rog să rezolvați acest incident.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Domnule senator, din păcate nu am primit acest amendament al dumneavoastră la Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări.

Dacă l-am fi avut, cu siguranță toți colegii l-ar fi luat în dezbatere.

Cred că aceasta este o chestiune pe care ar trebui să o clarificăm ulterior.

Procedural, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări nu este sesizată cu acest amendament. Vă rog, microfonul 2.

 
 

Domnul Frunda György:

În această situație, eu voi solicita retrimiterea proiectului de lege la comisie, dacă există termen.

Abordarea juridică este complet diferită.

Abordarea care mi se propune acum, cu publicarea în Monitorul Oficial "la cerere după un anumit timp", duce la niște întârzieri și din cauza acestor întârzieri statul român va avea de pierdut atât ca jurisprudență, cât și ca plăți efective.

Nu cred că avem dreptul să facem o distincție în funcție de calitatea procesuală a statului român.

Publicarea deciziei în Monitorul Oficial cred că ar fi favorabilă tuturor, ar fi în concordanță cu practica forței europene a drepturilor omului și cu recomandările repetate ale Consiliului Europei.

Nu știu cine este vinovat de faptul că acest amendament nu a ajuns la comisia respectivă.

Este dreptul meu să-mi apăr amendamentul.

Solicit retrimiterea proiectului de lege la comisie și vă rog respectuos să vă pronunțați asupra amendamentului propus.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Înțeleg că Grupul parlamentar al UDMR formulează o cerere de retrimitere la comisie.

Stimați colegi, termenul de adoptare tacită este 19 iunie 2008, deci este timp pentru a discuta și această chestiune.

Dacă nu mai sunt intervenții, declar închise dezbaterile generale.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea proiectului de lege la comisie.

Vă rog să votați.

Proiectul de lege a fost retrimis la comisie cu 40 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere.

 
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2008 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez (L222/2008) (votul final se va da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 8 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2008 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez.

Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, vă rog să ocupați loc la pupitru.

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, domnule secretar de stat Pătuleanu, aveți cuvântul pentru a prezenta proiectul de lege. Microfonul 9.

 

Domnul Marin Pătuleanu - secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Această ordonanță de urgență a fost adoptată întrucât, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, autorizațiile emise de Agenția Națională de Cadastru și-au pierdut valabilitatea la data de 20 martie 2008. În aceste condiții, din cei 5.400 de specialiști autorizați ar fi rămas să poată executa aceste lucrări circa 1.400 de specialiști.

În aceste condiții, s-a propus prorogarea termenului, așa încât autorizațiile emise să rămână în vigoare până la data de 20 martie 2009.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu.

Domnule senator, aveți cuvântul pentru a prezenta raportul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială. Microfonul 7.

 
 

Domnul Ioan Corodan:

Mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Țin să vă informez că proiectul de lege a fost inițiat de Guvernul României și are ca obiect de reglementare modificarea articolului nr. 40, care prorogă termenul pentru care prin Ordinul geodezilor din România pot autoriza specialiști pentru executarea lucrărilor de specialitate.

Comisia s-a întrunit la data de 13 martie 2008 și a adoptat în unanimitate un raport de admitere a proiectului de lege.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Vă consult dacă sunt intervenții pe marginea proiectului de lege.

Domnul senator Stroe, să înțeleg că doriți să interveniți sau...?

Domnul senator Antonie.

 
 

Domnul Ștefan Mihail Antonie:

Mulțumesc, doamna președinte.

Eu am intervenit pentru a susține acest proiect de lege inițiat de Guvernul României, pentru că deblochează o situație care la ora actuală este foarte stranie.

Pentru vechile legitimații, valabilitatea a expirat pe 19 martie 2008 și, în condițiile anterioare acestei inițiative, drept de semnătură nu mai aveau decât cei care aveau o specialitate strictă, iar cei care aveau o pregătire de specialitate asimilată pierdeau acest drept.

În multe județe, în aceste condiții, mai rămâneau 3,4 sau 5 persoane cu drept de semnătură.

Vă dați seama ce inconvenient greu era pentru cei ce vor să își transfere dreptul de proprietate sau să inițieze lucrări de investiții.

Deci proiectul de lege este bine-venit și îl susținem.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

Vă consult dacă mai sunt intervenții.

Constat că nu mai sunt intervenții.

Legea are caracter organic.

Stimați colegi, vă propun ca votul pe raport și pe proiectul de lege să îl dăm la data de 3 iunie 2008, fiind în termen, înainte de adoptarea tacită.

Vă mulțumesc.

 
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative privind înlocuirea tichetelor de masă cu contravaloarea lor, prin virament pe carduri de masă (L192/2008)

La punctul 9 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă privind înlocuirea tichetelor de masă cu contravaloarea lor, prin virament pe carduri de masă.

Inițiatorul este domnul deputat Petru Călian.

Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, reprezentată de domnul senator Ioan Corodan.

Vă rog să prezentați raportul, domnule senator.

Microfonul 7.

 

Domnul Ioan Corodan:

Mulțumesc, doamna președinte.

Propunerea legislativă a fost inițiată de domnii deputați Petru Călian și Daniel Buda, care aparțin Grupului parlamentar al PD-L, și are ca obiect de reglementare abrogarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Propunerea legislativă preia textul legii care a rămas să fie abrogată, schimbând însă tichetele de masă cu carduri de masă.

În ședința din 15 aprilie 2008, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a examinat propunerea legislativă și, cu majoritate de voturi, a adoptat un raport de respingere.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

O rog pe doamna secretar de stat să prezinte punctul de vedere al Guvernului.

 
 

Doamna Denisa Oana Pătrașcu - secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Guvernul nu susține această inițiativă legislativă, motivată de faptul că de la apariția Legii 142/1998 s-a creat un circuit al documentațiilor pe care le implică tichetul de masă.

Utilizarea cardurilor de masă va diminua reducerea sferei de folosire a acestora din cauza dificultăților tehnologice pe care le implică posturile din zona rurală.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Vă consult dacă sunt intervenții pe marginea propunerii legislative.

Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră raportul de respingere, cu mențiunea că legea are caracter ordinar.

Vă rog să votați.

Raportul a fost adoptat de plenul Senatului cu 36 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 4 abțineri.

Pe cale de consecință, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2008 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești (L282/2008)

La punctul 10 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2008 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești.

Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, vă rog să ocupați loc la pupitru.

Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale participă la dezbateri domnul secretar de stat Gheorghe Albu.

Aveți cuvântul, domnule secretar de stat, microfonul 9.

 

Domnul Gheorghe Albu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Cu privire la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2008 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești, vreau să spun că înființarea acestei instituții, similară celor din alte state membre ale Uniunii Europene, va permite pregătirea corespunzătoare a documentației pentru înregistrarea și dobândirea protecției, indicațiilor geografice, ale denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate ale produselor românești, precum și asigurarea promovării produselor tradiționale, cât și a celor ecologice la nivel național și comunitar.

De asemenea, prin înființarea Oficiului Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești, se va asigura consultanța producătorilor și grupurilor de producători care produc, procesează sau prelucrează același tip de produs și îl comercializează sub aceeași denumire, pentru promovarea produsului și pentru dobândirea protecției denumirii acestuia pe piața comună.

Activitatea oficiului înființat prin prezentul act normativ asigură punerea în aplicare, cu eficiență administrativă și economică, a reglementărilor comunitare în domeniu, ceea ce impune caracterul de urgență al acestei ordonanțe.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Domnule președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, aveți cuvântul pentru a prezenta raportul.

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Mulțumesc, doamna președinte.

În urma dezbaterilor generale și pe articole, membrii comisiei au hotărât în unanimitate întocmirea raportului de admitere în forma prezentată de Guvern.

Față de cele de mai sus, supunem plenului Senatului spre dezbatere și adoptare prezentul raport de admitere.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Consult plenul Senatului dacă sunt intervenții referitoare la acest proiect de lege.

Domnule senator Stan, vă rog, aveți cuvântul.

Microfonul 1.

 
 

Domnul Petru Stan:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Ordonanța este necesară.

Produsele tradiționale românești, produsele ecologice trebuie înregistrate, trebuie marcate și promovate în țară și în Uniunea Europeană.

Este în beneficiul producătorilor agricoli, în beneficiul eficienței economice a acestora.

Dacă pentru produsele tradiționale acest oficiu cu sediul la Brașov ar fi de ajuns, promovarea produselor ecologice este greu de presupus că se poate face numai printr-un centru la Brașov, din cauză că acest oficiu trebuie să fie în atenția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a fi descentralizat pe zone geografice.

Numai în felul acesta își poate îndeplini sarcina de a asigura asistența tehnică, inclusiv la producători și procesatori.

Nu este posibil să facă acest lucru numai oficiul de la Brașov.

Partidul România Mare va vota această ordonanță de urgență, pentru că este necesară, dar recomandăm ca Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să aibă în vedere dezvoltarea acestui oficiu.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Vă rog, domnule senator.

Microfonul 3.

 
 

Domnul Sever Șter:

Mulțumesc, doamna președinte.

Prezenta ordonanță de urgență vine ca o necesitate pentru a rezolva anumite probleme care se găsesc la această dată.

Aș sugera Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să poată face, cu această ocazie, și o separare a produselor alcoolice care provin din fructe, față de cele care provin din cereale, în așa fel încât să se poată face o impozitare separată și, în același timp, aceste produse să fie declarate produse naționale, chestiune care trebuia să fie făcută până în luna decembrie 2006, ceea ce nu s-a făcut.

Partidul Social Democrat va vota această ordonanță de urgență.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Domnul senator David, aveți cuvântul. Microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe David:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doresc să apreciez că este necesar acest oficiu național, dar, cum spunea colegul senator Stan, trebuie avut în vedere și urmărit ca el să funcționeze și în teritoriu.

Dacă acest oficiu nu va funcționa și în teritoriu, centralizată această activitate va rămâne doar pe hârtie.

Totul este ca această activitate să se desfășoare și în teritoriu și să poată beneficia de serviciile acestui oficiu național cei care sunt în teritoriu, în zonele rurale, astfel ca aceștia să poată fi ajutați.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

Mă bucur că produsele tradiționale românești au provocat interesul colegilor senatori.

Declar închise dezbaterile generale.

Domnilor colegi, supun votului dumneavoastră raportul de admitere fără amendamente, cât și proiectul de lege, cu mențiunea că legea are caracter ordinar.

Vă rog să votați.

Raportul și proiectul de lege au fost adoptate cu 39 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 3 abțineri.

Cred că cei trei colegi care s-au abținut au o problemă cu un anumit produs.

 
Dezbaterea raportului Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală asupra cererii de reexaminare a Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 (L726/2008) (reexaminare la solicitarea Președintelui României) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 11 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

Este o cerere de reexaminare.

Rog Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală să prezinte raportul.

Aveți cuvântul, domnule președinte. Microfonul 7.

 

Domnul Corneliu Pascu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Cererea de reexaminare face obiectul a cinci observații pentru care a fost retrimisă la comisie spre reexaminare.

Patru puncte dintre acestea au fost respinse, întrucât ele nu corespund realității, iar punctul 3 a fost reformulat într-un amendament propus de comisie, ca atare existând un punct care a fost reformulat și admis.

Am întocmit un raport de admitere, conform procedurilor existente.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Punctul de vedere al Guvernului, pe scurt, față de această cerere de reexaminare.

Aveți cuvântul, domnule secretar de stat. Microfonul 9.

Sunteți de acord cu raportul comisiei?

 
 

Domnul Gheorghe Albu:

Sunt de acord cu raportul comisiei și Guvernul susține prezentul proiect de lege.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Stimați colegi,

Această cerere de reexaminare, având în vedere caracterul legii, de lege organică, urmează a fi supusă votului dumneavoastră pe data de 3 iunie 2008.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind pescuitul și acvacultura (L213/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 12 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă privind pescuitul și acvacultura.

Domnule senator, aveți cuvântul. Microfonul 7, vă rog.

 

Domnul Corneliu Pascu:

Mulțumesc.

Această propunere legislativă, din păcate, se suprapune cu o ordonanță de urgență pe care noi am dezbătut-o zilele trecute, am aprobat-o și se află în procedură legislativă avansată.

Din acest motiv, această propunere legislativă a fost respinsă.

Am analizat și, aproape în totalitate, punctele prevăzute în această propunere legislativă sunt cuprinse în ordonanța de urgență care a fost aprobată.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Domnule senator Ilie Sârbu, sunteți unul dintre inițiatori.

Aveți cuvântul.

Microfonul 6, vă rog.

 
 

Domnul Ilie Sârbu:

Da.

Din păcate am venit mai târziu sau Guvernul s-a grăbit.

Ieri am aprobat ordonanța, sunt de acord cu cele spuse de domnul președinte.

Colegii din grup au propus vot liber.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc mult.

Sunt intervenții pe marginea proiectului de lege?

Constat că nu sunt.

Legea are caracter organic.

Votul pe raport și votul final se vor da în ședința din data de 3 iunie 2008.

 
Dezbaterea Propunerii legislative Legea nr. 84 din 24.07.1995, Legea învățământului, cu modificările și completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 606 din 10.12.1999 (L752/2007) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 13 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă Legea nr. 84 din 24.07.1995, Legea învățământului, cu modificările și completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10./12.1999.

Am observat că este aici reprezentantul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport.

De asemenea, este prezent și inițiatorul.

Aveți cuvântul, domnule senator Marius Marinescu.

 

Domnul Marius Marinescu:

Mulțumesc.

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Prin această inițiativă urmărim ca elevii noștri care obțin rezultate la olimpiadele internaționale să primească o bursă de performanță și, de asemenea, profesorii care îi meditează să primească un premiu.

Bursa de performanță să se raporteze la salariul minim pe economie, salariul în plată, iar profesorii să primească minim cinci salarii minime pe economie.

În Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport toate grupurile parlamentare au susținut această inițiativă legislativă.

De asemenea, reprezentantul Guvernului a susținut inițiativa, cu precizarea că ea ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2009.

Aș ruga să se consemneze că este o greșeală în raportul comisiei și vrem să se modifice, să se completeze cu "intrarea în vigoare de la 1 ianuarie 2009".

Vă rog să susțineți această inițiativă și să le facem un cadou copiilor noștri, deoarece mai avem câteva zile până la 1 iunie - "Ziua Copilului".

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Domnul senator Dan Sabău, vă rog să prezentați raportul comisiei.

 
 

Domnul Dan Sabău:

Cu permisiunea dumneavoastră, comisia a fost de acord cu această inițiativă legislativă.

Aș vrea să vă spun că așa-zisa eroare s-a strecurat pentru că demarajul a fost înainte de votarea bugetului.

A venit de la Camera Deputaților, într-o anumită redactare, în data de 23 octombrie 2007 și am sperat că lucrurile vor intra în circuit înainte de demararea anului bugetar.

Așa s-a strecurat această afirmație, din cauza întârzierilor pe care le-am traversat în Senat.

Punctul nostru de vedere a fost unanim favorabil și, subliniez, nu este un cadou făcut elevilor, ci este un cadou făcut României de mâine.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cu siguranță această eroare va fi îndreptată de stafful Senatului.

Din partea Guvernului, domnule secretar de stat, vă rog să prezentați punctul dumneavoastră de vedere.

Microfonul 8, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Asănică - secretar general în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului:

Inițiativa legislativă este o propunere foarte bună.

Noi, ca idee, o susținem, numai că această inițiativă legislativă este reglementată, deci stimularea elevilor care au obținut merite deosebite, precum și a personalului didactic care a contribuit la acesta, este prevăzută deja de legislația în vigoare.

În acest sens, aș exemplifica numai prin Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează susținerea învățământului de stat prin burse, credite de studii, taxe, donații, sponsorizări.

Cadrul general de adoptare a burselor este stabilit în conformitate cu prevederile art. 172 din această lege.

De asemenea, există prevederi legale, nu aș vrea să vă rețin, și legate de personalul didactic care ar beneficia de aceste drepturi.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

 
 

Domnul Gheorghe Asănică:

Dacă îmi permiteți, numai o completare aș vrea să fac.

Acel amendament referitor la "intrarea în vigoare de la 1 ianuarie 2009" mi se pare corect, dar aș vrea să precizez că Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului solicită ca, în cazul în care plenul Senatului va aproba această inițiativă legislativă, în bugetul ministerului nostru să existe fonduri cu această destinație.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Cu siguranță, domnule secretar de stat, atâta vreme cât această lege va fi adoptată, ea va fi obligatorie pentru Guvern, care o va susține în Legea bugetului.

Cu siguranță, însă acest proiect de lege individualizează foarte clar tipurile de burse și situațiile clare în care se dau, deoarece ceea ce ați prezentat dumneavoastră este o susținere cadru a proiectului de lege.

Mai sunt intervenții?

Domnule senator Aurel Ardelean, aveți cuvântul.

Microfonul 1, vă rog.

 
 

Domnul Aurel Ardelean:

Toate națiunile își susțin valorile.

Reprezentanții noștri la olimpiadele internaționale au demonstrat că au valoare.

De aici pornește cercetarea științifică, care se poate clădi pe aceste valori.

Dorim să susținem această inițiativă legislativă, cu atât mai mult cu cât este nevoie de oameni valoroși în cercetarea științifică românească, este nevoie să-i menținem pe acești elevi, să-i pregătim pe băncile facultății, ca ei să devină valori ale României.

Susținem deci această inițiativă legislativă care este extrem de valoroasă.

Am și o propunere: să votăm prin ridicare de mâini.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

Domnule senator Dan Sabău, sunt convinsă că și dumneavoastră veți face o pledoarie pentru susținere.

 
 

Domnul Dan Sabău:

Și scurt, așa cum mi-ați solicitat, doamna președinte de ședință.

Această inițiativă legislativă, care a întrunit unanimitatea în cadrul comisiei, de fapt, se referă la excepție și la excepțional.

Va trebui să ne trezim și să tratăm excepția și excepționalul în România, dacă vrem să-l conservăm.

Ne pleacă medicii din țară, ne pleacă constructorii din țară, ne pleacă acești tineri care vor fi atrași, evident, pentru că tineretul acesta nu numai că ia premii, dar vreau să spun că, genial, așa cum este, nu este "tâmpit".

Tineretul merge acolo unde trebuie, și îmi cer scuze pentru termenul folosit, dar greșeala o facem noi.

Ei vor ști să aleagă și va trebui să conservăm ideea că în România au un loc unde sunt susținuți, indiferent de opțiunea lor ulterioară.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Nu mai sunt intervenții.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu (din sală):

Ba da!

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Domnule senator Athanasiu, aveți cuvântul.

Microfonul 3, vă rog.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Doamna președinte, Două concluzii se impun.

Din punct de vedere al utilității propunerii legislative, Grupurile parlamentare, în componența astfel cum rezultă din participarea la comisia de specialitate, în unanimitate, au decis că acesta este drumul pe care trebuie să mergem pentru a stimula performanța școlară și este indubitabil că avem nevoie de a încuraja modelele exemplare, cele care pot stimula o mai bună activitate în învățământ și pot genera o ameliorare a procesului educațional.

Pe de altă parte, această propunere legislativă a fost amendată cu concursul unor colegi din comisie care au pus în justă lumină și în tipar corect juridic textul care făcea obiectul propunerii legislative, așa încât, astăzi, el devine aplicabil, operațional, eficient și realizabil, ceea ce este cel mai important pentru ca bunele intenții să nu paveze doar drumul spre iad, ci chiar să fie o realizare în beneficiul celor cărora le adresăm acest proiect de lege.

Reiterez și susțin, în finalul comentariului meu, propunerea modalității votului deschis pentru această propunere legislativă.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Declar închise dezbaterile generale.

Vom ține cont de această propunere, numai că vom ține cont în data de 3 iunie 2008, când am decis că vom vota legile cu caracter organic.

 
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului (L508/2007) (votul final se va da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 14 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului.

Comisia pentru administrație publică, organizare teritorială și protecția mediului, vă rog să vă ocupați locul.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat, Iuoraș.

Microfonul 10, vă rog.

 

Domnul Mihnea Remus Iuoraș - vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților:

Prin Ordonanța de urgență nr. 42/2007, a fost suplimentată schema de personal pentru Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu 30 de posturi.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2007, ANRP a dobândit personalitate juridică, devenind ordonator special de credite, această nouă calitate impunând înființarea unor noi departamente absolut necesare: administrativ, resurse umane, economic și financiar.

Cele 30 de posturi au provenit din redistribuirea posturilor aprobate Ministerului Economiei și Finanțelor, neimplicând noi resurse bugetare.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Domnule senator, aveți cuvântul. Microfonul 7, vă rog.

 
 

Domnul Aurel Gabriel Simionescu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Este un raport de admitere, legea are caracter de lege organică, iar Senatul este Cameră decizională.

Ceea ce vreau să precizez, suplimentar, este faptul că acest raport înlocuiește un raport de respingere pe care noi l-am dat în anul 2007, raport de respingere datorat faptului că Senatul respinsese, în calitate de Cameră decizională, Ordonanța de urgență nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a aparatului de lucru.

Cum această lege a fost declarată neconstituțională și între timp a devenit lege Ordonanța de urgență nr. 25/2007, am revăzut raportul și am prezentat acest raport de admitere.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Consult plenul Senatului dacă sunt intervenții pe marginea acestui proiect de lege.

Nu sunt intervenții.

Vot pe raport și vot pe proiectul de lege, marți, 3 iunie 2008.

 
Dezbaterea Proiectului de lege pentru completarea art. 116 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (L183/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 15 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru completarea art. 116 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

Inițiatorul acestui proiect de lege nu este.

Aveți cuvântul, domnule senator, pentru a prezenta punctul de vedere al comisiei.

Microfonul 7, vă rog.

 

Domnul Aurel Gabriel Simionescu:

Comisia a întocmit un raport de admitere pentru acest proiect de lege.

De fapt, revenim cu un raport de admitere, pentru că o astfel de inițiativă a mai fost.

Este legată de dorința inițiatorului ca, pentru secretarul comunei care desfășoară, în principal, activitate juridică, perioada pe care el o lucrează să constituie vechime în specialitate.

Raportul este însoțit de un aviz favorabil al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Guvernul susține acest proiect de lege.

Este o lege organică, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Consult plenul Senatului dacă sunt intervenții pe marginea proiectului de lege.

Constat că nu sunt intervenții.

Vot pe raport și vot pe lege, marți, 3 iunie 2008.

 
Dezbaterea Propunerii legislative de modificare și completare a Legii nr. 393 din 28.09.2004 privind Statutul aleșilor locali (L194/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 16 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii nr. 393 din 28.09.2004 privind Statutul aleșilor locali.

Din partea inițiatorilor este cineva prezent?

Din sală: Este prezent domnul senator Aurel Ardelean.

 

Doamna Norica Nicolai:

Domnule senator, aveți cuvântul pentru a prezenta propunerea legislativă.

Microfonul 1, vă rog.

 
 

Domnul Aurel Ardelean:

Prin Legea nr. 393/2004 s-a stabilit pentru aleșii locali o indemnizație pe lună de până la 5% din indemnizația primarului sau a președintelui consiliului județean, după caz, plata acestor indemnizații efectuându-se exclusiv din veniturile proprii ale bugetelor locale, respectiv județene.

Pe cale de consecință, în foarte multe consilii locale din mediul rural s-a ajuns ca indemnizația pe lună a unui consilier să fie între 20 și 80 de lei.

Aceste sume derizorii confirmă un dispreț al Guvernului față de aleșii locali, dovedind un dezinteres al acestora față de ședințele de consiliu sau comisii, precum și față de rezolvarea problemelor comunităților locale.

În aceste cazuri, mai puține, s-a ajuns și la acte de corupție în care au fost implicați aleșii locali.

Pentru a rezolva această problemă și pentru a-i determina, inclusiv sub aspect financiar, pe oamenii de valoare din localități să se implice în viitoarele alegeri locale și să activeze motivat în viitoarele consilii locale și județene, inițiatorii au propus această inițiativă pentru care s-a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ și de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Vă mulțumesc, doamna președinte.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă rog, domnule senator.

Domnul Aurel Gabriel Simionescu, microfonul 7.

Aveți cuvântul, domnule senator, pentru a prezenta raportul.

 
 

Domnul Aurel Gabriel Simionescu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Este un raport de respingere, întocmit de Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, pe baza și a unui aviz negativ din partea Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, deși, așa cum a spus și domnul senator Ardelean, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a dat un aviz pozitiv.

Guvernul nu susține această inițiativă.

Ea face parte din categoria legilor organice, Senatul este prima Cameră sesizată.

După aceasta, vă rog să-mi dați cuvântul pentru a-mi exprima părerea.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Consult plenul dacă dorește să intervină pe marginea acestui proiect de lege.

Da. Domnul Aurel Gabriel Simionescu. Aveți cuvântul, domnule senator.

 
 

Domnul Aurel Gabriel Simionescu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Guvernul ne spune faptul că o astfel de inițiativă ar conduce la un deficit bugetar, deci ar trebui ca bugetul să susțină o sumă mai mare, chiar dacă este vorba de bugetul local.

În același timp, știm toți că, în 2006, am adoptat Legea nr. 286/2006 care a modificat Legea nr. 215/2001 privind administrația locală și acolo am stabilit o scădere a numărului de consilieri locali.

Guvernul vine, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2008, și aduce numărul de consilieri locali la aceeași dimensiune cu ceea ce exista înaintea modificării noastre prin Legea nr. 286/2006.

Deci spunem că, dacă am mări indemnizația pe care ar urma să o primească consilierii locali, introducem o cheltuială suplimentară la buget, dar venim cu suplimentarea numărului de consilieri, ceea ce conduce tot la o cheltuială suplimentară în buget.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mai sunt intervenții?

Declar închise dezbaterile generale.

Votul pe raport și votul final se vor da pe 3 iunie anul curent.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru liniștea românilor și a României (L165/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 17 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru liniștea românilor și a României.

Inițiator domnul senator Gheorghe Funar.

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Doamna senator Verginia Vedinaș va prezenta raportul.

Astăzi este liniște în Senat. Vă rog, doamna senator, microfonul 7.

 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a întocmit un raport de respingere pentru această propunere legislativă care își propune, în principal, măsuri prin care să fie interzise partidele politice constituite pe criterii etnice, interzicerea unui asemenea partid sau a unei formațiuni astfel constituite să facă parte din Guvern și din funcții de demnitate publică, a separatismului școlar, a unor emisiuni în limba minorităților naționale și a unor denumiri înscrise în limba minorităților naționale.

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a apreciat că, prin conținutul acestei inițiative legislative, se încalcă principiile constituționale ale egalității și nediscriminării și cele care asigură, recunosc niște drepturi minorităților naționale, principiile legale cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind combaterea actelor de discriminare, și a hotărât, după cum vă spuneam, să adopte un raport de respingere.

Vă mulțumesc, doamna președinte.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Consult plenul dacă dorește să intervină pe marginea acestui proiect de lege.

Nu sunt intervenții.

Declar închise dezbaterile generale.

Vot pe raport și vot final în data de 3 iunie.

Legea are caracter organic.

 
Dezbaterea Propunerii legislative de modificare a Legii nr. 14/2003, Legea partidelor politice (L195/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 18 din ordinea de zi avem Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 14/2003, Legea partidelor politice. Inițiatorul lipsește.

Doamna senator Verginia Vedinaș, microfonul 7.

Vă rog să prezentați raportul.

 

Doamna Verginia Vedinaș:

Prin această propunere legislativă se are în vedere modificarea Legii partidelor politice, mai exact modificarea art. 3 alin. (4) din lege, astfel încât să fie instituită interdicția pentru partidele politice și organizațiile aparținând minorităților naționale de a organiza activități militare și paramilitare sau alte activități prevăzute de lege.

Luând în discuție această propunere legislativă, cu tot conținutul ei pe care nu l-am exprimat în totalitate deoarece îl aveți în mape, comisia noastră a redactat un raport de respingere, fiind vorba despre o lege care are caracter de lege organică.

Vă mulțumesc, doamna președinte.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi, doriți să interveniți pe marginea propunerii legislative?

Domnul senator Eckstein, vă rog, microfonul 2.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Eu salut punctul de vedere legal al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Așa trebuie să fie. Și propunerea legislativă anterioară, și aceasta sunt făcute pro causa și nu cred că fac un serviciu, dacă vreți, Parlamentului României și României, în ultimă instanță.

Raporturile dintre minoritățile naționale și majoritari eu cred că au un flux normal.

Suntem într-o normalitate și a le modifica contra unor prevederi internaționale care reglementează statutul minorităților naționale nu este de bun augur.

Ca atare, Grupul parlamentar al UDMR va vota pentru raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Vot pe raport și vot final în data de 3 iunie.

Legea are caracter de lege organică.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, republicată (L199/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 19 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991.

Aveți cuvântul, domnule senator Cutaș.

Vă rog, microfonul 6.

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Vă rog să prezentați expunerea de motive.

 

Domnul Sabin George Cutaș:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Legea nr. 21/1991, republicată, stabilește condițiile de dobândire și de pierdere a cetățeniei române.

Noi, inițiatorii acestei propuneri legislative, am considerat necesar și credem că trebuie să fie o corelație directă între statutul de cetățean al acestei țări și cunoașterea limbii oficiale a României.

Drept urmare, propunem, practic, un amendament la această lege prin care introducem un nou articol, o nouă literă:

"Cetățenii care nu cunosc sau refuză să învețe limba română, limba oficială a statului român - așa cum am spus -, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi vor pierde cetățenia română."

Sigur că ne-am gândit foarte atent și am considerat că persoanelor în vârstă nu ar trebui să li se aplice această prevedere.

Am prevăzut că, în cazul persoanelor care au calitatea de pensionar, acest articol nou nu se poate aplica.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Doamna senator Vedinaș, aveți cuvântul pentru a prezenta raportul.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

După cum a spus și unul dintre inițiatori, propunerea legislativă are în vedere includerea printre persoanele cărora li se retrage cetățenia română și a acelora care nu cunosc sau refuză să învețe limba oficială în stat, care este limba română.

Propunerea a primit un aviz negativ de la Consiliul Legislativ și de la Guvern, un aviz negativ de la Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și un raport de respingere din partea comisiei noastre, argumentat, în principal, pe prevederile art. 5 alin. (2) din Constituție, conform cărora: "Cetățenia română nu poate fi retrasă celui care a dobândit-o prin naștere."

Art. 20 alin. (1) instituie obligația ca "dispozițiile constituționale privind drepturile fundamentale să fie interpretate și aplicate conform actelor internaționale, începând cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu alte acte internaționale pe care le regăsiți în raportul comisiei.

Vă mulțumesc, doamna președinte.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Guvernul, punctul de vedere pe scurt.

Doamna secretar de stat Kibedi.

 
 

Doamna Kibedi Katalin Barbara:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Distins Senat, Punctul nostru de vedere coincide cu concluziile raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Nu susținem această inițiativă legislativă având în vedere că ar încălca inclusiv prevederile Convenției Europene privind cetățenia, al cărei semnatar este și statul român.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Sunt intervenții la acest proiect de lege? Da.

Domnul senator Eckstein.

Înțeleg că asta îmi solicitați.

Microfonul 2.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

De acord cu raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Este o problemă de constituționalitate în primul rând.

Nu este numai Declarația Universală a Drepturilor Omului, ci este și Constituția României care spune că: "acela care a dobândit prin naștere cetățenia română nu poate să fie lipsit de această calitate".

Desigur, există și în multe țări ale Uniunii Europene: când cineva solicită dobândirea cetățeniei, condiția cunoașterii limbii de stat, limba oficială, poate fi un criteriu obligatoriu, iar în legislația actuală avem o astfel de prevedere, dar, în cazul acelora care au dobândit cetățenia română prin naștere, cred că nu le putem lua cetățenia dacă nu cunosc limba română.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Doamna senator Vedinaș.

Știm și noi ce se poate face și ce nu se poate face în spiritul Constituției în ceea ce privește cetățenia.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Exact.

Pornesc de la aceste premise.

Ca specialist în drept public nu pot să nu recunosc că această propunere legislativă în forma aceasta nu poate fi promovată.

În același timp, pun o întrebare retorică:

persoanele care au altă cetățenie și vor să dobândească cetățenia română sunt obligate să învețe limba română, iar persoanele, cetățeni români, care locuiesc în România, s-au născut aici, ei și cei care i-au făcut, nu au asemenea obligație?! Cred că va trebui în viitor să găsim o soluție acestei probleme.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Domnule senator Hașotti, și dumneavoastră sunteți preocupat de cetățenie. Vă rog, domnule senator. Microfonul 2 pentru domnul senator Hașotti.

 
 

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Am o întrebare pentru distinsul nostru coleg care este și inițiator.

Cum se face dovada cunoașterii sau necunoașterii limbii române? Pentru că nu-mi imaginez că vreo instituție, undeva...

Sau există vreo prevedere legală că un cetățean este obligat să se prezinte în fața unei comisii să facă dovada că el cunoaște sau nu cunoaște limba română?

Îl poate cineva obliga pe vreun cetățean să se prezinte în fața unei astfel de instituții, for și așa mai departe? Nu cred. (Rumoare, discuții.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Înțeleg, domnule senator.

Din păcate, sunt unii care vorbesc românește, dar nu cunosc limba română.

Domnule Dan Sabău, vă rog. Microfonul 2.

 
 

Domnul Dan Sabău:

Cunoașterea limbii române, doamna președinte, este o problemă în discuție, apropo de dimensiunile cunoașterii.

Asta ar fi o chestiune, dar există și persoane cu dizabilități chiar în zona asta, și care cred că ar pune o problemă specială: mă refer la surdomuți.

Aceștia probabil că se vor exprima în semne, care sunt un limbaj internațional.

Cu permisiunea dumneavoastră, cred că inițiativa are o serie de hibe.

Nu vorbesc și de limbajul Braille pentru nevăzători, că suntem într-o situație comparabilă, și trebuie să ținem cont de intenția de cetățenie, care are o semnificație.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Mai sunt intervenții?

Dacă nu mai sunt, declar încheiate dezbaterile generale.

Domnule senator, a fost o întrebare retorică, am înțeles...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Este retorică, dar vreau să-i dau un răspuns diplomatic colegului nostru, domnul senator Puiu Hașotti.

Stimate coleg, ca inițiatori, vreau să știți că propunerea noastră a fost una de bună-credință și cred că relația dintre calitatea de cetățean al României și cunoașterea limbii române trebuie să fie una absolut directă.

Sigur că nu ne-am gândit foarte clar la modul în care vom chestiona aceste persoane, însă rețineți că acestea au fost scopul și gândirea noastră.

Sigur că, așa cum s-a spus, la obținerea cetățeniei se dă un test în care respectiva persoană este chestionată sau este testată să se vadă cât de bine cunoaște limba română.

Se pot găsi soluții.

Sigur că nici problema surdomuților ridicată de domnul senator Sabău nu am gândit-o, însă, dacă această propunere legislativă va fi adoptată, sperăm ca la Camera Deputaților să găsim o soluție mai bună, astfel încât să răspundem tuturor cerințelor ridicate astăzi în plenul Senatului.

Vă mulțumesc, doamna președinte.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie anul curent.

Propunerea legislativă are caracter de lege organică.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (actualizată) (L193/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 20 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Comisia pentru muncă, familie și protecție socială.

Vă rog, domnule senator.

Inițiatori sunt mai mulți deputați, dar niciunul nu este prezent astăzi.

Vă rog să prezentați raportul pe scurt.

 

Domnul Ioan Corodan:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Propunerea legislativă urmărește să reglementeze subvenționarea cheltuielilor pentru serviciul de apă, apă menajeră și canalizare pentru beneficiarii ajutorului minim garantat.

Nivelul subvenției se stabilește prin hotărârea consiliilor locale și este plătit de către ordonatorul principal de credite către furnizorul de servicii, pe baza unui proces-verbal semnat de beneficiar.

Comisia a analizat propunerea legislativă și, pe data de 15 aprilie 2008, a întocmit un raport de respingere, cu majoritate de voturi.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Punctul de vedere al Guvernului.

Domnule ministru Paul Păcuraru, aveți cuvântul.

Microfonul 10.

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru: - ministrul muncii, familiei și egalității de șanse:

Doamna președinte, Onorat Senat, Sigur că există o bună intenție și o bună-credință în această propunere legislativă.

Va trebui însă, pentru a vă aminti, să vă spun că, în momentul de față, pe venitul minim garantat, avem în jur de 380.000 de beneficiari.

Venitul minim garantat este de un milion pentru o persoană singură și ajunge până la 3.700.000 pentru mai mult de cinci persoane.

Vă pot spune că avem o problemă cu venitul minim garantat pentru că, la o analiză de teren, rezultă că, din păcate, foarte multe persoane beneficiază de acesta, în condițiile în care sunt plecate din țară la muncă în străinătate sau sunt persoane cu o situație materială absolut confortabilă.

Guvernul nu susține această propunere legislativă pentru că nu are suport și amintesc faptul că avem în funcțiune și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2003 prin care aceste persoane beneficiază de ajutor de încălzire, fie gaze, energie termică sau lemne.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Consult plenul dacă dorește să intervină.

Vă rog, domnul senator Simionescu, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Aurel Gabriel Simionescu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Vreau să fac doar o precizare.

Noi am adoptat zilele trecute o propunere legislativă în care vorbeam despre diminuarea arieratelor, cu eșalonare pe trei ani și așa mai departe.

Or, principalii datornici sunt tocmai aceste persoane care, într-un fel sau altul, au venituri reduse și beneficiază de sprijin prin Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Va trebui să gândim și aceste lucruri atunci când facem o anumită propunere și adoptăm o anumită lege, după aceea să încercăm să găsim și un anumit tip de suport material pentru legea respectivă.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Mai sunt și alte intervenții?

Nu mai sunt.

Legea are caracter organic.

Vom da vot pe raport și vot final în ședința din 3 iunie anul curent.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (L198/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 21 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Vă rog, domnule senator, microfonul 7.

 

Domnul Ioan Corodan:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Propunerea legislativă aparține domnului deputat independent Mircia Giurgiu și are ca obiect de reglementare modificările stadiului de cotizare aferent activității depuse în condiții de muncă speciale, condiții deosebite, precum și în grupele I și a II-a de muncă, stadiu care va varia în funcție de data înscrierii la pensie.

Comisia a dezbătut propunerea legislativă și a analizat-o la 15 martie, împreună cu reprezentanții Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

Inițiatorul, deși a fost invitat, nu a fost prezent.

În urma analizei, comisia a decis, cu unanimitate de voturi, să adopte un raport de respingere.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Punctul de vedere al Guvernului, vă rog, domnule ministru Paul Păcuraru.

Microfonul 10.

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Vă mulțumesc.

Noi avem o problemă pe grupele de muncă, este indiscutabil, dar soluția propusă în inițiativa legislativă este inacceptabilă pentru că încalcă Directivele Europene 89/391 și 79/7/1978.

De asemenea, creează discriminări în plus, iar Guvernul are, în momentul de față, o analiză în curs pentru a soluționa acest subiect.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Mai sunt intervenții pe marginea propunerii legislative?

Constat că nu sunt.

Vot pe raport și vot final, pe data de 3 iunie anul curent.

 
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2008 privind reluarea pentru anul 2008 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (L281/2008) (votul final se va da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 22 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2008 privind reluarea pentru anul 2008 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național.

Guvernul, microfonul 8, aveți cuvântul. Invit, de asemenea, Comisia economică, industrii și servicii.

 

Domnul Mihai Toti - președintele Administrației Fondului pentru Mediu:

Vă mulțumesc.

Doamnelor și domnilor senatori, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2008 privind Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național are caracter de ordonanță de urgență datorită naturii procedurilor de aplicare și implementare a acestui program.

În anul 2008, Guvernul s-a gândit să sporească numărul de mașini care vor fi introduse în program, respectiv până la 40.000, afectând o primă de 3.000 RON pentru fiecare unitate, respectiv de 120 de milioane lei pentru acest program.

Scopul acestui program este să reducă poluarea aerului ambiental nu numai cu noxe de CO2, ci și cu NO2, sulf, gudroane, aldehide și, în afară de asta, să reducă poluarea solului din cauza acidității.

Deja procedurile sunt stabilite și vă rugăm să aprobați această ordonanță de urgență.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Înțeleg că este un Program "Rabla 2".

Nu? Vă rog, microfonul 7, domnul senator Cutaș.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Comisia economică, industrii și servicii, în urma dezbaterilor a hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport de admitere.

Mai doresc să fac mențiunea că proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este primă Cameră sesizată.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Consult colegii dacă doresc să intervină pe marginea proiectului de lege.

Domnul senator Antonie Ștefan Mihail, vă rog. Microfonul 2. Aveți Dacia acasă?

 
 

Domnul Ștefan Mihail Antonie:

Vă mulțumesc.

Este foarte bine-venit acest proiect de lege, deoarece în România peste 70% din parcul auto este extrem de vechi, este uzat moral și tehnic.

De asemenea, vârsta medie a autoturismelor din România este de 13 ani.

Pentru multe țări, această vârstă este vârsta de casare.

Prin acest proiect de lege se rezolvă foarte multe probleme legate de siguranța rutieră și, așa cum a spus și reprezentantul ministerului, de poluarea aerului și reducerea stratului de ozon.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Mă bucur să constat că susțineți acest proiect de lege.

Mai dorește cineva să intervină?

Nu mai dorește nimeni.

În ședința din 3 iunie anul curent vom da vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 13 din 9.01.2007, Legea energiei electrice (L196/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)

La punctul 23 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 13 din 9.01.2007, Legea energiei electrice. Inițiator, domnul senator Marius Marinescu. Microfonul 6.

 

Domnul Marius Marinescu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi, Prin această propunere legislativă, noi, inițiatorii, urmărim ca Guvernul să dea un ajutor pentru energie electrică persoanelor vulnerabile.

Comisia Europeană, prin Directiva nr. 2003/54, spune același lucru, și anume obligă statele membre ale Uniunii Europene să dea un ajutor pentru energie electrică persoanelor vulnerabile.

De asemenea, și Legea nr. 13/2007 spune același lucru, dar nu s-a pus în aplicare.

Noi, prin această inițiativă, dorim să se pună în aplicare prevederile europene și legislația în vigoare.

Ajutorul pentru energie electrică va fi dat persoanelor care au un venit pe persoană sub salariul minim pe economie.

De asemenea, acest ajutor pentru energie electrică va reprezenta contravaloarea a 50 kW pe familie.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Și noi am citit proiectul de lege.

Îl rog pe domnul senator Cutaș să prezinte pe scurt raportul.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Membrii Comisiei economice, industrii și servicii au analizat cu multă atenție această inițiativă.

Față de prevederile propunerii legislative, prin amendamentele comisiei, am modificat valoarea ajutorului lunar acordat de la 100 kW/oră la 50 kW/oră și, totodată, am propus luarea în considerare ca venit de referință a salariului minim pe economie în sumă de 615 lei.

Drept urmare, supunem plenului un raport de admitere, cu amendamentele cuprinse în anexă, și doresc să mai spun că propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind primă Cameră sesizată.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Consult plenul Senatului dacă dorește să intervină pe marginea acestei propuneri legislative.

Nu dorește nimeni.

Declar încheiate dezbaterile generale.

Propunerea legislativă are caracter de lege organică, vot pe raport și vot final în ședința din 3 iunie anul curent.

 
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 17 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

Stimați colegi, la punctul 24 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Acest proiect de lege este foarte important.

Sunt 72 de amendamente, foarte mulți colegi nu sunt prezenți să le susțină, și este absolut firesc să le susțină, de aceea vă propun ca, pe data de 3 iunie, acest proiect de lege să intre cu prioritate în primele cinci proiecte pe ordinea de zi.

Stimați colegi, Dați-mi voie să vă citesc Nota pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.

În conformitate cu prevederile art. 17 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au depus la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:

  • Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din Titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale.

Stimați colegi, declar încheiată ședința de astăzi și vă mulțumesc pentru participare.

Vă anunț că ne revedem pe data de 3 iunie, iar celor care candidați vă urez succes în alegeri.

Vă mulțumesc în mod deosebit pentru faptul că astăzi a fost o zi plină și am reușit să dezbatem și să adoptăm foarte multe proiecte de lege.

Domnul vicepreședinte Tărăcilă mă atenționează că la ora 13.00 se va întruni Biroul permanent.

 

Ședința s-a încheiat la ora 12.00.

 
   

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie mardi, 20 avril 2021, 20:39
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro