Doamna Minerva Boitan: Mulțumesc, domnule președinte. Am o întrebare pentru domnul Ion Bazac, ministrul sănătății. Guvernul anterior a inițiat un program în regim de cofinanțare pentru construirea de spitale noi, județene și regionale. Majoritatea spitalelor de urgență, respectiv spitale județene, au fost construite în deceniul VII al secolului trecut și sunt spitale care acum se confruntă cu mari probleme: de structură, instalații igienico-sanitare, sisteme de furnizare și distribuție a agentului termic. În condițiile unor costuri de funcționare foarte mari, pe o stare fizică necorespunzătoare nivelului impus de standardele europene, se impune fie construirea de spitale noi, fie reabilitarea celor existente. În consecință, vă rog să precizați, domnule ministru, care este stadiul programului guvernamental pentru construirea de spitale noi și care sunt măsurile preconizate, în cursul anului 2009, pentru reabilitarea fizică a spitalelor. Mulțumesc.
|