Plen
Ședința Camerei Deputaților din 31 martie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.41/10-04-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 31-03-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 31 martie 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

   

Ședința a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii Dumitru Pardău și Mihai Alexandru Voicu, secretari.

*

 
Kelemen Atilla Béla-Ladislau - declarație politică intitulată Stafia trecutului apropiat reapare la Târgu Mureș;

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineața, doamnelor și domnilor colegi!

Dați-mi voie să deschid ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi, 31 martie, anul de grație 2009.

Astăzi începem cu opoziția și am să-l rog, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, pe domnul Eugen Nicolăescu. Nu este.

Atunci îl rugăm pe domnul Kelemen Atilla, din partea Grupului parlamentar al UDMR să-și prezinte declarația politică și se pregătește domnul Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Kelemen Atilla Béla-Ladislau:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează "Stafia trecutului apropiat reapare la Târgu Mureș".

Secretarul de stat nou numit în funcție la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Oana Badea, are responsabilitatea derivată din funcția domniei sale să răspundă de problemele învățământului cu limba de predare a minorităților.

Prin funcția câștigată în noul Guvern, în competențele postului îi revine sarcina de a veghea asupra respectării prevederilor Constituției, Legii învățământului și a aplicării tuturor convențiilor internaționale semnate și adoptate și de România.

Nu vrem să detaliem amănunțit că documentele sus-menționate garantează dreptul la învățământul în limba maternă și existența instituțională a școlilor cu limba de predare în exclusivitate în limbile materne. Exemplele sunt multiple, atât în diferite țări europene, precum și la noi în țară. De aceea, este cel puțin aberant ca însăși persoana responsabilă pentru învățământul în limbile minorităților, prin declarații pripite și nechibzuite, provoacă revenirea unor practici care credem că nu au ce căuta într-o țară democratică, sub o guvernare care declarativ respectă valorile statului de drept în conceptul european.

Punerea în discuție sub semnul întrebării a existenței școlilor multiseculare "Bolyai Farkas" și "Papiu Ilarian" - la care limba de predare este cea maghiară la Bolyai și română la Papiu - este nu numai periculoasă, dar și foarte contraproductivă, reînviind stafia învrăjbirii și neînțelegerii între comunitățile etnice din Târgu Mureș.

Nu putem crede că această atitudine face parte din politica Guvernului Boc.

Doamnă secretar de stat, să nu creăm probleme unde acestea nu există.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Nicolae Bud - declarație politică: Nabucco ne iubește!;

Domnul deputat Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal este invitat să prezinte declarația politică și se pregătește domnul Liviu-Bogdan Ciucă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

 

Domnul Nicolae Bud:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi vizează o problemă legată de problematica gazelor, anume de Traseul Nabucco, deși a fost cât pe ce să rămânem fără el și el fără noi.

Adunați la Bruxelles, așa cum o fac în fiecare primăvară șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au așezat pe masă dosare grele. Energetica a fost și rămâne printre ele, cu atât mai mult în contextul crizei mondiale, care te ține în realitate: și dacă știi ce trebuie făcut, este obligatoriu să te întrebi mai întâi dacă ai și cu ce. Cu ce bani?

Echipa noastră deplasată recent la Uniunea Europeană a cuprins nume grele: șeful statului, al Guvernului, al diplomației, al finanțelor. toată floarea cea vestită!

S-au întâmplat mai multe la Bruxelles. Au avut loc și reuniuni de partid ale grupurilor parlamentare ce compun forul legislativ comunitar. Evident, premierul a mers la grupul majoritar popular, căruia partidul aflat la guvernare îi este arondat. Pentru reuniunea socialiștilor, a mers acolo și liderul PSD. O concentrare a elitelor noastre la aceeași oră și în același loc.

Ca niciodată, i-am auzit vorbind cu satisfacție de câte s-au întâmplat acolo și de cum ne-a mers nouă, prin reprezentanții noștri. Am reținut că UE a decis să ofere Fondului Monetar Internațional o sumă importantă - 70 miliarde de euro - pentru ca instituția mondială să poată răspunde solicitărilor de împrumut în aceste vremuri de criză, când nu numai noi avem nevoie de bani.

Aș întârzia însă în legătură cu proiectul Nabucco. Cât pe ce, ziceam, era să rămânem în off-side. Sunt ceva ani de când Comunitatea Europeană se frământă să găsească drumul către independența energetică. Dependența de o singură sursă de alimentare, oricât de îndestulătoare este la un moment dat, se poate dovedi falimentară în primul moment de criză provocată din te miri ce. Cazul Rusia-Ucraina este edificator.

Sunt două căi în stare să conducă la soluții. În primul rând, să recurgi la ceea ce poți administra singur și nu mai depinzi și de alții. Este vorba de recursul la resurse regenerabile, pe cât posibil ecologice. Energia atomică rămâne o barcă de salvare pentru cine o are. Capătă o însemnătate neobișnuită energia eoliană. Capătă pașaport tot mai căutat energia solară, atât timp neglijată ca potențial energetic.

Dar cât există, gazul natural are căutare. Cu o condiție: să-l și ai. Întâmplarea face ca atât gazul natural, cât și țițeiul să fie situate în teritorii cu anumite specificități. Sunt la mare distanță și comportă complicații de preluare, transport și siguranță. Dacă toți am locui prin Asia Centrală ar mai merge, dar Europa, cu noi cu tot, se află aici, iar între noi se află un dealer mofturos: Rusia. Ar mai putea apărea, când nu te aștepți, un altul: Ucraina.

O așteptare cu acoperire o reprezintă traseele alternative pentru aducerea gazelor naturale spre noi. Există mai multe variante, dar pentru noi rămâne ceea ce ne privește: proiectul Nabucco. Acest Făt-Frumos așteptat cu sufletul la gură să tranziteze și teritoriul românesc ar urma să măsoare peste 3.000 km, va costa circa 8 miliarde de euro și se va construi între 2010 - 2013. Cunoaștem și forma așezată în capul mesei: OMV, nume prezent deja pe toate drumurile noastre. Mai era de trecut un examen: Uniunea Europeană să-l treacă pe lista de priorități. Ceea ce s-a întâmplat de curând la Bruxelles. Dar n-a lipsit mult ca el să fie dizolvat într-o rubrică neclară și ușor de ignorat, cu vremea poate chiar amenințat cu dispariția.

Este meritul ministrului român de externe de a-și fi avertizat colegii, șefii diplomațiilor din statele comunitare că România va bloca consensul asupra documentului pregătit pentru aprobare de către șefii de stat și de guvern dacă proiectul Nabucco nu revine, cu identitate deja precizată, în documentul de la Bruxelles. Demersul salutar a avut succes.

Așa că Nabucco își pregătește momentul când, venind din Turcia, traversând Bulgaria, va intra pe pământ românesc la Bechet, va urca spre Petroșani, va coti spre Arad, de unde își continuă mersul spre Budapesta și Viena.

Ceea ce nu înseamnă că greul s-a terminat. Privesc din imediata apropiere sau de la distanță. Există celebrul "South Stream" pus la cale de administrația Federației Ruse, cu concursul altor state. Este momentul cel mai tăios pentru Nabucco. Din 2007, se lucrează la proiectul "Blue Stream", care să aducă gaz (tot rusesc) pe sub Marea Neagră spre Turcia și de aici în Bulgaria, Serbia, Croația, Ungaria. Kievul a lansat și el o rachetă albă - chiar așa se numește proiectul, "White Stream" - cu gândul de a aduce în Ucraina gazul georgian și de aici cui dorește. Despre "North Stream" care, oricum, nu ne privește, știm că a fost pus la cale în mare secret de cei doi parteneri, Rusia și Germania.

Cum se vede, România apare pe un singur traseu din cele enumerate: Nabucco. Motiv de satisfacție și de speranță în zile mai bune.

Mulțumesc mult.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Stimați colegi, vă reamintesc că durata unei intervenții nu poate depăși 3 minute. Vă rog să vă încadrați în acest timp. Sunt foarte mulți deputați înscriși pentru a-și susține declarațiile politice și aș dori cât mai mulți dintre aceștia să aibă posibilitatea să și le citească.

 
Vasile Mocanu - declarație politică: Cine plătește?;

Nu-l văd pe Liviu-Bogdan Ciucă. Îl rog pe domnul Vasile Mocanu, dacă este pregătit, și pe domnul Marius Neculai să se pregătească pentru următoarea intervenție.

Domnule Mocanu, mă bucur să vă revăd. Vă doresc succes în susținerea în continuare a declarațiilor politice.

 

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă o să veniți săptămânal aici, o să mă vedeți.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Cine plătește?".

Patru milioane de lei! Atât au cheltuit spitalele ieșene în 2008 pe asistența medicală acordată victimelor unor agresiuni și accidente rutiere. Este doctorul aici, poate să mă contrazică.

Potrivit legislației în vigoare, spitalizarea pacienților este suportată din vina celor care s-au produs accidentele. Dar acești bani se recuperează extrem de greu. Uneori, niciodată.

Conform legilor, spitalul internează victima imediat după producerea accidentului ori agresiunii și prestează serviciile medicale necesare. Aceste măsuri terapeutice se facturează separat pentru a primi respectivele fonduri de la Casa județeană de asigurări de sănătate. După primirea banilor, spitalul deschide dosar de recuperare a banilor în instanță de la cel care se face vinovat de producerea accidentului sau agresiunii. În momentul în care există o sentință definitivă, spitalul solicită plata serviciilor medicale.

Toate bune și frumoase, dar când executorul se prezintă la ușa celui vinovat pentru a recupera datoriile, fie este întâmpinat cu topoarele, fie descoperă că agresorul este în penitenciar ori sărac lipit pământului. În acest mod, în fiecare an spitalele ieșene pierd milioane de lei. Sau, cu alte cuvinte, an de an, românii cumsecade sunt obligați să suporte cheltuielile provocate de indivizi certați cu legea, de cuțitari interlopi ori de șoferi inconștienți.

În alte țări, în genul acesta de cazuri, legea este mai aspră, iar banii se recuperează mai repede. Astfel, costurile de spitalizare a victimei unui accident rutier sunt suportate de asigurarea medicală a celui care a provocat accidentul. De asemenea, tot în alte țări, executorul judecătoresc nu se joacă, ci se duce la vinovat și ia tot, chiar dacă acesta rămâne fără nimic.

Poate că și în România ar trebui regândită legislația referitoare la astfel de cazuri. Nu de alta, dar poate că, în acest fel, unii români dedați exceselor se vor gândi de două ori înainte de a încălca legea.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Marius Neculai - declarație politică cu tema Agricultura între resurse și nepricepere;

Îl rog pe domnul deputat Marius Neculai să își susțină declarația politică și pe domnul Koto Iosif să se pregătească pentru a-și prezenta și domnia sa declarația politică.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Marius Neculai:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează "Agricultura între resurse și nepricepere".

Stimați colegi,

Evoc în fața dumneavoastră o mare personalitate a agriculturii românești. O fac, desigur, cu mândrie pentru că arhitectul agriculturii moderne din România, Ion Ionescu de la Brad, s-a născut pe meleagurile mele. Ion Isăcescu, pe numele său adevărat, a văzut lumina zilei în anul 1818 la Roman, în județul Neamț.

Marele său merit este acela de a fi cercetat cu obiectivitate și rigoare științifică agricultura românească a acelor vremi și de a fi configurat satul românesc pe baze științifice.

El este primul cercetător care s-a ocupat de studiul solurilor în România, care a introdus metoda monografică în studiile agricole. Astăzi, când în loturile mici ale fermelor de subzistență se practică o agricultură după ureche, mă opresc să întreb: unde este floarea academică românească din agronomie? Unde sunt studiile și soluțiile propuse pentru o nouă configurare a satului românesc?

Unii visează refacerea marilor exploatații, alții solicită subvenții de la buget pentru subzistența proprie. Le-aș recomanda, întâi de toate, să studieze biografia marelui profesor și practician pe care l-am evocat. Acesta nu s-a mulțumit să stea la catedră, a colindat ținuturile și a evaluat situația în complexitatea sa. El a fost precursor al sociologiei, prin monografiile satului românesc și prin centrarea pe probleme.

De asta avem nevoie și noi astăzi. Nu cred că mă poate contrazice cineva când afirm că agricultura este resursă majoră și poate deveni o nestemată a economiei românești. Dar trebuie găsite măsuri specifice fiecărei zone. Același program de susținere a agriculturii nu se poate aplica bănățenilor sau oierilor din Făgăraș ori bătrânilor posesori ai unui petic de teren arabil în Podișul Moldovei. Nu au aceeași tradiție de a-și valorifica potențialul, nu au aceeași putere economică, unii nu înțeleg rostul asocierii sau apartenența la o breaslă. Când sașii au adus noțiunea de breaslă în Ardeal, dincoace de munți așezările erau încă pustiite de tătari și apoi de turci. Decalajul de secole se cunoaște în atitudinea față de pământ, față de muncă și în educație.

Aceste realități trebuie privite în față. Trebuie găsite cauzele și nu efectele. Dacă-i dai unui fermier serios o pensie de 300 de ron, cred că îl subestimezi. Lui trebuie să-i facilitezi participarea la târguri și expoziții de produse tradiționale românești. În rest, știe ce are de făcut.

Dacă oamenilor obișnuiți să trăiască foarte modest le dai certitudinea unui ajutor social, ei se vor mulțumi cu acesta și vor dormi până la 10,00, când se deschide bufetul. Acest personaj își crește și nepoții din pensia de 3 milioane. e drept că nu prea o să dea pe la școală, că-i departe, e noroiul pe drum cât roata carului și copilul n-are cizme. Va face oare acel bătrân vreun proiect pentru fonduri europene? El nu știe carte, copiii sunt plecați la muncă în străinătate și nepoții așteaptă să facă 16 ani să fugă și ei din sat. Acolo, primăria trebuie să fie ajutată să aducă gradul de civilizație măcar la nivelul minim din Uniunea Europeană.

l-am invocat pe Ion Ionescu de la Brad, pentru că el nu a fost un predicator din amvon, el a fost omul faptelor, a încercat pe moșia de la Brad, de la care și-a luat numele, să facă un experiment agricol și social în același timp. Acea moșie a funcționat ca un centru de plasament și ca o școală de agricultură în același timp.

Vreau să subliniez și eu că educația este o axă prioritară pentru rezolvarea problemei satului. Școala trebuie să fie un focar de civilizație. Copiii trebuie să deprindă acolo și ce înseamnă limba maternă și aritmetica, dar mai cu seamă trebuie să vadă pe viu beneficiile apei curente și canalizării, a calculatoarelor și a porților deschise de informatică și telecomunicații. Și mai trebuie să fie pregătiți în meserii care să-i apropie de cultivarea pământului și creșterea animalelor, în forma lor modernă, profitabilă și adaptată la posibilitățile tinerilor, viitorilor fermieri. Ei trebuie să fie dezvățați de proastele obiceiuri, de violența în familie, de alcoolism prematur, trebuie să fie introduși în circuite de schimburi de experiență, de care beneficiază numai liceele din orașe, trebuie scoși în lume și apoi încurajați să se întoarcă acasă, stimulați mai mult decât oricare alții, căci altfel îmbătrânirea populației de la sate va deveni ireversibilă.

Iată cum dezvoltarea agriculturii trece prin responsabilizarea școlii românești la toate nivelurile și prin implicarea sectorului cercetării, în mod real și productiv, pe obiective concrete și măsurabile.

De aceea, susțin că școala în mediul rural trebuie susținută cu prioritate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, stimate coleg.

 
Kőtő Iosif - declarație politică realizată  în baza semnalelor primite din partea comunităților românești din zona Orientului Mijlociu;

Îl invit pe domnul Kötö Iosif să-și prezinte declarația și, de asemenea, îl rog pe domnul Cătălin Cherecheș, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească pentru a-și susține domnia sa declarația.

Domnule coleg, vă rog.

 

Domnul Kötö Iosif:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Situația cetățenilor români din diasporă preocupă Guvernul, din păcate, numai în situații mediatizate, care aduc un beneficiu de imagine României în ce privește grija față de cetățeanul român din afara granițelor.

Focalizarea atenției Ministerului de Afaceri Externe al Guvernului României pentru soluționarea problemelor legate de eliberarea actelor valabile de călătorie, a certificatelor de căsătorie și de naștere a copiilor este conjuncturală și apare numai în situații de criză. Exemplul cel mai recent este legat de evacuarea cetățenilor români din Fâșia Gaza.

Deși o bună parte din acești cetățeni se aflau pe teritoriul palestinian de peste 10 ani, nu aveau documentele reînnoite, deoarece consulatul din cadrul Ambasadei României din Tel Aviv nu are capacitatea de a soluționa și problemele cetățenilor români aflați în teritoriile palestiniene. Deși numărul este de aprox. 1000 de persoane, Ministerul Afacerilor Externe nu s-a preocupat nici până la această dată de găsirea unei soluții.

Cer domnului ministru Cristian Diaconescu ca, în cel mai scurt timp, să întreprindă demersurile necesare pentru deschiderea reprezentanței României la Ramallah, așa cum au toate statele membre ale Uniunii Europene.

Plasarea reprezentanței la Ramallah va facilita accesul cetățenilor români din Cisiordania și Gaza pentru a-și soluționa în timp util documentele și mai ales pentru a menține o legătură permanentă cu reprezentanța României.

Insist pe această problemă deoarece în România avem deja o comunitate numeroasă de familii mixte româno-palestiniene, care ar putea comunica cu familia rămasă în teritoriu.

O altă problemă specifică pentru cetățenii români cu drept de vot din această zonă este legată de încălcarea Constituției cu privire la dreptul fiecărui cetățean de a vota. În teritoriile palestiniene, nu s-au organizat secții de votare, deși au drept de vot circa 600 de cetățeni, în majoritate femei.

Deoarece suntem într-un an electoral, fac apel la Guvernul României să nu uite de acești cetățeni și să organizeze secția de votare la Ramallah, la sediul reprezentanței UE, așa cum au făcut și celelalte state membre de-a lungul timpului, până au deschis propriile reprezentanțe. Este o soluție pe care MAE va trebui să o ia în calcul pentru a nu se încălca un drept legitim al cetățeanului, consfințit în legea fundamentală a țării.

Consider că Guvernul României trebuie să se implice în acordarea de asistență familiilor repatriate din zona Orientului Mijlociu, prin instituțiile abilitate în acest sens. Multe familii mixte au probleme cu găsirea unui loc de muncă, cu echivalarea studiilor și înscrierea copiilor la școală sau în instituțiile de învățământ superior. Este necesar să se acorde mai multă atenție din partea organelor administrației locale acestor familii care se află de multe ori în dificultate.

Și, în încheiere, permiteți să spun pentru ce am prezentat această problemă.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Foarte pe scurt, domnule coleg, pentru că ați depășit cu mult timpul alocat.

 
 

Domnul Kötö Iosif:

Prezenta declarație am făcut-o în calitate de deputat în Colegiul 4 din Circumscripția 43, în baza semnalelor primite din partea comunităților românești din zonă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc.

Domnilor colegi, avem 80 de deputați înscriși la declarații politice. Vă rog frumos să respectați timpul alocat.

 
Cătălin Cherecheș - declarație politică cu subiectul De ce se opun sindicatele descentralizării învățământului?;

Îl rog acum pe domnul deputat Cătălin Cherecheș să susțină declarația și se pregătește domnul deputat Viorel Cărare, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveți cuvântul, domnule coleg.

 

Domnul Cătălin Cherecheș:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am intitulat declarația mea politică de azi "De ce se opun sindicatele descentralizării învățământului?"

Descentralizarea nu este un scop în sine, iar descentralizarea învățământului se înscrie în strategia națională și are menirea creării unui sistem de învățământ organizat, administrat și finanțat, conform rigorilor europene, în ceea ce privește asigurarea calității procesului instructiv-educativ, accesului liber, egal și deplin al tuturor copiilor și tinerilor la actul educațional, adecvarea ofertei educaționale la interesele și nevoile beneficiarilor direcți și indirecți.

Din perspectiva dezvoltării durabile și a globalizării educației, pentru a crea premisele necesare asigurării calității în educație și a utilizării eficiente a resurselor, descentralizarea se constituie într-un demers dinamic, ce presupune implicarea, responsabilizarea, pe de o parte, precum și gândire strategică și control, pe de altă parte. Sau așa ar trebui să fie, întrucât protestele sindicatelor din învățământ arată altceva. Altfel, nu se explică intenția Federației Sindicatelor Libere din Învățământ de a înainta o scrisoare deschisă către președintele Traian Băsescu, prin care să-i ceară organizarea, în urma unui decret prezidențial, a unui referendum național, spre a se vedea dacă profesorii, elevii sau părinții doresc descentralizarea învățământului.

Se știe că, din 18 martie, o comisie interministerială din care fac parte reprezentanții celor două ministere care doresc a fi descentralizate, alături de Asociația comunelor din România, Asociația orașelor din România, precum și cea a municipiilor și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România discută despre descentralizarea sistemului de învățământ, iar dascălii nu sunt de acord.

Ei nu sunt de acord ca școala să fie condusă de un manager numit de primar, la propunerea consiliului local, motivând că nu în toate localitățile există o colaborare bună între cele două părți. Nu sunt de acord nici cu ideea că managerul nu trebuie să fie neapărat cadru didactic. Dascălii contestă și punctul unde este specificat că de activitatea didactică nu se va ocupa numai consiliul de administrație, ci doar cel profesoral. Nu acceptă nici ideea că membrii Comisiei interministeriale solicită chiar și modificarea Legii învățământului, pentru schimbarea destinației patrimoniului unităților de învățământ, acolo unde se desființează școli.

Este adusă în discuție strategia privind învățământul, semnată la Cotroceni în noiembrie 2008, împreună cu cele trei confederații din educație, contrazisă, spun ei, în multe puncte de descentralizarea propusă de Ministerul Educației.

Așa stând lucrurile, îmi permit să întreb: cine are dreptate? Fiindcă descentralizarea nu trebuie să producă dezechilibre și distorsiuni în sistemul de învățământ, ci trebuie să asigure repartizarea clară, echilibrată și bine delimitată a puterii de decizie între organismele și instituțiile reprezentative ale comunităților locale și regionale, pe de o parte, și cele de la nivel național, pe de alta.

Eficiența descentralizării trebuie să se regăsească în valoarea adăugată în educație, materializată prin capacitatea de integrare a tinerilor absolvenți în societate, pe baza competențelor profesionale dobândite și în funcție de piața forței de muncă la nivel local, național și internațional.

De ce se tem profesorii că, prin descentralizare și implicit autonomia școlilor, să nu își piardă siguranța asupra locului de muncă? De ce se asociază procesul descentralizării cu nepotismele și favoritismele de tot felul și nu cu creșterea performanțelor școlare, cu legarea învățământului de practică, de economia reală?

Sunt întrebări care așteaptă răspuns, deoarece, se pare, părțile n-au înțeles faptul că, într-un sistem descentralizat, profesorul este cel care trebuie să decidă. În plus, resursele de care dispune acesta nu sunt cele intelectuale, iar informația pe care o deține trebuie să îl facă un profesor de calitate, iar evaluatorul ar trebui să fie în primul rând produsul său, adică elevul.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Viorel Cărare - continuarea expunerii poziției sale față de criza economică;

Îl rog pe domnul deputat Viorel Cărare și pe doamna deputat Sonia Drăghici să se pregătească.

 

Domnul Viorel Cărare:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Aș dori să-mi continuu expunerea poziției mele față de criza economică. În declarația precedentă, am făcut apel la coeziune. Astăzi aș dori să fac apel la înțelepciune.

Vă prezint o problemă de aritmetică simplă, nu vă speriați. Dau și rezultatele, așa încât vă rog să-mi acordați un pic de atenție.

Luăm cifra rotundă de 5 milioane de români care au muncit în România anului 2008 legal. Luăm salariul mediu pe economie de 1400 ron și calculăm. Pe baza acestor contribuabili, angajați și angajatori, bugetul de stat a încasat impozit de circa 3 miliarde euro, iar bugetele fondurilor speciale și asigurărilor sociale în jur de 10 miliarde. Atât ar fi trebuit să colecteze ANAF. Cât a colectat? Asta-i altă poveste.

Revenind la problemă, altceva aș dori să vă demonstrez. Admitem prima ipoteză. Salariile vor suporta anul acesta o creștere egală cu rata inflației. Să simplificăm calculul și să considerăm această rată de 10%. Și veniturile la buget ar trebui să crească cu 10%. Vă sună cunoscut? Seamănă cu calculul domnului Vosganian, când a crescut pensiile?

Admitem a doua ipoteză: șomajul va crește cu 10%. Pierdem, prin urmare, 10% din încasări. Dar dacă 90% din oamenii rămași în câmpul muncii vor câștiga cu 10% mai mult, vom realiza 99% din bugetul propus. Ce să ne mai punem pentru 1%?

Rezultă concluzia: bugetul nu va fi afectat. E la îndemâna noastră să creștem salariile bugetarilor. Hai s-o facem și să plecăm în vacanță. Evităm greve, scandaluri, dăm bine în fața electoratului. Oare aceasta să fie intervenția salvatoare a statului în economie?

Deci, să nu reducem personalul bugetar, dar să-i cerem eficiență în colectarea taxelor și impozitelor existente și pe a celor noi pe care le coacem noi. Ca să acoperim acel 1% care ne lipsește sau, mă rog, cât ne mai lipsește. Să batem mârțoaga, stimați decidenți.

A doua concluzie este următoarea: șomajul va crește numai în sectorul privat. Că doar acesta trebuie eficientizat, epurat, confruntat cu piața. Dacă bugetarii și cu cei din sectorul productiv sunt la paritate, rezultă că în sectorul public zero la sută creștere șomaj înseamnă 20% creștere șomaj în sectorul privat. Aceasta va duce la o creștere a productivității muncii cu 20%.

Ce frumos sună! Încep să cred că această criză este o adevărată binefacere.

Dar, domnilor socialiști cu etichetă de social-democrați și alte etichete, care cereți protecție socială pentru angajați, treziți-vă odată! Cei care au nevoie de protecție acum sunt angajatorii. Ei știu cât costă să creezi un loc de muncă, să școlarizezi, să specializezi și să fidelizezi un angajat. Ei știu că presiunea pe consum a dus la scăderea volumului producției cu 80%. Chiar dacă dau afară 20%, vor rămâne 80% care vor produce 80%, deci zero creștere a productivității.

Ei simt fiecare procent în plus la taxe ca pe un pumnal răsucit în bugetul lor de austeritate. Ei sunt cei care au luat măsuri de eficientizare de la prima amenințare. Cât vreți să-i mai împovărați? Pentru cine trebuie să reziste armata de funcționari?

Eu propun una din două: ori susținem producția și serviciile viabile pe termen lung din economia românească, ori naționalizați, fraților, întreprinderile, ca să scurtați agonia. Pentru că, în condițiile în care creștem taxele în loc să relaxăm fiscalitatea, peste un an vom avea atâtea falimente câte nu v-ați imaginat. Și, după ani de procese în care nu câștigă decât judecătorii și executorii, plătiți, bineînțeles, tot de la buget, statul va căpăta fantomele întreprinderilor pe care nu vreți să le susțineți astăzi.

Această parabolă are rostul de a vă atrage foarte insistent atenția: dacă greșim acum pașii, tentați fiind să-i ascultăm pe cei care țipă mai tare sau care fac lobby mai asiduu, vom plăti enorm pe termen lung. Riscăm să ne întoarcem în situația din 1989, dar fără tolba plină de speranțe într-o nouă ordine economică și socială. Depinde numai de noi, cei aleși să decidă.

Investițiile statului sunt colacul de salvare. dar dacă nu udăm pomul care face roade, ci copacul mort? eu vă chem la o dezbatere pe tema domeniilor celor mai viabile pe termen lung în România și apoi să decidem pe cine ajutăm.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Sonia-Maria Drăghici - declarație politică: Despre securitatea cetățenilor din mediul virtual;

O invit pe doamna Sonia Drăghici să-și susțină declarația și-l rog pe domnul deputat Mircea Grosaru, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, să se pregătească.

 

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se numește "Despre securitatea cetățenilor în mediul virtual".

Noile tehnologii media ne oferă posibilitatea să comunicăm virtual, să avem legături sociale la mari distanțe, să facem plăți on-line sau să vizităm muzee celebre etc. Cu alte cuvinte, să culegem informații doar cu ajutorul unei conexiuni la internet.

Internetul pune la dispoziția utilizatorilor câteva categorii majore de servicii: World Wide Web, Electronic Mail, Usenet, Internet Relay Chat, distribuite printr-o multitudine de rețele locale și regionale, publice sau private.

Cu toate că internetul devine parte componentă din activitatea noastră cotidiană, după estimărilor Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), criminalitatea informatică produce anual daune de 100 miliarde de dolari, iar în România între două și patru milioane de dolari.

Într-un an de criză financiară mondială și în România fraudele on-line sunt tot mai des întâlnite, țara noastră având un prost renume de placă turnantă a criminalității informatice. Lista infracțiunilor informatice se diversifică: licitații online false, furt de identitate, clonare de carduri de credit. În ultimele luni au fost semnalate atacuri de tip phishing împotriva unor bănci, mii de români sunt asaltați cu mesaje electronice prin care li se solicită informații confidențiale, ba mai mult, există linkuri care duc la o clonă a site-ului unei bănci, o pagină fantomă. Nu se știe câți români au ajuns să fie păcăliți și să descopere că li s-au golit conturile.

Ce putem noi face pentru protecția cetățenilor în mediul virtual? În vorbă fie spus, nu putem face nici pentru protecția lor reală în mediul real! Pericolele care se găsesc în acest mediu sunt diverse, de la pornografie cu minori, înșelăciune, furt de identitate, până la fraude bancare. Care ar fi soluția? Limitarea accesului la unele site-uri, practică cunoscută în țări precum China, Uzbekistan sau Belarus ar fi o soluție? Există o întreagă literatură și dezbateri la nivel înalt cu privire la "libertatea" pe care o oferă internetul sau dacă statul ar trebui să limiteze anumite informații, deși dacă s-ar interveni în acest mediu virtual cu scopul protejării publicului, ar exista voci ce ar vorbi de cenzură.

Arestarea infractorilor "virtuali" este foarte mult îngreunată de faptul că rețelele transfrontaliere sunt foarte bine organizate, deși în România există un cadru legislativ corespunzător și au loc acțiuni ample ale poliței.

Atacuri de tip phishing ori de fals informatic sunt foarte greu de depistat și de pedepsit, ceea ce mă face să susțin necesitatea unui program de educare a populației în ceea ce privește securitatea on-line a cetățeanului. Instituirea unei strategii la scară europeană nu mai este un simplu deziderat, ci a devenit o necesitate imperioasă.

Comisia Europeană propune definirea unei politici comune pentru a combate acest flagel, cu ameliorarea și facilitarea coordonării și cooperării dintre unitățile de combatere a criminalității informatice, celelalte autorități competente și experții Uniunii Europene. Apreciez aceasta poziție și susțin cu fermitate elaborarea unui cadru politic coerent la nivel european, care să conducă la un Drept al Internetului sau o lege a Cyberspace-ului.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Doamna colegă, vă mulțumim și noi.

 
Mircea Grosaru - declarație politică: Relansarea economică - politică de partid;

Îl invit pe domnul Mircea Grosaru să-și prezinte declarația politică și-l rog pe domnul deputat Georgică Dumitru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească.

 

Domnul Mircea Grosaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Relansarea economică - politică de partid".

Anul 1989 a fost și el un an de referință pentru România, precum anul 1945 pentru alții mai în vârstă, când însă drumul a fost invers: de la economia de piață, liberă și de la proprietatea privată s-a trecut la economia centralizată, socialistă și comunistă, în care toate au devenit bunuri ale întregului popor, de fapt, a unui număr foarte restrâns de persoane, ce făceau parte dintr-un singur partid, prost gândit, dar bine organizat.

Din manualul de istorie, ne amintim faptul că perioada numită și "epocă de aur" care tindea mai departe la cea de platină sau diamant, a fost precedată de criza economică din 1929-1933, caracterizată prin lipsa banilor, a locurilor de muncă și sărăcia în care trăiau la acea vreme oamenii.

Cum știm că istoria se repetă, ne întrebăm: Ce va fi după criză?

Nu știm încă nici ce înseamnă criza, însă, tot mai des la radio sau televiziune auzim că: noua criză va dura 5-6 ani, nu sunt lichidități, multe întreprinderi vor reduce personalul sau vor da faliment, va crește șomajul, vor exista circa 1.000.000 de oameni fără locuri de muncă și va trebui să consumăm produse autohtone.

O primă reacție a oamenilor, după tot ceea ce văd sau aud, ar fi comparația cu trecutul, când toți aveau câte un loc de muncă, câte o locuință la bloc, câte un salariu fix, câte o butelie sau o Dacia 1300 și fiecăruia i se repartiza un loc de muncă pe viață după terminarea studiilor, câte un televizor color și se vorbea despre un același erou în toate cărțile și manualele de istorie, literatură, muzică, fizică, chimie sau geografie.

Ambele situații sunt triste și de neconceput pentru o țară precum România, care din motive economice apelează acum, după intrarea în Uniunea Europeană la Fondul Monetar Internațional pentru a putea garanta că, prin proiecte și programe bine gândite de conducători ai destinelor din țara noastră, într-o scurtă perioadă de timp, vom depăși ceea ce doar se prefigurează.

În aceste conjuncturi însă, partidele gândesc strategii care să le aducă voturi, pentru a putea reveni la guvernare sau rămâne acolo unde sunt cât mai multă vreme, iar lumea deja cunoaște motivele.

Pentru că relansarea economică și tot ce se face la ora actuală, se face prin politica partidelor și nu altfel, pentru că partidul este cel care gândește pentru toți ceilalți cărora nu le ajung banii de pensie sau de medicamente, nu-și pot plăti ratele la bănci, nu pot susține copiii la școală sau în facultățile în care în prezent diplomele curg una după alta fără încetare.

Și vedem că nimeni nu poate interveni cu nimic, în numele celor mai mulți, dependenți parcă din ce în ce mai mult de partide și de oameni din partid.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Georgică Dumitru - declarație politică: Nevoia de revigorare a industriei de apărare;

Domnul Georgică Dumitru, vă rog să vă prezentați declarația politică, și se pregătește doamna Farcas Anna-Lili, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

 

Domnul Georgică Dumitru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se numește "Nevoia de revigorare a industriei de apărare".

Doamnelor și domnilor,

Încep această declarație politică prin a afirma că industria de apărare din România poate fi unul din acele motoare de care avem nevoie pentru a putea face față mai ușor provocărilor (în primul rând financiare) la care suntem supuși în ultima vreme.

Reprezint un colegiu uninominal pe care dacă cineva ar dori să-l definească din punct de vedere economic ar putea spune în câteva cuvinte: Colegiul 5 (Moreni) Dâmbovița este unul ce trăiește din industria petrolieră și din industria de apărare. Dar, astăzi o asemenea formulare este una nefericită. Pentru că oamenii colegiului pe care-l reprezint trăiesc o adevărată dramă: prăbușirea industriei de apărare. Cu toate implicațiile: șomaj, putere de cumpărare scăzută, nivel de trai scăzut, ș.a.m.d. Dacă la începutul anilor '90 rata de ocupare a forței de muncă depășea 70% (din care mai mult de jumătate în industria de apărare), astăzi, din păcate, abia dacă mai putem vorbi de câteva sute de oameni angajați în domeniu.

Drama acestei situații nu rezidă doar în drama oamenilor și a familiilor lor, ci și în situația economiei naționale, aportul industriei de apărare la bugetul național fiind astăzi de-a dreptul nesemnificativ. Nu vorbesc despre situația (sunt convins că o cunoașteți foarte bine) unor întreprinderi care, odinioară, reprezentau mândria economiei românești (Întreprinderea Metalurgică Mija sau Automecanica Moreni), ci vreau să atrag atenția asupra anormalității lipsei (astăzi!) acestor unități din peisajul economic românesc. Ceea ce s-a încercat , și mă refer aici la înființarea parcurilor industriale, a fost, indiscutabil, o soluție, dar insuficientă. Nu știu dacă putem vorbi, la nivelul întregii economii românești, de câteva asemenea parcuri industriale, ce pot fi date ca exemplu de reușită. Industria de apărare din zona Moreni a însemnat la un moment dat peste 30 000 de angajați. Astăzi, în parcurile industriale abia dacă mai muncesc câteva sute.

Doamnelor și domnilor,

Eu cred că soluția este în altă parte: la nivelul producției adevărate, la nivelul plus valorii create. Este foarte greu de crezut că aceste întreprinderi nu pot prinde comenzi de lucru din piața națională sau mondială. Pentru că industria de apărare nu înseamnă în mod exclusiv producție de armament. Este nevoie de orientarea acestei industrii și către consumul civil, prin recuperarea logisticii și a tehnicii existente, și, pe cât mai este posibil, a resursei umane. Vorbesc despre o relansare reală a industriei de apărare. Nici o guvernare nu a vorbit serios despre acest subiect. Nici o guvernare nu i-a acordat atenția cuvenită. Însă astăzi trebuie să gândim programe de relansare a acestei industrii: prin sprijinirea guvernamentală și parlamentară a unor comenzi importante, prin lărgirea pieței de desfacere, prin atragerea de noi parteneri și păstrarea celor tradiționali.

Subliniez, fără sprijin guvernamental totul rămâne un simplu proiecte, mort, asemenea multor altora, înainte de a se naște. Nu ne putem permite așa ceva. Relansarea industriei de apărare implică și relansarea industriilor pe orizontală, a serviciilor conexe și poate duce, în ultimă instanță, la soluționarea unui moment de criză.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vorbesc despre relansarea industriei de apărare (în Colegiul 5 Moreni - Dâmbovița), în special, și în România (în general), nu ca despre o proiecție, nu ca despre un plan, ci ca despre o necesitate. Și, totodată, ca despre o soluție.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Farkas Anna-Lili - declarație politică: Descentarlizarea sistemului de învățământ preuniversitar, aflată în pauză mare;

O rog pe doamna deputat Farkas, din partea Grupului parlamentar al UDMR, să-și prezinte declarația, și pe domnul Mircea- Nicu Toader, din partea Grupului parlamentar al PD-L, să se pregătească.

Doamna deputat, aveți microfonul.

 

Doamna Farkas Anna-Lili:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi are următorul titlu "Descentralizarea sistemului de învățământ preuniversitar, aflat în pauză mare".

Declarația mea politică de astăzi se referă la unele aspecte ale sistemului de învățământ preuniversitar care constituie, din păcate, și unitatea de măsură a calității actului de guvernare a ultimilor 20 de ani: incapacitatea unei descentralizări reale a sectorului public.

Fără a vă prezenta istoria procesului de descentralizare a sistemului de învățământ, vă reamintesc că la sfârșitul lunii decembrie 2005, Guvernul Tăriceanu a aprobat prin memorandum strategia de descentralizare a învățământului preuniversitar. La acel moment, descentralizarea s-a pilotat în 50 de unități de învățământ din cele 8 județe pilot. Conform calendarului avut în vedere atunci, perioada 2005-2006 a prezentat etapa administrativă a acestui proces în care s-au înființat consiliile de administrație ce urmau a selecta și angaja directorul de școală. Intenția ca fost ca următorii doi ani, 2007-2008, să constituie etapa inițială a procesului, iar descentralizarea experimentată în cele 50 de școli selectate să fie aplicată în toate școlile din județele pilot, urmând să se extindă la nivel național în etapa finală 2009-2010.

Problema de fond, în prezent, este că aplicarea în județele pilot a prevederilor privind descentralizarea nu a fost monitorizată suficient, iar conducerea ministerului nu a fost interesată nici de un raport de evaluare și nici de extinderea acestor prevederi în toate unitățile de învățământ din țară, așa cum prevedeau legile adoptate în 2004.

Un exemplu concret este sistemul de salarizare unitară a directorilor de școală care ar fi trebuit să intre în vigoare în ianuarie 2008, dar care se lasă așteptat și în prezent.

Fără a cunoaște experiența acestor 3 ani trecuți de la implementarea strategiei de descentralizare, fără concluziile acestui efort, obiectul de bază al acestuia pare a fi aruncat în derizoriu și într-o vizibilă pauză mare. Mai mult decât atât, noul proiect al strategiei de descentralizare a învățământului, elaborat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării conține prevederi ambigue și contradictorii care bulversează sistemul în forma sa actuală. În acest sens, mă alătur punctului de vedere al sindicaliștilor din învățământ, și anume, doresc să atrag atenția asupra riscului major al politizării funcțiilor de director și director adjunct. Nu vreau să par a fi de rea credință, dar consider că nu se urmărește nimic altceva decât ceea ce s-a urmărit în cazul modificării aduse Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Actualul guvern a decis o descentralizare puternică, dar prin asemenea decizii și reglementări întărește, de fapt, structura centralizată și dependentă de deciziile sale politice.

Solicit pe această cale actualului ministru, doamnei Ecaterina Andronescu, o aplicare serioasă asupra strategiei de descentralizare, o analiză și un raport care să conțină experiența celor 3 ani de pilotare a unităților de învățământ din cele 8 județe și nu în ultimul rând, o regândire a noii strategii pentru a asigura continuitatea și eficiența procesului început.

Consider că sistemul educațional nu poate fi sacrificat pe altarul schimbărilor de guvern și nici nu poate fi suspendat pe timpul pauzelor mari, consecință de multe ori a dezinteresului și incoerenței.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamna colegă.

 
Mircea-Nicu Toader - prezentarea solicitării parlamentarilor PD-L de Galați în sensul constituirii comitetelor județene anticriză;

Îl invit pe domnul Mircea Toader să ia cuvântul și-l rog pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PSD, să se pregătească.

 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte de ședință,

Stimate colege și stimați colegi,

Este un truism că România este parte a crizei economice financiare mondiale. Eforturile depuse de președintele României, domnul Traian Băsescu, Guvernul României condus de primul ministru Emil Boc și guvernatorul Băncii Naționale Mugur Isărescu se află în prima linie a luptei împotriva efectelor crizei în țara noastră.

Păstrarea locurilor de muncă, protejarea celor cu venituri mici, relansarea economiei într-un program ambițios de investiții publice, creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene, în special, prin reducerea termenelor de accesare și a birocrației, modificarea Codului fiscal, prin eliminarea a cel puțin 100 de taxe, trimiterea în Parlament spre dezbatere a celor 4 coduri, o disciplinare a execuțiilor bugetare și o mai bună activitate în colectarea taxelor și impozitelor, neimpozitarea profitului reinvestit reprezintă doar o prezentare succintă a deciziilor luate de actualul guvern pentru diminuarea efectelor crizei.

Decizia politică a partidelor aflate la guvernare, PD-L și PSD, de a accesa un împrumut girat de FMI ca o măsură financiară suplimentară de asigurare a stabilității economice românești demonstrează o atitudine responsabilă față de situația actuală prin care trece economia românească.

La acest efort un rol important îl au autoritățile locale. astfel, prin efectul politicii de descentralizare, joacă un rol din ce în ce mai important, reflectat în nivelul de trai și satisfacția cetățenilor, rolul autorităților locale. Prin gestiunea bugetelor locale și a sumelor repartizate de la bugetul central autoritățile locale sunt conectate direct la efortul actual de depășire a crizei.

Din cauza situației excepționale în care se află România, prin această declarație politică, solicit primului-ministru să inițieze prin intermediul Ministerului Administrației și Internelor, constituirea de comitete județene anticriză. Aceste comitete trebuie să aibă în componență prefectul, președintele consiliului județean, primarii de municipii, liderii principalelor sindicate, reprezentanții patronatelor, ai structurilor asociative la nivel județean, reprezentantul administrației financiare, managerii principalilor agenți economici din punct de vedere al numărului de salariați și al valorii contribuției la bugetele locale și centrale.

Aceste comitete vor emite puncte de vedere având un rol consultativ. Comitetele județene anticriză trebuie să întocmească planuri județene anticriză care să conducă la întocmirea unui plan național anticriză. Comitetele județene anticriză vor avea un secretariat pus la dispoziția instituției prefecturii.

Factorii de decizie locali trebuie să aibă obligația de a contribui activ la efortul autorităților centrale pentru depășirea situației de criză. Nu este normal ca atâta timp cât autoritățile locale, prin descentralizare, capătă o putere de decizie foarte mare asupra unor zone de impact social, acestea să nu-și asume și atitudini și decizii concrete, în spiritul eforturilor depuse de autoritățile centrale.

În timp ce la centru, politica tăierii de costuri creează tensiuni sociale, la nivel local trebuie asumată aceeași atitudine pentru politicile austere impuse de guvern. Lipsa unui sincronism de atitudine responsabilă centru-local poate contribui la percepții greșite ale populației față de eforturile guvernului în aplicarea măsurilor anticriză. Este obligatorie însumarea eforturilor autorităților centrale și locale pentru implementarea fără distorsiuni a măsurilor anticriză. Criza nu este a președintelui Traian Băsescu, a Guvernului boc sau a Băncii Naționale, ci a întregii Românii și a fiecărui factor de decizie local care trebuie să-și asume responsabilități complementare.

Acest comitet de criză a fost solicitat de parlamentarii Partidului Democrat Liberal din județul Galați și transmis mai departe tuturor factorilor politici la nivel local și prin intermediul mass-mediei, având un ecou deosebit.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Domnul Lăzărescu va ajunge la spital prin lege;

Invit pe domnul Tudor Ciuhodaru să ia cuvântul și-l rog pe domnul deputat Amet Aledin să se pregătească pentru a interveni.

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineața!

Domnule președinte, mulțumesc.

Stimați colegi,

Declarația mea politică se cheamă "Domnul Lăzărescu va ajunge la spital prin lege."

Regizorul Cristi Puiu a stat într-un colț de spital și a observat. Lăzărescu nu este o invenție, ci doar sinteza unei realități extreme a sistemului medical românesc, plimbarea pacienților între spitale, în căutarea unei specialități sau a unui mijloc de explorare salvator.

Ați văzut ieri cât de importante sunt secundele atunci când e vorba de viața unui om. Nu pot să cred că mai există cineva care să pună alte interese mai presus de viață.

Pe întâi aprilie împlinesc 13 ani de când lucrez în unitatea de primire a urgențelor a primului spital de urgență din viața ieșenilor. Și nu pot trece cu vederea cei peste 10 mii de pacienți plimbați între spitalele Iașiului.

Am lansat parteneriatul pentru stoparea fenomenului Lăzărescu. Acest lucru a început la Iași, prin finalizarea spitalului clinic de urgență din Copou. Lăzărescu va ajunge la spital, în cel mai nou și modern spital, un spital monobloc în care se vor regăsi toate specialitățile necesare rezolvării pacientului traumatizat.

Lăzărescu va ajunge la spital prin lege. Prin legea pe care am inițiat-o alături de președintele Senatului și parlamentarii de Iași, ce prevede finalizarea Spitalului de urgență din Copou. Lăzărescu va ajunge la spital, chiar dacă este criză, cu sprijinul autorităților locale și a Ministerului Sănătății. Sperăm că în mai puțin de un an.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Aledin Amet - declarație politică: Pentru protejarea limbii tătare;

Domnul deputat Amet Aledin și se pregătește domnul deputat

Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

 

Domnul Amet Aledin:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Pentru protejarea limbii tătare".

Cel mai important reper, când este vorba de identitatea unei națiuni, îl reprezintă cu siguranță limba maternă.

Comunitatea tătară din România a dezvoltat, mai ales în perioada interbelică, o rețea de școli bine pusă la punct. Existau, în cele mai multe localități ale actualelor județe Constanța și Tulcea, unități de învățământ în care se preda și limba tătară.

Este faimoasă fosta Școală tătară, numeroase personalități ale etniei noastre frecventând cursurile acesteia. Din păcate, odată cu instaurarea regimului comunist, treptat, au fost desființate toate aceste școli, începând o perioadă ingrată în ceea ce privește însușirea limbii materne într-o formă instituțională.

A continuat să existe, până în anul 1974, o secție de tătară în cadrul Universității București. Chiar dacă necesar, învățământul superior de specialitate nu era, firesc, destinat unui număr mare de cursanți.

După anul 1990, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a promovat, la nivel oficial, limba turcă. Începând cu anul școlar 2008-2009, în unele unități de învățământ din județul Constanța, au fost începute cursurile opționale de limba tătară.

Pentru perioada următoare, ne-am propus să aducem modificări la Carta Limbilor Minoritare și Regionale, în așa fel încât limba tătară să beneficieze de protecția enunțată în partea a III-a.

S-au organizat până acum, în acest sens, reuniuni științifice și s-au constituit grupuri de lucru. Se poate afirma că este nevoie de măsuri, pentru ca anumite discipline, precum istoria minorităților naționale, dar și cultura acestora să fie promovate într-o măsură mai mare. De asemenea, pregătirea cadrelor didactice de specialitate trebuie să fie o prioritate.

Așadar, susținem protejarea limbii tătare, prin trecerea de la protecția specificată în partea a II-a la protecția specificată în partea a III-a.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Petru Călian - declarație politică: Descentralizarea - o prioritate pentru România;

Domnul deputat Petru Călian și se pregătește domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al PSD. Nu-l văd, dacă nu este domnul Apostolache, domnul Costică Macaleți.

 

Domnul Petru Călian:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Voi prezenta verbal, în sinteză, o declarație politică, urmând ca două să le depun și în scris.

Titlul declarației de astăzi este "Descentralizarea - o prioritate pentru România".

Vă voi prezenta în cele ce urmează o problemă care, în ultimul timp, nu a fost supusă atenției publice în mod suficient. Este vorba despre o problemă care vizează responsabilizarea autorităților publice locale, altfel spus, descentralizarea.

O cerință majoră a reformei românești pe drumul integrării României în Uniunea Europeană a fost și rămâne eficientizarea și modernizarea administrației publice locale. Încă de la ratificarea Cartei Europene de autoguvernare locală, în anul 1998, România și-a luat angajamentul în fața Uniunii Europene să dezvolte o guvernare locală eficientă și un sistem administrativ bazat pe descentralizare.

Pe parcursul derulării procesului de descentralizare în România au apărut o serie de probleme și neajunsuri cum ar fi: instabilitatea cadrului legislativ; lipsa transparenței și predictibilității transferurilor de la bugetul statului pentru echilibrarea bugetelor locale dar și a transferurilor interadministrative; nedefinirea clară a responsabilității transferate autorităților locale; atribuirea de responsabilități fără alocarea resurselor adecvate; transferul de responsabilități fără a se acorda și competența. Desigur, niciun drum nu va fi lipsit de obstacole, dar sunt de părere că orice obstacol poate fi depășit eficient prin solidaritate și voință.

Țin să reamintesc auditoriului faptul că Partidul Democrat Liberal a lansat Programul de descentralizare încă de la începutul mandatului trecut. În anul 2004, domnul Vasile Blaga, în calitatea sa de ministru al internelor și reformei administrative, a promovat legea-cadru a descentralizării în România, Legea nr. 195/2006, prin care au fost stabilite atât principiile pe baza cărora se desfășoară procesul descentralizării, cât și regulile după care se continuă descentralizarea.

Acum, avem resursele și posibilitatea de a face ce trebuie în mod responsabil. Cu majoritatea în Parlament și un Guvern susținut, toate obstacolele de care vorbeam mai devreme vor dispărea în scurt timp. Măsurile și termenele prezentate în ședința de guvern din 7 martie, cu privire la pachetul de legi ale descentralizării, arată că Partidul Democrat Liberal își asumă și va realiza acest obiectiv prioritar pentru modernizarea României.

De asemenea, în ședința din 4 martie anul curent, Guvernul Boc a stabilit că proiectele de acte normative privind descentralizarea în educație, în sănătate și în agricultură se vor adopta în termen de 60 de zile, arătând voința clară a actualului Guvern. Continuarea procesului într-un ritm mult mai susținut ca până acum și într-o formă mult mai corectă și realistă este condiția cea mai importantă pentru reușita deplină a reformei în administrația publică din România.

Stimați colegi,

Descentralizarea, atât administrativă, cât și financiară, trebuie să permită aleșilor locali să rezolve problemele cetățenilor care i-au ales, să acorde acestora puterea și resursele necesare. Cum finanțarea responsabilităților este foarte importantă, descentralizarea financiară a fost și este o componentă majoră a acestui proces.

În opinia mea, reținerea unei cote mai mari din impozitul pe venit pentru autoritățile locale ar fi un început bun. De asemenea, gestionarea problemelor locale, legate de sănătate, educație și administrație, este o etapă firească în mersul lucrurilor, ceea ce ne aduce la următorul punct.

Descentralizarea va da putere autorităților locale, dar va și spori răspunderea aleșilor locali pentru deciziile pe care le iau și pentru modul în care le vor pune în practică. Nu trebuie uitat faptul că acest proces implică și responsabilități foarte mari.

În final, consider că descentralizarea trebuie aplicată rapid, corect și cu efecte vizibile în funcționarea administrației românești, astfel încât cetățenii să beneficieze de cele mai bune servicii publice, la cele mai reduse costuri posibile.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Stimați colegi,

Vă reamintesc, durata unei intervenții, maximum 3 minute.

 
Mihai Cristian Apostolache - atenționare în legătură cu nesoluționarea unei probleme grave de poluare;

Urmează la cuvânt domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Dacă de la Partidul Democrat Liberal e cineva prezent? Nu avem, atunci mergem mai departe și-l rugăm să se pregătească pe domnul deputat Stelică Iacob Strugaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule Apostolache, aveți cuvântul.

 

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În anul 2007, am adresat o întrebare Ministerului Mediului în legătură cu poluarea localității Valea Călugărească, județul Prahova.

Prin răspunsul dat la această întrebare, ministerul a confirmat faptul că în această localitate, mai exact în satul Arva, fenomenul de poluare este prezent, acest fenomen fiind generat de antrenarea de către vânt a pulberilor de cenușă de pirită.

Conform răspunsului ministerului, cenușa de pirită a rezultat din activitatea fostului combinat chimic Romfosfochim SA, haldele de cenușă rezultate fiind în prezent în proprietatea unei firme private care le-a cumpărat în anul 2000 de la SC Romfosfochim SA.

Având la bază aceste informații am organizat în mandatul trecut o vizită în localitatea Valea Călugărească a Comisiei pentru administrație publică din Camera Deputaților și a reprezentanților Ministerului Mediului, precum și o dezbatere publică care să fundamenteze deciziile viitoare ale autorităților competente și să clarifice anumite aspecte privitoare la firma deținătoare a haldelor de pirită.

În urma acestor demersuri, firma care deține haldele de pirită a depus la Agenția județeană pentru protecția mediului Prahova un plan de ecologizare a zonei, care, după cum se constată și astăzi, a rămas doar pe hârtie. S-a invocat apariția unui litigiu în legătură cu terenul aflat sub haldele de pirită, situație care ar fi blocat punerea în aplicare a măsurilor asumate prin planul de ecologizare.

În ciuda acestei situații litigioase, consider că fenomenul de poluare trebuie stopat. De aceea, solicit intervenția imediată a autorităților competente în domeniu și mă refer la Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, autoritatea locală aleasă, în vederea stopării fenomenului de poluare din zonă și a oferirii posibilității locuitorilor din Valea Călugărească de a beneficia de un mediu înconjurător sănătos.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Stelică Iacob Strugaru - declarație politică: Acordul cu FMI și adoptarea monedei unice europene;

Îl rog pe domnul deputat Strugaru Iacob să-și susțină declarația. Și pe domnul deputat Gheorghe Ana, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească pentru a interveni.

 

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi este intitulată "Acordul cu FMI și adoptarea monedei unice europene".

Stimați colegi,

s-au împlinit mai bine de doi ani de zile de când România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Multe dintre beneficiile apartenenței noastre la această mare familie au început deja să-și arate roadele, dar mai avem încă multe piedici care persistă în calea adâncirii integrării noastre.

Dintre toate acestea, consider că cel mai important și mai urgent obiectiv pe care România trebuie să-l îndeplinească în perioada imediat următoare este adoptarea monedei unice europene.

Știm cu toții că ne aflăm în plină criză economico-financiară și că exigența criteriilor de convergență economică este foarte greu de îndeplinit în aceste condiții, însă aceasta nu ne poate împiedica să abdicăm de la termenul stabilit de Banca Națională a României pentru 2014. astăzi, când acordul cu FMI a intrat în linie dreaptă, putem spune cu mai multă certitudine că inflația și deficitul bugetar se vor apropia mai rapid de cerințele de la Maastricht, chiar spre anul 2011.

Adoptarea monedei unice europene de către România ar avea drept primă consecință vizibilă dispariția riscurilor curente de schimb valutar ale leului în relația cu euro.

Introducerea euro face mai ușoară comparația între prețurile bunurilor, serviciilor și muncii la nivel continental, antrenând apropierea acestora. Transparența și siguranța tranzacțiilor, lipsite de comisioane și de risc valutar, vor duce la creșterea concurenței între agenții economici, cu efecte benefice pentru consumatorii români.

Cetățenii români își vor putea folosi economiile lichide sau aflate în conturi din țară sau străinătate, pentru a investi pe orice piață europeană, fără riscuri valutare.

Pe de altă parte, moneda unică europeană, reprezentând un simbol al stabilității și siguranței economice, va impulsiona investițiile străine directe. Efectul general, de lungă durată, al introducerii monedei unice este creșterea interdependenței între statele membre U.E., a bunăstării și eficienței economice.

Stimați colegi,

Vă propun să acordăm tot sprijinul nostru programelor de macrostabilizare a economiei românești, care să ne poată permite să beneficiem de toate avantajele apartenenței la cel mai avansat proiect integraționist din lume.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc și eu, domnule coleg.

 
Gheorghe Ana - declarație politică: Parteneri sau adversari pentru România;

Vă rog, aveți cuvântul.

Se pregătește domnul deputat... de la liberali nu avem pe nimeni.

Vă rog, dați citire declarației politice.

 

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Titlul declarației: "Parteneri sau adversari pentru România".

De la aceeași tribună declaram că "Parteneriatul pentru România" s-a născut din analiza rezultatelor alegerilor parlamentare ale căror cifre obținute de către PD-L și PSD sunt aproape identice, dar și din necesitatea depășirii crizei globale care afectează România cu costuri cât mai mici pentru populație.

De asemenea, afirmam că funcționarea acestui parteneriat depinde, printre alți factori, și de solidaritatea guvernamentală și izolarea grupurilor de interese.

Constat, din păcate, că solidaritatea guvernamentală nu funcționează, iar despre izolarea grupurilor de interese nici vorbă dacă luăm în considerare (și trebuie să le luăm) ultimele evenimente petrecute în cadrul MAI.

Arestarea preventivă și punerea sub acuzare a șefului DGIPI, Cornel Șerban, precum și a șefului DGA, Petre Pitcovici, și asocierea lor la săvârșirea unor acte grave de corupție împreună cu fostul rector al Universității de Agronomie, Ion Alecu, în favoarea omului de afaceri Puiu Popoviciu, demonstrează lipsa de comunicare între structurile statului, nefuncționarea solidarității guvernamentale, dar și interesul unor grupuri de a dinamita Parteneriatul pentru România prin compromiterea structurilor din unul din cele mai importante ministere ale Guvernului României, Ministerul Administrației și Internelor.

Dacă ar fi funcționat solidaritatea guvernamentală, Cornel Șerban nu ar fi fost promovat în funcția de șef al DGIPI, întrucât îmi este greu să cred că primul-ministru, domnul Emil Boc, nu a fost informat de faptul că acesta se afla în vizorul DNA. Dacă nu s-a întâmplat acest lucru se naște următoarea întrebare: DNA avea sau nu obligația de a informa prim-ministrul și a încerca blocarea promovării la conducerea DGIPI a unui ofițer superior suspectat de acte de corupție?

Dacă domnul prim-ministru Emil Boc a cunoscut acest lucru, se nasc mai multe întrebări: de ce ministrul Dan Nica nu a fost pus în cunoștință cu acțiunile ce vizează urmărirea viitorului șef al DGIPI?; cine a avut interesul ca un ofițer superior suspectat de acte de corupție să fie numit în funcția DGIPI?; de ce a fost menținut în fruntea DGA comisarul Petre Pitcovici?

Eu cred că ministrul de interne Dan Nica a fost pus în fața faptelor întâmplate, fără a cunoaște despre ce este vorba în dosarul ofițerului superior Cornel Șerban, și nici despre activitatea ofițerului superior Petre Pitcovici, altfel, după cum îl cunosc, nu ar fi acceptat nici menținerea ofițerului Petre Pitcovici în fruntea DGA, și nici promovarea ofițerului superior Cornel Șerban în fruntea DGIPI.

Mai cred că arestarea celor trei, Cornel Șerban, Petre Pitcovici și Puiu Popoviciu, are un substrat politic mai puternic decât cel profesional, iar argumentele în favoarea acestei afirmații sunt subțirimea probelor înaintate judecătorilor Curții de Apel, fapt ce a determinat eliberarea celor trei. Nu au vrut sau nu au putut să-i înfunde procurorii DNA pe cei trei?

Ce s-a urmărit cu această acțiune eșuată până la urmă? acțiune de imagine a DNA? Compromiterea structurilor DGIPI și DGA? Pregătirea nașterii unei noi structuri în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și desființarea celor existente? Compromiterea ministrului Dan Nica?

Personal, cred în onestitatea ministrului Dan Nica și mai cred în existența unor grupuri de interese care încearcă folosind toate mijloacele oprirea acțiunilor de asanare a structurilor din Ministerul Administrației și Internelor.

În același timp, dacă avem în vedere că anul acesta au loc două evenimente politice foarte importante, alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale, nu exclud ca cineva să folosească astfel de acțiuni pentru o poziționare cât mai bună până la declanșarea acestor evenimente.

De aceea, este absolut necesar ca cei care au declanșat acțiunea de la Ministerul Administrației și Internelor să răspundă prin finalizarea anchetei la multitudinile de întrebări pe care și le pun milioane de cetățeni, legat de ceea ce s-a întâmplat ieri, ce se întâmplă azi și tot ce se întâmplă mâine cu structurile care sunt chemate să lupte împotriva grupurilor de interese care paralizează activitatea economică și politică a României.

Este obligația ce decurge din profesionalismul de care trebuie să dea dovadă DNA și celelalte structuri și cred că a sosit momentul finalizării unor acțiuni care până acum au rămas la stadiul de imagine.

Închei întrebându-mă: parteneri pentru România sau adversari pentru România?

Răspunsul trebuie să-l dea rezultatele acțiunilor structurilor chemate să vegheze pentru România.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule coleg.

 
Valeriu Tabără - spicuiri dintr-o scrisoare din 2007 a directorului Stațiunii de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Băneasa, de o mare actualitate și astăzi;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Tabără, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și-l rog pe domnul Iuliu Nosa, deputat din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, să se pregătească pentru a interveni.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Valeriu Tabără:

Declarația mea politică de astăzi, 31 martie 2009, s-ar putea intitula "Cine repară abuzurile făcute în unitățile de cercetări agricole din România?" Nu am să fac asta, dar am să prezint parte dintr-o scrisoare disperată pe care doamna dr. ing. Adela Bărbulescu, director al SCDP Băneasa, a adresat-o, în data de 1 martie 2007, mai multor responsabili din instituțiile statului: Dan Motreanu, ministru al agriculturii, secretarului de stat în același minister, Varujan Vosganian, ministrul finanțelor, și academician Cristian Mera, președintele ASAS.

Scrisoarea sună cam așa: "Subscrisa, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, instituție publică cu sediul în București, Bd. I.I. de la Brad nr. 4, sector 1, solicită ca, în regim de urgență și cu prioritate, în calitatea de ministru al agriculturii, în coordonarea căruia se află stațiunea noastră, pentru rezolvarea situației deosebite în care se găsește stațiunea.

Personalul firmei SC Florom Prodimpex SRL, în data de 28.02.2007, a ocupat abuziv imobilul Moara Domnească, domeniul public al statului, Baza de cercetare și dezvoltare pentru pomicultură a SCDP Băneasa, aflată în comuna Afumați, județul Ilfov.

Prin prezenta, precizăm că SC Florom Prodimpex SRL a preluat o creanță istorică a SCDP Băneasa, rezultată dintr-un împrumut comercial al acesteia la BANCOOP, bancă în faliment. La data cesionării, anul 2005, creanța avea o valoare finală de 1,4 miliarde lei vechi, pe care creditoarea a achiziționat-o de la lichidatorul băncii cu 5,6 miliarde lei vechi.

De la această dată, întreaga SCDP Băneasa a fost instrumentată diversionist în instanță, prin numeroase dosare, atât la instanțele din București cât și la Judecătoria Buftea. Dacă Tribunalul București i-a respins SC Florom Prodimpex SRL executarea bunurilor domeniului public, Judecătoria Buftea a încuviințat executarea silită a bunurilor domeniului public de la Baza de cercetare-dezvoltare Moara Domnească.

Deși SCDP Băneasa, prin avocatul său, a adus dovezi că Baza de cercetare Moara Domnească este domeniu public al statului, evidențiat în HG nr.517/1999 - terenuri și mijloacele fixe, în HG nr.1705/2006, cu număr de inventar de la Ministerul Finanțelor, Judecătoria Buftea a încuviințat executarea silită a acesteia, iar executorul judecătoresc Dobranici Crenguța, care nici nu avea competența necesară, a trecut la executarea silită.

Executorul judecătoresc a scos la licitație, conform procesului-verbal din 17.01.2007, bunurile domeniului public de la Moara Domnească, pe care i le-a adjudecat firmei SC Florom Prodimpex SRL, la un preț calculat după modalități cunoscute numai de dumneaei.

Reprezentanții SCDP Băneasa nu au participat la această "scenografie" în care era în joc domeniul public al statului român. Știindu-se cu probleme de legalitate, reprezentanții SC Florom Prodimpex SRL, în jurul orei 13 din data de 28.02.2007 au descins la sediul Bazei de la Moara Domnească și au preluat în forță unitatea, au tăiat lacătele și gardurile, au forțat ușile de la intrarea în birouri, au forțat fișetele cu documentele SCDP Băneasa, le-au încărcat în saci, pe care i-au legat cu scotch, nepermițând șefului de fermă și gestionarului să se atingă de acestea. Au dat personalul fermei afară din clădire, amenințându-i că dacă nu încheie contracte de angajare cu firma respectivă, nu li se va mai permite accesul în incinta fermei. În același timp, juristul Ghica Dorel i-a amenințat pe cei de față că următoarea locație spre care se îndreaptă este sediul SCDP Băneasa, urmat de celelalte ferme. Din câte se vede, juristul nu se referea numai la bunuri, ci la fondul funciar destinat cercetării.

Trebuie știut că această situație a fost posibilă la Moara Domnească și la alte stațiuni pomicole, datorită faptului că lipsesc hotărârile de Guvern pentru unitățile de cercetare agricolă, ale căror aprobare se tergiversează din 1990 încoace, chiar dacă în anul 2002 s-a aprobat Legea nr.290 de organizare și funcționare a unităților de cercetare, în care se stipula intervalul de timp în care aceste HG-uri trebuiau elaborate, aprobate și publicate de către Guvernul României. Datorită acestui fapt, unitățile de cercetare-dezvoltare nu au putut funcționa normal pe obiectul lor de activitate. Lipsa hotărârilor de Guvern a făcut ca unitățile de cercetare-dezvoltare să nu mai poată participa la competiții pentru proiecte și programe de cercetare, din care se realizau sursele financiare. Nu s-au putut obține credite și nu s-au putut face operațiuni bancare normale.

De acest statut incert au profitat vânătorii de imobiliare, încercând să obțină, pe diferite căi obscure, inclusiv prin hotărâri judecătorești discutabile, precum cea de la judecătoria Buftea, bunuri imobiliare (clădiri și mai ales suprafețe de teren cu amplasament atractiv, pe care ulterior să le valorifice pe mulți bani).

Neelaborarea, în conformitate cu prevederile legale, a hotărârilor de Guvern, a determinat o situație critică în întreg sistemul de cercetare agricolă. Neapariția hotărârilor de Guvern pentru unitățile de cercetare, are mai multe cauze:

  • nu au fost semnate și au fost blocate de unele servicii ale ADS - cei mai vinovați de situație (au aprobat cu prea multă lejeritate ca suprafețe proprietatea statului român, aflate în folosința unităților de cercetare să fie trecute în posesia unor persoane mai mult sau mai puțin îndreptățite, asta în contextul în care ADS dispunea de suprafețe însemnate de terenuri proprietate privată a statului;
  • MAPDR, care nu a făcut prea mult efort să rezolve problema hotărârilor de guvern și, în general, problemele unităților de cercetare-dezvoltare din agricultură;
  • Guvernul României, care nu a aprobat hotărâri de guvern pentru mai multe stațiuni, mai ales din domeniul pomicol, la timpul potrivit având aprobarea sine die - până când unitățile de cercetare au ajuns aproape de faliment sau vânătorii de imobiliare și-au atins scopul;
  • Ministerul Finanțelor care, în calitate de gestionar al proprietății publice a statului român, nu a făcut nici cel mai mic gest pentru a apăra patrimoniul public al statului, aflat în folosința unor unități publice de mare interes național, care independent de ele, au fost aduse în situația de a fi executate de samsarii de afaceri imobiliare.

În cazul expus mai sus, prin intervenția brutală și abuzivă a firmei SC Florom Prodimpex SRL, întregul personal a fost bulversat, iar activitatea de cercetare și de producție a fost întreruptă.

În urma acestei acțiuni hrăpărețe asupra unităților de cercetare din mai multe părți s-a pierdut pepiniera pomicolă de bază a SC Băneasa, care cuprindea circa 90% din soiurile și selecțiile destinate cercetării care au făcut obiectul proiectului sectorial nr. 334, cu o valoare de 15 miliarde lei vechi. Proiectul a fost câștigat prin licitație în anul 2006, având ca beneficiar principal MAPDR și statul român.

Acțiunea SC Florom Prodimpex SRL a pus în pericol nu numai baza de cercetare Moara Domnească și securitatea materialului biologic de o extraordinară valoare, ci și secretele de serviciu ale activității SCDP Băneasa.

Deși s-au făcut demersurile de sprijin către instituțiile statului, nu s-a luat nicio măsură. Din contră, pe toată durata anilor 2007 și 2008, SCDP Băneasa a fost pusă sub o presiune extraordinară din partea unor așa-ziși beneficiari ai dreptului de prioritate asupra unor terenuri așezate aiurea în țară - dar transferate nicăieri altundeva decât în perimetrul SCDP Băneasa, unde, în mai multe rânduri, în nopțile dintre vineri și sâmbătă sau sâmbătă spre duminică, au fost tăiați sute de pomi care aparțineau colecției naționale de soiuri de piersic, cais ș.a.

De fiecare dată, organele în drept au fost sesizate, nimeni nu a luat nicio măsură care nu să pedepsească, dar măcar să stopeze distrugerea unui patrimoniu cu valoare publică, aflat pe o suprafață de teren proprietate publică a statului român, în folosința unei unități publice de cercetare SCDP Băneasa - de la un colț de București.

Scrisoarea din al cărui conținut am preluat o parte, sesizează un caz tipic de abuz care, din păcate, nu este singular. Scrisoarea mai sesizează ceva extrem de negativ: inerția autorităților și neimplicarea lor în rezolvarea situației exemplificate.

Scrisoarea care face obiectul prezentei declarații nu este singurul demers în cauză. Sunt mai multe, inclusiv în cazul agresiunii asupra tenurilor de la CDA Băneasa, căreia i s-a luat abuziv teren și i s-a distrus o mare parte a unui patrimoniu pomicol de mare valoare.

Mă întreb și vă întreb, stimați colegi, cine și când va rezolva, va pedepsi și va recupera imensele pagube produse patrimoniului public de cei amintiți mai sus.

Care sunt instituțiile statului român care trebuie să rezolve aceste distrugeri de patrimoniu public ?

Sunt întrebările puse nu de un deputat, chiar dacă astăzi am această calitate, ci de un cetățean conștient de valoarea pierderilor de patrimoniu public și teribil de îngrijorat de neputința, reaua-voință sau, mai grav, complicitatea instituțiilor statului cu răufăcătorii și distrugătorii acestui patrimoniu.

(Declarație politică consemnată in extenso, conform materialului depus la secretariatul de ședință.)

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să vă apropiați de sfârșit.

Mulțumesc, domnule deputat. La fix...

 
Raul-Victor Surdu-Soreanu - declarație politică: Biserica ortodoxă română în apărarea instituțiilor statului;

Rog pe domnul deputat Iuliu Nosa de la PSD Nu este. Domnul Aurel Vlădoiu. Nu este.

Domnul Victor Surdu, atunci.

Domnule deputat, vă rog să vă susțineți declarația. Și-l rog pe domnul deputat Corneliu Olar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească pentru a interveni.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

În ultimele săptămâni de zile, un interes deosebit pentru opinia publică din România o reprezintă Codurile. Același interes a fost manifestat și de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și de către Episcopia Romanului și vă rog să-mi permiteți să intitulez declarația de astăzi "Biserica ortodoxă română în apărarea instituțiilor statului".

Biserica ortodoxă română, ca instituție ce apără valorile morale în societate, nu este și nu poate fi niciodată de acord cu adoptarea unor acte normative care afectează demnitatea și identitatea omului, ca și creație a lui Dumnezeu.

În Colegiul Ștefan cel Mare am avut mai multe întâlniri cu preoții ortodocși și catolici din zona Romanului și Târgu Neamț, care și-au manifestat îngrijorarea față de noile propuneri de dezincriminare a faptelor, conform prevederilor proiectelor codurilor penal și civil.

Poziția bisericii culminează cu scrisoarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pe care am primit-o recent și care poartă semnătura Înalt Preasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și care stă la baza acestei declarații politice.

În aceste vremuri tulburi, în care probleme sociale tot mai numeroase frământă întreaga societate, a considera că făcând parte din sfera normalului fapte precum prostituția și incestul înseamnă a fi făcuți martori la degradarea demnității umane, trasându-se astfel coordonatele unei noi civilizații în contrast evident cu modelul tradițional creștin.

Ne miră poziția acelor instituții ale statului român care consideră incestul ca fiind un caz de patologie socială și nu o faptă penală, iar prostituția, ca o faptă ce poate fi combătută doar prin sancțiuni de ordin administrativ.

Dacă luăm în considerare și faptul că odată cu adoptarea noului Cod penal va fi adoptat și noul Cod civil care prevede că divorțurile vor putea fi pronunțate mult mai ușor, iar logodnicii ar putea avea aceleași drepturi ca și persoanele căsătorite, putem afirma că preconizatele reglementări din noile coduri sunt un atac nu numai la valorile morale ale creștinismului, ci la valorile societății umane în ansamblul ei, societate care are la baza existenței sale instituția familiei.

De aceea, cu deosebit respect, mă raliez și eu Hotărârii Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, preoților, monarhilor și credincioșilor din Moldova, inclusiv din Colegiul 6 Ștefan cel Mare, care m-a trimis în Parlament și adresăm rugămintea Parlamentului să luăm atitudine și să respingem cu toată fermitatea noile propuneri de dezincriminare a faptelor de incest și prostituție din noul Cod penal și de dezvoltare a căsătoriei din noul Cod civil, atunci când acestea vor intra pe ordinea de zi a forului legiuitor.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Corneliu Olar - declarație politică: Dacă-ți cunoști istoria neamului, te cunoști pe tine însuți;

Îl invit pe domnul deputat Corneliu Olar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să-și prezinte declarația politică.

 

Domnul Corneliu Olar:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi este intitulată "Dacă-ți cunoști istoria neamului, te cunoști pe tine însuți!"

Aș dori, dacă-mi este permis, să insist puțin asupra unor aspecte care, cel puțin personal, mă frapează în ceea ce privește modul de abordare al prezentării istoriei (cu precădere istoria românilor) în cadrul manualelor de istorie.

Mai întâi aș zăbovi puțin la manualele de clasa a IV-a și clasa a VIII-a "Istoria românilor", așa cum sunt ele concepute pe baza programei școlare și editate în cadrul mai multor edituri aprobate de Ministerul Educației, Cercetării și inovării.

Din start menționez, nu intenționez să manifest vreo atitudine de analiză critică asupra programei școlare, însă încerc să emit o părere personală în ceea ce privește modul de abordare ambiguu al unor momente pe care le consider esențiale și reprezentative atât în plan național cât și european.

Un astfel de pilon istoric central în istoria națională cu puternic ecou european și impact covârșitor asupra mentalului colectiv românesc medieval și modern îl constituie Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785) care apare prezentată la modul cel mai superficial și lacunar în cele trei manuale de clasa a VIII-a, la secțiunea "Studiu de caz", iar în manualul de clasa a IV-a nu mai apare de câțiva ani buni, chiar dacă momentul de anvergură națională și europeană colosală a pregătit și prefațat unul din cele mai însemnate și de referință evenimente din istoria universală: Marea Revoluție Franceză (1789-1795).

Nu vreau să fiu acuzat de spirit local excesiv în ceea ce privește evaluarea obiectivă a evenimentelor cardinale din istoria națională, însă consider că este de-a dreptul ridicol să transformi un astfel de eveniment cu rezonanță teribilă în conștiința transilvănenilor (în special) și a întregului popor român (la modul general) care a zugrăvit prin amploarea, participarea, cauzalitatea și urmările sale imaginea de sine a raporturilor și structurilor sociale ale unei întregi epoci, cea feudală contribuind în chip esențial la transformarea structurilor acesteia retrograde într-un decupaj care vine mai degrabă să puncteze existențial un eveniment decât să îl expliciteze la adevărata sa amploare și impact.

Se cuvine, cu alte cuvinte, o revizuire a modului de tratare a unei astfel de teme (cea a conflictelor și solidarității sociale medievale) cu o mai mare insistență, deoarece a marcat o adevărată "punte de trecere" de la feudalism la modernitate, atât în spirit românesc, cât și în cel european prin implicațiile sale.

O alta care consider că merită o atenție sporită în ceea ce privește prezentarea sa în manualele de istorie o constituie "Rolul Școlii Ardelene în renașterea conștiinței naționale". Aici este vorba despre implicarea energică a unei întregi pleiade a Școlii Ardelene în susținerea și promovarea drepturilor naționale românești și, implicit, în elaborarea și edificarea conceptului de "națiune", în înțelesul său modern.

În aceeași ordine de idei, dar oarecum privind și în sens invers lucrurile, pare hilar spațiul acordat perioadei post-decembriste, în condițiile în care un copil de 14-15 ani nu are percepția și discernământul politic și civic al unui adult pentru a-și însuși și discerne date amănunțite de istorie recentă, încă neelucidată temeinic pentru a fi prezentată atât de amplu ca în manual (mă refer la întreg capitolul 12, începând cu instaurarea regimului comunist în România și până la Constituția din 1991, inclusiv), tratat mult prea amănunțit pentru vârsta și nevoile școlare ale unui elev de clasa a VIII-a.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
 

Dacă domnul deputat Aurel Vlădoiu este cumva sau domnul deputat Filip Georgescu. Nu sunt.

Domnul deputat Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, este cumva? Nu este.

Domnul Daniel Oajdea? Nu este.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Câtă indisciplină din partea Partidului Democrat Liberal?!

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Da, e cam aceeași și pe dincolo, la dumneavoastră a fost chiar mai, mai sesizabilă.

Doamnelor și domnilor colegi,

Dați-mi voie să dau citire acelor colegi care au depus în scris declarațiile politice.

Partidul Democrat Liberal, domnii deputați: Stroian Toader, Bogdan Cantaragiu, Dumitru Pardău, Ionescu George, Chircu Doinița- Mariana, Cosmin Mihai Popescu, Constantin Severus Militaru, Răzvan Șerban-Mustea, Ioan Oltean, Mircia Giurgiu, Florian Daniel Geantă, Alecu Valeriu, Dan-Radu Zătreanu, Petru Movilă, Daniel Buda, Axenie Carmen, Silviu Prigoană, Ioan Nelu-Botiș.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputați: Florian Popa, Oana Niculescu-Mizil, Ioan Stan, Cornel Itu, Ion Stan, Valeriu Ștefan Zgonea, Culiță Tărâță, Costică Macaleți și Liviu-Bogdan Ciucă. Și, pe ultima sută, domnul deputat Iuliu Nosa.

De la Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a fost omis domnul deputat Mihai Stroe, care o depune acum.

De la Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, domnii deputați: Viorel Palașcă, Gigel-Sorinel Știrbu, Horea Uioreanu, Paul Victor Dobre, Gheorghe Coroamă, Cristian Burlacu, Bogdan Radu Țîmpău, Titi Holban, Viorel Buda, Cristian Adomniței, Virgil Pop, Grațiela Gavrilescu, Marin Almăjanu, Neculai Rebenciuc, Dan Bordeianu, Cornel Pieptea, Cristian Buican, Gheorghe Dragomir și Gheorghe-Eugen Nicolăescu.

de la Grupul parlamentar al minorităților naționale au depus în scris, domnii deputați Miron Ignat și Niculae Mircovici.

Doamnelor și domnilor colegi,

Statistic: 21 de deputați au dat citire astăzi declarațiilor politice, iar 49 le-au depus în scris.

Cu aceastea, declar închisă ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi. Ne revedem la ora 10, pentru a participa la ședința privind dezbaterile actelor normative aflate pe ordinea de zi.

O zi bună, stimați colegi!

 
   

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
  Costică Macaleți - declarație politică: Să fie lumină! Pledoarie pentru electrificarea tuturor locuințelor din județul Botoșani;

Domnul Costică Macaleți:

"Să fie lumină! pledoarie pentru electrificarea tuturor locuințelor din județul Botoșani"

Declarația mea politică de azi vine ca o pledoarie pentru a sensibiliza autoritățile să sprijine electrificarea inclusiv în cele mai îndepărtate zone ale județului Botoșani, pe care îl reprezint în Parlament.

Conform rapoartelor specialiștilor, în prezent avem aproape 1.500 de gospodării din Botoșani care nu sunt racordate încă la energia electrică, acestea fiind situate în localități izolate, la distanțe mari de centrele comunale și dispersate pe tot teritoriul județului. În absolut toate cele 78 de unități administrativ-teritoriale există cel puțin un astfel de caz în care mai mulți locuitori încă se mai folosesc, pentru iluminatul casei, de lampă sau de lumânare.

Potrivit unei statistici făcute la nivelul județului, peste 100 de locuințe din localitățile rurale și urbane sunt în această situație - Coșula, Bucecea, Săveni, Darabani și chiar Botoșani. O hotărâre de Guvern permite racordarea sau extinderea sistemului electric tuturor locuințelor care în mileniul trei încă nu beneficiază de iluminatul modern. Mai exact, este vorba despre Hotărârea de Guvern nr.328 din martie 2007, care vine nu numai în sprijinul localităților complet neelectrificate de a beneficia de finalizarea instalării sau extinderea rețelelor de electrificare, dar, printr-o prevedere, permite și asigurarea electricității în localitățile izolate, prin folosirea de grupuri de generatoare independente. Acolo unde existau câteva locuințe complet izolate, pentru că racordarea la energie electrică ar implica costuri importante, se poate apela și la varianta unor generatoare.

În teorie, totul pare accesibil. Din păcate, în practică, există informații oficiale potrivit cărora singurul proiect de electrificare depus la Consiliul Județean Botoșani vine de la autoritățile din orașul Flămânzi, unde se arată că 63 de persoane au nevoie de racordarea la energie electrică, adică 14 gospodării și trei agenți economici din satul Prisăcani, cătunul Balta Roșie, aflat la o distanță de 4,5 kilometri de Prisăcani și zece kilometri de Flămânzi. În curs de depunere se mai află câteva proiecte, de la Dorohoi, Copălău și Vlădeni.

Comparativ cu numărul total de locuințe care trebuie electrificate, interesul administrațiilor locale de a ușura traiul populației botoșănene este însă redus. Ceea ce nu poate decât să ne mâhnească și să ne îngrijoreze deoarece este păcat că avem un program care se derulează cu fonduri guvernamentale și care urmărește alimentarea cu curent electric și a locuințelor izolate, acolo unde operatorul, din motive economice, nu putea să-și asume realizarea unei investiții, însă autoritățile locale nu par interesate sau stimulate să încurajeze să participe la redactarea de proiecte și să le înainteze organelor abilitate. Astfel, consiliul județean are rolul de a primi proiecte, de a le verifica și evalua și a trasa o listă de priorități pe care să o transmită la nivel central.

Iată de ce fac un apel la autoritățile locale și județene să-și intensifice eforturile de redactare și susținere a proiectelor ce privesc electrificarea, astfel încât măcar să avem copii care să-și facă lecțiile la lumina electrică, și nu la lumânare.

  Radu Bogdan Țîmpău - declarație politică cu titlul Abuzul de putere - noua lege supremă în România;

Domnul Radu Bogdan Țîmpău:

"Abuzul de putere - noua lege supremă în România"

Nicio săptămână fără încălcarea legii, nicio săptămână fără încălcarea Constituției, pentru bunăstarea noastră și a partidelor noastre!

Acesta pare sa fie sloganul sub care guvernează actuala coaliție aflată la putere. Abuzul de putere este la ordinea zilei. Cu puțin timp în urmă, nu înțelegeam cum este posibilă o alianță la guvernare între două partide care azi se declară ca având ideologii diametral opuse. Ei bine, am înțeles!

Nu e vorba aici de niciun fel de convingeri politice sau programe de guvernare comune. Cele două partide care și-au aliat forțele în a duce România spre haos, au un singur crez comun: guvernare prin abuzul de putere, pentru a-și ține, e adevărat, parțial, promisiunile din campania electorală... adică "Ei cu Ei și doar pentru Ei."

Cea mai recentă decizie luată de actualul guvern reușește să arunce la coșul de gunoi al istoriei o politică echilibrată, implementată pe durata a 4 ani de eforturi guvernamentale privind transparentizarea și profesionalizarea activității funcționarilor publici din România, o politică declarată în urmă cu patru ani criteriu politic de aderare la Uniunea Europeană, ea reprezentând un principiu fundamental de funcționare a democrației și a slujirii interesului public.

Prin modificarea Legii funcționarilor publici, se dorește de fapt politizarea administrației publice și anularea progreselor României din ultimii patru ani pe linia profesionalizării funcției publice, așa cum au fost ele apreciate de către Uniunea Europeană.

Modalitatea netransparentă și frauduloasă de a trece această lege prin Parlament constituie sfârșitul profesionalizării funcționarilor publici în favoarea unor marionete politice, angajate pe baza carnetelor de partid - noii specialiști ai PD-L - PSD. Față de modificarea adusă Legii funcționarilor publici, mă întreb, firesc, câți dintre noii prefecți și subprefecți numiți de noua putere fac parte din corpul funcționarilor publici și câți provin din rândul slujitorilor celor două partide aflate la guvernare.

Deja, actuala majoritate ne-a obișnuit cu încălcări flagrante ale Regulamentului de funcționare a Camerei Deputaților, aducând astfel o gravă atingere democrației și principiilor statului de drept. În doar trei luni de preso-guvernare au reușit să transforme Parlamentul dintr-un for de dezbatere politică într-un tablou de comandă ale cărui butoane sunt direct conectate la Cotroceni.

În calitate de deputat PNL și, mai ales, de om cu respect pentru principiile democratice și ale statului de drept, nu pot accepta să intru în acest joc periculos care transformă actul politic într-o banală scenă de teatru. De aceea, împreună cu colegii mei parlamentari, am decis să înaintăm săptămâna trecută o contestație la Curtea Constituțională privind textele constituționale încălcate prin adoptarea acestei legi și pentru care solicităm poziția Curții Constituționale, sperând că se va pune capăt siluirii legii fundamentale a României.

Așteptăm cu interes decizia Curții Constituționale, decizie de o importanță capitală în funcționarea statului de drept pentru că doar prin acest act se poate stopa un abuz și, în egală măsură, se poate frâna politizarea administrației publice.

  Ioan-Nelu Botiș - declarație politică cu tema Propuneri de modificare a Legii nr.19/17.03.2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;

Domnul Ioan-Nelu Botiș:

Temă: "Propuneri de modificare a Legii nr.19/17.03.2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale"

În România, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită în condițiile Legii nr.19/17.03.2000. Deși unul dintre principiile după care se organizează și funcționează sistemul public de pensii este principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveste drepturile și obligațiile prevăzute de lege, la ora actuală consider că există inechități prin acordarea de pensii privilegiate. În acest sens propun să se elaboreze o nouă lege a pensiilor cu o metodologie unică de calcul a acesteia.

De asemenea, propun o creștere graduală a pensiilor și stoparea creșterii pensiilor foarte mari. În acest fel se va evita o dezechilibrare a sistemului public de pensii și se va respecta principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Conform principiului solidarității sociale, prin care participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale, propun ca în fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat să se țină cont de necesitățile și cerințele pensionarilor, respectiv de coșul minim de consum.

  Cristian Ion Burlacu - despre necesitatea unui plan de măsuri anticriză;

Domnul Cristian Ion Burlacu:

Guvernul Boc a anunțat zilele trecute una dintre primele sale "realizări" cu impact major asupra cetățenilor: România va avea peste 800.000 de șomeri. Desigur, impactul este unul negativ și dureros, dar de care nu par a fi conștienți ocupanții Palatului Victoria.

Ceea ce este și mai grav este tocmai faptul că mulți dintre șomeri, dintre persoanele afectate provin din societăți comerciale ce au aparținut cândva statului și care au fost obiectul unor privatizări defectuoase, făcute în grabă și fără profesionalism în perioada de dinainte de 2004. În acele vremuri, actualii guvernanți, atunci grupați în alte formule de guvernare, au efectuat privatizări grabnice, fără a condiționa această procedură de îndeplinirea unor criterii de performanță.

Un exemplu revelator pentru județul Prahova este situația Hidrojet Breaza care se află acum în pragul închiderii, lăsând pe drumuri sute de angajați. Dacă ne amintim că, spre exemplu, în anul 1999, societatea a obținut un profit net de 3,282 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 134,9 miliarde de lei, nu putem considera această societate drept una falimentară.

Atunci când este întrebat despre planul de măsuri anticriză, domnul Boc și colegii dumnealui din Guvern răspund, invocând legea bugetului pe anul 2009. Or, acesta nu este suficient. Ne întrebăm când va considera necesar actualul Guvern să prezinte un set de măsuri cu adevărat economice, cu implicații directe, în sens pozitiv, asupra agenților economici și, implicit, asupra destinelor cetățenilor.

  Carmen Axenie - declarație politică privind Creșterea natalității;

Doamna Carmen Axenie:

"Creșterea natalității"

Măsurile guvernamentale pentru redresarea natalității au determinat creșterea numărului de nașteri timp de trei ani. Dar cât de eficiente sunt pe termen lung? La patru ani de la crearea indemnizației pentru creșterea copilului putem trage primele concluzii.

În februarie 2003, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr.9 privind concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, modificată prin ordonanța de urgență nr.23/10 aprilie 2003, care uniformiza suma primită de femeile salariate pentru creșterea copilului. Astfel, dacă până în anul 2003, cuantumul era de 85% din media veniturilor lunare ale mamei în ultimele 12 luni, începând cu 2004, aceasta reprezenta 85% din salariul brut pe economie. Conform acestei ordonanțe, durata concediului de creștere a copilului este de 24 de luni, iar valoarea indemnizației lunare, de 800 ron.

În perioada 2003-2005, numărul nașterilor a crescut. Marea majoritate a acestor nașteri a fost înregistrată în rândul femeilor salariate din orașe. În 2004, pentru prima dată în istoria demografică a României, numărul de născuți din orașe l-a depășit pe cel al născuților de la sate. Această tendință se păstrează și în prezent.

În 2003, când indemnizația era proporțională cu venitul mamei, creșterea numărului de născuți a avut loc aproape exclusiv la femeile salariate cu studii postliceale și superioare. Din 2004, odată cu uniformizarea sumei acordate, indiferent de venitul mamei, creșterile s-au înregistrat în rândul femeilor salariate cu studii liceale, gimnaziale și profesionale. Explicația ar putea fi că indemnizația este în medie mai mare decât venitul persoanelor cu acest nivel de studii.

Camera Deputaților a aprobat la 15 octombrie 2008 Propunerea legislativă care prevede acordarea unei indemnizații de 85% din media veniturilor pe 12 luni ale proaspetelor mame, suma minimă fiind stabilită la 600 de lei pentru concediul de maternitate.

În ședința desfășurată în penultima zi a anului 2008, actualul guvern plafonează indemnizația pentru creșterea copilului la 4000 lei. Potrivit noii decizii, indemnizația pentru creșterea copilului are, începând cu 1 ianuarie 2009, o valoare cuprinsă între 600 lei și 4000 lei. Astfel, mămicile nu vor mai primi mai mult de 4000 lei, echivalentul a trei salarii medii pe economie.

Consider că informațiile despre caracteristicile sociale ale femeilor care au beneficiat și beneficiază de concediul și de indemnizația de creștere a copilului sunt insuficiente pentru a permite o analiză care să ghideze măsurile viitoare. Nu există informații centralizate despre numărul salariatelor care beneficiază de această ordonanță. Nu se știe câți copii au, ce ocupație au și din ce sectoare de activitate provin. Nu se cunosc condițiile în care locuiesc, cum vor asigura îngrijirea copilului după cele 24 de luni de concediu și dacă mai vor să aibă un copil.

Ultimele două aspecte sunt cu atât mai relevante cu cât există femei din rândul celor care au salariul mai mic decât indemnizația care, fiind la primul copil, au hotărât să îl aibă și pe al doilea în aceleași condiții financiare. Această "planificare" asigură familiei, timp de patru ani, un sprijin financiar constant și consistent în comparație cu cel anterior.

Ce se va întâmpla însă după terminarea concediului, când aceste femei vor trebui să se întoarcă în câmpul muncii, la un salariu mai mic decât indemnizația? Deteriorarea condițiilor de viață prin revenirea la un venit net scăzut, diminuat atât prin întoarcerea la un salariu mic, cât și prin apariția copilului, va pune familiile în fața unor dificultăți financiare care nu pot fi ignorate. Riscăm să ne confruntăm cu o creștere a numărului de copii plasați în instituții de protecție a copiilor, dați spre adopție sau chiar abandonați.

Astfel de consecințe, care au apărut atât de repede, dar care erau previzibile, arată, încă o dată, că o măsură economică trebuie susținută de facilități sociale și de un cadru legislativ care să aibă în vedere și ce nevoi are familia la finele celor doi ani de indemnizație. Măsurile exclusiv economice nu au efect pe termen lung și acest lucru este dovedit și de faptul că din 2005 numărul nou-născuților a început să scadă, deși facilitățile au rămas în vigoare.

  Petru Călian - declarație politică Introducerea noului Cod fiscal este imperios necesară;

Domnul Petru Călian:

"Introducerea noului Cod fiscal este imperios necesară"

Constatăm cu regret că, la nivel național, peste 80% din societățile din România declară pierderi duble față de profit în situația în care întreaga populație a planetei este afectată de criza economică.

În România suntem abia la începutul crizei, urmând ca ce este mai rău să vină în perioada următoare când deja marile economii capitaliste se vor îndrepta "poate" spre redresare.

Pe termen lung, lipsa colectării impozitelor la bugetul de stat și încercarea continuă a societăților comerciale de a evita plătirea corectă a impozitelor pe profit va duce la accentuarea efectelor crizei, ducând economia României spre dezastru.

Prin introducerea noului cod fiscal creăm un cadru legal pentru măsurile anticriză și astfel putem ajuta economia și pe micii întreprinzători facilitând condiții de încurajare pentru declararea corectă a veniturilor și nu încurajând economia la negru prin fiscalitate excesivă și birocrație inutilă. Acest sistem forfetar urmărește prevenirea unor situații critice ce pot duce România la pierderi substanțiale. Este notabilă, în acest sens, intenția Ministerului Finanțelor Publice de a modifica Codul fiscal.

Stabilitatea legislativă fiscală este un punct forte al fiecărui stat, pentru că oferă investitorilor posibilitatea de a realiza planul de afaceri pe termen lung și programe investiționale. Se observă că strategia spre care înclină finanțele se axează, în principal, pe lărgirea bazei de impozitare și tratamentul egal al tuturor categoriilor de contribuabili și spre majorarea t.v.a.-ului sau a cotei unice. Tendința și strategia Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește impozitarea veniturilor este clară - absolut toate veniturile realizate de o persoana fizică, indiferent de natura lor, urmează a fi supuse impozitării cu aceeași cotă.

Principalele modificări ale noii propuneri de Cod fiscal față de cea din noiembrie 2005 vizează în special băncile. Astfel, în cazul non-rezidenților, vor fi scutite de plata impozitului veniturile obținute în România din dobânzi la depozitele la vedere/conturile curente de la bănci și alte instituții de credit.

Cea mai importantă modificare adusă de viitorul Cod fiscal va fi impozitarea cu 2% a veniturilor obținute din vânzarea imobilelor.

Se pare că Ministerul Finanțelor propune aceasta variantă de impozitare propusă în noiembrie. Când valoarea nu se poate stabili altfel se ia în calcul valoarea rezultată din expertizele utilizate de către camerele notarilor publici.

De asemenea, teama de impozitul pe profit a întreprinzătorilor a determinat și creșterea rulajelor în economia subterană, mijloace prin care se evită fiscul.

Fiecare i.m.m. care muncește poate să plătească un anumit profit la stat. Astfel, dăm posibilitatea ca majoritatea i.m.m.-uri să aibă același tratament pentru că unii plătesc taxe și impozite, iar alții nu.

Este necesară creșterea veniturilor în economie, explicând că baza de impozitare trebuie să fie una capitalizată, adică puțin de la mai mulți.

Odată cu introducerea impozitului forfetar se va reduce considerabil motivația pentru evaziune fiscală în cazul micilor întreprinzători, cel puțin din punctul de vedere al impozitului pe profit. Deci este cert că veniturile statului vor crește substanțial. Pe de altă parte, măsura este benefică și pentru întreprinzători. Aceștia nu vor mai trebui să stea tot timpul cu ochii pe deconturi pentru a reduce valoarea profitului.

Încurajând această inițiativă, România se poate îndrepta cu pași siguri spre o economie transparentă.

  Petru Călian - declarație politică Dezorientarea Republicii Moldova;

Domnul Petru Călian:

"Dezorientarea Republicii Moldova"

În ultima săptămână s-au produs o serie de întâmplări la granița României cu Republica Moldova. Peste 200 de persoane au fost, pe diverse argumente, blocate în exercitarea dreptului la libera circulație în Republica Moldova.

Au fost întorși din drum: delegații cu statut oficial, reprezentând structuri județene, precum Iași și Vaslui, cu care avem un angajament de cooperare și dialog; organizații nonguvernamentale, grupuri artistice, militari și cetățeni, cărora sub o formă sau alta li s-a interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova.

Ca o explicație a ceea ce se întâmplă putem pune toate aceste comportamente pe seama alegerilor din 5 aprilie din Republica Moldova și frica autorităților moldovene ca nu cumva să existe infiltrări din România menite să influențeze votul.

Mi se pare normal să primim o explicație oficială asupra celor întâmplate în ultimele zile, ținând cont că acest tratament aplicat cetățenilor români este inacceptabil și neconform cu statutul acestora de cetățeni europeni, cu normele Uniunii Europene la care Republica Moldova dorește să adere. Prin aceste evenimente s-au încălcat o serie de principii de ocrotire a drepturilor fundamentate ale omului, nerespectând normele și principiile europene.

Cu toate acestea, România a fost și va fi un susținător al parcursului european în ceea ce privește Republica Moldova, în prezent fiind în curs de negociere un nou cadru juridic între Uniunea Europeană și Republica Moldova, susținut de România, pentru încheierea unui acord de asociere care să conțină o zonă de comerț liber și un regim fără vize pentru cetățenii moldoveni.

Îmi exprim speranța că vor înceta problemele din ultimele zile și vom reveni la cursul normal al relațiilor bilaterale dintre cele două state, inclusiv în ceea ce privește libera circulație a cetățenilor de o parte și de alta a frontierei.

  Dan Bordeianu - prezentarea unui semnal de alarmă în legătură cu ceea ce se întâmplă cu codurile penal și civil, dar și cu codurile de procedură penală și civilă;

Domnul Dan Bordeianu:

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a trage și eu un semnal de alarmă în legătură cu ceea ce se întâmplă cu codurile penal și civil, dar și cu codurile de procedură penală și civilă.

Președintele Traian Băsescu, împreună cu vocea sa de la Guvern, Emil Boc, au mințit în legătură cu constrângerile europene la care România ar fi fost supusă în ceea ce privește adoptarea codurilor. Au mințit și au fost prinși cu minciuna. Uniunea Europeană nu a cerut sub nici o formă adoptarea unor acte normative vitale pentru societatea românească, în mare viteză și fără respectarea niciunei proceduri parlamentare sau de consultare publică.

Nu sunt eu primul care sesizează aceste încălcări grosolane ale tuturor procedurilor parlamentare în adoptarea acestor coduri. Mai mult, reprezentanții puterii amenință că în cazul în care Parlamentul nu va dezbate proiectele codurilor în termenul prevăzut (de altfel unul extrem de mic pentru importanța legilor în cauză), Guvernul își va asuma răspunderea pe aceste coduri, ceea ce va conduce la adoptarea lor fără dezbateri parlamentare.

Din punctul meu de vedere, asumarea răspunderii ar fi un act total neconstituțional. Adoptarea codurilor prin asumarea răspunderii, la grămadă este o găselniță politică. personal consider că proiectele trebuiesc dezbătute cu celeritate, dar și cu atenție. Prin faptul că proiectele de coduri vin toate odată în dezbaterea Parlamentului avem de a face cu o sfidare a cetățeanului, care nu este consultat cu privire la prevederile noilor coduri înainte de dezbaterea parlamentară. Codurile trebuie adoptate rapid, dar în condițiile consultării societății civile, comunității profesionale, a mediului academic, întrucât ele reprezintă stâlpii de susținere ai reformei în justiție.

În aceste condiții, fac un apel la reprezentanții partidelor din arcul guvernamental să dea dovadă de responsabilitate în acest caz și să susțină dezbaterea codurilor în Parlament, dând astfel posibilitatea societății civile să se implice în adoptarea acestor atât de importante legi.

  Gheorghe Ciobanu - declarație politică cu tema De ce acordul cu FMI nu este patul lui Procust, ci singura șansă de a evita recesiunea;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"De ce acordul cu FMI nu este patul lui Procust, ci singura șansă de a evita recesiunea"

România, condusă de performantul Guvern al liberalului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, a crezut în ultimă perioadă a stăpânirii lor samavolnice că se află la adăpost de efectele importante ale crizei economice. România s-a aflat în situația unui înotător care simte că mareea este mai puternică decât în mod normal, dar nu a prea conștientizat că pe mare este furtună. Așa că, în loc să-și ia măsuri de prevedere, s-a avântat și mai mult în larg. Guvernul Tăriceanu, chiar când se anunța o perioadă de criză economică, a preferat să se împrumute, să întreprindă cheltuieli bugetare nejustificate de vreo rațiune economică sau socială. Iată ce ne-a adus la împrumutul cu FMI - incapacitatea Guvernului liberal de a pune deoparte bani albi pentru zile negre. În perioade de prosperitate, mai faci și economii pentru perioade mai dificile.

Exercițiul bugetar de anul trecut a arătat nu numai că nu au existat acești bani albi puși deoparte, ci că s-au cheltuit și bani pe care nu-i aveam, mai ales pe ultimele două luni ale anului, când s-a cheltuit suplimentar cam cât se cheltuiseră în primele zece, fără efecte majore în economie.

Aș aduce aici aminte că leul a pierdut față de euro, în ultimele trei luni ale anului trecut, mai bine de 15%, fără ca Guvernul să ajute în vreun fel la stabilizarea cursului valutar. Or, în această situație, ne vedem obligați să alegem între a înfrunta furtuna pe forțe proprii slăbite sau cu un colac de salvare la dispoziția noastră oricând. Am preferat varianta mai sigură și mai aducătoare de beneficii pentru noi, adică un împrumut extern pe două paliere: unul de la FMI, bani de care, practic, nu dispune decât BNR, și unul care merge direct la buget, la Ministerul de Finanțe, din partea diverselor organisme economice de la nivelul Uniunii Europene, cu rolul de a ne ajuta la acțiunea directă asupra economiei.

Împrumutul de la FMI, atât de discutat și cauzatoriu de valuri de cerneală otrăvită, a fost singura variantă acceptată de Uniunea Europeană. În virtutea relațiilor dificile pe care țara noastră le-a avut cu Fondul, era de înțeles reacția relativ ostilă a sindicatelor și ale unei părți a media. Dar, așa cum am tot spus, statutul țării noastre s-a schimbat, iar felul în care Fondul discută cu o țară membră a UE este mult mai relaxat și cordial decât cu o țară aspirantă, cu deficiențe politice și economice majore.

De unde reprezentanții Guvernului, dar și președintele Băsescu, se așteptau la discuții dificile, am ajuns la momentul în care FMI chiar își asumă răspunderea de a rezolva problema creditării. Nu cred că e puțin lucru că FMI a obținut acordul tuturor băncilor importante cu filiale în România, dar cu centrii de decizie în alte țări, să accepte menținerea în țară a banilor puși la dispoziția filialelor românești de către BNR. Pentru a demonta odată pentru totdeauna argumentul scepticilor economici, dar și al adversarilor politici, să fie clar că toți banii care vor intra în România vor rămâne în România.

Pe partea socială, condițiile FMI nu au fost dure, așa cum se așteptau bocitorii de serviciu. Nu numai că vom păstra toate măsurile sociale pe care am promis că le luăm, pensia minimă garantată de 300 de lei sau prelungirea perioadei de șomaj, dar vom încerca, pe cât posibil, de a mări salariile celor cu venituri mici din sistemul bugetar. Vorbim de oameni cu salarii de 6-7 milioane de lei vechi.

Pe de altă parte, însă, avem în vedere un sistem de echitate și solidaritate socială, nu de asistență socială gratuită. De aceea, salariile bugetarilor, mai ales din zona funcționarilor publici, vor fi înghețate. Vorbim aici de oameni care au venituri destul de mari și cărora dacă li s-ar oferi măriri salariale egale în procent cu cele ale celor cu salarii mici, atunci ar crește dezechilibrul. Una este să mărești cu 10% salariul unui tânăr profesor care câștigă 7 milioane și alta să mărești cu 10% salariul unui înalt funcționar public care câștigă 50 de milioane. Ecartul dintre cei doi ar crește cu 430 de lei în favoarea celui de-al doilea. Or, cred că asta nu ar mai fi echitate socială. Așa stau lucrurile și cu sporurile salariale, de multe ori nedrept acordate, cu scopul de a mânca din "brânza statului". E greu de imaginat de ce, să spunem, un funcționar public care lucrează la ghișeu poate beneficia de spor de confidențialitate.

A doua parte a împrumutului extern luat de România, cam o treime din suma totală vehiculată, va merge spre bugetul de stat. Guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, spunea că anul trecut au existat investiții private de 20 de miliarde de euro în România, iar anul ăsta se așteaptă la investiții doar 4,6 miliarde de euro. E clar, din punctul nostru de vedere, că statul trebuie să-și asume, în măsura în care se dorește evitarea recesiunii, rolul de a compensa cumva acest deficit de investiții. De aceea, toți banii care vor veni din alte surse decât FMI vor fi direcționați spre lucrările de infrastructură.

Iată, dacă vreți, o scurtă radiografie a efectelor posibile ale acestui împrumut extern și de ce nu trebuie să ne temem că vom fi scurtați de cap ca aceia ademeniți de Procust, cu falsă ospitalitate, în casa sa. De altfel, singura noastră condiție este să reducem cheltuielile nenecesare, acel deficit bugetar tot timpul pomenit.

Nu este varianta perfectă, dar este cea mai bună dintre variantele posibile. Și, cu puțin noroc, așa cum a spus și guvernatorul BNR, ne putem aștepta chiar la creștere economică anul acesta.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică Cinci ani de la aderarea României la NATO;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"5 ani de la aderarea României la NATO"

Pentru România, aderarea la NATO a însemnat de la început declanșarea unui proces complex în toate domeniile vieții politice, economice, sociale și militare. Acest efort colectiv a schimbat radical statutul României și i-a asigurat integrarea în comunitatea euroatlantică. Privind retrospectiv, putem spune că pe parcursul anilor de după revoluția din decembrie 1989 se pot observa mai multe linii de continuitate atât impuse, cât și asumate, direcții care sunt, de fapt, jaloane pe calea reformei.

Coerența, consecvența și eficiența pe toate planurile, au făcut ca România să se prezinte la Summit-ul NATO de la Praga din noiembrie 2002, ca un candidat puternic, care a îndeplinit standardele euroatlantice stabilite, care acționează deja nu doar ca un partener, ci ca un membru cu drepturi depline al Alianței. în acest fel, a fost posibil ca la această reuniune, factorul politic de conducere al Alianței să adreseze României invitația de a adera la Pactul Nord-Atlantic.

În cei cinci ani de când a aderat la NATO, România a atras investiții străine în valoare totală de 28,1 miliarde euro, adică o medie de 5,6 miliarde euro pe an. Media anuală este de opt ori mai mare față de perioada 1991-2002, adică înainte de intrarea în organizație. atunci, România a atras în total 8,5 miliarde euro, adică o medie de 708 milioane euro pe an.

Analiștii spun că aderarea la NATO și la Uniunea Europeană a constituit un argument serios pentru atragerea investitorilor străini. Apartenența la NATO, cumulată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a reprezentat un catalizator pentru investițiile străine directe, aceste evenimente fiind ca o garanție foarte puternică pentru investitori. Calitatea de membru NATO și UE reprezintă un factor de stabilitate din punct de vedere geostrategic, care conferă un sentiment puternic de siguranță pentru investitorii străini.

Preocupările României ca stat membru al NATO au vizat consolidarea Alianței și a rolului său de proiectare a securității în afara spațiului euro-atlantic, reușita misiunilor NATO din Afganistan și Irak, amplificarea parteneriatului NATO cu UE și întărirea relației transatlantice.Alianța Nord-Atlantică va rămâne, alături de Uniunea Europeană, unul dintre principalii piloni ai politicii externe și de securitate a României. Obiectivul strategic prioritar este configurarea liniilor de acțiune pentru profilul consolidat al României în NATO, în condițiile în care România poate să se prezinte cu un inventar de calități care să o distingă în Europa și în Alianță.

  Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică Sistemul public de sănătate;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Sistemul public de sănătate"

Sistemul public de sănătate prezintă, în forma actuală, multiple disfuncționalități, dar principala problemă o reprezintă resursele insuficiente alocate de stat, deoarece cele 4,5% procente din p.i.b. alocate sănătății sunt insuficiente și nu contribuie la îmbunătățirea calității actului medical pentru cei 22 de milioane de beneficiari. Pe acest fond, datorită în principal salarizării necorespunzătoare, a crescut cererea medicilor și asistentelor de a pleca la muncă în străinătate. Zilnic se depun dosare pentru medici și asistente medicale care pleacă la muncă în vest. Aceștia preferă să lucreze în străinătate, unde condițiile sunt mult mai bune decât în spitalele de stat atât din punctul de vedere al dotărilor, cât și al salarizării, dar și prin poziția socială pe care o dobândesc acolo.

Unele cadre cu studii medii preferă să lucreze în străinătate în îngrijiri la domiciliu decât să stea în țară. Dacă, în România, medicul este privit ca un simplu funcționar, în străinătate el are cu totul alt statut, poziția socială fiindu-i recunoscută. Și spitalele din Galați se confruntă cu o criză de cadre medicale cu studii superioare și medii, după ce multe cadre specializate au plecat la muncă în străinătate. Cum să lucreze în sistemul nostru sanitar o asistentă principală cu studii superioare de lungă durată unde câștigă 700 lei, la care se adaugă sporurile și gărzile, în vreme ce în străinătate câștigă 1.500 euro?

Nici farmaciștii nu rămân să lucreze în țară. Aproape 300 de farmaciști au cerut certificate de la Colegiul Farmaciștilor pentru a pleca la muncă în străinătate deoarece nu reușesc să-și găsească de lucru în mediul urban. Astfel, sistemul sanitar se poate rezuma la farmaciștii independenți în lupta pentru supraviețuirea afacerii, medicii nemulțumiți de condițiile și salariile pentru munca prestată și care iau calea străinătății, asistente medicale pe cale de dispariție din aceleași motive. Preocuparea ministerului de a construi spitale noi, de a le reabilita pe cele existente, de a le dota și echipa la standarde europene este lăudabilă, dar acestea nu pot funcționa fără medici, asistente medicale și farmaciști. Credem că legislația ar trebui schimbată astfel încât să găsim soluții complementare de a atrage fonduri private care să le suplimenteze pe cele publice, care să asigure condiții corespunzătoare de muncă și salarizare pentru medici și asistente medicale.

  Cornel Pieptea - comentariu pe marginea planului de restructurare aplicat în domeniul căilor ferate;

Domnul Cornel Pieptea:

Lipsa măsurilor concrete din programul de guvernare al echipei domnului Boc se reflectă și în calitatea conducerii de la Ministerul Transporturilor. În spatele unor cuvinte precum "eficientizare" sau "plan de restructurare", acțiunile reprezentanților Ministerului Transporturilor vor conduce la desființarea Căilor Ferate Române.

Ministrul Berceanu a anunțat concedierea a peste 12.000 de oameni, angajați la Căile Ferate Române (Infrastructură, Marfă și Călători). Domnia sa invocă acest plan de restructurare ca fiind singura soluție pentru eficientizarea activității societății naționale de căi ferate. Mai mult decât atât, acest plan se înscrie în strategia guvernului Boc de reducere a fondurilor pentru salarii. Aceste argumente denotă un singur lucru: lașitate și incompetență.

De ce prin restructurare, dumneavoastră, domnule ministru și guvernul din care faceți parte, înțelegeți doar concedieri?

Vreau să vă asigur personal că restructurarea nu este nicidecum sinonimă cu concedierea. Restructurarea căii ferate înseamnă, ca în orice context de altfel, așezarea pe baze noi a societăților comerciale. cu alte cuvinte, înseamnă ca dumneavoastră să fiți în stare să concepeți un plan de măsuri prin care să stimulați investițiile în infrastructură și să folosiți, în acest fel, acei oameni bine pregătiți și cu experiență pe care dumneavoastră doriți să îi dați afară acum.

Restructurarea CFR poate însemna reconsiderarea cuantumului taxei de utilizare a infrastructurii, înseamnă găsirea unor soluții de finanțare pentru achitarea datoriei față de ELECTRICA SA, înseamnă reducerea cheltuielilor prin management performant, prin dezvoltarea transportului intermodal, prin închirierea către operatorii privați a liniilor neinteroperabile etc.

Restructurarea CFR trebuie să urmărească asigurarea condițiilor de siguranță pentru transportul feroviar și dezvoltarea acestuia. În condițiile subfinanțării sistemice promovată de actualul guvern prin Legea bugetului de stat pe anul 2009, dumneavoastră vedeți ca singură soluție concedierea a peste 12.000 de oameni. S-ar putea să ne trezim că o să ne cadă trenurile de pe șine și nu o să înțelegeți de ce.

Domnule Berceanu, principala grijă pe care trebuie să o aveți dumneavoastră este cum să modernizați cei 10.821 km de cale ferată.

Vă solicit să nu aplicați și în transportul feroviar strategia pe care ați aplicat-o în cazul construcției de autostrăzi.

Acestea ar trebui să fie grijile dumneavoastră, nicidecum concedierea a 12.000 de oameni.

  Gheorghe Coroamă - declarație politică cu titlul Jupâni peste împărțirea banilor la județ;

Domnul Gheorghe Coroamă:

"Jupâni peste împărțirea banilor la județ"

Județul Suceava a avut parte în ultimul timp de vești bune. Dar asta numai în aparență. Spun acest lucru pentru că am aflat de mesajul triumfalist al domnului Flutur, președinte al Consiliului Județean Suceava, prin care făcea public anunțul de repartizare a 27 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale. Flutur a precizat că va distribui sumele către bugetele primăriilor în funcție de necesarul de fonduri pentru cofinanțarea proiectelor, dar și de banii primiți anul trecut de către administrațiile locale prin hotărâri de guvern.

această ultimă afirmație a domniei sale m-a îngrijorat. Și nu fără temei, căci șeful administrației județene a precizat faptul că acele localități care au primit mai mulți bani decât altele, prin hotărâri de guvern, s-ar putea să nu aibă o nevoie atât de mare de fonduri pentru echilibrarea bugetelor.

Cu alte cuvinte, criteriul de împărțire a banilor va fi unul politic, pentru care domnul Flutur a găsit deja justificări.

În condițiile în care, la momentul dezbaterii Legii bugetului de stat pe anul 2009, au fost respinse toate amendamentele liberalilor, care vizau continuarea unor proiecte importante pentru multe dintre localitățile județului, mă întreb unde se vor duce banii în cauză. Iar răspunsul pot să îl imaginez: către primăriile PD-L, în principal, și PSD în secundar, dar cu certitudine către mulțumirea clientelei politice.

Acesta este motivul pentru care voi monitoriza cu atenție alocările de fonduri și voi sesiza în continuare necesitatea de a continua și finaliza proiecte deja începute. Poate că ar trebui să reamintim, din când în când, autorităților responsabile că nu culoarea politică este cea care trebuie să primeze în alocarea de fonduri în plan județean.

  Florian Popa - Propuneri de modificare a politicii de pregătire a specialiștilor în sistemul național de sănătate;

Domnul Florian Popa:

"Propuneri de modificare a politicii de pregătire a specialiștilor în sistemul național de sănătate"

Rezidențiatul, organizat în prezent prin selecționarea cadrelor printr-un concurs național, bazat în principal pe răspunsul la teste dintr-o tematică și o bibliografie învechită și puțin adaptată la nivelul actual al cunoașterii medicale, ar trebui regândit cel puțin pe două paliere de interes.

Primul ar trebui să răspundă necesității imperioase a creșterii calității și competențelor specialistului din sănătate. Al doilea palier de gândire ar trebui îndreptat spre stabilitatea în teritoriu a specialiștilor medicali, răspunzând unui deziderat constituțional major care asigură asistența medicală întregii populații.

Dacă tematica și bibliografia în baza cărora se desfășoară concursul ar putea fi ușor modificată de universitățile de medicină din țară, modul de desfășurare a concursului ar necesita schimbări de acte normative.

Concursul, în opțiunea mea, ar trebui descentralizat, în realitate centrat pe regiunile istorice ale țării, cu licențiați din școlile medicale din zonele organizatoare, evident nu exclusiv, poate chiar pe un chestionar care să răspundă nevoilor medicale ale zonei și specificului ei de patologie.

Eu consider că proba scrisă nu este suficientă în orientarea profesională a viitorului specialist. Cred că, în completarea textului scris, candidații ar trebui intervievați în zona profesională în care ar dori să se formeze, pentru a putea fi mai bine orientați în funcție de abilitățile, talentul și înclinarea lor profesională, de comisii de specialiști abilitați care să răspundă necesității de creștere valorică a viitorilor profesioniști medicali.

În finalul concursului de selecție zonal, în ordinea valorică a evaluării, rezidenții și-ar putea alege școlile de medicină din arealul geografic pentru care au optat, pentru pregătirea teoretică și practică ulterioară, aceasta asigurând stabilitatea lor și angajând comunitatea pe care o vor deservi la păstrarea și îmbogățirea capitalului uman profesionist de care are nevoie.

În final, aș mai avea o observație de făcut privind perioada de pregătire a specialistului. În prezent, în concordanță cu procesul de la Bologna, licențiații în medicină generală, medicină dentară și farmacie au un program de învățământ întins pe 5 și 6 ani de școală.

După această perioadă, pregătirea prin rezidențiat pentru a deveni specialiști cuprinde o perioadă de 3 până la 7 ani, în funcție de specialitate. O socoteală simplă ne face să observăm că cel mai tânăr specialist în medicină, spre exemplu în medicină de familie, ajunge să profeseze, în condiții norocoase, la 27 de ani, iar un altul, neurochirurg, spre exemplificare, la vârsta de 31 de ani.

După părerea mea, perioada este mult prea lungă, scurtarea ei s-ar impune în pregătirea profesională actuală modernă. Condensarea timpului de parcurgere a curriculelor profesionale ar fi benefică atât pentru specialiști, cât și pentru familia și societatea care-i ajută.

Aceasta desigur că nu ar presupune obligativitatea medicului rezident de a promova examenul de specialist la sfârșitul perioadei oficiale de rezidențiat, condiția lui de rezident putând fi acceptată și după aceea, până la însușirea cunoștințelor necesare unui bun specialist, situație acceptată în unele state europene cu standarde ridicate în medicină.

  Daniel Buda - declarație politică intitulată Agresiunea statului prieten;

Domnul Daniel Buda:

"Agresiunea statului prieten"

Evoluțiile istorice, identitatea culturală a românilor de pe ambele maluri ale Prutului și istoria comună îndelungată impun relații privilegiate între România și Republica Moldova. Dorința firească de unificare a românilor din ambele țări este rezultatul unui proces istoric îndelungat și complex.

De-a lungul timpului, relațiile dintre România și Republica Moldova au avut o evoluție controversată, de la emoție și entuziasm la tensiune și acuze publice. Relațiile statului român cu românii din Republica Moldova au la bază două repere fundamentale: a) Constituția României (art.7), care consfințește grija statului român pentru românii din afara frontierelor țării; b) documentele internaționale privind obligația statelor de a respecta drepturile și libertățile fundamentale și drepturile minorităților naționale, inclusiv păstrarea legăturilor acestora cu cetățenii țărilor de care sunt legați etnic, cultural și religios, chiar mai mult decât atât, în cazul Republicii Moldova vorbim de o majoritate covârșitoare românească.

Prin statutul său de stat european, România are în vedere aplicarea politicii Uniunii Europene privind libera circulație a persoanelor, în conformitate cu dispozițiile Tratatului de la Roma (1957), care stabilește "eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor, serviciilor si capitalului" și statuează faptul că "în scopul aplicării prezentului Tratat, și fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naționalitate".

Contrar acestor principii, ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, când un grup de cetățeni români, printre care artiști, delegații oficiale ale consiliilor județene, au fost împiedicați întru-un mod abuziv să treacă granița cu Republica Moldova reprezintă, pe de o parte, încălcarea legislației privind libera circulație a persoanelor, abaterea de la standardele unui stat civilizat, iar, pe de altă parte, lipsă de respect pentru statul vecin.

Fără explicații și într-un mod nedemn de un stat care aspiră să treacă pragul Uniunii Europene, reprezentanții puterii comuniste de la Chișinău au refuzat în mod vehement să asculte motivul pentru care unii dintre conaționalii noștri au dorit să treacă frontiera în Republica Moldova. Indiferent că a fost vorba de participarea la manifestările legate de aniversarea a 91 de ani de la unirea României cu Basarabia, susținerea unor concerte în baza unor contracte plătite anticipat, participarea la dezbaterea privind strategia de dezvoltare a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru sau, pur și simplu, vizitarea rudelor și prietenilor de peste Prut, modul prin care aceștia au fost forțați să facă cale întoarsă reprezintă încă un pas înapoi în demersurile Republicii Moldova de a se alinia la standardele europene.

Asemenea acțiuni sunt inadmisibile și ar putea aduce prejudicii serioase în demersul de aderare a Republicii Moldova la structurile Uniunii Europene în condițiile în care acest stat nu acordă nici cea mai mică atenție valorilor fundamentale ale spațiului comunitar, libera circulație a persoanelor fiind unul dintre principiile esențiale pe baza căruia Uniunea Europeană funcționează. Îmi exprim îngrijorarea că astfel de evenimente s-ar putea repeta și că acest gest este o provocare din partea autorităților comuniste menit să ducă la instaurarea unui climat de insecuritate în zonă.

Poziția neîntârziată a reprezentanților diplomatici ai României a determinat reacții neașteptate din partea oficialilor moldoveni, care au tăcut în mod nejustificat. Care ar putea fi oare motivația acestei tăceri inexplicabile? Totuși, o minimă reacție din partea statului vecin s-ar cuveni întrucât cele două state se află pe poziții de egalitate, și nu de subordonare. Mai mult decât atât, nu o dată reprezentanții autorităților din România și-au manifestat în mod public sprijinul pentru susținerea Republicii Moldova de aderare la structurile Uniunii Europene.

Astfel de incidente mă determină să-mi pun întrebarea: oare merită statul vecin o asemenea susținere? Răspunsul, fără nici o îndoială, este pozitiv, în ciuda acestor gesturi neprietenești, dar frații noștri de la est de Prut trebuie să conștientizeze faptul că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este un proces complex și dificil nu doar din punct de vedere economic, ci și din perspectiva asigurării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, obligații care trebuie transpuse în practică de lideri politici civilizați, responsabili și care cred cu adevărat în democrație.

  Horea-Dorin Uioreanu - declarație politică: Cui îi este frică de alegerile prezidențiale?

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Cui îi este frică de alegerile prezidențiale?"

Săptămâna trecută, ministrul democrat liberal al transporturilor, Radu Berceanu, a avansat ipoteza organizării alegerilor prezidențiale concomitent cu alegerile europarlamentare. Deși se pare că Radu Berceanu nu avea girul partidului din care face parte pentru a lansa o astfel de ipoteză, fumigena alegerilor prezidențiale anticipate nu este deloc străină de președintele țării, Traian Băsescu, dar nici de liderii PD-L, care nu recunosc paternitatea acestei propuneri.

Președintele acestei țări se regăsește, cu opt luni înaintea alegerilor prezidențiale, în cădere liberă în topul încrederii românilor, devenind din ce în ce mai vulnerabil din punct de vedere politic. "Visul său", guvernul PSD-PD-L, s-a transformat într-un coșmar, pentru că măsurile anticriză ale guvernanților s-au dovedit a fi niște stângăcii, care se răsfrâng invariabil și asupra imaginii "nașului" coaliției.

Politica de conflict adoptată de președintele Băsescu pe tot parcursul mandatului său se dovedește a fi o piatră de moară pentru acesta, în condițiile în care poporul cere, în aceste vremuri de criză, pâine, și nu circ. Și, ca toate acestea să nu fie de ajuns, Băsescu se regăsește cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale la termen în fața unui contracandidat redutabil, în persoana președintelui PNL, Crin Antonescu, care deține toate calitățile necesare pentru a-l înfrânge pe Traian Băsescu în cursa pentru președinție.

De cealaltă parte, partidul prezidențial PD-L se confruntă cu mari probleme de imagine, determinate în mare măsură de ineficiența gestionării crizei economice. Rămași fără numele "Băsescu" pe lista de la europarlamentare, liderii democrat-liberali încearcă acum cu disperare, prin devansarea alegerilor prezidențiale, săltarea partidului în opțiunile electorale, prin agățarea listei PD-L de același nume care le-a marcat întreaga carieră politică.

De ce, însă, nici liderii PD-L și nici președintele țării nu își asumă această propunere? Răspunsul e unul simplu și este definitoriu pentru modul PD-L de a face politică: pentru ca alegerile prezidențiale să aibă loc pe 7 iunie, președintele ar trebui să abandoneze România în aceste vremuri tulburi, recte să își prezinte demisia pentru a-și salva propria-i piele. Or, conștient de efectele nefaste pe care acest gest egoist le-ar putea genera și având în spate nehotărârea antologică privind o eventuală demisie, președintele Băsescu a ales să arunce piatra în apă, prin vocea lui Radu Berceanu, lăsând coaliția PSD-PD-L să se chinuiască să o scoată, spălându-se, astfel, pe mâini de această eventuală suprapunere de scrutin.

Observăm astfel, pentru a nu știu câta oară, că atât președintele Băsescu, cât și liderii PD-L sfidează cu o seninătate greu de imaginat întreaga țară cu acțiunile lor "nevinovate" care poartă, de fapt, stigmatul interesului propriu. Pentru că, prin aceste mișcări de culise, pe care nimeni nu și le asumă, președintele Traian Băsescu și liderii PD-L ne demonstrează încă o dată (de parcă ar mai fi nevoie) că nu responsabilitatea financiară, dezvoltarea economiei românești sau bunăstarea cetățenilor îi mână în luptă, ci lăcomia pentru putere. Din aceste motive vă spun, domnilor, că puteți lăsa comedia ieftină deoparte. știm cu toții că vă este frică de alegerile prezidențiale, fie ele la termen sau nu, pentru că de prea multă vreme ați uitat de români, muncind mereu doar cu interesul propriu în gând.

  Viorel-Vasile Buda - declarație politică cu titlul Politica la vârf: manipulări grosolane și minciuni penibile;

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Politica la vârf: manipulări grosolane și minciuni penibile"

Președintele României, Traian Băsescu, în perpetua campanie electorală în care se află din momentul preluării mandatului, susține frecvent teza reformei clasei politice. Numai că această reformă trebuie să înceapă de la vârf. Cu alte cuvinte, cu domnia sa. Pentru că dacă stăm și privim retrospectiv, Traian Băsescu este unul dintre politicienii care apelează constant la metode care nu au nimic în comun cu ideea modernă de a face politică.

Principalele evenimente de săptămâna trecută - dintre care unul aflat în derulare - reprezintă o confirmare mai mult decât clară a modului în care nu trebuie făcută politica. Povestea este simplă și deja arhicunoscută. Un cadru al unui serviciu secret din MIRA este anchetat de DNA, iar în piesele aflate la dosar există referiri la anumite relații dintre președintele Traian Băsescu și un potent om de afaceri aflat și el sub ancheta DNA. Imediat ce respectiva informație apare în presă, consilierul prezidențial Valeriu Turcan iese pe o televiziune și susține fără echivoc că " Domnul Traian Băsescu nu s-a întâlnit niciodată de când e președinte cu domnul Puiu Popoviciu" (omul de afaceri anchetat de DNA). După replica verbală, același consilier prezidenția remite presei un comunicat în care arată că "Președintele României, Traian Băsescu, nu a fost niciodată la sediul companiei omului de afaceri invocat (...). Fostul primar general Traian Basescu sau Primăria Capitalei nu au avut nicio legatură cu (...)În acest context, președintele României respinge orice încercare de a fi asociat cu acte ilegale". După aceste replici oficiale, mai urmează o ieșire televizată a președintelui Traian Băsescu, în care, cu o mină de om distrus, șeful statului își exprimă dezamăgirea vizavi de faptul că un cadru al unui serviciu secret îi asociază numele într-un context cu iz penal.

Surpriză însă. Memoria peliculei nu iartă și ni-l prezintă pe Traian Băsescu, în anul de grație 2005, alături de respectivul om de afaceri cu care "nu s-a întâlnit niciodată", la recepția lansării unui ziar.

O primă concluzie. S-a mințit pe față. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă toată această poveste s-ar fi întâmplat în Marea Britanie, Germania sau într-un alt stat în care democrația și civilizația sunt la ele acasă. În secunda doi, oficialul prins cu minciuna ar fi demisionat. Iar politicianul "apărat" prin comunicate și autoapărat prin dramoleta propriei ieșiri televizate i-ar fi copiat gestul. Sau, în cel mai rău caz ar fi prezentat scuze publice și nu s-ar mai fi gândit să atace un nou mandat. Ce s-a întâmplat la București? A demisionat cumva Valeriu Turcan? Nici vorbă. A demisionat sau și-a cerut scuze publice Traian Băsescu? Nici atât. Ce pretenții mai putem avea de la politicienii aflați sub acest nivel, dacă chiar de la nivelul administrației prezidențiale se minte fără a clipi din ochi? Cum să se reformeze politicianul de rând, când însuși primul politician al țării încurajează minciuna și o utilizează pentru justificări pe care, cel puțin până la acest moment, nu i le-a cerut nimeni. Scandalul este pe prima pagină și în această săptămână. Aștept de la domnul Valeriu Turcan un gest de onoare, iar de la președintele Traian Băsescu scuze publice prezentate cetățenilor români. Ar fi un pas mic pe drumul promis al reformei clasei politice.

P.S. Analistul politic Cristian Pârvulescu dă o interpretare interesantă scandalului aflat la ordinea zilei: "scandalul se suprapune perfect peste criza economică. Se întâmplă ca în 1998-1999, când România era intr-o situație dificilă și a apărut cazul Țigareta II. Pâine si circ". Subscriu la această teză.

  Virgil Pop - declarație politică intitulată Am revenit în epoca indicațiilor prețioase;

Domnul Virgil Pop:

«Am revenit în "epoca" indicațiilor prețioase»

Pe 22 decembrie 1989 ne-am despărțit de regimul comunist și de cel care a condus România timp de 24 de ani. Am crezut că această epocă nu se va mai întoarce. Se pare însă că m-am înșelat. De mai bine de doi ani de zile, actualul șef al statului, președintele Traian Băsescu îi calcă apăsat pe urme la capitolul indicații prețioase. Traian Băsescu a dat indicații judecătorilor, a dat indicații procurorilor, a dat indicații bancherilor, a dat indicații drumarilor și enumerarea ar putea continua.

Recent, șeful statului, prezent la un bilanț al Consiliului Superior al Magistraturii, a dat o indicație prețioasă, greu de calificat. poate fi vorba de o totală necunoaștere a domeniului, nu este nici o nenorocire, ținând cont de formațiunea sa profesională, dar, totuși, știu că există cel puțin un consilier pe probleme juridice în aparatul de la Cotroceni, sau, în caz contrar, de un îndemn spre revenirea la practici staliniste în justiție. Concret, domnul președinte Traian Băsescu a cerut ca în cadrul proceselor, judecătorii să fie pe aceeași "lungime de undă" cu procurorii. Să ne înțelegem, este o chestiune elementară, procurorul nu are cum să fie "pe aceeași lungime de undă" cu judecătorul.

Toată lumea știe că într-un proces penal, procurorul are rolul de acuzator și este oponentul avocatului care îl apără pe cel aflat în boxă sau la bară. Iar rolul judecătorului este să țină linia dreaptă, să cumpănească între rechizitoriul procurorului și pledoaria avocatului. Dacă ar ține cont de indicația șefului statului, automat judecătorul ar trebui să preia ad litteram rechizitoriul și să-l condamne direct pe inculpat. Adică, așa cum se întâmpla în anii '50 și mult timp după aceea: ce propunea procurorul era "literă de lege" pentru judecător, iar condamnarea era "garantată" 100%. Asta vrea domnul Traian Băsescu? Ceea ce este însă grav, "indicația" președintelui a trecut neobservată de presă și de societatea civilă. Oare de ce?

În urmă cu două zile, duminică, 29 martie, fiind invitat la Congresul Federației Sindicatelor din Administrația Publică "Publisind", președintele Traian Băsescu a demonstrat că se pricepe și la diversificata activitate a acestei categorii profesionale și, evident, a dat indicațiile de rigoare. Mai mult, domnia sa a dat și direcția prin care să se reducă cheltuielile: înghețarea salariilor sau pierderea locurilor de muncă pentru 5% dintre funcționarii publici. Nu știam că în fișa postului există și atribuția de a direcționa activitatea funcționarilor publici. Știu însă că, în fișa postului, una din atribuțiile esențiale se referă la probleme ce țin de interesele României în plan extern. Nu l-am auzit însă pe domnul președinte Băsescu, în zilnicele sale apariții mascat electorale, intens mediatizate, să fi luat poziție față de refuzul grănicerilor moldoveni de a permite accesul câtorva sute de români în Republica Moldova.

PS: Am găsit totuși și un domeniu în care Traian Băsescu nu dă indicații prețioase: fotbalul. Întrebat dacă antrenorul naționalei, Victor Pițurcă, trebuie să demisioneze după prestația și eșecul din meciul cu Serbia, șeful statului a răspuns: "nu este treaba mea". Aștept să mai aud astfel de răspunsuri de la domnia sa.

  Constantin Severus Militaru - declarație politică - apel pentru deblocarea urgentă a negocierilor dintre partenerii de guvernare la nivel local;

Domnul Constantin Severus Militaru:

Declarația politică de astăzi este un apel pentru deblocarea urgentă a negocierilor dintre partenerii de guvernare la nivel local.

Niciunul din colegii parlamentari, ca de altfel nici un alt român, nu mă va contrazice când spun că alianța încheiată la finele anului trecut între PD-L și PSD pentru a guverna țara a avut și continuă să aibă la bază exclusiv bunele intenții ale celor două formațiuni politice în ceea ce privește viitorul României.

Cu toate acestea, încă de la începutul anului, toată mass media relata despre impasul în care s-au aflat negocierile dintre organizații județene ale celor două partide, la nivelul a mai multe județe - Gorj, Arad, Brașov, Teleorman, Olt, Timiș, Dâmbovița, Maramureș. Neînțelegerile majore, făcute publice de către liderii locali, se refereau la împărțirea funcțiilor de conducere atât pentru serviciile deconcentrate, cât și pentru marile unități economice. Pe lângă funcții, tot subiect de dispută a devenit și modalitatea de redistribuire de către Guvern a sumelor necheltuite de autoritățile locale în anul precedent, condiționată de existența unor proiecte aflate în derulare deja, sau majoritatea în consiliile județene și primării. Dacă unele din probleme și-au găsit rezolvare, altele continuă să întrețină controversele în ceea ce privește opiniile politice din județe.

Cea mai gravă situație de blocare a negocierilor dintre organizațiile locale ale alianței rămâne în județul Gorj, fiindcă aici starea de criză a debutat la mijlocul lunii ianuarie, odată cu numirea conducerilor la cele trei mari unități energetice din județ și încă nu dă semne de ameliorare. Vă semnalez cu această ocazie că disputele politice locale blochează bunul mers al economiei instituțiilor care formează mărul discordiei, iar starea de incertitudine influențează și activitatea acestora: șefii se așteaptă să fie schimbați și nu iau decizii importante sau pe termen lung, iar personalul din posturile de execuție așteaptă numirea noilor șefi.

Se știe că liderii PSD Gorj mențin blocajul în negocierile cu organizația județeană a PD-L, în ciuda faptului că a fost dovedită existența unui protocol cu privire la împărțirea posturilor de conducere la nivelul județului, semnat între ambele părți încă din luna ianuarie. Și, de asemenea, împotriva voinței celor mai mulți dintre membrii organizației județene, care s-au pronunțat pentru reluarea discuțiilor și a funcționării parteneriatului de guvernare în Gorj. Amintesc declarația primarului orașului Motru conform căreia "în tabăra social democraților numărul nemulțumiților crește cu fiecare zi în care echipele de negociere nu se așează la masa dialogului". Social democrați marcanți, precum senatorul Toni Mihail Greblă, foștii subprefecți Marius Vlaicu și Eugen Vâlceanu, Elvira Șarapatin și Vasile Râbu, au solicitat în repetate rânduri reluarea negocierilor între cele două partide în interesul județului și al sectorului energetic, care nu servește doar Gorjului, ci întregii țări.

Afirm cu certitudine că situația creată în Gorj nu face niciun bine alianței de guvernare: " Interesele miniere bat pe cele de partid!", titrau de curând emisiunile de știri, făcând referire și la aspectele tragico-comice induse de conflictul dintre organizațiile politice locale, dar și la "încrengătura de interese miniere" care alimentează conflictul și pun în pericol siguranța energetică.

Cu toții trebuie să realizăm că guvernarea nu asigură doar drepturi, ci mai ales obligații față de soarta țării și a tuturor românilor. De aceea, fac apel la persoanele responsabile cu gestionarea bunului mers al alianței de guvernare pentru a interveni urgent în deblocarea negocierilor dintre partenerii de coaliție la nivel local, oprind în acest fel discreditarea credibilității alianței, care amenință, cel puțin în Gorj, îndeplinirea obiectivelor guvernării asumate prin Parteneriatul pentru România.

  Valeriu Alecu - referire la Necesitatea acordului cu FMI;

Domnul Valeriu Alecu:

"Necesitatea acordului cu FMI"

Acordul stand-by încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional este o măsură necesară și asiguratorie pentru statul român în această perioadă de criză economică.

Guvernul condus de premierul Emil Boc a înțeles dificultățile care ar fi putut să apară și în economia din România în contextul unei agravări a situației economice internaționale, în sensul unor presiuni la plată atât din punct de vedere al lichidităților disponibile, cât și datorita unei posibile devalorizări a leului față de euro.

Acordul stand-by cu Fondul Monetar Internațional asigură un climat economic stabil pe piața românească și, cu certitudine, va stabiliza cursul de schimb leu/euro.

În condițiile asigurării finanțării prin împrumutul României de la Fondul Monetar Internațional și a celorlalte finanțări de la Uniunea Europeană și BERD, economia noastră nu va înregistra o cădere greu de suportat, ci va depăși perioada de criză financiară în condițiile unui deficit bugetar mic.

Măsurile pe care guvernul condus de premierul Emil Boc le poate lua acum, având asigurate finanțările prin acordul stand-by cu Fondul Monetar Internațional și celelalte organisme financiare europene, vor putea rezolva atât problemele sociale prin protejarea cetățenilor cu venituri reduse, cât și relansarea investițiilor în infrastructura și crearea unor noi locuri de muncă.

Toate aceste măsuri ce sunt luate de guvernul Boc vor proteja fiecare cetățean de efectele crizei economice și vor pune bazele unei relansări economice odată cu depășirea efectelor crizei pe plan internațional.

România poate depăși criza și poate spera într-o relansare economică rapidă, obiective clare și asumate de guvernul Boc.

Dacă în unele țări europene ca Ungaria, Estonia, Letonia și Cehia, situația economică dificilă a dus la demisia premierilor sau căderea guvernelor respective, în România, premierul Emil Boc a sesizat corect dimensiunile crizei economice și, prin încheierea acordului stand-by cu Fondul Monetar Internațional, a evitat ca și România să traverseze perioade de insecuritate politică.

Contextul economico-financiar actual impune evaluări corecte ale fiecărei perioade și luarea măsurilor necesare cu rapiditate. Aceste priorități nu pot fi îndeplinite decât în situația unui sprijin politic și parlamentar majoritar, așa cum are guvernul condus de Emil Boc.

Dovada acestui sprijin politic și parlamentar majoritar este și negocierea într-o perioadă scurtă și asumarea acordului stand-by cu Fondul Monetar Internațional în condiții decente și de transparență totală pentru cetățenii României.

Odată asigurată finanțarea economiei chiar și în eventualitatea unor pusee de criză în zona economică europeană, guvernul Boc se va concentra în luarea măsurilor de protecție socială și de relansare a investițiilor în infrastructură.

În calitate de deputat, membru al grupului parlamentar al PD-L, vă asigur că voi acorda toată atenția derulării, în interesul cetățenilor, a acordului stand-by cu Fondul Monetar Internațional.

  Doinița-Mariana Chircu - declarație politică cu tema Ce facem cu mediul înconjurător;

Doamna Doinița-Mariana Chircu:

"Ce facem cu mediul înconjurător"

În ultimii 50 de ani, elementele de bază ale vieții - aer, apă și pământ - au suferit creșteri ale nivelurilor de poluare fără a se ține seama de efectul potențial devastator pentru generațiile următoare.

Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și reprezintă rezultatul interferențelor dintre unele elemente naturale - sol, aer, apă, climă, biosferă - și efectele produse prin activitatea umană.

Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. în prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Îngrijorarea pentru starea mediului și a componentelor sale este tot mai mare și omenirea a devenit conștientă de imensele pericole care amenință condițiile de viață pe planetă și însuși viitorul speciei umane.

Protecția mediului nu este numai responsabilitatea organizațiilor ecologice, care fac eforturi mari să oprească un dezastru ecologic, ci a noastră, a fiecărui individ în parte. Trebuie să știm că există o strânsă legătură între educație și mediu. educația este importantă pentru a conștientiza și înțelege importanța protejării mediului.

Trebuie să conștientizăm cu toții că ce avem sau primim totodată de la natură ne obligă la responsabilitate. Daunele produse mediului nu pot fi plătite în bani, ci prin respectul și recunoștința noastră pentru ocrotire și îngrijire. Acest respect față de natură înseamnă, până la urmă, respect față de ordinea lumii și reprezintă un principiu etic cu valoare universală.

Domnilor colegi,

Viitorul planetei stă în mâinile noastre! Numai împreună putem să avem o planetă curată și o viață sănătoasă. Nu trebuie uitat niciodată că omul nu poate supraviețui fără natură, dar natura poate exista și fără prezența omului.

  Florian Daniel Geantă - declarație politică cu subiectul Pensiile și pensionarii din România;

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Pensiile și pensionarii din România"

Politicile sociale defectuoase implementate în România înainte de anul 1996, dar și după aceea, au fost ghidate de un principiu evident greșit, și anume că ar fi mai bine să avem pensionari decât să avem șomeri. S-a ajuns astfel la situația anormală în care vârsta medie reală a pensionarilor din România să ajungă la 52 de ani pentru femei și 54 de ani pentru bărbați.

În România, toate aceste aspecte se produc în contextul în care trendul demografic este într-un profund declin, iar bugetul asigurărilor sociale din România tinde către o rată de dependență pensionari/salariați nesustenabilă. Pentru acest motiv se vorbește astăzi, și pe bună dreptate, de posibilitatea colapsului economic al acestui buget. Ce vom face? Vom crește din nou nivelul contribuțiilor? Vom arunca iarăși o parte a bun-platnicilor în economia subterană? Personal, am convingerea că nu asta este soluția. Majoritatea țărilor europene, care au trecut și trec prin asemenea presiuni, au înțeles și acționat, cu multă eficiență și rapiditate, prin mărirea vârstei de pensionare și corelarea cuantumului pensiei primite de la bugetul asigurările de stat cu nivelul contribuției individuale, fără excepții, fără privilegii, fără legi speciale.

Doamnelor și domnilor,

De ani buni de zile se caută soluții, explicații și se fac propuneri, însă nici până acum nu s-a ajuns la "tăierea răului de la rădăcină." De fiecare dată când se apropie un moment electoral, cuantumul punctului de pensie este modificat din rațiuni politice și niciodată nu se ține cont de oportunitatea unor astfel de modificări. Să vă aduc aminte că majorarea din 2007 a fost imediat sancționată de creșterea prețurilor și de inflație, astfel încât pensionarii nu au beneficiat nicidecum de o creștere reală.

În consecință, vă propun ca, prin toate demersurile pe care le va genera actuala compoziție politică a Parlamentului României, să stimulăm munca, prelungirea vârstei active a populației apte de muncă și un echilibru și echitate mult mai mare între contribuțiile individuale și cuantumul pensiei. Cea mai mare parte a pensionarilor din România sunt prejudiciați tocmai de batjocorirea acestor principii și continuă să fie frustrați pentru că cea mai mare parte a bugetului de pensii se duce către românii "speciali".

  Cosmin Mihai Popescu - declarație politică cu titlul Echitate pentru serviciile de sănătate;

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Echitate pentru serviciile de sănătate"

Starea de sănătate a populației continuă să fie nesatisfăcătoare, în ciuda sumelor constant crescute folosite în sistem și a unor încercări de organizare a acestuia pe baze contractuale care să permită creșterea calității actului medical și a eficienței cheltuirii fondurilor.

Sumele colectate în Fondul Național de Asigurări de Sănătate, precum și alocările bugetare pentru sănătate, ca de altfel cheltuielile totale efectuate în România pentru sănătatea fiecărui locuitor, deși au crescut, ne plasează în continuare pe unul dintre ultimele locuri din UE.

Problemele din sistem au determinat neîncrederea și nemulțumirea populației față de acesta și față de personalul medical, din cauza calității scăzute a serviciilor medicale, lipsei siguranței actului medical, lipsei de comunicare cu personalul medical, condiționării actului medical.

Viziunea acestei guvernări este de a obține și de a menține o stare cât mai bună de sănătate a populației, respectând principiul echității în ceea ce privește accesul la serviciile de sănătate, în condițiile asigurării nevoilor de diagnostic și tratament la nivel calitativ european, fără discriminări legate de mediul de rezidență și statut social.

Comisarul european pentru sănătate, Androulla Vassiliou, a declarat că țara noastră se îndreaptă într-o direcție bună, deoarece dorește să reconstruiască sistemul de sănătate, să descentralizeze, să dea mai multă autoritate autorităților locale, să reorganizeze spitalele pentru a oferi cele mai bune servicii populației României.

Gradul mare de nemulțumire și neîncredere al românilor în sistemul de sănătate s-a accentuat în ultimii ani, iar acest guvern nu dorește decât să mențină o stare cât mai bună de sănătate a populației, prin creșterea speranței de viață, prin accesul tuturor la serviciile de sănătate, prin strategii eficiente de sprijinire a medicilor, prin dotări performante, prin personal calificat și nu în ultimul rând se dorește o reformă în acest domeniu, pentru că numai un act medical de calitate superioară conduce la ameliorarea sănătății românilor, la performanță și atingerea standardelor europene.

  Silviu Vasile Prigoană - declarație politică cu tema Televiziunea publică, un buget enorm pentru atât de puțin;

Domnul Silviu Vasile Prigoană:

"Televiziunea publică, un buget enorm pentru atât de puțin"

În plină criză economică, continuă să existe instituții care nu au nicio teamă de efectele nefavorabile ale crizei economice, de șomaj sau restrângerea activității. Când spun asta mă gândesc la Televiziunea Română, cea mai neperformantă și din ce în ce cea mai neobiectivă televiziune din România. Este și normal să se întâmple așa ceva atâta timp cât această instituție continuă să aibă trei surse distincte de finanțare, care mai de care ilegală: alocația bugetară, taxa TV și, culmea, și publicitatea.

În aceste condiții, cu bugete din ce în ce mai mari, Televiziunea Română deschide aproape anual noi posturi de televiziune, naționale sau regionale, care nu-și justifică nici oportunitatea și nici transmisiile satelitare plătite pe bani grei din buzunarul contribuabilului.

Să mai spun că, în afară de posturile TVR1 și TVR2, celelalte canale, TVR Cultural, TVR3, TVR Info, TVR Hd, sunt restricționate de plata cablului TV, că sunt accesibile doar așa? S-a întrebat cineva câți utilizatori de cablu sau antene de satelit sunt în România și câți utilizează antena TV? Stimați colegi, pentru aceștia din urmă, și sunt destul de numeroși, TVR încalcă flagrant legea. Ei plătesc abonament, plătesc indirect prin taxe și impozite alocația bugetară, plătesc prin prețul plătit reclama TV, și, cu toate acestea, nu beneficiază de "marile" posturi inutile de televiziune.

Să vă mai spun că posturile locale plătesc bani grei pentru transmisiuni prin satelit? Oare pentru ce așa un efort bugetar dacă e vorba de posturi locale?

Stimați colegi,

Propun ca televiziunea națională să se limiteze la două, cel mult trei posturi de televiziune naționale finanțate exclusiv din bugetul de stat. Propun eliminarea dublei finanțări dintr-un singur buzunar amărât, și anume cel al cetățeanului, iar campaniile de publicitate să fie restricționate doar la campanii privind strategiile publice naționale.

Vă rog să mă susțineți ca ceea ce se numește post public de televiziune să înceteze a mai fi un SRL care plătește lefuri grase și prestează servicii de cea mai proastă calitate.

  Mihai Stroe - declarație politică: Învățământul preuniversitar - infrastructura nu-i totul!;

Domnul Mihai Stroe:

,,Învățământul preuniversitar - infrastructura nu-i totul!"

Trebuie să recunoaștem că, în ultimii ani, infrastructura necesară desfășurării activităților didactice din învățământul preuniversitar a suferit ameliorări semnificative. Am putea spune că și în mediul rural, cu mici excepții, spațiile destinate educației elevilor noștri tind să se apropie de o relativă normalitate.

De asemenea, programele sociale, programul de dotări al laboratoarelor, al cabinetelor de informatică, al sălilor de sport, achiziționarea și dotarea cu microbuze școlare pentru transportul elevilor, achiziția de carte școlară, de mobilier școlar ne determină să afirmăm că avem unde sa facem educație și, de asemenea, avem în mare parte și cu ce.

Rămân câteva probleme, și anume: cu cine, ce vrem să facem și mai ales cum facem educație. Altfel spus, este nevoie de o reformă sistemică și curriculară pe de o parte, care sa fie coerentă și cu o viziune pe termen mediu și lung, iar pe de altă parte este nevoie să ne gândim la pregătirea cadrelor didactice, aș spune chiar că este nevoie de o reformă în domeniul resurselor umane, dat fiind responsabilitatea majoră a celor care se vor ocupa de educația copiilor, profesioniștii sau specialiștii de mâine din România sau din Uniunea Europeană.

În privința cadrelor didactice atât salariile profund neatractive generate de subfinanțarea sistemului de educație ani la rând, cât și politica de salarizare neconformă cu realitățile sociale au determinat generații de absolvenți de învățământ superior să se îndrepte către alte domenii de activitate mult mai atractive din punct de vedere financiar.

Am ajuns să ne confruntăm cu situații delicate atunci când la începutul fiecărui an școlar facem încadrarea cu personal didactic, acoperind posturile vacante cu pensionari, în cazurile fericite, sau cu necalificați. Metodologiile de încadrare, titularizările greoaie, concursurile repetate an de an, repartiția în ședințe publice, după criterii nefericit alese, nu fac decât să bulverseze sistemul și constatăm, după etapele de încadrare din toamna fiecărui an, că am încadrat navetiști, cu tot ce decurge din asta, sau persoane care de multe ori nu ar trebui să se ocupe de educație. Toate acestea ne determină să spunem că este nevoie atât de o reforma sistemică, cât și de o reformă a resurselor umane, care, coroborată cu descentralizarea, ar putea sa rezolve în viitor problema.

Totodată, sistemul trebuie evaluat corect si diagnosticat așa cum este, pentru a ști unde suntem. Numai în acest fel putem să gândim la o reformă sistemică și curriculară pe termen mediu și lung.

Schimbările succesive de planuri de învățământ, inconsecvența unor reforme nu au făcut decât să bulverseze sistemul. Tradiționalismul sistemului poate fi un argument, dar, din păcate, prea multe sunt cazurile în care el devine un contraargument. Planurile cadru de învățământ, încărcarea programelor școlare cu elemente neesențiale scopului, numărul mare de ore pentru elevi, abordarea didactică, și lista ar putea continua, nu fac decât să amplifice eșecul școlar.

Stimați colegi, trebuie să conștientizăm că sistemul de educație se adresează copiilor de azi, care mâine, când vor fi terminat liceul, fie el de orice natură, vor dori să studieze în una din universitățile aparținând spațiului Uniunii Europene sau să concureze pe piața muncii acestor state, fiind nevoie de reforme urgente și de substanță.

Doamnelor și domnilor, prea multă vreme în România post-comunistă s-au tot făcut teste de reformă asupra copiilor noștri. Responsabilitatea față de viitorul României și al tinerilor trebuie să călăuzească activitatea parlamentară în următorii patru ani.

  Toader Stroian - declarație politică cu referire la O dezvoltare sănătoasă a economiei României;

Domnul Toader Stroian:

"O dezvoltare sănătoasă a economiei României"

Cu ceva ani în urmă, vocile experților în probleme economice și de dezvoltare reclamau, în pofida cifrelor extaziante ale statisticii naționale, că deși în România se înregistrează creșteri însemnate ale produsului intern brut, ele nu sunt rodul unei dezvoltări economice foarte sănătoase. Argumentele acestora se bazau pe faptul că principalele producătoare de valoare adăugată, la nivelul economiei românești, erau în fapt cele mai vulnerabile sectoare economice: construcțiile, agricultura sau industria textilelor. Au existat în decursul anilor agenții, departamente, secretariate de stat și tot felul de instituții menite a concepe o strategie de dezvoltare sănătoasă și competitivă a economiei românești.

Mă întreb și vă întreb, care a fost rezultatul acestor demersuri? La o simplă privire, vă spun că nici unul! Într-o economie mondială măcinată de volatilitatea fluxurilor de investiții și de lupta competitivității economice a produselor, România pare a fi rămas în afara jocului comercial. Și atunci, ne punem întrebări de ce avem un deficit comercial în creștere? Pentru simplu motiv că resursele naturale, care furnizau baza exportului românesc, nu mai sunt astăzi din abundență. Pentru că România nu este capabilă să furnizeze astăzi pe piața europeană și mondială produse competitive, inovative, cu mare valoare adăugată și care să beneficieze de suportul indirect al statului român.

Continuăm, prin politicile economice statale, să stimulăm dezvoltarea acelorași sectoare neproductive, neconcurențiale și ineficiente ca până în 1989. Aș putea spune că mare lucru nu s-a schimbat de atunci și până acum. Încă mai există voci care spun că România trebuie să fie o țară "eminamente agricolă". Știu domniile lor cât reprezintă, la nivelul țărilor dezvoltate, ponderea agriculturii în totalul produsului intern brut? Nu mai mult de 5-7% dragi pseudoanaliști.

Stimați colegi,

Pentru a construi un climat economic cu adevărat sănătos, va trebui să definim foarte clar și foarte repede, pe termene medii și lungi, acele domenii în care economia românească poate fi într-adevăr competitivă. Spre acele domenii trebuie să se orienteze resursele statului român. Apoi, cucerirea piețelor interne și mai ales externe presupune o competiție continuă, în care cel care este capabil să aducă noutate, inovație va reuși să se mențină. Așadar, inovația, tehnologia de ultimă generație și sistemul informațional vor trebui să constitue o a doua verigă de stimulare a competitivității produselor românești. Soluții există, majoritate politică există, mai rămâne să ne dorim și acțiune în acest sens. Pe sprijinul meu, vă rog să contați.

  Marin Almăjanu - declarație politică intitulată România intră în șomaj;

Domnul Marin Almăjanu:

"România intră în șomaj"

"Numărul șomerilor se va apropia de cifra de 1.000.000 în anul 2009", ne anunță oficialii Ministerului Muncii "realmente preocupați" de viitorul nostru.

De asemenea, ni se aduce la cunoștință faptul că cei mai mulți șomeri vor proveni din construcții, din industria constructoare de autovehicule de transport rutier, din industria extractivă, de la fabricile de mașini, utilaje și echipamente și din domeniul textilelor.

Aflăm cu stupoare că rata șomajului este de aproximativ 100.000 de șomeri la 3 luni, dar lucrurile se pot complica și mai tare deoarece se estimează creșterea alarmantă a numărului acestora datorită românilor rămași fără locuri de muncă în Spania și Italia, români care se pot reîntoarce în țară până la sfârșitul anului. Cifra este absolut impresionantă: peste 300.000.

Ne așteaptă previziuni sumbre, am putea concluziona.

Îi întreb pe actualii guvernanți, care au avut la învestire un întreg program de promisiuni uitat a doua zi și care și-au asumat conducerea acestei țări, angajându-se în același timp pentru redresarea economică rapidă, unde este planul guvernului pentru stoparea acestui fenomen alarmant al șomajului galopant, care-i îngrozește pe majoritatea românilor?

Domnule Boc,

ați declarat în aceste zile că: "acesta este efortul principal pe care-l facem: să încercăm menținerea locurilor de muncă pentru oameni, iar dacă este posibil să creăm noi locuri de muncă. De aceea, mesajul meu este că Guvernul face tot ce-i stă în putință să mențină locurile de muncă existente, și acolo unde este posibil, să creeze altele noi."

Dacă cifra de 900.000 de șomeri este una "optimistă", cum declară cei din Ministerul Muncii, pentru că aceasta ar putea crește de încă două ori numai în acest an, vă întreb, domnule prim-ministru Boc, când veți avea capacitatea de a le reda românilor liniștea zilei de mâine, prin asumarea cât mai rapidă a unui plan real anticriză pe care îl tot așteptăm de trei luni?

Când veți lua acele măsuri necesare pentru stimularea angajării, pentru reconversia profesională, pentru păstrarea locurilor de muncă, pentru crearea de noi locuri de muncă?

România a pierdut trei luni fără ca dumneavoastră să vă gândiți la ce li se poate întâmpla românilor dacă rămâneți impasibili!

Oare mai avem vreo șansă ca acest guvern să devină responsabil, activ și eficient, astfel încât să limiteze creșterea numărului de șomeri și să mențină în activitate cea mai mare parte a economiei românești, sau vom fi cu toții șomeri la sfârșitul celor patru ani de guvernare psd-istă - pd-l-istă?

  Andrei Dominic Gerea - declarație politică intitulată Tichetele de vacanță ale doamnei ministru Udrea - misiune îndeplinită de Guvernul Boc;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Declarație politică intitulată "Tichetele de vacanță ale doamnei ministru Udrea - misiune îndeplinită de Guvernul Boc."

Proiectul de lege privind acordarea tichetelor de vacanță a fost adoptat de Senatul României și deja suntem anunțați că acesta poate deveni operațional în două săptămâni, deoarece ministrul de finanțe se dă peste cap, astfel încât procedeul de acreditare a emitenților de tichete să fie finalizat în regim de urgență.

Propus, adoptat, acreditare rapidă și tipărire la minut! Unde ați mai întâlnit atâta eficiență la alt guvern? Când doamna ministru Udrea vrea, Guvernul Boc și marea coaliție parlamentară se execută!

Iată, ni s-a demonstrat acum că niciun alt proiect nu a fost mai important ca acesta, dacă graba adoptării, dar și punerea lui în aplicare au avut parte de toată atenția și susținerea celor două mari partide guvernamentale.

Să înțelegem, oare, prin acest lucru, că planul anticriză al grăbitului Guvern Boc constă doar în proiectele doamnei Udrea, "trâmbițate" intens și apoi puse în aplicare în ritm alert, chiar dacă acestea sunt controversate și, mai ales, nu sunt în asentimentul mediului de afaceri, și așa destul de greu încercat în această perioadă?

Să înțelegem, oare, că domnul prim-ministru Boc nu are în plan alte măsuri care să vină în ajutorul i.m.m.-urilor și a celorlalte firme, disperate și așa că nu se întâmplă nimic care să le schimbe în bine activitatea îndreptată acum cu pași repezi spre faliment, și atunci, singura speranță rămâne doamna ministru, care vine și îi salvează cu dărnicia acestor importante tichete, aducătoare de profit eventual doar pentru emitenți?

Deci, putem sta liniștiți din acest moment! Turismul românesc a fost salvat, am fost deja anunțați că se estimează în acest an o creștere a turismului intern cu 8 procente, iar românii vor avea parte de cele mai fericite vacanțe autohtone impuse cu deosebită preocupare de doamna ministru în funcție...

Cea mai mare mulțumire va fi oferită angajaților, care nu trebuie să mai viseze la vacanțe exotice, că doar e criză și, atunci, vor putea beneficia, prin bunăvoința doamnei ministru, de tichete de vacanță care sunt scutite de plata impozitului pe venit și a impozitelor sociale aferente, dar în schimb nu vor mai avea parte de prima de vacanță sau de bilete de odihnă în cursul anului fiscal. Păi de ce ar alege altceva? Locațiile de vacanță le va stabili Ministerul Turismului... De ce să se mai încurce oamenii cu atât de multe destinații, e prea complicat...

Dar pot fi liniștiți și angajatorii: ei nu vor acorda angajaților aceste tichete decât dacă au avut profit sau venit în anul fiscal anterior! Deci nicio problemă pentru aceștia, totul e așa cum li s-a promis: dacă aveau alte planuri de reinvestire a profitului sau de creștere a productivității trebuie să mai aștepte patru ani, până ce, următorul ministru al turismului, se va mai gândi și la ei...

  Gheorghe Dragomir - declarație politică intitulată Cazierul guvernării;

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declarație politică intitulată "Cazierul guvernării".

La prima vedere, termenul de cazier al guvernării poate ridica semne de întrebare. Totuși, demersul mai multor o.n.g.-uri, și anume Agenția de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociația "Pro Democrația" și Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, mi se pare unul de bun-simț și răspundere jurnalistică, într-o societate democratică.

Rolul societății civile trebuie să devină mult mai important decât este azi în România anului 2009. Scopul domnului Mircea Toma este acela de a propune să se expună public informații relevante cu privire la calitatea miniștrilor, a secretarilor de stat, a președinților de agenții ori autorități, adică a tuturor celor care ocupă poziții asimilabile ministrului sau secretarului de stat. Se dorește punerea la dispoziția presei și a publicului a unui loc în care să găsească, într-o formă concentrată, acele informații care ar putea permite unui guvern responsabil să se curețe de mizerie, iar alegătorilor o resursă utilă atunci când se apropie momentul consultării electorale.

Platforma este gândită ca un suport pentru informații care se vor acumula pe parcursul celor patru ani de guvernare. Criteriile ce vor fi folosite în selectarea informațiilor sunt aceleași cu cele utilizate în programul "Candidaților pătați": colaborarea cu Securitatea/structuri ale dictaturii comuniste; migrația politică (mai mult de două transferuri); suspiciunea de acte de corupție - conflict de interese - și averi a căror dimensiune este greu de justificat.

Până aici, nimic greșit. Poate acest demers va face lumină în viața politică românească. Dar dacă se va transforma într-o vânătoare de vrăjitoare de dragul spectaculosului, atunci este sortit eșecului.

  Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică intitulată Regăsirea solidarității naționale - o condiție absolut necesară pentru combaterea crizei;

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Declarație politică intitulată "Regăsirea solidarității naționale - o condiție absolut necesară pentru combaterea crizei".

Cei mai mulți cetățeni se întreabă, firesc, ce aduce în viața lor acordul cu Fondul Monetar Internațional. Oamenii sunt preocupați de problemele cu care se confruntă, de salarii, de slujbă, de pensiile mici, iar neliniștea socială este în creștere.

În pofida situației economice dificile și a temerilor multor români, am reușit să obținem condiții optime pentru România în relația cu FMI. Partidul Social Democrat a reușit să evite un transfer al costurilor crizei pe umerii populației cu venituri modeste. Categoriile vulnerabile nu vor avea de suferit în urma acestui acord cu Fondul!

Una dintre condițiile principale ale PSD, în dezbaterile privind împrumutul extern, a fost ca pensiile și salariile să nu fie înghețate.

Am obținut menținerea țintei de 45% din salariul mediu brut pe economie pentru punctul de pensie, iar după ce atingem acest nivel, pensiile vor fi indexate în funcție de inflație. Luna următoare creștem punctul de pensie până la 718 lei și introducem pensia minimă garantată de 300 de lei, care va fi majorată la 350 de lei în luna octombrie.

Și pentru salariile mici am obținut o indexare în funcție de rata inflației, iar sporurile vor putea ajunge la 30% din salariu. Acestea sunt măsuri de protecție a puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri mici, din Învățământ, Sănătate, administrație publică, pentru că nu putem să nedreptățim milioane de oameni din cauza unor categorii care câștigă excesiv de pe urma sporurilor.

În clipa de față, avem multe lucruri importante de rezolvat. Previziunile sunt îngrijorătoare. Peste 800.000 de români își vor pierde locurile de muncă în cursul acestui an. Prioritatea absolută este crearea de noi locuri de muncă, inclusiv pentru absorbirea forței de muncă reprezentate de românii care se vor întoarce din străinătate. Există resursele necesare, iar acordul cu FMI reprezintă un început de recâștigare a încrederii în economia românească.

Vom monitoriza modul în care sunt gestionate fondurile, vom urmări dacă investițiile publice au nivelul și coerența necesare. Putem crea locuri de muncă prin lansarea unor proiecte de investiții strategice care vizează infrastructura și dezvoltarea rurală.

Totodată, trebuie să existe transparență în deciziile Guvernului și foarte multă deschidere față de partenerii sociali, pentru identificarea soluțiilor corecte la masa negocierilor.

Regăsirea solidarității naționale este o condiție absolut necesară pentru a combate criza, pentru a reduce efectele acesteia.

Traversăm o perioadă dificilă, de criză reală, suntem preocupați de reducerea costurilor sociale, suntem obligați să ne împrumutăm de la FMI, le spunem românilor că trebuie să strângem cureaua, iar unii colegi din guvern se duc în campanie electorală prin nu știu ce comune ale patriei și promit bazine olimpice, blocuri și autostrăzi, fără nici o reținere!

În vreme ce miniștrii PSD negociază cu sindicatele și caută soluții pentru a nu lăsa categoriile vulnerabile să devină victime ale crizei economice, unii politicieni aruncă petarde mediatice, precum devansarea alegerilor prezidențiale! Sunt convins că toți cei peste 800.000 de potențiali șomeri ai României nu au altă prioritate decât devansarea alegerilor și nu mai dorm noaptea de această grijă!

Stimați colegi,

cred că este momentul să ne vindecăm de iluzii și să înțelegem exact sensul cuvântului responsabilitate.

Trebuie să înființăm, în cel mai scurt timp, Consiliul pentru Relansarea Economică, sub auspiciile Parlamentului, care să coordoneze elaborarea și aplicarea programului românesc anticriză și de relansare economică.

Trebuie să depășim retorica dezbinării și să găsim soluții eficiente și echitabile pentru a depăși criza. Aceasta este responsabilitatea întregii clase politice!

  Viorel Palașcă - declarație politică intitulată Politizarea administrației - prioritate pentru Guvernul Boc;

Domnul Viorel Palașcă:

Declarație politică intitulată "Politizarea administrației - prioritate pentru guvernul Boc".

Cu câteva zile în urmă, mașina de vot a marii coaliții PD-L - PSD ne-a demonstrat încă odată că prioritățile sale nu constau în măsuri sau legi adoptate în beneficiul cetățeanului și a bunului mers al instituțiilor statului, ci doar în anularea în totalitate a reformei administrației publice locale și îngrădirea drepturilor angajaților, prin politizarea funcțiilor ocupate de aceștia.

Adică, pentru acest guvern se ridică acum la rang de lege înlocuirea profesioniștilor din administrația publică, cu oamenii care-și vor garanta "profesionalismul" prin carnetul de partid - roșu sau portocaliu - deținut.

Prin adoptarea Legii de modificare a Statutului funcționarilor publici, parlamentarii psd-iști și pd-l-iști au recurs la încălcarea a cinci articole din Constituție și a Regulamentului Camerei Deputaților.

Stilul batjocoritor abordat de conducerea Camerei Deputaților în momentul dezbaterii proiectului de lege respectiv nu face decât să transforme Parlamentul într-o instituție lipsită de transparență, în care procedurile parlamentare nu mai au nicio semnificație democratică, fiind utilizate doar practici incalificabile, ce devin foarte periculoase și fără precedent în istoria parlamentară europeană.

Acest fapt nu reprezintă decât o nouă etapă a pașilor înapoi, prin care ni se demonstrează că dumnealor, psd-iști și pd-l-iști, au votat cu bună știință sfârșitul garanției că ocuparea unei funcții publice se poate face pe criterii profesionale.

Astfel, dreptul la muncă, precum și alegerea ocupației în mod liber, garantate și interpretate în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului și a tratatelor internaționale la care România este parte, inclusiv a directivelor Uniunii Europene, nu au nicio valoare în fața intereselor de partid promovate de către PSD și PD-L prin această lege abuzivă.

Și putem menționa aici un singur exemplu, care asigură statuarea funcțiilor politice în administrație, și anume, prin modificarea statutului funcționarilor publici s-au desființat aproape 1000 de posturi de directori executivi și directori generali executivi care ocupă funcții publice și care nu erau până în prezent legați într-un fel de vreo ingerință a politicului.

Oare profesionalismul acestor oameni nu contează și, mai ales, delimitarea lor evidentă de zona politică?

Din păcate, constatăm că nu este nimic mai important pentru guvernul Boc decât aducerea în sistem a unor oameni care să garanteze prin carnetul de partid aplicarea politicilor sale în fiecare colț al țării, indiferent dacă acest lucru anulează toate progresele făcute de România în ultimii patru ani în sectorul administrației publice!

Asistăm, astfel, la decimarea structurilor administrației publice, printr-o politizare excesivă a tuturor instituțiilor statului, impusă prin metode discriminatorii, ridicate acum la rang de lege, de către cel mai demagog guvern pe care România l-a avut vreodată, guvern ale cărui interese aberante de partid sunt mai presus de orice!

  Gigel-Sorinel Știrbu - declarație politică intitulată ALRO Slatina - între criza economică și dezinteresul guvernamental;

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

"Alro Slatina - între criza economică și dezinteresul guvernamental"

Una dintre cele mai profitabile societăți comerciale din România, Alro Slatina, nu a fost scutită de consecințele recesiunii economice și se confruntă cu o situație tensionată. Soarta companiei și a angajaților celui mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală și de Est este zdruncinată, în contextul crizei internaționale, care a dus la o scădere a prețului aluminiului și la reducerea cererii pe piață.

Săptămâna trecută, sindicatele au protestat împotriva planului conducerii societății de a demara concedieri colective, prin reducerea cu până la 400 a numărului total de angajați ai societății.

În calitate de deputat de Olt consider că această problemă este una de natură să intereseze direct actualul guvern. La Alro Slatina, majoritatea muncitorilor sunt unici întreținători de familie. Intrarea lor în șomaj riscă să arunce în sărăcie familii întregi și să aibă consecințe negative din punct de vedere economic pentru un număr mare de persoane active la nivelul județului Olt care, chiar dacă nu sunt angajați ai Alro Slatina, desfășoară activități care depind de evoluția companiei.

În acest sens, consider necesar ca societatea Alro Slatina să beneficieze de un set de măsuri de ajutorare pe plan economic, așa cum au fost ele discutate pentru alte societăți comerciale considerate strategice pentru economia românească, cum ar fi sectorul auto.

Am văzut cum guvernele altor state membre ale Uniunii Europene au aprobat deja linii de finanțare și scheme de ajutor de stat pentru marile companii aflate în dificultate datorită crizei economice. Scopul acestor măsuri este acela de a ajuta aceste companii să supraviețuiască perioadei de criză, reducând astfel din vulnerabilitatea pe care o manifestă angajații în fața valurilor de șomaj care se anunță.

Pachete similare de măsuri s-au anunțat și la noi, fără a fi însă aplicate deja, cu toate că vorbim aici de măsuri care trebuie luate cu maximă rapiditate, dacă într-adevăr se dorește ca acestea să aibă un efect pozitiv. Se discută de câteva luni și la noi despre acordarea de garanții de stat, acordarea de ajutoare de stat și elaborarea unor scheme noi de ajutor de stat pentru întreprinderile și domeniile strategice ale economiei românești.

Importanța pe care Alro Slatina o are la nivelul economiei românești și europene, prin faptul că este, în prezent, cel mai mare producător de aluminiu din zona Europei Centrale și de Est, precum și numărul mare de persoane care depind de activitatea acestei companii, sunt argumente de natură să susțină decizia prin care compania să fie considerată de importanță strategică.

Consider că o decizie în acest sens trebuie analizată și aprobată fără întârziere, astfel încât societatea Alro Slatina să poată supraviețui perioadei de criză economică, fără să arunce în șomaj sute de muncitori care și-au legat destinele și viața familiilor lor de supraviețuirea acestei companii. Pe lângă responsabilitatea economică, cei îndreptățiți trebuie să își asume și responsabilitatea morală față de acești oameni.

  Victor Paul Dobre - declarație politică intitulată Șomajul încotro?;

Domnul Victor Paul Dobre:

"Șomajul încotro?"

Partidul Național Liberal a încercat în nenumărate rânduri să atragă atenția asupra acestei probleme naționale, și anume șomajul, sesizând faptul că actualul Guvern vine cu o politică greșită referitoare la contribuțiile pentru șomaj.

Încă de la dezbaterea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 în Parlament, am atras atenția, împreună cu colegii mei liberali asupra faptului că, în ceea ce privește construcția bugetului, s-a plecat de la o premisă prea optimistă privind rata șomajului, Guvernul Boc mergând pe o medie lunară de șomeri în plată de 124800, cifră care a fost depășită cu mult în lunile ianuarie și februarie.

De asemenea, toate semnalele care au venit atât de la patronate, cât și de la sindicate, au susținut afirmațiile făcute de Partidul Național Liberal referitoare la prognoza bugetară eronată, față de venituri, dar și de cheltuieli. Aceste realități puteau să determine Guvernul Boc să reconsidere proiecțiile bugetare pentru anul 2009 în ceea ce privește șomajul chiar în timpul dezbaterilor la buget, deoarece era absolut evident că numărul șomerilor va crește.

Rata de șomaj prevăzută în bugetul asigurărilor de stat pe anul 2009, de 5,3%, a fost realizată încă din luna februarie.

Acum, domul ministru Sârbu vine și declară că șomajul va urca cu mult peste 8%, adică ne întoarcem la nivelul anului 2003, și cere o majorare a bugetului ministerului pe care îl conduce cu 500 de milioane de lei, bani care ar trebui folosiți pentru plata ajutorului de șomaj și a pensiilor sociale.

Dar, domnilor, ce se întâmplă cu politicile active pe piața muncii? Acestea sunt inexistente!

În loc să facă ceva în acest sens, Guvernul încurajează șomajul și prin acordarea plăților compensatorii, prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de șomaj și scutirea de impozite și contribuții pentru șomajul tehnic.

Persoana care și-a pierdut locul de muncătrebuie încurajată să se reintegreze cât mai repede pe piața muncii pentru că, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, costurile cu plata șomajului sunt mai mari decât cele generate de programe pentru reintegrarea șomerilor.

Mai mult, aceste programe trebuie susținute de elaborarea unor măsuri de sprijin pentru agenții economici, urmând modelul altor state europene ce se confruntă cu situația de criză.

Stimați guvernanți,

Poate este momentul să vă treziți la realitate și să veniți cu niște politici active pe piața muncii, pentru că acestă problemă nu poate fi rezolvată decât prin adoptarea unor măsuri constructive, pentru limitarea efectelor crizei economice și crearea de noi locuri de muncă.

  Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică intitulată Criza din sănătate, provocată de minciună și demagogie;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Declarație politică intitulată "Criza din sănătate, provocată de minciună și demagogie".

De câteva zile asistăm la o criză care tot crește în sistemul de sănătate, la o criză născută din minciuna și demagogia cu care ministrul sănătății Ion Bazac a tratat medicii de familie.

Acesta a știut și știe că a acceptat un buget al CNAS fără nici o rațiune, un buget care dă bani unde nu este nevoie și taie acolo unde banii ar putea dezvolta servicii de prevenție, profilaxie.

Cu toate că ministrul susținuse în Parlament un buget neghiob și lipsit de respect față de cetățean, a încercat să-i păcălească pe reprezentanții medicilor de familie semnând cu aceștia un proces-verbal care promitea soluționarea gravelor aspecte sesizate.

Medicii de familie, de bună-credință, obișnuiți cu dialoguri cinstite și corecte cu vechea conducere a ministerului sănătății, au semnat actul și au așteptat îndeplinirea celor convenite cu ministrul sănătății, iar pe site-ul MS se găsește o declarație de liniștire a acestei bresle profesionale, din partea ministrului.

Între timp, fără nici o consultare serioasă, fără a se ține cont de cele semnate, de cele convenite, de promisiunile făcute medicilor de familie, ministrul a promovat hotărârea de guvern privind aprobarea contractului cadru pe anul 2009.

Medicii au fost puși în fața faptului împlinit, adică li s-au introdus în contract alte prevederi decât cele convenite, alte norme decât cele promise, alte obligații decât cele pe care ei le pot profesa legal.

Atenție, medicii de familie sunt efectiv puși în situația de a presta servicii medicale pentru care nu au competență profesională și sunt cazuri sigure de malpraxis.

Evident că și-au dat seama că au fost păcăliți și au reacționat, strângându-se într-o adunare a disperării, a consternării, a protestelor față de modul irațional, necinstit și mârșav, față de modul de lucru al unui ministru care deja este implicat în situații în care se dovedește că nu respectă legea, că apelează la șmecherii pentru a-și rezolva problemele pe la consuli, servicii secrete etc.

Încerc să dovedesc că medicii sunt cei care suportă lipsurile majore din sistem, dar ei își fac datoria, consultă și sfătuiesc pacienții, prescriu rețete, urmăresc bolnavii, fac vaccinări și mai fac o mulțime de alte servicii medicale.

Lor nu li se respectă drepturile, ci dimpotrivă li se știrbesc, iar obligațiile le cresc pentru că așa vrea un ministru care nu știe ce se întâmplă în cabinetele acestor medici și cum supraviețuiesc acestea.

În mandatul meu de ministru, cu toate riscurile asumate, am promovat dialogul, am constituit comisia ministerului de medicină de familie din acei medici aleși de colegii lor, tocmai pentru a impune reguli democratice, singurele care pot impune valoarea și respectul.

Cred că a venit momentul ca actualul ministru al sănătății să-si ceară iertare medicilor pentru inducerea acestora în eroare, pentru manipularea ordinară la care i-a supus, pentru stilul pompieristic practicat în rezolvarea unor probleme de fond, pentru absența unor politici publice asumate și prin care să se vadă care sunt prioritățile și cum se pot soluționa.

Voi încerca să sprijin lupta corectă, sinceră, adevărată, necesară a medicilor de familie pentru binele cetățenilor, fiindcă este evident că tratarea normală a medicilor de familie, inclusiv financiar, se va regăsi în activitatea medicilor de familie în relația cu pacienții.

Indiferent de ce voi fi acuzat, pentru că actuala guvernare se luptă cu stafiile vechii guvernări, fiind incapabilă să propună ceva concret, coerent și eficient, consider că demersul este deasupra interesului de partid, de grup sau de orice altceva, urmărind interesul general al pacienților servit de medici, în general, de medicii de familie, în special.

Slujirea pacienților și a medicilor este mai presus de orice și merită ca tot mai mulți oameni să se implice și să contribuie la schimbări majore în sistemul de sănătate românesc.

  Mircia Giurgiu - declarație politică intitulată Drepturi numai pentru unii. Alții?;

Domnul Mircia Giurgiu:

Declarație politică intitulată "Drepturi numai pentru unii. Alții?"

Activitatea SC Hidroconstrucția SA (fostul Trust de Construcții Hidroenergetice) este axată pe executarea de lucrări în subteran. E vorba de galerii, puțuri, caverne etc. destinate hidrocentralelor. Procesul tehnologic este similar cu cel din industria extractivă prin natura activității de subteran. Salariații au meseriile de miner, artificier, dulgher subteran, mecanic subteran etc. Se lucrează în diferite roci, în exact aceleași condiții ca și în minerit, cu mențiunea că uneori galeriile sunt de secțiuni mai mici, ceea ce pune mai multe probleme tehnologice. Schematic, procesul ciclic începe cu trasarea și forarea găurilor (în frontul aflat, evident, în subteran), amplasarea explozibilului, pușcarea, aerarea frontului, copturire, încărcarea materialului rezultat cu încărcătoare de mină în vagoneți de mină, evacuarea acestuia cu locomotive de mină, executarea de sprijiniri de diferite tipuri, în funcție de duritatea și starea rocii, baterea de ancore. Betonarea se face cu ajutorul unor care de betonare de diferite secțiuni, betonul fiind transportat în subteran cu ajutorul unor vagoneți speciali, având în vedere că lungimea unor galerii depășește 15 km. Toate aceste activități, plus cele conexe, pe care nu le mai detaliem, se execută în subteran, cu infiltrații de apă, condiții precare de iluminat, aeraj și microclimat, pericol de surpări, de expunere la gaze - galerii în execuție au fost clasificate ca mine grizutoase.

Condițiile în care se lucrează au făcut ca aceste activități să fie încadrate în grupa I de muncă în legislația anterioară anului 1990, apoi încadrarea în grupa I a fost confirmată prin Ordinul nr.50 din 1990 (poziția 1 din anexa nr.1): "Activitatea desfășurată în subteran - la construcții de tunele, de galerii, precum și de centrale electrice subterane; la exploatările din cariere prin tunele și galerii;"

În Legea nr. 19/ 2000 la art. 20 (1) se prevede: "În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă." Atragem atenția că se face referire la un tip de unități, și nu la o activitate sau meserie, așa cum se prevede la celelalte alineate și articole din lege și cum considerăm normal! În aplicarea acestui articol, Casa Națională de Pensii a susținut că deoarece Hidroconstrucția nu este "unitate minieră", personalul care lucrează în subteran nu poate fi încadrat în condiții speciale.

Considerăm că este un caz grav de discriminare și inechitate, deoarece nu sunt avute în vedere condițiile efective în care lucrează acești oameni, ci denumirea unei unități! Menționăm că la demersurile noastre privind acest fapt, de la Ministerul Muncii, a fost chiar sugerată modificarea denumirii societății comerciale!

La numeroasele demersuri făcute pe toate căile s-a promis o rezolvare printr-un act care să completeze Legea nr.19. În anul 2005, CNPAS emite Avizul nr.42/06.05.2005 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, obținut conform prevederilor HG nr. 1025/2003 prin care se avizează încadrarea activității desfășurată în subteran la construcții hidrotehnice de tuneluri de galerii, precum și de centrale electrice subterane din cadrul Hidroconstrucția, în condiții speciale. Ulterior, în 2006, apare Legea nr. 226 prin care se încadrează în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară un număr de activități prevăzute în Anexa nr.1, printre care, la pct.3) se regăsește și activitatea SC Hidroconstrucția SA. Dar la art. 3 alin. (1) din aceeași lege se prevede că pentru a beneficia de pensie, asigurații trebuie să realizeze un stagiu minim de cotizare de cel puțin 25 de ani, și nu de 20 de ani, așa cum prevede Legea nr.19/2000, pentru cei care lucrează în condiții similare (subteran). Practic acum există condiții speciale și condiții și mai speciale pentru mineri! Acest fapt a dus la tensiuni deosebite și la probleme foarte mari pentru unii dintre salariații noștri, mai ales că legislația nu se aplică coerent și unitar de la un județ la altul.

Demersurile SC Hidroconstrucția SA privind rezolvarea acestei situații discriminatorii grave au ajuns, firesc, și la Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale. De aici s-a primit un răspuns prin Adresa cu nr. 4593/21.08.2008, răspuns pe care reprezentanții SC Hidroconstrucția SA îl consideră nesatisfăcător, din următoarele motive: în adresă se face - din nou - referire la denumirea, tipul unității, încadrarea activității în codul CAEN (!) și nu, așa cum este normal, la condițiile concrete ale locurilor de muncă respective. Nu putem crede că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea condițiilor de pensionare denumirea, tipul sau obiectul de bază de activitate al unității din care provine salariatul, și nu condițiile efective în care lucrează acesta, gradul de risc și periculozitate, complexitatea activităților desfășurate de acesta! Considerăm că în pofida declaraților de afirmare a echității sociale și a egalității de șanse nu reușim să facem înțeles aspectul că la condiții similare de muncă se cuvin condiții similare de pensionare!

Principiul egalității, legiferat în art. 2 lit. b) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, la care se adaugă și faptul că activitatea în subteran are un specific aparte, condițiile de muncă și tehnologia fiind aceleași ca și la locurile de muncă de la escavarea unei galerii de mină sau a unei galerii de hidrocentrală, faptul că formularea "unități miniere" din art.20 alin.(1) lit.a) a Legii nr.19/2000 este interpretat limitativ, discriminând astfel un număr mare de angajați ai altor unități care lucrează în condiții similare, precum și faptul că efectiv condițiile de muncă trebuie să determine dreptul la pensie, și nu tipul sau denumirea unității la care este angajat asiguratul.

  Grațiela Leocadia Gavrilescu - declarație politică având tema Medicii de familie, sclavi pe moșia statului?;

Doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu:

Declarație politică având tema "Medicii de familie, sclavi pe moșia statului?"

Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii de Guvern nr.1714/2008 pentru aprobarea contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009 a fost aprobată în ședința de miercuri a Executivului.

Medicii de familie, reuniți în ședință extraordinară, au decis, însă, sâmbătă, în unanimitate, să nu semneze contractul-cadru pe 2009, deoarece acesta nu include și propunerilor lor, așa cum ar fi fost normal.

Cu alte cuvinte, de miercuri, 1 aprilie - și nu e păcăleală!, pacienții vor trebui să plătească atât consultațiile, cât și analizele și medicamentele.

Eu nu sunt medic, dar, ca mulți dintre dumneavoastră, îi port acestei profesii cel mai adânc respect!

Mi se pare inadmisibil ca, în numele "presiunii suplimentare pe Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate", invocată de domnul ministru Bazac, Guvernul să facă abstracție de doleanțele justificate ale medicilor de familie!

Mi se pare inadmisibil ca, în numele aceleiași presiuni, Guvernul de birocrați să "rezolve", doar... din condei, desigur, problema asistenței medicale de urgență, impunându-le medicilor de familie să lucreze în centrele de permanență, pentru a asigura continuarea activității din aceste unități, în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale!

Aceasta, în condițiile în care, potrivit declarației doamnei Doina Mihăilă, Președintele Patronatului Național al Medicilor de Familie, decizia a fost luată fără ca medicii să fi fost măcar anunțați și fără a se ține cont de faptul că dumnealor nu sunt medici de urgență, aceasta fiind o specialitate diferită, cu atribuții distincte.

Mă întreb ce se va întâmpla în situația în care un medic de familie va fi acuzat de malpraxis în timpul prestării serviciilor de urgență! Va readuce la viață domnul Bazac victima? Va plăti domnul Bazac daunele?...

În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate a Camerei, dar și ca simplu cetățean, nu pot asista pasivă la experimentele și umilințele la care sunt supuși medicii în România!

Nu pot fi părtașă nici la procesul de discreditare continuă a acestei meserii, la îndepărtarea medicului de la rostul său istoric, prin fel de fel de găselnițe birocratice și contabilicești, în numele unei așa-zise transparențe!

Medicul român trebuie să rămână un reper al profesionalismului și moralității, nu să devină un sclav pe moșia statului, administrată de bazaci de conjunctură!

  Titi Holban - scurtă prezentare a situației grele din sectorul construcțiilor;

Domnul Titi Holban:

Volumul construcțiilor din România a înregistrat o creștere de 26% în 2008, până la suma de 14,3 miliarde euro. Cu toate acestea, în trimestrul întâi al anului 2009 personalul din sectorul de construcții s-a redus, prin trimiterea în șomaj a circa 20.000 de angajați, și protecția socială temporară, prin Casa Socială a Constructorilor, a circa 21.500 de angajați.

Această situație din sectorul construcțiilor este din ce în ce mai dificilă, și asta și din cauza faptului că Guvernul Boc nu plătește datoriile din 2008, numărul firmelor aflate în imposibilitate de a-și mai continua activitatea crescând semnificativ.

Din acest motiv, Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO) intenționează să acționeze în instanță Guvernul pentru neplata creanțelor din 2008, situație care a adus 30-35% din firmele din construcții în pericol să intre în faliment, din cauza lipsei finanțării.

Statul are datorii de circa două miliarde euro către firmele de prestări servicii, din care aproximativ 1,2-1,3 miliarde euro către companiile de construcții, aceste sume trebuind a fi plătite firmelor de construcții până la data de 15 martie.

De asemenea, birocrația excesivă a făcut ca o serie de măsuri să fie blocate între instituții, ceea ce nu face altceva decât să accelereze falimentul în acest sector.

Fac astfel apel către Guvernul României, să respecte promisiunile publice și obligațiile contractuale asumate, astfel încât activitatea acestui sector important să nu mai fie înfrânată, și din cauza lipsei de finanțare să ajungem la un număr de salariați disponibilizați de 70.000-75.000, așa cum se preconizează!

  Miron Ignat - intervenție cu titlul Ziua Poliției române;

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Poliției române"

Pe data de 25 martie 2009 a fost sărbătorită "Ziua Poliției române". Alegerea acestei date este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.

Ziua de 25 martie este o dublă sărbătoare, constituind o apropiere între polițiști și populație, prin solidificarea încrederii în curajul civic al colaborării în folosul cetățenilor.

De 187 de ani, Poliția română este în slujba cetățeanului și ziua acesteia reprezintă o sărbătoare de suflet, un moment de bucurie și mândrie.

De-a lungul anilor, Poliția română a parcurs pași însemnați și esențiali în procesul de modernizare, astfel încât să reprezinte un exemplu de onestitate, moralitate și sprijin pentru fiecare cetățean.

Această instituție este o structură statală importantă, cu forțe de protecție care, alături de celelalte instituții similare, are datoria de a acționa cu promptitudine la așteptările oamenilor, de a preveni populația în caz de pericol și de ocrotire a acesteia.

Această zi, încă de la instituirea ei, a devenit un simbol al îndatoririlor în fața societății. Obiectivele și misiunile specifice ale poliției sunt de apărare a valorilor și intereselor fundamentale ale statului și cetățenilor României, necesitatea unor capacități sporite, reale de a răspunde noilor riscuri și amenințări de pe plan global și regional.

Am convingerea că în continuare Poliția română își va exercita cu profesionalism meseria și își va îndeplini menirea de apărare a cetățenilor.

Cu ocazia aceste zile, doresc să transmit salutul meu călduros și aprecierea față de dăruirea și responsabilitatea pe care o asumă Poliția română în fața cetățenilor.

  Niculae Mircovici - declarație politică intitulată Să oprim bălăcăreala la adresa armatei române;

Domnul Niculae Mircovici:

Declarație politică intitulată "Să oprim bălăcăreala la adresa armatei române".

Printr-o coincidență nefericită, astăzi, când se aniversează cinci ani de la primirea României în Alianța politico-militară a Atlanticului de Nord, ne simțim obligați să prezentăm în plenul Camerei Deputaților o declarație politică cu titlul de mai sus.

Acest demers este determinat de conținutul recentei Analize a stării structurii Ministerului Apărării Naționale, prezentată de ministru în 24 martie 2009, analiză la care a participat și președintele României, prilej cu care s-a afirmat, alături de multe nerealizări și greutăți, că numai în anul 2008, peste 1600 de cadre și militari angajați pe bază de contract au părăsit armata prin demisie, precum și de demersul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, care pentru prima dată de la înființarea ei, în 1925, se adresează conducerii țării și mass-mediei printr-o acțiune oficială de protest.

Asistăm astăzi la o campanie denigratoare de umilire a armatei, a cadrelor militare active, în rezervă și în retragere, precum și a pensionarilor militari.

Prin această campanie "ofensivă antiarmată" promovată la diferite niveluri de analiză și informare, se încearcă inducerea în imaginea publică a unor neadevăruri, a unor invective, acuze și inepții prin care suntem etichetați și asimilați cu tagma "jefuitorilor de buget", a celor cu "salarii și pensii de lux", cu noii aristocrați ai societății românești.

Toate cadrele militare active, în rezervă și retragere, precum și pensionarii militari sunt consternați de această atitudine nejustificată de ponegrire și blamare cu o dovedită și profundă lipsă de discernământ.

Ca deputat în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și fost militar activ, general în rezervă al Armatei române, mă simt dezamăgit de atitudinea unor guvernanți, politicieni, "analiști" și "formatori" de opinie, de adoptare a poziției de eludare a identificării caracteristicilor carierei militare, prestată din fragedă tinerețe (14 ani) sub rigorile asumate și impuse în același timp prin jurământul de credință față de țară și neamul românesc, de regulamente militare și ordinele ministrului Apărării Naționale.

În aceste condiții, sunt nevoit să amintesc, chiar și sumar, că afirmarea în cariera militară are la bază studii liceale, de educație militară generală și de specialitate, de educație civică și patriotică, începând cu liceul militar, școala militară, academia de înalte studii militare, cursuri postacademice, postuniversitare, a unor facultăți și instituții civile.

În rândul cadrelor militare există numeroși profesori universitari, cercetători, ingineri, medici, diplomați, analiști politici, membri ai Academiei Oamenilor de Știință, autori de carte și formatori de opinie etc.

Este bine-cunoscut că în statele occidentale, această categorie de cetățeni în care s-a investit și care au dobândit o înaltă pregătire profesională și dovedesc probitate morală și civică, o bogată experiență la ieșirea din sistem sunt folosiți în special în administrația de stat, cu rezultate benefice societății.

Este adevărat că și în societatea românească sunt atrase multe cadre în rezervă și în retragere care, folosite în domeniile administrației publice, siguranței naționale și serviciilor descentralizate, obțin rezultate notabile.

În contextul sus-menționat, trebuie să reamintim că serviciul militar a fost frecvent marcat de reale privațiuni unice și specifice, suportate fără crâcnire de către cadrele militare, astăzi active sau în rezervă și retragere, astfel:

  • timp de muncă nenormat, fără a recupera prin plată sau timp liber timpul lucrat suplimentar;
  • serviciul operativ pe mare, în aer și pe uscat, ziua și noaptea, indiferent de condițiile de anotimp și stare a vremii;
  • mutări în cel puțin 5 - 10 garnizoane și numeroase detașări pentru misiuni și prestații în economia națională, afectându-se indirect și afirmarea profesională a soțiilor, - ca urmare traiul în multe familii ale militarilor sau pensionarilor militari a fost și este asigurat de o singură solda sau pensie;
  • interdicția construirii sau achiziționării unei locuințe înainte de 1990 sau a angajării unor "joburi" pentru întregirea bugetului familial în prezent;
  • interzicerea de a se organiza în sindicate sau alte structuri asociative pentru a-și manifesta nemulțumirile, inclusiv prin ieșirea în stradă.

La toate acestea pot fi adăugate și condițiile speciale impuse de folosirea armatei, ca unică forță de muncă ieftină și chiar de cele mai multe ori gratuită, la lucrările în economia națională. Avem în vedere participarea la construirea canalelor Dunăre - Marea Neagră, Dunăre - București, metroului București, Casei Poporului, Transfăgărășanului, irigații, magistralele de cale ferată, noduri hidrotehnice, zeci de mii de locuințe, regularizarea cursurilor de apă, electrificarea magistralelor de cale ferată, amenajarea turistică a litoralului românesc, la înlăturarea efectelor calamităților naturale, la strângerea recoltei, împăduriri, desecări, în minerit etc.

De asemenea, nu poate fi eludată sau falsificată niciodată participarea și jertfa Armatei Române în Revoluția din Decembrie 1989. Armata, din primele momente, a aderat cu trup și suflet la idealurile acesteia, având în final numeroși morți și răniți, a facilitat instaurarea statului de drept în România și statornicirea democrației în țară, - fără a cere sau a se bucura de avantaje de ordin material sau de altă natură, în schimb s-a ales cu blamul public.

În această ultimă perioadă, Armata română a suportat și rigorile impuse de numeroasele reduceri și restructurări, de peste 2/3, sub "masca" impunerii acestor măsuri de către NATO în perioada premergătoare și postaderare la Alianță.

Având în vedere că în Statutul NATO se stipulează la art.5 că țările membre, asigurând nivelul de interoperabilitate al forțelor, pot să-și configureze dimensiunea și performanțele armatelor naționale fără nici o restricție din partea Tratatului de Alianță, susținem cu tărie că a fost săvârșit un brutal abuz asupra armatei, acesteia reducându-i-se efectivele de la peste 350 de mii la aproximativ 75 de mii de militari la toate categoriile și specialitățile militare.

Pe fondul situației create și al aplicării unei concepții insuficient justificată, în ultimii ani au fost disponibilizate cadre militare cu vârste între 35 - 47 ani, cu pensii anticipate, inconsistente, care nu le permit o viață decentă în familie și societate, în condițiile în care nu le-a permis nici realizarea profesională.

În spiritul adevărului pe care-l reclamăm, menționăm că o pensie militară integrală s-a obținut în urma unei activități de 35 - 45 de ani în serviciul armatei, fiind acordată diferențiat pe categorii de grade, funcții, specialități și condiții speciale de muncă, acestea situându-se în limitele:

  • 125 - 250 euro pentru maiștri militari și subofițeri;
  • 250 - 300 euro pentru ofițeri cu grade inferioare;
  • 350 - 550 euro pentru ofițeri cu grade superioare.

La acestea pot fi adăugate pensiile de invaliditate datorită unor îmbolnăviri sau răniri în teatrele de acțiuni militare și condiții speciale de muncă, care nu depășesc 125 euro.

Valoarea acestor pensii, comparativ cu cele ale pensionarilor din armatele celorlalte țări NATO, cu același nivel de competență profesională, de specialitate și de stat major, care asigură nivelul de interoperabilitate cerut în acțiuni comune, este mult diminuată.

Astfel, un militar din armatele din Belgia, Polonia, Cehia, pentru a aminti doar țări cu care ne putem compara, este onorat la pensie lunar, în medie cu:

  • 600 euro - pentru subofițeri;
  • 2300 euro - pentru ofițeri;
  • 3500 euro - pentru generali și amirali.

În spiritul demnității și corectitudinii civice, apreciem că aspectele semnalate de Guvern trebuie analizate separat, diferențiat pe categorii socio-profesionale, iar dacă în armată sunt identificate situații de genul celor reclamate, suntem de acord să se aplice corectivele generale și specifice propuse.

Față de aspectele sus-menționate, în concluzie, în numele militarilor activi, ai membrilor ANCMRR apreciez că se impune și cer în regim de urgență retractarea acuzelor față de cadrele militare active, în rezervă și retragere, precum și a pensionarilor militari proveniți din Ministerul Apărării Naționale, acceptarea particularităților serviciului militar și disocierea totală a acestora de celelalte segmente sociale de pensionari acuzați public, pe drept sau pe nedrept.

Consider necesară o înțelegere superioară a condițiilor particulare din armată, care impun reglementări speciale referitoare la condițiile de muncă, de salarizare și pensionare existente, asigurându-se în același timp și o atractivitate față de "hulita" carieră militară în prezent.

In Mesajul adresat de ANCMRR Președinției, Guvernului, Parlamentului și mass-mediei românești se arată că «Suntem hotărâți să menținem "starea de alertă" și în spiritul crezului nostru - deviza "Patrie, Onoare, Demnitate" să continuăm lupta, apelând la judecata instanțelor naționale și europene pentru asigurarea drepturilor consfințite prin Constituția României și dobândite prin lege.

Fie ca Bunul Dumnezeu să ne ocrotească și să ne călăuzească în continuare pașii spre biruință!»

  Oana Tohme Ștefănescu Niculescu Mizil - declarație politică intitulată  Problema românească din Italia;

Doamna Oana Tohme Ștefănescu Niculescu-Mizil:

Declarație politică intitulată «"Problema" românească din Italia»

"Un român în vârstă de 37 de ani a fost bătut cu sălbăticie de patru persoane, după care a fost abandonat în stradă." Episodul a avut loc ieri-noapte la Parè di Conegliano (localitate din nord-estul Italiei). Cetățeanul român a suferit leziuni iremediabile la ochi și mai mult ca sigur va rămâne cu handicap pentru toată viața. Astfel de cazuri, în care românii stabiliți în peninsulă sunt victime ale italienilor, nu sunt rare.

Românii din Italia sunt, în continuare, ostracizați, atât de autoritățile italiene și presă, cât și de către cetățenii italieni. În ciuda demersurilor făcute de către Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, și de parlamentari români, la nivel interparlamentar, cu omologii italieni, starea de fapt ostilă a cetățenilor români aflați în Italia continuă, iar situația concetățenilor noștri este departe de a fi rezolvată.

În urma vizitei delegației parlamentare române în Italia - delegația formată din tinerii parlamentari: deputat Oana Niculescu-Mizil, membru în Comisia pentru politică externă, deputat Nicolae Bănicioiu, chestor în Camera Deputaților, deputat Cristian Rizea, vicepreședinte în Departamentul Pentru Energie, și deputat Cristina Dumitrache, membru în Comisia pentru politică externă - "problema" românească din Italia capătă valențele "problemei" românilor din Italia.

Obiectivele acestei vizite au fost:

  • stabilirea contactelor cu asociațiile și comunitățile românești din Italia (Roma și Milano);
  • stabilirea unui strâns dialog cu omologii parlamentari și cu oficialitățile locale;
  • solidaritatea parlamentarilor români cu românii care traiesc și muncesc în Italia;
  • conștientizarea autorităților din Italia de rolul socio-economic și responsabilitățile pe care autoritățile italiene le au în a respecta drepturile tuturor cetățenilor europeni, indiferent de naționalitate;
  • observarea problematicii integrării comunității românești în Italia (inclusiv problema rromă).

În urma întâlnirii avute cu parlamentarii italieni, cu oficialitățile locale din Roma și Milano, cu reprezentanți ai asociațiilor românești din cele două localități, precum și din dialogul avut în tabăra de romi Candoni din capitala italiană dar, mai ales, cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Romane din Roma și Milano, am identificat mai multe probleme generale de care suferă comunitatea românească din Italia. Acestea sunt:

  • fragmentarea comunității românești în foarte multe asociații (lipsa unității românești și haosul organizatoric al românilor din Italia);
  • lipsa reprezentanților românilor din Italia (a comunității românești) în mecanismul politic italian;
  • insuficienta activitate a europarlamentarilor români (nu sunt vizibili la nivel socio-politic italian) prin acțiuni și programe;
  • percepția în Italia (societatea civilă, mass-media și oficialitățile italiene) a cetățenilor de naționalitate română ca imigranți, nu ca și cetățeni europeni;
  • folosirea de informații neverificate de către media italiană în mediatizarea infracționalității românești în peninsulă;
  • încercarea de limitare a liberei circulații a românilor în spațiul italian;
  • brandul de țară depășit și nereprezentativ pentru români;
  • lipsa de activități culturale care să promoveze în sens pozitiv imaginea valorilor poporului român și implicit ale cetățenilor români în Italia, dar și lipsa mediatizării românești a celor existente;
  • lipsa unei bune comunicări între membrii comunității românești și oficialii români din peninsulă, în vederea rezolvării problemelor sociale ale românilor (certificate de naștere, reglementarea problemelor de asigurări de sănătate etc.).
  • lipsa unei bune comunicări interparlamentare româno-italiene;
  • folosirea comunității românești ca masă de manevră electorală de către politicienii italieni.

Desigur că rezolvarea unor asemenea probleme necesită o implicare activă atât a parlamentarilor români și a oficialităților românești, cât și ale omologilor italieni, o atentă monitorizare a media italiană, o activare a media românești dar, mai ales, o totală schimbare de mentalitate a italienilor, dar și a românilor.

Iată de ce, stimați colegi parlamentari, consider că este necesar să fie tras un semnal de alarmă în ceea ce privește problema românilor din Italia, o problemă care ne privește pe noi toți!

  Petru Movilă - declarație politică intitulată O școală mult prea îndepărtată;

Domnul Petru Movilă:

"O școală mult prea îndepărtată"

Sute de copii din județul Iași fac zilnic, în medie, peste 10 kilometri pe jos pentru a învăța carte. Probabil acesta o fi unul dintre motivele pentru care actuala conducere a Ministerului Educației, Cercetării și Inovării a decis ca numărul orelor de sport din curricula școlară să fie micșorat. De vreme ce elevii din mediul rural fac marș în fiecare dimineață, ce nevoie mai au copiii din România de educație fizică?

În ciuda programului de dotare a școlilor din mediul rural cu microbuze, cele mai multe unități școlare din județul Iași nu beneficiază de aceste mijloace de transport. Situația este și mai gravă pentru că primele microbuze, cele acordate între 2001-2004, sunt deja depășite, ele fiind fie mai mereu în reparații, fie deja casate. De asemenea, în alte comune, microbuzele care, în mod normal, nu pot transporta decât 16-18 elevi, sunt în mod iresponsabil burdușite cu copii. Cum și starea drumurilor comunale rămâne jalnică, riscul producerii unor accidente grave este extrem de mare.

Sigur că unele consilii județene, cum și la Iași se întâmplă, nu au ca prioritate aceste probleme fundamentale pentru o comunitate locală: școala și drumurile.

De ce ne mai mirăm atunci că rata abandonului școlar în mediul rural este cea mai mare din Europa?

În ultimii ani, Ministerul Educației nu a venit cu soluții la toate aceste probleme. S-a discutat despre înființarea unor campusuri școlare care să deservească mai multe comune. S-a discutat despre cămine în care elevii din mediul rural să fie cazați, în condiții decente, de-a lungul unei întregi săptămâni. S-a discutat despre dotarea în ritm de urgență cu microbuze a tuturor școlilor din România. S-a tot discutat... dar nu s-a făcut mai nimic!

Din păcate, în România școala se îndepărtează tot mai mult... de Europa. Și asta nu se discută, chiar se întâmplă.

  Neculai Rebenciuc - declarație politică intitulată Punctului de pensie de 45% i s-a pus punct. O altă promisiune ratată;

Domnul Neculai Rebenciuc:

Declarație politică intitulată "Punctului de pensie de 45% i s-a pus punct. O altă promisiune ratată".

Pensionarii au ieșit în stradă săptămâna trecută, pichetând sediul Guvernului și sediile prefecturilor din întreaga țară.

Cum era de așteptat, intrând în rutina imuabilă și zdrobitoare a încălcării și călcării în picioare a promisiunilor, în baza cărora Coaliția PD-L - PSD+PC și-a asigurat și legitimat conducerea țării, nici ei nu au fost "iertați" sau măcar trecuți cu vederea. Ei, marea masă a alegătorilor disciplinați.

Ce mai contează că "atingerea unei ținte de 45% din salariul mediul brut pe economie a punctului de pensie" este inclusă în Programul de guvernare și că, potrivit legii, la 1 ianuarie 2009 punctul de pensie trebuia să atingă această valoare? Ce mai contează că nici prevederile Legii nr.250/2007 privind majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut nu vor mai fi luate în considerare începând din aprilie? Suntem în criză, în "epicentrul" crizei, avem înțelegere cu FMI-ul... și acest lucru scuză totul. Inclusiv faptul că punctul de pensie va deveni 42,2% din aprilie. Asta în condițiile în care sunt mii de popriri pe pensii, iar mulți pensionari continuă să se împrumute la Casele de Ajutor ale Pensionarilor pentru a putea supraviețui.

Trei luni de guvernare stânga-dreapta, trei puncte de pensie tăiate. O nimica toată. "Generația de sacrificiu" trebuie să înțeleagă, să ierte, să uite... să treacă cu vederea, nu de alta, dar vin iarăși alegerile și este din nou timp, nu-i așa, de... promisiuni!

  Iuliu Nosa - declarație politică intitulată După ce reguli joacă Traian Băsescu?;

Domnul Iuliu Nosa:

Declarația mea politică poartă titlul "După ce reguli joacă Traian Băsescu?".

în ultimele zile, am ascultat mai multe declarații ale președintelui Traian Băsescu. Așa cum ne-a obișnuit, președintele continuă să creeze scandal, chiar și acolo unde nu este. Nu mai departe de duminică, la o întâlnire cu sindicatele funcționarilor publici, nu a făcut decât să critice activitatea acestor oameni afirmând că, "pe ansamblu, în ceea ce privește funcționarii, nu avem o problemă de cantitate, ci de calitate. Când mă refer la calitate vizez rezultatul activității corpului funcționarilor în general". Tot zilele trecute a criticat vehement activitatea polițiștilor de la DGIPI și, mai grav, în același timp a luat apărarea unui cetățean cercetat penal. În același context, de ani buni critică activitatea judecătorilor, dar și a dascălilor și a medicilor.

Într-un stat de drept, în care conform Constituției României, președintele trebuie să aibă rolul de mediator între puterile statului, a arunca cu noroi tocmai în oamenii care reprezintă aceste puteri mi se pare absurd și, mai ales, neconstituțional.

Este foarte grav că am ajuns în situația să afirmăm că ne-am obișnuit cu starea de tensiune creată frecvent de președintele Traian Băsescu. Ne-am obișnuit cu scandalul mediatic creat de domnia sa și nu mai facem nimic pentru a scăpa de acest scandal. Și, ca și cum nu ar fi destul, în aceste zile, Traian Băsescu mai este implicat și în scandalul legat de achiziționarea unei case de către fiica sa. Ce poate să mai creadă omul de rând în momentul în care cel care în urmă cu câțiva ani și-a câștigat mandatul de președinte cu declarații sforăitoare cum că el este cel care va stârpi corupția de la nivel înalt din România este asociat cu tot felul de nume și acțiuni cotroversate?

Încet, încet, lumea își dă seama că Traian Băsescu nu a avut și nu va avea niciodată rol de mediator între puterile statului. Și cum ar putea să fie, atâta timp cât aruncă cu noroi în funcționarii publici, polițiști, judecători, dascăli, medici și parlamentari, apoi face declarații în care ia apărarea unor persoane controversate pentru ca, în cele din urmă, asupra sa să planeze suspiciuni privind legături cu oamenii pe care i-a apărat?

Nu doresc să fiu nici avocatul celor pe care președintele îi critică și nici acuzatorul celor cărora le ia apărarea, dar acum, când țara trece printr-o criză economică fără precedent, nu avem nevoie și de o criză instituțională, determinată de un președinte autointitulat jucător. Oare după ale cui reguli joacă? Prea multe întrebări retorice. Dar în cele din urmă vom găsi răspunsurile.

  Daniel Vasile Oajdea - declarație politică referitoare la taxa auto;

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

Declarație politică referitoare la taxa auto.

De la 1 ianuarie 2007 și până acum, taxa auto a cunoscut nu mai puțin de șapte variante. Dacă statul dă dovadă de inventivitate atunci când vrea să-i jumulească pe cetățeni, măcar s-o facă într-un mod cât mai corect și pentru binele public.

Taxa auto, rebotezată taxă pe poluare, a fost instituită în esență ca fiecare contribuabil să plătească pentru poluarea produsă de mașina sa.

Logic, fiecare ar trebui să scoată din buzunar o sumă direct proporțională cu poluarea pe care o produce mașina sa.

Deci, dacă suntem de acord că acesta trebuie să fie principiul care să stea la baza taxei auto, atunci suntem nevoiți să admitem că taxa pe poluare nu trebuie să aibă legătură cu mărimea motorului. O mașină care circulă rar, chiar dacă are o capacitate mare a motorului, poate polua mult mai puțin față de o mașină cu un motor mic, dar care zilnic parcurge zeci sau chiar sute de kilometri. Capacitatea motorului poate fi oricât de mare. Este simplu: dacă nu circuli, atunci mașina nu poluează.

Actuală formă a taxei pe poluare permite paradoxul ca, pentru automobilele de 2-3 ani vechime, să se plătească mult mai mult decât pentru cele cu motor de aceiași capacitate cilindrică, dar cu 10-12 ani vechime. Nimeni nu poate estima exact câți km sau câți ani va circula o mașină, și totuși, nu se prevede restituirea taxei de poluare pentru un autoturism distrus complet într-un eveniment rutier (care, evident, nu mai poate polua). Actualul text de lege permite chiar cumpărarea cu doar câteva sute de euro a unor epave din afară și introducerea lor în programul "rabla". Cu alte cuvinte, statul poate ajunge în situația de a-i finanța pe cei care scapă occidentul de rable ca să le aducă în România, unde pot primi câte o mie de euro de mașină.

O taxă auto mare pentru un autoturism nou, justificată prin poluare, este bizară și contraproductivă. Așa, numai înnoirea parcului auto nu se stimulează... Dacă tot se dorește o taxă direct proporțională cu poluarea, cea mai potrivită soluție este ca aceasta să se regăsească la pompele de alimentare. Taxa pe poluare ar trebui să aibă o anumită pondere - desigur, stabilită de specialiști - din prețul fiecărui litru de combustibil. Fiecare ar plăti direct proporțional cu poluarea produsă, cetățenii nu ar mai fi plimbați pe la ghișee și nu vor mai fi nevoiți să scoată deodată sume mari din buzunar.

Păstrarea taxei pe poluare în forma actuală arată lipsă de profesionalism din partea inițiatorului, dar și o totală lipsă de respect față de contribuabil.

  Ioan Oltean - declarație politică intitulată Alimentele, aurul generației viitoare;

Domnul Ioan Oltean:

Declarație politică intitulată "Alimentele, aurul generațiilor viitoare"

Criza financiară mondială conduce la creșterea prețurilor alimentelor de bază. Prețurile la mâncare au crescut foarte mult la nivel mondial, declanșând proteste în mai multe state. Așadar, următoarea criză ar putea fi criza alimentelor, potrivit declarațiilor oficialităților FMI, cât și a Președintelui țării.

Scopul declarației mele politice este de a determina o dezbatere publică care să inducă pe cale de consecință o strategie durabilă, având în vedere faptul că toate aceste grave probleme cu care se confruntă umanitatea au, în fapt, un numitor comun, și anume foametea. Acest flagel umanitar care se răspândește și lasă urme adânci, începe deja să producă repercusiuni.

Putem ajunge, așa cum mulți au declarat, la un război al resurselor? Este important ca acțiunile noastre să urmeze cursul rațional, prin creșterea eficienței utilizării resurselor. De cele mai multe ori ne concentrăm atenția pe costurile imediate și le omitem sau le considerăm lipsite de importanță pe cele pe termen lung, de care depinde atât securitatea noastră alimentară, cât și a generațiilor viitoare.

Spre exemplu, este important ca gradul de folosire a rezervelor de apă alternativă, apa reziduală tratată, să crească. Creșterea nivelului apelor poate provoca inundarea multor zone locuite, implicit, migrații masive ale populației. Ce se va întâmpla cu speciile de plante și animale care vor dispărea?!

În urma unui raport al Borlanug Global Rust Initiative, parteneră a FAO (Food and Agriculture Organization) din cadrul ONU, recoltele de grâu din întreaga lume pot fi amenințate de o nouă epidemie, "rugina grâului". Epidemia s-a răspândit în toată Africa de Est și a ajuns deja în Orientul Mijlociu și în Asia de Sud. Sporii acestei celule originare Ug99 pot fi transportați de vânt pe toate continentele, urmând să provoace importante reduceri de randament și amenințând securitatea alimentară.

De asemenea, schimbarea climatică care a început deja să-și pună pecetea va conduce la secete tot mai severe și mai frecvente. În acest sens, nu trebuie să așteptăm o criză a apei sau perioade lungi de secetă pentru a aplica planuri de management de eliminare a riscului, concentrate pe zone cu risc ridicat.

O altă problemă majoră este faptul că multe terenuri rămân necultivate. Un rol important îi revine statului, care trebuie să finanțeze producția în ferme. Foarte mulți fermieri sunt atât de săraci încât nu își pot permite să cumpere semințe bune, să fertilizeze pământul sau să irige terenurile agricole. În aceste condiții, este mult mai ieftin să cumperi din afară, pentru că livrarea este instantanee. Ca și fermier, trebuie să investești atât în înființarea culturii, cât și în întreg lanțul de la producție până la livrare. Dar ce se va întâmpla cu agricultura românească, cu terenurile care nu vor fi cultivate? Ca un paradox, câștigă cel care prelucrează și face comerț, și nu cel care produce și care are cheltuielile cele mai mari.

Prin punerea în valoare pe piața europeană a imensului potențial agricol, fiind a doua țară în UE cu un asemenea potențial agricol, România poate să beneficieze de o creștere economică durabilă. Acest lucru poate fi determinat și de accesarea de către agricultori a cât mai multe fonduri structurale, care contribuie substanțial la valorificarea oportunităților integrării și minimalizarea costurilor reale de modernizare, crescând randamentele la hectar, prin folosirea echipamentelor moderne și a tehnologiilor de calitate.

In plus, este importantă și acțiunea investitorilor în terenurile agricole, care reușesc să comaseze suprafețe mai mari și să practice o agricultură modernă și performantă. Dar, pentru toate acestea, este importantă atât intervenția statului, prin măsuri de natură fiscală și acordarea subvențiilor, cât și programele susținute de către Uniunea Europeană. Fără subvenții, terenurile vor rămâne nefertilizate și necultivate. În cadrul Uniunii Europene este important să ne susținem cauza, și aceasta printr-un proiect de dezvoltare a sectorului agricol.

Într-adevăr, UE nu poate modifica guvernarea inadecvată din unele țări ale lumii, dar poate influența reglementarea la nivel mondial, prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului sau al acordurilor bilaterale cu anumite țări sau regiuni. Totodată, este important și rolul europarlamentarului român. România trebuie să-și construiască o poziție substanțială în acest domeniu, având în vedere faptul că agricultura reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare interne, generând 12% din p.i.b., iar 30% din populația activă lucrează în agricultură, din păcate cei mai mulți în ferme de semi-subzistență, fără legătură cu piața. Așa cum a susținut și Președintele țării, avem nevoie de o agricultură și de o industrie alimentară care să valorifice agricultura sub toate aspectele ei.

Totodată, un element important în agricultura românească este reprezentat de așa-numitele plante energetice. Prin Politica Agricolă Comună, Uniunea Europeană susține cultivarea plantelor energetice prin scutiri de taxe și obligativitatea pentru combustibilii vânduți să conțină un procent de biocumbustibili, biocombustibilii fiind astfel unul dintre "elementele cheie" ale politicii energetice. Dar trebuie să analizăm în ce măsură acest obiectiv ambițios în privința producției de hidrocarburi este responsabil, sau care sunt dezavantajeze unor astfel de culturi! Într-adevăr, foarte mulți agricultori sunt tentați să cultive aceste recolte datorită prețului mai ridicat la vânzare și scutirii de la anumite taxe. Dar ce se întâmplă cu producția noastră de cereale dacă renunțăm la ea, în favoarea culturilor energetice? Cultivarea acestor plante va reduce dramatic culturile agricole, una din consecințe fiind creșterea prețului cerealelor pentru consumul uman pe plan mondial. În plus, vom ajunge să importăm cereale? Este bine-cunoscut faptul că, pe terenurile pe care se cultivă plantele energetice, cu timpul, terenul devine neroditor.

Așadar, un consum irațional de alimente, cât și lipsa unei strategii durabile pot avea consecințe grave atât politice, cât și în materie de securitate internațională.

  Dumitru Pardău - declarație politică având ca temă drepturile veteranilor;

Domnul Dumitru Pardău:

Declarație politică având ca temă drepturile veteranilor.

Citind Legea nr.303 din 2007, care modifică Legea nr.44 din 1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, observăm în art. 16 litera e) că veteranii de război sunt scutiți "de la plata impozitelor și taxelor locale, precum și de impozitul corespunzător pentru terenurile arabile în suprafață de până la 5 ha."

Suntem convinși că voința legiuitorului a fost să scutească veteranii de la plata impozitului pentru toate terenurile cu destinație agricolă. Conform Legii nr.18 din 1991, Legea fondului funciar, terenurile cu destinație agricolă includ: terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei, duzi, pășunile, fânețele, serele, solariile, răsadnițele și altele asemenea - , cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, pășunile împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole" etc.

Considerăm că această lege (nr.303/2007) nu a dorit să facă diferențieri între veteranii și văduvele proprietari de terenuri arabile și cei proprietari de pășuni, fânețe sau terenuri forestiere, avantatajându-i pe primii.

În județul Suceava, zonă majoritar muntoasă și de deal, există puține terenuri arabile, dar există 12.165 de veterani și văduve de război care plătesc impozit pe terenurile pe care le dețin. Aceștia se simt nedreptățiți de legea română, care îi scutește de la plata impozitului doar pe cei care locuiesc în zone agricole productive. Și au dreptate!

Este vorba de o discriminare pe motiv de relief, daca cineva și-a imaginat așa ceva posibil!

De aceea, considerăm ca art. 16 lit. e) din Legea nr.303/2007 necesită a fi modificat de urgență, pentru a elimina inechitățile create de acesta.

  Răzvan Șerban-Mustea - declatrație politică intitulată Cui i-e frică de Sever Voinescu?;

Domnul Răzvan Șerban-Mustea:

Declarație politică intitulată "Cui i-e frică de Sever Voinescu?"

În cele ce urmează aș vrea să comentez un fapt petrecut săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaților, și anume respingerea, de către majoritatea parlamentarilor prezenți, a propunerii venite din partea PD-L pentru funcția de secretar al acestui for legislativ. Înainte de toate, nu pot să nu remarc, mai ales pentru cei de-acasă - cetățenii României care ne-au trimis în Parlament pentru o Românie mai bună și care sunt mai puțin obișnuiți cu procedurile parlamentare - că acest scrutin trebuia să reprezinte o simplă formalitate, întrucât respectivul post de secretar era deja alocat grupului parlamentar al PD-L, fiind ocupat până în acel moment de colegul nostru Cezar Preda, care, în urma numirii la șefia Comisiei de control a Serviciului Român de Informații, a fost nevoit să demisioneze. Așadar, nu se punea în niciun caz problema ocupării acestui post devenit vacant de către un parlamentar membru al unei alte formațiuni politice, respectiva propunere rămânând exclusiv la latitudinea Partidului Democrat Liberal.

Acestea sunt motivele pentru care mă întreb de ce, în ciuda oricărei explicații logice, colegii parlamentari au decis să refuze această propunere. Reprezintă Sever Voinescu un pericol pentru vreo persoană sau vreun grup de persoane a căror interese gravitează în jurul Parlamentului României? Și dacă da, cui i-e frică de Sever Voinescu?

Am dorit să fac o paralelă cu Edward Albee, autorul celebrei opere "Cui i-e frică de Virginia Wolf?", pentru că, așa cum în România zilelor noastre apar peste noapte tot felul de "figuri politice" care se erijează în "îngeri ai dreptății" și își prezintă "proiectele politice de o înaltă moralitate" pe la fiecare colț de stradă, așa se întâmpla în New York-ul anilor '50 - '60, când subsolurile, mansardele, trotuarele din fața magazinelor și chiar și bisericile găzduiau independenți care se expuneau în încercarea de a fi validați artistic. Acest text, celebru la momentul apariției lui pentru demitizarea ideii de familie și de succes, ne vorbește azi în mod zguduitor despre refugiul în iluzie și frica de adevăr.

În mod similar, colegul nostru Sever Voinescu, un tânăr politician erudit, venit în politica românească doar la "presiunile" propriei sale conștiințe, un idealist dornic de schimbare, loial unei gândiri doctrinare, și nu conjuncturale, a avut "îndrăzneala" de a demitiza, prin ieșirile sale publice și prin articolele din presa scrisă, imaginea imaculată a politicianului român doritor de dreptate, ideea costumului scrobit și a gulerelor albe ale omului curat și dornic să schimbe în bine viața celor care l-au ales, sub care se ascunde "foamea" de îmbogățire pe căi ilegale, ipocrizia și fățărnicia unuia pentru care politica nu reprezintă decât o formă facilă de a cunoaște gustul dulce al succesului în viață și societate.

Nu îl respect pe Sever Voinescu pentru că este colegul meu de partid, nici pentru că este prietenul meu, ci îl respect pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, îl respect pentru ideile nobile în care încă mai crede, îl respect pentru încăpățânarea de a dori să demaște adevărul din spatele unei clase politice caracterizată prin jocuri de culise și fariseism. Lăsând deoparte apartenența noastră politică sau credința în anumite elemente doctrinare, cred cu tărie că putem învăța de la el o filozofie de viață, cea a omului loial până la capăt unor principii care îl definesc. Pentru mine, acest om este un învingător, un tip de personaj pe care îmi doream de mult să îl întâlnesc, este tipul de caracter pentru care mi-am dorit să intru în politică și alături de care să mă bat, până la capăt, pentru o Românie mai bună.

În timp ce lecturam scrierile colegului meu, mi-am dat seama de ce clasa politică se simte incompatibilă cu un astfel de caracter, de ce îl respinge cu atâta tărie, sub masca exercițiului democratic al votului. Iată câteva dintre ideile sale: «Cum mai poți veni în fața oamenilor, să vorbești despre ceea ce România are nevoie, adică despre "schimbare", "reformă", "prosperitate", "programe de viitor", "anticorupție", "onestitate", când sute de politicieni au călcat în picioare aceste cuvinte prin faptele lor? Cum mai poți să spui că reprezinți "o gândire nouă", că "eu sunt altfel", că "eu nu sunt nici corupt, nici prost, nici leneș", când toți corupții, proștii și leneșii au spus vreme de atâția ani același lucru?... Nici mie nu-mi plac politicienii aceștia, ineficienți și gureși. Îi înțeleg perfect pe toți aceia care nu mai vor să aibă de-a face cu ei și care se dezinteresează de politică.»

Nu vreau ca demersul meu să fie interpretat ca o critică adusă deputaților români, mulți dintre dânșii persoane onorabile, pe care îi respect, măcar și pentru faptul că au ajuns în Parlament în urma unui vot uninominal, confruntându-se în mod direct cu electoratul dumnealor. Mă întreb totuși, de ce, în România anului 2009, când libertatea de exprimare este absolută și, mai mult decât atât, protejată de legea imunității parlamentare, niciun coleg deputat nu a avut tăria să iasă la tribună și să spună: "Nu te votez, domnule Voinescu, pentru că nu-mi plac ideile dumitale, nu-mi place faptul că porți ochelari sau că barba ta aduce cu cea a lui Andrei Pleșu"? De ce ne ascundem în spatele unui vot secret, și nu avem tăria să ne adresăm unor oameni în mod public, să combatem cu argumente logice anumite idei sau poziții?

Dat fiind faptul că mulți dintre parlamentarii români sunt tineri și, probabil, la fel de dornici de schimbare ca și noi, îndrăznesc să fac un apel la dânșii. Nu un apel la unanimitate, pentru că, așa cum spunea Churchill, "unitatea nu înseamnă întotdeauna unanimitate", ci un apel la curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a critica, atunci când consideră că e cazul, un apel de a fi uniți în încercarea noastră de a schimba imaginea parlamentarului român, de a arăta oamenilor că noua clasă politică este, într-adevăr, diferită. Pentru că, atunci când lumea ne nemulțumește, ne creăm singuri fericirea, prin faptele noastre.

În încheiere, am totuși o nelămurire, care mă chinuiește și care, în mintea mea, nu își găsește nicicum un răspuns: "Până la urmă, cui i-e frică de Sever Voinescu?"

  Adriana Diana Tușa - declarație politică intitulată Guvernul Boc desăvârșește instalarea clientelei politice în prefecturi;

Doamna Adriana Diana Tușa:

Declarație politicăintitulată "Guvernul Boc desăvârșește instalarea clientelei politice în prefecturi".

Politica partidelor aflate la guvernare de a a-și implementa propria clientelă politică la nivelul instituțiilor administrației publice locale și centrale ridică numeroase semne de întrebare în legătură cu ceea ce ar fi trebuit să reprezinte amplul proces de reformă al administrației. Mai mult decât atât, modul în care au fost schimbați o serie de prefecți și subprefecți reprezintă o lovitură deosebit de grea, pe care Guvernul Boc a dat-o reformei administrației inițiate de guvernarea liberală, guvernare care a dorit să depolitizeze instituția prefectului, prin acordarea acestora a statutului de înalți funcționari publici.

După cum putem observa, s-a recurs la principiul mobilității, de altfel prevăzut în Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, astfel încât să existe posibilitatea de a-și numi prefecți și subprefecți după bunul plac, și anume pe aceia care servesc intereselor coaliției guvernamentale.

Un caz identic s-a petrecut și la Brăila, unde ne aflăm în situația de a avea ca și subprefect pe Domnul Florin Cârligea, "fost" membru PD-L și fost consilier municipal, funcție din care și-a dat demisia după ce, în calitate de deputat PNL de Brăila, am supus atenției publice, precum și instituțiilor abilitate, o situație de incompatibilitate a domniei sale care, prin firma la care este acționar, vindea combustibil unei direcții din cadrul Primăriei Brăila. Trebuie menționat, de asemenea, faptul că situația de incompatibilitate a domniei sale dura de mai bine de 8 luni, încălcând grav prevederile Legii nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, în prevenirea și sancționarea corupției.

În aceste condiții, nu îmi rămâne decât să mă gândesc la faptul că în cazul consilierului local încălcarea legii a fost recompensată de premierul Boc cu numirea într-o funcție ce are ca scop principal tocmai verificarea legalității. Cu alte cuvinte, cel care trebuie să supravegheze și să controleze legalitatea actelor autorităților locale este cel care încalcă el însuși, cu bună știință, legea.

După cum e lesne de observat, actualul Guvern nu face decât să răspundă comenzilor de partid, ignorând importanța probității profesionale și morale de care ar trebui să facă dovada reprezentanții Guvernului în teritoriu. Nu trebuie să omitem faptul că instituția prefectului ar trebui să fie garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local. De asemenea, guvernul României ar trebui să sprijine reforma în administrație și pregătirea unui corp de profesioniști în domeniul administrației publice, deziderat imposibil atât timp cât nu există responsabilitate în actul de guvernare.

Din păcate, deși nu îmi face plăcere să spun acest lucru, Guvernul Boc a reușit performanța de a da înapoi cu cel puțin 4 ani reforma în administrația publică, anihilând practic procesul de depolitizare al acesteia.

  Cristian Mihai Adomniței - declarație politică: Antiromânismul de la Chișinău;

Domnul Cristian Mihai Adomniței:

"Antiromânismul de la Chișinău"

Stimați colegi, în săptămâna care tocmai s-a încheiat, am văzut cum autoritățile Republicii Moldova au reușit să înfrâneze dreptul cetățenilor români la libera circulație în statele europene, mai ales că Republica Moldova își dorește să facă parte din marea familie europeană, dar nu respectă nici cele mai de bază principii europene.

Tratamentul aplicat de autoritățile moldovene cetățenilor români este inacceptabil și neconform cu statutul acestora de cetățeni europeni, cu normele Uniunii Europene la care Republica Moldova dorește să adere și cu principiile de ocrotire a drepturilor fundamentale ale omului care stau la baza unor organizații internaționale din care ambele state fac parte.

Abuzurile la adresa cetățenilor români au început de marți, dar reacția MAE din România a venit foarte târziu. Această atitudine de lipsă de fermitate a autorităților românești dăunează foarte grav pentru că poate încuraja din partea autorităților de la Chișinău și alte abuzuri împotriva cetățenilor români, mai ales dacă e să luăm în calcul și relațiile diplomatice destul de tensionate cu vecinii noștri.

Săptămâna trecută am văzut cum doi cetățeni români au fost expulzați de pe teritoriul moldovenesc și altora li s-a impus interdicția de a intra în țara vecină la manifestările prilejuite de împlinirea a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Acest fapt nu poate reprezenta decât un semnal antiromânesc dat de autoritățile de la Chișinău. Victimele sunt cetățenii români, dar, din păcate, reacția autorităților românești este una foarte slabă și târzie.

Asistăm la o nouă reacție necorespunzătoare a autorităților românești, în lanțul scandalurilor din ultimele 3 luni, care indică slăbirea unor instituții fundamentale ale statului: Ministerul de Interne, Ministerul Apărării și acum, Ministerul Afacerilor Externe.

De ce ne mirăm? Dacă e să ne gândim bine, lipsa unei reacții rapide și ferme se înscrie în caracteristicile guvernării Boc, care își dovedește pe zi ce trece incompetența și lipsa de inițiativă și de demnitate.

"Subliniem că regimul de călătorii al cetățenilor români în Republica Moldova este reglementat prin Acordul de facilitare a vizelor între Uniunea Europeană și Republica Moldova. Respectarea strictă a Acordului de către autoritățile de la Chișinău este absolut necesară, în vederea îndeplinirii obiectivului asumat de acestea și sprijinit ferm de România, privind viitoarea liberalizare a regimului de vize între UE și Republica Moldova", se arată în comunicat.

MAE subliniază că România, ca stat membru UE, își construiește relația cu țările vecine, inclusiv cu Republica Moldova, respectând întru totul normele și principiile europene.

Atitudinea ostilă la adresa cetățenilor români poate fi explicată de faptul că Rusia dorește păstrarea în sfera sa de influență a statelor din fosta Uniune Sovietică, mai ales a Republicii Moldova, țară aflată la granița UE.

  George Ionescu - declarație politica: Cinci ani de la aderarea României la NATO;

Domnul George Ionescu:

"5 ani de la aderarea României la NATO"

La întâlnirea la vârf de la Praga din 2002, șapte țări, printre care și România, au fost invitate spre a începe negocierile de aderare la NATO. Doi ani mai târziu, țara noastră a devenit membru cu drepturi depline a alianței politico-militare stabilite în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington pe 4 aprilie 1949.

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

Începând cu anul 2005, "Ziua NATO în România" se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.

Pentru România, aderarea la NATO a constituit îndeplinirea unui obiectiv major urmărit de întreaga clasă politică și opinia publică. Intrarea în NATO a reprezentat pentru România obținerea celor mai solide garanții de securitate din istoria sa, garanția securității și stabilității democratice, cu implicații pe termen lung pentru prosperitatea țării, prestigiu și credibilitate pe plan internațional, dar și o confirmare a participării directe la procesul de luare a deciziilor politice majore în planul securității euro-atlantice.

Aderarea la NATO a marcat o schimbare fundamentală a statutului european și internațional al României. Aderarea a însemnat o validare a succesului procesului de transformare democratică profundă, în planul respectării valorilor și principiilor euro-atlantice și de modernizare a societății românești din punct de vedere politic, militar, economic, social.

Prin intrarea în NATO, România a obținut un plus de credibilitate pe plan internațional, care s-a reflectat asupra tuturor obiectivelor de politică externă, inclusiv asupra procesului de aderare la UE. Aderarea la NATO a arătat că România este o țară democratică, sigură, stabilă și predictibilă din punct de vedere politic și economic.

România are o importanță geo-strategică deosebită, dată fiind vecinătatea Balcanilor, precum și în ceea ce privește asigurarea securității la Marea Neagră. Responsabilitățile regionale ale României au crescut astfel în importanță și intensitate prin dezvoltarea diplomației apărării, participarea la operațiunile aliate și asistența de securitate oferită statelor partenere.

Pentru prima dată în istorie, România a organizat acum un an un eveniment istoric: un summit al Alianței Nord-Atlantice. Reuniunea a constituit una din cele mai importante acțiuni de politică externă pentru România, o recunoaștere a rolului activ jucat de România în cadrul Alianței.

"Prin integrarea în structurile Alianței Nord-Atlantice, România va beneficia de umbrela de securitate și de apărare pe care o oferă alianța, prin articolul 5 din Tratatul de la Washington - cea mai solidă garanție de securitate de care poate beneficia un stat în actuala perioadă istorică", declara într-un interviu acordat Rompres în 2004 la Bruxelles, ambasadorul României la NATO , Bogdan Mazuru.

  Culiță Tărâță - considerații istorice asupra ideii cooperativizării agriculturii;

Domnul Culiță Tărâță:

După prefacerile structurale din veacul trecut, mai mult sau mai puțin benefice, în timpul cărora s-a aflat când sub bagheta marii proprietăți moșierești, când sub zodia micii și neputincioasei gospodării țărănești, pentru ca mai apoi să treacă prin zguduitoarea aventură colhoznică de tip stalinist, agricultura românească s-a reîntors la stadiul ei de subzistență din perioada interbelică.

Ideea cooperativizării agriculturii nu este una de sorginte exclusiv comunistă. Cooperatismul, ca soluție salvatoare a lumii agrare, s-a născut cu mult înaintea apariției colhozurilor sovietice, cooperative agricole existând în SUA de mai bine de o sută de ani, în timp ce altele apărute în perioada de după cel de-al doilea război mondial se dovedesc deosebit de viabile într-o serie de țări ca Israel, China și fostele state socialiste.

La noi, încă de pe la 1900, mari personalități politice, precum și remarcabili economiști și cărturari de vază ca: Spiru Haret, Constantin Stere, I.G.Duca, Constantin Rădulescu Motru, Mihai Ralea, dar mai cu seamă Ion Mihalache, unul din doctrinarii și susținătorii fervenți ai statului țărănesc și democrației rurale, forma sa embrionară de organizare, considerau că doar mișcarea cooperatistă, care să se implice în toată structura organică a economiei agrare, este în măsură să ducă la valorificarea optimă, cantitativă și calitativă a producției rurale.

În modul în care a realizat cooperativizarea agriculturii în țara noastră, prin teroare și dictat, regimul totalitarist n-a ținut seama de faptul că individualismul atât de pronunțat al săteanului izvorăște din dragostea lui sfântă pentru glia pe care a moștenit-o din tată-n fiu, de mai bine de un mileniu, dar și din ideea, deloc preconcepută, că pe lângă mașini și unelte, producția agricolă depinde și de virtuțile sufletești ale țăranului.

Dincolo de abuzurile grave care au stat la baza cooperativizării forțate, dincolo de încercările nefaste de a transforma proprietatea privată asupra pământului, într-una a întregului popor și de modul aberant de retribuire a muncii în c.a.p.-uri, cooperativizarea a însemnat un mare pas înainte pe calea făuririi marii gospodării rurale și a modernizării agriculturii românești pe care, din păcate, n-am știut să-l valorificăm.

Căzuți pradă promisiunilor demagogice ale unor șarlatani care urmăreau destrămarea cooperativelor agricole, țăranii au pornit, în multe sate, ca în 1907, cu toporul și furca să distrugă magazii, grajduri, saivane, ferme de păsări, ateliere și sistemele de irigații, încercând să apuce fiecare vreo fărâmă din imensul dezastru.

Partea leului - terenuri, mașini, animale, păsări și alte bunuri, a încăput însă pe mâna mafioților, mulți dintre ei transformându-se astăzi în noii moșieri și ciocoi ai țării.

Destrămarea cooperativelor agricole, asociate cu politica de nepăsare a guvernelor care s-au perindat la cârma țării după 1990, constituie cauza esențială a degradării agriculturii noastre. După datele ministerului de resort, rezultă că marea proprietate cooperatistă s-a fărâmițat în peste 3,9 milioane de parcele, multe sub un hectar, fiind arate cu plugul, întreținute cu sapa și recoltate cu secera și coasa ca în urmă cu sute de ani.

Fenomenul fărâmițării suprafeței arabile a țării repetă aidoma starea de fapt intervenită după reforma agrară din anii 1918-1921 despre care marele economist Virgil Madgearu, unul din liderii marcanți ai PNȚ spunea: "Exproprierea a fost compromisă prin împroprietărirea la țăruș", care ne-a dus la distribuirea în masă a unui număr de peste 3,2 milioane parcele, multe dintre ele neeconomice, făcând imposibilă orice organizare rațională a gospodăriilor țărănești.

Iată-ne, astăzi, în aceeași situație. Anul trecut, din cele 846.340 de exploatații agricole, doar 182.800 atingeau pragul de unitate economică europeană, în timp ce în Slovenia ponderea este de 81,6%, în Cehia de 65,8%, în Estonia de 54,6%, iar în Polonia de 47,2%.

Lipsa acută de bani i-a determinat pe mulți țărani să nu-și mai lucreze pământul, astfel că în 2008 nu mai puțin de 3,5 milioane de hectare au rămas nearate și neînsămânțate. Pentru milioane de țărani, care trăiesc la limita sărăciei, proprietatea asupra pământului a devenit o grea povară.

Mulți săteni spun că în timpul cooperativelor agricole activitatea era mult mai bine organizată, lumea muncea întreaga suprafață de teren și avea recolte asigurate.

În nenumărate sate, țăranii cer reînființarea cooperativelor agricole. Din păcate, ministerul de resort nu sprijină niciunul din tipurile de asociere a fermierilor, dar se laudă că salvează economia cu o agricultură pusă pe butuci.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii afirmă, în același timp, că implicarea în organizarea asociațiilor de fermieri ar echivala cu a pune mitraliera la tâmpla țăranilor. Dimpotrivă, neimplicarea mai marilor agriculturii echivalează cu fuga de răspundere. Sprijinul pe care Ministerul Agriculturii ar trebui să-l ofere, în mod prioritar, fermierilor, ar însemna debirocratizarea tuturor procedurilor greoaie, care-i obligă pe țărani să alerge după atâtea și atâtea sute de hârtii, ca să se poată reuni în asociații. Pe de altă parte, statul trebuie să ofere asociațiilor de fermieri facilități fiscale, un t.v.a. redus, scutire de impozite pe o perioadă de minimum trei ani, precum și sprijin în valorificarea surplusului de produse.

Premierul Boc preconizează să scoată economia din impasul grav în care se află, mizând pe agricultură. Este un proiect dificil, care necesită fonduri și o totală implicare, dar este singura premisă reală în baza căreia România poate să iasă în picioare din actuala criză globală.

  Ion Stan - declarație politică Atentatul la fundamentele statului de drept prin dereglementarea juridică a protecției Constituției - expresie a crizei ca doctrină politică;

Domnul Ion Stan:

"Atentatul la fundamentele statului de drept prin dereglementarea juridică a protecției Constituției - expresie a crizei ca doctrină politică".

Partea a III-a din ciclul declarațiilor politice "Criza ca doctrină politică a aleșilor poporului român" are ca temă mult controversata chestiune a proiectelor de Cod penal și civil, cu perechea lor, Codurile de procedură în materie penală și civilă.

Avem o lege de tehnică legislativă, avem un Consiliu Legislativ, institute de studii și cercetări juridice, iar bibliotecile facultăților de științe juridice sunt doldora de tratate despre facerea legilor. Toate acestea pălesc în fața musculaturii politice a obedientului ministru al justiției, care și-a dat materia cenușie ofrandă zeilor din nu știm care Olimp (vorba vine că nu știm), admițând să judece cu capetele altora, amețite de scandalurile politice cu care țin primele pagini ale ziarelor.

Din documentația trimisă Parlamentului pentru adoptarea Codurilor în discuție nu rezultă să se fi efectuat studiile prealabile de legislație comparată, pentru a ne putea raporta la sistemele legislative dominante în Uniunea Europeană. Aceasta și pentru simplul fapt că legislația penală și civilă a României are - în liniile sale esențiale - puternice influențe din Codurile similare ale Franței, Belgiei și Italiei, din perioada bunelor relații ale lui Alexandru Ioan Cuza cu împăratul Franței, Napoleon al III-lea.

În locul unor soluții legislative bazate pe cunoașterea și previziunea efectelor - elemente dominante în procesul stabilirii concepției legii și a soluțiilor preconizate, s-a recurs la plagiate prost traduse, unele texte fiind neinteligibile. Aceasta este o gravă ofensă la adresa Parlamentului și mostră de crasă incompetență și iresponsabilitate a celor care au procedat la învestirea Camerei cu examinarea și adoptarea unor ciorne.

Nu rezultă să se fi respectat cerința obligatorie de tehnică, dar și de politică legislativă care, cel puțin în cazul Codurilor, obligă la elaborarea prealabilă a tezelor viitoarelor legi fundamentale și, după adoptarea acestora, să se instituie comisii naționale de redactare a proiectelor, sub coordonare parlamentară.

Prin impunerea spre adoptare, în regim de urgență, prin asumarea răspunderii, a unor legi fundamentale, pe cât de importante, pe atât de controversate și prost redactate, Guvernul nu asigură primatul interesului public, astfel ca legea să fie expresia voinței puterii legiuitoare, care este și organul reprezentativ suprem al poporului român (Constituția României art.61).

Dimpotrivă, din prevederile proiectelor de Coduri transpar interese partizane ale grupurilor infracționale specializate în corupția politică instituționalizată, care doresc dacă nu dezincriminarea unor fapte, atunci neapărat reducerea limitelor pedepselor și, implicit, a termenelor de prescripție a răspunderii pentru infracțiunile săvârșite.

Alte prevederi par a dori favorizarea infracțiunilor din sfera vieții sexuale, a atentatelor la pudoare, ceea ce denotă nu numai soluții juridice potrivnice moralei creștine, culturii naționale și bunului simț, ci și încurajarea comportamentelor antisociale, ca factori de risc la adresa sănătății biologice și psihice a națiunii.

O influență covârșitoare rezultă că au exercitat asupra elaborării proiectelor de Coduri în materie penală și procedural penală anumite segmente socio-profesioanale implicate în aplicarea legii, care doresc să substituie prevenirea prin informații de avertizare și politici criminologice, ceea ce presupune mai multă inteligență și acțiuni discrete, cu provocarea persoanelor predispuse să comită infracțiuni pe "teren din timp pregătit", astfel încât să fie permisă - chipurile sub control - comiterea de infracțiuni, în scopul obținerii de probe.

Alte aberații juridice expun datele personale - obținute prin tehnici speciale de investigare - unor grave neglijențe, fără să existe vreo cale prin care părțile susceptibil a fi lezate ori Autoritatea Națională pentru Controlul Procesării Datelor Personale să se asigure că nu se încalcă regimul datelor cu acest caracter.

Nerezolvarea juridică, prin lege specială a regimului interceptării comunicațiilor, determină ca prevederile Codului de procedură penală referitoare la acest aspect să stea sub semnul unor improvizații nu atât stânjenitoare, cât mai ales periculoase pentru libertățile individuale. Mâna lungă a unui serviciu secret încearcă să strecoare inabil niște referiri confuze la o autoritate națională competentă în materia interceptărilor, vizând în fapt legitimarea confuziei existente. Cu ce scop, în al cui interes? Al celor care alimentează beneficiari privilegiați ori presa cu transcripturi de interceptări, chiar și din întruniri ale partidelor politice?

Nu pot să nu surprindă acele prevederi ale Codului de procedură penală care în alte țări sunt norme tehnice ale polițiștilor. Cine coboară Codul de procedură penală la nivelul instrucțiunii de serviciu a polițistului, fie el și sub acoperire, trebuie să stea tare rău cu sistemul de valori al ierarhiei actelor normative. Codul de procedură penală va trebui să guverneze norme tehnice de aplicare și proceduri metodologice de execuție, dar aceasta ține de asumarea competențelor Ministerului Justiției, Ministerului Public, Ministerului Administrației și Internelor, șefilor polițiilor de tot felul, directorilor serviciilor de informații, unde și dacă este cazul.

Așadar, în chestiunea proiectelor Codurilor menționate sunt de observat câteva lucruri de o gravitate specială, care îndreptățesc să cerem ministrului justiției să ne explice motivele nerespectării principiilor fundamentale de tehnică legislativă, după cum urmează:

  1. Documentarea prealabilă pentru evidențierea necesităților de reglementare;
  2. Studiile de legislație comparată privind soluțiile adoptate în practica altor state pentru necesități de reglementare similară;
  3. Stabilirea concepției legii pentru fiecare proiect în parte;
  4. Prezentarea comparativă a textelor în vigoare ale Codurilor în vigoare cu noile propuneri de reglementare și a motivației soluțiilor de reglementare adoptate;
  5. Studiile de impact ale noilor legi asupra prevederilor Constituției în vigoare și a sistemului juridic în ansamblul său;
  6. Redactarea Codurilor în absența tezelor viitoarelor legi;
  7. Inexistența ori secretul păstrat asupra comisiilor naționale de redactare a Codurilor;
  8. Argumentarea urgenței adoptării Codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului, în condițiile în care se estimează că tot nu vor putea fi aplicate mai devreme de 2-3 ani;
  9. Superficialitatea și lipsa de argumentație pertinentă a expunerilor de motive;
  10. Corectitudinea gestului Președintelui României de a se sugera public Guvernului să-și asume răspunderea pentru adoptarea unor proiecte atât de neavenite și de mult contestate.

Concluzia majoră care se impune din contestarea publică a proiectelor de legi menționate este evidentă: orice intenție sau tentativă de a forța adoptarea Codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului denotă sfidarea Parlamentului și se constituie într-un atentat la adresa Constituției.

  Ion Stan - declarație politică Intoxicările mass-media ale departamentului Național Anticorupție - vector al crizei ca doctrină a aleșilor poporului român;

Domnul Ion Stan:

Declarație politică: "Intoxicările mass-media ale Departamentului Național Anticorupție - vector al crizei ca doctrină a aleșilor poporului român".

În cel de-al patrulea episod al declarațiilor politice consacrate crizei ca doctrină a aleșilor poporului român, vrem, nu vrem, trebuie să abordăm cea mai recentă diversiune mediatică a Turcanului din Cotroceni, regizată pe un scenariu dictat de la înalt nivel cerberului legalității, atletului luptei anticorupție, păzitorului integrității aleșilor națiunii și, peste toate, suprema gardă pretoriană a celui mai iubit dintre români. Ca să nu încapă vreo confuzie în privința instituției "statului de drept", colecționară a atâtor atribuții - calități, o vom numi: Departamentul Național Anticorupție.

Vrem, nu vrem, apar noi dovezi că Departamentul Național Anticorupție este terenul de antrenament al țulușilor, doanelor, nastasiilor și al altor argați ai morarului de vieți și destine politice, ori ale oamenilor de afaceri al căror nonconformism amenință "omul suprem", ca să cităm dintr-un clasic încă în viață. Unul care știe bine ce a lăsat în urma sa în laboratoarele politicii secrete din Bulevardul Geniului, și prin serviciile secrete pe care a încercat să le "îmblânzească", împreună cu alți dresori, între care și o sosie a Anei Pauker, în travesti de șef al Departamentului Constituțional - Legislativ, de unde a fost epurată politic, dovedindu-se cu loialitatea divizată.

Departamentul Național Anticorupție are o performanță indubitabilă, în afirmarea sa ca entitate, dar și a unora dintre anchetatorii săi, ca personaje demne de Antologia Blestemului Justiției Române.

Săptămâna ce a trecut, am fost, din nou, martorii unui abuz incalificabil din partea DNA Transcripturi ale interceptărilor ce-i aparțin au fost dirijate pe trasee politice și în presă, cu scopul de a încarcera, fără niciun temei serios, patru cetățeni români. Fac abstracție de calitatea lor și de faptele ce li se impută. Interesează scopul și metoda folosită. Interesează mizele scandalului provocat și, ca român, nu-mi convine că până și un oficios al Cotrocenilor să titreze, pe prima pagină, în prima zi a săptămânii, când toată lumea se acomodează cu munca citind ziarele, că președintele țării mele "și-a prins gâtul în lațul doi și un sfert". Acceptam orice altceva, numai asta nu. Tocmai în lațul unui membru al dragei sale Comunități de Informații, croită pentru gâturile altora?

Când, cu ani în urmă, am declarat public că dezordinea premeditat provocată și întreținută în ceea ce privește dereglementarea regimului interceptărilor este un atentat la adresa libertăților persoanei, și am inițiat un proiect de lege menit să pună capăt dezordinii "paravan al abuzurilor", am fost acuzați de toate relele pământului.

Iată cum astăzi încăpățânarea sabotorilor politici ai inițiativei legislative, respinse doar de prejudecata că propunerea vine din grupul parlamentar social-democrat, își arată efectele de bumerang.

Aș vrea, domnule președinte Traian Băsescu, să ne indicați o țară de pe planeta Pământ, în care autorități legitime ale statului preiau în transcrierea interceptărilor numele șefului statului și-l terfelesc în mocirla scandalurilor politice ale partidelor și sponsorilor lor; cu ce sunt mai vinovați cei care și-au dat cu presupusul, fără să știe că sunt ascultați, decât cei care au transcris aserțiunile respective și au făcut uz de ele în acte de instrucție judiciară, fără să le verifice în prealabil?

De ce o tentativă de "a încerca marea cu degetul" a fost transformată într-o provocare? De ce o provocare mizerabilă a unui și mai mizerabil Departament al Corupției Legalității a trebuit să determine, prin intoxicarea mass-media, și un război al comunicatelor oficiale absurde, pe deasupra și mincinoase, din moment ce ați simțit nevoia să reveniți personal asupra lor, domnule președinte?!

Acarii Păun din serviciile secrete sunt uneori necesari. Dar când raționalitatea existenței lor este demonstrabilă, se găsesc destui patrioți gata să se sacrifice. voluntari, nu siliți de Inchiziția Sistemului Judiciar din România.

Chestiunea transferului de proprietate a terenurilor fermelor experimentale ale Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară a ținut multă vreme paginile ziarelor. Ancheta a fost temporizată și dosarele ferecate în magaziile morarului de vieți și destine de la DNA.

Scandalul politic, fiindcă aici este un mare scandal de corupție politică, este repus pe tapet taman în contextul nevoii de a perpetua criza generată de dorința deloc inspirată a social-democraților de a solicita portofoliul internelor.

Acum, că tot sunt românii agresați informațional cu acest nou scandal, fiți bărbat de stat, nu numai tată de fete, domnule președinte, și gestionați criza provocată până la capăt. Lăsați liber bisturiul legii să extirpe tumoarea.

Ați deschis Cutia Pandorei într-un caz care poate aduce după el, în lumina legii și a dreptății, și adevăruri de care s-ar putea să vă fie teamă.

Învingeți-vă teama, domnule președinte, căci numai prin propriul sacrificiu veți rămâne în istoria acestui neam!

  Ioan Stan - considerații asupra practicii social-democrate și elaborării unui program social-democrat anticriză;

Domnul Ioan Stan:

Mai acum câteva zile, disprețuitor cum încă îl mai știm, domnul Tăriceanu declara că încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internațional ar certifica incompetența guvernării actuale. Sigur că patetica declarație venea de la înălțimea deficitului bugetar lăsat nouă moștenire.

Este, de asemenea, adevărat că toată lumea are o opinie despre Fondul Monetar Internațional - televiziuni, economiști, ziariști, politicieni. Dacă în spatele preocupării, mai mult sau mai puțin mediatizate a unora dintre aceștia, ar sta cu adevărat interesul pentru soarta și viitorul românilor, mai treacă-meargă! Dar, când singura legătură a unora dintre acești emițători de păreri cu criza, care pe alții chiar ne strânge în spate, sunt migrenele provocate de transformarea în roni a sutelor de mii de euro aflați în conturi, parcă nu-ți prea vine să rabzi a-i împroșca cu etichetări veninoase.

Sigur că n-a căzut bine nimănui să-l audă pe președintele țării afirmând, la interval de cca 30 de zile, ba că avem bani, ba că nu avem bani suficienți pentru suportarea crizei și susținerea programului de guvernare.

Sigur că nu ne-a entuziasmat modul în care a trebuit să aflăm din ziare că, la adăpostul majorității asigurate de alianța pe care noi chiar o onorăm, s-a omis să ni se ceară părerea înainte de demararea unor demersuri atât de importante ca cel al unui acord financiar de mare anvergură.

Ne-am afirmat nedezmințit convingerea că este obligatoriu să avem conturat cu acuratețe planului nostru, al celor care ne-am aliat pentru România, trecând peste tot ceea ce ne separa, pentru depășirea efectelor crizei.

Numai dacă urmare a unui program guvernamental anticriză se va demonstra necesitatea unui atare demers, credem că el trebuie făcut. Nu oricum! Nu în orice condiții! Ci în așa fel încât cel care ne împrumută să aibă, pe de o parte, garanția unei bune investiții, iar noi, pe de altă parte, să folosim banii acolo unde cei care vor returna datoria au mai multă nevoie. La fel de important ni se pare să cunoaștem foarte clar la ce preț și cu ce costuri vor fi folosiți banii, ca să nu mai vorbim de condițiile rambursării unui astfel de împrumut.

Este în practica social-democrată să ne cântărim și faptele și vorbele nu din dorința respectării restrictive a unor principii, ci din respect pentru cei pe care îi reprezentăm. Niciodată nu am respins un demers numai de dragul unei poziții singulare. Categoric nu o facem nici acum. La fel de categoric dorim însă a ne face perfect înțeleși de toți cei care vor cu adevărat să ne înțeleagă poziția.

Acesta este motivul elaborării unui plan social democrat anticriză. Acesta este motivul precizării ferme a condițiilor în care vom accepta să girăm cu votul nostru un împrumut de la Fondul Monetar Internațional.

Altfel, banii aceștia vor servi, în fapt, unei campanii electorale a cărei declanșare oficială, orice ar crede cel ce se dorește singurul ei beneficiar, nu s-a declarat încă.

Cu alte cuvinte și îndrăznind să-mi amintesc în fața dumneavoastră de un articol citit săptămâna trecută, nu vrem să ajungem în situația celui care, dorind să organizeze o nuntă care să "rupă gura târgului", a împrumutat o sumă atât de mare de bani, încât a fost nevoit să gireze împrumutul cu toată averea lui. Nunta s-a făcut, darul a ieșit, dar banii n-au fost returnați, căci organizatorul de nunți a ținut-o într-o petrecere personală până când a rămas falit.

Așa încât, nu pentru nuntă și chiolhan prezidențial-electoral am putea fi de acord cu un împrumut de la Fondul Monetar Internațional, care nici nuntaș nu ne vine la masă și nici daruri nu s-a îngrămădit vreodată să ne facă.

  Bogdan Cantaragiu - declarație politică: Investiția Renault de la Titu, județul Dâmbovița, atrage dezvoltarea și investiții conexe;

Domnul Bogdan Cantaragiu:

"Investiția Renault de la Titu, județul Dâmbovița, atrage dezvoltarea și investiții conexe."

Marți, 24 martie 2009, a avut loc în colegiul în care am fost ales un eveniment important pentru dezvoltarea întregii zone de sud a județului Dâmbovița. Este vorba de semnarea contractului pentru modernizarea drumurilor județene DJ 701, DJ 401A și DJ 711A pe traseul Dobra - Cornățelu - Braniștea - Titu - Sălcuța - Odobești - Odobești - Corbii Mari, un proiect ce are în vedere nu numai îmbunătățirea infrastructurii de transport sau facilitarea legăturii interjudețene între Prahova, Dâmbovița și Giurgiu, dar și crearea de locuri de muncă, respectiv - și acest lucru vreau să fie subliniat - sprijinirea investiției de la Titu, ce aparține Grupului Renault.

Știu că pentru întreaga rețea de drumuri naționale care necesită reparații și modernizări, un tronson de câțiva kilometri este mai nimic, însă pentru colegiul în care am fost ales deputat și pentru orașul Titu, acest lucru este mai mult decât o gură de oxigen binevenită în condiții de criză. De ce spun acest lucru? pentru că acest tronson de drum va facilita și va ușura legătura orașului și îndeosebi a Centrului de Testare Renault cu Autostrada A1, fiind în același timp o cale mult mai bună de acces a renumiților agricultori din sudul Dâmboviței la piețele din București sau Pitești.

Investiția în tronsonul de drum Dobra - Cornățelu - Braniștea - Titu - Sălcuța - Odobești - Odobești - Corbii Mari (sau Drumul Sudului, așa cum i se mai spune) reprezintă și o dovadă clară a preocupării Guvernului Boc pentru investițiile majore ce încă mai au loc în România, chiar dacă țara este în plină criză. Acest drum va fi o legătură ce va permite celor de la Renault să-și ducă la bun sfârșit investiția pentru care primarul orașului Titu, domnul Ilie Dinu, se luptă încă din 2004.

Vreau în acest context să vă spun câteva cuvinte și despre investiția care a salvat Titu și care oferă acum orașului perspective ce în trecut erau doar speranțe. Renault a pus la Titu, într-o fostă bază militară, la data de 18 septembrie 2008, piatra de temelie pentru ceea ce va deveni Renault Technologie Roumanie, centrul de testare al companiei, care trebuie să fie operațional până la finele acestui an. Centrul va avea nouă piste diferite, cu o lungime totală de 30 de km, care vor include un inel de viteză, piste deformate pentru testarea suspensiilor și piste cu apă. Pe o suprafață construită de 80 000 mp, vor funcționa 100 de bancuri de încercare. În plus, vor exista laboratoare care vor analiza materialele și subansamblele produse în rețeaua Renault. Valoarea investiției era, potrivit primelor estimări, de aproximativ 450 de milioane de euro.

Ca o concluzie, investiția celor de la Renault în Titu este - parafrazându-l pe președintele Traian Băsescu - "un mare succes". Asta cu atât mai mult cu cât investițiile grupului francez în România se ridică la 1,4 miliarde de euro și se preconizează că vor ajunge la 2,2 miliarde până în 2010.

  Cornel Itu - declarație politică: Soluții pentru dezvoltarea turistică, oportunități balneare și creștere economică;

Domnul Cornel Itu:

"Soluții pentru dezvoltarea turistică, oportunități balneare și creștere economică"

Declarația mea politică de astăzi vine să susțină cererea formulată în documentele întocmite de către Serviciul SPID al Primăriei Dej, județul Cluj, adresate Ministerului Economiei și Comerțului la data de 20 martie 2009.

Primăria Dej solicită sprijinul în găsirea unei soluții legale, prin care o suprafață de 38.000 mp din perimetrul de exploatare al minelor vechi din Ocna-Dej și un teren de 8.750 mp din domeniul public al statului român și administrat de Societatea Națională a Sării SA să fie transmise cu titlu gratuit în domeniul public al municipiului Dej și administrat de Consiliul Local al municipiului Dej.

Scopul acestui demers este de a se amenaja o zonă turistică, balneară și de agrement, ținând cont de condițiile naturale propice, de exemplu: mine de sare, lacuri și bălți cu apă clorosodică, nămoluri vegeto-minerale cu caracter terapeutic, care pot fi exploatate în scop balnear, zona deluroasă, accesibilă din oraș de pe drumul european E 576.

Climatul temperat-continental cu nuanțe moderate, cantități de precipitații nu prea mari și dinamică redusă, precum și bioclimatul relaxant sunt argumente în favoarea utilizării elementelor meteorologice pentru aero-helio și hidroterapie o perioadă destul de mare din an. Astfel, factorii terapeutici naturali, lacurile de apă salină și nămol constituie un potențial balneoterapeutic pentru zona vizată.

Argumentez suportul meu demersurilor întreprinse de organele locale în obținerea terenurilor mai sus menționate și exploatarea lor conform proiectelor propuse și ca o ofertă reală de creștere economică, de creare de locuri de muncă (există forță de muncă atât calificată, cât și necalificată), de revigorare a economiilor conexe ca: restaurante, hoteluri, comerț local, medicină recuperatorie.

În condițiile în care în municipiul Dej nu sunt spații suficiente pentru a desfășura activități de turism și tratament balnear, consider oportună adoptarea unei hotărâri de Guvern privind transmiterea cu titlu gratuit a suprafețelor menționate mai sus în domeniul public al municipiului Dej și administrat de Consiliul Local al municipiului Dej.

Toate acestea se înscriu în cadrul în care s-a redeschis după 2005 discuția despre descentralizare, conștienți fiind că descentralizarea folosește cetățeanului și comunității, că orice control administrativ asupra administrației publice locale asigură respectarea legalității și a principiilor constituționale.

  Dan-Radu Zătreanu - declarație politică: Doamna ministru Ecaterina Andronescu abramburește din nou învățământul;

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

"Doamna ministru Ecaterina Andronescu abramburește din nou învățământul."

"Fiecare copil pe care-l instruim, este un om pe care-l câștigăm". Victor Hugo

Adoptarea de măsuri care să eficientizeze educația și instruirea copiilor și tinerilor nu poate constitui pentru nimeni un demers facil. În domeniul învățământului, actualizarea aspectelor procedurale, dublată de îmbunătățirea permanentă a rezultatelor obținute, reprezintă o exigență permanentă, problematica de abordat fiind însă deosebit de complexă. Schimbările care să producă rezultate benefice sunt, sau ar trebui să fie, rezultatul unei analize atente care să includă o serie de factori: reiterarea coerentă a avantajelor și dezavantajelor oricărui demers, consultări cu reprezentanții tuturor părților implicate și preluarea opiniilor acestora (elevi, părinți, profesori, sindicate profesorale, organisme specializate), respectarea normelor și a îndrumărilor emise de Uniunea Europeană, studierea modelelor oferite de marile democrații europene.

Din aceste considerente introductive se desprinde o concluzie categorică: Ordinul nr.3310 al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării nu răspunde niciuneia din cerințele arătate, cerințe care nu pot face obiectul vreunei controverse. Ordinul în cauză este pripit, aproape abuziv, include măsuri drastice, cele mai multe fiind insuficient explicate și aproape deloc argumentate, ignoră cu desăvârșire atât poziția părților implicate, cît și poziția oficială a Uniunii Europene.

Elementul cel mai controversat și mai dezbătut al acestui ordin îl constituie reducerea orelor de educație fizică din programa obligatorie la doar o singură oră pe săptămână. Am studiat atent tot ce a apărut în media cu privire la acest subiect, am citit și ascultat păreri ale jurnaliștilor, ale profesorilor, ale părinților, ale marilor sportivi și niciunul din punctele de vedere exprimate nu este favorabil acestei măsuri.

În schimb, toate informațiile pe această temă, exceptând cele care reiau poziția ministerului, formează o amplă și solidă pledoarie împotriva acestui demers, compusă din argumente de bun simț, evidente și imposibil de contestat: sedentarismul accentuat al elevilor, numărul în creștere al cazurilor de obezitate în rândul copiilor și tinerilor, beneficiile de o importanță capitală pe care activitatea fizică le are asupra sănătății, poziția Uniunii Europene care prin normele sale recomandă minim trei ore de educație fizică pe săptămână, efectele în plan psihologic ale orelor obligatorii și astfel certe de educație fizică (dezvoltarea spiritului competitiv, îmbunătățirea capacității de concentrare și memorare, veritabil liant social pe care îl constituie această activitate).

Ca răspuns la valul de critici, doamna ministru repetă obsesiv faptul că vor fi două ore de sport incluse în activitatea extracurriculară, fără să ia în considerare faptul că cel mai probabil prezența elevilor va fi scăzută și chiar contrar, acest aspect prezentând dezavantajul de a-i obliga pe elevi la o deplasare suplimentară (absolut indezirabilă, mai ales în condițiile traficului din București), care mărește artificial timpul alocat activității școlare care, de fapt, se va reduce în favoarea timpului liber. Reglementarea, organizarea și finanțarea concretă al acestor "ore de sport din activitatea extracurriculară" vor fi realizate riguros într-un viitor utopic.

  Cristian Buican - despre Educația fizică și școala.

Domnul Cristian Buican:

"Educația fizică și școala"

Mă adresez dumneavoastră cu o problemă de interes general la care instituția Parlamentului, ca primă structură democratică a acestui stat, trebuie să dezbată și să intervină: educația copiilor noștri. Discuțiile despre acest subiect ar fi trebuit să fie promovate de către noi, parlamentarii, pentru că noi suntem cei care inițiază proiecte de legi, având în spate interesele cetățenilor. Mai mult, buna reprezentare în mass-media a acestui subiect și reacția cetățenilor României ne obligă la impunerea unei dezbateri publice pe baza acestui subiect, unul important din punct de vedere al educației din România.

Reducerea numărului de ore de sport din sistemul educațional, precum și înlocuirea profesorilor specializați cu învățătorul la materii precum sportul, religia sau limbile străine din sistemul primar de învățământ va duce cu siguranță la o scădere a eficienței sistemului românesc de învățământ, iar imaginea acestuia, după cum bine știți, este destul de proastă. Ordonanța de urgență privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, este, de fapt, o modificare a Statutului personalului didactic în sensul predării educației fizice de către învățător, nu de către profesor.

Mai mult, în programul de guvernare al actualului Guvern aprobat de Parlament, la capitolul 10, se menționează necesitarea existenței în trunchiul comun din planurile cadru (Planurile de învățământ) pentru clasele I-XII a unui număr de trei ore de educație fizică. Păstrarea numărului de ore ale acestei materii mai are ca motivație și prevederile Hotărârii de Guvern nr.884/2001, Regulamentul de punere în aplicare a Legii educației fizice și sportului, precum și scopul declarat al introducerii educației fizice în sistemul de învățământ: "Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative".

Precizările Raportului prezentat în Parlamentul European de către europarlamentarul Pal Schmitt, noiembrie 2007 (raport adoptat de către europarlamentari cu majoritate de voturi), care stipulează "obligativitatea introducerii a cel puțin trei ori de sport pe săptămână în programele educaționale, în ciclul primar și secundar...", este un alt document care ne obligă la păstrarea numărului de ore de educație fizică.

Mă adresez dumneavoastră atât în calitate de deputat, cât mai ales în cea de profesor, anii petrecuți în sistemul de învățământ oferindu-mi experiența necesară care să mă facă să pledez în favoarea dezbaterii publice pe marginea acestui subiect. Personal, condamn inițiativa Ministerului Educației, precum și a ministrului PSD Ecaterina Andronescu de a reduce numărul orelor de sport, considerând sportul un obiect de studiu sănătos, care trebuie menținut în actualul plan de învățământ.

Vă anunț pe această cale că în decursul săptămânii trecute am depus o întrebare legată de acest subiect Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, iar acum mă adresez dumneavoastră în speranța unei poziții unitare a Parlamentului României, într-o problematică de nivel național. De asemenea, consider că apartenența politică nu ar trebui să conteze într-o astfel de dezbatere, argumentele pertinente fiind cele care vor prima.

Aș vrea să închei această mică alocuțiune prin a vă aminti că sănătatea și educația sunt două dintre cele mai importante domenii atât pe plan personal, cât și global, iar reducerea eficienței în aceste două domenii va duce România dintr-o țară prosperă în curs de dezvoltare, înapoi în anii tulburi ai tranziției.

     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 30 septembrie 2020, 23:23
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro