Plen
Ședința Senatului din 16 martie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/26-03-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 16-03-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 16 martie 2009

2. Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor senatori:

 

Domnul Alexandru Pereș:

  ................................................
Anca Daniela Boagiu (PD-L) - declarație politică având ca titlu Acordul cu Fondul Monetar Internațional nu este lupul cel rău, cum nici politicienii în plină criză nu se pot împărți în băieți buni și răi

Dau cuvântul doamnei senator Anca Daniela Boagiu pentru a-și prezenta declarația politică.

Reamintesc că Partidul Democrat Liberal are 34 de minute.

Am rugămintea, doamna senator, să vă încadrați într-un timp cât mai rezonabil, pentru a putea să vorbească toți colegii.

Vă mulțumesc.

 

Doamna Anca Daniela Boagiu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică este intitulată "Acordul cu Fondul Monetar Internațional nu este lupul cel rău, cum nici politicienii în plină criză nu se pot împărți în băieți buni și băieți răi".

Stimate colege și stimați colegi, Parafrazând o vorbă populară din bătrâni, "necunoscătorul nu e necunoscător destul dacă nu e și fudul", gândul ne poartă imediat spre acei politicieni români care, după ce au îngenuncheat economia, mai au și pretenția de a ne cere nouă să nu îngenunchem în fața Fondului Monetar Internațional sau a altor instituții financiare internaționale, al căror rol fundamental este tocmai asistarea unor economii îngenuncheate.

Aceiași politicieni care ne vorbeau despre România mândră și prosperă vin acum să ne dea lecții de demnitate, ca și cum nu ei ar fi orchestrat dezastrul economic în care se scaldă acum România.

În acest concert de voci surde cred că ar trebui să punem și o ordine a bunului-simț, o ordine care să explice pe înțelesul tuturor mecanismul ajutorului de la FMI și de la celelalte instituții financiare internaționale.

Doamnelor și domnilor, André Malraux spunea că "nu există demnitate care să nu se sprijine pe durere", și mare dreptate avea.

Demnitatea nu poate fi clamată intrinsec atunci când de acțiunile tale depinde viața a 22 de milioane de români.

Nu putem să ne îmbătăm cu vorbe goale atunci când sute de mii de români sunt amenințați cu pierderea locului de muncă pentru că firmele, companiile, întreprinderile unde munceau nu mai pot supraviețui.

Un guvern responsabil trebuie să pună pe primul loc interesul acestor oameni, iar actualul Guvern chiar asta face.

Căci într-un an electoral, un an extrem de important pentru soarta țării, tentația unui politician fără grijă pentru popor ar face ceea ce a făcut fostul premier.

În situația de criză cu care ne confruntăm, un astfel de politician ar fi dat drumul la creșteri de salarii pe bandă, ar centraliza și mai mult administrația, ar inventa alte noi taxe sau ar tipări bani în neștire până am ajunge la o inflație de două cifre și la un curs de schimb de 6-7 RON pentru un euro.

Ei bine, actualul Guvern a ales să trateze responsabil problemele structurale grave cu care se confruntă România prin măsuri raționale, măsuri nepopulare, dar care să conducă la eficientizarea sectoarelor economice, la debirocratizare și la însănătoșirea activității economice.

Acordul cu Fondul Monetar Internațional nu este în acest sens decât catalizatorul de care are nevoie economia românească pentru a fi din nou credibilă pentru sectorul financiar-bancar.

Doamnelor și domnilor, Auzim destui decidenți politici care, pentru a da bine la public, uită ce s-a stabilit în coaliția de guvernare sau profită de frica pe care o au românii în fața măsurilor de austeritate pentru a demoniza acordul cu FMI.

Acești politicieni duplicitari s-au obișnuit să aplice standardele duble în propriul beneficiu chiar și atunci când în joc e soarta a 22 de milioane de români.

În loc să vină cu propuneri alternative decente, în loc să discutăm despre condițiile care vor acompania acordul cu FMI și cu celelalte instituții financiare internaționale, unii politicieni se folosesc de imaginile din anii '90, pe care unele televiziuni le repetă obsesiv pentru a ataca politica Guvernului și Președintelui României.

În timp ce Președintele României, cu maximă responsabilitate, pune țara pe primul plan, face apel la solidaritate națională și are curajul de a spune că România are nevoie de austeritate, adversari politici de carton pun în prim-plan imperativele electorale, interesele politice sau alte fariseisme.

Acești politicieni nu au minima decență de a fi solidari cu românii în grava criză economică cu care ne confruntăm, gândindu-se, dimpotrivă, că momentul poate fi speculat pentru a câștiga puncte electorale.

Acești politicieni vor să fie percepuți ca îngerii care, vezi Doamne, îi apără pe români de demonul FMI.

În această perioadă nu avem voie să ne împărțim în băieți buni și băieți răi.

În această perioadă avem obligația să fim politicieni responsabili.

Stimate colege și stimați colegi, Activitatea economică, în orice societate capitalistă sănătoasă, se sprijină pe creditarea băncilor.

Creditarea băncilor nu poate progresa decât într-un mediu economic credibil și unde există suficiente lichidități pe piață.

În acest moment, în România băncile nu mai au încredere pentru a acorda credite populației și firmelor, iar statul trebuie să se împrumute la dobânzi uriașe pentru a acoperi deficitul bugetar lăsat de vechiul Guvern.

Acest cerc vicios determină reducerea consumului, reducerea exporturilor și reducerea veniturilor la bugetul public ca urmare a creșterii șomajului.

Pentru ca băncile să poată relua creditarea în condiții decente pentru companii este nevoie ca BNR să deblocheze o parte importantă din rezervele obligatorii ale acestora, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât prin acoperirea acestor retrageri dintr-o altă sursă.

În același timp, banii din împrumutul extern vor putea fi folosiți și pentru finanțarea deficitului bugetar care, altfel, ne-ar conduce la recesiune în acest an.

Știu că foarte mulți decidenți politici din România nu înțeleg foarte bine mecanismele economice care însoțesc un acord cu FMI, Banca Mondială, BERD sau alte instituții financiare internaționale, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie și fuduli, mințind populația și punând presiune politică inutilă pe Guvern.

În încheiere, doamnelor și domnilor, vreau să vă spun un singur lucru.

Înainte să vorbim de centuri de castitate, înainte să vorbim de îngenuncheri, înainte să vorbim de morți imaginari, gândiți-vă doar atât: ce interes ar putea avea Guvernul și președintele țării să promoveze acest acord cu FMI atât timp cât el va presupune și măsuri dureroase pentru populație într-un an electoral?

Să lăsăm deci îngerii și demonii pentru povești și să sprijinim refacerea economiei românești prin fapte!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, doamna senator.

 
Puiu Hașotti (PNL) - intervenție privind refuzul de a susține declarația politică

Dau cuvântul domnului senator Puiu Hașotti, liderul Grupului parlamentar al PNL.

PNL are 18 minute la dispoziție.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Uitați, ce s-a întâmplat până acum nu a făcut decât să confirme că am avut dreptate.

Doamna vicepreședinte al Senatului, doamna senator Anca Boagiu, a citit o declarație politică.

Chiar și dintre cei de față, nu toți am fost atenți la ceea ce a spus doamna vicepreședinte.

Declarațiile politice sunt foarte importante și, din păcate, ele cad în desuetudine.

Eu venisem astăzi pregătit pentru o declarație politică care avea menirea de a avea un alt punct de vedere decât cel prezentat de doamna vicepreședinte Anca Boagiu și, oricum, dacă nu suntem de acord cu un punct de vedere, fie el și al Președintelui României, nu înseamnă că suntem politicieni de carton.

Tocmai de aceea este frumoasă democrația și este utilă, să avem păreri diferite.

Domnule președinte, ca urmare a faptului că se încalcă regulamentul și că mult prea adesea lucrările Senatului sunt conduse în afara regulamentului și în mod abuziv, eu refuz să-mi susțin astăzi declarația politică.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc.

Ați fost scurt, într-adevăr.

Ați consumat un minut, domnule senator Puiu Hașotti, din timpul alocat Grupului parlamentar al PNL.

 
Radu Alexandru Feldman (PD-L) - declarație politică având ca temă destinul învățământului românesc

Dau cuvântul domnului senator Radu Alexandru Feldman, din partea Grupului parlamentar al PD-L, se pregătește domnul senator Mircea Diaconu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Poftiți la microfon, domnule senator Feldman.

 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate doamne senatori, Stimați domni senatori, Vin în fața dumneavoastră pentru a vă supune atenției un subiect ce figurează în programele celor două partide de guvernământ, PD-L și PSD, la capitolul "prioritate națională", dar a cărui importanță, cu totul deosebită, a fost recunoscută și de celelalte partide parlamentare în momentul în care au semnat Pactul național pentru educație.

Lesne de înțeles, vin să vă rog să reflectăm împreună asupra destinului învățământului românesc, așa cum se prefigurează el astăzi.

Pentru o definire clară a premiselor, cred că e corect să ne reamintim că preocupările partidelor noastre au fost și sunt în consonanță cu poziția președintelui Băsescu, cel care a lansat ideea Pactului național pentru educație și care, nu mai departe de săptămâna trecută, în discursul ținut în fața Parlamentului a reiterat ideea că învățământul trebuie să rămână, cu orice preț, chiar în pofida crizei, o prioritate națională.

Din păcate, sprijinul politic declarat în unanimitate nu numai că nu s-a dovedit deocamdată suficient pentru a declanșa și marca semnificativ începutul unui proces de reformă, dar, din contră, toate semnalele care vin, fie din partea celor implicați direct în procesul de învățământ - elevi, studenți, părinți, dascăli, sindicate -, fie din mass-media, vorbesc invariabil despre incoerență, haos, lipsă de viziune.

Stimați colegi,

În urmă cu puțină vreme am aflat, stupefiați, de felul în care ministrul educației, cercetării și inovării, doamna Ecaterina Andronescu, înțelege să intervină pentru a da o față nouă unei programe de învățământ obeze și lipsite de relevanță.

Un cor asurzitor a protestat instantaneu împotriva reducerii nesăbuite a orelor de educație fizică.

Ciopârțirea iresponsabilă a puținelor ore de limbă străină la liceu a trecut la București mai ușor observată.

Nu și la Bruxelles, de unde comisarul european pentru multilingvism Leonard Orban s-a simțit obligat să intervină și să o atenționeze pe doamna ministru că măsurile luate nu sunt agreate de Comisia Europeană.

Citez: "Nu este o decizie care să ne bucure, pentru că, așa cum am insistat în discuțiile cu doamna ministru, cunoașterea limbilor străine este un avantaj pentru tinerii români ce trebuie menținut."

În context european, nu este lipsit de interes să vorbim despre faptul că anul acesta România participă la evaluarea PISA 2009 și să ne întrebăm de acum la ce rezultate ne putem aștepta.

De la an la an, România mai pierde câte un loc în ierarhie, fapt ce demonstrează degradarea progresivă a învățământului.

Cifrele vorbesc de la sine: dacă în 2003 țara noastră s-a plasat pe locul 34 din cele 42 de țări participante la evaluare, în 2006 elevii români pierdeau 14 poziții.

Astfel, la științe România era pe locul 47, la lectură pe locul 48, la matematică pe locul 45 din cele 57 de țări testate.

Dintre țările europene doar Muntenegru se afla în urma României.

După cum au mers lucrurile în ultimii doi ani, nu ar trebui să ne surprindă ca anul acesta România să se fi instalat pe ultimul loc.

Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar adevărul e că măsurile incoerente și lipsite de fundament practicate la vârful ministerului, în totală disonanță cu strategia din Pactul național pentru educație, au intrat mai mult în preocuparea societății civile, a ONG-urilor, decât a noastră, a parlamentarilor.

Astfel, Asociația pentru educație și cercetare EDU CER din România a decis monitorizarea periodică a progresului reformei în domeniile educației și formării profesionale.

Iată cuvintele cu care începe primul raport: "Vrem să ilustrăm diferența dintre vorbele și faptele autorităților, care promit reforme oricând au ocazia, dar în fapt sunt încremenite de 19 ani într-un conservatorism toxic."

În continuare, este invocată o serie lungă de practici ale căror urmări nocive nu este greu să ni le imaginăm: echipele de elaborare a noilor reglementări sunt formate din funcționari din minister și sindicate, în absența profesorilor, asociațiilor profesionale, societății civile; legi importante care așteaptă de multă vreme și despre care nu se știe dacă și când vor fi luate în discuție: legea cercetării, legea calității, legea formării continue a adulților etc.; desființarea școlilor profesionale, fapt care îi va obliga pe toți elevii, au, n-au aptitudinile necesare, să facă liceul, să dea bacalaureatul, apoi, de ce nu?, să mai urmeze și vreo facultate.

Este pentru prima oară în ultimii 50 de ani când România nu mai are școală profesională, vestitele școli de arte și meserii prezente azi în toate țările dezvoltate din lume.

Lista întrebărilor fără răspuns privind procesul de învățământ este lungă și născătoare de o profundă și motivată îngrijorare.

Amintesc, la întâmplare, doar câteva dintre ele:

S-a renunțat la tezele unice sau nu?

Cu ce vor fi înlocuite?

Se revine sau nu la examenul de admitere în liceu?

Capacitatea și repartizarea computerizată se desființează?

Care este, până la urmă, sistemul după care se va face evaluarea profesorilor: cel discutat cu sindicatele sau cel apărut în presă - profesorii vor primi note de la părinți, elevi, directori, colegi și primărie?

Bacalaureatul cum va fi?

Doamna ministru vorbește ba de bacalaureat diferențiat, ba de reducerea materiilor.

Care e soarta orelor de istorie la clasa a XII-a de la liceele tehnologice?

Dar a orelor de chimie pentru clasa a IX-a?

Aflăm zilnic despre modificări pe picior ale curriculei sau despre tentative de politizare a conducerii școlilor, cum ar fi numirea directorilor de către primari.

Mai mult, doamna ministru, care înainte de campanie critica vehement mașinăria de fabricat diplome în care s-au transformat multe dintre universitățile noastre, acum susține exact contrariul.

Orice cuvânt în plus nu face decât să completeze imaginea unui domeniu aflat în dificultate.

Nu ne putem raporta la programe sau la legislație și nu putem să ne aplecăm nici măcar asupra pozițiilor asumate de doamna ministru, pentru simplul motiv că își schimbă poziția de la o zi la alta în funcție de interlocutor sau de postul de televiziune la care este invitată.

Față de cele de mai sus, o picătură într-un ocean de neîmpliniri, o invit pe doamna ministru Ecaterina Andronescu să vină în fața Parlamentului și să expună clar viziunea și programul cu care se angajează, să comunice ferm măsurile pe care le-a luat sau intenționează să le ia.

O invit să precizeze dacă ministerul lucrează sau nu la o nouă legislație și, dacă da, când va fi finalizată, pusă în dezbatere publică și înaintată Parlamentului.

Stimați colegi,

Suntem veșnic preocupați de PIB-ul pe cap de locuitor, am ajuns în ceasul al treisprezecelea, în care fiecare dintre noi suntem obligați să facem ceva și pentru IQ-ul pe cap de locuitor.

Sunt sigur că veți fi alături de mine în finalizarea cu succes a apelului pe care îl lansez astăzi de la tribuna Senatului.

Vă mulțumesc pentru atenția cu care m-ați urmărit.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Ați consumat 9 minute din timpul afectat Grupului parlamentar al PD-L.

 
Mircea Diaconu (PNL) - declarație politică având ca temă punctualitatea

Îl invit la microfon pe domnul senator Mircea Diaconu, din partea Grupului parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Markó Béla, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Aveți microfonul, domnule senator.

 

Domnul Mircea Diaconu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, Sufăr, sufăr...

Poate că e pentru prima oară în viața mea când nu am sala plină.

Consider că în programul general al Senatului, al plenului său, bineînțeles, această oră de declarații politice este esențială sau ar trebui să devină.

Este zona în care, probabil, posibil, fiecare dintre noi să ne putem demonstra ca fiind uninominali, fiecare în ce măsură se simte.

E zona în care sau din care putem să lansăm către națiunea noastră, către colegi, către cetățeni credințele noastre.

Mă întreb cum altfel am putea să rămânem cât de cât - firește, nu de mine vorbesc, ci despre alții, mai dotați decât mine - în cărțile de istorie parlamentară.

Vă amintesc că se învață încă celebre discursuri dintre cele două războaie în Parlamentul României.

Este singura breșă, din păcate foarte mică, aceasta, numită declarații politice, în care ne putem manifesta în acest fel.

Se dovedește, o dată în plus, că dacă măseaua te doare două săptămâni în a 15-a zi, când ajungi la stomatolog, îți trece.

Este pentru prima oară când ședința plenului Senatului începe chiar în cadrul sfertului academic.

Domnule președinte, felicitările mele!

Am fost foarte atent la acest mic mare amănunt despre care vreau să vorbesc astăzi.

Se numește punctualitate.

Vedeți? Trăiesc o dramă personală și țin să v-o comunic.

Ca o paranteză, aș vrea să vă spun că am să încerc să uzez cât mai mult, în cadrul regulamentului și al minutelor desemnate pe fiecare formațiune politică, de acest spațiu al declarațiilor politice în intervalul celor patru ani în care o să stau și eu pe-aici.

Vedeți? Trăiesc o dramă personală, și anume că de când m-am născut am fost silit, cu durere la început, să fiu extrem de punctual, mai târziu, în profesie, cu plăcere chiar, să fiu punctual.

Pe de altă parte, în timp ce sunt actor pe o scenă sau alta, sentimentul că te așteaptă patru-cinci sute de oameni într-o sală este apăsător, obligant și nobil.

Ei bine, cred că asta ni se întâmplă și nouă, de fapt în fiecare întâlnire în plen.

La începutul acestei legislaturi s-a întâmplat ca exact în ziua ședinței comune de învestire a Guvernului să fiu în provincie dimineața.

Fusesem anunțat că la ora 12.30 începe ședința comună, mi-am făcut programul în așa fel încât să ajung, am primit un telefon că începe la ora 11.30, am lăsat totul baltă, ca la cutremur, și am plecat spre București, gonind ca un nebun - conduc foarte bine -, și am ajuns la timp, ca să aflu că, de fapt, ședința era programată la ora 15.00.

M-am așezat cuminte pentru ora 15.00 și a început după două ore.

Cam acesta este ritmul care s-a păstrat în tot acest interval.

Iarăși fac o paranteză.

Vă rog să mă scuzați dacă am să supăr pe cineva, nu vreau nicio secundă să supăr pe nimeni, pe mulți vă cunoșteam dinainte, pe alții v-am cunoscut acum și îmi face mare plăcere, și este o onoare pentru mine că suntem colegi, deci nu vreau să supăr absolut pe nimeni și vă cer scuze.

Ceea ce am observat în intervalul acestor întâlniri amânate cel puțin cu o jumătate de oră sau cu o oră este că nimeni n-a prezentat nicio secundă scuze, nu a zis nimeni o secundă: "Iertați, a fost un accident.

Pardon, scuzați!" - niște lucruri, niște sintagme care pe-afară circulă curent.

Când cineva întârzie, spune: "Iertați, am avut o problemă."

Și mergem mai departe.

Este forma, dacă vreți, normală a comunicării dintre noi.

În clipa în care cineva întârzie o oră și jumătate și nu simte măcar acest lucru...

Las puncte puncte și am să continui data viitoare.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Markó Béla (UDMR) - declarație politică având ca temă relațiile interetnice

Dau cuvântul domnului senator Markó Béla, din partea Grupului parlamentar al UDMR, se pregătește doamna Doina Silistru, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Markó Béla:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, De-acum 19 ani, din primăvara anului 1990, sărbătorirea zilei de 15 martie a stârnit mari controverse între români și maghiari, iar cei care au avut interesul să mențină vrajba între noi, în primul rând reprezentanții vechiului regim, au reușit să genereze tensiuni interetnice în tot Ardealul.

Astfel, peste câteva zile, la 19 și 20 martie, aceleași forțe ultranaționaliste au împins locuitorii din orașul Târgu Mureș și din împrejurimi spre un conflict sângeros, soldat cu mai mulți morți și răniți.

Sunt convins că am învățat cu toții din evenimentele de atunci și ne-am simțit obligați să căutăm, în mod consecvent, modalitățile pașnice de conviețuire și de soluționare a problemelor legate de relațiile interetnice.

Am reușit să depășim propriile temeri și prejudecăți și am ales calea dialogului și colaborării, inclusiv la nivel politic.

Încă din 1990 s-a contestat folosirea simbolurilor naționale ale minorităților, încă erau foarte mulți care au negat dreptul comunității maghiare de a-și comemora propria istorie, o istorie care nu este văzută la fel de români și maghiari, fiindcă în trecut, de foarte multe ori, ne-am aflat de partea cealaltă a baricadei, dar în toți acești ani am învățat că trebuie să respecți trecutul celuilalt și atunci când nu ești de acord cu el, trebuie să respecți identitatea și simbolurile celeilalte comunități.

Astăzi deja maghiarii sărbătoresc liber în 15 martie, cu propriile simboluri și ne onorează în fiecare an, cu mesaje de urări de bine, președinții sau prim-miniștrii României.

În multe localități sunt prezenți la aceste festivități reprezentanții autorităților și partidelor românești.

În 1848 și 1849 maghiarii și românii nu au reușit să se înțeleagă, iar această neînțelegere, alimentată de habsburgi, a contribuit la înfrângerea revoluției ungare, cu toate că idealurile de libertate, egalitate și fraternitate ne erau comune și ne sunt comune în continuare.

De aceea putem sărbători împreună astăzi, de aceea am putut depune eu însumi ieri la Cristuru Secuiesc câte o coroană la statuia lui Petöfi Sándor și a lui Nicolae Bălcescu.

Iată că se poate, stimați colegi, să fim împreună și atunci când, eventual, nu gândim la fel.

Din acest motiv, nu pot și nu vreau să accept ca în 2009 să ne ghideze temeri, prejudecăți și mentalități pe care am crezut că le-am uitat demult.

Venirea unui demnitar din Ungaria în anii '90 a fost precedată încă de multe împotriviri și speculații și, de obicei, dacă un membru al Guvernului Ungariei făcea o vizită în România, era sfătuit să vină numai la București și să evite Ardealul, pentru a nu trezi suspiciuni sau tensiuni.

Am crezut că am reușit să dăm uitării acele vremuri, dar acum, văzând ce s-a întâmplat, ce s-a spus și ce s-a speculat în legătură cu venirea Președintelui Ungariei în Ardeal, trebuie să-mi dau seama că nu avem voie să credem că istoria nu se repetă.

Numai atunci nu se va repeta istoria, stimate colege și stimați colegi, când noi vom fi prudenți și vom fi atenți la ce se întâmplă în jurul nostru.

România fiind o țară membră a Uniunii Europene, împreună cu Ungaria, apropiindu-ne de momentul când nu vor exista granițe între cele două țări, nu numai că este absurdă încercarea de a împiedica prezența Președintelui Ungariei la noi, nu numai că ar trebui să fie firească o astfel de vizită cu ocazia sărbătoririi Zilei maghiarilor de pretutindeni, ci ar trebui să profităm de un efort comun al celor două țări într-o serie de domenii importante.

Spuneți-mi un alt vecin al României cu care am avea atâtea motive de colaborare ca și cu Ungaria.

Un parteneriat strategic este o șansă enormă pentru ambele state și pentru ambele națiuni.

Nu avem voie să ratăm această șansă și să trezim umbrele trecutului nu prea îndepărtat, umbrele începutului anilor '90.

Kossuth și Nicolae Bălcescu nu au reușit.

Noi, în schimb, am putea să reușim și să găsim soluțiile cele mai bune de conviețuire.

De la microfonul Senatului României aș vrea să mulțumesc tuturor românilor care au sărbătorit împreună cu noi ziua de 15 martie.

Vă mulțumesc. (Aplauze în sală.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Ați consumat minutele repartizate Grupului parlamentar al UDMR.

 
Doina Silistru (PSD) - declarație politică având ca titlu 15 Martie - Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

Dau cuvântul doamnei senator Doina Silistru, se pregătește domnul senator Fodoreanu Sorin, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

(Doamna senator Doina Silistru, secretar al Senatului, se deplasează de la prezidiu la tribună pentru a lua cuvântul.)

 

Doamna Doina Silistru:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Prin declarația mea politică am vrut să marchez data de 15 martie, zi care reprezintă Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor.

Protecția consumatorilor face parte din sfera mai largă a conceptului de protecție socială pe care organismele naționale și internaționale îl promovează în cadrul politicilor economice și sociale în diferite stadii de dezvoltare a societății.

În condițiile economiei de piață, protecția consumatorilor cunoaște diferite modalități de realizare, printre care și protecția față de noncalitatea produselor și serviciilor.

În condițiile economiei de piață, consumatorul, în calitate de cumpărător, devine agent de piață, se confruntă cu o serie de probleme legate de calitatea produselor și serviciilor, de prețurile necorelate cu calitatea, cu structura gamei sortimentale neadecvate cerințelor sale, de sistemul de informare prin care să se asigure transparența pieței, sistemul de comercializare.

Asigurarea calității trebuie să se bazeze pe un pachet de exigențe bine conturate, corespunzător și ferm aplicate, față de toate produsele indigene sau din import, totul fiind axat pe respectul consumatorului, știut fiind că obiectivul unei economii competitive este satisfacerea consumatorului.

Consumatorul joacă un rol important în mecanismul de piață, constituind elementul de referință al acțiunilor întreprinse de producător și comerciant.

Conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorului a avut loc la 15 martie 1962, ziua când a apărut prima lege în domeniu devenind Ziua Mondială a Protecției Consumatorului, World Consumer Rights Day, eveniment dedicat sărbătoririi și manifestării solidarității în cadrul mișcării consumatoriste internaționale.

La data de 15 martie 1962, J.F.Kennedy, Președintele Statelor Unite ale Americii, rostea către Congresul American mesajul care susținea pentru prima dată existența a patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat și dreptul de a alege produse și servicii.

La aceste drepturi, Organizația Internațională a Uniunilor de Consumatori, numită astăzi "Consumers International", care reunește astăzi peste 260 de organizații din peste 120 de țări, a adăugat încă patru drepturi: dreptul la despăgubire, dreptul la un mediu înconjurător sănătos, dreptul la asigurarea cerințelor și nevoilor vitale.

Aceste drepturi au stat și stau în continuare la baza legislației naționale și internaționale privind protecția consumatorilor.

De asemenea, consumatorii au și unele responsabilități, acestea fiind formulate tot de Organizația Mondială a Consumatorilor:

  • să ia atitudine în vederea obținerii unui tratament corect din partea distribuitorilor;
  • să urmărească prețul și calitatea bunurilor de consum, acționând cu discernământ;
  • să ia în considerare interesele societății, prin conștientizarea impactului pe care îl are actul de consum asupra resurselor naturale;
  • să participe la protejarea mediului înconjurător, înțelegând consecințele pe care actul propriu de consum le are asupra resurselor naturale;
  • să se implice activ în acțiunile inițiate de organizațiile consumatorilor în scopul promovării intereselor lor.

Se poate spune astfel că protecția consumatorilor cuprinde două mari componente: protecția consumatorilor, pe care o asigură statul prin legi și instituții de supraveghere și control, și autoprotecția consumatorilor, care se realizează atât la nivel de individ, printr-o informare și educație adecvată, cât și la nivel de asociații ale consumatorilor.

Pentru a fi cu adevărat protejat, un consumator nu trebuie să neglijeze niciuna dintre cele două componente și, mai mult decât atât, nu trebuie să piardă din vedere faptul că scopul bine definit al oricărui agent economic îl constituie profitul.

Rolul protecției consumatorilor apare în momentul în care se impune atenuarea oricărui dezechilibru care apare între agenții economici și consumatori.

Organizația Națiunilor Unite a elaborat și adoptat în 1985 un document denumit "Principii directoare pentru protecția consumatorilor", prin care recomanda tuturor țărilor să întreprindă măsuri organizatorice și legislative pentru protecția consumatorilor, încurajând, în același timp, cooperarea internațională în acest domeniu.

Unul dintre principiile directoare importante îl reprezintă adoptarea de măsuri privind protecția consumatorilor în domenii specifice cum ar fi: calitatea alimentelor, calitatea apei și calitatea produselor farmaceutice.

Nerespectarea condițiilor de calitate în aceste domenii determină apariția unor efecte grave asupra sănătății oamenilor, a unor comunități întregi.

De aceea, în aceste domenii, există reglementări foarte riguroase de protecție a consumatorilor.

Agenții economici trebuie să includă în cadrul politicii și strategiei calității prevederile legislației naționale de protecție a consumatorilor, standardele naționale, pentru a se armoniza cu legislația comunitară în domeniu și cu standardele europene, care au la bază principiile directoare ONU pentru protecția consumatorilor.

În România, problematica drepturilor de bază ale consumatorilor a fost reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, aprobată prin Legea nr. 11/1994, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit acesteia, consumatorilor români le sunt recunoscute dreptul la protecția vieții, sănătății, securității, dreptul la protecția intereselor economice, dreptul la informare, dreptul la educare, dreptul la acces neîngrădit la piețele de produse și servicii, dreptul la despăgubire, dreptul la reprezentare.

România dezvoltă programe și proiecte în scopul respectării drepturilor consumatorilor, prevăzute în toate documentele naționale și internaționale.

Deși nu este singurul organism cu atribuții în domeniu, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor reprezintă organul de specialitate al administrației publice centrale căruia îi revine principala sarcină în ceea ce privește protecția consumatorilor.

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România este o organizația neguvernamentală apolitică și nonprofit, înființată încă din anul 1990, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea și reprezentarea, prin toate mijloacele legale, a drepturilor și intereselor consumatorilor în raporturile cu agenții economici și instituțiile statului.

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România se bucură de recunoaștere atât națională, fiind membră în diverse structuri naționale, cum ar fi Comitetul interministerial pentru supravegherea pieței produselor și serviciilor și protecția consumatorilor, Comisia pentru securitatea produselor și Comisia pentru clauze abuzive, cât și internaționale, fiind membră a Organizației Mondiale a Consumatorilor, "Consumers International", cu sediul la Londra, și a Organizației Europene a Consumatorilor BEUC - Bruxelles, Belgia.

În cadrul Uniunii Europene politica de protecție a consumatorului este privită ca o politică orizontală cu efecte semnificative asupra multor domenii: politica agricolă comună, protecția mediului, politica în domeniul transporturilor și energiei etc.

Prevederile legale privind drepturile de bază ale consumatorilor în cadrul Uniunii Europene se regăsesc și în Constituția europeană, care, la capitolul III, secțiunea 6, art.

II-132, stipulează că "pentru promovarea intereselor consumatorilor și asigurarea unui nivel de protecție a consumatorilor, Uniunea Europeană contribuie la protejarea sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și la promovarea drepturilor acestora la informare, educare și organizare în vederea apărării intereselor lor".

Unul dintre principiile fundamentale ale politicii europene în domeniul consumatorilor este recunoașterea consumatorilor drept agenți economici esențiali și responsabili pe piața internă.

Consumatorii trebuie informați și interesele lor protejate și promovate datorită complexității pieței în care își desfășoară activitatea.

Pornind de la complexitatea problemelor pe care le presupune un sistem eficient de apărare a drepturilor consumatorilor, organismele guvernamentale sau neguvernamentale cu atribuțiuni în domeniu trebuie să aibă în vedere în permanență o politică coerentă privind consumatorul.

Prin natura sa, mișcarea de apărare a consumatorilor îmbracă două aspecte.

Ea reprezintă, în primul rând, o luptă conștientă a consumatorilor, care îndeamnă la grupare și exprimare nonviolentă, în cadrul unui stat de drept, a nemulțumirilor față de ofertele de bunuri și servicii ce li se fac.

În al doilea rând, ea poate fi avută în vedere ca o acțiune sau ca un pachet de acțiuni ale puterilor publice și profesionale ce rezultă din conștientizarea necesităților privind lupta împotriva unor practici abuzive din cadrul pieței.

Ideea generală ce se desprinde din cercetarea experienței unor țări ca Anglia, Belgia, Franța, Germania, Statele Unite ale Americii și altele este aceea că protecția consumatorilor trebuie organizată sub forma unui proces complex în care să fie implicată atât puterea publică, statul ca atare, cât și consumatorul însuși.

Intervenția puterii publice în procesul de protecție a consumatorului se concretizează în două mari categorii de acțiuni: asigurarea unei legislații care să răspundă corespunzător necesităților generate de asigurarea protecției consumatorilor și organizarea unor instituții de specialitate care să vegheze asupra protecției consumatorilor.

Specialiștii consideră că dimensiunea istorică a intervenției puterii publice pentru asigurarea securității consumatorilor este esențială.

Cercetarea permanentă a piețelor de către puterile publice și dorința de a asigura securitatea produselor trebuie să reprezinte o succesiune de intervenții ce au, în mod frecvent, obiective și medii foarte diferite.

O asemenea succesiune a generat în țările dezvoltate necesitatea creării unui dispozitiv juridic și administrativ complex, în constantă evoluție, fundamentat atât pe progresele industriale și comerciale, cât și pe raporturile de forțe politice și economice.

Majoritatea țărilor civilizate, cu o economie de piață avansată, sunt antrenate, prin organele lor de specialitate, în desfășurarea unei intense activități legislative cu privire la politica de consum și protecția consumatorilor.

Măsurile legislative și administrative privind protecția consumatorilor și-au intensificat ritmul de apariție în special în cursul anilor '70, ultimii douăzeci de ani consemnând și un început de largă diversificare a legislației respective, diversificare care cunoaște, în principal, trei mari orientări:

  • orientarea legislativă spre o completare a reglementărilor cu noi legi și acte normative care să asigure punerea la dispoziția consumatorilor a unor produse cât mai adecvate procesului de consum, garantând siguranța fizică și morală a consumatorului în procesul de utilizare, precum și o bună informare a pieței - se evidențiază un larg proces de elaborare și promulgare a unor asemenea legi;
  • orientarea privind protecția judiciară a consumatorilor în procesul de cumpărare, întărirea poziției acestora față de vânzători și înlăturarea posibilităților de comercializare a unor produse inferioare sau de promovare a unor practici comerciale neloiale înregistrează tendințe asemănătoare, progresele din cadrul acestui domeniu fiind deosebit de evidente;
  • cea de-a treia orientare legislativă prezintă un caracter mai complex, având în vedere atât reglementarea cadrului real de protecție juridică a consumatorilor, cât și creșterea accesibilității consumatorilor respectivi la justiție și valorificarea drepturilor de care pot dispune.

Cea de-a doua latura a prezenței puterii publice în procesul de protecție a consumatorilor constituie înființarea unor instituții și organisme însărcinate fie cu supravegherea modului de respectare a legilor și reglementărilor editate în scopul protecției consumatorului, fie cu acordarea asistenței de specialitate unor organisme ale consumatorilor sau chiar direct consumatorilor.

Între principalele tipuri de instituții și organisme create și organizate de stat în scopul protejării consumatorilor figurează: departamente de protecție a consumatorilor; oficii sau departamente care să urmărească corectitudinea comercianților; departamente de prețuri; laboratoare centrale sau regionale de analiză; servicii regionale de anchete economice sau de depistare a informațiilor etc.

În ultimele decenii, în marea majoritate a țărilor a fost creat și un tip nou de unități de protecție a consumatorilor.

Este vorba de institute sau centre naționale de cercetare științifică, create în vederea acordării unei largi asistențe de specialitate (consum, juridică, tehnică etc.) tuturor categoriilor de consumatori.

În prezent, în toate țările europene dezvoltate, în principal în cele din Europa de Vest, există o serie de organisme guvernamentale sau neguvernamentale pentru protecția consumatorilor, singurele ce au preocupări în acest domeniu.

Există, de asemenea, în unele țări europene și institute de cercetare în domeniul protecției consumatorilor, total sau parțial subvenționate de la buget, și care desfășoară o activitate de cercetare, dar și de informare și educare a consumatorilor.

Una dintre principalele metode de protecție a consumatorilor o constituie activitatea de standardizare, dar și cea de certificare a produselor prin identificarea caracteristicilor de calitate și prin certificarea conformității acestora.

Atât procesul de standardizare, cât și cel de certificare a produselor se implică în mod direct în existența de fiecare zi a oamenilor, prin transpunerea exigențelor "utilizatorilor" în caracteristici măsurabile care își aduc contribuția la protecția vieții și sănătății oamenilor, dar și a intereselor consumatorilor.

Consumatorii sunt un pion important în cadrul activității de elaborare a standardelor.

Ei pot să furnizeze informații privind aspectele legate de siguranța și securitatea produselor, sunt în măsură să evidențieze anumite lipsuri ale acestora, precum și să ajute la definirea specificațiilor ce trebuie, în mod unanim, îndeplinite.

Începând din 1983, când a fost marcată pentru prima dată ziua de 15 martie, în fiecare an, în întreaga lume, au loc manifestări care aduc în conștiința publică importanța cunoașterii și protejării drepturilor noastre, ale tuturor, în calitate de consumatori.

Anual, Organizația Internațională a Uniunilor de Consumatori propune o temă a evenimentului, referitoare la accesul la bunuri și servicii, la informarea completă a consumatorilor, la politica statelor în materie de energie, de publicitate, la produsele medicamentoase și, în general, subiecte de real interes pentru consumatorii din întreaga lume.

Stimați colegi,

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor reprezintă celebrarea și, mai ales, promovarea acestor drepturi garantate prin lege, fiind un prilej important pentru implicarea și mobilizarea tuturor, inclusiv a noastră, care avem datoria ca, alături de Guvern, să ne asumăm responsabilitatea realizării strategiilor, politicilor și obiectivelor atât în domeniul protecției vieții, sănătății și securității consumatorilor, cât și al apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestora.

Mulțumesc. (Aplauze în sală.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, doamna senator.

Ați consumat 15 minute din cele 32 de minute acordate Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

 
Sorin Fodoreanu (PD-L) - declarație politică având ca titlu Dezvoltarea României - victimă a propriei legislații

Îi ofer cuvântul domnului senator Fodoreanu Sorin, Grupul parlamentar al PD-L - aveți la dispoziție trei minute, domnule senator, pentru că mai sunt foarte mulți colegi înscriși la cuvânt -, se pregătește domnul senator Liviu Titus Pașca, Grupul parlamentar al PNL.

 

Domnul Sorin Fodoreanu:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori, Mi-am intitulat prima mea declarație politică în Senatul României "Dezvoltarea României - victimă a propriei legislații".

Problema dezvoltării României este, în aceste momente, mai actuală decât oricând.

Mai multe zone din țară se confruntă cu dificultăți majore, iar cauza problemelor nu poate fi redusă numai la impactul crizei economicofinanciare.

Nu putem vorbi despre efecte fără a analiza întâi cauzele, fără a analiza lucrurile care nu au funcționat sau care au funcționat greșit până în prezent.

Criza economico-financiară nu trebuie să fie un prilej pentru transferarea majorității responsabilităților instituțiilor statului către acesta.

Realitatea din România este cea de dincolo de Buftea, Pipera sau Voluntari.

Este o realitate a unui stat slab dezvoltat care, de cele mai multe ori, este surescitat la viață, în mod artificial, de la centru.

Realitatea cu care ne confruntăm este cea a unui stat rămas în urma vremurilor atât din perspectiva sistemului economic, social sau administrativ, cât și în ceea ce privește principiile care guvernează procesul legislativ din România.

Modernizarea statului și dezvoltarea economică s-au produs până în prezent mai mult haotic sau dintr-o inerție datorată unor impulsuri anacronice.

Nu s-a urmărit o strategie constantă, nu s-a urmărit un fir roșu, iar obiectivele au fost, în cel mai bun caz, ghicite, nu îndeplinite riguros.

Lipsa unor reglementări de ordin strategic a lăsat România să funcționeze uneori în baza unor legi ale hazardului.

Vorbim, în principal, de economie, de sistemul administrativ, de procesul de modernizare a statului, de educație, de sănătate etc.

Aceasta este cauza pentru care, în contextul crizei, marea majoritate a regiunilor din România sunt profund afectate, în timp ce altele, într-un număr mai mic, ce-i drept, sunt afectate mai puțin sau deloc.

Tot aceasta este cauza pentru care nord-estul României - Bucovina și nordul Moldovei - este considerat una dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene.

În timp ce produsul intern brut pe cap de locuitor în regiunea București - Ilfov se apropie, în medie, de cel al Uniunii Europene, în nord-estul României acesta este de trei-patru ori mai mic.

Pentru aceste lucruri, autoritățile statului, inclusiv Parlamentul, trebuie să-și asume o mare parte din vină.

Ca parlamentari, problema de fond de la care trebuie să pornim este caracterul legislației din România.

Aceasta este croită după principii, consider eu, anacronice și chiar dăunătoare în contextul actual.

La o analiză mai atentă, se poate constata faptul că legislația românească, fie ea în domeniul economic, social, educativ, al sănătății, administrativ etc., este preponderent cu caracter penalizator, fapt care reduce considerabil caracterul stimulativ specific țărilor care-și propun să se dezvolte și să se modernizeze din toate punctele de vedere.

Cea mai mare parte din legislația românească a fost creată pentru a sancționa și descuraja inițiativa, în loc să stimuleze spiritul antreprenorial, să întărească încrederea în forțele proprii și să sprijine dezvoltarea prin intermediul proiectului individual.

Alte caracteristici specifice legislației românești actuale sunt incoerența, "stufozitatea", posibilitatea de interpretare după scopul celui care o aplică, lăsarea la liberă alegere a aplicării acesteia prin elaborarea de metodologii complementare care, în majoritatea cazurilor, au un profund caracter subiectiv și direcționat spre un anumit scop.

Premisele de la care se pornește în elaborarea legislației sunt, de cele mai multe ori, greșite.

În acest fel, s-a ajuns la crearea a zeci și sute de instituții responsabile de control și supracontrol, care, nu de multe ori, sunt în același timp concurente și subiective.

Aparatul birocratic este tot mai greoi, procedurile, indiferent de domeniu și de demersuri, din ce în ce mai complicate, iar normele care trebuie urmărite sunt, de multe ori, de neînțeles.

Acestea sunt căile sigure prin care se omoară proiecte, în special, și dezvoltarea românească, în general.

Fie că vorbim despre atragerea fondurilor europene, fie că vorbim despre eficiența instituțiilor statului, fie că ne referim la bugetele rămase necheltuite, cauza este, de regulă, aceeași: legislația care blochează proiecte și sugrumă, printr-o abordare greșită și învechită, inițiativa.

A termina un proiect sau a finaliza o inițiativă fără a intra în atenția unor așa-numite instituții abilitate este o excepție, și nu o regulă în România.

De cele mai multe ori, inițiativa te pune în situații halucinante.

Dacă vrei să faci un proiect, este clar că ai un anumit interes și, prin urmare, înainte de a începe orice demers, trebuie să dai explicații la anumite așa-zise instituții abilitate.

Orice om care a avut o legătură cu instituțiile statului poate să confirme acest lucru.

Un om care vine din economia reală și încearcă să joace după regulile impuse de statul român, vă garantez, se găsește într-o comedie absurdă care, de multe ori, are un final dramatic.

În aceste condiții, este normal ca instituțiile să fie ineficiente, iar mediul privat să contribuie prea puțin la dezvoltarea statului.

Însuși statul este promotorul ineficienței și delăsării prin legislația pe care o creează, o susține și o întreține.

Ca om care știe și înțelege regulile unui stat capitalist modern, cum de altfel sunt și foarte mulți dintre colegii noștri, cred că Parlamentul are datoria să aducă o schimbare radicală în ceea ce privește procesul legislativ.

Ne aflăm la momentul unui nou început.

Trebuie să ne asumăm și lucrurile bune care s-au făcut, dar, mai ales, greșelile.

Din punctul meu de vedere, esența legislației românești este fundamentată pe principii greșite.

Legislația din România pune bariere, în loc să deschidă drumuri, iar acest lucru nu este normal.

Apelul meu către dumneavoastră este să ne gândim de două ori înainte de a construi și de a vota o lege.

Avem obligația de a sprijini măcar inițiativele comunităților locale și proiectele acestora.

De multe ori, acestea sunt primele victime ale legislației deficitare.

Actualul Parlament poate aduce un suflu nou și trebuie să facă acest lucru.

Trebuie să înțelegem mai bine care sunt nevoile României și să votăm pentru deblocarea proiectelor și sprijinirea inițiativei publice și private.

Altfel, degeaba avem bani în conturi sau prin alte surse interne sau externe, dacă nu îi putem atrage și cheltui judicios, dacă ordonatorii de credit, fie ei primari, secundari sau terțiari, funcționarii de stat cu funcții executive, inițiatorii privați etc. se gândesc, în primul rând, la modul de a găsi soluții prin care să răspundă intervențiilor "instituțiilor abilitate", în locul găsirii unor soluții practice și operative de dezvoltare și finalizare a unor proiecte care să contribuie la dezvoltarea țării și la creșterea bunăstării populației sale.

Acum avem o oportunitate unică de a interveni împreună pentru schimbarea filozofiei generale de elaborare și aplicare a unei legislații românești echilibrate din punct de vedere stimulativ și penalizator, cu unicul scop de a scoate România din poziția unui stat incapabil de a sprijini și realiza propria dezvoltare.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L s-au înscris pentru a prezenta declarații politice foarte mulți senatori.

Pentru ca toți colegii să își poată susține declarațiile politice, vă rog să vă concentrați prezentarea în 3 minute.

 
Liviu Titus Pașca (PNL) - declarație politică având ca subiect statutul funcționarului public din România

Domnul Liviu Titus Pașca, Grupul parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Titus Corlățean, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Liviu Titus Pașca:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În declarația mea politică mă voi opri asupra unui subiect căruia astăzi, mai mult decât ieri, îi sunt consacrate spații importante atât în discursurile politicienilor, cât și în mass-media.

Este vorba de statutul funcționarului public din România.

Așa cum bine se cunoaște, resursa umană reprezintă cea mai importantă bogăție de care dispune o instituție publică.

Nu în ultimul rând, managementul funcției publice constituie principalul motor al accelerării reformelor în sectorul public.

Ei bine, tocmai din acest considerent nu pot să îmi ascund stupefacția față de prigoana declanșată de Guvernul Boc, dar și de președintele țării împotriva funcționarilor publici, deveniți inamici publici, devoratori de buget, balast pe capul bietei noastre economii amenințate de criză.

După ce ne-a atras atenția, la câteva săptămâni după începerea mandatului său, că țara are nevoie de sânge tânăr în administrație, domnul Boc ne anunță că va reduce drastic numărul funcționarilor publici, iar ulterior aveam să aflăm că nepoata Domniei Sale devenise angajata Cancelariei Primului-Ministru, iar șoferul său ajunsese consilier, ca să nu mai vorbim de angajarea în această instituție a nenumărați foști colaboratori de-ai săi din Primăria Cluj-Napoca sau de la Universitatea din Cluj-Napoca.

"Curat murdar!" ar fi spus, desigur, Caragiale.

Întrucât aceste mișcări menite să reformeze sistemul nu au trecut neobservate, premierul a declarat ritos: "Gata, am decis să desființez Cancelaria Primului-Ministru."

La auzul acestui anunț am răsuflat cu toții ușurați.

Ne-am zis: "În fine, iată o măsură benefică."

Dar bucuria cetățenilor patriei a fost de scurtă durată, căci la numai câteva zile sosea o altă știre năucitoare, Cancelaria a fost desființată doar pe hârtie, în realitate, angajații acesteia, mai precis cei care și-au declarat fidelitatea față de partidul domnului Boc, au fost transferați la Secretariatul General al Guvernului, căruia i s-au suplimentat astfel posturile cu alte 120.

Stimați colegi,

Cu alte cuvinte, după declarațiile premierului, conform cărora reducerea cheltuielilor destinate personalului bugetar, respectiv funcționarilor din administrația publică, este o necesitate stringentă, Domnia Sa a găsit o metodă de a-și proteja clientela politică, pe de o parte, prin crearea unui aparat propriu, pe de altă parte, prin suplimentarea posturilor din Secretariatul General al Guvenului.

Doamnelor și domnilor senatori, O asemenea abordare lipsită de o minimă seriozitate și însoțită de măsuri pompieristice nu va duce România, în niciun caz, la un serviciu public consolidat.

România este, în prezent, parte integrantă a Uniunii Europene.

Se pare însă că nici premierul, nici președintele nu au aflat încă de faptul că marea majoritate a țărilor Uniunii Europene are standarde comune în domeniul managementului funcției publice.

Astfel, în țări ca Germania, Italia, Franța, Belgia, Luxemburg, Suedia, Marea Britanie, Olanda, Danemarca activitatea funcționarilor publici este bine reglementată, având un rol constituțional și strategic, iar una dintre condițiile impuse pentru exercitarea funcției publice este profesionalismul, și nu apartenența politică.

Dincolo de funcționarea angajaților, pe criterii politice, pe perioadă determinată la cabinetele demnitarilor, există un corp de funcționari publici profesioniști care, înainte de a fi numiți în funcțiile respective, parcurg o perioadă de stagiu sau de instruire specifică.

Ca să nu mai vorbim de faptul că în țările membre ale Uniunii Europene predomină sistemul carierei, potrivit căruia un funcționar public va ocupa succesiv posturi în ierarhia administrativă a funcției publice, în condițiile garantării titularilor pe posturi și funcții publice.

Ce se întâmplă însă în România? Rămânem, cu o consecvență demnă de cauze mai bune, la aceleași clișee perimate despre concedieri colective și salarii, despre necesitatea birocratizării.

Nu am auzit pe nimeni să vorbească serios despre criterii de competență, despre profesionalism.

Stimați colegi și stimați guvernanți, Atâta vreme cât ne vom cantona în acest tip de gândire, atât timp cât nu vom aplica un cod de conduită pentru funcționarii publici și nu vom ști să facem o selecție riguroasă a acestora, nu vom putea vorbi despre o Românie modernă, europeană.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Ați consumat 4 minute.

 
Titus Corlățean (PSD) - declarație politică având ca titlu Municipiul Săcele are nevoie de o centură ocolitoare mare

Urmează la cuvânt domnul senator Titus Corlățean, se pregătește domnul senator Toader Mocanu, care va avea la dispoziție 3 minute.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege, Stimați colegi,

Voi prezenta declarația politică cu titlul "Municipiul Săcele are nevoie de o centură ocolitoare mare".

În programul de guvernare, la Capitolul 13 - ",Infrastructura de transport", sunt menționate, ca obiective de guvernare, reducerea constantă a numărului de victime din accidentele de circulație și refacerea rețelei de drumuri naționale.

De asemenea, un alt obiectiv este realizarea Programului național centuri ocolitoare.

Municipiul Săcele se află în imediata vecinătate a municipiului Brașov, fiind străbătut de două artere de circulație importante:

DN1A Brașov - Vălenii de Munte - Ploiești și DN1 București - Brașov, principala arteră națională.

Din cauza faptului că municipiul Săcele nu are o centură ocolitoare care să preia traficul autovehiculelor grele - camioane, tiruri -, toate aceste autovehicule circulă prin mijlocul municipiului la o mică distanță de case și afectează structura de rezistență a clădirilor, a caselor localnicilor.

Menționez faptul că centura ocolitoare mică, proiect inițiat de administrația locală în urmă cu mai multă vreme și încă nefinalizat, nu va rezolva decât într-o mică măsură problema traficului greu prin municipiul Săcele.

În luna noiembrie 2008, în cadrul unei campanii publice în Săcele, coordonată de subsemnatul, au fost strânse 3.000 de semnături din partea localnicilor pentru construirea ocolitoarei mari.

Mai grav este faptul că, din cauza lipsei unei centuri ocolitoare care să preia traficul greu, municipiul Săcele ocupă nefericitul loc prim din județul Brașov în ceea ce privește numărul accidentelor rutiere mortale.

Ultimul accident grav s-a produs în 9 martie, când un autovehicul a ieșit de pe carosabil și s-a oprit direct în casa unui localnic.

Consecința: un mort și un rănit grav.

În data de 16 februarie 2009 am adresat o interpelare ministrului transporturilor și infrastructurii cu privire la necesitatea demarării construcției centurii ocolitoare mari a municipiului Săcele.

În răspunsul Ministerului Transportului și Infrastructurii se precizează că în anul 2008 a fost elaborat studiul de prefezabilitate pentru obiectivul de investiție "Varianta ocolitoare - municipiul Săcele", urmând ca în acest an să fie demarate procedurile legale pentru contractarea serviciilor în vederea elaborării studiului de fezabilitate aferent acestui obiectiv de investiție.

Execuția lucrărilor va demara după avizarea studiului de fezabilitate și identificarea unei surse de finanțare.

De la tribuna Senatului, solicit ministrului transporturilor și infrastructurii să accelereze desfășurarea procedurilor premergătoare începerii construcției efective a ocolitoarei mari a municipiului Săcele și introducerea acestui proiect în programele de finanțare inclusiv cu fonduri europene.

Este de datoria actualului Guvern de a face mult mai mult în materie de infrastructură decât în anii anteriori și, pe de altă parte, de a-și respecta angajamentele asumate în campania electorală.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Patru minute.

 
Toader Mocanu (PD-L) - declarație politică având ca titlu Finanțarea externă - o măsură de prevenție a Guvernului Boc

Domnul senator Toader Mocanu, Grupul parlamentar al PD-L, urmează domnul senator Emilian Frâncu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Trei minute, domnule senator.

 

Domnul Toader Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, Declarația mea politică are drept titlu "Finanțarea externă - o măsură de prevenție a Guvernului Boc".

Criza economică și financiară care afectează și țara noastră, precum și politicile economice promovate de Cabinetul Tăriceanu II ne-au adus în situația actuală de a apela la instituțiile internaționale financiare în vederea solicitării de finanțare externă, finanțare care este vitală pentru relansarea economiei românești și pentru stabilitatea financiară, economică și socială a României.

Finanțarea externă de la Fondul Monetar Internațional va fi destinată majorării rezervei valutare a României.

Acest fapt va permite Băncii Naționale a României să reducă rezerva minimă obligatorie de 40% pe care fiecare bancă comercială o depune pentru creditele acordate.

Având mai mulți bani lichizi disponibili, băncile vor putea acorda credite populației și firmelor.

Reducerea rezervei minime obligatorii ar determina ieftinirea creditelor și ar constitui modalitatea prin care banii împrumutați ar ajunge în economia reală.

Obținerea sprijinului financiar va reprezenta o garanție de consolidare a stabilității financiare pe termen mediu, încurajând astfel relansarea mediului de afaceri și recâștigarea încrederii investitorilor străini în potențialul economic al României.

Avem nevoie de creșterea credibilității României în plan extern, după ce agențiile de rating cele mai renumite pe plan mondial au scos țara noastră de pe lista statelor favorabile investițiilor.

Un rating de țară mai bun va contribui la dobânzi mai mici pentru stat, pentru firme, pentru bănci și pentru populație.

Pe termen lung, se vor asigura condițiile necesare valorificării oportunităților de creștere economică în momentul în care economia globală se va relansa.

Doresc să accentuez că acest sprijin financiar reprezintă o măsură protectoare pe care Guvernul României trebuie să o ia pentru a înlătura consecințele negative ale crizei financiare asupra economiei reale, împreună cu implementarea unui pachet de măsuri de stimulare economică și protejare a intereselor populației.

În acest sens, noi, parlamentarii Partidului Democrat Liberal, considerăm că modernizarea societății românești este imperativă și urgentă, în sensul aplicării politicilor de reformare a sistemului public pentru asigurarea unui cadru de cheltuieli pe termen mediu și al implementării măsurilor de descentralizare, simplificarea regimului de taxe și impozite, reducerea birocrației, creșterea capacității administrative și a capacității de absorbție a fondurilor europene.

Oponenții semnării acordului de finanțare cu Fondul Monetar Internațional aduc în prim-plan implicațiile sociale ale unui asemenea acord.

Într-adevăr, pentru acordarea sprijinului financiar extern, Fondul Monetar Internațional solicită României angajamentul de a adopta un program de măsuri mai stricte.

Toate acestea însă pentru evitarea crizei financiare în România, dar nu cu orice preț.

De aceea este foarte important ca acest sprijin să fie obținut în condiții cât mai avantajoase.

În consecință, consider salutară inițiativa Guvernului României, împreună cu Banca Națională a României, de a demara discuții preliminare cu reprezentanții Comisiei Europene, ai Fondului Monetar Internațional și ai altor instituții financiare internaționale cu privire la evaluarea cadrului macroeconomic și a necesarului potențial de finanțare externă a României.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Ați consumat 4 minute.

 
Emilian Valentin Frâncu (PNL) - declarație politică având ca titlu Parlamentul României trebuie să apere interesele statului român

Domnul senator Emilian Frâncu, din partea Grupului parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Mihail Hărdău, care a depus declarația politică de joi.

Vă rog.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează "Parlamentul României trebuie să apere interesele statului român".

Construit în anii '70 și amplu modernizat în ultimele două decenii, "Oltchim" - SA este cel mai mare combinat petrochimic din România și lider de piață în industria chimică regională în Europa Centrală și de Est la mai multe categorii de produse chimice.

An de an, performanțele economice ale societății au crescut, ajungându-se acum la o cifră de afaceri de aproape 2 miliarde de lei, trei sferturi din producție fiind vândută peste hotare, atât în Europa, cât și pe alte piețe externe.

În acest fel, putem spune că "Oltchim" - SA este un important factor de echilibrare bugetară, combinatul vâlcean aducând bani din exporturi atât României, cât și Uniunii Europene.

În prezent, principalul acționar al "Oltchim" - SA este statul român, ale cărui interese, ca investitor, sunt puternic atacate de unul dintre acționarii minoritari, grupul german "PetroCarboChem", care desfășoară ample acțiuni ostile de dezinformare atât în țară, cât și peste hotare, dar și de subminare a dezvoltării normale a combinatului.

În mod declarativ, "PetroCarboChem" se manifestă ca un investitor dornic de a prelua pentru sine pachetul majoritar de acțiuni, ceea ce, într-o anumită măsură, ar putea fi o atitudine de înțeles prin prisma expansionismului capitalist manifestat prin valorificarea oportunităților jocului la bursă.

În realitate, "PetroCarboChem" este dispus să-și sacrifice portofoliul de aproape 13% din acțiunile de la "Oltchim" - SA, pe care le deține la modul scriptic, după ce, în urmă cu câțiva ani, statul român a trebuit să-și micșoreze participația.

Scăderea participației statului a făcut să crească de peste 12 ori ponderea pachetului de 1% cumpărat la bursă de grupul german, ajungându-se astfel la situația în care "PetroCarboChem" a dobândit, conform legii, acces la informații strategice confidențiale ale companiei "Oltchim" - SA.

Imediat ce acest lucru a devenit realitate, sub pretextul unei false îngrijorări față de situația combinatului, reprezentanții acționariatului minoritar încearcă în mod sistematic să blocheze toate măsurile pe care statul român, ca acționar majoritar, le-a planificat pentru buna funcționare a "Oltchim" - SA.

În declarații publice, reprezentanții "PetroCarboChem"

dezinformează opinia publică, investitorii, autoritățile din România și Comisia Europeană, prezentând, în mod eronat, "Oltchim" - SA ca fiind o societate în pragul falimentului și provocând astfel îngrijorare în rândul băncilor creditoare și al partenerilor de afaceri.

Când cineva este dispus să riște blocarea activității în întreprinderi unde deține 13% din acțiuni înseamnă ori că acel cineva este nebun de legat, ori că are mai mult de câștigat din sacrificarea cu premeditare a acelei participații, iar cei de la "PetroCarboChem" ar avea foarte mult de câștigat dacă "Oltchim" - SA ar da faliment, deoarece dumnealor dețin în Polonia un combinat similar celui de la Râmnicu Vâlcea, care aspiră să preia rolul de lider de piață deținut acum de "Oltchim" - SA.

De aceea se opun reprezentanții grupului german ca "Oltchim" - SA să reușească să obțină un împrumut bancar pentru a achiziționa de la "Arpechim Pitești" o instalație vitală asigurării de materie primă. Și tot de aceea au denunțat ei la Comisia Europeană intenția de majorare a capitalului social al combinatului ca fiind un "ilegal ajutor de stat".

Majorarea de capital prin convertirea în acțiuni a datoriei istorice a "Oltchim" - SA se face însă în conformitate cu legislația economică din România și din Uniunea Europeană, iar "PetroCarboChem" are dreptul și posibilitatea să participe la această majorare de capital.

Datoria istorică nu reprezintă taxe și impozite neachitate, ci contravaloarea unor investiții efectuate de statul român.

Prin urmare, convertirea în acțiuni nu realizează o ștergere de datorii, ci o recunoaștere a faptului că investitorul, statul român, a contribuit cu bani la dezvoltarea patrimonială a combinatului.

Așadar, nu este vorba de un ajutor de stat și cu atât mai puțin de un act ilegal din punct de vedere al normelor europene, așa cum se străduiesc reprezentanții "PetroCarboChem" să-i convingă pe colegii noștri din Camera Deputaților, trimițând mape întregi cu materiale de dezinformare.

Scopul urmărit de ei este să îi determine pe deputați să nu adopte prin vot Proiectul de lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2008 pentru abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea societății "Oltchim" - SA, proiect de lege pe care noi, senatorii, l-am adoptat pe 4 februarie anul acesta cu 84 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 5 abțineri.

Sunt convins că, aplecându-se cu atenție asupra situației de la "Oltchim" - SA, colegii noștri deputați vor fi în măsură să discearnă corect care este interesul statului român și în ce fel acționarul minoritar "PetroCarboChem" acționează atât împotriva acționariatului majoritar, cât și împotriva agentului economic unde el însuși deține o importantă participație.

De asemenea, sunt convins că, înțelegând în ce anume constă natura datoriei ce va fi convertită în acțiuni, precum și caracterul perfect legal al acestei operațiuni, care este compatibilă cu legislația europeană și cu statutul de investitor, inclusiv faptul că investitorului minoritar i se dă dreptul să participe în mod corect la majorarea capitalului social al "Oltchim" - SA, colegii noștri deputați vor fi de acord cu adoptarea proiectului de lege adoptat de noi, de Senatul României.

Pentru aceasta, dezinformarea introdusă masiv în Camera Deputaților de către agenții de influență ai "PetroCarboChem" trebuie tratată drept ceea ce este:

o tentativă de a induce dubii și de a păcăli cât mai mulți deputați, un demers neloial al acționariatului minoritar de a bloca ieșirea combinatului chimic "Oltchim" - SA dintr-o situație dificilă pe care au generat-o atât cozile de topor, din interior, cât și efectele crizei financiare și economice, din exterior.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Mihail Hărdău (PD-L) - declarație politică având ca titlu Formalism și ineficiență în învățământul profesional și tehnic din România

Domnul senator Mihail Hărdău.

Am făcut specificarea că a depus joi declarația politică la secretariatul Biroului permanent.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Se pregătește ultimul vorbitor, doamna senator Sorina Plăcintă.

 

Domnul Mihail Hărdău:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate colege, Stimați colegi,

Declarația politică am intitulat-o: "Formalism și ineficiență în învățământul profesional și tehnic din România".

Doresc să atrag atenția asupra unei serioase disfuncționalități din sistemul educațional românesc, care are consecințe grave asupra pregătirii elevilor, asupra învățământului profesional și tehnic și asupra șanselor lor reale de a-și găsi un loc de muncă conform specializării absolvite, mă refer la pretinsa consultare dintre unitățile școlare profesionale și agenții economici în vederea înființării specializărilor necesare pe piața muncii, respectiv ineficiența derulării instruirii practice a elevilor în întreprinderi.

Modul după care funcționează acest sistem în acest moment este, cu rare, dar bine-venite excepții, unul pur formal, această problemă fiind însă cunoscută și tolerată de toți factorii implicați, referindu-mă aici atât la școlile în sine, cât și la agenții economici și factorii responsabili din Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Ministerul, prin Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic CNDIPT, publică periodic Nomenclatorul de meserii pentru care se asigură pregătirea din învățământul preuniversitar, meserii rezultate din propunerile comitetelor sectoriale, organisme tripartite pe domenii de activitate.

Întreprinderile pot solicita școlilor profesionale să înființeze doar specializările înscrise în acest nomenclator.

Apoi, în cele opt regiuni de dezvoltare există câte un consorțiu regional compus din circa 29 de membri care elaborează pe termen mediu și lung - 5-10 ani - un Plan regional de acțiune pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic - prescurtat PRAIL - și, respectiv, un Plan local de acțiune pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic - PLAI -, la care inspectoratele școlare adaugă discuțiile din Comitetul local de dezvoltare a parteneriatului economic și social, iar unitățile școlare profesionale adaugă planul de acțiune al școlii.

Din motive "obiective" în privința necesarului de forță de muncă regională, Agenția județeană de ocupare a forței de muncă elaborează previziuni pe termen scurt, 6 până la 18 luni, ceea ce face ca planurile sus-amintite să rămână doar planuri, documente inutile care nu pot fi puse în practică și care ajung să zacă prin sertarele diverselor instituții.

În întocmirea planurilor de școlarizare, unitățile școlare profesionale țin cont de meseriile aprobate de corpul profesoral existent, pentru care, în mod imperativ, trebuie să se asigure numărul de ore prevăzut în normele didactice, ținându-se cont și de dotarea proprie a școlii.

Prin dotare proprie înțeleg atelierele-școală și echipamentele specifice, lipsa cărora putând fi suplinită, mai mult la nivel teoretic, de instruirea practică în întreprinderi.

Ca urmare, în cadrul majorității școlilor din învățământul profesional și tehnic, deciziile de înființare a noilor specializări sunt determinate de disponibilitatea sau posibilitatea efectuării instruirii practice în cadrul unităților economice.

Nu există interes din partea școlii ca viitorii absolvenți, realmente, să-și găsească un loc de muncă în meseria lor.

Putem concluziona că școala profesională este preocupată mai mult de cifra de școlarizare decât de viitorul absolvenților.

În același timp, nu există o centralizare pe județ sau domenii a convențiilor încheiate de școli cu agenții economici și nu se cunoaște măsura eficienței acestor convenții și aplicabilitatea lor reală, mai precis nu se știe câți absolvenți își găsesc locuri de muncă în specialitatea absolvită.

Datele obținute într-o astfel de centralizare ar arăta, la nivel național, în ce măsură meseriile predate în școlile profesionale sunt relevante pentru piața muncii și, în același timp, ar fi o informație utilă pentru elevi și părinți în vederea orientării școlare.

În loc să preia inițiativa, școlile așteaptă ca întreprinderile să vină să solicite absolvenți pentru o anumită calificare pentru acum sau peste 2-3 ani.

În plus, unitățile de învățământ își stabilesc planul de școlarizare consultând AJOFM, PRAI, presa sau contând de multe ori pe bunele relații personale cu agenții economici.

Neexistând asumare de responsabilitate a întreprinderilor privind angajarea absolvenților, școlile sunt puțin dispuse să facă investiții pentru ceva nou și nesigur.

O fac însă în cadrul proiectelor cu finanțare externă - PHARE, fonduri structurale europene -, unde parteneriatul cu agentul economic este condiție de eligibilitate.

Aceste proiecte cu finanțare externă și-au arătat viabilitatea și au dovedit capacitatea școlii și a cadrelor didactice de a desfășura activități la un standard de calitate ridicat, impus chiar prin proiect.

Ce îi împiedică pe responsabilii din minister să implementeze aceste procedee la nivelul tuturor școlilor profesionale?

În mod sigur, impunerea unor standarde de calitate în școlile profesionale ar rezida, întâi de toate, în eliminarea acelor cadre didactice care sunt slab pregătite și care au competențe în domenii care nu mai sunt valabile.

Nici școlile, nici AJOFM-ul nu au deprinderea de a opera o analiză a nevoilor de pregătire profesională pentru realul progres tehnologic-organizațional al întreprinderilor.

Oferta de școlarizare în meserii irelevante are ca efect imediat lipsa de interes a elevilor, care duce, în mod implicit, la o scădere drastică a participării la învățământul profesional și tehnic.

Spre exemplu, dacă în anul școlar 2005-2006 numărul elevilor încadrați în învățământul profesional era de 284.000, cu doi ani mai târziu cifra a scăzut cu 65.000 de elevi, ceea ce înseamnă o diminuare cu 23% în acest interval.

Astfel, nevoia reală a pieței forței de muncă rămâne, practic, fără răspuns. Școlile fac ceea ce vor - asigură norma profesorilor titulari sau încheie convenții cu agenții economici în funcție de relații -, chiar dacă, în felul acesta, scot șomeri pe bandă rulantă.

Nimeni - școală, agenți economici - nu se simte obligat față de angajarea în domeniu a absolvenților din învățământul preuniversitar.

Ceea ce învață elevii este o iluzie a muncii adevărate, iar decepția și neîncrederea în școală sunt cu atât mai mari.

Este nevoie de inițiativă, de apropierea școlii de întreprinderi și de o evaluare reală a specializărilor oferite de unitățile școlare postgimnaziale pentru a constata nevoia de pe piața muncii și pentru a răspunde acestei nevoi cu absolvenți bine pregătiți în meseriile lor.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Sorina Luminița Plăcintă (PD-L) - declarație politică având ca titlu Reîntoarcerea la agricultură - o șansă, poate singura, în vreme de criză

Ultimul vorbitor, doamna senator Sorina Plăcintă.

Înainte de a-i da cuvântul, vreau să vă informez că domnii senatori Alexandru Mocanu, Viorel Riceard Badea, Dumitru Oprea și Dan Voiculescu au depus declarațiile la secretariatul ședinței.

Aveți cuvântul, doamna senator.

 

Doamna Sorina Luminița Plăcintă:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am intitulat declarația de astăzi "Reîntoarcerea la agricultură - o șansă, poate singura, în vreme de criză".

Istoria recentă ne vorbește despre o perioadă în timpul căreia țările vestice produceau mult mai multă hrană decât puteau consuma vreodată.

În vremea Războiului Rece, statele de pe continentul nord-american sau din Europa de Vest aveau capacitatea să plătească în fiecare an un număr de fermieri care să nu producă mare lucru.

Era simplu, guvernul îi oferea fermierului profitul pe un an de zile, iar acesta era liber să dispună de bani aproape cum dorea.

La noi în țară, deși potențialul agricol este uriaș, după revoluție nu s-a făcut mai nimic, dar s-a vorbit mult pe această temă.

S-au folosit expresii de genul: "Vin moșierii!", "Nu ne vindem țara!", toate acestea cuantificându-se atunci în voturi ușor de obținut.

Practic, această ramură economică a fost cumva declarată inutilă.

Pare mai ușor să te împrumuți pentru a importa alimente în loc să le produci la tine în țară, dar iată că acum nu ne mai putem permite.

În ultima perioadă, piețele mondiale se confruntă cu un fenomen pe care brokerii de la marile burse ale lumii nu l-au putut anticipa.

Prețul alimentelor crește continuu: orezul s-a scumpit cu 400% în circa 8 luni, grâul cu 200%, la fel și porumbul.

Carnea, zahărul, uleiul s-au scumpit și ele.

În lume au loc câteva fenomene cu adevărat importante:

aproximativ 200 de milioane de chinezi încep să-și permită să mănânce zilnic aproape cât europenii, lor li se mai adaugă încă aproximativ 100 de milioane de indieni.

Practic, pe piața mondială au apărut câteva sute de milioane de consumatori noi.

Acest lucru a creat o presiune asupra structurilor și începe să se ridice o întrebare: câți oameni poate hrăni această planetă?

România este una dintre țările europene cu pământ fertil și cu o climă încă în stare să asigure suficientă hrană pentru o populație mult mai numeroasă decât cea de astăzi.

Uniunea Europeană a alocat României mai multe miliarde de euro pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Desigur că acești bani nu au cum să fie suficienți pentru transformarea agriculturii românești într-o ramură de vârf a economiei.

Prețul crescut al alimentelor ar putea însă deveni un motor al dezvoltării cenușăresei economiei românești.

Din păcate, însă statisticile nu mint.

Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2008 România a importat din Uniunea Europeană cartofi în valoare de peste 12 milioane de euro, ceapă și usturoi de peste 7 milioane de euro, mere, pere, gutui de peste 27 de milioane de euro.

Chiar nu se mai poate asigura consumul de cartofi, mere și ceapă din producția internă?

Am ajuns, iată, să cheltuim anual aproape 40 de milioane de euro pentru produse care se cultivă la noi în mod tradițional.

Stimați colegi,

Ce putem face noi pentru a regla această stare de fapt?

În primul rând, trebuie să identificăm problemele.

Dacă producătorii se află în imposibilitatea de a-și comercializa marfa în rețele, atunci noi, parlamentarii și Guvernul, avem obligația să creăm o piață competitivă.

Dacă este vorba de o calitate slabă a produselor, atunci tot noi, parlamentarii, împreună cu Guvernul, trebuie să impulsionăm investițiile pentru a crește această calitate.

Am convingerea că putem mult mai mult și, de asemenea, cred că în această perioadă dificilă pentru toate țările potențialul agricol este un avantaj cheie de care mulți duc lipsă.

Acum este momentul să luăm decizii clare și să ne asigurăm că, indiferent de crize, situații de urgență, putere sau interese personale, vom readuce agricultura acolo unde îi este locul.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, doamna senator.

 
 

Următoarele declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de senatori la președintele de ședință.

 
Alexandru Mocanu (PD-L) - declarație politică având ca titlu Să pardonați, domnule Tăriceanu! (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Alexandru Mocanu:

Declarația mea politică este intitulată "Să pardonați, domnule Tăriceanu!".

Devine din ce în ce mai clar pentru toată lumea că România are nevoie de un împrumut financiar pentru a atenua efectele crizei economice. Și asta nu pentru că o spun eu sau PD-L, nici pentru că o sugerează Isărescu ori mari specialiști în macroeconomie, nici măcar pentru că o spune direct prestigiosul "The Economist" și, iată, mai nou, președintele Băsescu, chiar dacă asta s-ar putea să-l coste pierderea unor puncte în bătălia electorală din toamnă.

Pe lângă alte argumente credibile, convingerea mea că România are nevoie de un împrumut extern spre a traversa criza economică vine, surprinzător poate, din Germania.

Cum adică din Germania?, se vor mira unii care știu că, încă de la apariția ginții latine, la noi, dacă e să vină ceva, atunci, nu-i așa?... "vine și vacanța cu trenul din Franța!"

Convingerea mea "vine" din Germania pentru un lucru foarte simplu, care este pe înțelesul tuturor: din cauza efectelor absolut imprevizibile ale crizei economice, în ultimele cinci luni Germania și-a rectificat de trei ori bugetul pe 2009 și a transferat deja peste 80 de miliarde de euro din rezerva federală în bugetul de stat, fără să știe dacă peste 50-60 de zile nu va fi nevoie de un alt transfer.

Când am citit această știre am rămas pe gânduri.

Dacă Germania are astfel de probleme, cum se va descurca România, care, față de Germania, are cel puțin două lipsuri majore: nu avem nici pe departe o rezervă valutară comparabilă cu rezerva federală a Germaniei și, mai ales, noi nu avem nemți! Și vă rog să mă credeți că nu-mi arde de glume.

În comparație cu nemții, pe noi nu ne caracterizează atât de mult rigoarea, corectitudinea, seriozitatea, solidaritatea și cumpătarea, trăsături atât de necesare unui popor în vremuri de criză.

Că vrem, că nu vrem, criza plecată din SUA a traversat Atlanticul și Europa și iată că a ajuns și pe la noi.

Iar noi ce facem? În loc să fim, măcar pentru o vreme, uniți în corectitudine, solidaritate și cumpătare - nu-mi place substantivul "austeritate" -, unii dintre noi acum găsesc cu cale să se dea mari, cum se spune.

Este și cazul domnului Tăriceanu, care, imediat după mesajul Președintelui României adresat Parlamentului, referitor la starea națiunii, s-a lansat într-o serie de atacuri populiste deșănțate și absolut inoportune în acest moment.

Dar ce zice domnul Tăriceanu?

Mai întâi, zice că în 2005 el ar fi refuzat FMI, pentru că FMI nu l-ar fi lăsat să facă investiții.

Să pardonați, domnule Tăriceanu, dar, în acele condiții, renunțarea la acordul stand-by cu FMI ar fi trebuit să fie benefică.

Din păcate, a fost începutul dezmățului pe bani publici, dezmăț care a atins apogeul în deficitul bugetar pe 2008 al guvernării Tăriceanu II.

După ce ați renunțat la FMI, ați răsplătit în voie clienții politici prin contracte și salarii de lux în administrația centrală și locală și nu ați făcut nicidecum investiții.

Mai mult decât atât, ați cheltuit și banii încasați din privatizări, bani care ar fi trebuit să fie direcționați nemijlocit către infrastructură.

Astfel, 3 miliarde de euro din privatizări - mai ales din privatizarea BCR, perla coroanei, cea mai mare privatizare din istoria României - s-au volatilizat fără să avem nici măcar un kilometru de autostradă din acești bani.

Cele 3 miliarde de euro erau depuse la Fondul național de dezvoltare și nu ați explicat niciodată unde s-au risipit acești bani!

Domnul Tăriceanu mai zice că ne împrumutăm ca să plătim datoriile firmelor private?!

Să pardonați, din nou, domnule Tăriceanu, dar sunteți într-o gravă eroare sau, oricum, neînțelegere.

România nu se împrumută ca să plătească datoriile firmelor private.

Dacă va fi un împrumut de la/ori sub supravegherea FMI, acești bani ajung în rezerva valutară a BNR, iar aceasta, din când în când, îi scoate la vânzare în piață.

De ce procedează BNR așa? Simplu.

Dacă datoria firmelor private este în euro - și în 2009 este de circa 24 de miliarde de euro -, atunci ele trebuie să vină pe piață să cumpere euro ca să-și plătească datoria.

Problema e că piața valutară trebuie să fie lichidă, adică să existe euro de vânzare, pentru că altfel se creează presiune pe leu și acesta se depreciază.

Or, tocmai asta e marea problemă: să nu se deprecieze prea tare cursul leului!

Dar se mai poate face ceva cu acești bani odată ajunși în rezerva BNR: aceasta poate elibera din rezerva băncilor comerciale 40% din valoarea liniilor de credit, bani pe care să-i lase pe piață și pe care îi pot lua băncile comerciale și astfel pot continua ori reface creditarea.

Se-nțelege tot ce spun?

Mai spune domnul Tăriceanu și că un acord de împrumut cu FMI ar fi un certificat de incompetență al Guvernului Boc, dar și că asta ar pune România în genunchi și într-o situație umilitoare.

Să pardonați din nou, domnule Tăriceanu, dar dumneavoastră și membrii Cabinetului din ultimii doi ani sunteți ultimii care, poate, ar trebui să vorbească despre competență.

Scoateți-vă acest cuvânt din vocabular!

Incompetența și iresponsabilitatea au fost caracteristicile dominante ale Guvernului Tăriceanu II.

Cât privește aserțiunea cu "România în genunchi", e clar că ați devenit brusc ultrapopulist, atitudine care nu ține seama de realități și de conjunctura și de situația economică mondială care, vedem cu toții, se depreciază incontrolabil și imprevizibil de la o zi la alta.

Situația nu mai e aceeași cu cea din 2005, acum e criză economică mondială.

În încheiere, stimate domnule deputat Călin Popescu- Tăriceanu, vă mărturisesc că, alături de toți ceilalți parlamentari ai României, vă așteptăm să veniți alături de noi pentru ca, împreună, să facem astfel ca efectele crizei economice să ne afecteze cât mai puțin.

De aceea, vă rog să considerați prezenta declarație ca un răspuns și o șarjă amicală la toate acuzele dumneavoastră din ultimele zile la adresa majorității parlamentare pe tema acordului cu FMI și, dacă apreciați că este necesar, vă rog, încă o dată, să pardonați.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Viorel Riceard Badea (PD-L) - declarație politică având ca temă pașapoartele biometrice (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Viorel Riceard Badea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi, Vă rog să îmi permiteți să încep această declarație politică privind problematica pașapoartelor biometrice cu o clarificare a termenilor, pentru că principala problemă în legătură cu introducerea pașapoartelor biometrice este confuzia.

În toată această dispută rămâne nelămurit mobilul revendicărilor împotriva introducerii acestor documente.

Mobilul este civic sau religios?

Fiecare dintre noi, în calitate de cetățean, este purtătorul mai multor identități: de gen, vârstă, profesională, religioasă, etnică, politică etc. și orice implicare în viața cetății le implică, până la urmă, pe toate.

Diferența este de accente și de resortul ultim al revendicării.

Altminteri spus, în acest caz, în numele cărei identități ne implicăm, în primul rând, în această dispută: în calitate de cetățeni sau în calitate de credincioși ortodocși, ori în ambele?

Revendicarea civică - statul "big brother" și distincția dintre public și privat Punctul de plecare al acestei dezbateri este o măsură a statului de modificare a formatului unor acte personale:

pașapoarte, permise de conducere etc.

Aceste măsuri au generat reacții.

Revendicările împotriva unui stat considerat opresiv prin legislația adoptată și care e perceput că încalcă din ce în ce mai brutal "spațiul privat" al fiecăruia dintre noi sunt revendicări civice, fără culoare religioasă, în sensul în care orice cetățean, indiferent de religie - ortodoxă, mozaică, musulmană, catolică sau chiar ateii -, se poate simți lezat și poate reacționa public.

Extinderea spațiului public - adică sfera de influență a statului - în detrimentul spațiului privat este o chestiune care mă privește, în primul rând, ca cetățean, este o relație între mine și stat.

Revendicarea religioasă - Care este relația dintre stat și mântuire?

Dar lucrurile s-au complicat de la început.

În esență, în această discuție - prin intervenția părintelui Pârvu - este contestată, explicit, funcția neutrală a statului în raport cu mântuirea.

Intervenția cu pricina - preluată și de unele organizații religioase - sugerează că acceptarea acestor pașapoarte sau a altor documente similare afectează, până la urmă, mântuirea credinciosului și, în concluzie, acestea ar trebui respinse.

Se sugerează prin această idee, chiar dacă nu explicit, că statul are funcție eshatologică, adică statul are legătură cu mântuirea noastră, în calitate de credincioși creștini.

Această idee trebuie urgent clarificată, mai ales în condițiile în care este lansată de o voce cu enormă influență în rândul credincioșilor români.

Sfântul Sinod a decis în unanimitate în această problemă.

În condițiile unei separații între biserică și stat, stipulată în Constituția României, Sinodul trebuie să lămurească măsura în care această decizie a statului român - respectiv implementarea pașapoartelor biometrice - afectează sau nu mântuirea credinciosului, respectiv dacă aceștia pot să ridice respectivele documente ale statului român.

Sinodul BOR s-a pronunțat în această chestiune în unanimitate, printr-un comunicat explicit.

Chiar dacă IPS Bartolomeu Anania nu a participat, nicio declarație a Preasfinției Sale nu vizează aspectul teologic al problemei, ci aspectul civic.

Precizez că nu este de competența Sinodului BOR să se pronunțe în ce măsură aceste documente cu cip afectează într-un fel sau altul libertatea civică a persoanei.

Aceste declarații ale membrilor Sinodului pot fi făcute, însă, doar cu caracter personal.

În acest moment, problema este exclusiv civică.

În concluzie, Sinodul BOR a decis, în unanimitate, că respectivele documente nu au legătură cu mântuirea credinciosului, deci discuția se închide din perspectiva administrației Bisericii Ortodoxe Române.

Dezbaterea rămâne acum la nivel civic - în ce măsură suntem afectați de această măsură a statului în calitate de cetățeni?

În acest spirit a fost formulat și comunicatul Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, atunci când se spunea în comunicat despre faptul că poporul român nu este "un popor de prizonieri".

Întrebările pe care trebuie să le punem acum sunt:

În ce măsură acest pașaport permite un control exclusiv din partea statului?

De ce statul român a luat această decizie fără o dezbatere publică?

Cine este - financiar vorbind - în spatele acestei afaceri?

De ce România este primul stat care vrea asta?

Ce soluții pentru a călători fără viză în SUA există în afara acestei măsuri?

Și alte întrebări de același tip.

La acest nivel se află discuția în acest moment. Și faptul că mai există unele instanțe sau grupări religioase care protestează dintr-o perspectivă civică, asta nu înseamnă decât că societatea civilă laică de la noi este suspect de tăcută în acest caz.

Ne putem întreba, desigur, de ce.

Dar asta nu înseamnă că dimensiunea civică a implementării pașapoartelor biometrice în România nu este o problemă extrem de importantă, cu posibilă incidență asupra drepturilor omului, și pe care trebuie să o tratăm cu toată atenția.

În acest spirit vă invit să ne aplecăm asupra ei.

Vă mulțumesc.

Dumitru Oprea (PD-L) - declarație politică având ca titlu Răspunsul la criza mondială este unitatea de acțiune (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Dumitru Oprea:

Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați, Declarația mea politică este intitulată "Răspunsul la criza mondială este unitatea de acțiune".

În ultimele zile, subiectul cel mai discutat în toate mediile este cel al împrumutului extern solicitat de România pentru a depăși blocajul economico-financiar.

Lui i se adaugă, în același timp, un alt subiect, declarat aproape oficial, al stării de recesiune a țării.

În acest ultim caz, românii au fost, pur și simplu, bulversați, nu pricep ce s-a întâmplat cu țara noastră, țară în care, pe timpul campaniei electorale din toamnă, duduia economia, iar, după numai câteva luni, duduie recesiunea.

Probabil că nu au fost suficient de atenți pentru a afla că în luna noiembrie 2008 motorul economiei europene, Germania, declara starea de recesiune. Și ca ea au procedat multe superputeri ale economiei mondiale.

Mai mult, pe agenda de lucru a reuniunii șefilor de state și guverne ai G20, din 2 aprilie 2009 de la Londra, tema generală a discuției este recesiunea globală.

Oricât ar fi de divergente pozițiile participanților, cu toții încearcă să găsească soluții pentru diminuarea efectelor nefaste ale acestei stări mondiale.

Pe acest fond, încercăm să alăturăm cele două subiecte de discuție din România: împrumutul extern și starea de recesiune.

Orice încercare de a le subestima, de a le politiza, de a le duce în derizoriu este foarte dăunătoare României.

Nu credem că este momentul să mai analizăm cine și ce poziție a avut în urmă cu câteva luni sau săptămâni.

Nici dacă acest împrumut este necesar, când totul este atât de evident.

El este mai mult decât necesar.

Este o perfuzie administrată unui sistem care ar putea avea dificultăți.

Problema pe care ar trebui să o ridicăm este doar dacă vom inspira încrederea necesară pentru a obține ceea ce ne trebuie cu atâta stringență.

Oamenii inteligenți nu sunt dogmatici.

Ei se caracterizează prin flexibilitatea minții deschise, inventivitate, adaptabilitate.

Ei trebuie să fie capabili să se schimbe odată cu conjuncturile vremurilor.

Chiar John Maynard Keynes, când a fost acuzat că este inconsecvent, a avut o replică intrată în istorie: "Când circumstanțele se schimbă, îmi schimb și eu opinia."

Uniunea Europeană, încă o dată, ne oferă o mostră de înțelepciune.

Într-o listă a dorințelor participanților la reuniunea G20, amintită anterior, publicată în "Financial Times", reprezentanții instituțiilor europene au surprins, cu multă eleganță, unitatea în diversitate.

Cele trei dorințe ale zonei europene sunt:

  • Comisia Europeană, președinția cehă a Consiliului European și Banca Centrală Europeană vor reprezenta interesele tuturor celor 27 de state membre, chiar dacă nu toate au priorități similare;
  • Uniunea Europeană este posibil să solicite resurse suplimentare pentru Fondul Monetar Internațional, reglementări financiare și o reformă a instituțiilor;
  • Uniunea Europeană va trebui să susțină liniile directoare ale celor mai mari economii ale sale în solicitarea lor de a se limita cât mai mult posibil alocarea de resurse financiare stimulative, în comparație cu SUA.

Așadar, în noile circumstanțe, opiniile europenilor s-au schimbat, s-au adaptat, s-au unificat.

Cred că și noi, ca stat membru al Uniunii Europene, trebuie să facem la fel.

Vă mulțumesc.

Dan Voiculescu (PC) - declarație politică având ca titlu Adevăratul Parlament are un singur membru (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Dan Voiculescu:

Declarația mea politică este intitulată "Adevăratul Parlament are un singur membru".

În data de 3 februarie 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 1/2009.

Astfel, s-a încheiat un proces legislativ îndelungat, marcat de opoziția înverșunată a președintelui Băsescu față de aplicarea unei legi care, în fapt, constituie soluția la o problemă care a traumatizat societatea românească - raportul dintre foștii proprietari ai caselor naționalizate și persoanele care au dobândit cu bună-credință proprietatea asupra acestor imobile.

Legea nr. 1/2009 a echilibrat acest raport și a detensionat relațiile sociale.

În aceste condiții, opoziția președintelui a fost absolut nejustificată, plasându-se în afara rolului de factor de echilibru conferit constituțional.

Am considerat însă că, după ce președintele Băsescu își va fi epuizat toate modalitățile de gherilă politică și după ce va fi respinsă sesizarea privind o prezumtivă neconstituționalitate a legii, cetățenii români își vor putea exercita drepturile conferite de noul act normativ.

Aplicarea unei legi publicate în Monitorul Oficial, neafectată de termene de suspendare sau de abrogare, este obligatorie.

Aceasta este regula în orice regim democratic.

Nu și în România.

Deși Legea nr. 1/2009 prevedea un termen maxim de 30 de zile în care Guvernul trebuia să emită normele metodologice de aplicare, acest termen a expirat fără ca Executivul să-și fi îndeplinit obligația legală.

În consecință, deși în vigoare, legea încă nu poate fi aplicată.

Așadar, Parlamentul a votat, Curtea Constituțională s-a pronunțat, legea s-a publicat în Monitorul Oficial, dar totuși nu se aplică.

De ce? Pentru că ambiția cu accente infantile ale unei persoane prevalează asupra instituțiilor fundamentale ale democrației.

Și, atunci, care mai este rolul Parlamentului?

Ce sens mai au dezbaterile, avizele, rapoartele comisiilor parlamentare sau votul plenului?

Oricum, nimic nu contează.

Ca într-un veritabil regim monarhic absolut, Parlamentul sau Curtea Constituțională are doar rolul decorativ de a confirma voința suveranului, numit formal președintele țării.

Dacă nu confirmă voința de la Cotroceni, toate aceste instituții fundamentale sunt, pur și simplu, ignorate.

Totul nu pare decât o imensă butaforie, iar nouă, parlamentarilor, ni s-a repartizat rolul de saltimbanci care se fac că lucrează, care doar mimează că ar avea un rol în procesul legislativ.

Din perspectiva prezidențială, adevăratul Parlament are un singur membru, adevărata Curte Constituțională are un singur membru, adevăratul Guvern are un singur membru:

mereu același.

Nici eu și, sunt convins, niciun parlamentar român, niciun judecător de la Curtea Constituțională, niciun ministru responsabil nu poate accepta rolul de subretă repartizat îngăduitor de domnul Băsescu.

Legea nr. 1/2009 nu este pe placul președintelui, este contrară viziunii sale originale despre lume, despre normalitate și echilibru și, în consecință, deși actul normativ a epuizat toate etapele procesului legislativ, încă nu se aplică.

Dar garantez că se va aplica.

Voi face toate demersurile legale necesare pentru a asigura aplicarea sa.

Voința Parlamentului, a Curții Constituționale, a justiției, în ansamblul său, este mai puternică decât voința unui singur individ.

Nimeni nu este mai presus de lege.

Nimeni!

   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 16 octombrie 2021, 23:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro