Plen
Ședința Camerei Deputaților din 7 octombrie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.94/17-10-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
14-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 07-10-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 octombrie 2008

45. Alocuțiuni consacrate comemorării Holocaustului. (sesiune solemnă.)

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Stimați colegi,

Vă propun să ne oprim aici cu dezbaterile, urmând să reluăm la ora 15,00.

Vă reamintesc că pe lângă proiectele de respingeri pe care le avem pe ordinea de zi, avem și raportul Comisiei de anchetă asupra activității Curții de Conturi, pe care va trebui să-l finalizăm astăzi, urmând a fi supus votului final mâine.

În continuare, rog liderii de grup să-și invite colegii în sală.

La ora 12 fix vom începe sesiunea solemnă.

 

- după pauză -

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă rog să luați loc în bănci, pentru a putea începe ședința.

Rog liderii de grup să-și invite colegii în sală.

Ne pregătim să începem. Vă atrag atenția că este vorba de o sesiune solemnă. De aceea vom începe cu intonarea Imnului de Stat al României.

Stimați invitați,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschisă Sesiunea solemnă a Camerei Deputaților consacrată comemorării Holocaustului.

(Se intonează Imnul național "Deșteaptă-te, române!".)

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor și domnilor,

În deschiderea acestei Sesiuni solemne, are cuvântul domnul Aurel Vainer, deputat, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnul Aurel Vainer:

Stimate domnule președinte al Camerei Deputaților,

Stimați colegi deputate și deputați,

Vă mărturisesc că sunt cuprins de o specială emoție în această zi. De altfel, orice urcare la tribuna Parlamentului ne dă o stare emoțională puternică. Este normal. Suntem la o înaltă tribună a unui for extrem de important în sistemul democrației românești și nu ne putem afla doar în vorbă.

Așadar, o să vă rog să mă scuzați dacă vor apare unele accente în care emoția mă va domina.

Aș face o remarcă, dar colegială, absolut colegială.

Există un vechi dicton latin: "non multa sed multum". De aceea, vă mulțumesc tuturor celor prezenți și cred că cei care nu sunt de față, nu se vor simți chiar atât de bine în viitor. În fond, este o ședință solemnă, pentru a marca, a vorbi despre un fenomen grav, o tragedie a poporului evreu din Europa, a evreilor din România, dar și a romilor și, de fapt, a tuturor popoarelor care cred în puterea și valoarea ființei umane.

Așadar, nu putem să nu începem să spunem că din anul 2004 a devenit o tradiție ca în România să comemorăm holocaustul care a avut loc în anii prigoanei fascisto-legionare, în anii dictaturii antonesciene, în anii celui de al doilea război mondial.

Holocaustul este o pagină a istoriei poporului român care nu poate fi omisă. Ea trebuie să fie prezentă, așa cum în viața reală holocaustul a fost prezent. Ne doare, ne doare pe noi care am pierdut sute de mii de suflete, de confrați, dar cred că ne doare pe noi, ca români, în ansamblu.

Nu putem admira fapte de crimă, fapte de violență, de degradare umană la care au fost supuși evreii într-o anumită parte a istoriei, într-o anumită parte a perioadei de referință și romii din țara noastră.

Nu intru în detalii. Cifrele sunt variabile. Sunt însă semnificative, oricum am dori să luăm. Și există o veche vorbă care spune: dacă ai omorât măcar o ființă românească, ești vinovat. Ca atare, punem un număr mai mare sau mai mic, nu vom stabili cu exactitate istoria așa cum a avut loc. În mod cert, multe, multe victime pe teritoriul României, multe, multe victime pe teritoriul Basarabiei și al unei părți din Ucraina ocupată într-o vreme de trupele române.

A fost greu, grav. Mie îmi vine foarte greu să vorbesc, pentru că aparțin poporului român, deopotrivă ca și poporului evreu. Și apropo de acest lucru, noi vom dezbate, probabil, o lege privind obligația din partea minorităților naționale de a semna un fel de angajament de loialitate.

Stimați colegi,

Nu este nevoie de acest lucru. Vă rog să mă credeți că eu și evreii din România avem această fidelitate foarte puternică față de Statul român în care ne-am născut, am crescut, ne-am dezvoltat, am trăit cu bune și cu rele. E drept, avem și o fidelitate față de patria noastră ancestrală, Statul Israel. Nu ne împiedică, însă, să ne arătăm buni români în toate situațiile.

În altă ordine de idei, aș dori să spun că Parlamentul României - și cred că aici este rolul meu de parlamentar și de reprezentant al populației evreiești - și-a făcut datoria față de supraviețuitorii holocaustului, față de memoria holocaustului din România. În mod clar și cert, noi, cei din Parlamentul României, am votat legi care consemnează cu putere că nu este permis în România de astăzi să dovedești manifestări antisemite, xenofobe, rasiste, să promovezi persoane care au adus prejudicii grave umanității.

Iată că această Ordonanță nr.31, inițiată în 2002, a devenit lege în anii actualei legislaturi. De asemenea, alte măsuri reparatorii - dacă pot spune așa - de acordare a unor indemnizații pentru cei care au suferit după prigoana etnică, și nu numai, s-au acordat și au devenit legi în cadrul activității Parlamentului nostru. Au existat și altele - și aș aminti Legea libertății religioase și a cultelor -, în care se iau în considerare, în mod special, și drepturile populației evreiești, cu specificul ei de cult mozaic.

Nu știu dacă în legislatura în care cel puțin am fost eu și nu cred că s-a întâmplat acest lucru, să fi votat vreo lege Camera Deputaților, în ansamblu, care să dea, să zicem așa, cale liberă negaționismului, cale liberă manifestărilor antisemite, cale liberă mișcării legionare fasciste.

Iată că adevărul ne arată că am fost conștiincioși și conștienți, mai bine zis, de răspunderea care ne revine și mulțumesc tuturor colegilor din Parlamentul României pentru atitudinile lor pozitive, nete și ferme, după cum era cazul, în adoptarea unor astfel de legi.

Am speranța că și în viitor, Parlamentul va dovedi multă atenție și ascultare la cererile întemeiate ale supraviețuitorilor Holocaustului.

În altă ordine de idei, totuși, deși nu este Parlamentul în cauză, este vorba de statul român, nu putem trece cu vederea faptul că, deși avem o lege care interzice și sancționează acțiuni de genul la care m-am referit înainte, în numeroase librării există multe cărți cu iz antisemit, xenofob și, în general, care nu promovează înțelegerea între oameni, ci, dimpotrivă, dezbină cetățenii acestei țări.

Autoritățile, îndrituite de lege să se autosesizeze, nu se autosesizează, iar atunci când sesizările noastre sau ale altora sunt prezentate, există o lentoare foarte pronunțată în a lua atitudine.

Așadar, stimați colegi, poate că este bine să dăm acest semnal: votăm legi care trebuie aplicate tale vale în România. Nu se poate, noi le votăm și alții se fac că nu există. N-aș spune mai mult. În "Tricolorul" de ieri, a apărut un articol al unui personaj negaționist prin excelență, care contestă nevoia unui memorial al Holocaustului în București.

Spune autorul, crede de cuviință ca un astfel de memorial să se facă la Tel Aviv, dar nu la București. Nu vreau să comentez mai mult, dar este o manifestare net negaționistă, contrară legii. Și se adresează acest domn înaltelor personalități ale statului român: președintelui României, președintelui Senatului, Camerei Deputaților și, bineînțeles, primului-ministru.

Să vedem reacțiile la acest mesaj antiistorie, antirealitate, neadevărat. Nu se poate să contești în halul în care îl face acest domn în "Tricolorul".

Nu vreau să merg mai departe și vă rog să mă scuzați dacă am întins coarda puțin. Ceea ce vreau să vă spun, noi suntem foarte conștienți de drepturile și libertățile depline de care ne bucurăm în România de astăzi și de mâine, în mod cert, ca membri ai Uniunii Europene.

Mai mult decât atât, facem foarte mult pentru deschidere către ceilalți. La Federația Comunităților Evreiești din România am adoptat strategia porților și ferestrelor larg deschise. Invităm, cu toată sinceritatea, pe români și neromâni, evrei și neevrei să vină să ne cunoască la noi acasă. Suntem oameni normali, oameni care am supraviețuit Holocaustului, alții care s-au născut în anii de după '89, și nu avem niciun motiv să spunem că suntem paria societății.

Nu vrem să facem prozeliți, nu ne interesează acest lucru, dar acționăm în spirit ecumenic și cu toate celelalte religii din țară.

M-aș opri aici, cu rugămintea de a sesiza esențialul vorbelor mele și nu unele tonalități sau unele emoții care au apărut pe parcurs.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție. (Apluaze.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Liviu Beriș, președinte al Asociației Evreilor din România, Victime ale Holocaustului.

Domnul Liviu Beriș (președinte, Asociația Evreilor din România, Victime ale Holocaustului):

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Onorate doamne deputate și stimați domni deputați,

Onorată asistență,

Așa cum vi s-a spus, reprezint Asociația Evreilor din România, Victime ale Holocaustului.

Vorbind despre Holocaust, vorbim, de fapt, despre o tragedie uriașă, alcătuită din milioane de tragedii. Unele din acestea au zdrobit trupurile, altele au mutilat suflete. Complexitatea aspectelor exterminării evreilor din România este deosebită.

Holocaustul din România a început din ordin guvernamental și s-a terminat înainte de a se fi terminat războiul, încă la 13 octombrie 1942, practic, tot din ordinul generalului Antonescu. Aceasta a dovedit, în fapt, că, practic, exterminarea a fost ordonată în mod suveran și la voința conducătorului statului român din acea vreme și nu sub presiune germană. Și chiar atunci când s-a exercitat presiune germană, datorită cursului pe care l-a luat războiul, acest conducător a fost în măsură să ordone stoparea Holocaustului.

Aceasta arată, de fapt, situația cu totul complexă a României în cel de-al doilea război mondial, când era, de fapt, o țară suverană, aliată cu Germania nazistă și, în aceste condiții, mareșalul Antonescu, în acea vreme, și-a exercitat puterea dictatorială pe care a avut-o.

Nicio generație nu-și alege problemele pe care le moștenește, dar poate alege modul cum răspunde la aceste probleme, modul cum le rezolvă. Și, așa cum știți, în continuare, omul poate să determine, într-un anumit fel, cum să fie, dar nu poate, sub nicio formă, să determine cine să fie. Cred că niciunul din dumneavoastră nu și-a putut alege părinții din care să se nască. Nici eu n-am putut alege. Și, la vârsta de 13 ani, am fost condamnat la moarte nu pentru ce am făcut, nu pentru ce am spus, ci doar pentru că m-am născut; m-am născut din părinți evrei - crimă fără de iertare.

M-am născut într-un orășel pe nume Herța. Acolo, să știți că atunci, în 5 iulie, când au intrat trupele române, n-a existat picior de neamț. Au urmat execuții fără niciun fel de criteriu. Am fost închiși în sinagogi și câteva zile am fost ținuți, după care au fost extrași oameni iarăși fără niciun fel de criteriu și duși la o gârlă și executați. Există și acum acea groapă comună. Am fost eliberați din sinagogi și am găsit casele jefuite.

Dar, ceea ce ne-a durut cel mai mult, a fost schimbarea de optică a vecinilor noștri. "Bună ziua!" nu mai era "bună ziua!". Și, ceea ce mă urmărește și acum, este faptul văzut de mine, cum tatăl meu s-a dus și i s-a adresat unui prieten "Nicolae!" (nu-i spun celălalt nume) și acesta i-a întors spatele. Nu vă puteți da seama cât de mult m-a durut pe mine și mă doare și acum să văd cât de mult se poate schimba omul.

Au mai trecut câteva săptămâni și am fost deportați. Deportați pe jos, cu ceea ce am putut lua pe noi. Și vă pot mărturisi un lucru: numai în câteva zile (nimeni nu îți dădea de mâncare, apa era o problemă), un om se poate transforma într-un animal murdar. Aceștia am fost noi, însoțiți de oameni care și-au pierdut, la fel, omenia; însoțiți de jandarmi care ne loveau și aveau comportament de fiare.

Dar, iarăși, cel mai mult m-a durut faptul că nimeni din copiii cu care mă jucat n-a venit să ne conducă. Indiferența aceasta pe mine mă urmărește și acum, la vârsta de 80 de ani.

Da, domnii mei, câteva zile au fost suficiente pentru a ne transforma din oameni în animale murdare.

Am parcurs, în câteva zile, drumul invers pe care l-am parcurs și pe care evoluția a trebuit să-l parcurgă în milioane de ani pentru a ajunge oameni.

Este adevărat, în Transnistria, să știți că nu au fost camere de gazare, dar s-a murit acolo de foame, de frig, prin spânzurătoare, de boli, de mizerie, de tifos exantematic, de glonț și de răutatea oamenilor.

Și pentru ca să știți exact despre ce a fost vorba, voi face să grăiască, dintr-un document, prefectul fostului județ Golta, de fapt Pervomaisk din Transnistra, prefectul locotenent colonel Isopescu, care raportează: "Către guvernământul Transnistriei, Tiraspol, 1941, noiembrie, 13, Golta.

Am onoarea a raporta:

La luarea în primire a județului, am aflat mai multe colonii jidovești din cei adunați prin târgurile de aici, iar marea majoritate din cei trimiși, de peste Nistru. (adică noi)

În comuna Grodovea Se adunaseră vreo 15 mii, iar la Crivoi Ozero și Bogdanovca câte circa 1.500. În cei din Grozdovea a dat tifosul și au murit vreo 8 mii cu toți cei morți de foame.

Tot la Bogdanovca au fost trimiși și cei de la Crivoi Ozero, unde au fost cazați în grajdurile de porci ale sovhozului.

Până însă să sosească transportul de jidani de la Grozdovca, au trimiși din direcția Odesei vreo 9 mii jidani, așa că astăzi, din ce a fost acolo și din ce-a mai venit, sunt 11 mii jidani plasați în grajdurile sovhozului, unde încăpeau 7 mii porci.

Trec peste alte chestiuni.

Majoritatea sunt tuberculoși, suferă de dizenterie și tifos.

Pentru a nu contamina regiunea, vă rugăm insistent a da ordine urgente ca să nu se mai trimită jidani în această regiune. Pe cei existenți nădăjduiesc să-i pot trece în curând peste Bug, așa că, în curând, vor avea aerul complet curat.

Rog însă ca să nu se mai infesteze prin noi convoiuri de jidani.

Semnează: prefect lt. col. Isopescu."

Precum vedeți, în acea perioadă acționa cu putere învinovățirea colectivă, vinovăția colectivă.

Mă uit la chipurile celor prezenți în sală și, așa cum puteți constata și dumneavoastră, niciunul nu se aseamănă cu altul și, dacă luați miliardele de oameni de pe toată planeta Pământ, cu toate caracteristicile ființei umane, niciunul nu se aseamănă cu altul. Variabilitatea este ceva caracteristic tuturor speciilor și speciilor umane. Și prin variabilitate apar și diferențe; diferențele care, de fapt, trebuie valorificate sub forma complementarității dintre diferențe. Aceasta este problema deosebit de importantă atât pentru societatea în întregul ei, cât și pentru indivizii din cadrul unei societăți.

Și, dacă am vorbit de aceasta, înseamnă că și caracteristicile și diferențele dintre populații trebuie valorificate în același fel. Pericolul generalizărilor, pericolul etichetelor, pericolul de a vorbi cu eticheta de pe fruntea omului și nu cu omul ca individ, acesta este adevăratul pericol pe care-l prezintă crearea stereotipurilor, toate acestea transmise de prejudecăți, transmise din generație în generație.

Aș vrea doar să vă arăt că au existat și oameni, oameni - oameni în acea perioadă. O dovadă în plus a variabilității oamenilor!

Și mă voi referi la fostul primar al Cernăuților, doctorul Traian Popovici, care a fost și recunoscut ca "Drept între popoare" pentru salvarea a mii și mii de evrei din Cernăuți.

Și iată ce scrie el în Spovedanie:

"În ce mă privește, dacă m-am învrednicit de această tărie de a nu ceda curentului, de a mă împotrivi lui, de a fi stăpân pe voința mea, de a înfrunta pe cei mari, de a fi cu adevărat om, nu este meritul meu, este meritul tuturor generațiilor de popi din care mă trag și care m-au învățat ce este iubirea de oameni.

Este meritul tuturor profesorilor din Suceava, care m-au crescut în lumina frumoaselor virtuți ale clasicismului și mi-au plămădit sufletul la căldura umanității, care, neobosită, cizelează pe om și-l diferențiază de brută."

Onorat auditoriu,

Aș dori să închei printr-un avertisment. Un avertisment lansat de un poet evreu polonez, care a supraviețuit lagărelor naziste și a murit în închisorile comuniste.

Și iată ce spune el: "Nu vă temeți de dușmanii voștri,/Nu pot decât să vă ucidă./Nu vă temeți de prietenii voștri,/Nu pot decât să vă trădeze./Temeți-vă numai de cei indiferenți,/Care permit ucigașilor și trădătorilor/Să umble în pace pe acest pământ."

Și închei și eu cu acest mesaj: Nu fiți indiferenți!

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze prelungite.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Păun, președinte al Partidei Romilor Pro-Europa.

Domnul Nicolae Păun:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimat auditoriu,

Memorăm astăzi, 7 octombrie, în cadrul acestei ședințe solemne a Camerei Deputaților, un moment istoric și, în același timp, tragic pentru victimele Holocaustului din România.

Deportările în lagărele regimului hitlerist au făcut, sigur că da, peste 200 de mii de victime, probabil așa cum menționa domnul deputat Aurel Vainer, or fi ceva mai multe, cifra nu contează, dar este important de subliniat faptul că aproximativ 10% din această cifră a reprezentat victime cetățeni de etnie romă, deci așa cum este cunoscut la data respectivă, țigani.

Holocaustul a produs traume incomensurabile supraviețuitorilor și familiilor acestora, ca de altfel și generațiilor următoare, dacă vreți, până în zilele noastre.

În mod vizibil, reprezentanții comunităților evreiești și comunităților de romi, de-a lungul timpului, au fost solidare cu victimele Holocaustului, aceștia din urmă făcând eforturi considerabil vizibile pentru ca, pe viitor, asemenea atrocități să nu se mai petreacă, să nu mai existe.

În acest context, doamnelor și domnilor deputați, stimat auditoriu, vă mărturisesc că am un gust amar când mă gândesc că a fost nevoie de intervenția domnului președinte Traian Băsescu pentru ca minoritatea romă să fie recunoscută ca victimă a Holocaustului, deși este cunoscut faptul că istoria evidențiază, în mai multe rânduri și foarte clar, că cetățeni fără nicio vină au fost victime ale Holocaustului și, în special, romi.

Doamnelor și domnilor deputați,

După cum ne este cunoscut faptul, România este membră a Uniunii Europene, însă, din păcate, în mod vizibil, xenofobia, rasismul și discriminarea (vrem, nu vrem, rădăcini ale Holocaustului) sunt prezente și în zilele noastre. În opinia mea, acești factori negativi, repet, în opinia mea, ar fi trebuit eliminați de mult. De ce spun de mult? Că, pentru viitor, Uniunea Europeană are nevoie de un climat de liniște și de pace socială, asigurând cetățenilor săi oportunități și șanse egale.

Din păcate, doamnelor și domnilor deputați, evenimentele care au avut loc în ultimii 18 ani în România, și aici fac referire clară la comunitățile din Hădăreni, Bolentin Vale, Bolentin Deal, Târgu- Mureș sau altele, ne-au dovedit că, deși a trecut o perioadă îndelungată de la al 2-lea război mondial, foarte multe nu am învățat în materie de combatere a rasismului și a intoleranței. ne-au dovedit că, din păcate, nu știm să prevenim asemenea evenimente și că suntem, deocamdată, la stadiu declarativ.

Acum, sincer să fiu, nici cu statele membre ale Uniunii Europene nu mi-e rușine, pentru că nici acolo lucrurile nu stau altcumva, evenimentele din ultimii ani ne-au dovedit acest lucru. Și mai accentuat, subliniind cu liniuță, domnul Franco Frattini, ministrul de externe al Italiei, vedea, de curând, prin amprentarea romilor o soluție pentru rezolvarea situației romilor din Italia și nu numai din Italia, uitând domnia sa, domnul Franco Frattini, ca a fost comisar european pentru libertate, justiție și siguranță. ne mai lasă memoria câteodată, din păcate.

Eu, dându-vă aceste două exemple, în plan european și în plan național, concluzionez că romii din România și din Europa au fost și sunt încă victime ale extremismului, ale extremismului de dreapta, ale, dacă vreți, rasismului și xenofobiei atât în România, cât și în Europa.

În situația prezentă, mă întreb retoric, doamnelor și domnilor deputați: Ce oare a adus nou democrația pentru romii din Europa de Est și, în special, din România? Ce a adus nou ca politică privind combaterea rasismului și a discriminării aderarea României la structurile europene? Sau care va fi viitorul acestei minorități în actuala configurație politică a Europei?

Din păcate, răspunsul la aceste întrebări retorice nu l-au putut da nici măcar înalții oficiali europeni, prezenți la summit-ul organizat de curând la Bruxelles de către Comisia Europeană, mai exact pe data de 16 septembrie, și care a vizat, în opinia organizatorilor, un summit al îmbunătățirii situației romilor în structurile Uniunii Europene. Să nu uităm faptul că președintele Comisiei Europene, într-un discurs extrem de degajat, considera de cuviință că problemele minorității rome nu se pot rezolva decât de către statele membre, ca atare, ale Uniunii Europene. Și atunci întrebarea, de asemenea, retorică: De ce s-a mai organizat această reuniune? Oare Uniunea Europeană se afla în campanie electorală și noi nu știam? Mă rog, este un alt răspuns.

În final, doamnelor și domnilor deputați, domnule președinte al Camerei Deputaților, vreau să vă felicit în numele meu, în numele organizației pe care o reprezint, în numele minorității rome pentru organizarea acestei sesiuni solemne cu ocazia zilei comemorării Holocaustului. sigur, ziua Holocaustului este stabilită prin lege pe data de 9, dar am încercat să inserăm în programul Camerei și să organizăm această ședință, nu-i nimic rău, bine că este, dar eu sincer vă mărturisesc un gând, și anume acela că mi-aș dori ca, pe viitor, Guvernul României, pe de o parte, cât și înalții reprezentanți oficiali europeni, pe de alta, să abordeze problematica romilor ca o prioritate pentru societatea românească și societatea europeană contemporană.

Nu-mi doresc să mai particip la reuniuni fade, organizate de către Comisia Europeană sau înalți oficiali europeni, nu-mi doresc să mai particip vreodată la seminarii și reuniuni sterile și să asist la declarații frumos ordonate în pagină, legate de problematica minorității rome pentru că, în mod categoric, stimați colegi, a trecut perioada în care puteam să invocăm că România este la început de democrație, nu prea are instituții, nu prea are instrumente și nu are buget ca să intervină pentru rezolvarea unei probleme care nu aparține în mod categoric numai minorității rome.

Este o problemă care aparține statului român. Este o problemă care aparține Uniunii Europene și trebuie rezolvată cât mai curând.

Vă mulțumesc pentru prilejul pe care mi l-ați acordat ca să mă adresez la această ședință solemnă.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Virgil Ștefan Nițulescu, reprezentantul Ministerului Culturii și Cultelor.

Vă rog.

Domnul Virgil Ștefan Nițulescu (secretar general, Ministerul Culturii și Cultelor):

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor deputați și invitați,

Comemorăm în aceste zile victimele uneia dintre cele mai mari tragedii petrecute în secolul trecut pe teritoriul României.

După estimările cele mai avizate, numărul victimelor, în marea lor majoritate etnici evrei, dar și romi, cetățeni români și ucraineni uciși din dispoziția autorităților române ale vremii, se cifrează între 280.000 și 380.000 de persoane.

Totodată, alți circa 135.000 de cetățeni maghiari, de asemenea de etnie evreiască, din teritoriile românești anexate de Ungaria în 1940, au fost uciși la dispoziția autorităților maghiare.

Faptul că asasinarea în masă a unor civili nevinovați a fost făcută la instigarea autorităților Reichului nazist nu reprezintă în nici un fel o scuză pentru autoritățile naționale, nici din România, nici din Ungaria, pentru că responsabilitățile istorice nu pot fi delegate.

Desigur, asasinarea în masă a unor ființe omenești nu este o invenție a secolului trecut. Pe de altă parte, pentru națiunea română, același secol a mai fost martorul unor grozăvii la fel de mari, cele două războaie mondiale, și al unei sângeroase dictaturi care a distrus viețile altor sute de mii de oameni și a mutilat sufletele și existențele unor generații întregi de cetățeni români.

Ce face așadar crima Holocaustului să fie individualizată în raport cu celelalte grozăvii ale veacului? Pe de o parte, victimele nu au fost asasinate pentru că săvârșiseră vreo infracțiune, nici măcar având în vedere legile de atunci ale țării, ci pentru că se născuseră pur și simplu. Avuseseră, cu alte cuvinte, ghinionul să se nască în familii de evrei sau de romi.

Totuși, nici măcar acest criteriu nu conta foarte mult, ci doar pretextul că ar exista un asemenea criteriu. Era suficient nu să te consideri evreu sau rom, ci să fii considerat de ceilalți evreu sau rom pentru ca viața să-ți fie pusă în pericol.

Pe de altă parte, în comparație cu alte monstruoase crime, ceea ce individualizează Holocaustul este faptul că, în raport cu voința brută a unei autorități sau a unei bande care pretindea că are acordul autorității, nici o persoană nu avea garanția că va scăpa cu viață sau că nu va avea de suferit, indiferent ce comportament ar fi avut.

S-a spus, de altfel, și s-a și demonstrat că deportarea unor evrei, mai ales dintre cei înstăriți, adeseori nu era justificată nici măcar după legislația aberantă și inumană a vremii, ci pur și simplu de motive economice. Cu alte cuvinte, de dorința unora de a-i spolia pe acei oameni de bunurile personale.

Jaful și crima au avut drept foarte șubred fundament o legislație brutală și antiumană, în flagrantă contradicție cu tot ceea ce însemna în mod tradițional valoare pentru societatea românească.

Temeiurile credinței ortodoxe ale majorității românilor au fost răsturnate, și iubirea propovăduită de toate bisericile creștine a fost transformată în ură față de semeni și, în ultimă instanță, față de speța umană.

Crimele făptuite de reprezentanții autorităților sau doar cu știința și îngăduința acestora, direct sau indirect, nu avea nici un fel de justificare, nici în raport cu morala creștină, de care se făcea atâta caz în epocă, nici în raport cu fundamentele morale ale legilor, nici în raport cu interesele naționale, economice și sociale ale statului român și ale națiunii române în general.

Ceea ce s-a întâmplat prin Holocaust în România și peste tot unde aceste crime îngrozitoare au mai avut loc, poate fi asemănat cu gestul aberant al unui om care și-ar tăia din propria carne, crezând că în acest fel partea rămasă a corpului său ar trăi mai bine.

În fine, ceea ce individualizează Holocaustul comparativ cu celelalte tragedii ale veacului este pericolul repetabilității sale. Știm cu toții că astăzi drepturile persoanelor sunt garantate prin Constituție, că România, ca și celelalte state europene, este membră a Consiliului Europei și, mai mult decât atât, este membră a Uniunii Europene.

Chiar dacă instanțele internaționale erau diferite și dacă drepturile omului încă nu erau definite ca atare, în principiu acestea erau respectate și nimic n-ar fi prevestit că România, stat multicultural, multietnic și multiconfesional, așa cum aceasta a reieșit din primul război mondial și după Marea Unire de la 1918, ar fi putut să ajungă un stat care să-și asasineze proprii cetățeni în condițiile descrise mai sus.

Lașitatea unor persoane în fața forței brute, cât și siguranța iluzorie, absolut iluzorie, așa cum s-a și dovedit mai târziu și se va dovedi mereu, că întotdeauna alții vor fi victimele, au transformat o societate aparent liniștită și împăcată cu sine însăși într-o societate aflată în permanent conflict cu sine însăși.

Acestea sunt premisele care pot duce oricând la renașterea pericolelor care au dus la Holocaust. Discriminarea, intoleranța, ura, xenofobia se pot numi la un moment dat sau altul antisemitism, și atunci duc la crime împotriva evreilor. Dar ceea ce trebuie cu toții să avem în vedere este că, în orice moment, oricare dintre noi poate deveni victimă dacă nu vom tăia de la rădăcină toate premisele care pot da naștere la discriminare, la intoleranță și ură. În oricare moment, oricare dintre noi poate deveni în ochii celorlalți evreu sau rom și, în consecință, victimă. Și, din păcate, ceea ce se întâmplă astăzi în diverse state membre ale Uniunii Europene cu unii semeni ai noștri care sunt tratați după cetățenia din pașaport sau după culoarea pielii, îmi confirmă spusele.

Din aceste motive, recomandările Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, comisie aflată sub patronajul președintelui de atunci al României și prezidată de Elie Wiesel, au avut în vedere mai ales problemele legate de educarea tinerelor generații, în primul rând în spiritul respectului reciproc pentru semeni, al toleranței, al respectului pentru drepturile fundamentale ale omului, indiferent de rasă, etnie sau religie.

Educarea presupune cunoaștere și din acest motiv un rol esențial, alături de întregul sistem educațional din România, îl au instituțiile publice de cultură.

În spiritul recomandărilor Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, Guvernul a înființat, prin Hotărârea nr.902/2005 Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel". Activitatea institutului este unanim considerată drept impresionantă și nu are rost să detaliez aici mulțimea de programe de cercetare, de proiecte culturale, de inițiative ale institutului care au scopul documentării și diseminării cunoștințelor despre Holocaustul din România.

Această activitate a fost deja recunoscută pe plan internațional, așa cum o dovedesc relațiile strânse de cooperare cu instituții și autorități publice, mai ales din Statele Unite ale Americii, Franța și Israel, dar și din alte diverse țări europene.

Dar și acțiunile anuale de comemorare ale victimelor Holocaustului, acțiuni care se desfășoară din 2004 încoace, de asemenea, ca urmare a aplicării prevederilor unei hotărâri a Guvernului, în multe instituții de cultură din România, de la teatre și muzee, până la publicații și centre de cercetări culturale, vin în sprijinul aplicării amintitelor recomandări și ale prevederilor Hotărârii Guvernului din 2004.

Chiar în aceste zile, practic în întreaga țară direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național, care sunt serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, organizează acțiuni de comemorare a victimelor Holocaustului, acțiuni destinate mai ales tinerilor, tocmai pentru că aceștia sunt cei mai vulnerabili cetățeni ai României în fața acceselor de discriminare, antisemitism și negaționism venite din partea unor organizații aflate la limita legalității și a unor grupuri de persoane care încearcă și acum să nege evidența istorică și să propage discursuri bazate pe ură.

Toate acestea reprezintă o dovadă a faptului că spiritul recomandărilor Comisiei "Wiesel" a fost înțeles nu doar de autorități, ci și de foarte mulți oameni de cultură, de personalități cu simț civic.

Atât proiectul de construire a Memorialului Holocaustului, care este integral finanțat de la bugetul de stat și este realizat ca urmare a desfășurării unui concurs internațional organizat de Ministerul Culturii și Cultelor, cu sprijinul a numeroase alte organizații din România, Israel și Statele Unite ale Americii, cât și sprijinul pe care Ministerul Culturii și Cultelor îl acordă în continuare în vederea constituirii unui Muzeu al civilizației evreiești pe teritoriul României, ca și unui Muzeu al civilizației romilor de pe teritoriul României și în vederea conservării, restaurării și reabilitării monumentelor istorice iudaice, care cu greu au supraviețuit Holocaustului, regimului comunist și risipirii unei părți importante a comunității evreiești din România constituie, din punctul nostru de vedere, acțiuni normale, reieșite nu doar din necesitatea educării tinerelor generații în spiritul respectului și toleranței pentru semeni, ci și din aceea a protejării și punerii în valoare a unui patrimoniu cultural de o mare valoare pentru națiunea română modernă, pentru că este parte integrantă din acest patrimoniu.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Îl invit pe domnul general Mihail Ionescu, director general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel".

Vă rog.

Domnul Mihail Ionescu (director general, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel"):

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor deputați și invitați,

Holocaustul sau, cu un termen ebraic, Shoah-ul, desemnează cumplita catastrofă abătută asupra poporului evreu în preajma și în timpul celui de-al doilea război mondial.

A fost o monstruoasă încercare de exterminare a unui întreg popor. Nu au fost cruțați bătrânii, femeile sau copiii. Ghetoizarea, lagărul de concentrare, munca forțată, înfometarea, camerele de gazare, execuțiile în masă, exterminarea prin orice mijloace, deportările sunt cuvintele cheie ale acestei imense tragedii.

Holocaustul a fost însoțit de distrugerea sistematică a patrimoniului cultural și religios iudaic, parte importantă a zestrei civilizației noastre.

Nu doar poporul evreu a fost ținta acestui efort de anihilare fizică, ci și alte grupuri etnice, precum roma, cum s-a întâmplat și în România, indivizi cu dizabilități, oponenți politici, homosexuali sau alții.

Nu numai în Germania a avut loc tragedia Holocaustului, ci și în statele aliate Reichului, desigur, în grade și intensități variate. Între aceste state se numără și România.

Holocaustul a fost ultima etapă a unui proces aberant ce-și are adânci rădăcini istorice în antisemitismul medieval și modern, soluția finală, așa-zisa soluție finală conturându-se în anii 1938-1942. Exterminarea evreilor a fost posibilă atunci în condițiile unui regim totalitar ghidat de o ideologie monstruoasă.

Calea spre înfăptuirea Holocaustului a fost deschisă prin definirea evreului și legislația rasială adoptată în Germania, apoi în Ungaria, Italia, Slovacia, România sau Franța, de guvernele de obediență hitleristă, de introducerea acestor legi draconice în țările ocupate de Reich, legislație care a avut întotdeauna și o importantă componentă economică, opusă principiilor economiei liberale, libere, realizată prin secole de evoluție firească ascendentă.

Doamnelor și domnilor,

În România dinaintea celui de-al doilea război mondial trăia, ca număr, a treia comunitate evreiască a Europei. În preajma și la începutul celui de-al doilea război mondial și în condițiile brutalei dezmembrări a României în 1940, conjunctura politică a dus la adoptarea primelor prevederi rasiale. Pogromurile de legionari de la București și cel de la Iași din anul 1941, crearea în Transnistria a unor lagăre de concentrare și exterminare s-au soldat cu peste 280.000 de victime. Regimul totalitar antonescian a situat astfel România în geografia macabră a Holocaustului european.

În România, cunoașterea și asumarea responsabilităților Holocaustului s-a produs abia după decembrie 1989, cum s-a spus aici. Un moment definitoriu a fost instituirea în anul 2003 a Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România, condusă de profesorul Wiesel, originar din România, și laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Raportul Comisiei, prezentat în 2004 în fața președintelui țării, Ion Iliescu, ale cărei concluzii au fost asumate oficial, constituie rezultatul unei ample investigații internaționale și totodată temeiul unui important program de cercetare viitoare.

Studierea Holocaustului și a implicațiilor acestuia, monitorizarea și combaterea antisemitismului și negaționismului sunt părți esențiale ale educației democratice, ale exercițiului democratic actual, o chezășie a evoluției României ca stat al Uniunii Europene și membru deplin al Alianței Nord-Atlantice.

Scopul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" este aprofundarea cercetării socio-istorice asupra acestui episod recent al istoriei României.

Vreau să vă informez asupra câtorva dintre direcțiile asumate de cercetarea științifică desfășurată în cadrul acestei instituții. Bineînțeles, cea mai importantă dintre ele este adâncirea bazei documentare, exploatarea arhivelor, care încă sunt un tezaur neexplorat suficient, exploatarea, deci, a acestora în scopul de a elucida aspectele variate ale Holocaustului.

Aș vrea să citez ca o realizare deosebită lansarea publicării unei serii de documente germane - a apărut un prim volum - referitoare la tragedia Holocaustului din România. Aceste documente vădesc realitatea incontestabilă a acestui fenomen și ridică un vid științific impenetrabil în fața negaționismului.

De asemenea, aș mai menționa și donația Muzeului Holocaustului din Washington, grație căreia totalitatea documentelor descoperite până acum din arhivele din România referitoare la Holocaust poate fi studiată pe microfilm la institutul nostru.

O altă direcție de cercetare, la fel de importantă, ia în considerare analiza comparativă a Holocaustului, așa cum s-a desfășurat acesta în statele Europei Centrale și de Est, a memoriei acestui fenomen în geografia politică actuală din această regiune. Aș cita aici Conferința internațională regională organizată de institutul nostru în iunie 2007, în urma căreia a apărut o carte în mai multe limbi străine intitulată "Memoria Holocaustului și antisemitismului în Europa Centrală și de Est. Probleme comparative" cu autori din aproape toate statele regiunii.

În sfârșit, dar nu în cele din urmă, aș menționa elaborarea de sinteze în domeniu, necesare procesului educațional, declanșată în sistemul nostru național de educație, pe această problematică, precum și inserarea institutului în procesul de instruire a cadrelor didactice de profil.

Prin lucrările editate, prin conferințele naționale și internaționale pe care le-a organizat sau la care a participat a fost și este diseminat mesajul sobru și echidistant al cunoașterii științifice, a fost pus în valoare documentul istoric, în dauna etichetărilor sau a adjectivelor partizane și neproductive.

În cazurile grave de manifestare a negaționismului sau antisemitismului în spațiul public românesc, institutul a reacționat în conformitate cu legislația adoptată de dumneavoastră, propunându-și să activeze resorturile instituționale capabile să prevină astfel de manifestări.

Privilegiați de ocazia de a ne afla în fața dumneavoastră, azi, la evenimentul comemorării solemne în acest înalt for a Zilei Holocaustului din România, vreau să vă încredințez că Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România își va întemeia în continuare activitatea pe temeiul adevărului despre istoria recentă a României, călăuzit de exigențele societății noastre democratice.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului ecumenic de rugăciune din Parlamentul României, domnul deputat Petru Andea.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Petru Andea:

Distinși invitați,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Timpul este unul din eternii noștri neprieteni. Timpul așterne uitare, estompează evenimentele și contururile istoriei. Dar nu întotdeauna.

Astăzi ne oferim răgazul de timp pentru a rememora un timp trecut, trecut dar nu pierdut. Pagina de istorie pe care o evocăm este o pagină plină de durere, scrisă cu lacrimi și sânge, o pagină care ne cutremură, dar ne și transmite un mesaj. Ne întristează faptul că mesajele benefice umanității izvorăsc, a câta oară, din suferințele istoriei.

Holocaustul este o pagină neagră a istoriei, pe care nu o putem șterge și a cărei amintire nici nu trebuie să o ștergem. Istoria Holocaustului ne arată mereu cât de aproape este umanitatea de o catastrofă, cât de ușor tenebrele istoriei umbresc armonia oricărei civilizații.

Grupul ecumenic de rugăciune din Parlamentul României, în consens cu mersul istoriei, condamnă Holocaustul și pe autorii acestuia, se solidarizează cu victimele Holocaustului, cinstește memoria victimelor și se roagă pentru sufletele lor.

Grupul ecumenic de rugăciune este împotriva oricăror manifestări politice, religioase sau militare care pot genera noi tragedii umane de genul Holocaustului. Omenirea, considerăm noi, are dreptul la pace, așa cum fiecare om are dreptul la viață și la fericire.

Grupul ecumenic de rugăciune se solidarizează cu inițiativa Camerei Deputaților de a comemora victimele Holocaustului, de a transmite lumii un mesaj de pace, un mesaj de speranță pentru o guvernare mai înțeleaptă în viitor.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul deputat Ioan Munteanu.

Vă rog.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Dedicăm astăzi o sesiune solemnă comemorării Holocaustului în România.

Această zi s-a stabilit printr-o hotărâre a Guvernului din anul 2004 și este al patrulea an când se comemorează, la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România și constituită la inițiativa președintelui Ion Iliescu. Data a fost propusă ca fiind 9 octombrie, deoarece în 1941 a început deportarea evreilor din România în vagoane de marfă, încuiate, ce au luat drumul către Transnistria și Auschwitz, finalizându-se la 13 octombrie 1942.

Au murit de epuizare, frig, foame, boli sau de glonț între 280.000 și 380.000 de evrei.

De asemenea, peste 25.000 de romi au fost deportați, iar dintre aceștia mai mult de 11.000 și-au pierdut viața.

Holocaustul din România a fost analizat pe larg de această Comisie Internațională, care a ajuns la anumite concluzii. Holocaustul în România a existat și a constituit o pagină întunecată din istoria țării noastre. Lucrul acesta s-a întâmplat în mai multe țări din Europa.

Evreii din Bucovina de Nord și din Moldova au fost deportați în Transnistria.

Parlamentul României a legiferat incriminarea acțiunilor xenofobe, antisemite, rasiste și de propagare a ideilor unor persoane care au adus prejudicii păcii și umanității - Legea nr.107/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.31/2002, la recomandarea Comisiei Internaționale.

În această zi de comemorare a acelor evenimente tragice dorim să aducem un omagiu tuturor celor care au avut de suferit de pe urma politicilor discriminatorii, antisemite și rasiste, fără a-i uita însă și pe acei mulți români care și-au riscat libertatea și de multe ori chiar și viața pentru ca semeni de-ai lor, evrei, să fie salvați.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu: (coboară la tribună)

Doamnelor și domnilor,

Cu profundă considerație și adâncă pioșenie față de suferința celor care au căzut victime ale Holocaustului, mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a aduce un omagiu celor care au suferit de pe urma politicilor discriminatorii antisemite, rasiste, promovate de statul român într-un moment tulbure al istoriei sale.

Capitolul românesc al Holocaustului este grav și complex și însumează manifestări și acțiuni diverse. În principal, el constă în deportarea și exterminarea evreilor în lagărele din Transnistria, cunoscut fiind faptul că în acea perioadă sumbră sute de mii de evrei, cetățeni ai statului român, și-au pierdut drepturile fundamentale: dreptul la existență, dreptul la muncă, dreptul de a trăi în țara lor.

Nu putem uita, totodată, suferința cumplită a evreilor din Transilvania de Nord, teritoriu în care mii de evrei și-au găsit sfârșitul în lagăre de concentrare naziste.

Momentul de astăzi se înscrie între eforturile societății românești de recuperare a memoriei și de asumare a responsabilităților trecutului, în acord cu valorile morale și politice care stau la baza statutului de țară democratică.

Istoria nu poate fi recuperată decât atunci când întreaga națiune este conștientă de ororile Holocaustului, când recunoaște existența acestui act îndreptat împotriva evreilor, cu credința că el nu mai poate fi repetat.

Deși o lungă perioadă de timp românilor nu li s-a spus nimic despre această realitate crudă a istoriei noastre, după prăbușirea comunismului, România a putut să-și recupereze memoria trecutului recent și să-și evalueze poziția față de acesta. Astfel, prin înființarea unei Comisii Internaționale de Studiere a Holocaustului în România, s-a reușit elaborarea raportului privind victimele regimului fascist din România din perioada 1940-1944.

În 2005, România a fost acceptată ca membră a Organizației "Task Force" de cooperare internațională pentru memoria Holocaustului.

De asemenea, pe baza recomandărilor Comisiei Holocaustului, a luat ființă în anul 2005 un Institut al Holocaustului, iar în anul 2006, la București, a fost pusă piatra de temelie a Monumentului Holocaustului.

Totodată, în vederea educării tinerei generații în spiritul respectării adevărului și a valorilor morale, în programa școlară a fost inclus un curs pentru studierea Holocaustului în România.

Toți acești pași importanți fac parte din demersul nostru de a ne împăca cu trecutul, de a ne asuma istoria și de a construi un viitor în care discriminarea să rămână doar o tristă amintire.

Acest moment întunecat, când evreii din România au devenit victime ale tragediei Holocaustului, nu trebuie uitat sau minimalizat. La fel cum nu trebuie să uităm suferințele romilor deportați în ținuturile întunecate ale Transnistriei.

Suntem datori să spunem, totodată, că mulți români, știuți și neștiuți, și-au riscat libertatea și viața pentru ca semenii lor să fie salvați de la moarte. Recunoștința noastră trebuie să le revină.

Doamnelor și domnilor,

Comemorarea Zilei Holocaustului trebuie să contribuie la cunoașterea mai temeinică a acestei tragedii colective și să marcheze asumarea conștientă și sinceră a unui episod dureros al istoriei naționale, constituindu-se într-un prilej de meditație, atât asupra consecințelor tragice ale totalitarismului, cât și asupra valorilor și principiilor democrației, a drepturilor omului și libertăților cetățenești fundamentale.

Având convingerea fermă că progresele pe care România le-a făcut până acum în domeniul cercetării, educației și comemorării Holocaustului vor continua și în viitor, doresc să subliniez că este important ca acest moment al amintirilor dureroase să fie marcat în fiecare an de comemorare a Holocaustului și implicit a victimelor unor orori petrecute cu numai câteva decenii în urmă. Acest gest este într-adevăr un semn fundamental al maturizării și democratizării societății românești.

De aceea, ne înclinăm cu toții în fața memoriei victimelor Holocaustului și a familiilor acestora, aducând un omagiu sincer celor care au suferit în această perioadă tristă a istoriei.

Am convingerea, doamnelor și domnilor colegi, că Parlamentul își va face în continuare datoria față de cetățenii României, acționând pe calea legii pentru asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului, indiferent de naționalitate, religie, rasă sau sex.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu: (Domnul președinte Bogdan Olteanu își reia locul la prezidiu.)

Îl invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, pe domnul deputat Radu-Cătălin Drăguș.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Radu-Cătălin Drăguș:

«Era un loc numit "Rampa", unde veneau trenurile de evrei. Veneau și ziua și noaptea și uneori unul pe zi, alteori cinci pe zi. Constant, oamenii din inima Europei dispăreau și ajungeau cu toții în același loc, fără să știe ce se întâmplase cu transportul anterior». Și oamenii din această masă știam că, în câteva ore, 90% vor fi gazați. Rudolf Turba, supraviețuitor din Lagărul de la Auschwitz. Nu cred că cineva poate să înțeleagă trăirile acelor oameni, de asemenea, cum nu cred că cineva poate să înțeleagă gândirea celor care au pus la cale un astfel de plan. Există în literatura istorică o mulțime de explicații legate de motivele care au dus la înfăptuirea unor astfel de atrocități. Dar cred că datoria noastră, ca oameni politici, este să veghem ca aceste lucruri să nu mai poată fi înfăptuite, nici măcar să nu mai poată fi gândite.

«Au început să bată în uși: "Evreii, afară!" Un copil a început să plângă, alt copil a început să plângă, așa că mama a urinat în mână și a dat copiilor să bea ca să tacă. După ce a plecat poliția am spus mamelor să iasă și un copil era mort de frică. Mama își sufocase propriul copil.» Abraham Malik descriindu-și experiența în ghetoul din Caucaz.

Destinul implacabil al istoriei este ca acesta să se repete. Atentatele de la 11 septembrie, atentatele de la Madrid, de la Londra, criza financiară, rezultatele votului politici din anumite state europene, discursurile unor politicieni europeni seamănă cu traseul istoric cunoscut care ne poate îndrepta spre un viitor foarte asemănător cu trecutul pe care azi îl comemorăm aici. Ar fi dur și descurajator să constatăm că nu am învățat nimic din istorie și că viitorul nostru ar putea fi identic cu trecutul, în numele puterii, al banilor, al principiilor obtuze privind existența umană.

Comemorăm azi suferința unor oameni care au murit nevinovați. Dar această posibilă repetare a istoriei trebuie să fie un semnal de alarmă și, în același timp, de a duce mersul istoriei spre o societate în care să respectăm în cea mai valoroasă creație a lui Dumnezeu, dar și cea mai imprevizibilă, care este omul.

Chiar și pasivitatea era o formă de rezistență. A muri cu demnitate era o formă de rezistență. A rezista forțelor răului demoralizatoare, brutalizante, a refuza reducerea la nivelul de animale, a supraviețui supliciului, a trăi mai mult decât torționarii, acestea au fost acte de rezistență. Chiar și a da, după toate acestea, mărturie despre evenimente a fost, în final, o contribuție la victorie. Simpla supraviețuire era o victorie a spiritului uman.

În fiecare dimineață ne vom trezi cu întrebarea dacă suntem destul de raționali pentru a nu fi victimele ale destinului implacabil al istoriei și sper să ne ajute Bunul Dumnezeu să găsim răspunsul cel bun.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Arpad Marton.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Cel de-al doilea război mondial a adus multe suferințe, dar printre cele mai grave fapte a fost instaurarea ca politică de stat a unor țeluri de exterminare a unor colectivități, a unor colectivități minoritare. Simpla apartenență la această colectivitate sau, așa cum s-a mai spus aici, simplul fapt că cineva te-a considerat a fi aparținut acelei colectivități a fost de ajuns ca să mori.

Fascismul și nazismul au instaurat astfel de dictaturi. Nu cred că în astfel de momente comemorative trebuie să avem discursuri politicianiste. Sunt sigur, ca orice creștin, că trebuie să iertăm greșiților noștri, dar nu trebuie să uităm. Nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat și ca parlamentari avem o responsabilitate față de cetățenii acestei țări, ca astfel de fapte să nu poată fi repetate.

Avem o responsabilitate să nu uităm ce s-a întâmplat. Sunt și eu convins că aceste culpabilizări în masă trebuie să dispară, dar nu trebuie să uităm ce au comis persoanele care au comis acele atrocități. Ca atare, trebuie să veghem atenți, așa cum am făcut-o și astăzi, ca nu care cumva de pe băncile noastre să iasă legi care să deschidă calea unor astfel de acțiuni sau măcar autorii unor evenimente.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Dragoș Dumitriu.

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Demnitate în vremuri de restriște. Am avut fericirea să cunosc în viață oameni care se pot mândri cu această titulatură, de demni în vremuri de restriște. Am avut fericirea să-l cunosc pe marele român Raoul Șorban, un mare naționalist român, de la care am învățat și am înțeles ce înseamnă acea înțelepciune talmudică, conform căreia cine salvează un om, salvează omenirea.

Am avut bucuria să-l cunosc și pe bătrânul Ion Cioabă care mi-a vorbit de tatăl său adoptiv, bulibașa Mihuțescu, cel care a salvat foarte mulți dintre țiganii deportați în Transnistria. Ca și dumneavoastră am avut prilejul, prin intermediul unei extraordinare biografii și a unui teribil de bun film biografic, am avut prilejul să-l cunosc pe Oscar Schindler. Un om căruia mii de oameni, poate zeci de mii de oameni, afectați pe nedrept de această nenorocire a istoriei care s-a numit Holocaust, au fost salvați.

Totuși, acest om a murit cu supărarea că ar fi putut face mai mult. La bătrânețe, chiar ajunsese să se acuze de ce își cumpărase o mașină mai scumpă, când cu banii respectivi mai putea cumpăra viața câtorva evrei pe care să-i angajeze la întreprinderile lui și să-i salveze astfel de la moarte. Ajunsese până la a-și evalua acul de cravată pe care îl păstrase ca dar din partea tatălui său și spunea: "Cu acest ac puteam cumpăra viața unui om, viața unui evreu".

De aceea, vă spun, ca și naționalist convins, că sunt mândru că fac parte din poporul român, un popor care a salvat mulți oameni în decursul istoriei, inclusiv foarte mulți evrei, dar în același timp, gândesc ca și Schindler: "Puteam face mai mult și se putea face mai mult". Pentru că vreau să vă spun că fiecare viață răpită în holocaust este, în fapt, o lacrimă vărsată de divinitate. Și, dacă acum 60 de ani, Dumnezeu, care este unul a plâns ani de zile pentru fiecare evreu, țigan, român, rus, german căzut pradă flăcărilor Holocaustului și noi, acum, putem face, cel puțin acest gest, ca în sinea noastră să vărsăm o lacrimă pentru acele zile, indiferent ale cui au fost greșelile.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Stimați invitați,

Onorat auditoriu,

Doamnelor și domnilor colegi,

Această sesiune solemnă, cu siguranță, ne-a înălțat pe toți în spirit. Cu aceeași siguranță pot să spun că ne-a chemat pe toți la realitate. Dacă e să încerc în foarte puține cuvinte să spun ceea ce fiecare dintre cei din vorbitorii de astăzi au spus și împrumutând cuvintele unora dintre cei care astăzi au vorbit, da, trebuie să iertăm, dar nu să uităm. Da, nu trebuie să repetăm niciodată. Nu trebuie să repetăm niciodată.

Vă mulțumesc și declar închisă această ședință solemnă. (Aplauze)

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 16 octombrie 2019, 8:33
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro